TOLO.RO
După ce Steaua a trecut pe primul loc, Becali a început să măture cu toţi pe jos
vineri, 11 aprilie 2008, 9:11
După ce Steaua a trecut pe primul loc, Becali a început să măture cu toţi pe jos
Întîi a greşit Mureşan. El a calificat drept blat un meci pe care nu-l văzuse. „Mi-au spus prietenii că Gloria – Steaua…”.
Suficient pentru ca Becali, ceva mai liniştit cînd ocupa locul doi, să revină la condiţia lui normală, aceea de Stăpîn Absolut al Celor Care Au Bani Mai Puţini ca Mine. Nu e o sectă, e o obsesie. Iată cum mulţi bani ajung să se transforme într-un complex.
De pe muşuroiul de parale, Becali îi răspunde lui Mureşan, dar ironizează Clujul. El exersează diminutive ale oraşului. Riscantă treabă! Pentru că „Clujuţel şi clujuţic” e ceva mai mare decît Pipera. Prin „Clujuţic nimic” a trecut Blaga, e adevărat că nu în Maybach, ci în luntrea lui Caron, asta e o limuzină beton, nea Gigi, dar nu te grăbi să ţi-o cumperi!
Aşadar. Nu toată lumea locuieşte în ghetoul de lux din Pipera, acolo unde uliţele sînt late cît trotuarele, iar pe trotuare se pot antrena la bîrnă fetele din lotul olimpic. Ce să-i faci? Românii mai stau şi la timişoric, la ieşuleţ, în craioviliţa şi în braşovuţ. Nişte cătune, acolo şi ele! Care cu Revoluţia, care cu Eminescu, care cu Scheii sau cu ce i-a mai lăsat Dumnezeu. Nişte amărîţi!
Dar aşa amărîţi cum sînt, mulţi ţin cu Steaua şi mult mai puţini îl înghit pe Becali. Asta să n-o uite patronelul din Ghencea!
„Pe mine mă priveşte ce zice unul de la Cluj, clujuţel, clujuţic nimic?”
Gigi Becali după victoria de la Reghin
Dan T • 12 aprilie 2008, 1:21
Din pacate multi altii gandesc cam la fel despre „provincie” ca si Gigi. Sa nu uitam ca PIB-ul mare al Bucurestiului se bazeaza foarte mult pe companii care au sediul social la Bucuresti, insa productia/serviciile le au in alte zone a tarii. Nici o zona a tarii nu trebuie desconsiderata. Din punctul asta de vedere ar fi frumos ca macar odata la cativa ani o echipa de fotbal din provincie sa ia titlul, pentru ca ar muta atentia spre alt oras unde s-ar putea dezvolta stadioane, cluburi, etc. Anul asta va fi cam greu, poate la anul 🙂 Dar cum blaturile au reinflorit, tare ma tem ca nu valoarea echipei isi va spune valoarea in urmatorii ani ci averea si pilele patronului. Felicitari echipelor care au jucat/joaca fotbal adevarat: Urziceni, Timisoara, Vaslui, Cluj (in tur), Rapid si Pandurii acum. Steaua inca ia puncte mai mult ajutata decat pe merit.
South West • 12 aprilie 2008, 1:31
Un articol slab! Si un exemplu al faptului ca sunteti mult prea responsabili de popularizarea lui becali. O asemenea afirmatie era pur si simplu de ignorat si nici de cum de filosofat pe seama ei.
Atata timp cat veti incerca sa faceti o mare stire din orice nimic rostit de odioasele personaje din fotbalul autohton, nu veti face decat sa le suflati in panze.
skaramoush • 12 aprilie 2008, 1:31
Nu vreau sa-i iau apararea lui Becali, dar iarashi dai dovada ca vrei scandaluri. E o simpla coincidentza ca echipei in cauza (CFR Cluj) i se spune pe scurt Cluj. Sunt curios cum iti mai justificai painea daca era vorba de Dinamo sau de Rapid dhi Becali le zicea Dinamotuc sai Rapiduc. Ce articol mai scriai domnule Buzarin?
7even • 12 aprilie 2008, 1:34
Sunt si aici oameni si vise.
Traiesc oameni in „Clujutelul” asta pe care-l desconsideri, exista viata si dincolo de Pipera, domnule Becali.
Din pacate prostia nu doare cum dor penaltiurile neacordate in Ghencea.
Ne cerem scuze c-am avut obraznicia de a visa si noi la un titlu de campioni, in nebunia noastra am indraznit sa depasim Steaua, sa „rupem lanturile” si traditia…aproape am reusit.
Finalul insa apartine destinului,un destin care se repeta an de an cu vreo doua echipe si un singur oras caruia-i spune dezarmant – „capitala”. Am incercat si noi sa schimbam lumea asta… macar in fotbal. Nu ne-a iesit, poate suntem prea mici. Oricum, diminutivele nu sunt aruncate la intamplare, toate au un sens…
Sunt si aici oameni si vise domnule Becali. Ne lipsesc „butoanele”!
Dan T • 12 aprilie 2008, 1:35
@synchro
Chiar nu intelege nici un stelist ca istoria nu tine de foame si nu castiga meciuri? Credeti ca Barcelona se va speria de Steaua in CL pentru ca Steaua a batut-o acum 22 de ani? Incetati cu istoria Stelei … e frumoasa, dar prezentul e cel mai important. Daca Pandurii Targu Jiu de exemplu ar fi jucat asa si in tur si ar fi castigat titlul atunci ei il meritau, nu Steaua, doar pentru ca are istoria in spate. In CL merge cine merita acum, nu cine a adus puncte acum 3-5 ani Romaniei. Experienta e un alt mit cat timp jucatorii sunt schimbati ca ciorapii. Experienta echipei ca nume e una si a jucatorilor e altceva. Cei mai buni jucatori ai Stelei din acest moment (strainii noi adusi) nu au jucat niciodata in CL si sigur se vor descurca mai bine decat cei cu experienta in CL. Important e cine joaca bine acum, nu in urma cu 20 de ani. Iar modul in care este impinsa de la spate Steaua e jenant. Daca as fi stelist mi-ar fi rusine sa iau titlul asa. Macar de ar juca si ei vreo 2-3 meciuri in care sa arate ca il merita cu adevarat.
Bogdan Anderko • 12 aprilie 2008, 1:37
Suntem toti niste prosti crezand ca Gigi se va schimba vreodata. Sunt stelist. Gigi e destept. De fiecare data cand se umple paharul Gigi se scapa prin Steaua. Steaua e iubita. Becali e urat. Asta e si asta va fi mereu. Doar ca poate ne desteptam si noi odata. Poate. Ce ziceti d-le Tolontan daca GSP doar pentru o saptamana l-ar boicota? Ce exemplu ati fi!!! Poate tirajul scade dar noi cititorii vom ramane cu gura cascata. Uite, ba… l-au bagat in embergo pe Gigi. Ba astia de la GSP au cojones.
Clujenicutumicutu • 12 aprilie 2008, 1:43
Tolo „foarte tare frate”…f. bine punctat…cine intelege intelege cine nu, se ataca ca prstu’. Oricum ma bucur ca scrii pentru noi astialalt, nestelistii, caci aceia oricum nu inteleg nimic, nu pierzi mare lucru, caci inca, nu am dat peste un stelist inteligent. Precum comenta cineva pe Gazeta, „nu neg existenta ros-albastrilor cu creier, doar ca sunt asemanatori fenomenului ufo, toti sunt de acord ca exista OZN-uri, da’ nimeni n-a vazut vreunul.” Gigi este, evident, extraterestrul…
STEFAN CIULCU • 12 aprilie 2008, 1:44
sunt un suporter al stelei, dar nu pot sa apreciez jocul echipei dar si meritele conduceri.Steaua a reusit sa fie o ecipa pragmatica si cu ajutorul declatatilor patronului a reusit sa fie pe primul loc! adevarul e ca fara DL Becali nu eram aici…CFR-ul nu poate sa castige campionatul pt. ca nu are o mentalitate de invingator; s-au crezut invingatori dupa tur dar………..un campionat se joaca si in retur! felicitari GAZETEI SPORTURILOR! Cel mai bun ziar de sport din ROMANIA! FORZA STEAUA!
tamy • 12 aprilie 2008, 1:44
bai cataline, scrie si tu despre fotbal si limiteaza-te la ceea ce esti(jurnalist sportiv), lasa-ne cu blaga si eminescu k saracii se rasucesc in mormant cand te aud pe tine cum vorbesti de ei.
din partea celor care se uita la fotbal si nu citesc romane pe stadion, iti transmitem un calduros LASA-NEEEE
MosIonRoata • 12 aprilie 2008, 1:51
Stimabilul C.Tolontan, cel mai premiat ziarist din presa sportiva, nu poate sa scrie decit despre G. Becali. Cred ca vrea sa devina biograful oficial al latifundiarului.
Sanatate!
Lupul de Stepă • 12 aprilie 2008, 1:57
Nu am injurat si nu am folosit cuvinte murdare, dar cu toate acestea comentariul meu nu a aparut pe acest minunat blogsport. Daca este asa atunci da-mi voie sa-ti spun romaneste ce cred despre tine mai jurnalist de 2 bani. Esti un gunoi. Esti rusinea jurnalismului sportiv. Esti cel mai mare parvenit al mass mediei romanesti. Esti o persoana la fel de aservita intereselor, ca si restul inganfatilor ce consuma de pomana plumbul in tipografii. Iar daca aceste tembelii ajung pe blogul tau, iar ceea ce am scris inainte nu, inseamna ca esti cu adevarat un tembel.
karlsberg_vs_ursus • 12 aprilie 2008, 1:57
„Contra prostiei,chiar zeii lupta in zadar.”
Cat de bine se potrivesc,cuvintele lui Friedrich von Schiller,in cazul acestui individ de joasa speta,al carui nume nici nu merita pomenit.
Captain Barbossa • 12 aprilie 2008, 2:02
ce-ai baut ma de-ai invatat scrii peste noapte?
„musuroiul de parale” – frumos..
brava, vezi ca se poate?
sau ti l-a scris altcineva, zi drept, nu fii pezevenghi
marx • 12 aprilie 2008, 2:12
tolontan are condei tocmai bun de a deveni consilierul lui gigi becali. succes. dar se pare ca momentan e abonat la dosul lui fata lu tata. spor
Dragos • 12 aprilie 2008, 2:17
poate celalalt Cluj ii trage una ca pica de pe pozitia de lider unde sa catarat pentru moment.
Hai U!!!!!!!!!!!!!! Hai alianta Cluj!!
Momba • 12 aprilie 2008, 2:20
Hahahaha, ce as rade daca Clujul mare ar lua luni toate punctele de la Steaua. Hau U!!!
titi duru • 12 aprilie 2008, 2:36
Rusine, Tolontan! Dupa un articol frumos scris, despre Steaua si suporterii ei, acum iar ai dat cu bata in balta. In primul rand pentru ca ai revenit la articole de scandal cu patroni si presedinti de club, si in al doilea rand pentru ca nici macar nu ai inteles ca Becali nu se refera la orasul Cluj, ci la echipa CFR Cluj, chiar daca nu precizeaza in mod direct. Dar daca erati un om cu un coeficient de inteligenta cat de cat decent, v-ati fi dat seama…..Galonatul lui peste prajit!
ghindoi • 12 aprilie 2008, 2:37
vorba lui ”nasul” Sandu: ”Ce are sula cu prefectura” (scuze limbajul). te inteleg, nu il suporti, nici eu si nici multi altii, dar noi, cei multi altii nu il bagam in seama. daca nu l-ati mediatiza atat, bine ati mai face la multi microbisti. din articol reiese cat de tare te-a ofticat nebunul ala.
rzv • 12 aprilie 2008, 2:42
Bai tolontane teai stricattttttt din 10 articole 7 sunt despre gigi !!!!!! aiurea esti vere 🙂
modsteaua • 12 aprilie 2008, 3:45
Tolontane,cat de prost trebuie sa fii sa analizezi si sa scoti in evidenta toate tampeniile lui Becali?
ovidiu • 12 aprilie 2008, 4:00
Mi s-a luat pana in gat sa-l tot bagati in seama pe analfabetul asta. Nu inteleg, de ce merita sa-ti folosesti notorietatea vorbind despre un oier mitocan? Nu pot intelege… n-am sa inteleg de ce tii neaparat sa il promovezi si sa-l aduci in discutie pe becali, nonstop.
adrian • 12 aprilie 2008, 4:01
Oare sunteti sado-maso? Chiar nu se poate macar o ora fara becali? ????????? … trist foarte trist …
Cornel X • 12 aprilie 2008, 4:03
Bai Tolontane, daca eu ti-as spama blogul tau numai cu comentarii despre Becali, pe mine sigur m-ai cenzura! Pe cand si la tine niste autocenzura?
vand timbre • 12 aprilie 2008, 4:09
pacat , imi placea blogu’ candva, e ultima data cand mai intru
SORIN • 12 aprilie 2008, 4:12
De ce nu scrii, Catalin, un articol despre nesimtire, infatuare si prostia Dlui. Muresan, care isi permite sa spuna, la fel ca Gigi, vrute si nevrute!
Nu cumva face ce face si Gigi, numai ca cu alte cuvinte?!
Poate sa demonstreze ca Bistrita-steaua a fost blat?
NU! Pai atunci nu trebuie sa dea socoteala in instanta pt calomnie?
Ca pe Gigi il atacam (pe buna dreptate!), dar pe ceilalti de ce nu ii vedeti?!!!!!!!
Cum isi permite NESIMTITUL ALA DE MURESAN SA VORBEASCA ASA DESPRE UN MECI AL STELEI?!!!!
CAND STEAUA FACEA ISTORIE IN CUPELE EUROPENE, SECURITUL NENOROCIT DE MURESAN ISI TURNA PRIETENII SI VECINII!!!!! SI ACUM NU MAI ZICEM NIMIC DE MURESAN, NUMAI CA VINE DE LA CLUJ?!
ESTE LA FEL DE VINOVAT CA SI GIGI!!!
DACA ERAM DL.PASKANI, PRESEDINTELE CLUBULUI, PE EL SI PE MURESAN SI PE ANDONE II CONCEDIAM IMEDIAT!
UNUL PT INCOMPETENTA IAR PE CELALALT PT INCOMPETENTA, PROSTIE SI VULGARITATE!
TOT TURUL DL.MURESAN NU A VORBIT DECAT DESPRE STEAUA, BLAT ETC.ETC. UITAND DE FAPT CA MAI ARE SI UN CLUB DE CONDUS!
EH, UITE UNDE A AJUNS CLUBUL SAU DACA ASA A AVUT EL GRIJA!
RUSINE!!!!
DC • 12 aprilie 2008, 4:50
Oare cand o sa vedem o presa sportiva impartiala? Oare cand o sa vorbiti si despre alte echipe care, pe buna dreptate, doresc acelasi lucru ca Steaua, Dinamo, Rapid, Cluj, adica sa urce in clasament cat mai sus. Voi vedeti doar gigi, muresan, iancu, borcea, etc… VOI, ZIARISTII SUNTETI DE VINA PENTRU TOATA MOCIRLA CARE EXISTA IN FOTBALUL ROMANESC. NU MAI EXISTA IN EUROPA SI POATE IN LUME O PRESA ASA DE „sportiva” cum o avem noi. Presa reprezinta locul unde nebunii, mafiotii, idiotii, cretinii, imbecilii, analfabetii, si toti frustratii isi varsa ura din suflet…. NU MAI VREM DECLARATII INSTIGATOARE… NU MAI VREM DREPT LA REPLICA INVENTAT…. CENZURATII !!!! nu le mai permiteti sa „vorbeasca” prin intermediul ziarelor sportive… daca au ceva de discutat sa se sune intre ei…. VOI CHIAR NU MAI AVETI ALTCEVA DE PUS IN ZIAR DECAT AROGANTELE SI TAMPENIILE UNOR ANALFABETI??? V A R U G A M scapati-ne de nonvalori. promovati adevaratele valori sportive !!!!
canadianul • 12 aprilie 2008, 4:57
Foarte bun articolul, doar cei ca si Jiji sau Necuratul Romanilor nu vad acest lucru.
Din pacate toti cu care vorbesc aici din tara
Canadei si urmaresc ce se intimpla in Tara si in fotbalul Romanesc , cam asta e !!!
Inteligenta nu se masoara cu bani furati,si cu bani furati se cumpara si un campionat.
Doar cine e ORB nu vede si cei care au inteligenta acelui personaj pervers numita Gheorge Becali. Adevaratul pur Roman MACHEDON!!!
canadianul • 12 aprilie 2008, 4:59
Foarte bun articolul, doar cei ca si Jiji sau Necuratul Romanilor nu vad acest lucru.
Din pacate toti cu care vorbesc aici din tara
Canadei si urmaresc ce se intimpla in Tara si in fotbalul Romanesc , cam asta e !!!
Inteligenta nu se masoara cu bani furati,si cu bani furati se cumpara si un campionat.
Doar cine e ORB nu vede si cei care au inteligenta acelui personaj pervers numita Gheorge Becali. Adevaratul pur Roman MACHEDON!!
canadianul • 12 aprilie 2008, 5:03
Gheorge Becali cu banii lui furati , si cu Steaua e CANCERUL fotbalului Romanesc!!!
Anul aceasta e furata CFR ul , acum 2 ani a fost Sportul, Trecutul cei care au ochi il cunosc, si in viitor poate va fi Poli, Brasovul, Craiova , sau orcare altul.
Asa a fost si asa va fii, RUSINE FRF !!!
SOSONELU • 12 aprilie 2008, 5:28
Lui Sorin:
Bine, bine, baietas… cand Steaua facea istorie in 1986 unde era Jiji Becali si ce facea pe vremea aia?
Si unde sunt cei care faceau istorie pe atunci: Belo, Balint, Bumbi, Stoica?…
ConteB • 12 aprilie 2008, 6:03
Lui SOSONELU:
In 1986, cand Steaua facea istorie, de club se ocupa alt mare fiu al poporului. De fapt cel mai iubit fiu al poporului, iubit conducator, pilda calauzitoare si asa mai departe. Datorita lui a facut Steaua istorie din 1986 si pana in 1989. Stiu, e trist dar e adevarat. Sa stiti ca intre Cupa Campionilor din 1986 si Casa Poporului sunt destule asemanari, dar si deosebiri. Ambele sunt cele mai importante din Europa (competitie respectiv cladire) ambele sunt sau au fost in Romania (cupa in 86, Casa Poporului mai e inca pana prin 2012 cand va fi detronata de o cladire din Moscova), ambele s-au realizat din ambitia lui Ceausescu, de ambele sunt mandrii (aproape) toti romanii. Diferente, Slava Domnului, sunt si mai multe, ca daca n-ar fi fost, nu m-as mai fi uitat la fotbal in viata mea.
www.romania-inedit.ro • 12 aprilie 2008, 6:59
gigel iar si-a dat in petic !
Chiar ca pipera e un ghetou , pentru ca strazile sunt ca vai de mama lor !
Domnia si prostia se platesc , asa ca inteleg de ce se ingesuie lumea sa stea in pipera !
In popor se spune ca ” da-i prostului putere ca sa vezi ce minte are ! ” , dar gigi becali nu trebuie sa mai faca eforturi sa demonstreze ca n-ar minte nici cat o gaina beata ratutita dupa ce a facut un avort ! 😛
moscraciun • 12 aprilie 2008, 7:25
In primul rand Tolontan exagereaza
in al 2 rand multa prostime prin zona
in al 3 rand Becali are dreptate
in al 4 rand nu va mai miorlaiti ca niste femei
momo • 12 aprilie 2008, 7:45
Draguta cacofonia. As recomanda mai degraba formulari de genul: motivul, cluj…
In rest, Becali nu cred ca s-a luat de brasoveni, timisorereni samd, ci de cei precum Arpi si muresan…Ei au razboiul lor, fiecare dintre noi are razboaiele lui…
PS:Nice disclamer…
marius C • 12 aprilie 2008, 7:46
NE adunam si noi aici ca sa vorbim discutii. La ce bun? ideea e ca suntem atat de departe de fotbalul adevarat ca organizare, ca infrastructura, ca spectacol. Dar asta nu o vede nimeni, desi si Liga si Federatia si-au ales conducatori cu dioptrii si ochelari. Nu e vede nici oierul din Pipera, dar probabil ca nici nu il intereseaza asta. El, in nebunia lui, se crede omul lui D-zeu. Si Dionis a indraznit sa se identifice cu divinitatea. Asteptam un final identic si in cazul marelui antrenor, iscusitului conducator, veritabilului om politic!
mosh Califar • 12 aprilie 2008, 7:48
Ei hai nu plangeti baieteii din cluj: cu putin noroc, luni va apropiati la 5 puncte diferenta 🙂
sorin • 12 aprilie 2008, 7:48
Cataline,
Subiectul e derizoriu, iar tu exagerezi masiv. Daca e ceva de comentat, asta e atitudinea nejustificat superiora a multor ardeleni fata de restul tarii.
Cornel • 12 aprilie 2008, 7:49
Exact asta e atitudinea care da apa la moara tuturor frustratilor din provincie care au boala pe Bucuresti. Ca de obicei Becali trimite insulte in toate partile fara sa ii pese in cine loveste. Dar cum foarte bine a punctat Tolo in articol Muresanel (ca sa fim in ton cu declaratiile) si-o merita cu varf si indesat.
mosh Califar • 12 aprilie 2008, 7:55
Cand „Gura bate fundul” – si fundul „doctorului” Murasenel ala e al naibii de mare ! 🙂 – asta se intampla.
Fa-te frate cu dracu’pana treci puntea, asa e ? Ei, aici ii bate Gigi pe toti…
Cata vreme doctorelul ala nu vede ca N-ARE ECHIPA si cauta barna din ochii altora, rezultatul va fi: afara din europa in turul preliminar cu cipru,malta, feroe…
Asta e marea performanta de la CFR Rascoala 1907, parca, asa e ?
EU • 12 aprilie 2008, 8:06
Bai dobitocilor din Bucuresti cati jucatori de la Steaua Dinamo si Rapid sunt originari din Bucuresti? Cati jucatori are nationala originari din Bucuresti. Mai lasati-ne in pace cu mizeria aia de oras infect si plin de haimanale.
4ever • 12 aprilie 2008, 8:11
Tolontane, scoti din context si vezi mai multe acolo unde nu e cazul. Cand a spus „Cluj” nu s-a referit la oras ci la echipa CFR Cluj. Atat.
Si nu, nu sunt fan Becali, ba din contra, sper sa ne lase cat mai repede…
Agamitza • 12 aprilie 2008, 8:12
Surpriza!!! Tolontan stie ceva despre Blaga. In marinimia lui Voiculescu, dupa ce i-a redat libertatea i-a imprumutat si o carte in prefata careia jurnalistul refulat si filozoful de ocazie a citit despre Blaga si Cluj. Despre Eminescu auzise intr-a 5a.
Batranel Munteanu • 12 aprilie 2008, 8:14
Sal,
E foarte interesant de remarcat ca o mare parte din cei care au postat mai sus sunt foarte furiosi pe Tolo pen’ca se ia de Jiji. In numele iubirii pentru Steaua (care, in treacat fie spus, a facut „marea performanta” ajutata de fiul celui mai iubit fiu al poporului), „suporterii” se pare ca sunt dispusi sa sacrifice bunul simt in favoarea mitocaniei. Asa patron, asa suporteri…
manzur valentin • 12 aprilie 2008, 8:15
nu-l mai bagati in seama pe Becali !
HAI STEAUA !
cassius • 12 aprilie 2008, 8:20
Voi, condeierii din presa sportiva sinteti vinovati pentru mocirla in care a ajuns fotbalul romanesc.
Voi instigati , voi provocati, voi scurmati in rahat doar, doar va veti vinde imundele fituici. Tu, tolontane esti cel mai josnic gazetar! Pozezi in mare deontolog, vorbesti de corectitudine dar cauti numai certuri , declaratii jignitoare, pe care de multe ori le provoci.. In dorinta de a anunta ca G.S este cel mai.. ai fi in stare s-o vinzi si pe maica-ta.. Rusine!
soimiisibiu • 12 aprilie 2008, 8:34
nu va mai mirati ca gsp ataca steaua tot timpul. tolo asta vede doar ce vrea si ce ii dicteaza interesul.ma dezgusta tipul asta de ziarist.
din pacate asa sunt toti……
tano • 12 aprilie 2008, 8:45
BeCaCali! un porc! stilul tipic de parvenit de romanica.
eu • 12 aprilie 2008, 8:46
Foarte tare articolul, chiar mi-a placut!
Liv • 12 aprilie 2008, 8:51
De regula nu-ti agreez afinitatile sportive ori politice, dar de data asta imi place ca te iei de prostul satului si nu de steaua.