Insultă la superlativ

După ce Steaua a trecut pe primul loc, Becali a început să măture cu toţi pe jos

vineri, 11 aprilie 2008, 9:11

După ce Steaua a trecut pe primul loc, Becali a început să măture cu toţi pe jos

Întîi a greşit Mureşan. El a calificat drept blat un meci pe care nu-l văzuse. „Mi-au spus prietenii că Gloria – Steaua…”.

Suficient pentru ca Becali, ceva mai liniştit cînd ocupa locul doi, să revină la condiţia lui normală, aceea de Stăpîn Absolut al Celor Care Au Bani Mai Puţini ca Mine. Nu e o sectă, e o obsesie. Iată cum mulţi bani ajung să se transforme într-un complex.

De pe muşuroiul de parale, Becali îi răspunde lui Mureşan, dar ironizează Clujul. El exersează diminutive ale oraşului. Riscantă treabă! Pentru că „Clujuţel şi clujuţic” e ceva mai mare decît Pipera. Prin „Clujuţic nimic” a trecut Blaga, e adevărat că nu în Maybach, ci în luntrea lui Caron, asta e o limuzină beton, nea Gigi, dar nu te grăbi să ţi-o cumperi!
Aşadar. Nu toată lumea locuieşte în ghetoul de lux din Pipera, acolo unde uliţele sînt late cît trotuarele, iar pe trotuare se pot antrena la bîrnă fetele din lotul olimpic. Ce să-i faci? Românii mai stau şi la timişoric, la ieşuleţ, în craioviliţa şi în braşovuţ. Nişte cătune, acolo şi ele! Care cu Revoluţia, care cu Eminescu, care cu Scheii sau cu ce i-a mai lăsat Dumnezeu. Nişte amărîţi!

Dar aşa amărîţi cum sînt, mulţi ţin cu Steaua şi mult mai puţini îl înghit pe Becali. Asta să n-o uite patronelul din Ghencea!

„Pe mine mă priveşte ce zice unul de la Cluj, clujuţel, clujuţic nimic?”
Gigi Becali după victoria de la Reghin

Comentarii (393)Adaugă comentariu

gabi  •  12 aprilie 2008, 22:59

dar cand muresan cu M mic ataca Steaua de la inceputul returului(toate meciurile au fost blaturi) si nimeni nu-i raspunde, cum e??? ce vrei, sa arati lumii ca tu esti bun cu provincia si sa-ti atragi noi adepti??? patetic Coane!!

Micsunel  •  12 aprilie 2008, 23:01

Intrebare: Becali e cel mai bogat analfabet din Romania sau e cel mai analfabet dintre bogatii Romaniei?

nonstopfut  •  12 aprilie 2008, 23:03

sa ma suga de ppula toti png-istii din sectorul 6
sa va dau la ciaoica voua si oierului sef

Micsunel  •  12 aprilie 2008, 23:04

Intrebare : Becali este cel mai bogat analfabet din Romania sau cel mai analfabet dintre bogatii Romaniei ?

sodahead  •  12 aprilie 2008, 23:07

E feoarte amuzant sa vezi cum unul arunca piatra si o suta sar sa o scoata. Bai copii, tolontan traieste si ia banii daca are comentarii pe blog sau ce este. iar voi toti, fara macar sa incasati un leut nu faceti decat sa jucati dupa cum va canta. ce este mai simplu decat sa scrii despre becali si mai mult ca sigur or sa sara o suta de „prostutzi” sa scrie ceva. Sa-l apere sau sa-l injure. reteta sigura pentru toti pampalaii. si par destul de multi. ia sa fi scris de muresan. Nu cred ca avea mai mult de 2 reactii. poate de la cluj. nu=i vorba nici de mare talent nici de cine stie ce valoare jurnalistica. Poate inainte de a va repezi mai invatati ceva. nu de alta dar gradina domnului e mare si multi se inghesuie sa sara si gardul. Deh daca n-a facut al de sus „pro.tia” dureroasa!!!!

Ovi  •  12 aprilie 2008, 23:10

ma, stau ca prostu si ma intreb de aici din Canada cum o facut handicapatu’ asta atitia bani . cine poa sa-mi raspunda?

amedeo  •  12 aprilie 2008, 23:22

pt.”glonte de la cluj” : ar trebui sa-ti faci de urgenta un consult la psihi…Vei avea surprize, sunt convins ca tu te crezi normal…

pt catalin tolontan: cica „becali a inceput SA MATURE PE JOS cu TOTI” Nu, zau?!…Nici pe departe, „declaratia” idioata a lui becali nu justifica aberatiile din „articolul” tau…Si aia cu „Luntrea lui Caron” e prea din „alt film” ; nu te da ce nu esti, tolontane…

Hotia de la timisoara  •  12 aprilie 2008, 23:25

Tolo, cand vei scrie un articol si despre hotia de la timisoara. Ai vazut meciul timisoarei cu Dinamo? Ai vazut vreodata un off-side mai clar decat acela in care era HuliGanea la golul timisoarei? De ce nu scrii si despre cum fura ardelenii si banatzenii meciurile? Esti specialist numai in Becali?

KOREKT  •  12 aprilie 2008, 23:40

Domnule Tolontan,ce legatura are asta cu fotbalul? Din cate stiu eu, un jurnalist de sport scrie despre sport, ceea ce ati scris dumneavoastra e de domeniul can-can-ului. Acelasi lucru s-a intamplat si cu articolele dumneavoastra legate de achizitionarea meciurilor, etc. Stiu ca sunteti angajatul aceluiasi trust ca si Antena 1, dar asta nu inseamna ca trebuie sa preluati automat comportamentele acestore (ma refer la copierea altora si prezentarea ca fiind ceva nou), desi vad ca asa s-a intamplat, deja ati copiat layout-ul altor ziare.
Poate ar mai trebui sa lasti la o parte „lupta” contra domnului Becali si sa va faceti treaba de jurnalist asa cum trebuie.
A fost o vreme cand va admiram, din nefericire mi-a trecut, iar asta este rezultatul comportamentului dumneavoastra. Pacat.

Hotia de la timisoara  •  12 aprilie 2008, 23:52

Tolo, cand vei scrie un articol si despre hotia de la timisoara. Ai vazut meciul timisoarei cu Dinamo? Ai vazut vreodata un off-side mai clar decat acela in care era HuliGanea la golul timisoarei? De ce nu scrii si despre cum fura ardelenii si banatzenii meciurile? Esti specialist numai in Becali? Sau cand Muresan batjocoreste Bucurestiul cum e?

Cristian  •  12 aprilie 2008, 23:55

Pentru dinamovistii care fac spume pe aici. Nu ati fost in stare sa bateti Poli nici cu doi oameni in plus. Asta sa nu mai zicem ca penaltyul a fost cam dubios iar eliminarea celui de-al doilea jucator a fost gratuita, doar doar dati si voi golul victoriei.

Vai de voi.

eu  •  13 aprilie 2008, 0:12

tolondan esti un inputit si jegos de om ce ai cu gigi.

Adrian  •  13 aprilie 2008, 0:33

La ce te poti astepta de la un analfabet ca „jiji” ?

LACATUS  •  13 aprilie 2008, 0:34

MAI NENEA TOLONTAN MATALE SI INTELIGENTA AIA RARA DE CHIOTEA VA CREDETI DETINATORII ADEVARULUI SUPREM.DACA VRETI SA FITI SMECHERI LUATI LECTII DE LA DOMNUL TOPESCU MAI PACALICILOR DACA NU ANGAJATI-VA MAI NENE LA OTV SI INCERCATI SA O GASITI PE ELODIA TELENOVELISTI DE 2 LEI VECHI CARE SUNTETI

mishu  •  13 aprilie 2008, 0:38

Fortza Steaua!Fortza Steaua!Fortza Steaua!Fortza Steaua!Fortza Steaua!Fortza Steaua!
Am avut si vom avea mereu boala pe tigani,ne ppisam pe ei la infinit, mmuie lu’ cfr,rapid,dinamo!!!

Alex  •  13 aprilie 2008, 0:38

uite ce zic pe http://www.conquiz.blogspot.com

ce oameni…

nemo  •  13 aprilie 2008, 0:40

PLOIESTEANU un comentariu de kko si frustrat clar ERA VORBA DE ECHIPA DIN CLUJ (CFR) NU DE ORASUL CLUJ .da asta e fiecare crede ce vrea

catalin zanfir  •  13 aprilie 2008, 0:42

domnule ziarist hiper-mega-ultra premiat,ce s-ar fi intamplat daca becali matura pe sus cu muresan? Il apuca ameteala pe muresan sau pe matale cand priveai scena ?

Adrian C  •  13 aprilie 2008, 0:43

Frumos articolul…
Ne pierdem prea mult timp din viata discutand despre un prost…Gigi…Becali…

Sunt atatea lucruri care sunt de dezbatut, discutat, vazut si auzit incat mi se pare ca este absurd sa discutam despre un taranoi ca Gigi. Hai sa-l lasam pe Gigi in lumea lui fermecata si sa vorbim despre lucruri cu adevarat importante…

Dan  •  13 aprilie 2008, 0:51

Respect Catalin..ai punctat foarte bine,toata stima..

red baron  •  13 aprilie 2008, 0:55

tolo ink mai astept scuze pt cea mai mare rusine din istoria acestui ziar lipsa unei avancronici in ziar la poli-dinamo, este inadmisibil asa ceva din partea acestui ziar, astept scuze publice pe site sau un ziar si eventual ceva demisii

asdf  •  13 aprilie 2008, 1:05

Nu am nimic cu Clujul, dar aroganta ieftina a lui iuliu muresan ma calca pe nervi. cfr koloszvar nu reprezinta nimic in fotbalul romanesc, si chiar daca au si ei un sezon mai bun, tot nu reprezinta nimic, asa cum nici Poli Timisoara nu este nimic. Daca vreti sa stiti mari echipe ale provinciei, uitati-va la UTA Arad (6 titluri de campioana a Romaniei, depasita numai de Steaua, Dinamo si Venus Bucuresti) – adevarata campioana a provinciei, pe care Poli Timisoara mai are mult pana sa o egaleze, Universitatea Craiova (4 titluri si semifinale de cupa europeana), sau daca tot vorbim de Timisoara, Ripensia sau Chinezul care din pacate nu mai exista, cu cate 6 titluri de campioana a Romaniei. Asa ca domnule mresan, taceti din gura, in 100 de ani cfr cluj nu a fost nimic, absolut nimic (0 titluri, 0 campionate, 0 in cupele europene).
cfr koloszvar este 0!

alex79  •  13 aprilie 2008, 1:08

in general nu sunt deacord cu tine dar acum asa e. sa nu-l ridicam in slavi nici pe muresan , pe care arbitrii l-au ajutat in tur. cei de la cfr sunt niste ipocriti si golani ai imobiliarelor la fel ca si berbecali

Costi Nitulescu  •  13 aprilie 2008, 1:21

Din pacate dau dreptate ziaristilor desi nu mi face placere deoarece ar trebui sa fie constienti ca fara fotbal in general nu ar avea ce sa manance.Dar fratilor au dreptate, ar fi ca dl Becali sa inceteze cu scandalurile care nu fac bine nimanui si cu arogantza pe care din fericire nu o are in suflet, e om bun gura il strica.In schimb dl Muresan e mult mai enervant decat toti, cand era pe primul nu i mai ajungeai la nas, iar acum cand observa ca i fuge pamantul de sub picioare se agatza ca o musca de .biiip…. si imprastie in stanga si in dreapta cuvinte prin care nu poate sa castige decat in popularitate ca fiind cel mai penibil presedinte de club.

eu  •  13 aprilie 2008, 1:23

Sunt oltean , am facut facultatea la Cluj , acum locuiesc in Bucuresti si iubesc STEAUA de cand ma stiu. Nu am treaba cu Becali cu Muresan sau mai stiu eu cu cine dar va spun ca Clujenii ( scuzati cacofonia ) sunt niste aroganti,complexati si fara minte ( doar au votat un primar ca Funar atata timp ). Consider ca patronul STELEI este nedemn de echipa si suporterii ei dar credeti-ma, ca il prefer in locul celor de la Cluj.

Costi Nitulescu  •  13 aprilie 2008, 1:24

Din pacate dau dreptate ziaristilor desi nu mi face placere deoarece ar trebui sa fie constienti ca fara fotbal in general nu ar avea ce sa manance.Dar fratilor au dreptate, ar fi bine si corect ca dl Becali sa inceteze cu scandalurile care nu fac bine nimanui si cu arogantza pe care din fericire nu o are in suflet, e om bun gura il strica.In schimb dl Muresan e mult mai enervant decat toti, cand era pe primul nu i mai ajungeai la nas, iar acum cand observa ca i fuge pamantul de sub picioare se agatza ca o musca de .biiip…. si imprastie in stanga si in dreapta cuvinte prin care nu poate sa castige decat in popularitate ca fiind cel mai penibil presedinte de club.

Beowulf  •  13 aprilie 2008, 4:34

Tolontane era sa ma induiosezi. Mai bine te-ai ocupa de sport decat de becalizaur. E bine sa-l mai puna cineva la punct dar nu de unul ca tine. Crezi ca da cineva 2 bani pe ce spune becali, becalicuc, becalicic, nimic? A ajuns toata media din ro sa vorbeasca despre un individ infect? Chiar nu mai aveti nimic de comentat decat pe unde isi face nevoile gigi?

nu conteaza  •  13 aprilie 2008, 6:35

multi nu-si dau seama ca poti sa optezi pentru scara rulanta doar in malluri, pasaje, etc, nu si pe munte(Champions League)

Crow  •  13 aprilie 2008, 8:23

toolntane, toata stima si respectu,dar scrie si tu ceva sport in ziaru asta ca numai de scandaluri va ocupati,eu am inceput sa citesc ifotbal,my sport,gazzeta dello sport si alte ziare in care se vb exlusiv sport nu toata ziua scandaluri,voi faceti din nea jiji o mare vedeta si razboinicu luminii lasati-l acolo in pipera lui sa fie o mare vedeta si nu-l mai bagati in seama sa vedeti atunci .
toate posturile de tv merg la el la palat si-i iau de acolo interviuri,ati ajuns cu totii sclavii lui becali,asa ca nu va mirati cum ii jiji, pentru ca voi l-ati facut sa fie asa.
un fan stelist…

uncas  •  13 aprilie 2008, 8:34

bai tolo esti varza de ceva vreme. nu te mai lasa goana dupa bani sa scrii si ceva cu substanta??????? lasa-ne cu becali ca nu te mai ia nimeni in serios daca o mai tii mult asa!!!!

eo  •  13 aprilie 2008, 8:37

am inventat o legenda…o femeie si un barbat isi schimbau forma fetei. el ziua, ea noaptea. de fapt nu isi schimbau intreaga fata, ci gurile li se topeau,ramanand in loc de gura…tot un obraz. obrazul frontal. el spunea ziua ce are de spus,ea ii raspundea noaptea. era o „d”efazare a dialogului. dimineata si seara,cand e producea tranzitia in ambii,erau minute comune de lipsa de gura. asa ar trebui sa inlemneasca astia doi,becali si muresan, in tacere. o sa caut o tiganca vrajitoare ceva, care sa faca lucrul asta. sa ii atinga pe astia cu bagheta magica si sa taca din gura. parca sunt vesnic in intrecere la primaria unui sat din baragan,unde deportatii mananca ciulini in timp ce pe un ecran mare se deruleaza reclame la mancare scumpa.

adrian mascas  •  13 aprilie 2008, 9:03

nu inteleg de ce ii lasati pe cei ce posteaza cu mesaje de genul nicoleta luciu face striptease ce e aici site de porno sau ce?
sau cine o mai fi
si cei cu bani pe netchiar nu puteti opri mesajele de genul asta?
o sa ajung sa nu mai citesc nici un comentariu
ufffffffffffffffff
rusine (nu voua, ci celor ce au scris)
nu cred ca e doar parerea mea
aici as dori sa citesc doar mesaje despre articol

lucas  •  13 aprilie 2008, 10:41

bravo cataline
esti mult prea destept si prea subtil sa te inteleaga o gramada de disperati de suporteri asa zisi.fi te rog mai ferm si mai agresiv ca oameni ca gigi merita o replica cat mai obiectiva(desi ma indoiesc ca adeptii infatuatului ar pricepe ceva).asta e oricum replica tre data cat mai repede sa nu creada ca ceilalti toti dorm.inca o data tine-o tot asa esti cel mai bun ziarist pe care l-am citit vreodata.

ionut  •  13 aprilie 2008, 10:47

Acum ceva timp scriati mai bine. In ultimul timp insa ziarele si emisiunile cu profil sportiv nu mai prezinta decat declaratii ale unor personaje (muresan,becali, borcea,dragomir, copos,taher, umflatul de iancu, porumboiu etc.) care nu merita sa fie luate in seama. Scrieti despre Arsenal – Liverpul, Getafe-Bayern, despre jucatori si desfasurarea meciurilor si mai putin sau deloc despre acesti fanfaroni. Cautand numai scandaluri si false aranjamente (gen diplomatul) nu faceti decat deservicii fotbalului romanesc si in plus va pierdeti si cititorii. Apropo a-ti uitat declaratiile pe care cei de la Cluj le faceau la adresa Stelei de la sfarsitul turului si pana acum 2 saptamani? A-ti comentat ceva atunci? Desi ei nu jigneau un personaj gen Becali ci echipa cea mai titrata si mai iubita din Romania. Daca nu a-ti procedat asa, sunteti penibil si departe de ceea ce va credeti a fi!

ionut  •  13 aprilie 2008, 10:48

Acum ceva timp scriati mai bine. In ultimul timp insa ziarele si emisiunile cu profil sportiv nu mai prezinta decat declaratii ale unor personaje (muresan,becali, borcea,dragomir, copos,taher, umflatul de iancu, porumboiu etc.) care nu merita sa fie luate in seama. Scrieti despre Arsenal – Liverpool, Getafe-Bayern, despre jucatori si desfasurarea meciurilor si mai putin sau deloc despre acesti fanfaroni. Cautand numai scandaluri si false aranjamente (gen diplomatul) nu faceti decat deservicii fotbalului romanesc si in plus va pierdeti si cititorii. Apropo a-ti uitat declaratiile pe care cei de la Cluj le faceau la adresa Stelei de la sfarsitul turului si pana acum 2 saptamani? A-ti comentat ceva atunci? Desi ei nu jigneau un personaj gen Becali ci echipa cea mai titrata si mai iubita din Romania. Daca nu a-ti procedat asa, sunteti penibil si departe de ceea ce va credeti a fi!

maximilian  •  13 aprilie 2008, 10:51

Becali cand a zis Clujutel se referea la echipa de fotbal (adica sunt prea mici pentru el) nu la orasul Cluj! In fine, acelasi Tolo….cand o sa mai scrieti si ceva legal de sport in ziaru asta ? Zici ca sunteti cancan!

florin  •  13 aprilie 2008, 10:55

tolo, ca de obicei in ultimul timp: foarte penibil.

clord  •  13 aprilie 2008, 10:57

Am renuntat sa citesc site-ul ziarului vostru concurent din motive ce tineau de etica profesionala ce lipsea cu desavarsire… 99% din articole erau defaimatoare la adresa uneia sau alteia dintre echipe, erau subiecte de cancan, puse pe senzational… m-am scarbit, pt ca era si timpul.
N-am o parere f buna despre d-voastra, d-le Tolontan, ca ziarist v-ati nascut speranta dar drumul pe care-l urmati nu e cel adevarat. Va mintiti, ne mintiti… asta nu e articol sportiv.
Igonorati-i pe Becali, pe Muresan, pe toti fanfaronii… pt ca daca n-o faceti, o sa va ignoram noi pe d-voastra.
Si asta e mai grav, pt ca la un moment dat, va trebui sa va castigati existenta intr-un alt mod.

florin  •  13 aprilie 2008, 10:59

mai tolo de ce te tot iei de steaua ? negi evidenta. este singura echipa care mai joaca ceva si care poate iesi afara. tu pentru ce militezi? spune- mi un meci bun de- al lui cfr? eu nu cred ca esti afon (cum rezulta din articolele tale) ci doar ca ai alte interese.

florin  •  13 aprilie 2008, 11:07

mai tolo tu duci un razboi cu gigi. pe noi stelistii nu ne intereseaza gigi. noi suntem cu steaua de pe vremea cand gigi nici nu stia ca exista acest sport. asta nu intelegi tu si ne jignesti prin articolele tale pe toti suporterii stelisti. nu vrem puncte necastigate pe teren. dar daca rapidul a incalcat regulamentele in vigoare ce- ai vrea tu mai tolontane? sa nu se mai aplice legile pentru ca esti tu deranjat? sa nu mai bata vantul Pentru ca i- ti stica tie freza? fii ma baiatule obiectiv sau ia- te de mana cu stiucan si lasati- ne in pace.

Casius  •  13 aprilie 2008, 11:08

Tolo, dupa ce ne-ai facut o demonstratie de om cu principii anu’ trecut cand cu suspendarea lu’ Basescu acum ne umpli capul cu prostii becaliene, esti gazeta sportiva sau ne faci teoria bunului simt?Crezi tu ca ii vei schimba pe Jiji si pe ceilalti? Daca n-ar exista Jiji despre ce ai scrie, sunt curios ce ai scrie tu in Anglia?!Tolo esti un visator.

florin  •  13 aprilie 2008, 11:11

tolo, a- ti reusit pentru o perioada de 2 ani sa distrugeti gimnastica romaneasca. acum incercati cu singura echipa romaneasca care reprezinta ceva in europa. sunteti penibili!

marius7laca  •  13 aprilie 2008, 12:04

SPORTUL ESTE SPORT . va cerem sa scrieti de sport nu de prosti . oare andone este singurul realist din tzara asta…. Va citesc din 98 dar deveniti penibili cu unele chestii :
1. Liga aIII a ar tebui sa aiba o pagina inainte de etapa si una dupa la voi NICI CLASAMENT NU ARE
2. Lasatii pe conducatorii de cluburi in pace , ignoratii nu puneti pe prima pagina c a c a t u l din gura lor
3. Daca voi cel mai tare ziar din ROMANIA prefatati un meci de liga I DOAR CU O CASUTA TEHNICA cu asezarea formatiilor nu pot spune decat JALNIC
4. Daca faci un articol fal ca la carte nu titlu si cu poza treisferturi din el . Documentativa fratilor ca ne enervati.
5. In ultimul timp imi ia 15 min sa va citesc ziarul de sambata si duminica si il cumpar ca sa nu zica vanzatorul de la chiosc ca il iau din alta parte si sun suparat pe el .
TREZITIVA CA O SA VINDETI DOAR LA CEI CARE LE PLACE borsul….

sylvertak  •  13 aprilie 2008, 12:29

esti intr-o criza de idei fantastica !sau poate te deranjeaza ca steaua a ajuns pe primu loc.,, in fine . avea dreptate MIRCEA BADEA APUCATE DE POLITIC SI LASA FOTBALU

io  •  13 aprilie 2008, 12:37

Cand o sa mai citim despre FOTBAL? Cand va opriti din acest fel de a vinde? SCANDAL-BLAT-SCANDAL-BLAT-ARBITRAJ-SCANDAL-ACTIONARI-JOCURI DE CULISE-SCANDAL……. Eu unul m-am saturat; sper ca se v-a schimba si echipa de ziaristi si cea de reporteri pt urmatorul sezon pe care antena il v-a tranmsmite

Dragos  •  13 aprilie 2008, 12:37

Asteptam articole despre sport in ziarele de sport , nu stiri gen paparazzi ! Sunteti penibili ! Si apropo, nu mai cumpar gazeta de o luna…..si nici nu mai am de gand sa o mai cumpar vreodata!

cipricipri  •  13 aprilie 2008, 12:44

Mai bine tzi-ai vedea si tu Tolontane de treaba ta ca vad ca ai ceva personal cu Becali.Nu spun ca e cel mai bun exemplu de om dar spre deosebire de altii cu multi bani el am mai ajutat si oameni si a mai facut una alta !Si ce ai vrea sa faca daca este tot timpul atacat?Spune-ne tu daca esti mai destept?

rasovan mircea  •  13 aprilie 2008, 12:53

Unul la 100000 de stelisti poate il iubeste pe Becali, restul iubesc STEAUA si sunt 10000000

gabi  •  13 aprilie 2008, 13:00

ne-am obisnuit cu exagerarile tale si cu frustrarile tale care tin de nu stiu ce conflict personal pe care`l ai cu becali. mai lasa`ne frate cu detalierea fiecarei declaratii pe care o dau conducatorii din romania. in primu` rand acest articol fara noima nu are nici sens..pentru ca e o certitudine faptu` ca becali nu se referea la CLUJ ca oras ci doar la echipa de fotbal care , in opinia lui , e prea mica pentru el. Bineinteles ca noi , suporterii stelei , ne-am obisnuit cu aceste „vedetisme” ale lui Becali si nu`l mai luam in seama. Acelasi sfat si pentru d-voastra , stimate TOLO ..nu mai luati in seama declaratiile conducatorilor ci incercati sa mai comentati si fotbalu` care doar in mintile voastre bolnave se joaca in alte parti decat pe teren. Mergeti spre un orizont gresit cu ziarul doar din cauza faptului ca fotbalu` isi face din ce in ce mai putin loc in paginile voastre iar capu` de afis il tin doar declaratiile acestor oameni care , pe langa faptu` ca nu prea au cunostinte despre fotbal in general , devin penibili prin declaratii si arunca fara sa vrea .. cu plictiseala 🙂 asadar ..tolo draga ..in cazu` in care noi nu stim si tu tinzi sa devii analist politic transmite-ne un mesaj , da-ne un semn ..iar daca nu doresti asta mai gandeste-te odata inainte sa scrii un articol de genu` asta ..penibil si fara rost. cugeta tolo ..cugeta:) bye.

gabi  •  13 aprilie 2008, 13:09

sunteti angajatu` lu` voiculescu si noi nu stim ? :))

Comentează