Trei liste

Nu vi se pare că echipele celor mai guralivi conducători sînt cele care se predau repede?

luni, 21 aprilie 2008, 9:03

Nu vi se pare că echipele celor mai guralivi conducători sînt cele care se predau repede?

Liga 1 ţipă că a ajuns stîna lui Gigi Becali. Dar nu strigă, ci behăie, asta e problema.

Dacă Iancu e un investitor atît de mîndru de ceea ce a făcut la Timişoara de ce nu îşi motivează antrenorul şi echipa astfel încît să lupte pînă la capăt diseară? E valabil şi pentru Porumboiu şi Vaslui la meciul de la Cluj! Nimeni nu garantează un rezultat, însă lupta se vede din avion.

Dacă Mititelu chiar respectă Universitatea ca pe o echipă din os de fotbal domnesc de ce bate cîmpii cu poveşti din ’73? Cum vine asta: eu sînt demn doar dacă îţi ceri mata scuze?! Altfel… Altfel ce? Dai meciul Stelei?

Dacă Dinamo mai are ceva de spus propriilor suporteri de ce nu o rosteşte, apăsat, la meciul direct cu Steaua?! În timp ce aceste nume mari, care sar în sus ori de cîte ori zici ceva despre ele, joacă la două capete în declaraţii, uite că amărăştenii de la Oţelul au jucat şi în faţa banilor lui Becali şi împotriva valorii superioare a Stelei.

Pînă la urmă, dincolo de titlu, acest campionat a mai filtrat ceva: caracterele echipelor. Sînt unele care vorbesc despre demnitate şi tradiţie, dar care n-au contat nici în faţa CFR şi nici în faţa Stelei. Poate că un clasament în trei n-ar strica la final. Pînă atunci, cine se mai înscrie pe lista ruşinii şi cine pe cea a bărbaţilor? Sau, de ce nu, pe lista DNA?! Pentru că există semnale că acest campionat se poate încheia nu pe teren, nu la masa verde, ci la Parchet.

Comentarii (311)Adaugă comentariu

paladino  •  22 aprilie 2008, 10:23

d-le Tolontan de ce GSP-ul nu reda nimic de Rally Raidul care se desfasoara in Romania?prin ziare ioc,la televiziuni,ioc.daca nu este in bucale,nu se pune?habar n-au copii astia care scriu pe aici ce inseamna competitia asta si ca se desfasoara la noi in tara,2 etape,la BAIA MARE in MARAMURES.sunt prezenti cei mai mari piloti de rally raid:Carlos Sainz(fost campion mondial la ralyuri),Robi Gordon(campion in Nascar-ul americal)etc etc.de ce nu redati nimic despre aceasta competitie?

hg  •  22 aprilie 2008, 10:24

Nu ti se pare ca Timisoara a castigat meciurile si cu CFR si cu Steaua? Ce tot bagi strambe fiu de securiwst?

petras  •  22 aprilie 2008, 10:46

catalin,as vrea sa te vad mai des la televizor.spre exemplu,despre nae ionescu se spunea ca si-a consumat talentul in scris si geniul in oratorie.era chiar si amfiteatrul plin,pe linga holurile aferente…si nepastrind deloc proportiile,(e binecunoscuta tentatia viscerala a poporului roman de a se jstifica in spatele si sub forma platitudinilor arhetipale de istorie fara destin)consider ca ai avea mai multa anvergura si tu si societatea civila prin absortie.si chiar daca vorbesti desori filosofic si deci neinteligibil pentru marea masa de oameni neobisnuiti cu limbajul dar exigenti la stil,pe de o parte aceasta masa are destui exponenti ai limbajului inductiv(de la parte inspre intreg,de la concret la general)mai suntem si noi,putinii care dorim un discurs categorial,dinspre concept spre obiect,iar pe de alta parte,forta ta discurs detine si alte pirghii adiacente(stil,gestica,tonalitate) care reusesc sa transfere limbajul ezoteric de pina atunci in intelegere pt ceilalti.e vorba de vocatie.dupa coeficientul personal al fiecaruia.te nasti cu ea.in consecinta,chiar daca unii,poate,nu te vor,te astept(am).

Manfred  •  22 aprilie 2008, 11:01

Sper sa ai dreptate cu DNA. Mi-ar face o deosebita placere sa il vad pe gigi vargat. Nu pentru mult timp, macar 2-3 ani, cat sa il faca sa isi dea seama ca a sfidat o tara intreaga prin comportamentul sau.

Daca e adevarat ca la meciul de diseara, Poli va juca cu rezervele, si sambata Craiova va juca cu echipa a 2-a, si DNA nu face nimic, inseamna ca ori gireaza asemenea lucruri, ori sunt prosti (ceea ce e mai plauzibil, dat fiind ca DNA nu a finalizat niciun dosar pana acum).
Un lucru e 100% adevarat: acest campionat e murdar.

eu  •  22 aprilie 2008, 11:03

a,arastenii de la otelul au jucat …………..de ce amarasteni dletolontan ??ca nu s-au predat??de ce e craiova mai „nobila”decat otelul sau timisoara mai „mandra”decat otelul ,de unde „valoarea superioara” a steleieu am fost la meci si steaua a aratat ca patronul ei AROGANTA.steaua fara becali e ZERO ,daca bkl nu facea ce a facut el steaua era in liga a 3 cu politehnica galati

paladino  •  22 aprilie 2008, 11:04

auzi culmea penibilului la ziaristii de bucuresti.sa dea rezumate EUROSPORTUl de la rally raid-ul din MARAMURES,dar nici o televiziune sa nu transmita nimic si nici un ziar sa nu relateze despre aceasta competitie sportiva care se desfasoara pe taramul patriei.ce poate fi mai penibil de atat?

eu  •  22 aprilie 2008, 11:05

bine tolo

eu  •  22 aprilie 2008, 11:09

dle tolontan de ce nu se transmite si pe un post tv din romania raliul de la baia-mare ,la noi se dau numai accidentele din raliu,de ce ??de ce nu scrieti in ziar de finalelel la volei de turneul final al cupei romaniei de la galati ??ca nu e in bucuresti langa redactie ??sau nu stiti ?

Jimmy  •  22 aprilie 2008, 11:15

CATRE TOATA LUMEA!!!
Am si eu o intrebare? UNDE NU SE PLATESTE? Dak mergi la un WC public platesti. DAk mergi la doctor platesti. Dak ai vreun proces mergi la avocat si platesti. In urma fiecarei plati ai un serviciu sau un produs care iti satisface nevoile. IN fotbal sta asa:
GIGI plateste (pentru ce?) ca sa aiba capital politic.
BORCEA plateste (Pentru ce?) ca sa scoata si el niste din transferuri.
PASKALY plateste (aici nu sunt sigur dak plateste el) pentru orgoliul maghiarilor din Ardeal.
ETC…
Orice finantator de club urmareste si un anumit beneficiu de pe urma cluburilor. In Romania tara tuturor posibilitatilor deci nu e de mirare ca multe au inchinat blazonul lor in fata unor echipe care au finantatori care platesc.

paladino  •  22 aprilie 2008, 11:16

eu,tu sti ce inseamna acest Rally raid in competitiile auto?cursa aia de formula 3 care a fost in bucuresti nu reprezinta nimic,pe langa asta de acum,care avand in vedere ca se desfasoara in MARAMURES,nu conteaza.sa vezi aici piloti si masini!

Vlad  •  22 aprilie 2008, 11:22

Poate la sfarsit faceti o ierarhie a echipelor care au fost clar curate, al unora doar suspectate si al unora clar vandute!

gigi  •  22 aprilie 2008, 11:24

Corect Tolo. Mititelu si-a gasit cel mai penibil pretext ca sa-si acopere blatul pe care l-a aranjat deja cu oierul. Daca Porumboiu se va da la o parte la Cluj sa stii ca o va face numai din razbunare in fata oierului care i-a corupt antrenorul si cativa jucatori la meciul cu Vasluiul. Asta e. Viata vine cu un decont pentru orice fapta si incet incet oierul incepe sa plateasca facturile pentru aranjamentele sale.

mitimielu  •  22 aprilie 2008, 11:27

pai daca toata lumea se ia de trecutul stelei inainte de ’89….
sa se uite toti in propria ograda

nastyb0y  •  22 aprilie 2008, 11:28

Ultimul comentariu .Ar mai ramane de filtrat si caracterele oamenilor implicati in forbal si pe langa el .Inclusiv cele ale „gazetarilor” romani .

radu  •  22 aprilie 2008, 11:43

bai alde tolontan,iti iese prin piele ura fata de steaua.ai bunul simt si scrie echilibrat daca esti cu adevarat ziarist.simpatiile si antipatiile le exprimi cu prietenii nu in ziarul la care scrii.dar de echipele care nu prea se straduiesc cu cfr nu ai de zis nimic?se pare ca nu ,ca numai steaua iti sta in coaste.

clord  •  22 aprilie 2008, 11:46

Doamneeeee, cat gaz pe foc, ce de frustare adunata… ce de hatisuri, ce de dorinti ascunse, ite cusute.
Daca DNA are sau nu treaba cu fotbalul romanesc ma intreb atunci daca mai are treaba cu tunurile fiscale ale alesilor nostri, cu bordurile strazilor noastre care se primenesc mai ceva ca manechinele pe podium, de autostrazile care exista doar pe hartie si sunt deja platite pe ani de zile inainte, pe parcurile noastre care devin cartiere… ohooooo si cate mai sunt!
O sa spuneti ca n-au treaba cu sportul, cu fotbalul! Ba au… Pt ca fotbalul face parte din societatea noastra, asta care e.
D-le Tolontan, o intrebare totusi… cum ar trebui sa se bata o echipa pe teren astfel incat gazetarii sportivi de prin toate ziarele de profil sa nu scrie ca a fost blat?
Ufff, intrebarea a fost retorica… pt ca oricum s-ar juca, si se joaca de cele mai multe ori prost, tocmai datorita nivelului campionatului nostru intern, tot se va striga hotii din tribune, tot vor zbura brichete si tot vom citi a doua zi prin ziare sau pe saituri (vorba d-lui Pruteanu, D-zeul sa-l ierte!) ca meciul x sau y a fost blat!
Stim e meseria voastra… noi ceilalti nu suntem gazetari dar la fel de adevarat e ca putem detalia un articol sau altul si putem ajunge la concluzia ca e bun sau prost.
Iar cand la 3 articole proaste ignori autorul… s-ar putea ca multi sa faca la fel 🙂
In rest numa’ de bine!

daniy  •  22 aprilie 2008, 12:01

nu inteleg ce le da Becali ca sa bage echipa a doua si ca Steaua sa aiba 14 victorii la rand ca atatea o sa aiba la sfarsitul campionatului ! Pariati pe Steaua ca sigur castigati!

jojodan  •  22 aprilie 2008, 12:08

da-i in mm lor pe toti. sa-i vad pe toti la puscarie. am ajuns la concluzia ca in romania e cel mai corupt campionat, si mai corupt de la an la an. motivul e ca la conducerea FRF sunt tot niste mafioti

Psihostel  •  22 aprilie 2008, 12:10

Dle Tolontan nu confundati caracterele echipelor,cu mizerabilii lor conducatori:)sau patroni,asociati sau cum s-or mai fi numind:)Steaua ..nu este Becali,cum nici Timisoara nu este Iancu si nici Dinamo..ratatii aia barbugii si bisnitari:)ma refer la actionari.
Ce nu te distruge te face mai puternic:)Asa spunea Nietzsche:)Ori in cazul de fata marionetele din fruntea cluburilor sunt de moment,istoria nu se sterge din palmareselor lor,iar viitorul pt acesti parveniti nu este deloc bun.

MOROSANU’ RALLY-ATU  •  22 aprilie 2008, 12:17

tolomace,liga 1 nu behaie,liga 1 vorbeste maghiara… tudom? de ce nu ai scris de MARILE meciuri(***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)) a cainilor(astia isi ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat))***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)contra lui cfr??? la sfarsitul campionatului se va gasi unul care va contabiliza gafele pro si contra ale fruntaselor si atunci… surpriza mare: STEAUA a fost muuuuult mai putin avantajata decat ungurii,ca sa nu mai vb de CEFERITE… pana una-alta mai opriti-va din linsul vomei lui goian si ganditi inainte de a scrie.FRUSTRARE UMANUM EST!

OTI  •  22 aprilie 2008, 12:32

Good point!!! Si poate ca ar trebui sa-l intrebe cineva pe Mititelu ce parere ar avea Deselnicu despre intentia de a juca impotriva Stelei cu echipa a doua.Ce ar conta mai mult,scuzele sau pasul inapoi pe care se pregatesc oltenii sa-l faca acum? Poate peste alti 20 de ani CFR-ul va solicita scuze Craiovei pentru blatul cu Steaua de acum 🙂

gabidegiulesti  •  22 aprilie 2008, 12:44

andreea@: total de acord cu tine; as mai completa cu aceea ca in zona respectiva se cunoaste folosirea semnelor de punctuatie si chiar a articolului hotarât pe care, observ cu regret, nu-l stapânesti. Ce bine ar fi ca inainte de a posta sa avem baza minimala necesara pentru o corespondenta cât de cât decenta gramatical!

Nume (necesar)  •  22 aprilie 2008, 13:01

Foarte bine zis Tolo , pacat ca unii sunt sau prea orbi ca sa vada , sau prea penibili si jenanti incat accepta ceea ce se intampla , ba chiar se bucura si aproba aceste lucruri

George  •  22 aprilie 2008, 13:03

Dinamo nu rosteste apasat, ce? Asta e chiar ridicola! Ar trebui sa tina zilnic o conferinta de presa cu tunete si fulgere contra Stelei pentru linistea presei? Are valoare asa ceva? Poate ar fi in linie cu circul declaratiilor conducatorilor pe care il blamati dar il stimulati, domnule Tolontan! Si mai pledati in subsidiar sa se joace pe teren!
Si apoi, dvs deposedati pur si simplu Dinamo, Timisoara sau Craiova de dreptul de a pierde cinstit, „pe bune”, in fata Stelei! La fel dreptul Stelei de a castiga cinstit, fara suspiciuni!
Dinamo de exemplu pierde puncte pe teren propriu in acest campionat cu o lejeritate dezarmanta. Idem pentru Timisoara , care numai a super echipa nu arata in ultimele meciuri!
Sigur ca e simplu sa suspectezi pe oricine de orice, inclusiv pe Papa de la Roma de orice vreti dvs, dar deja asta depaseste demersul jurnalistic adevarat care presupune in primul rand ECHILIBRU si DECENTA!

domnisoara lovin  •  22 aprilie 2008, 13:04

„Dacă Dinamo mai are ceva de spus propriilor suporteri de ce nu o rosteşte, apăsat, la meciul direct cu Steaua?!”

chiar nu inteleg chestia asta.

se pune o intrebare la timpul prezent despre un eveniment viitor?

pe de alta parte, de unde stiti dvs. ca dinamo NU O VA ROSTI apasat la momentul respectiv?

ori poate meciul s-a jucat (se joaca) si dvs. stiti ce s-a intamplat (ce se intampla)?

v-as fi recunoscator daca m-ati lamuri,m stimate autor al articolului.

George  •  22 aprilie 2008, 13:15

Cum la fel de ridicol mi se pare sa il suspectezi pe Marian Iancu de parti-pris cu Steaua, cand acest om respira ura anti-Steaua de cand s-a nascut! Iancu a facut din scopul de a incurca Steaua obiectivul finalului de sezon si a anuntat asta aproape zilnic! Ca tmisoara pierde in serie ultimele meciuri , asta e alta discutie. Sau poate face parte din scenariu, nu-i asa?
Ce mai trebuie sa faca Iancu? Nu isi motiveaza suficient jucatorii? Asta e ultima marota! Cum , cat ? Va propun sa faceti dvs propuneri de prime pentru toti adversarii Stelei, si apoi sa absolvim meciurile in consecinta: blat , neblat!

Mihai  •  22 aprilie 2008, 13:16

E clar că toată gălăgia asta e doar de ochii lumii. Vorba cântecului „câinele care latră nu muşcă”. Cam aşa i-aş caracteriza pe conducătorii de la echipele care se predau în faţa stelei (cu s mic).
După ce stiaua (cu s mic) a ieşit de pe teren când era condusă în Giuleşti şi apoi a câştigat la masa verde eu refuz să mă mai uit la Liga 1.
Sper totuşi ca CFR să câştige campionatul.
HAI CFR!!! HAI FC BRAŞOV!!!

razvan baia mare  •  22 aprilie 2008, 13:19

Campionatul va fi castigat de „jiji” si nu pe teren e clar……..ajutat de toata clica care il tine in spate pe Dragomir si pe Sandu…

Dudu  •  22 aprilie 2008, 13:21

acesta mi se pare cel mai bun articol al tau.in legatura cu parchetul pana nu vad pe cinva condamnat(macar 1) cred ca se vorbeste de parchetul de pus pe jos.

domnisoara lovin  •  22 aprilie 2008, 13:22

„Pentru că există semnale că acest campionat se poate încheia nu pe teren, nu la masa verde, ci la Parchet.”

nu ne spuneti si noua care sunt semnalele alea?

ca altfel, vorba celui de dinaintea mea, o sa cred ca vorbim de parchet melaminat sau stratificat:))).

adi  •  22 aprilie 2008, 13:24

sistemul play-off e solutia de insanatosire a unui campionat la fel de corupt ca si cele de inainte de ’89. In zece ani Steaua o sa ceara singura sa ii fie retras titlul din acest an.

lucica  •  22 aprilie 2008, 13:25

Domnule Tolontan, valoarea fotbalistilor din campionatul nostru este mediocra. Echipa CFR Cluj care anul trecut a fost in lupta directa cu Steaua pentru locul 2 a capotat lamentabil in cupa UEFA in fata unei echipe din Cipru. Dinamo care anul trecut a defilat in campionat nu a reusit un sezon extern fericit. Steaua a fost beneficiara clasarii favorabile in clasamentul coeficientilor UEFA astfel incit s-a calificat extem de chinuit in grupele Champions League unde a fost ciuca batailor, nereusind decat un punct amarat. Se vorbeste despre ridicarea nivelului intrecerii interne anul acesta, insa imi pare rau sa observ o diferenta enorma intre ce se joaca la noi si ceea ce joaca echipele de top din Europa. Balacareala interna fotbalistica seamana ca doua picaturi de apa cu aceea din viata politica romaneasca. In ambele situatii cauza este aceeasi: nivelul intelectual, managerial si moral extrem de scazut al protagonistilor. Boala aceasta are un singur leac: trecerea timpului. Cu timpul se vor cerne valorile si se vor limpezi apele tulburi in care se scalda marii corifei ai vietii noastre „mondene”.

martin_dinca  •  22 aprilie 2008, 13:26

Tolontan,

De acord ca nu conducatorii vor ramane in istorie ci echipele si rezulatele lor?
De acord ca exista oameni fara sira spinarii, care abia asteapta o rasplata pe la spate de la CFR si STEAUA? Ei din asta traiesc , indiferent de toata mama DNA -ului si de toata lumea ( ar trebui punctati totusi cei care lupta si pierd ca Otelul ,fara sa ia bani !!! de ce nu propui un punct( sau 0.5) pt asta ?)?.
De acord ca Steaua nu putea sa bata atat fara ajutor extrateren si ca Becali este cel mai imoral crestin in viata?
De acord ca CFR are dreptul moral sa castige anul asta , pentru ca a facut cel mai putin rau in comparatie cu cei din frunte?
De acord ca la Dinamo sunt multi indivizi care nu sunt capabili managerial, iar echipa e destul de buna sa se bata la titlu fara butoane?
De acord ca la Timisoara , dupa ce se investeste atat si aduce cel mai bun antrenor intern ,e haos financiar , managerial ( Iancu e o gluma proasta ) si e pacat ca nu castiga detasat si corect campionatul ?
De acord ca la Rapid e dezastru si numele lui e George Copos, altfel echipa s-ar misca destul de bine pentru CL?
Daca esti de acord , publica in fiecare zi pe prima pagina toate astea , ca un motto , sa stie lumea si sa nu mai incurce nimeni borcanele …te rog…sau fa ceva mai inteligent de atat , orice, sa se vada !
CA ZAU CA NU SE VEDE!

mujotutun  •  22 aprilie 2008, 13:31

Dle Tolontan,
Dinamo chiar a jucat impotriva CFRului, dar nu vedeti in ce rahat sunt? Oare ca sa acopere blatul cu feroviarii clujeni au pierdut cu Pandurii si au facu egal cu Urzicenii? Stati linistit, nu se va lasa Dinamo batuta de Steaua ca „asa trebuie”. Cat despre declaratiile lui Becali, ca i se pare normal ca U Craiova sa-i dea meciul, astea trebuie infamate, ca si „diplomatia” mititica (desi nu m-as mira deloc ca echipa a doua a Craiovei sa bata o Stea dezgustatoare, atat pe teren cat si, mai ales, in afara lui). Iar despre Timisoara si Iancu, acelasi lucru ca si la Steaua: oameni scarnavi care prefac in murdarie tot ce ating. De ce ne orbiti si aburiti? Nu este atat de evident ca Steaua a montat un mecanism monstruos, nu atat ca sa-i aduca puncte cat pentru a modela clasamentul – macar in partea sa superioara? Ne aflam intr-un ocean de gunoi pe care-l ignorati cu nonsalanta; exact ca si securistii si comunistii de dupa 89 ce racneau pe toate caile ca TOTI SUNTEM VINOVATI, calai si victime deopotriva! Dle Tolontan, fac apel la ceea ce trebuie sa fi ramas bun in dvoastra, in ciuda vicisitudinilor becaliene si dragomiristice; socot ca asemeni lui Darth Vader, definitie a RAULUI, inca mai este ceva bun in dvoastra; scuturati-va de amagirile rosalbastre si scrieti adevarul despre acest campionat maculat ingrozitor. Va cer prea mult?

mujotutun  •  22 aprilie 2008, 13:36

Altminteri, vorba lui Led Zeppelin: Your Time Is Gonna Come! Dle Tolontan, nu sunteti prea batran; mai aveti multi ani in care veti fi nevoit sa va priviti in oglinda: macar la barbierit! Fiti acel Tolontan pe care l-am cunoscut si l-am urmat de la ProSport la GSP.
Sau lasati-va barba!

mujotutun  •  22 aprilie 2008, 13:43

Kant a respins filozofia lui Locke, dar i-a recunoscut un merit: l-a trezit din somnul dogmatic. Ei bine, asta urmaresc si eu prin aceste postari ridiculo-patetice. Macar de-as izbuti! Dle Tolontan, sunteti mai bun de atat! Dvoastra suntei (erati?) un exaltat, promotor neabatut al moralei si inaltelor idealuri. Este de admis sa abandonati acest statut donquijotesc de dragul unui campionat pestilential? Imi repugna santajul sentimental, dar ma preocupa sanatatea etica a GSP. Sa fiu eu un „simaiexaltat” si un „supradonquijote”? Sau un murdar agent subversiv, cautand sa va abata de la imuabilele adevaruri becaliene? A vous de choisir!

mujotutun  •  22 aprilie 2008, 13:44

PS: nu tin (ba din contra!) sa-mi raspundeti personal! May the Force be with you!

esti praf tolontane !!!  •  22 aprilie 2008, 13:46

tolontane, exista semnale ca n***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) !!! ai un talent deosebit de a ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)t pe toata lumea , inventezi niste prosti demne de filmele SF !!!

mujotutun  •  22 aprilie 2008, 13:49

Dle Tolontan,
Scuze! Traim intr-o lume reala. Ce-are a face don Quijote? Sunt constient ca v-am transmis niste somatii, ultimative de-a dreptul! Va rog sa ma iertati, m-a luat un val „fiatjustitiar” cu totul nepotrivit vremurilor noastre. Pace dvoastra si Sarbatori Fericite!
Sapienti sat.
Amen

parpala  •  22 aprilie 2008, 13:52

@mujotutun
Bafta … desi n-a reusit sa-l convinga bunul lui prieten Traian Ungureanu, daramite un „patetic” ca si tine (e mai bine sa suferi de bun-simt decat din lipsa lui).
Cred ca si cu jurnalistii se intampla acelasi lucru care li se intampla comunistilor; merg cu ideile lor pana la capat, altfel, daca ar admite ca au gresit, si-ar pune capat zilelor …

sobolanu  •  22 aprilie 2008, 13:53

Tolontane…Esti un becalist prin excelenta. Gustul banilor te-a sedus atat de mult încat nu mai respecti alta echipa decât pupi zilnic stindardul roş-albastru. Păcat de taletul de a scrie car se lasă murdarit de un jidan care strica frumuseţea şi fair play-ul unei competiţii atât de populare precum e fotbalul.Se vede de la o posta ca esti pro-Becali, nu ne mai dovedi mai mult.Sa-ti fie rusine si meriti sa scrii la un yiar de provincie ca distrugi eticheta GSP…La gunoi!!

The Healer  •  22 aprilie 2008, 14:02

Stau si ma gandesc….ce s-ar mai putea spune despre fotbalul asta de doi lei ? Adica dupa ce la galatzi mirel si banel ii intrebau contrariati pe jucatorii-gazda de ce joaca tare (….) ma gandesc unde se poate termina utopia asta pe langa care Kafka e copil mic. Adica dupa ce branzaru-sef din ghencea se lauda cati bani da sa catige campionatul sau locul 2….ce mai poate urma ?

Flo G.  •  22 aprilie 2008, 14:02

DEONTOLOGULE!Sunt suporter stelist,insa asta nu ma impieddica sa remarc un lucru pe care tu si ceilalti blogeri deontologi il uitati permanent:JUCATORII STELEI SI AI CFRULUI,care au luptat si si-au rupt picioarele indiferent daca becali sau muresan au declarat sau aranjat ceva!Ce vina are Golanski sau Dubarbier in toata povestea asta?Invata sa respecti munca lor!Iar sistemul de premieri indirecte al adversarelor e singurul care poate opri blaturile si se practica si afara,asa ca nu ne invata tu legile gazului ideal,pentru ca el nu exista.Utopii in care otelul isi apara sansele corect pentru spiritul competitiei sa le spui lu fiu-miu de 3 anisori.
Sper ca o sa vina si ziua in care un urangutan din tribuna o sa-ti rupa si tie capul,sa intelegi odata ca violenta nu o condamni doar cand e lovit un ziarist,cand erai tu inchizitorul lui Twety,iar in alta situatie ai devenit avocatul huliganilor si inchizitorul lui Deaconu,ca asa ti s-a parut tie ,care erea diferenta intre cele 2 situatii deontologule.

The Healer  •  22 aprilie 2008, 14:05

Stiu, e foarte idealist ce spun acum (lucrez si eu in mass-media si stiu cam care e treaba) dar si voi ziaristi aveti o mare vina pentru ce s-a intamplat. No offence, dar atata timp cat tablobecalizarea tuturor ziarelor de sport a devenit sufocanta chiar nimeni nu poate lua atitudine ?

The Healer  •  22 aprilie 2008, 14:17

Pentr toti stelistii – 3 adevaruri care dor :
1. Adevarata valoare a stelei a fost cea din tur in care branzaru-sef a vrut sa-l umileasca pe hagi. Astfel, el nu a dat bani si s-a vazut valoarea echipei (Locurile 5-7).
2. Atata timp cat branzaru’-sef vine la emisiunea lui radu moraru si in doua randuri declara cati bani a dat sa castige Steaua diverse meciuri, suporterii stelei nu au dreptul sa deschida gura cand se vb de „sacose” sau „butoane”. Eu nu zic k cfr sau altii nu au facut blaturi, insa Branzaru’ incearca sa faca din cacareze de oaie, praline ,
3. Toate meciurile Stelei din retur in afara de cel cu cfr au fost BLATURI ORDINARE.

P.S. Somn usor, behaiala placuta. Am fost stelist din tata in fiu insa de cand branzaru a venit la steaua ma simt jignit (precum multi altii) sa imi asociez preferintele cu oierul rege al pomanagiilor.

domnisoara lovin  •  22 aprilie 2008, 14:24

The Healer on 22 Aprilie, 2008 2:17 pm

daca tu vb serios (ca ai fost stelist) si scrii ce scrii, atunci da-mi voie sa te felicit.

ar avea unii ce invata de la tine.

si mai am o intrebare: pe cati dintre conducatorii sau antrenorii unei echipe care se bate la titlu i-ati auzit sa spuna ca echipa adversa n-are de ce sa joace cu rautate, ca lasa ca ne ajuta si pe noi arbitrul si chestii de genul asta?

sau mai bine zis „pe care”, nu „pe cati”!

eu cred ca gsp-ul ar trebui sa faca un sondaj de opinie de genul: „Raspundeti cu sau la intrebarea: Este acest campionat cel mai murdar din istoria fotbalului din Romania”.

Daca o personaj ca branzaru’ sef a reusit sa scarbeasca atatia romani si sa-i faca sa nu se mai uite la fotbalul Ligii I…poate ne meritam soarta?

Christos  •  22 aprilie 2008, 14:32

FloG:”Ce vina are Golanski sau Dubarbier” dulce-i acordul limbii romane…becalizare lingvistica :-&

The Healer  •  22 aprilie 2008, 14:33

Draga D-ra Lovin,

Tristetea cea mai mare e ca branzaru-sef nu a scarbit indeajuns de multi oameni….atata timp cat acest sinistru personaj simbol al tuturor relelor orientalisto-balcanice fascineaza in continuare multa lume,la fel de multe chestii sunt departe…..departe….

parpala  •  22 aprilie 2008, 14:36

@Flo G.
Scurt. Jucatorii pe care ii pomenesti isi iau salariile si vor juca in Ch.L. (preliminarii sau nu).
Premierea indirecta e ILEGALA din acest sezon.
Spune-ne care e clubul care a tabloidizat liga de bere cu butoanele si sacosele cu bani?

axxis  •  22 aprilie 2008, 14:43

vreti sa va zic ceva?
toata ovestea asta cu cfr din 73 de la jiji vine…jiji i-a turnat in cap la mititelu fazele astea

Comentează