Fotbalul s-a întors acasă

Seara în care conspiraţiile s-au sufocat în iarbă

marți, 22 aprilie 2008, 10:20

Seara în care conspiraţiile s-au sufocat în iarbă

Dacă Poli pierdea în Ghencea, decizia lui Iancu şi Uhrin de a nu folosi cîţiva titulari ar fi părut un gest de curtoazie la adresa Stelei.

Rezultatul schimbă totul.
Fotbalul e plin de controverse, de dubii, de suspiciuni. Multe dintre ele neexprimate. În lumea în care mărcile de maşini, preşedinţii, restaurantele şi Papii sînt supuşi contestării, echipele sînt sacre.

Ceva e totuşi mai puternic în acest joc decît polemica din jur. Ceva îl scoate la liman în momentele în care totul pare pătat de mocirlă sau sufocat de bani.

De acum, Steaua şi CFR şi-au risipit orice alibiuri. Titlul se poate decide în teren. Şi se decide inclusiv azi, cînd Vasluiul lui Porumboiu e obligat de Timişoara să joace corect la Cluj.

Steliştii numesc stadionul lor „Templul fotbalului românesc”. Aseară, el şi-a confirmat numele. Chiar şi în plină decepţie, ei pot observa că locul ales de fotbal să revină acasă pentru a risipi conspiraţiile a fost Ghencea.

Comentarii (311)Adaugă comentariu

DonEmilio  •  22 aprilie 2008, 22:47

CATALIN EXAGEREZI

E primul meci din retur in care :
– jucatorii adversi `manjitzi` nu au jucat titulari , (poate doar unul)
– arbitrii n-au putut sa mai ajute flagrant fara sa cada in ridicol (cartonasele la radoi,goian,p.marin,nesu,neaga nu se mai pun)
– Dumnezeu a vrut sa-i arate lu` scaraoschi , ca mai se baga si EL cateodata in fotbal si nu se mai castiga numai din `bulan`
….

Petrisor Socol  •  22 aprilie 2008, 22:48

Vreau ca CFR-ul sa faca o faza frumoasa. Le urez succes. Nu vreau Steaua campioana.

Master Loki  •  22 aprilie 2008, 22:49

sa lasam ironiile ieftine deoparte ca nu tin.
CATALIN:cate etape crezi ca o sa primesca lacatus pt gestul lui din finalul partidei???daca era antrenorul lui rapid ,poli etc era pe viata cred exclus din fotbal…

Gaby TM  •  22 aprilie 2008, 22:49

Timisoara a demonstrat inca o data ca are onoare. Orasul care a adus libertatea in romania nu s-a predat si nu se va preda vreodata in fata cuiva. Cu atat mai putin in fata miticilor care se cred mereu buricul pamantului. In ’89 am stat singuri in fata tancurilor, la fel am stat si acum in fata banilor manjiti ai lui Gigi. Si miticilor, tineti minte, fara timisoara mancati si acum salam cu soia. Cinste vestului, Cinste Banatului. Bravo Poli. FORZA VIOLA!

danutzB  •  22 aprilie 2008, 22:49

bv eu on…leai dat cu flirt…..mai bine nu se poate

Vlad  •  22 aprilie 2008, 22:49

Regret un singur lucru… ca am pierdut punctele astea cu o echipa care nu merita: Poli Timisoara, o echipa care pana in min 65 nu a contat si nu in fata Otelului, o echipa care a jucat mult mai bine, o echipa care acum cateva etape a umilit pe Poli Timisoara!!!

PEpe  •  22 aprilie 2008, 22:50

Bai TOLOOOOO!
Si daca Poli pierdea cu rezervele ce spuneai ca a fost blat ca si cu Mioveniul nu???

Master Loki  •  22 aprilie 2008, 22:50

balanel a fost huiduit pe merit.este cel mai slab jucator de la ****(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat).mai este si constant…

malasuerte  •  22 aprilie 2008, 22:50

@eu

nu prea as lega succese ala nationalei de Ghencea , cand echipa joaca prin provinicie.DUpa meciul din asta seara m-am convins ca huiduielile sar repede pe ghencea…halal…va mai si laudati aku:)

Master Loki  •  22 aprilie 2008, 22:52

nu pot sa ma abtin.in numele a 3 dinamovisti din uk:timisoara te iubim!!!(noi de acolo ne tragem…):D

Paloma_ Marius  •  22 aprilie 2008, 22:52

Ma bucur pentru echipa noastra POLI !
Dusan a ales solutzia perfecta , a reushit sa
mobilizeze jucatorii , s-a vazut daruirea !
Acesta este fotbalul adevarat !
Daca pierdeam in seara asta nu-mi era
rushine ! Totzi jucatorii trebuie sa invetze ca fotbalul e spirit , daruire , efort , devotament , onoare , munca si placere !
Azi am avut parte de o demonstratie in acest
sens ! Poli si Steaua sunt echipe bune , jucatorii si-au facut datoria !
Ash dori ca meciurile sa se joace pe teren , arbitrajele sa fie bune , conducatorii jucatorii si galeriile sa se respecte
intre ei !!! Sa-tzi faca placere sa te duci in stadion …si cel mai bun sa cashtige !

Hipgnosis  •  22 aprilie 2008, 22:53

Ar trebui sa va cereti scuze pentru deschiderea de ziar de ieri! Nu fata de Steaua, de Becali, de Argaseala, ci fata de cei care au facut din Ghencea „Templul Fotbalului Romanesc”.

r din tim  •  22 aprilie 2008, 22:53

Cand i-am batut pe CFR toti ne-au facut mitici, oieri, etc. Acum o sa fim unguri sau mai stiu eu ce le trece prin cap unora.
Bravo Uhrin, daca aveai curaj sa-l scoti pe Ganea din echipa (in celelalte meciuri) mai repede aveam mai multe puncte.

DJ_ONLINE  •  22 aprilie 2008, 22:53

M-am hotarat sa pariez maine pe CFR Cluj – FC Vaslui!!! Sper ca nu vor bloca cota la pariuri ca fac infarct.

Paul MuadDib  •  22 aprilie 2008, 22:53

fotbalul ar fi ramas acasa daca toate echipele din liga I l-ar fi respectat cu adevarat si ar fi jucat precum timisoara si iasi. titlul ? flacara brichetei din giulesti a ars definitiv tot farmecul. cui ii mai pasa ?

danutzB  •  22 aprilie 2008, 22:54

1. banel nu este slab a facut un meci bun dar tampitul de laca care a vrut prea mult de la acest meci, din cauza lu ala de sus de la loja, i-a dat toata partea dreapta…….nu poate sa faca fata….
2.in legatura cu huiduielile…normal frate ce vrei sa faci sa joci prost si noi sa te aplaudam…mai uitati prin italia prin anglia cun ii injura daca nu sunt in forma….

malasuerte  •  22 aprilie 2008, 22:54

ha ha ha
Catalin , tu reusesti sa citesti toate post-urile ?:)

iuliudingrant  •  22 aprilie 2008, 22:54

danutzB@: loc sfânt spui? Nu e chiar asa in Dex! Dar sa admitem. Totusi cine o fi preotul? Sper ca nu te-ai gândit la Oier, pentru ca toate vorbele lui sunt blasfemii pe care nici un adevarat crestin nu le poate gândi, darmite spune. Ce pretentii poti avea de la un club corupt pana in maduva oaselor, si nu de azi, de ieri! Sau de la un conducator cu inclinatii fasciste si obisnuinte fanariote!

gogu  •  22 aprilie 2008, 22:54

@danutb

da-mi voie sa te contrazic onorabile cu echipele tale.
I-a mai lasati-ma cu numai noi suntem capabili restul nu.
vreau sa-l vad si eu pe Mara dandu-si autogol cu Realu sau ma rog pe Abiodun sau Cadu ca de ailalti m-am saturat.
I-auzi braulce tupeu la asta, ma carmelellor de bucuresti voi nu va dati seama cat de inapoiati a-ti ramas.

DJ_ONLINE  •  22 aprilie 2008, 22:55

CEA MAI MARE GRESEALA DE ARBITRAJ DIN CAMPIONATUL GRECIEI 2007/2008
http://bestvideosakin1985.blogspot.com/2008/04/greeli-de-arbitraj-luchiano-jucatorul.html

xd  •  22 aprilie 2008, 22:55

gaby tm

se mai dovedeste inca odata daca mai era nevoie ca timisoara este locul unde s-a rasturnat carul cu prosti.de profitat au numai alogenii.intreba-l pe tolontan „romanul” ca stie el sa-ti spuna.”onoarea” voastra sta in caracterul vostru de ****(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat).vor lua ungurii campionatul in romania ca sa rida de voi inca 1000 de ani.bravo!

Dantesc  •  22 aprilie 2008, 22:58

Bravo TIMISOARA ! Nu e echipa cea mai iubita de mine dar in seara asta a dat dovada de caracter ,inca odata felicitari
Iar suporterilor stelisti un indemn ,iesiti din jegul becalian practic va vinde gogosi si umfla o echipa care a castigat ultimele 10 meciuri doar din faze fixe,pe lacatus nu il condamnati asta e conditia lui ca antrenor din pacate si totodata sper sa fie suspendat pana la …cam doi ani 🙂
Tin pumnii CFR-ului maine …si asa se va face dreptate

pac pac  •  22 aprilie 2008, 22:59

Tolontane,de ce nu tipi mai baietel cand adversarele CFRului sunt „amortizate” pe teren,iar at cand joaca vs Steaua zici ca joaca in CL?Astea nu le mai vezi?Nu vedeai in tur cand CFR aproape meci de meci dadea goluri din 11 metri inventate,din offsaid,fauluturi samd?De ce nu tipi cand Timisoara a fost aproape la fel ca Steaua favorizata de arbitrii?De ce nu te uiti cate meciuri a pierdut Rapid pt ca arbitrii si-au batut joc de ei?Voi astia de la GSP (majoritatea), sunteti niste Sclavi ca ati luat bani de la CFR sa faceti campanie anti Steaua.Rusine!

iuliudingrant  •  22 aprilie 2008, 22:59

eu@;danutzB@: mai copii, eu inteleg ca sunteti prieteni cu infractorii din Ghencea, dar cu limba romana de ce va dusmaniti? De ce suntem obligati sa citim pe toti agramatii? Doar pentru ca sunt slugi ale Oierului (el cel mai mare agramat al tarii!).

ceferistul de serviciu  •  22 aprilie 2008, 23:00

Asta-i o gluma

danutzB  •  22 aprilie 2008, 23:00

doua raspunsuri am de dat….
1. preotul templului sunt acei minunati spectatori cum numai in ghencea poti gasi…si cu respest lista se poate completa cu TIMISOARA….
2 cand am spus ca doar cele doua sunt demne de cupele europene mam referit la lot si la valoarea lui: ce imi spui mie de urziceni cat aveti 7000 de locuri, cinci strazi si doi jucatori….ce imi spui de cadu care s-a impiedicat ca prostu in fata lui anorthorsis famagusta de nu mai stia unde este mingea…mai lasatima drq cu astia..da frate daca timisoara nu vindea pe torje mai aducea cativa jucatori venea si contra atunci da nene era fan timisoara…dar in provincie decat atat..lasama cu cfr urziceni vaslui etc….poate vrei sa imi mai adaugi si pe panduri ca atunci esti super tare…:))

bogdan  •  22 aprilie 2008, 23:01

fotbalul e in campions league nu aici la noi poate te uitai la alt meci cand scriai. Ce ma enerveaza chestia tipica ziaristilor romani inainte e blat si dupa nu e numai daca e altu rezultatul e penibil comentariul se putea spune ca in sfarsit cand steau a jucat pe bune nu a castigat dar ai intors o in favoarea fotbalului cica dar nu e asa ci a stelei sau mai bine a suporterilor care va cumpara ziarul

catalin stelistul  •  22 aprilie 2008, 23:02

Am de facut un sg. comentariu:nu sunt convins ca a fost offside la golul din min 5.pe reluarile tv nu mi se pare ca ar fi fost luata decizia justa.

danutzB  •  22 aprilie 2008, 23:03

pt iuliudingrant:
tine minte
AM AVUT SI VOM AVEA MEREU BOALA PE ****(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat)
****(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat)PE VOI LA INFINIT
****(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat) LUI RAPID….

Costelistu’  •  22 aprilie 2008, 23:03

Hai mah Tolontan lasa-ma cu din astea k dk batea Steaua iar ziceai ca a fost blat ca voi nu mai asta stiti sa spuneti ca steaua a castigat pe nedrept. M-am saturat de art de astea de doi lei, pe care le scrii cum bate vantul.

crespo  •  22 aprilie 2008, 23:03

Veniti baieti si in Stefan cel Mare – v-asteptam sa clarificam situatia:
FORZA DINAMO!!!

Black_Hawk  •  22 aprilie 2008, 23:03

Fara cartonase multe dar cu ceva faulturi.fara prea mare daruire a suporterilor stelisti dar ceva populatie.Poli Timisoara a arata ceva si asta e bine de tinut minte…Vb de Liga campionilor sa fim seriosi fratilor avem muuuuullllllttttt pina acolo in conditiile cand Steaua si CFR se lupta pt bani si Urziceniul si Poli pentru fotbal.Asta e la noi.Bravo Poli Timisoara

Ovidiu Miron  •  22 aprilie 2008, 23:04

Timisoara a jucat corect. Bravo ei! Sper ca pana la urma titlul sa fie luat de catre cei mai buni.

Master Loki  •  22 aprilie 2008, 23:04

la danutz deja canta maneaua.admin_ban 0 „spurcati”

danutzB  •  22 aprilie 2008, 23:05

crespo frate nu te mai chinui ca vom veni si o sa facem sa va planga si bunicile de mila….mai e putin acolo la voi vom juca cu trofeul pe masa dargi mei….

Dariux  •  22 aprilie 2008, 23:05

Apropo de commenturile pe care Tolo nu are cum (si de ce) sa le citeasca pe toate: dau pariu ca pana maine la 10:00 vor fi 800 de comentarii.

albanezuL  •  22 aprilie 2008, 23:06

nu crezi ca esti penibil sa mai scri azi despre jocul corect al stelei dupa ce ieri erai sigur ca va fii blat
si as vrea sa vad si niste scuze in primul rind munci tale de pina acum si nu in ultimul rind banilor nostri care se cheltuiesc pt niste harti ca GSP-ul care trebuie folosite numai si numai la toaleta in loc de hirtie igenica

danutzB  •  22 aprilie 2008, 23:06

mai Master Loki de data asta nu ai nimerito…sunt anti manele……

sylver  •  22 aprilie 2008, 23:07

domnule ti se pare ‘le’ sty dar esti mereu pe afara daca poli pierdea care era tytlu s-au inteles jucatori experimentali toti ziaristii sunteti la fel dar d-tale esti nr 1111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111 ai ceva cu ‘ei’ si vey aveea tot deauna sper ca intelegy sincer sunt deceptionat de presa in general suntety exact ca politicienii totiiiiiiiiiiiiiiiiiii

iuliudingrant  •  22 aprilie 2008, 23:08

danutzB@: tinere, acolo in Ghencea nu va invata chiar nimic? Nu stii sa scrii,am inteles; dar ca esti necivilizat si grosolan in exprimare, asta nu mai este admisibil! Din pacate asta este nivelul celor multi suporteri stelisti; refuz insa o astfel de conversatie care ma injoseste in primul rând pe mine. Si se mai spune despre giulesteni ca sunt tigani!!????

mihai-oradea  •  22 aprilie 2008, 23:08

pacat pt steaua
astazi chiar a jucat mai bine decat la galati,cred ca mai repede merita acolo un egal si acasa merita victoria cu poli,steaua a fost mai buna astazi

marian  •  22 aprilie 2008, 23:08

Un meci usor ? Sa fiim realisti. Farmecul adevarat a foltbalului sta insasi in imprevizibilitatea sa.
Intradevar a fost un duel intre Laca si Uhrin.
Nimeni nu a inteles de ce nu a inceput cu cateva elemente de baza cum ar fi Abiodun,Ganea au intrat mai tarziu. (uhrin a stiut)
Felicit ambele echipe pentru un joc curat, avand o singura exceptie.

Cat despre templu si Ghencea as pune mai bine un meritat loc in antologia fotbalului romanesc.

andrei  •  22 aprilie 2008, 23:08

Un templu in care unul din cei de-ai casei se da in stamba cum a facut Lacatus la final ?
Ca sa nu mai amintim de gestul lui M. Stoica ?
Vezi Catalin … afirmatii de genul asta ii cautioneaza pe huliganii fotbalului romanesc, ar trebui sa folosesti cuvintele mai intelept.

Costelistu’  •  22 aprilie 2008, 23:09

M-am saturat cat ati dat in Steaua in retul asta, inca dinaintea meciului cu Iasi ati spus ca e blat dupa ce ati vazut k nu a fost asa nu v-ati cerut scuze. Iar dupa cele 9 victorii consecutive sa gasit cineva sa acuze ceva. Pai nu se poate asa ceva

dj thror  •  22 aprilie 2008, 23:09

Banel ori pleaca din Ghencea ori Steaua se linge pe bot de vreo performanta.Este piatra de gatul Stelei,Steaua a ajuns o societate de caritate in care copii saraci proveniti din familii numeroase trebuie sa intre din min 1 pe teren pt ca sa-si castige o paine.Una alba poate chiar cozonac.Dar milioanele de suporteri de ce sa sufere de pe urma acestei politici crestine a lui Becali ? De ce sa stam drepti in fatza acestui batator de covoare numit Nicolita si sa nu dam o sansa altui fotbalist mai inteligent si mai tehnic ? O sansa Stelei pana la urma.Incredibil cum ne taiem singuri craca.

Master Loki  •  22 aprilie 2008, 23:09

deoarece acest sezon a fost ratat,mai am o singura dorinta:sa sa castigam in Stefan cel Mare.la cat de slaba este echipa oiererului suprem,patron al simbolului Romaniei din templul fotbalului romanesc ,nu este prea greu.Forza Dinamo.un meci bun vreau atat.si va iert de toate tampeniile de anul acesta.:D:))))))))))))

crespo  •  22 aprilie 2008, 23:09

nici sa nu te gandesti – la noi nu castigati

cornel_r  •  22 aprilie 2008, 23:10

tolo super meci,ce ar fi daca toate echipele ar juca pe teren nu in culise,cred ca dinamo ar retrograda fiindca(joaca m-ai mult in culise)

danutzB  •  22 aprilie 2008, 23:10

ai perfecta dreptate iuliu te injosesti…intradevar asa ai perfecta dreptate…nb

Costelistu’  •  22 aprilie 2008, 23:12

Esti penibil may Tolontane, ieri ziceai k e blat acum lauzi jocul corect. Pai tie nu tie rusine nici un pic asa chiar ne crezi prosti.

Comentează