TOLO.RO
Îl fluierăm pe Bănel şi nu ştim că ne fluierăm pe noi.
joi, 24 aprilie 2008, 12:36
Îl fluierăm pe Bănel şi nu ştim că ne fluierăm pe noi.
Fiţi sinceri! Ce vă enervează la Nicoliţă? Nu ceea ce este, ci ceea ce nu poate deveni! Îi reproşaţi stagnarea lui ca fotbalist. De un an de zile, stelistul reuşeşte şi greşeşte cam aceleaşi lucruri pe teren. A intrat în faza de plafon a carierei.
Măi, dar ipocriţi mai sîntem! Pretindem de la Bănel altceva decît facem noi. Sîntem imperfecţi şi mărginiţi, în profesie şi în viaţa personală, dar cerem unui jucător să progreseze mereu. Să pornească din Făurei şi să ajungă Beckham.
Ceva ar trebui să ne nedumerească în exigenţa inchizitorială care ne-a cuprins. Piţurcă şi-l doreşte în lot la Euro pentru calităţile lui. Ar fi bun să joace contra Franţei, dar nu contra Timişoarei 🙂 Îl vor Mutu şi Chivu, însă nu-l suportă tribuna din Ghencea. Nu vi se pare o severitate de operetă? În acest ritm al ghilotinei, va ajunge să fie huiduit, retroactiv, Lucian Bălan, o altă furnică din istoria Stelei.
Ca fiecare dintre noi, Bănel are limite. Numai că ale lui îl pot duce în duel unu la unu cu Ribery, Seedorf sau Zambrotta, timp în care noi vom face marcaj strîns la o cutie de bere 🙂
Pictor Viturca • 25 aprilie 2008, 0:41
La întrebarea “Cît de jos?”, răspunsul e Tolontan!
Indiferentul • 25 aprilie 2008, 0:48
Articolul e cat se poate de la obiect. Adevarul e pe undeva pe la mijloc. Banel e in eclipsa de forma, dar cineva de pe banca tehnica sau din conducerea Stelei nu intelege suficient de bine acest lucru si il trimite oarecum nejustificat in teren. In speranta ca va sparge gheata si isi va reveni. Cu Banel in teren Steaua e condamnata sa piarda puncte. Asa cum s-a intamplat marti contra Timisoarei. A privat Steaua de un gol in primele minute de joc. I-ar trebui o pauza.
Tolontane scrie in continuare, nu te lua dupa rauvoitori. Dupa mintea lor…
Steaua • 25 aprilie 2008, 1:00
Da da o sa treaca ribery de banel de nu-l vede.
Coldplay3R • 25 aprilie 2008, 1:00
Nicolita e MULT MAI BUN FUNDAS DREAPTA DECAT MIJLOCAS PENTRU CA II LIPSESTE TEHNICA. NICI UN ANTRENOR NU VEDE ASTA?
Anjin • 25 aprilie 2008, 1:09
Banel fundas,ultima solutie. In rest pa,este plafonat gata.
Ovidiu Miron • 25 aprilie 2008, 1:19
🙂
Dragos • 25 aprilie 2008, 1:19
Tie iti place cum joaca Banel mai Tolo? Fa o statistica si spune-mi si mie cate pase bune a dat in meciul cu Timisoara si cate centrari bune! E pe fatza, ca nu mai are ce cauta la Steaua! Ultimul lui meci bun a fost cu Betis la Sevilla! De 2 ani e intr-o totala lipsa de forma! Consider ca tribuna din Ghencea a fost foarte intelegatoare cu el! Si nu mai faceti lobby pt el, ca nu e de plans! Sa il lasam sa joace titular doar pt ca a fost amarat? Pai nu mai e! Castiga 300 de mii pe sezon! Sa-l ia cfr-ul, timisoara, Totenham…care vrea! Si Piti sa-l ia la nationala! Apropo, stii de ce e titular Banel? Pt ca tre sa prinda euro ca sa il vanda! Inca 2-3 meciuri slabe ca de obicei si fug scouterii! PLEACA BANEL, nu te mai vrem in Ghencea! Limitatule! O sa fii fluierat pana o sa pleci sau pana freci banca de rezerve! Pt ca de revenit nu iti revii! Am asteptat sa iti revii 2 ani! Te joci cu noi! Afara din Ghencea cu Banel! Deabia astept meciul cu dinamo, o sa fie mai huiduit ca Danciulescu, daca joaca!
brily • 25 aprilie 2008, 1:31
***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) numai articole slabe ai….ai terminat sa dai in steaua si acum il ridici pe banel? daca nu joaca ce trebuie sa facem sa il aplaudam sa zicem ca a fost bun? l-am aplaudat un meci , l-am incurajat inca vreo 10 si degeaba…afara si cu asta….si***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ala de lacatus e praf omu se bate cu translatori in loc sa invete fotbal…la 1-1 asta il baga pe lovin….o treaba nu are asta cu antrenoratul…..decat saluta galeria atata stie….numai cu bulan nu merge frate….a mers un meci, 2 ,7, 9 dar cate mai vrei??? u esti praf tontolane ….hal de articol….kiar esti mandru de el??? esti anti steaua si noi suntem antigazeta….ziaristi ieftini….2 la 10 mii…
radu • 25 aprilie 2008, 2:23
banel e jucator de gloria buzau draga tolontane…articolul e mediocru , slab as spune, de fapt tu incerci mereu sa pari un mare scriitor dar nu-ti iese din pacate…comentezi fotbal totusi si nu tablourile lui van gogh…iar lacatus , by the way, e paralel cu antrenoratul , la craiova o sa-si mai ia o lectie, in afara doar daca oltenii se dau la o parte ca sa se razbune pe cfr
florin cutitoi • 25 aprilie 2008, 3:24
Pentru multi dintre scribaleti esti omul care arunca piatra,ei fiind desteptii.Bun sondaj psihosociologic.Cand priceputii vor vedea importanta tactica si strategica a energiei lui Banel se vor lauda ca este roman intr/o buna echipa europeana.Oricum,interesant accesul analfabetismului la internet.O fi democratic dar si stresant.
arcademonkey.org • 25 aprilie 2008, 3:37
banel nu stagneaza, banel nu mai joaca nimic de un an!si piturca nu poate fii obiectiv in selectie, are o slabiciune pentru jucatorii stelisti…
p.s. dayro,10 clase peste banel!
ghemix • 25 aprilie 2008, 4:39
bai tolontane lasane ca ne fluieram pe noi….c***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) de nicolitza e un baiat serios care munceste saracu da nu prea e dezvoltat creieru lui neuronii sunt putiniiiii 😉 asa ca lasane si gaseste alte subiecte
wanted • 25 aprilie 2008, 5:25
bun articol ! felicitari !ma intreb cati dintre cititorii acestui blog au facut pe spatele lor mai mult de o dacia solentza,o biblioteca pe perete si un covor persan?….s a lasat linistea !ce pretentii aveti ma sarantocilor de la un baiat care plecat descultz de la Furei a ajuns sa intretina dupa urma sudorii lui vre o 7 8 guri ?ce talente aveti voi amaratilor sa fiti platiti la nivelul lui Banel? va roade invidia ?plafonati va si voi…si asa plafonati cum sunteti sa castigati in jur de 200 000 $ p an !rusine
alex • 25 aprilie 2008, 6:59
nu a pretins nimeni sa devina backham,ci doar sa joace ce juca acu 2 ani,ce zici tu ca fluieram „ceea ce nu poate deveni”,pai fluieram ceea ce nu mai este,in nici un caz ceea ce ar putea fi.Tot respectul pt el,a muncit din greu sa ajunga aici,sunt convins ca toata lumea apreciaza devotamentul lui dar cand unii insinueaza ca Banel a ajuns la maturitate si de asta il fluieram dati-mi voie sa fiu sceptic in privinta momentului in care a fost scris acest articol,poate nu esti nici tu in forma,asemenea lui Nicolita
mihay • 25 aprilie 2008, 8:18
sub masca blandetii si a disponibilitatii in al ajuta pe banel se ascunde incapacitatea lui lacatus de a conduce aceasta echipa care are totusi acum cel mai bun lot din tara. la meciul cu Timisoara, banel a inceput mijl dreapta, apoi mijl stanga iar mai apoi fundas dreapta si nu a confirmat pe nici un post , trecand doar de la postura de la CHIFTEA la PETARDA
iceberg • 25 aprilie 2008, 8:23
daca are atatea calitati ….i-al acasa!!!!!
Rio • 25 aprilie 2008, 8:37
Are valoare sau nu de Steaua?Eu zic ca nu….un jucator de banda ar trebui sa fie tehnic,sa stie sa dribleze,sa aiba personalitate.Are Banel calitatile astea?Nu.In duelurile unu la unu e varza…prefera sa dea pase in spate sau lateral,cand intra in combinatii e deranj mare,ma refer la 1-2-uri,centreaza in majoritatea fazelor numai cu om in fata lui,nu-si asuma responsabilitatea si asta e valabil pt mai multi mijlocasi de la Steaua.La calitati are travaliu si face bine faza de aparare…dar nu este de ajuns pt un mijlocas.Eu cred, ca joaca titular in ultimile meciuri ca sa-i creasca cota(???)sa aibe meciuri in picioare pt camp european,sa-l vanda dupa aceea.Dupa parerea mea,au gresit,trebuia sa lase echipa de pana acum,pt ca in ultimile meciuri care mai sunt de disputat,un jucator prin valoarea sa,inspiratie,felul cum judeca fazele,poate sa decida soarta campionatului.
suporter CFR • 25 aprilie 2008, 8:40
Bai Tolontane! Daca ai stii ce plictisitor ai devenit… Odinioara, iti citeam cu placere articolele, dar cu cat trece vremea, ceea ce scrii tu ma ingretzoseaza tot mai mult. La cat de pervers esti… ai ajuns sa-i faci „galerie” lui Banel… nu fiindca ti-ar fi drag… din contra, l-ai vrea titular la in continuare, ca sa le strice meciurile, si sa piarda campionatul. Alta explicatie nu am, vis-a-vis de dragostea asta subita care te-a cuprins pentru acest jucator. Penibil!
Luca • 25 aprilie 2008, 8:55
Tolo, „…ne nedumereasca” e cacofonie bre. Lasa-ne, pe bune
Paul • 25 aprilie 2008, 9:07
Nu cred ca e cel mai potrivit comentariu al tau. Banel, ca toti ceilalti sportivi, actori, politicieni etc. sunt in centrul atentiei. Publicul judeca pentru ca plateste, sub diferite forme. Comparatie cu fiecare dintre noi nu este potrivita pentru ca si noi suntem judecati la serviciu, in societate, in failie pentru ceea ce facem. Poate ca nu suntem huiduiti, dar exista destule forme de repros. Cum primesti tu acum pentru un articol nereusit. Dar asta nu inseamna ca nu mai esti cel mai bun ziarist sportiv din Romania.
abramburescu • 25 aprilie 2008, 9:13
Cum poti sa-l compari pe ametitul asta de Banel cu Balan? Banel are mult bun-simt, e modest, e sufletist, alearga tot meciul, e tot ce vrei, dar nu e fotbalist. Nu stie, nu poate, habar n-am… Dar el nu mai face de mult ceea ce trebuie sa faca. Si atunci, ce e cu coalitia asta pro-Banel? Ziaristii ii iau apararea, Piturca il vrea la nationala… Cred ca mai rau ii faceti. Lasati-l putin sa respire (pe banca, desigur) si poate o sa-si revina macar, daca de progresat e mai greu. L-ati luat toti in brate pe Banel din cauza etniei? Ati fi prea ipocriti. Iar dumneata nu esti asa ceva, nu, domnule Tolondan?
SuperstaR • 25 aprilie 2008, 9:20
Felicitari domnule Tolontan! Ati reusit sa primiti aproximativ 350 de insulte si comentarii negative din 378 de comments! W:oW! L-ati intrecut si pe „mirifiCUL” Alin Buzarin.
Legat de Banel – JardeL ( Pf… cred ca jucatorul brazilian ar plange de nervi daca ar sti ca numele sau e asociat cu FOTBALISTUL din faurei): marti era sa sparg telecomanda din cauza lui, la ultima faza.
Nu observa nimeni cand un jucator atehnic ca Banel atinge mingea, aceasta striga „AU!”? O doar , saraca… 😐
marius • 25 aprilie 2008, 9:21
bai WANTED stai linistit nu as vrea sa fac o disputa intre noi dar sunt foarte multi fotbalisti in tara care au ajuns la un nivel inalt dar poate ei nu au fata nici de DIVIZIA X. Trebuie sa ne gandim ca sunt jucatori la 16-17 ani care sunt la o maturitate debordanta asa ca BANEL sa ne lase
P.S. – am scris aceste cateva randuri dar sa stiti ca sunt stelist, dar nu-mi place de echipa STEUA in acest moment
vamananc • 25 aprilie 2008, 9:26
fotbalul romanesc draga tolo nu a mai realizat performante mari la nivel de club din cauza fotbalistilor limitati ,fricosi ,cu mentalitate de invinsi….
banel reprezinta modelul romanesc cu brio…a ajuns la steaua ,are bani,are faima..ce fac???hai sa ma multumesc cu ce am si sa nu-l supar pe dumnezeu!!!nu mai vrea sa progreseze,sa avanseze….a ales singur sa se plafoneze!!!!
oricum din faurei la steaua ,pentru banel este asemanator cu drumul lui ulise inapoi acasa!!!
goian alt jucator care alege calea fricosilor…declarand ca cfr are prima sansa acum!!!!!!!!!!!! atunci TU ca jucator de fotbal ce vrei si ce cauti in liga campionilor cand te sperii de craiova si dinamo?????
steaua si fotbalul nostru nu are jucatori cu caracter,cu victoria impregnata in sange!!!asemenea politicii si in fotbal sunt doar niste simplii oamenii,muritori de rand cu idealuri pamantene!!!
credeti ca degeaba era realul numit galactic?????
vamananc • 25 aprilie 2008, 9:28
steaua si fotbalul nostru nu au…era corect!!!
Dragos • 25 aprilie 2008, 9:29
ai dreptate Dl. Tolontan dar la o echipa cum este Steaua se cere mai mult pt. ca si veniturile sunt pe masura, imi place Banel pt. ca este un jocator care pune osul, daca unii soporteri il fluiera asta nu inseamna ca nu mai este iubit, l-au fluierat si pe Dica si pe Mutu si mai nou si pe Zicu. Am insa o remarca, pentru cititorii acestui blog si implicit ai ziarului, faceti ceva cu Buzarin ca este clar pt. toata lumea ca are partipriuri.
maiorescu • 25 aprilie 2008, 9:38
banel e limitat tehnic pentru ca asa a fost format..iar de cand e la steaua, nici un antrenor nu s-a ocupat de el, dar nici de altii…pentru astfel de treburi ai nevoie de un bolloni, de exemplu…pariu ca lakatos nu prinde si campionatul urmator la steaua..nu a impregnat echipei decat ciobaneala, si atat..in afara unor centrari si a loviturilor de cap, date de unii jucatori inalti ai stelei, nu exista nici o schema de joc…
aristofan • 25 aprilie 2008, 10:09
Banel nu e nici mai slab si nici mai bun ca ceilalti jucatori. Problema este ca nu au antrenori pe masura si nici conducere. Aici nu e v-ba de bani ci de conceptie de joc si de abordare a meciurilor. Vedeti un meci din strainatate-vest-si unul de la noi si veti vedea care e problema-CONDITIA FIZICA-si modul in care un jucator stie sa isi asume responsabilitati pe teren. Sa alergi 20% pe teren si sa comentezi orice fluier al albitrului…
stelistul • 25 aprilie 2008, 10:17
La Banel isi spune cuvantul efortul depus pana acum lipsa de alimentatie din copilarie
Shoco • 25 aprilie 2008, 10:31
Tolo…Intrebarea este de ce isi cere el mai mult decat poate? Macar daca stii ca nu ai tehnica deloc nu te duci sa executi o lovitura libera in minutul 90 de care poate depinde campionatul. De aia in etapa urmatoare va fi si mai huiduit. Sau ar trebui aplaudat ca a dat-o 6 m peste poarta cand toti jucatorii asteptau in careu?
Alexandru • 25 aprilie 2008, 10:44
Asa se intampla cu oamenii care nu au alte resurse de viata: absolutizeaza un lucru in dauna esentialului. Daca nu vezi fotbalul ca pe un sport atuci cayi in deriyoriu si incepi sa jignesti in stanga si dreapta. Antrenorul hotaraste cine joaca bine si cine nu, iar Banel e om de nationala. Ar trebui sprijinit acest om, ca toti ceilalti care au caderi. E un lucru uman! Nu merita sa jigniti pt nimic in lume
o cugetare • 25 aprilie 2008, 10:44
Pocaitiva! Sfarsitul e aproape si pe voi o sa va prinda in fata televizorului urmarind echipe de fotbal de doi bani sau , mai rau, urmarind interviuri date de becali, copos , dragomir etc., oameni care , cu siguranta, vor ajunge in iad! Problema lui banel, in crestinism e simpla: cere prea mult dar dumnezeu nu i-a dat!Omul e nimic fara dumnezeu! S-AU va luat si voua mintile ideile astea moderniste despre emanciparea omului!?1? Ferice de banel..locul sau ar fi in alta parte..
Pt. comentatorul anterior • 25 aprilie 2008, 10:56
da, vine sfarsitul lumii…si vezi sa nu te prinda pana nu inveti sa scrii corect in limba romana;))
tyranosaurus rex • 25 aprilie 2008, 11:13
@sa fim seriosi Tolontane cu Banel jucator de Nationala.Poate in cea de atletism.Nu judeca nimic cand preia o mingie sau cand o paseaza.Este un jucator inutil la o echipa cu pretentiii. Din faze pierdute sufera echipa si eficacitatea ei.Ar fi bine ca jurnalisti sa observati corect valoarea jucatorului .Va este teama sa nu fiti acuzati de discriminare rasiala sau sunteti platiti de organizatii oculte sa scriti favorabil despre un jucator ajuns nulitate.Oricum a fost mediatizat mai mult de cat merita.
joeburchinezu • 25 aprilie 2008, 11:34
Tot respectul si simpatia pentru Banel.Tot dispretul si antipatia pentru galeria stoaiei, plina ( ca si alte galerii de altfel )de gunoaie umane . Oameni cu idei putine si fixe care oricand ar fi putut sa joace fotbal de performanta cel putin ca Mardona , dar nu au vrut . De ce ? Pentru ca au preferat alta cariera profesionala . Cea de trogloditi de stadion .
brailean • 25 aprilie 2008, 11:58
banel a inceput sa plateasca nesimtirea cu care trateaza oamenii din braila atunci cand calca pe aici,dumnezeu nu este tigan si nu mai tine cu el.atunci cand a plecat la steaua toti oamenii din oras tineau cu el dar de candeste cu „nasul „gica sa terminat.asta este banele platesti si tu pentru ingamfarea ta.
montecristo • 25 aprilie 2008, 12:12
deci banel trebuie incurajat… hmmm, cam asa faceti voi in redactie cu buzarin, nu?
MeMe • 25 aprilie 2008, 12:26
Prostul moare mereu de grija altuia !
banel a fost,este si va fi un fotbalist bun.
Iar comentariile fraierului acela,cum ca,Banel ar fi arogant cand trece prin Braila,sant de prisos.Mai intai este santajat,amenintat,urmarit de catre lumea interlopa din targul acela de kkt,si acum se plang ca nu ii mai baga in seama !
Banele,fii linistit,iti vei reveni,ai sa-i bagi in doliu pe toti contestatarii tai tata,mult succes la Euro Banele !
reddog • 25 aprilie 2008, 12:31
banel s-a dus in cap de mai mult timp, cam de la autogolul de pe bernabeu!!l-o fi stricat pipitele bucurestene/?e de la caruta de bani?oricum e varza si nu prea mai are fata de steaua!!dar din partea mea sa joace acolo , cu el i teren joaca in 10!!hai Dinamo!!
Mihai • 25 aprilie 2008, 12:39
Tolontane, şi eu aş putea să joc în mediocritatea mea contra lui Ribery. Sau chiar şi tu. Dar tot Ribery va câştiga duelul 1-vs-1. Mă-nţelegi? Bălănel aleargă şi atât, dar vorba cântecului „şi calul aleargă, dar nu dă lapte”. Cu alte cuvinte mi se pare de prisos efortul lui dacă nu e şi concretizat.
Au tot dreptul cei din Ghencea să-l huiduie, iar noi restu să nu-l vrem la naţională. Chivu şi Mutu îi iau apărarea exact cum ar lua-o oricărui jucător din naţională, Mă-nţelegi?
PS: Ţine minte zicala asta că poate o vei folosi atunci când cineva îţi va zice de Nicoliţă că aleargă foarte mult. Să îi zici aşa „Şi calul aleargă dar nu dă lapte.”
e valabil si pt. tine tolo • 25 aprilie 2008, 12:40
dragi gazetari , voi nu vedeti la ce nivel a ajuns fotbalul din Romania? au ajuns niste jucatori (verze) care nu prindeau nici lotul de rezerve la echipe din Portugalia sa conduca in fotbalul romanesc, niste rebuturi de care altii n-au mai avut nevoie. Lucrurile acestea nu le vedeti? – de aceea ati ajuns sa aveti in cap numai blaturi si blaturi – asta e valoarea fotbalului din Romania , aproape 0, nu se joaca mai nimik.
de ce nu scrieti despre lucrurile astea?
moromete • 25 aprilie 2008, 12:41
Domnu’ Tolontan, nu mi-a placut articolul dvs, are un aer ipocrit . Parca ar fi scris de un ong-ist. Banel a jucat incredibil de penibil , si face asta de luni bune ; din cauza asta e fluierat . E simplu .Punct . Desi nu imi place Laca ,si il consider mai slab decat Zenga,Protasov,chiar si decat Olaroiu , a avut un comentariu de bun simt pe tema Nicolita : Fluieratul face parte din joc la fel ca si aplauzele { si in viata e la fel ,as zice eu , cel care vrea numai aplauzele , de fapt nu vrea sa traiasca }
moromete • 25 aprilie 2008, 12:48
@ MIHAI : Si eu stiu o zicala de la un profesor universitar neurochirurg {am citit-o intr-un ziar } acesta a fost intrebat daca e adevarat ca munca poate compensa talentul {intr-o oarecare masura }; proful a raspuns scurt :SI BOUL TRAGE ! se potriveste in multe cazuri ….
moromete • 25 aprilie 2008, 12:58
pt MI.HAI :stiu si eu o zicala de la un prof universitar neurochirurg ;am citit-o intr-un ziar. Acesta a fost intrebat daca munca asidua poate compensa {intr-o anumita masura }talentul ; proful a raspuns scurt :SI BOUL TRAGE ! ,sa o tina minte si pe asta Tolo ca e buna
Ace • 25 aprilie 2008, 13:47
pai daca s-a plafonat, inca de dupa meciul cu betis as zice eu, sa plece draqu ca n-avem nevoie de jucatori care nu joaca…asa becali un atlet si fuge ala mai mult decat nicolita si centreaza la fel…si rabdarea are o limita…
explorish • 25 aprilie 2008, 13:56
pe mine nu ma enerveaza nicolita. ma enerveaza tot scandalul pe marginea lui. macar dac-ar fi vreun bagabont, neserios sau ticalos. ei bine, nu. tipic, oamenii muncitori care-si vad de treaba cum pot, nu se dau in spectacol, nu jignesc, doar trag la jug si, eventual, sufera, nu-s apreciati. in schimb toata lumea se uita in gura hahaleleror. rushine.
cristi • 25 aprilie 2008, 14:04
domnule tolontan m-ati terminat cu atata ipocrizie(sau daca am fost dur…rectific si spun atata ironie)…steaua este o echipa mare…si la o echipa mare joaca fotbalisti mari…nicolita nu poate…o fi el muncitor…dar noua alergatori nu ne trebuie in ghencea….este adevarat ca in situatia lui sunt foarte multi in ghencea….dar asta este….noi cand gresim suntem ori batuti de jandarmi ori amendati de politisti…deci…omul din greseli invata…dar de el vad ca nu se prinde nimic…
fan steaua • 25 aprilie 2008, 14:13
e cel mai slab articol scris de tine vreodata,banel nu este jucator de steaua pt ca nu stie sa faca o preluare,nu stie sa centreze,nu stie sa dribleze de fapt nu stie nimic,ceea ce l tine in echipa este ipocrizia…da ipocrizia pt ca da bine sa tii un jcator de etnie roma chiar daca n are pic de valoare,daca era roman pleca de mult…..incercand sa fii obiectiv ajungi prin ceea ce scrii sa ne faci un rau noua suporterilor stelisti,pe tine nu stiu daca sa te mai fac stelist desi pe vremuri erai……baietii din tineretului te saluta
Doctorul • 25 aprilie 2008, 14:19
Suntem nervosi pe Nicolita pentru ca el si-a ales meseria asta si nu noi. Suntem pe un teren de fotbal nu in sala de nasteri sa vedem numai travaliu. Aici nu este atletism ca degeaba alergi dupa minge si o dai in aut, degeaba dai gol in poatra daca e chiar poarta ta. Exista oameni care plang cand le vin facturile avem dreptul sa fim nervosi? Exista batrani care se sting ca nu au pastile in spitale??? Putem fi nervosi…. Mergem la stadion ca e mai ieftin decat berea care o strangem in fotoliu, iar pe Banel il fuieram pentru ca e gratis :)) . Niste scarbe de oameni, ca sa nu zic animale :))
Kirri • 25 aprilie 2008, 14:19
Ma uit si vad ca sunt peste 350 raspunsuri. E posibil ca ceea ce spun eu acum sa mai fi spus cineva inainte dar, din pacate nu am timp sa citesc toate comentariile.
Acum am citit articolul din editia tiparita a Gazetei si pot spune ca m-a intrigat profund. Nu pot crede ca tu, Tolo, un ziarist pe care il apreciez foarte mult, ai putut cadea intr-o asemenea eroare in cazul Nicolita. NICIODATA nu-l poti compara pe Nicolita cu noi!!! Omul asta castiga peste 300.000 euro pe an! Ce face pentru banii astia? Crezi ca daca eu, sau tu, am fi platiti cu banii astia si am rata proiect (sau articol) dupa proiect am avea vreo scuza, in fata managerului sau a celui ce ne plateste, de genul „oameni suntem toti, toti gresim si avem limite dar aminteste-ti ca acum vreun an am avut un proiect reusit”. Nu nene! Am fi aruncati pe usa din dos fara ezitare. 300.000 euro pe an TOLO!!! Poti numara aceasta suma??? Pentru ce? pentru un diletant care in afara de o nimereala de meci cu Betis si 3-4 goluri in campionat contra unor echipe mediocre NU e in stare de nimic altceva decat sa puna capul in pamant si sa alerge. Crede-ma ca pt banii astia as trage la jug cativa ani buni fara discutie.
Asta e pacatul vostru, al ziaristilor romani (pana la urma e vorba de balcanisme pentru ca in Anglia nu o sa vezi asa ceva) UMILINTA! Cand Hagi a sters cu voi pe jos cerandu-va statui toti ati tacut malc, cand alti fotbalisti se bat cu pumnii in piept cu „cate am facut eu pentru tara” lasati ochii in pamant…niciunul nu s-a ridicat sa-i/ sa le spuna in fata relitatea: BA BOULE PENTRU CE AI FACUT AI CASTIGAT BANI SI NOTORIETATE CAT NU VOM AVEA NOI NICIODATA! N-AI FACUT NIMIC DIN DRAGOSTE DE TARA, AI FACUT NUMAI SI NUMAI PENTRU TINE!
Iar tu il pui pe acest Nicolita in rand cu noi????…noi care muncim de dimineata pana seara ca sa avem un trai decent, ne umilim mai mult sau mai putin pentru a trece mai departe, iar cand ajungem acasa, luam berea aia de care ziceai, dam drumul la TV si vedem un impostor caruia nu avem voie macar sa-i spunem asta?… Dezamagitor gandesti azi Tolo!
PS…cum spunea cineva de curand la adresa lui Nicolita: Saracia nu este o virtute!