Neagu şi banii lui Becali

Becali a dat prime în stînga şi-n dreapta. Prime de instalare, de plecare, prime de prietenie şi prime de adversitate, prime de adio şi prime de ne-vedem-mai-încolo.

vineri, 25 aprilie 2008, 2:09

Becali a dat prime în stînga şi-n dreapta. Prime de instalare, de plecare, prime de prietenie şi prime de adversitate, prime de adio şi prime de ne-vedem-mai-încolo.

Nu există nici un club, o comisie sau o instanţă care să fi penalizat pe cineva care a luat bani de la Becali.
Vigilenţi, rapidiştii au descoperit unde e mărul putred! La Sandu Neagu. Fosta glorie rapidistă care locuieşte în tribuna din Grant şi trăieşte cu ce-i pică de la fotbalişti, primeşte bani de medicamente de la Becali.

Conform mărturiei lui Neagu, directorul giuleştean Nicolae Manea l-a ameninţat că „Dacă mai accepţi bani de la el, te dăm afară!”. Ciudată ieşire. Mai ales din partea lui Manea, care nu e genul de yesman. Are păreri, umor, suflet.

Ce a făcut Sandu Neagu? A luat primă de joc de la Steaua în timp ce îmbraca tricoul Rapidului?!

Poate că Negu se victimizează. Poate că Manea n-a spus chiar aşa. Dar, oricum, uite cum a ajuns albumina umană pe lista substanţelor interzise în Grant! Şi uite cum fotbalul nostru îşi probează caracterul. Există zeci de antrenori, jucători şi preşedinţi care au plimbat banii lui Becali. Şi unul singur a fost dat în vileag: Sandu Neagu!

Comentarii (198)Adaugă comentariu

?????  •  25 aprilie 2008, 14:23

bravo tolo urmeaza sa scrii , ca neagu a aruncat cu bricheta in momentul in care rapidul conducea cu 1-0 si ne-ai convins.
Felicitari lui jiji daca i-a platit medicamentele lucru pe care sunt convins ca nu ar fi fost facut de copos.

?????  •  25 aprilie 2008, 14:24

oare ar putea sa va dea jiji o prima sa mergeti in tarile calde si sa nu mai veniti.

cristi_stelistu  •  25 aprilie 2008, 14:24

ai dreptate tolo…..penibil ce fac cei de sub podu grand …numai la ei se poate intampla asta cu fostele glori ale lor….si alea putine …rusine

Paracelsus  •  25 aprilie 2008, 14:25

Traiesti in teoria conspiratiei , auzi , citez ” … zeci de antrenori , jucatori si presedinti” ; daca era asa , Steaua era campioana din etapa a 15-a … Intrebare : de ce tot selectioneaza Piturca stelisti , daca ei nu joaca pe teren ?
Cu ‘bombele’ lui Udrea ce se mai aude ? S-au fasait ?

blaster  •  25 aprilie 2008, 14:25

Din pacate, Rapid nu-l poate sustine suficient pe Neagu. Poate ca Neagu chiar are nevoie de bani, indiferent de unde vin. Doar ca unii, precum Manea, au aceleasi apucaturi ca si galeriile fanatice! „Mai bine sa murim decat sa primim ajutoare de la adversari!” Cu totul fals! Neagu e batran si obosit, mai putin interesat de orgoliile din fotbal, si mai atent cu cei care-l ajuta! Sa dea Domnul sa ajunga si Manea ca Neagu! Sa nu uite ca toate se schimba pe lumea asta! Si din acuzator poti deveni acuzat…

mishu  •  25 aprilie 2008, 14:27

si care e problema ca ii motiveaza sa joace ??te oftigi

kevin  •  25 aprilie 2008, 14:28

Asta e o alta minciuna jenanta a GSP-ului.
Cum sa-l dea afara Manea pe Neagu!!!????….chiar nu aveti pic de rusine pentru nimic???
Scrie-ti numai asa sa faceti rau oamenilor.
RUSINE GSP!!!!

Rapidist  •  25 aprilie 2008, 14:30

Se scrie Grant nu grand si in alta ordine de idei jurnalistul de fata tocmai asta zicea, k dupa ce k Neagu ia bani de medicamente, tot el e cel care e prins cu banii de la becali, nu aia care iau bani pt campionate si meciuri trucate..

gabidegiulesti  •  25 aprilie 2008, 14:30

Guadalajara 1970: Neagu – gol cu Cehoslovacia, cel mai bun de pe teren in acel meci.O tempora! Frumoase amintiri, trist prezent! Urât stim sa ne mai pretuim fostele glorii!

Dani  •  25 aprilie 2008, 14:32

Sunt curios si eu si as vrea sincer si fara ironie ca domnul Manea sa ne spune care ar fi interesul domnului Becali
parerea mea este ca se numeste acest motiv foarte simplu Omenie
Ai auzit de asa ceva domnule Manea?

necula  •  25 aprilie 2008, 14:32

asta dovedeste inca o data caracterul celor de la rapid: foarte corecti si barbati pe sticla, niste jigodii in particular. manea asta chiar parea de treaba.

flyfish2001  •  25 aprilie 2008, 14:36

DOMNULE …TOLONTAN . VA ROG SA-MI SPUNE-TI CE BINE I-ATI FACUT LUI NEAGU , NU CE RAU INCERCATI SA-I FACE-TI LUI BECALI . ESTE O MARE DIFERENTA INTRE CEI DOI :- UNL NU DA BANI CA NU ARE , IAR CELALALT CACI NU VREA SA VA BAGE IN SEAMA . PINA LA URMA CE VALOARE PERSONALA AVETI ?

macarie  •  25 aprilie 2008, 14:42

manea ala e o ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) de om, unde oi fi vazut tu umor si suflet la agariciu’ ala…

el  •  25 aprilie 2008, 14:46

citind articolul am constatat , ca morala este:
1. esti antistelist
2. jiji B. are un suflet mare (spre deosebire de voi)
3. copos e un zgarie-branza ( o sa-si ia averea cu el in mormant)
4. tocmai ai reusit sa-ti arati prostia.

Dani  •  25 aprilie 2008, 14:47

Frumos mod de a intorce lucrurile.
De fapt noi nu discutam de Becali ci de Manea.Care merge pe linia pe care au mers multi de la Rapid in ultimul timp : intoleranta.
Ca nu prea a zis , ca nu prea a facut , etc.
De fapt
Manea este exponentul unui mod de gindire specific Giulestiului , care a dus si va continua sa duca la excese ….. precum cel cu Sandu Neagu.
Comparatia cu presedinti sau jucatori , este total fortata si din pacate pateaza mai mult imaginea unui jurnalist.
Poate data viitoare dai mai multa atentie acestui lucru…

kevin  •  25 aprilie 2008, 14:47

Ti-ai mancat omenia Tolontane, daca ai avut vreodata asa ceva!!!
Sunt convins ca nimeni de la Rapid nu a spus vreodata ca o sa-l dea pe Neagu afara si cred ca multi il si ajuta, dar nesimtirea voastra e fara margini.

mosh Califar  •  25 aprilie 2008, 14:48

” Există zeci de antrenori, jucători şi preşedinţi care au plimbat banii lui Becali.”
Cata perversitate (care in cazul tau e inteligenta) se ascunde aici ? Normal ca sunt ZECI DE JUCATORI, nu-i asa tolo ? In fond au fost SUTE de cand e gigi patron la steaua, corect? Dar de ce sa nu amesteci tu si presedinti si antrenori ca sa inteleaga prostimea ca e vorba de alte echipe ? Ai CURAJUL sa scrii ca e vorba de JUCATORII, ANTRENORII SI PRESEDINTII ALTOR ECHIPE baiete ?…….
Deontologul lu’ mama deontolog.

Hogea  •  25 aprilie 2008, 14:52

Nu sunt statistician,insa sunt chiar curios care este ultimul jucator al Rapidului care a marcat la un Campionat Mondial.Este posibil sa fi fost doar unul.Iar camaruta de sub tribuna giulesteana ii este recompensa…

g  •  25 aprilie 2008, 14:53

domnule tolontan, de ce nu scrieti un articol vizavi de d-l nicolae manea? de exemplu, sa surprindeti momentele cand injura. nu cand spune (daca spune) „da-te-n mata” sau „bai javra” etc. (deci d’astea usoare, „acceptate”, ca e fotbal, nu teatru, si il mai „intelege” omul), ci cand spune ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat), etc! adica din astea grele. nu i-o fi rusine!!! ma gandesc ca o avea si el vreun nepot/nepotica, sau …. nu i-o fi rusine! RUSINE….

unu’  •  25 aprilie 2008, 14:59

BAAAIIII…voi nu sunteti sanatosi, unde e mincuna ???!!!!.pt. toti astia care injura GSP-ul..ASTA E DECLARATIA LUI NEAGU,el a spus ca l-a amenintat manea ca daca mai i-a bani de le Becali il da afara. Voi ce vroiati…,sa zica manea „da il dau afara”, bineinteles ce el neaga ca ar fi zis asa ceva.Apropo, cati dinte voi stiti cu adevarat prin ce drama trece Neagu.

pt. kevin  •  25 aprilie 2008, 15:02

A SPUS NEAGU, ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat), EL A SPUS CA L-A AMENINTAT MANEA CA IL DA AFARA…, ESTI ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)???

Giulestina  •  25 aprilie 2008, 15:05

imi e rusine ca fac parte dintr-o familie de rapidisti. Va dau un sfat> mergeti sa vedeti camaruta lui Sandu Neagu, mergeti sa vorbiti cu el. Chiar acum o luna vorbeam cu niste prieteni ca nu se gasesc ceva bani acolo sa stea si omul intr-o garsoniera, sa aiba ce manca si medicamente. Un calcul simplu:
galerie rapid x 1 RON la fiecare meci acasa. O sa-l plangem si pe el tot dupa si cu nerusinare o sa facem campanie cu imaginea luni. Vai de sufletele noastre

zeppelin  •  25 aprilie 2008, 15:09

tolo…ai verificat tu personal ce a spus inainte sa scri asta ?

b@v@rezu  •  25 aprilie 2008, 15:11

ca de obicei in gazeta….
face si jiji o fapta buna, iar voi in loc sa scrieti de acest lucru doar amintiti de el si indreptati o serie de acuze spre becali si clubul steaua….
de ce nu a scris nici un ziarist ca becali a ajutat un om la nevoie(nu conteaza ca e rapidist) si doar atat…de ce improscati cu noroi…
sunteti penibili… si incep sa cred majoritatea ziaristilor chiar luati bani de la alti oameni din fotbal ca sa para becali mai rau decat este…
nu sunt de acord cu majoritatea celor spuse ori facute de bacali, dar ati intecut orice masura…

J o h n s o n  •  25 aprilie 2008, 15:13

Da Tolo cred ca si tie iti place articolul,asa ceva sa tot citesti mai ales ca vine ca o picatura de apa pe o tava cu ulei incins,incins de scandaluri,frustrari si balacareli interminabile. Iata ca Sandu Neagu ne-a salvat pret de 1 minut de acest final imposibil.Bravo Tolo !

rapidist  •  25 aprilie 2008, 15:15

Manea ce a facut pt rapid??????Manea nu e rapidist adevarat, el sta aici doat pt bani, si in loc sa il ajute pe Neagu, il da afara. Daca Neagu va fi dat afara vom merge peste Manea.Si eu sunt anti jiji dar treaba asta nu are nici o legatura cu el.Normal ca saracul Neagu trebuie sa accepte banii lui Becali, daca COpos nu e instare sa ii de-a el.Doar nu o sa stea sa moara pentru orgoliul lui Manea

b@v@rezu  •  25 aprilie 2008, 15:16

de ce nu ati incercat d-le tolontan sa scrieti un articol prin care sa-l ajutati pe sandu neagu…
poate se gasea cineva sa-i ofere o locuinta in care sa duca un trai decent….
dar grija dvs a fost alta….
cum sa mai scrieti ceva urat de becali…
rusine sa va fie

spartacus  •  25 aprilie 2008, 15:16

sa faci magazine Samsung arbitrilor , sa incurajezi burtosii de 150 de kile care fac plaja deasupra bancii de rezerve a oaspetilor si-i scuipa de-i albesc , sa stingi lumina in cupele europene sperand intr-o ipotetica rejucare a meciului , sa te retragi de pe teren , caz unic dupa ’89, si sa primesti doar 1 pct penalizare , cand legea spune minim 2 , sa incoluezi propriilor fani ideea ca sunt ‘speciali’ si intangibili , pana vine mana divina si directioneaza bricheta drept in capul lui Deaconu , sa praduiesti din condei echipele mici ca un veritabil Robin Hood modern ( vezi cazurile Lobont , Dulca, Botis , Pancu ), sa-ti umilesti LEGENDELE ( in treacat fie spus , o garsoniera pt dl Neagu este infinit mai ieftina decat combustibilul si intretinerea anuala a unui yacht), acesta este FARMECUL VIETII , intr-un cuvant , rapid , a 8-a minune a lumii

b@v@rezu  •  25 aprilie 2008, 15:20

o sa scrii vreodata un articol in care sa spui adevarul ….nu ce da bine si creeaza scandal????
ati avut ocazia sa scrieti despre drama unui om, dar voi v-ati folosit de acest lucru pentru a face rau altuia….

azigar  •  25 aprilie 2008, 15:21

tolo esti prea jenant cu articolele tale!!!

pt. spartacus on  •  25 aprilie 2008, 15:22

cel mai bun comentariu pe care l-am citit astazi. Bravoo..

marius din iasi  •  25 aprilie 2008, 15:24

Are dreptate Manea. Gigi e un ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)si e o situatie umilitoare pentru Rapid. Poate nu a existat comunicare, insa se pare ca rapidistii il ajuta pe Neagu. Probabil l-ar fi ajutat si cu acest medicament.

alexx  •  25 aprilie 2008, 15:24

Bravo dlui Becali pentru ca ajuta un om, rusine dului Manea daca isi trateaza astfel fostele glorii sportive.Rapidistii nu mai sunt singuri impotriva tuturor, au ajuns cum nu se poate mai rau , unii impotriva altora !!!

alexx  •  25 aprilie 2008, 15:24

Bravo dlui Becali pentru ca ajuta un om, rusine dului Manea daca isi trateaza astfel fostele glorii sportive.Rapidistii nu mai sunt singuri impotriva tuturor, au ajuns cum nu se poate mai rau , unii impotriva altora !!!

eu  •  25 aprilie 2008, 15:25

nu vad unde este problema!ce ai vrea sa numai primeasca bani de la jiji doar pt ca e RAPIDIST???

unu  •  25 aprilie 2008, 15:26

esti jalnic tata mai bine teai pregati pt articole can can ca la astea esti bun … ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) patronului tau doar pt ca ala nul suporta pe becali pt ca se stie ce i-a facut toti sunteti ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

27  •  25 aprilie 2008, 15:26

Tolontane, sunt anti-Becali. Ai scris un articol foarte prost. Daca Becali este destept (lucru imposibil) si nu-ti va da nici o replica la acest articol va reusi sa te UMILEASCA. O fapta de bine nu se ia in bataie de joc, ci pur si simplu se accepta, fara tam-tam. Tu ai facut tam-tam inutil. Conteaza sau nu: mi-am schimbat radical parerea despre tine.

nu conteaza..un stelist  •  25 aprilie 2008, 15:26

din primele doua fraze reiese k sunteti cam frustrat domnule Tolontan.Ce conteaza daca un om ofera prime „competitorilor” pentru a-si apara corect sansele pe teren?!?Acest lucru aduce mai multe beneficii fotbalului romanesc (spectacol,adrenalina,comentarii….) decat dezavantaje.asa ca las-o mai moalte cu conceptia asta conspirationista.este un „rau” necesar fotbalului romanesc.

el  •  25 aprilie 2008, 15:28

mai bine intrati pe pe ziarul l i b e r t a t e a sa vedeti cum si-a vizitat simona senzual mielul infiat decat sa cititi porcariile astuia

pt. marius din iasi  •  25 aprilie 2008, 15:30

Pt. „marius din iasi” , mai baiatule esti ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat), de ce comentezi daca nu stii despre ce e vorba.

marius din iasi  •  25 aprilie 2008, 15:33

Ne dam cu parerea ca sa ne aflam in treaba. Probabil Manea i-a zis lui Neagu sa nu mai ia de la Becali ca o sa-i dea clubul Rapid. Cei care il lauda pe jiji sunt niste lingai, stiti prea bine ca cei are accepta bani de la becali, trebuie sa stea aplecati toata viata in fata lui. Oricum, articolul asta e bazat pe o declaratie neverificata. Ce a declarat Manea? Ce zice oierul? E chiar asa cum scriu astia de la gsp?

Bad  •  25 aprilie 2008, 15:37

dle Tolontan,cu parere de rau constat ca ura dvs fata de G.Becali a mers deja prea departe. nu ati facut nimic pt oamenii saraci, la fel si cei ca dvs, stiti doar sa scuipati venin si sa aduceti acuze grave unui om cu suflet mare. Becali le-a dat „de pomana” la mii de oameni pana in prezent. ce inseamna asta??? l-a mituit si pe „Ion Nimeni” de care nu s-a auzit niciodata? I-a mituit si pe cei ce au ramas fara case la inundatii??? ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

miska  •  25 aprilie 2008, 15:39

Corect! Aprobat! Sint multi care intra aici si comenteaza dar chiar nu reuseasca sa inteleaga cu adevarat 2-3 fraze. Fara sa-si exprime o parere ci doar consemnand o stare de fapt (foarte posibil adevarata-vizavi de d-nul Neagu) d-nul Totolan a reusit iar sa inflameze spiritele unor indivizi ingusti la minte care au ca orizont probabil doar o pajiste plina cu mioare.

radu23  •  25 aprilie 2008, 15:39

mai bine mor decat sa iau bani de la ala

marius din iasi  •  25 aprilie 2008, 15:41

@Bad
Da, i-a mituit si pe aia. Le-a dat banii, le-a luat votul.

mark  •  25 aprilie 2008, 15:45

Tolontane tata esti jenant de penibil,daca ai ajuns ca dintr-o fapta buna facuta de Becali,sa o transformi intr-una rea,atunci esti demn de tot dispretul cititorilor.Becali nu este pe placul meu dar in cazul asata tu esti Becali.

Pt radu 23  •  25 aprilie 2008, 15:45

pai atunci mori bai ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

pentru 46. mark on  •  25 aprilie 2008, 15:47

N-ai inteles nimic din comentariu

clarobscur  •  25 aprilie 2008, 15:54

am citit vreo 10 comentarii si sunt socat… n-am putut crede ca oamenii nu stiu citi si intelege cateva randuri… e simplu ca buna ziua: dintre toti cei care primesc bani de la Becali, chiar asta sa fie cazul cel mai nasol… supersimplu

schimbare de directie  •  25 aprilie 2008, 15:55

s-au sucit, adica radulescu s-a bloguit si el putin

Comentează