TOLO.RO
Dinamo a jucat cinstit, iar Steaua, slab.
duminică, 4 mai 2008, 10:25
Dinamo a jucat cinstit, iar Steaua, slab.
O singură scuză: dubla eroare a lui Tudor, care nu a văzut cum Bratu a simulat de două ori. Întîi a cerşit un penalty, iar apoi a vrut să provoace eliminarea lui Rădoi. El trebuia dat afară, nu stelistul! Dar poate că abia la a patra abatere putea fi scos, după un nou şi dureros regulament al celui mai bun arbitru român. Psihic, Tudor a purtat cu el contragreutatea meciului Steaua – CFR, cînd i-a defavorizat pe ardeleni.
Pe de altă parte, Lăcătuş are pe conştiinţă această partidă. Echipa a fost sfîşiată tactic şi timorată în plan mental. A început meciul cu un forcing paild şi l-a terminat cu o apărare disperată, ca aceea om la om la handbal.
Dar titlul nu e gata. Miercuri, Clujul va deveni capitala fotbalului românesc, prin meciul „U” – CFR. Şi va stabili dacă definitia va fi valabila o zi sau un an!
ACELASI • 5 mai 2008, 10:48
fotbalul romanesc este un paradox. cumperi jucatori cu milioane de euro ii platesti regeste ca sa joace bine si sa castige dar apoi se da si bani ca sa le usurezi munca. la ce dracu le mai dai si prime cand castiga meciuri trucate? si asta fac toate echipele de top din romania. asta pentru toti patroni sunt niste golani imbogatiti peste noapte care nu stiu nici macar sa pronunte cuvantul management da sa-l mai puna in practica. roc ca acest comentariu sa nu fie citit de retardati (ex : „zapata…..”)
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:48
ONE DRIVER, ascunde-te! O voce din corul de copii al radioteleviziunii, a soptit ca sunt niste oameni IN HALATE ALBE care te cauta!
Respectivii sustin ca nu ai voie sa umbli liber pe strada si ca ai evadat de la SPITALUL DE GLUMETI nr.9…
NYC a.k.a. adevarata macarena a.k.a. domnisoara lovin • 5 mai 2008, 10:49
583. cristi_stelistu on 5 Mai, 2008 10:38 am cate ocazi au avut dinamo ieri si cate a avut steaua …..dinamo in afara de golu din penalty si faza aia a lui bratu pe contraatac…..nu a mai vazut nimk intot meciu…si ma refer la ocaazi de gol….nu la suturi de la 25 de metri care nu pun probleme portarilor….la ocazi ,ocazi?? eu cred ca steaua a avut mai multe
—
ati inceput exact ca anu’ trecut cand v-am dat 4-2.
oaie beata, fotbalu’ se joaca pe ocazii?
sa aveti voi ocazii tot timpu’, si noi sa va executam de fiecare data, oi in care a dat strechea ce sunteti!
Sandokan Vasile • 5 mai 2008, 10:49
Si mai sint ceva famagushteri p-acia!
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:50
SANDOKAN , esti stelist? Ca sa stiu cum abordez problema! In sensul ca DINAMOVISTII sun oameni, iar stelistii moluste!
Mircea S • 5 mai 2008, 10:50
PROFESIONISMUL LA ROMANI
Nu stiu de ce ne mai chinuim sa gasim subiecte de discutie, sa comentam o stare generala de haos si lipsa de orientare.
Suntem un neam de profesionisti si iata cateva exemple:
– Muresan de la CFR a schimbat foaia cand a ajuns pe primul loc (imi aduc aminte ce declaratii elegante si pertinente dadea cand CFR chiar juca un fotbal frumos in Intertoto cu Dorinel antrenor) si urla mai tare ca bucurestiul, uitand ca el este manager si a cam aruncat banii pe fereastra cu Dorsin, portarul si multi altii adusi la numar 🙂
– gigi face ce stim deja, nu ma mai obosesc sa amintesc
– borcea duce bani acasa, NU investeste
– „soldatul domnului” – sabau – baga echipa a III-a si vinde clar meciul Ceahlaului
– Poli Tim face la fel, dupa ce in Ghencea rupeau tricourile de pe ei, probabil trag tare sa cada Buzaul, ma rog Steluta … SA-L AUD ACUM PE IANCU
– porumboiu pierde Intertoto, dar se bucura ca s-a stricat si graul altora … cred ca milionul pierdut la pariul cu ciobanul ie de vina
– rapid a jucat la matinela cu CFR, dupa care uita sa se opreasca … vinde meciurile si celor care n-au nevoie – UTA 🙂
– Trica instiga tribunele, scoate echipe de pe teren …
– Bratu simuleaza non-stop si apoi impreuna cu Lobont „impusca” suporterii rivalei
– „managerii” rapidului pun plase la tribune, in loc de camere de luat vederi
– dinamovistii se bucura pentru o simpla victorie cu steaua ca o echipa mica de provincie ajunsa in div A , retrogradata, dar cu „onoarea curata” 🙂
– arbitrii o fac lata rau de tot etapa de etapa, dar porumboiu ii ridica in slavi =))
– craciunescu, amfitrion la o emisiune tv isi da cu parerea despre tactica … o avea si asta licenta Pro
– ziaristii ataca Steaua, confundand-o cu kktu ala de oier
– comentatorii striga 1 minut fara sa respire la golurile marcate impotriva Stelei (vezi aseara si in Ghencea cand a egalat Timisoara)
– reporterii racaie kktu cu intrebari referitoare la blaturi, cauta sa provoace scandaluri si declaratii belicoase, chipurile sa-si castige painea 🙁
Dl Tolontan, dl Vochin, dl Ioanitoaia …. m-ati dezamagit crunt ptr ca ati transformat meseria de jurnalist sportiv intr-una comerciala, uitand ca rolul dvs este sa vorbiti despre SPORT !!!
1one • 5 mai 2008, 10:50
ole ole ole…s-au terminat brichetele???
cristi_stelistu • 5 mai 2008, 10:51
bai gigele ….da voi cate suturi pe poarta ati tras ma …si cate ocazi de gol ati avut? ca in ultimele 20 de minute trageati de timp de parca ati fi jucat finala ligi campionilor cu manchester…..ce dracu nu ai vazut meciu? trageati de timp ..va rugati sa treaca timpu …asaa echipa mare sunteti voi??
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:51
SANDOCAN VASILE, ridica-te in DOUA PICIOARE, ca ai facut rani pe PUMNI, de la mersu in 4 labe!
hahahahahaha
RedDogRadu • 5 mai 2008, 10:51
Pt Misu: Esti prost rau de tot.
Daca ma apuc eu sa enumar situatiile in care steaua a fost avantajata nu cred ca-mi ajung caracterele, dar ce pot sa-ti cer tie un stelist spurcat si pic de onoare.
gigel • 5 mai 2008, 10:52
cristi_stelistu ( evident suporter steaua): Da-ti-mi si mie ceva de pomanaaaaaa.
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:53
CRISTI STELIST, pai tocmai asta spuneam!
DINAMOVISTII sunt inteligenti fata de muhaielel steliste!
TREI OCAZII…DOUA GOLURI! Oameni cu diplome, nu analfabeti-agramati ca stelistii.***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
ACELASI • 5 mai 2008, 10:53
fotbalul romanesc este un paradox. cumperi jucatori cu milioane de euro ii platesti regeste ca sa joace bine si sa castige dar apoi se da si bani ca sa le usurezi munca. la ce dracu le mai dai si prime cand castiga meciuri trucate? si asta fac toate echipele de top din romania. asta pentru toti patroni sunt niste golani imbogatiti peste noapte care nu stiu nici macar sa pronunte cuvantul management da sa-l mai puna in practica. rog ca acest comentariu sa nu fie citit de retardati (ex : “zapata…..”)
NYC a.k.a. adevarata macarena a.k.a. domnisoara lovin • 5 mai 2008, 10:53
609. cristi_stelistu on 5 Mai, 2008 10:51 am
—
nici o secunda nu ati avut sansa sa castigati meciul de aseara.
am avut 2-0, gaozarule, asta iti spune ceva?
l-ati vazut pe marele dica, dica fara frica, cum a ratat ocazia aia la 0-0?
ca unu’ din divizia onoare.
mai pleaca si dupa meciu’ asta?
ce dracu’ sa faca o echipa de afara cu el?
gigel • 5 mai 2008, 10:53
numai dak iau prim repriza dinamo a avut mai multe suturi pe poarta decat steaua in tot meciu. asa ca taci milogule.
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:54
Ati fi vrut voi sa castigati un campionat care ar fi ramas in istorie sub numele de …CAMPIONATUL BRICHETEI !
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:55
DINAMO A FOST SUPERIOARA marlanilor stelisti, sful-marlan fiind LOVIN.
steaua , O ECHIPA DE MARLANI SI MILOGI.
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:56
DINAMO a umilit micuta steaua!
cristi_stelistu • 5 mai 2008, 10:56
bai javrelor ..pardon spartaneilor….credeti ca veti intra in grupele uefa…sau de data asta va vor elimina niste bucatari….ca anu trecu se spune ca aia erau pescari…si cand au venit in romania se credeau favoriti..:))…..teama de asta inspirati voi in europa??
Sandokan Vasile • 5 mai 2008, 10:57
Ma***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat),nu stiam ca javrele sint oameni!
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:57
LA MUNCA stelisti puturosi! V-ati invatat cu jocurile de culise si ATI UITAT SA JUCATI FOTBAL!
NYC a.k.a. adevarata macarena a.k.a. domnisoara lovin • 5 mai 2008, 10:57
620. cristi_stelistu on 5 Mai, 2008 10:56 am bai javrelor ..pardon spartaneilor….credeti ca veti intra in grupele uefa…sau de data asta va vor elimina niste bucatari….ca anu trecu se spune ca aia erau pescari…si cand au venit in romania se credeau favoriti..:))…..teama de asta inspirati voi in europa??
—
o sa ajungem nasii vostri…desi n-as vrea sa fiu nas de oaie spurkata:)))))))))))))))
Vali_b • 5 mai 2008, 10:58
Suspect de scurt comentariul dlui Tolontan. In plus, se exagereaza cu ideea eliminarii lui Bratu. Sa nu uitam ca in acel moment Dinamo conducea cu 1-0 si se stie foarte bine ca o echipa in 10 oameni se apara mult mai bine decat una in 11. E greu de crezut ca Steaua ar fi marcat, oricum si e greu de prevazut ce s-ar fi intamplat. Poate mai marca Bratu pe contraatac… A da vina pe Tudor mi se pare neelegant, mai ales avand in vedere sprijinul pe care acelasi Tudor l-a acordat Stelei ca s-o invinga pe CFR. Fara acea victorie, e greu de crezut ca Steaua mai putea recupera atatea puncte.
Ziaristii au si ei simpatii, e normal, dar din respect pentru cititori acest lucru nu ar trebui sa influenteze calitatea comentariilor. Spunea cineva ca la GSP e inmormantare dupa acest rezultat si mi se pare ca are dreptate. Sunt putine comentarii si slabe, de parca s-ar vrea trecerea in anonimat a acestui meci si a faptului ca Steaua va pierde titlul. Iarasi mi se pare ciudat faptul ca din atatia barbati-analisti si editorialisti de renume pe care ii are GSP, comentariul de fond i-a fost repartizat doamnei Luminita Paul. Unde sunt domnii Buzarin, Vochin, si toti ceilalti?
Toti stelistii isi leaga sperantele acum de U Cluj si spera sa-si dea viata pe teren. dar nimeni nu spune ca acelasi lucru ar trebui sa-l faca si Gloria Buzau, cu atat mai mult cu cat de acest meci depinde salvarea sa de la retrogradare. Sa-i vedem pe cei de la Buzau cat de corect isi vor apara sansele cu Steaua!
Cred ca Dinamo si Rapid sunt campioanele morale din acest an si e frustrant pentru ele ca o echipa ca CFR Cluj, care a adus Romaniei 0,5 puncte la coeficientul de tara sa joace direct in Liga Campionilor, in timp ce ele vor juca in UEFA. Nu-i vorba ca si UEFA e buna, priviti ce pasiuni naste la niste cluburi ca Bayern, Fiorentina, Getafe care au fost eliminate!
Sa speram ca Piturca va face selectia corecta pentru Euro. Cred ca din lot nu ar trebui sa lipseasca Moti, Danciulescu si Bratu, care ar putea fi de ajutor echipei nationale macar din postura de rezerve. Hai Romania!
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 10:59
***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
Wilde (nu Oscar) • 5 mai 2008, 10:59
Ma intreb: cat de prost sa fi, sa-L rogi pe Dumnezeu sa te aduca pe primul loc de Pasti in loc de sfarsitul campionatului. Aveti grija ce va doriti pentru ca ati primit tot ce ati vrut!
sictiritu’ • 5 mai 2008, 11:00
Am vazut aseara cum toti jucatorii echipei Dinamo in frunte cu liderii acesteia erau plini de lacrimi pentru ca demonstrasera ca si-au aparat ONOAREA. Am o intrebare pentru ei: daca e asa importanta onoarea pentru ei ,de ce nu au avut ONOARE si in meciul cu CFR ? …gloabe imputite, mars
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 11:01
CRISTI STELISTU, observ ca ai sincope de memorie, asa incat ti-as sugera sa primesti 100 de grame de***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) de la subsemnatul…pentru memorie!:)))))))))
NYC a.k.a. adevarata macarena a.k.a. domnisoara lovin • 5 mai 2008, 11:01
627. sictiritu’ on 5 Mai, 2008 11:00 am
—
ti-am raspuns mai sus,***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
cristi_stelistu • 5 mai 2008, 11:01
bai spartanilor …cati dintre voi ati fost aseara in groapa? cati dintre voi stiu ceva despre dinamo?? va eliminat elfsborg….va spune ceva aceata echipa ? anu asta cine va mai elimina ….probabil vreo echipa din cipru sau albania ….va spun eu voi nu ajungeti in grupele uefa….o sa vedeti..
Mircea S • 5 mai 2008, 11:02
@ zapata trebuia eliminat:
baietas, ma bucur pentru tine. Victoria asta o sa-ti tina de foame 1 an intreg, ca altfel lesinai si te bagau in perfuzii.
Apropos,este gratuit internetul acolo la spitalu’ 9?
NYC a.k.a. adevarata macarena a.k.a. domnisoara lovin • 5 mai 2008, 11:02
630. cristi_stelistu on 5 Mai, 2008 11:01 am
—
va pregateati de titlu?
e, mai stati o tura, ca N-A FOST DINAMO DE ACORD!!!
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 11:03
SICTIRITU plangeau pt. ca v-au dat o lectie amaratilor! Altadata sa nu mai radeti de CAPETELE INCORONATE ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
Intrebare : voi de ce plangeati si plangeti!
flo • 5 mai 2008, 11:03
felicitari echipei dinamo. Au jucat mai bine. A castigat echipa care a jucat mai bine d.p.d.v. tactic. Fotbalul romanesc este praf in acest moment.
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 11:03
DINAMO i-a facut ZDRENTE pe steaua si eu pe voi!:))))))))
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 11:04
MICUTILOR va las sa va***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
DINAMO FALA LIGII!!
sictiritu’ • 5 mai 2008, 11:05
mai „ZAPATA.. blablabla” tu vorbesti de munca? de la 8 dimineata stai si postezi ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)pe blog. La munca !!!
NYC a.k.a. adevarata macarena a.k.a. domnisoara lovin • 5 mai 2008, 11:05
va pregateati de sarbatoare, ai?
ei, luati din fata, nu mai stati la coada:)))))))))))))))))))))))))))))
cristi_stelistu • 5 mai 2008, 11:05
miercuri daca castigam titlu la universitate ne gasiti…..pt incidente ….cei care sunt din galeria javrelor adik ultrasi lor si elias e un mare papagal….acum 2-3 ani cand il vedea pe mustata….din salut nu il scotea
Sandokan Vasile • 5 mai 2008, 11:06
Potaie obosita,ai scapat din lesa pe internet?
adi • 5 mai 2008, 11:06
Iti multumim Doamne ca i-am facut pe totii stelistii sa sufere aseara, sa simta si ei gustul infrangerii,o zii foarte mare pentru tot poporul alb-rosu, iti multumim Domane ca existi!
NYC a.k.a. adevarata macarena a.k.a. domnisoara lovin • 5 mai 2008, 11:07
640. cristi_stelistu on 5 Mai, 2008 11:05 am
—
da, mai sunt sanse sa castigati.
daca jigodia de oier umbla iar la butoane cu arbitrii sau brichete…***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)sunteti:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 11:07
SICTIRITU, care-i problema? N-ai inteles nimic! Te-am rugat sa meditezi asupra a DOUA PROBLEME :
1.INTELIGENTA LA DINAMOVIST
2.PROSTIA NEMASURATA la stelisti
Extrapoland iti raspund legat de ora nmatinala la care postez…SUNT DESTEPT CA SI DINAMO!
Tu ramai ca steaua!
***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
dadu • 5 mai 2008, 11:08
CIOBANE, CUM SUNT ACUM FICATZEII SI PIPOTELE DE LA „DOI COCOSI”?:))YUMMMMYYYY!
Mircea S • 5 mai 2008, 11:09
@Vali_b:
Cred ca esti cam eronat!
Cum poti spune ca dinamo si rapid sunt campioane morale ???? de ce? pentru ca au jucat un fotbal deosebit si au fost furati?
dezvolta putin ideea.
PS. Moti este slab, Bratu n-are ce cauta la nationala – a fost si a ratat ca boua in Danemarca, remember????
Danciulescu DA, ar putea fi la Euro, are clasa si simt al portii. Le-a slefuit la Steaua 🙂
one.driver • 5 mai 2008, 11:09
BAI MAIMUTOI FRUSTRAT CE ESTI „ZAPATA TREBUIA ELIMINAT”. DE CAND NU TE-A MAI LUAT VALUL ASTA SI PE TINE. VOI,POTAILE PROSTITUATE DIN STEFAN CEL MARE,NU VE-TI AJUNGE NICIODATA LA NASUL STELEI. VOI „GARANTIA CORECTITUDINII IN LIGA”,CARE LIGA BAI FRUSTRATULE? CARE? LIGA CAMPIONOLOR ,LA VOI,LIPSESTE DIN VOCABULAR. NU MAI VISATI FRUMOS,SUNTETI LA 14 PUNCTE IN SPATE IPOTENTILOR.
cristi_stelistu • 5 mai 2008, 11:09
auzi tu NYC….DACA LUAM MIERCURI TITLU ..ma rog cum spuneti voi print-ro minune ..vati mai bucura de victoia de aseara?? sau ati incepe ca va roada sufletu??? intrebare pt toate javrele
Wilde (nu Oscar) • 5 mai 2008, 11:10
Zapata, fi civilizat prietene, esti mult mai convingator atunci cand vorbesti cumsecade. Despre COIlontan insa, poti sa scrii ce vrei! Omul se imbraca urat si se crede Patapievici; trebuie sa recunoasteti ca daca ar veni dimineata devreme si v-ar aduce ziarele primul lucru care v-ar veni in minte ar fi sa-l intrebati daca a maturat in fata blocului
Sandokan Vasile • 5 mai 2008, 11:10
Potaie trista,stii care-i diferenta dintre o oglinda si un dinamwist?
***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
ZAPATA TREBUIA ELIMINAT • 5 mai 2008, 11:10
SICTIRITU mai suporti? Dar tu SANDOKAN/ V-am umplut rectul cavitatii voastre bucale cu stremeleag fraierilor! Vorba lui BECALI: „ma lupt cu toti multi, dar prosti!”hahahahahaha