Pinalti ai fost, pinalti ai rămas!

Cum au blocat Ştefan şi Dragomir televizarea unei partide

luni, 5 mai 2008, 2:24

Cum au blocat Ştefan şi Dragomir televizarea unei partide

În seara cînd peste două milioane de români se uitau la Dinamo – Steaua, la Piatra- Neamţ se consuma un blat ca pe vremuri.

1.500 de spectatori urmăreau mulţumiţi victoria scurtă, mizeră şi necesară a Ceahlăului în faţa Timişoarei, aceeaşi Timişoară care mobilizase epitetele microbiştilor după jocul cinstit din Ghencea.

Fotbalul e complicat. Bine că există puncte stabile. Unul dintre ele este Gheorghe Ştefan. Amintiţi-vi-l acum 6 ani, după ce meciul trucat cu Dinamo fusese penalizat de FRF! Umbla năuc, din televiziune, în televiziune, neras şi tras la faţă ca un soldat întors de pe front, în căutarea compasiunii. Şi, acum, iată-l! A traversat partide, ideologii, modele de business pentru a restitui, în 2008, obiceiuri de la mijlocul anilor ’90.

Ca să încerce să se salveze de la retrogradare, Ceahlăul a cîştigat cu 2-1 cu Timişoara. Răzvan Boanchiş a anticipat în „7 plus” sceneta, gsp a procedat la fel, Emil Grădinescu a dezvăluit chiar ieri la Total Sport FM întreaga schemă.

Dumitru Dragomir a sunat la Kanal D, ajutîndu-l pe Ştefan să mute televizarea. Staţi puţin, urmează! Apoi, postul a aflat că jocul va fi duminică. Şi că, lovitură finală, meciul se va disputa la aceeaşi oră cu derbyul. Kanal D a renunţat la transmisie. Anonimatul perfect.

Iată cum, într-o lume în schimbare, lucrurile simple rămîn. Ştefan, Chivorchian, intrarea gratuită, netelvizarea, Sorin Corpodean arbitru şi Salomir senior observator. A lipsit doar un penalti fără y pentru ca imnul pe care-l credeam defunct al fotbalului nostru să ne răsune în urechi, strident, vesel şi implacabil.

Comentarii (446)Adaugă comentariu

VAVA  •  5 mai 2008, 14:59

ERA CLAR CA BUNA ZIUA.CHIAR IANCU A SPUS CA VREA SA PICE BUZAUL-STELUTA 2.
CINE A PARIAT SUME SERIOSE S-A IMBOGATIT.
CE PARARE AVETI DE FAPTUL CA SUMUDICA A PARIAT PESTE 100 DE MILIOANE LA O AGENTIE DE PARIURI PE OTOPENI?
NU MA MAI MIRA NIMIC….

senateo  •  5 mai 2008, 14:59

se pare ca turma de stelisti care posteaza la comentarii nu vad birna din ochii lor, nu vad seria de blaturi facuta de steaua cu arbitrii cu cfr ,cu vaslui, cu u craiova, cu diaconu si bricheta, cu pandurii etc. oile n-ar trebui sa behaie ca altii joaca necinstit, cind primul hot e ciobanul sef. si totusi multi analisti obiectivi spun ca este cel mai cinstit campionat din ultimii ani. poate ca tocmai de aceea nu-l va cistiga o echipa din bucuresti!

Ciprian 77  •  5 mai 2008, 15:01

pt bfg
la fel ca msg 48: compara cel putin 10 meciuri trucate cu cele 6-7 enumerate de tine!
nu e vb sa castige steaua mereu, e vb ca nu se ia atitudine si toti prefera sa taca (inclusiv tolo)

haidabre  •  5 mai 2008, 15:01

D-le Tolontan, dar blatul Buzaului cu Craiova nu l-ati observat? Sau aia au voie?…

BALONUL DIGITAL – UN SUPER BLOG DE SPORT  •  5 mai 2008, 15:02

Asta e fotbalul romanesc ! Trist dar adevarat!

bebe  •  5 mai 2008, 15:02

ASTIA SUNT CONDUCATORII DIN FOTBALUL DE LA NOI.MARELE IANCU CU GURA MARE ,CARE VREA SA FACA PERFORMANTA ,UN BLATIST SI UN SMECHER CARE I-SI FACE IMAGINE IN FOTBAL,AJUTAT SI DE MAI MARII FEDERATIEI SI LIGII.ACUM INTELEG DE CE A FOST MAZILIT GICA POPESCU.

asa  •  5 mai 2008, 15:03

Este tare ce sa zic!!! iancu a zis de la inceput ca va alege raul cel mai mic!!! Adica ca sa inteleaga toti. Prefera sa ramana Ceahlaul in Liga 1 decat Buzaul care este steluta!!! si care lea luat lor(Poli) punctele simplu si si eu faceam la fel dece sa porneasca o echipa din start cu +6 puncte fiecare pt ea.

GQ  •  5 mai 2008, 15:04

@ bfg

ptr tine orice meci castigat de Steaua e suspect asa ca lasa-ne cu parerile tale de frustrat.Uite-te la performantele Stelei din ultii 4 ani in Europa si uite-te la restu.Stiu ca e greu sa accepti ca Steaua e singura echipa care face ceva afara.Du-te la DDTV ca poate iti da si tie diaconescu o emisiune suspecta 😉

Horatiu  •  5 mai 2008, 15:05

Tolo,
Chiar crezi ca televizarea ii incurca atit de rau incit cei implicati sa faca un asemenea efort? Nu te contrazic, nu am informatiile necesare din culise, dar meciul putea fi in direct bine-mersi la o alta ora, iar deznodamintul putea fi acelasi. Unul dintre „artistii” de alta-data mi-a marturisit un mare secret al blaturilor: „Ba, sa pierzi e cel mai usor lucru! Greu e sa cistigi!”. Asa ca, eu personal, nu cred c-ar fi fost o mare problema televizarea. Dimpotriva, actionand in modul acesta, echipele in cauza si-au creat mari deservicii de imagine.
O zi buna tuturor,

bulucea  •  5 mai 2008, 15:06

tontolane dar blaturile stelei cu bistrita si vaslui le-ai vazut?

buzaustelist  •  5 mai 2008, 15:06

Oile nici de turul preliminar nu vor putea trece!
Amin!

calin  •  5 mai 2008, 15:07

Foarte bine ca au facut blat !!!!

Sa bata Buzaul pe Steaua daca vrea sa ramana in prima divizie ! Sau deaia esti suparat domnule Tolontan ? Ti e frica ca va juca Buzaul corect ultima etapa ?

edge  •  5 mai 2008, 15:07

Cefere..in ucl….:))))…si o sa fiu acolo,in piata universitatii bucurandu ma cand va pierde….asa cum au facut o „civilizatii” de „vestici”..ai nostri:))sunt pilafi slaninarii,vai mama lor de franari,in frunte cu…il facocero…***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

cristi ababei  •  5 mai 2008, 15:07

Domnul Tolontan,

va apreciez de multa vreme ca sunteti un ziarist echidistant si serios. Din acest motiv va rog sa aruncati o privire mai atenta asupra meciului si sunt sigur ca o sa va schimbati opinia. Ceahlaul este o echipa serioasa, condusa de oameni seriosi si apartine unui oras frumos si cu oameni cinstiti. Nu cred ca este cazul sa aruncati cu noroi in aceasta echipa si in oamenii care tin la ea. Nu a fost blat si sunt sigur de asta. Spuneti ca nu stiu cine a anticipat si alte chestii de genul asta, pai si eu am anticipat ca CFR va bate pe Gloria Bistrita fara probleme, ca Buzaul va bate Craiova, ca Dinamo va bate pe Steaua si etc.

grasu 76  •  5 mai 2008, 15:08

..in locul Stelei, nici nu m-as gandi sa nu dau meciul Buzaului, ca oricum sansele la titlu sunt nule…

danny  •  5 mai 2008, 15:08

era clara intentia. iancu vrea ca „satelitii” stelei sa pice ca de la anu sa nu mai fie asa de simplu. (mioveni si buzau) sa creat o coalitie anti-steaua, in principal din cauza oierului. vreti sa dispara asemenea fapte? scapati de cei care fac magarii in fotbalul romanesc in frunte cu neamu becali, iancu, etc etc.

RazvanBRC  •  5 mai 2008, 15:09

hai sa asteptam jocurile in cupa UEFA, acolo unde campioanele morale vor juca: dinamo, poli aek, rapid. sa vedem ce alianta or mai face aceste mari echipe in turul I al cupei UEFA (sper sa ajunga toate 3 acolo). nu le doresc raul, insa tre’ sa se stie ca in europa se joaca pe bune si acolo nu mai pot fi gasite scuze sau aliati de conjunctura.

no name  •  5 mai 2008, 15:10

Cine zice ca CFR castiga pe drept acest campionat ori e prost ori e orb. Nu se poate asa ceva, o echipa sa castige o jumatate de campionat cu ajutorul celorlalte echipe doar de dragul de a nu castiga STEAUA campionatul(vezi articolele din gazeta dar si pe al lui ciprian 77 de mai jos)

dany  •  5 mai 2008, 15:10

bai tolontane tu vezi blaturi tot la alte echipe,dar ai scris oare despre meciul stelei cu mioveniul?
oare despre meciul stelei cu buzaul vei zice ceva?pt ca buzaul se bate la retrogradare.cand e vb de steaua taci,cand e vb de alte echipe repede te bagi,frumos iti sta

dani  •  5 mai 2008, 15:11

sa le retrogradeze pe amndoua

sub acoperire  •  5 mai 2008, 15:13

offffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff si off topic, inca mai regurgitez…

ultra@@  •  5 mai 2008, 15:14

Dragomire , nu-i mai scoti din viata sportiva pe cei de la pulitehnica si pe cei de la ceahlaul ( aflati la al 3-lea blat oripilant , dupa cele cu vasluiul si bistrita ) ?

Cooperativa traieste si nu se preda , bistrita si ceahlaul au traficat puncte la greu , iar cineva s-a usurat pe onoarea de ardelean a lui Sabau . A mai cazut un mit , cel al onestitatii lui Sabau , asa ne pierdem idolii , unul cate unul .

De pulitehnica ce sa mai vorbim , a ajuns un individ cu masterat la Rahova sa fata tandari onoarea unu oras frumos ca Timisoara pt niste orgolii personale , chipurile sa retrogradeze stelutele , Buzaul si Mioveniul : nu cumva , iancule , TE-A DERANJAT CA BUZAUL SI MIOVENIUL TE-AU BATUT PE TEREN ( Dacia chiar la Timisoara) si ai preferat sa-ti asiguri si tu 6 puncte in proximul campionat de la viitorul tau satelit , ceahlaul ?

Timisoreni , va meritati soarta , SA VA IA TAS-UL CULORILE SI SIGLA , ca iancu a calcat in picioare istoria acelei Politehnici care a infruntat Real Madrid , Sporting Lisabona , West Ham United si Atletico Madrid.

intrebare ptr. d-l Tolontan  •  5 mai 2008, 15:14

D-le Tolontan sunt momente in viata cand nu ai de ales intre bine si rau….ci ai de ales intre 2 rele…ce faceti in aceasta situatie ?, cupermisiunea d-vs am sa raspund in locul d-vs: o sa alegeti raul mai mic….in spetza raul mai mic este ramanerea Cehlaului in Liga I….raul mai mare este ramanerea in Liga I a stelutzei 2

flo  •  5 mai 2008, 15:14

mare mizerie in fotabalul romanesc. Ai perfecta dreptate. Anul asta au fost blaturi si furturi mai rele ca in ani 90′.
La toata chestia asta imi doresc sa bata buzaul pe steaua – doar asa la misto

buzaustelist  •  5 mai 2008, 15:14

70. dani on 5 Mai, 2008 3:11 pm

sa le retrogradeze pe amndoua
…..adika si pe stOaia si pe steluta!!!

ioio  •  5 mai 2008, 15:14

pai dak e sa ne gandim bine tot returul asta a fost presarat cu blaturi. ca doar steaua a facut in fiecare etapa cate unul. ori cu conducatorii ori cu arbitrii. a se vedea golurile cu urziceni, fault clar la portar, si cu craiova, gol pepe moreno dintr-un offside de se vedea si din elicopterul cu care se plimba nea gigi. campionat murdar cu o campioana la fel de murdar. ca si clujul dak ia campionatul nu e mai breaza ca steaua

ALEX  •  5 mai 2008, 15:14

tolontane esti un frustrat de ce nu vb de blaturile stelei cu vaslui sau mioveni de ce nu vb de ce urmeaza meciu cu buzau tii se pare moral ca steaua sa aibe 2 sateliti in liga 1 si toata lumea recunoaste da ce sa faci tu plangi dupa buzau mare echipa buzau ce sa zic numa oi la meciu deacasa cu steaua toata lumea tinea cu steaua nu cu echipa lor asta tii se pare normal ???

strike  •  5 mai 2008, 15:15

NU stiu cum se face dar meciurile Stelei contra Gloriei Buzau, Gloriei Bistrita sau Universitatii Craiova ti s-au parut corecte?
Sau poate meciul de sambata dintre Buzau si Craiova, tot la fel de corect ti s-a parut?
Stiu ca vrei sa influentezi lumea intr-o singura directie, dar las-o mai moale.
Am fost aseara la derbiul Dinamo-Steaua si am mai vazut cativa jurnalisti sportivi, care isi bagau unghia in gat dupa meci. Asa ca invata sa fii mai obiectiv si nu te mai lasa influentat de banii unora.

mersi  •  5 mai 2008, 15:16

In Romania inca totul e posibil, fiecare are clientii si partenerii sai, in politica, economie si sport, mai ales fotbal, asa ca nu va mai consumati energiile pentru a schimba ceea ce nu poate fii schimbat. Nu exista echipe curate si fiecare a facut cel putin un blat si are cel putin un client printre celelalte echipe cu care se poate oricand intelege pe baza de reciprocitati. Asa ca sunt scarbit cand mai marii FRF-ului si LPF-ului vin si spun ca s-a terminat cu BLATURILE, sa fim seriosi! Din cauza acestor mizerii eu am plecat din tara, acolo nu se mai poate respira de Gigi, Iancu, Pinalti, Dragomir, Sandu, Deaconu si brichetele lor minunate. Acum se dau mari ca asa meci pe viata si pe moarte, total corect, cum a fost Dinamo-Steaua dovedeste ce corecti sunt toti, dar cu o floare nu se face primavara!

GQ  •  5 mai 2008, 15:16

Anu asta am avut parte de noua inovatie romaneasca „blatul moral”.E plin campionatul de campioane morale care fac blaturi morale.

Un dinamovist!  •  5 mai 2008, 15:16

Are dreptate cel ce face comentariul la pct.65: din cauza oierului se fac blaturi!

Flo  •  5 mai 2008, 15:16

tolontaneeeeeeeeeeeeee! tu vezi numai blaturi, dar numai la echipele la care vrei tu. Te dai mare justitiar dar esti si tu vandut, si inca pe bani mai multi ca alti ziaristi

RUSINE TIMISOARA  •  5 mai 2008, 15:17

Tot banatu’i fruncea si la blaturi.

Moise Ciprian  •  5 mai 2008, 15:17

MDa

ell  •  5 mai 2008, 15:18

POLI ECHIPA CINSTITA!!!!! hahahaha – E INCREDIBIL !!!!! TOATA TARA STIA CA VA FI BLAT PE FATA DE LA INCEPUT SI NIMENI N-A FACUT NIMIK.

be.em.ve  •  5 mai 2008, 15:18

poli iasi este echipa de casa a rrapidului…stiu,pentru ca si eu stau in iasi,si m-am convins de asta la toate meciurile directe; o fi fost ea fair-play returul asta, dar in rest…ce blaturi se coc acolo,e exact ca la pietrishica.

Ba limbricut  •  5 mai 2008, 15:18

Auzi nea senateo, ia spune ce blat a facut Steaua cu Pandurii ? Noi am facut 0-0 in Ghencea si acasa ne-am luptat si am luat bataie nemeritat ! Atunci eram acuzati de radoi ca am luat bani de la CFR si de aceea am luptat asa de tare !
Ce sa spun, esti varza prietene !!!

Emcede  •  5 mai 2008, 15:18

Foarte bine. Sa cada stelutele in grup.

luis  •  5 mai 2008, 15:19

Singurul blat din acest campionat a fost Dacia Mioveni cu Dinamo. Si stiu despre ce vorbesc.

chinezu  •  5 mai 2008, 15:20

Ciudat.Te-ai trezit abia acum? Se stia ca e blat. Meciul a fost scos de la pariuri, iar Marian Iancu a zis chiar in Gazeta. Ce daca bate Ceahlaul, abia scapam de o steluta.
Mare mirare daca oltenii nu vor juca si ei de-a latul cu nemtenii. Asa cum au jucat si la Buzau. Daca Gloria pierde in Ghencea, ceeea ce este foarte probabil, Ceahlaul are nevoie de egal pentru a ramane in Liga 1.

PS: Cine ar fi mai bine sa retrogradeze. Gloria Buzau „steluta” sau Ceahlaul „blatista” ?

dadu  •  5 mai 2008, 15:20

CEL MAI MARE „PINALTI” AL FOTBALULUI ROMANESC E OIERUL DIN PIPERA!EL IL ARE LA MANA PE MILITZICA DRAGOMIR, EL E PRIETEN CU NETZOIU SI CARTZU, EL „PASTORESTE” STELUTZA BUZAU, EL ALEARGA CU SACOSICA DE BANI SI E FOARTE „GLUMETZ”.STEFAN E MIEL PE LANGA OIER!IANCU DOAR A GANDIT PRAGMATIC:DACA RAMANE SI STELUTZA IN DIVIZIA A, ATUNCI STEAUA ARE INCA UN SATELIT, IAR COMPETITZIA E CONTAMINATA DE PLIMBATORUL DE SACOSELE CU BANI CATALINE!ACUM IL PROSTESTE DOAR PE BLEGUL DE TURCU DE LA DINAMO!A RAMAS SINGURUL MANCATOR DE BRANZA DIN LIGA LUI MILITZICA!

dexter  •  5 mai 2008, 15:21

“dle” dragomir , nu-i mai scoti din viata sportiva pe cei de la politehnica si pe cei de la ceahlaul ( aflati la al 3-lea blat oripilant , dupa cele cu vasluiul si bistrita ) ?

Un Cunoscator  •  5 mai 2008, 15:22

Nu este nici o diferenta intre felul cum a cistigat Ceahlaul cu Poli fata de felul cum a cistigat Steaua la Rapid SA FIE CLAR ASTA.
In viata dupa cum totii stim nu e totul ROZ.
Desii nu agreez deloc cu stilul lui Iancu in acest caz ii dau dreptate.
DINTRE DOUA LUCRURI RELE IL ALEGI PE CEL MAI PUTIN RAU.
Asa ca daca la anul nu va mai fii Steluta si Daciuta speram ca va fii spre binele fotbalului Romanesc.

ideologia comunista  •  5 mai 2008, 15:22

hai petrolul

unoltean  •  5 mai 2008, 15:22

In urma cu cativa ani eram prieten foarte bun cu unul din jucatorii Craiovei de atunci. La un meci Ceahlaul – Craiova, mi-a povestit cum Viorel Hizo, care era si atunci antrenor la Ceahlaul, le spunea jucatorilor sai „sa-i urcati pe garduri pe oltenii astia imputiti, ca nu i-am suferit niciodata”…
Nu stiu daca cineva din actuala echipa stie de aversiunea d-lui Viorica, dar tare as vrea sa-l trimita la ora 11, cu Pinalti lui cu tot…

cristi  •  5 mai 2008, 15:23

@luis, Cred ca te’ai uitat la un cu totul alt campionat ca sa zici ca aici s’a facut un sg blat….s-au facut foooarte multe blaturi si magarii in acest campionat. foarte multe 😉

cris  •  5 mai 2008, 15:23

domnule Tolondan, imi pare rau sa va spun dar nu mai sunteti omul impartial pe care il cunosteam, nu spun ca la pietricica nu a fost blat dar modul in care comentati blaturile unor echipe fata de cele ale altor (steaua)echipe este dureros, speram mai mult de la dumneavoastra

crist  •  5 mai 2008, 15:24

luis. S-au facut mult mai multe blaturi…nu doar ala

lazar costel  •  5 mai 2008, 15:24

tolo, incepi sa devii previzibil pt. mine : nu vezii mizeriile oierului, in schimb le vezi pe ale altora. cred ca trebuie sa-ti fie putin si tie rusine cind te uiti acasa in oglinda, nu?

oldman  •  5 mai 2008, 15:25

eu eram la dinamo-steaua. pot presupune si eu ca a fost ceva necurat acolo. poate. dar ai vazut tu cataline secvente de meci? pornim iar de la prezumtia de vinovatie? a urmatit cineva cu competente cat de cat in fotbal acea partida cap-coada. ok, toti vorbesc vrute si nevrute, pornind de la declaratia dlui iancu; faptele sunt fapte, adica da, s-a mutat meciul ca sa poata avea loc ceva spectacol la pn in 2 mai (primaria organizeaza, tot prin pinalti), deci avem parte de coincidente multiple dar parca, fara sa fiu sustinatorul ceahlaului, aruncam cu piatra unde poate nu e cazul. daca batea tm, ok, lumea zicea ca nu e blat. la fel cum, daca nu batea dinamo, lumea ar fi spus ca a fost blat.

Comentează