TOLO.RO
Urmează un moment de cotitură în viaţa echipei şi a finanţatorului stelist
miercuri, 7 mai 2008, 7:44
Urmează un moment de cotitură în viaţa echipei şi a finanţatorului stelist
Pînă azi, Gigi Becali a mers doar în sus. Întîi a fost ridicat de Steaua, apoi el însuşi a ajutat-o şi aşa, ţinîndu-se de mînă ca într-o variantă romanţată din Doamna şi Vagabondul, au dominat ultimii ani din fotbalul românesc.
Omul pe care Emil Hurezeanu îl caracteriza ca pe un amestec balcanic de calităţi şi defecte, şi negustor lacom şi filantrop, şi curajos şi necioplit, şi demn şi instigator, acest om se află acum în faţa primului său insucces major. Steaua a mai pierdut campionate sub Gigi, dar nu cu atîta zgomot, nu cu atîta energie risipită.
La victorii, toţi sîntem vivace şi îndrăzneţi. Înfrîngerile sînt grele. Vom vedea o faţă necunoscută a lui Gigi Becali. Înaintea celor mai complicate preliminarii către Champions League, cu mîndria zdrobită, este el cu adevărat un luptător? Este un tip care vrea să bage bani ca lumea ca să restituie Stelei mîndria? Poate învăţa ceva din falimentul stilului de a-şi subordona antrenorii?
A pornit din dimineţile acelea reci, cînd dădea doamnelor rest la brînză în piaţă, şi a visat să ajungă cineva. Cînd se uită înapoi, nu-i vine să creadă că a izbutit.
Dar acum, dintr-o dată, s-a trezit din nou cu mîinile îngheţate pe restul venit de la Cluj şi cu aceeaşi lecţie primită de la tată-său: banii nu sînt totul! Voinţa e mai importantă. Şi Doamna.
parpala • 8 mai 2008, 8:39
Oh, my God. You make me sick. Aveti ceea ce meritati, domnule redactor-sef.
pt. Piciu’ • 8 mai 2008, 8:48
Emblema Romaniei este Echipa Nationala, nu detinatoarea efemera a titlului. Vezi, asta e una din bolile grave pe care le aveti voi, stelistii. Sunteti orbi, si nu vedeti dincolo de o echipa de club. Unde ar mai fi spiritul de competitie daca totul ar trebui sa i se cuvina unei singure echipe? Adica voi puteti juca oricat de prost, dar trebuie neaparat sa luati titlul doar pt. ca va numiti steaua? TROFEUL VOSTRU PE ACEST AN ESTE O AMARATA DE BRICHETA. Huo!
ketsbaia • 8 mai 2008, 8:50
Bre, nea Tolo, aici ai cam dat cu oistea in gard! Sincer, imi place de matale, ai cernela in penita, si fata te ajuta, esti asa, mai innegrit decat ctp.
Dar, bre, Steaua nu e o Doamna, e doar o c(pune matale punctele)batrana, „alergata„ de toate fortele potente ale vremii, incepand cu fam caeusescu, apoi, fam paunescu si fam becali, iar nea gigi nu e un vagabond, e doar un smenar, sut sau ce altceva vrei matale, dar nu vagabond.
Filmul are mult romantism, este un subiect de dragoste superb, iar in relatia asta este cel putin viol, daca nu o scoatere evidenta la produs!
Astept injuraturile stelistilor.
Apropos, ieri s-a inchis cercul. Aveau dreptate anticii referitor la cifre. Acum 22 de ani s-a nascut o legenda, ieri s-a sters la f(iar pune matale punctele) cu ea. Asa este cand te incurci cu „baietii„!
Adi • 8 mai 2008, 8:52
Muie Tolontan.
Cu****** in gat la final.
mihai viteaz • 8 mai 2008, 8:53
Mizeria de gigi,ar trebuii dus la gradina zoologica (adica PUSCARIE),,,FACE DE RUSINE TARA …un 0 barat …care a distrus FOTBALUL ROMANESC…Daca era intr-o tara democratica,CFR ..termina campionatul cu cel putin 20 pct avans ,Steaua numai cu hotii s-a ocupat si cu miselii(vezi cazul bricheta)
intr-o societate normala ,STEAUA ar fi retrogradata,dar cum la noi la nimenea…asteptam sa se musamalizeze cazul ca de obicei .SANDU si cu MITICA ..ar trebuii sa -i fie coleg de celula lui GIGIBLATONE
fansteauacj • 8 mai 2008, 8:54
Tolo, daca nu era Becali, nu ajungeam sa jucam in CL, nu vezi la Rapid, zgarcitul ce Copos, a lasato balta, la Dinamo, la fel., asa ca cicocul mic.
17 elfsborg • 8 mai 2008, 8:54
gigi poti baga tu cati bani vrei atata timp cat campionatul este plin de „capre”[rapid,dinamu.uta,bistrita].esti singur impotriva tuturor.
Profu’ • 8 mai 2008, 9:01
Vai de mama lui de CFR !!!
Sa nu poti sa dai gol 70 minute echipei de pe locul 18 in Campionatul Romaniei dacat dintr-un penalty milogit, vai de mama lor!!!
Astia vor fi ciuca batailor in UCL; de unde dreptate? Steaua, Rapid, Dinamo au facut puncte si vin astia si iau locul de UCL moca !!! Sunteti varza CFR, daca Dinamo si Rapid nu stateau „capra”, locul I ar fi fost jucat cu 3 etape inainte. O sa ma uit la HBO cand o sa jucati voi in UCL! Mie greata de echipa voastra !!!
sebi • 8 mai 2008, 9:02
la puscarie!! steaua un club mafiot!!
vali • 8 mai 2008, 9:04
Domnule Tolontan de ce mai puneti blatuitori pe prima pagina,eu cred ca se cuvenea sa fie pe prima pagina campioana romaniei CFR
pt. elfsborg • 8 mai 2008, 9:06
Mah tu cam ai dreptate. Ia sa ne amintim ce capre au fost cu steaua nu numai uta si bistrita, dar si vasluiul, farul, ceahlaul, otelul, bistrita… Ia vezi tu cum au „jucat” echipele astea cu steaua si mai vorbim…
jancan • 8 mai 2008, 9:07
steaua o doamna? ce penal! e c***@ fotbalului romanesc, asta e. o mizerie de echipa care a cistigat trofee prin furt, decrete (e celebra finala de cupa cu dinamo, nu? – inainte de ’89), brichete etc.etc. in concluzie, ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ciobanul la puscarie, jegul asta de echipa depunctata si retrogadata si gata. Iar „stelutza” din buzau aruncata definitiv prin C sau D.
vali • 8 mai 2008, 9:07
Mai profu voi santeti niste compexati dar steaua ce a facut in UCL 1 punct ,si in ghencea a fost frumos ca a stat steluta capra? BLATISTILOR.
unu • 8 mai 2008, 9:08
are dreptate vali.puneti-i pe cinstitii de la cfr,care n-au facut blat cu dinamu,rapid,uta si gloria plus fundasul lui u de ieri
vafanculo • 8 mai 2008, 9:08
LA PUSCARIE …..
LA PUSCARIEEEEEE
17 elfsborg • 8 mai 2008, 9:10
ma prietene daca ai avea mai mult de 2 neuroni ai ti-ai putea da seama ca vasluiul n-a batut pe nimeni dupa meciul de la craiova,iar bistrita a jucat cu titularii.dar daca ai numai unul,se plictiseste si el saracu si debiteaza numai prostii.
radufan • 8 mai 2008, 9:12
ciocu mic si joc de glezne!steaua este nr 1 in romania!ori si ce s-ar zice cum ,necum steaua e cunoscuta in lume si-n europa!mergeti pe burta ca-i apa mica! fortza steaua1
Ciprian • 8 mai 2008, 9:13
Eu te credeam om serios, dar vad ca ti-ai pierdut simtul masurii. Tu ii porti de grija lu’ Becali. Nu mai avea ciobanu’ bocitoare si te-ai gasit tu „cu mana inghetata pe restul de la Cluj”. Si tocmai cand CFR face istorie in fotbalul romanesc. De Paszkany nu ai scrie. Lauda-l si pe el un pic, ca a facut treaba la Cluj. A facut echipa.Daca nu era el ciobanu’ cumpara campionatul „pac-pac”. Dar te inteleg. Ziarul sa se vanda. Iar Steaua e Steaua. Vesela trista tre’ sa spui ceva de ea. Iar ciobanu’ e emblema. Tiraj mare va doresc!
bauabu • 8 mai 2008, 9:16
puteti face un bine fara sa va coste nimic, redirectionand 2% din impozit – http://copiluatomic.wordpress.com/2008/05/07/2-doi-la-suta-pe-ultima-suta-de-metri/
escu • 8 mai 2008, 9:17
Domnule Tolontan (bai tolo) da-mi voie sa iti spun ca ai fost penibil aseara dupa ultimul fluier al campionatului …. sunt bucuros de un singur lucru: ca ai aparut pe mai toate televiziunile sa vada mai multa lume cat de penibil ai fost
Evenimentevez • 8 mai 2008, 9:22
Eu zic ca Beccali ar trebui sa-l transfere pe Carlitos Tevez in Ghencea. Sa scoata ciobanu’ 35,000,000$ pt Tevez, sa-l dea afara pe Cristocea si poate sa-l ia si pe Clipa. Cu Clipa, Cristocea si Tevez orice echipa poate castiga FIFA 08. ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
Cu stima,
Tevez
fantasyworld • 8 mai 2008, 9:22
jancan, ti-as zice ca esti***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ca noaptea, da’ noaptea n-are nici o vina …
Mandea • 8 mai 2008, 9:31
BRAVO ULTRAS’S!!! Ma bucur ca ciobanul a pierdut campionatul (el, NU Steaua). Ma bucur si mai mult sa aflu ca sunt multi stelisti care-l considera pe cioban o „mizerie umana”. In fond, exclusiv din cauza lui Steaua a ajuns sa fie urata de intrega tara, fara nicio exceptie. Majoritatea celor ce se bucura ca CFR a castigat campionatul, de fapt se bucura ca oierul l-a pierdut.
Razvan Predescu • 8 mai 2008, 9:33
Intodeauna ai crezut ca adevarul se afla numai la tine.Steaua a mers in UCL cu buget de 10 – 12 mil $.Real Madrid are 350 – 400 mil $ buget , idem si Arsenal.Ce ai fi vrut?????????? CFR va fi rusinea UCL.O sa vezi.Merge in UCL fara preliminarii datorita cui??? Daca esti corect de ce nu mentionezi si asta cand scrii un articol?!Becali murdareste blazonul Stelei , dar el plateste.Peste tot in lume cine da banii face regula. Cand pe langa o echipa se aciuesc capuse care isi trag comisioane si aduc jucatori mediocrii cu bani multi , ce mai pot face toti banii unui ptron de club?UN patron ce-si doreste cand plateste bani multi? Vrea performanta, sau sa piarda bani degeaba?Gaseste tu raspunsul.
corneliu popa • 8 mai 2008, 9:33
Opriti-l pe Becali sa mai dea bani echipe,or sa joace corect!! Celelalte echipe numai pot sa faca blaturi decat ‘la pachet” vezi cazul Dinamo-CFR Cluj si Dinamo-CFR Cluj! De astea nu se ocupa Federatia si DNA-ul!! Ce mama dracu este an electoral si Becali in procentaje este prea sus!! Daca era omorat Popa la Galati erati mutumiti domnilor ziaristi care erati nemultumiti ca a oprit Deaconu meciul in Giulesti? Voi il blamati pe Becali ca „da bani” pentru a juca corect si-i luati in brate si inchideti ochii „la dat bani” pentru a „sta capra”, cum au sta multe echipe in fata lui CFR Cluj sau au jucat cu echipa a doua!! De ce incercati in presa sa induceti ideea ca toate echipele sunt corecte numai echipa Steaua face potlogarii? Numai faptul ca luati bani de la anumite persoane va da dreptul laura impotriva lui Steaua? Cati jucatori de la CFR Cluj sunt la nationala de fotbal a Romaniei! Dar in alte echipe nationale? Cate puncte a facut CFR Cluj in competitiile europene? Voi lansati niste teorii pe blog si copiii inocenti va cred si va dau apa la moara, credeti ca este corect?
gabriel • 8 mai 2008, 9:34
Dinamo a dat, Dinamo a luat.
Pai de ce va ganditi domnilor la mii si mii de conspiratii cand de fapt noi ar trebui sa fim mandrii ca soarta unui campionat foarte murdar s-a decis dupa un meci foarte curat? Pentru ca nu cred ca exista cineva care crede altceva despre meciul Dinamo-Steaua din penultima etapa. Pe de alta parte, Dinamo-CFR de sezonul trecut s-a vrut a fi practic un meci foarte curat. Si s-a reusit si practic si fizic. Moral si teoretic insa a fost mai putin. Prietenii stiu de ce. Am vazut deunazi pe toate canalele romanesti imagini de la cluj de pe stadionul din Gruia cu noii campioni ai Romaniei si mi-am dat seama ca Steaua nu putea sa se incoroneze anul acesta. Mi-au revenit in minte imediat imaginile de acum doi ani cu Carlos stropindu-l pe Gigi cu sampanie pe costumul lui de 10000 de ieuro si nu-mi venea sa cred cat de civilizat se pot bucura unii romani. Nu mi se pare deloc deplasata scandarea fanilor CFR|-isti care in momentul cand echipa a ajuns in Gruia, au inceput sa strige Dinamo -Dinamo. Nu e deplasata zic, pentru ca de bine de rau, titlul s-a dus in Cluj si pe mana cainilor. Asadar Dinamo a dat, Dinamo a luat.
narcis • 8 mai 2008, 9:38
O coincidenta dezamagitoare si foarte graitoare. Acum 22 de ani, editia din 8 mai a ziarului Sportul vorbea pe primele 7 pagini despre ziua Partidului Comunist Roman, iar pagina a opta era dedicata Stelei si triumfului ei din Cupa Campionilor. Dupa 22 de ani, Gazeta Sporturilor („editia de Bucuresti” veti adauga, probabil – editia nationala, spun eu) are pe primele 9 pagini tot ce s-a intimplat legat de Steaua (cu titluri uriase si fotografii sugestive); iar pe pagina 10, O PAGINA DIN PRIMELE ZECE, este dedicata noii campioane, a aceluiasi campionat din care face parte si Steaua. Iar titlul articolului este alb pe foto, greu lizibil si de dimensiuni meschine, comparativ cu ce gasesti in paginile anterioare. Stiu ca „drama” si scandalul vind; dar cred ca si teasta cheala si crestata a lui Iuliu Muresan puteau vinde la fel de bine (de exemplu). Iar eu, care am cumparat ziarul ce trebuia sa celebreze o campioana, am avut in fata cea mai indecenta editie (din acest punct de vedere, al respectului pentru invingator) a ziarului de sport din Romania, din ultimii 22 de ani. Nu mai este comunismul, este capitalismul de ulita al Romaniei. Pacat…
BONANO • 8 mai 2008, 9:43
…
.
Tolo !
.
De unde a luat Unsurosul GIGI echipa STEAUA ? Din liga a III-a ? ; Nu Tolo , nu !
Cu TITI pe banca Steaua juca in CL .
.
Steaua si Dinamo sunt cluburi care „castiga” ptr. ca asa sunt „vremurile la noi”. Liga este condusa MITITICA (puscariasul)ptr. ca asa sunt „vremurile ”
.
Unsurosul GIGI nu face decat sa comfirme ca Steaua a castigat si castiga trofee calcand in picioare regulamentele sau folosindu-le cum doreste .
.
Unsurosul GIGI , va vandut ziarele TOLO, de aceia ii cautati in coarne .
.
…
COSTY • 8 mai 2008, 9:43
TOLONTANE NU PUTETI SA EMITETI SI UN DVD CU SUPERCUPA EUROPEI STEAUA-DINAMO KIEV!
DE ASEMENEA, AS VREA SA SPUN UN SINGUR LUCRU REFERITOR LA CASTIGAREA CAMPIONATULUI DE CATRE CFR: SUNT SUPORTER STELIST, INSA VA SPUN SINCER CA STIU SI ACUM CEL PUTIN JUMATE DIN ECHIPA CRAIOVEI MAXIMA CARE A CASTIGAT TITLU CU CARTU LA TIMONA…SUNT CURIOS CATI CLUJENI ISI VOR MAI ADUCE AMINTE DE TOTI TROMPETARII JUCATORI AI CLUJULUI PESTE VREO 10-20 ANI CASTIGATORI AI TITLULUI, SI NU O SPUN DIN INVIDIE…
CU RESPECT…
teodorov • 8 mai 2008, 9:45
Toti sint blatisti si nu avem ce face ,traim in tara a spagarilor,si nici un club rominesc nu va ajunge sus in CL doar in uefa poate .Si sa vedem ce de puncte va aduce cferisti.salutari
Vassile • 8 mai 2008, 9:47
Jucătorul brazilian EDVA, de la U Cluj, a fost cumpărat cu 100.000 de euro, de către MUREŞAN, pentru a face faultul de 11 m, cu care CFR-ul a ieşit campioană. În faza respectivă nu era necesară o intrare la rupere, dar EDVA a avut o intervenţie de totul sau nimic. Păcat de munca celorlalţi jucători. DNA-ul nu poate inteveni pentru că nu cunoaşte limba spaniolă vorbită jucătorii CFR-ului şi EDVA.
COSTY • 8 mai 2008, 9:48
DE CE LA MECIUL DE LA CLUJ NU AU PUS LA CENTRU UN ARBITRU MOLDOVEAN?
CINE A PROVOCAT PENALTY-UL DE LA CLUJ: DOI SUD – AMERICANI? (SA NU EXISTE BANUIELI…CINE O SA II MAI STIE PE CEI 2 TROMPETARI) …SIMPLE SPECULATII EI DA????…SI ASTA TOTUL DUPA PAUZA …SA FIM SERIOSI…
COSTY • 8 mai 2008, 9:50
DECI NUMAI DIN PENALTY CFR PUTEA MARCA …UITATI-VA CUM A JUCAT SI MAI ALES CUM A MARCAT CFR-UL IN ULTIMELE DOUA ETAPE…AIA DE LA GLORIA JUCAU CU ECHIPA A 2-A (LA GOL EI SE UITAU DUPA CIORI…)…CU „U” DIN PENALTY …SI VRETI SA CREDEM CA VA FACE MARE BRANZA IN CL…CAND TU NU POTI BATE O ECHIPA DIN CIPRU
Larius Macatus • 8 mai 2008, 9:51
Ca de obicei, Catalin face ce face si ramine ‘impartial’ 🙂 in momentele cind ar putea sa-l critice pe patronul lui spiritual, jijibecacali. Ca de obicei, pentru gsp (ca si pentru un post TV de toata jena, care incepe 98% dintre buletinele sportive ori cu cuvintul steaua ori cu jijibecacali) o singura echipa exista in Romannia, chiar daca aceasta a ajuns mizeria tarii, a ajuns cea mai ordinara si mai murdara echipa din istoria fotbalului romanesc, facind efectiv uitate magariile stelei si ale altora de dinainte de Lovilutie.
Se pare, Cataline, ca nu ai nici o speranta in meseria asta pe care ti-ai ales-o. Din pacate, subordonarea gindurilor si cuvintelor tale unui tel ros-albastru nu va putea sa-ti aduca un loc in galeria celor care au fost cu adevarat gazetari sportivi. Tu vei ramine doar un epigon foarte slab, care scrie si ‘la comanda’. Esti pierdut, dar nu este de mirare intr-un colectiv in care ‘il capo’ este un ‘ziarist’ de talia lui Ioanitoaia – iar faptul ca incerci sa scrii in stilul acestuia (adica sa lasi tot timpul loc de ‘indoiala’, sa poti spune ‘stai, ca uite am scris si un cuvintel care ar putea insemna invers) nu iti ajuta decit sa cresti in ochii ioanitoi. Si dupa ce el nu va mai fi ‘mare jurnalist’, ce faci, Cataline? Dispari sau o sa scrii ca altul?
Portu-geza • 8 mai 2008, 9:51
catre Vassile atotstiutoru’
brazilienii nu vorbesc spaniola, ci portugeza
Ciprian • 8 mai 2008, 9:52
Domnule Corneliu Popa,
se pare ca sunteti unul dintre fanii lui Becali, tin sa va spun ca daca ati citi cu atentie Blog-ul la care ati postat si ati fi rumegat ceea ce Dl. Tolontan a scris ati fi dedus foarte usor ca nu e nici un atac la persoana sau la adresa Stelei. Dl. Tolontan prezinta situatia in care se afla Gigi Becali; adica faptul ca pana acuma a iesit din toate proiectele pe care le-a derulat invingator si ca pierderea titului este un moment de cotitura in tandemul pe care-l are, ca finantator, cu echipa de fotbal Steaua Bucuresti.
In ceea ce priveste campionatul de fotbal al Romaniei, editia 2007-2008, parerea mea este ca a fost un campionat murdar, care se poate compara cu cele care au urmat imediat dupa revolutia de la 1989, cand mai toata lumea acuza ca se fac blaturi sau era suspectata de a face blaturi. Nu voi face nici o acuzatie pentru ca nu am dovezi, ceea ce am spus este doar punctul meu de vedere.
P.S. In plus v-as mai sugera sa fiti mai atent la modul cum va prezentati ideile.
COSTY • 8 mai 2008, 9:53
CFR A JUCAT CEL MULT 5 MECIURI DE NIVELUL GRUPELOR CUPEI UEFA VA SPUN EU: CU STEAUA, DINAMO, RAPID,UNIREA SI POLI TIMISOARA SI REZULTATELE S-AU VAZUT…MI-E FRICA SA NU AJUNGEM VREO SLAVIA PRAGA (0-7)!!!
dima • 8 mai 2008, 9:53
Felicitari pentru acest editorial, insa as vrea sa vad de la voi ziaristii, din presa sportiva mai multa vana! este adevarat ca GyGy va face ziarul insa as vrea sa -l ignorati!
jan • 8 mai 2008, 9:55
Este adevarat faptul ca CFR Cluj nu a mai jucat aproape nimic in returul campionatului.Acolo s-au cheltuit multi bani veniti pe filiera maghiara spre Paszkany , dar putini jucatori adusi de afara au valoare pentru cupa campionilor europeni.Daca vor juca la fel ca si in meciul cu U Cluj, CFR-ul ne va face de rusine in Europa.
pe de alta parte FRF trebuie sa ia masuri ferme impotriva practicilor lui Becali de a stimula jucatorii sau echipele care joaca impotriva concurentilor Stelei la titlu.
Oriunde in lume a te plimba cu milioane de euro in valize este considerata infractiune, iar cei ce sunt prinsi asupra unor asemenea fapte sunt catalogati drept interlopi si eliminati din economia reala.Asemenea practici se intalnesc numai in randul traficantilor de arme, droguri si femei.Ce pazeste Mugur Isarescu ? Ce pazeste Daniel Moraru sau Vozganian ?
Trebuie facut ordine in tara aceasta printre ciocoii care flutura sfidator dolari, euro sau alte valute in ochii celor ce nu-si pot cumpara painea si laptele zilnic.
Ajunge!
dani • 8 mai 2008, 9:56
d-le Tolomtan a castigat ceva fotbalul romanesc cu aceasta echipa a cefereului campioana?Parearea mea ca nu.De ce nu se vorbeste ca noii campioni sunt o echipa foarte slaba ,fara suporteri care practic nu reprezinta pe nimeni si nimic si totul a fost o intamplare.Degeaba tot vorbiti ca de acum Cfr va insemna ceva in fotbalul romanesc >nu va insemna mai mult decat eventual o echipa buna dar performanta nu va afce(va mai lua probabil din cand in cand Cupa romaniei)
COSTY • 8 mai 2008, 9:57
VA MAI SPUN ALTCEVA SI DOAR TIMPUL O SA IMI DEA DREPTATE: CFR CLUJ IN 3-5 ANI O SA RETROGRADEZE IN DIVIZIA B!
COSTY • 8 mai 2008, 10:01
UITATI-VA CE JUCATORI ARE SI UNDE PROVIN EI: 90% OUTSIDERI…DACA AR PLECA TOTI MAINE CE ECHIPA AR FACE CFR…
Kkk • 8 mai 2008, 10:01
tolontane,
cum se face ca nu scrie nimeni despre ce a patit Popa, sau scrie prea putin si superficial??? aaa…de acolo nu a sarit nimeni cu banu’ si …..nu ne intereseaza????
nu aveti curaj sa-i spuneti „face to face” lu’ gigi ce scrieti in gazeta, ca sa nu o luat in freza(la propriu), dar hai sa-l rupem ca doar asa traieste gazeta, din banii luati pt astfel de articole…..
vrshetz • 8 mai 2008, 10:03
Domnule Tolontan,
Va rog ca macar acum, cand s-a incheiat campionatul, sa incercati sa fiti impartial si sa dati cezarului ce e al cezarului: CFR este cea mai buna echipa din Romania la ora actuala!
N-o mai tot sustineti pe steaua si nu ne mai povestiti de dramele lui jiji, ca nu ne intereseaza.
Mai bine aveti fair play-ul de a vorbi de noua campioana a Romaniei SI DE A O FELICITA.
S-a vorbit mai mult ieri si astazi de steaua sau DNA decat de CFR.
FELICITARI CFR! MULT SUCCES IN LIGA CAMPIONILOR!
FORZA POLI!
COSTY • 8 mai 2008, 10:05
DE CE SCRIETI CU LITERE MARI DESPRE PERFORMANTELE ECHIPELOR DE HANDBALL ROMANESTI CARE AU FACUT PERFORMANTA IN EUROPA…BRAILA, RESITA, BRASOV, OLTCHIM…TB SA CAUTAM PRINTR-UN COLTISOR CA SA VEZI SI TU UN REZULTAT …DATI TOATE COMENTARIILE DE RAHAT ALE TOTI TROMPETARILOR CARE ISI EXPRIMA O OPINIE SI O POSTATI PE SITE…HALAL GAZETA „SPORTIVA”
NeoBlack • 8 mai 2008, 10:05
Ma Tolontane! Se vede (si la tv cand vorbesti) ca si pe tot ziarul asta de rahat ca sunteti frustrati. Unde a ramas obiectivitatea? AAAAh in bucuresti nu prea se foloseste acest cuvant nu?????
stoia – escroaca romaniei • 8 mai 2008, 10:06
295. COSTY on 8 Mai, 2008 9:53 am CFR A JUCAT CEL MULT 5 MECIURI DE NIVELUL GRUPELOR CUPEI UEFA VA SPUN EU: CU STEAUA, DINAMO, RAPID,UNIREA SI POLI TIMISOARA SI REZULTATELE S-AU VAZUT…MI-E FRICA SA NU AJUNGEM VREO SLAVIA PRAGA (0-7)!!!
—
spune-ne si noua, ce-au facut slavia praga si steaua la sfarsitul grupelor CL de anul trecut (si cum au terminat grupa). cu tot cu 0-7 ala cu arsenal.
calin • 8 mai 2008, 10:10
Sunt stelist. Din Cluj! Sunt mandru ca am castigat locul 2 in campionat. Desigru, sunt suparat ca nu am iesit campioni dar sunt infinit mai suparat ca Steaua, echipa mea si a 60% dintre suporterii romani, a ajuns sa fie asociata cu coruptia, cu jocul murdar al banilor la fel de curati ai D-lui Geroge Becali. Daca nu poti accepta o infrangere inseamna ca nu esti pregatit pentru viata. Si, pentru mine, duminica a fost clar semnul infrangerii. Putea sa bata U cu 20-0 pe CFR, speranta mea ca vom castiga campionatul s-a oprit duminica seara. Sunt bucuros pentru locul 2 dar infinit suparat ca ieri, in timp ce vizionam meciul de glorie al Stelei, pe un al canal, pe alte coordonate si (mi-as fi dorit eu!) parca intr-un alt univers, cine va explica hilar ca vroia sa cumpere bomboane la Cluj… Steaua, Domnule George Becali, Domnule Teia Sponte, Domnule Valeriu Argaseala si Domnule Adrian Ilie, nu e casa de schimb valutar! Nu e crasma de mahala de Bucuresti! E mandria a 7 milioane de romani, singurul brand national de fotbal! Sa nu va ajunga cumva blestemul bunicutelor ros-albastre de la Reghin… E mai dureros decat o zgarietura pe capota Maybach-ului! Pentru ca ele, bunicutele ros-albastre de la Reghin, ca si noi, ceilalti suporteri, suntem Steaua. Restul e …tacere!
nesuferitu • 8 mai 2008, 10:12
CAPITALA FOTBALULUI S-A MUTAT LA CLUJ….gresit…capitala fotbalului este si o sa fie BUCURESTIUL…dc???…strajerii fotbalului nu isi permit sa paraseasca capitala pt un campionat care a plecat spre cluj….au ramas sa protejeze cele 23 de campionate ale stelei cele 18 campionate ale „cainilor rosii” din Stefan Cel Mare si cele 3 campionate a le baietilor de sub grant….sa nu mai punem la socoteala cupele super-cupele si marele trofeu din 86… felicitari baietilor de la cfr ca au reusit singuri sa si faca dusmanii fericiti…nu…nu este o aberatie…oare banii dati de fifa cfr-ului pt calificarea in grupe or sa spele rusinea dezastrului ce o sa urmeze??? sa nu fim pesimisti…dar…dupa cum joaca echipele de pe batranul continent e greu de crezut ca cfr-ul o sa razbata….mai e mult pana o sa dovedim europei ca Romania are un cuvant de spus in fotbalul european si mondial..dar cine stie…orice e posibil..doar cfr a castigat titlul
COSTY • 8 mai 2008, 10:12
CFR A JUCAT DOUA MECIURI INTERNATIONALE CU O ECHIPA DIN LUMEA A 3-A A FOTBALULUI …SI DUPA CE AU RATAT CALIFICAREA AU AVUT SCUZA ETERNA…LIPSA DE EXPERIENTA…RAD SI CURCILE…