Oamenii şi golul de deasupra

Jocul decisiv de azi se va disputa pe un stadion ca un castel al fantomelor

miercuri, 7 mai 2008, 9:51

Jocul decisiv de azi se va disputa pe un stadion ca un castel al fantomelor

Clujul aşteaptă de o sută de ani meciul care să o transforme în campioană. A venit, dar între timp a dispărut stadionul.

v.jpg

În 1911, clujenii aveau unde să stea. Au venit 1.500 la meciul de inaugurare a tribunei de lemn, cea care e şi acum funcţională la Cîmpia Turzii. Oaspeţi au fost cei de la Galatasaray, la prima lor ieşire în Europa! Astăzi, turcii pot băga într-un singur stadion din Istanbul toate locurile pe scaune omologate de UEFA în România. Iată cum au evoluat ţările în lumi paralele, ca o definiţie seacă a comunismului, pentru nostalgici!

În 2008, s-au vîndut doar 5.600 de bilete, pentru că atîţia spectatori permite structura şubredă de rezistenţă. Capacitatea maximă era de 28.000 de locuri.

Funar şi Boc au dat declaraţii ieri pentru „Adevărul”. Aşteaptă, cu mîndrie, ca oraşul să aibă o campioană.

Numai că această campioană îi aparţine lui Arpad Paszkany, nu neapărat Clujului! Patronul lui CFR şi-a mărit stadionul, în timp ce alţii au asista la prăbuşirea istoricului „Ion Moina”.

În 1945, „U” s-a întors din exil şi a disputat derby-ul cu Ferar, actualul CFR. Cîştiga lejer, cu 4-0. Nu ştia că vor trece încă 63 de ani pentru ca meciul să se repete. Dar cu un total alt raport de forţe, pe un stadion împuţinat, unde oamenii vor sta doar pe primele rînduri, lăsînd deasupra lor un gol mare cît diferenţa dintre capitalismul imperfect care a adus-o pe CFR favorită la titlu şi socialismul impecabil care a batjocorit-o pe „U” şi stadionul său drag.

Comentarii (112)Adaugă comentariu

cr  •  7 mai 2008, 10:11

?

lala  •  7 mai 2008, 10:15

Situatia stadionului Ion Moina e mult mai rea decat prezinti tu in articol. Un zvon tembel din urbe zice ca descreieratii ar fi subrezit gardurile despartitoare dintre sectoarele galeriilor. N-au ei treaba cu ce a fost acum 63 de ani. Ei vor doar sa se bata. Vechii purtatori ai sepcilor rosii au fost izgoniti de niste derbedei . Domnii primari mmentionati de tine n-au facut nimic ptr a schimba situatia. Dimpotriva , au tolerat totul si ii consider autori morali ai decaderii clubului universitar. Nu are CFR-ul de luat nici o revansa. Trebuie doar sa-si arate valorea adevarata. Nimic mai mult , restul vine de la sine.

Robert  •  7 mai 2008, 10:21

DE CE NU IMI PLACE CFR CLUJ

Nu imi place pentru ca de-a lungul timpului am fost atras de boemia clujeana reprezentata cu succes de Universitatea Cluj, niciodata de bakteri, podul garii sau mersul trenurilor. Nu imi place cfr deoarece cred ca demnitatea si onoarea este piatra de temelie a oricarei vieti societale, iar daca ma uit in trecut franarii au cam ramas datori la acest capitol. Bunaoara, clujenii mai in varsta isi aduc aminte de episodul Dictatului de la Viena cand Universitatea Cluj a preferat pribegia, iar cfr cluj a preferat iobagia asupritorilor. Nu imi place cfr pentru ca au suporteri artificiali si oportunisti, iar cei care iubesc o echipa cu adevarat stiu ca aceasta forma de iubire nu poate fi conditionata de locul in clasament sau de potenta financiara. Nu imi place cfr pentru un simplu motiv identitar: Cluj Napoca este oras universitar, nu nod de cale ferata. Nu imi place cfr pentru ca intre un muncitor de cale ferata, murdar, cu salopeta plina de uleiul pe care tocmai l-a furat pentru a-l vinde si un profesor universitar sau un medic care dupa operatie intra pe terenul de fotbal am sa aleg intotdeauna eruditia si bunul simt ce caracterizeaza omul educat. Nu imi place pentru ca am convingeri anticomuniste si istoria m-a invatat ca grevele de la atelierele cfr Grivita din 1933 au fost organizate de catre asasinii Romaniei secolului XX, in speta comunistii. Nu imi place gestul lui Paszkany care a trimis un memoriu presedintelui tarii. Am convingerea ca , daca nu se simtea cu musca pe caciula ar fi lasat in seama justitiei cautarea adevarului.

In concluzie, niciodata nu voi simpatiza cfr-ul, chiar daca ar fi cei mai buni din lume. Universitatea Cluj e mai mult decat un simplu nume, e o stare de spirit care rezoneaza perfect cu orasul in care traiesc , in care se imbina cultura cu boemia, in care frumusetea studentilor coloreaza orasul si in care gara e doar spatiul pestilential al unui dute-vino trecator, dar niciodata permanent. Un oras care citeste mult si frumos, dar prea putin sau niciodata mersul trenurilor. Numai “U”.

Alehin  •  7 mai 2008, 10:24

Apoi dragule drag, era normal sa te inseli si tu odata. CFR e a lui Paszkany, exact cum e steaua a lui becali. Asa cum steaua are fani in toata tara, indiferent cine este finantzatorul ei, la fel si cfr are fani pentru care echipa cfr este echipa de suflet. Probabil ca de acolo di capitala nu simtiti in aceste zile emotia care a cuprins intreg orasul. Acolo se aud doar vocile a catorva sute de fani infocati ai lui U. Veniti aici si ve-ti afla cu stupoare ca tot orasul doreste titlul la cluj. De la copii pana la bunici care nu urmaresc desfasurarea camionatului. Dar ei stiu ca orasul e pe cale sa devina capitala fotbalului romanesc si spera sa li se ofere aceasta bucurie. Nici eu nu sunt fan cfr, dar sunt clujean si vreau titlul la cluj-napoca punct

mujotutun  •  7 mai 2008, 10:26

Tineti pumnii, dle Tolontane, pentru U Cluj! Oh, ce betie a simturilor v-ar aduce o victorie – atat, atat, intr-atat de dorita – a studentilor. A sepcilor rosii! A tineretului estudiantin napocean! ETC!
Ei bine, fiti onest: la fel de tare va asteptati la o victirie a Buzaului la Bucuresti, o echipa de desperados a carei unica sansa de ramanere in A este victorie – fie ea si in deplasare, fie ea si in defavoarea Stelei? Ce campionat cinstit, onest, curat si drept am avea daca ambele outsidere ar invinge azi! Ce s-ar mai impauna Dragomir si cum ati straluci cu totii in medalioanele penelor sale caudale! Dar, vorba lui nenea Iancu: a se slabi!
Ii doresc Stelei ce-i doriti dvoastra de obicei lui Dinamo; nu tresariti neplacut surprins!

mujotutun  •  7 mai 2008, 10:28

Tineti pumnii, dle Tolontane, pentru U Cluj! Oh, ce betie a simturilor v-ar aduce o victorie – atat, atat, intr-atat de dorita – a studentilor. A sepcilor rosii! A tineretului estudiantin napocean! ETC!
Ei bine, fiti onest: la fel de tare va asteptati la o izbanda a Buzaului la Bucuresti, o echipa de desperados a carei unica sansa de ramanere in A este victoria – fie ea si in deplasare, fie ea si in defavoarea Stelei? Ce campionat cinstit, onest, curat si drept am avea, daca ambele outsidere ar invinge azi! Ce s-ar mai impauna Dragomir si cum ati straluci cu totii in medalioanele penelor sale caudale! Dar, vorba lui nenea Iancu: a se slabi!
Ii doresc Stelei ce-i doriti dvoastra de obicei lui Dinamo; nu tresariti neplacut surprins!

F.C.STEAUA  •  7 mai 2008, 10:29

Comunicat de presa
FC Steaua nu a intentionat niciodata sa ia masuri drastice impotriva reprezentantilor presei, considerand ca cel mai bun mod de a colabora este acela bazat pe respect. Cu toate acestea, ne vedem nevoiti de a ridica acreditarile cotidianului Gazeta sporturilor, care, in urma partidei Dinamo – Steaua, pe care echipa noastra a jucat-o cu maxima seriozitate si responsabilitate, a tratat clubul nostru intr-un mod lipsit de respect, publicand, pe prima pagina, un titlu de-a dreptul jignitor. Astfel, incepand cu ziua de luni, 5 mai 2008, FC Steaua ridica acreditarile ziarului mai sus amintit, urmand ca reprezentantii acestuia sa nu mai aiba acces la conferintele de presa si partidele disputate de Steaua pe teren propriu.

Robert  •  7 mai 2008, 10:32

Alehin, sa-ti aduc aminte ce ai scris pe blogul de la ucluj.ro ieri?Nu-ti dai seama ca esti suporter de conjunctura?Nu ai coloana vertebrala,ai fost cumparat cu un fular de catre securistul de Muresan.Si iti mai aduc aminte ca iubirea fata de U nu este conditionata de locul din clasament sau de potenta financiara.In rest,numai U si numai bine.

Alehin  •  7 mai 2008, 10:35

Pentru Robert: e de nenteles cum putinii fani pe care ii mai are o echipa aproape fara palmares, lupta atat de mult sa ii creeze o aura de echipa simbol. Voi putinii fani sunteti in stare d eorice, de la batai pe stadioane , la batai pe starda, la intrarea peste antrenamentul propriilor jucatori si la scrierea de proze precum cea scrisa de tine Robert. Si toate acestea pentru ce? Pentru o echipa care face doar excursii sporadice in liga 1. Comunismul a fost ingropat de 19 ani, si echipa de care spui ca a suferit atat, tot mediocra a rams. Ce bucurie aduce clujenilor? Pentru ce este un simbol? Ati ramas putini, sidepasiti daca aduci in discutie grevele cfr-istilor. Nici macar nu stii pt ce au facut greva. Crezi cao duceau mai bine decat cei de azi? UN oras intreg Cluj Napoca tine azi cu cfr pentru titlu la cluj pentru bucuria si mandria orasului. toto orasul inafara de cateva zeci de fanatici cu gluga. Hai cfr.

fane  •  7 mai 2008, 10:40

pt. alehin
Stimate domn, cu stupoare trebuie sa-ti spun ca in locul unde lucrez eu, pot sa-ti spun ca marea majoritate a oamenilor sunt neutrii , si nu asteapta cu emotie titlul in gruia, sau ma rog, in cluj cum spui. Si nu suntem putini, e vorba de o fabrica cu 400 de oameni, din cluj evident.

stelica  •  7 mai 2008, 10:43

Pentru Robert:felicitari pentru cum iti sustii cauza, nu stiu daca te intereseaza cum vede un dinamovist din targu-mures situatia, dar eu o vad altfel:eu vad ca muncitorul ala plin de ulei a organizat o treaba de o suta de ori mai valabila decat intelectualii tai eruditi, care au mai degraba mentalitatea lui funar de a nu-si vinde tara(ai vazut cum a explodat orasul dupa caderea nebunului, nu?),nu intamplator stadionul sta sa se darame iar clasamentul incepe cu cfr si se termina cu „U’.Si eu sunt fan al Universitatii dar , fara suparare, inversunarea de care dati dovada e cam penibila, sunteti ca un cavaler teuton calare pe-o pisica jigarita.

gigi  •  7 mai 2008, 10:43

Esti un stelist nemernic inca odata. CFR va bate azi fara probleme pentru ca U are ordine politice sa stea capra si o sa-ti ofere ceea ce meriti, adica multa tristete. Forta CFR.

Manfred  •  7 mai 2008, 10:52

Interesant Cataline. Dar cred ca istoria echipei UTA si al ei stadion e mult mai interesanta. U Cjul este 0 ca performante in fotbalul romanesc. Ca istorie, ok. Dar atunci sa nu uitam nici de Sportul Studentesc, de Ceahalul Piatra Neamt (infiintat in 1919), de vechea Poli Timisoara, de Petrolul Ploiesti.
Este cunoscuta incercarea lui Paskany de a investi la U, dar nu a fost primit de Primarie. Rezultatele se vad acum.
Pentru Robert, neiubitorul de CFR.. afla ca doar numele leaga aceasta echipa de sinele de tren. Si jignesti gratuit o bresla, doar ca ai impresia ca esti mai citit decat altii. Dupa ceea ce ai scris, esti identic cu nea jiji. Si cu turcu mai nou.

Adi,Irlanda  •  7 mai 2008, 10:54

Interesante comentariile,as avea un singur lucru de spus lui Robert,care facea referire la iubirea superficiala a suporterilor ceferisti,si de ce nu,extrapoland,a marii majoritati din zilele noastre,consider eu.A sustine o echipa,de mic si pana la batranete,chiar si fara sa tinem cont de performantele ei,nu inseamna ca o iubim neconditionat,Robert,este tot o forma de atasament,o identificare cu echipa respectiva,cu ceea ce reprezinta ea la nivel de principii.Daca principiile in cazul acesta,al Universitatii,sunt mai adanci,profunde,tot nu inseamna dragoste neconditionata.Cand vom ajunge sa mergem la un meci ca la un spectacol,o manifestare sportiva,nesimpatizand cu nici o parte,ci acceptandu-le pe amandoua fara sa le judecam,urmarind,pur si simplu un meci de fotbal,fara sa tinem,sa ne identificam cu vreo echipa,de-abia atunci putem experimenta dragostea fara asteptari,conditii..Daca doresti,iti pot recomanda pe Paul Ferrini,de exemplu,de la editura for you,explica simplu conceptul acesta,de iubire neconditionata,te poate ajuta mult.Numai bine tuturor,clujeni,bucuresteni,harghiteni,bulgari,neozeelandezi..

Dan  •  7 mai 2008, 10:54

ATENTIE! JUCATORI U CLUJ AU PARIAT LA O AGENTIE LOCALA,VICTORIE CU 1-0 PT CFR!

Alehin  •  7 mai 2008, 10:55

pentru fane: si eu lucrez intr-o firma mare, si pot sa-ti spun contrariul dar nu pot sa-ti dovedesc, asa cum nici tu nu-mi poti dovedi mie ca i-ai intrebat pe toti. Dovada va fi numai daca cfr va lua titlul. Atunci se va vedea daca clujul a dorit sau nu titlul prin manifestatiile de dupa meci. Voi sunteti atat defanatici incat nu priviti in jurul vostru. Nu acceptati realitatea.

bagamare  •  7 mai 2008, 10:56

super tare faza cu pariul. castiga si ei din doua parti.
bai, daca e pe bune asa ceva, atunci ce sa mai zicem, ne uitam la alt sport

COOPERATIVA  •  7 mai 2008, 11:01

Cooperativa Anti-Steaua va organiza astazi ultimul blat al sezonului. Si vine vacanta. Apoi ne elimina Anothosis Balabusta. Succes! Si sanatate tuturor! Si felicitari lui Pazstszckanyiy! E campionul Romaniei! Tocmai de aceea propun ca la Euro 2008 natioanala noastra sa joace in rosu – alb – verde! Ce atata galben?!

Bar Tikitaka  •  7 mai 2008, 11:03

Citeam articolul de azi al lui Tolo şi mă întrebam. Anul trecut parcă, celor de la Delta Tulcea li se refuza accesul in prima divizie. Cum de a putut intra însă U Cluj cu aşa panaramă de stadion ?…….

Follow link..

franz  •  7 mai 2008, 11:03

„Mama te iubesc dar nu ca pe U!” Generatii de alb-negrii au sperat sa aduca titlul in urbe. De la dr.Hatieganu si Lazar Sfera, trecand pe la Tony Dascalu si venerabilul dr.Luca, Ivansuc, Petru Emil si Mateianu terminand cu Tim Campeanu, Muzsnay si Sabau au visat la acest titlu. Printre ei au fost si din cei care au imbracat si tricoul violet mai apoi visiniu. Batacliu, Tegean si actualmente Minteuan. TOTI visau titlul aici. Azi e o zi in care pentru prima data imi doresc ca U sa piarda. De ce? Pentru ca aici in umbra castrului roman Napoca sa ajunga titlul. Nu a fost sa fie pe Moina, sa fie atunci la cateva strazi distanta „nu-i bai”. Poate asa onoratii urbei pe care ii doare in cot de cum arata stadionul se vor gandi sa faca ceva. Dureros e ca toti gandesc doar la interesul lor aici reprezentat de valoarea terenului de sub stadionul Moina. Multi viseaza pe ascuns la un Mall acolo. U a fost si in aceste vremuri cauza care a tinut acolo un stadion fie el si ruina. Daca U ar dispare ar dispare si stadionul. Privind in jur vad dupa atati ani ca U ramane cea mai iubita echipa a orasului. Fie ca e in Liga 1 sau in diviza Z. Si e iubita nu atat de fanaticii imberbi din galerie ci de cetatenii responsabili ai urbei care chiar daca nu merg la meciuri iubesc si traiesc langa U. Daca azi U ar sta contra ar aduce un afront acestor mii de iubitori ai lor si nu e exclus ca sa i se intoarca spatele. Ce ar ramane? O mana de oameni care sa ii mai sustina si uite asa incet incet va dispare acest nume la fel ca alte nume uitate Chinezul, Ripensia si de ce nu pe plan local Dermata. Oare asta se vrea?
Daca da atunci curand acolo va fi un Mall unde poate intr-un colt uitat va fi un magazin de antichitati si iluzii a ceea ce a fost candva U.
Haide U! S-au trecut de atatea ori prin mizeriile vietii, de atatea ori s-a luat de la zero, ramai ceea ce esti: „echipa CLUJULUI – Mandria ARDEALULUI” si acest titlu simbolic va fi adus urbei si de echipa Clujului.

Inchei parafrazand un banc ardelenesc
„care e diferenta intre catastrofa si ‘bai’?”
Daca azi bate cfr e catastrofa dar nu e ‘bai’,
daca insa U rapeste titlul orasului e ‘bai’ si catastrofa.

Sper ca recunoscand acest efort al lui U cei de la CFR sa aiba grija de onoarea urbei si sa nu se faca de ras in CL

Haide U!

diana_cluj_napoca  •  7 mai 2008, 11:04

Robert esti un mic ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
Hai CFR!!

Alehin  •  7 mai 2008, 11:04

Pentru dan: faza cu pariul este o diversiune menita sa incite spiritele. Nu cred asa ceva. Chiar daca U retrogradeaza, are demnitate. A demonstrat-o de multe ori. Ei nu urmaresc castigul material. Vor sa bata ca sa demonstreze ca nu meritau sa cada. Desi doresc titlul la cluj, spun sus si tare ca U cluj nu merita sa cada si sper din suflet sa revina cat mai repede in liga 1.

resita  •  7 mai 2008, 11:04

sunt un suporter al echipei FCM RESITA, si nu inteleg ura aceasta dintre suporterii unui oras asa frumos si civilizat???? ar trebui sa fiti mandri ca aveti 2 echipe in divizia A .DACA nici acuma nu sunteti in stare sa duceti un titlu in provincie sunteti demni de toata mila romanilor.Ptr un oras nu ar trebui sa conteze ca echipa se numeste U SAU CFR ci doar faptul ca in istorie va ramane doar CAMPIOANA ROMANIEI -CLUJ.ne meritam soarta de provinciali daca si in asemenea situatie nu ajunge titlul de campioana a unei tari in provincie.HAIDE CLUJUL!!!!!

unu  •  7 mai 2008, 11:07

Vreau sa las si eu un mesaj ptr toti netotii care tin cu „U”. Bai baieti, bai clujenilor, voi nu va dati seama ce inseamna pentru un oras din Romania sa gazduiaasca cel putin trei meciuri din CL. Trecand peste rivalitate, este o onoare. Ganditi-va ca s-ar putea sa nu aveti sansa in viata asta de cacao sa-l vedeti vreodata pe Ronaldinho, Cristiano Ronaldo, Messi sau alte staruri de la cativa metri dar mai ales jucand si fotbal. Asa ca ciocu mic, capul jos, astazi luptati ptr orasul Cluj, CFR trebuie sa invinga. Asa gandeste un roman adevarat. Nu-i dati satisfactie ciobanului ca la anul o sa rada de voi ca l-ati ajutat. Dinamo a patit-o.

Motociclete  •  7 mai 2008, 11:07

Funar şi Boc, doi ipocriti!
Se baga si ei in ciorba acum ca e rost de voturi.

Jet!

Motociciclistu’

2nash  •  7 mai 2008, 11:08

Iar schisma asta dintre clujeni a creat si golul din’auntru in care un oras e impartit intre o rivalitate ciudata si locul 1 de pe podium.

COOPERATIVA  •  7 mai 2008, 11:09

Campioana e deja stabilita. Nu e clanul mafiot Steaua. E clanul mafiot Cooperativa Anti-Steaua. Care l-a obligat pe Sabau sa joace cu rezervele la Cluj etapa trecuta… etc… etc… Dar am si o veste buna: la toamna jucam cu Anorthosis Balabusta!

fane  •  7 mai 2008, 11:12

pt. alehin
E clar ca nu am cum sa-ti dovedesc, dar pot sa-ti spun sigur ca echipa de fotbal cu care tin e Unirea Dej, fiindca m-am nascut langa Dej, in Dej am facut liceul, si ori de cate ori ma duc la tara mi se trezesc multe amintiri frumoase legate de oras si stadion, care in paranteza fie spus e cu zece clase peste „Ion Moina”.
„U” Cluj a picat cinstit in „B”, dar nu se poate spune acelasi lucru despre campioana, indiferent ca e CFR sau Steaua.

coty  •  7 mai 2008, 11:15

tolo, unde sunt premiile de la pronosticul meciului U Craiova – Steaua?

vio  •  7 mai 2008, 11:19

Doamne Ajuta …………….Steaua Campioana

cristi  •  7 mai 2008, 11:20

cam multe articole in ultima vreme…

Alehin  •  7 mai 2008, 11:21

pt fane: eu sunt nascut chiar in dej. Si eu tin cu unirea dej. Cred ca ai dreptate in ceea ce priveste titlul de campioana. Insa mi se pare ca steaua nu merita titlul din acest an. A fost super ajutata in multe meciuri pana a inceput sa prinda curaj si sa mai joace si fotbal cat de cat. Lumea spune ca cfr a fost ajutata in tur. Dar atunci ne intrebam de ce doar in tur? De ce nu si in retur? Imi doresc titlul pentru orasul Cluj Napoca indiferent ca acum e vorba de cfr sau ca ar fi putut fi U. Oricum finantatorul stelei si nu numai va rade in hohote de noi daca pentru un meci de orgoliu ii vom face cadou titlul. El asa a ras si de dinamo dupa ce a suflat locul 2 lui cfr, asa a ras si de rapid. Asa va face intotdeauna fiindca se crede buricul pamantului. Eu asa vad lucrurile, nu vreau sa supar pe nimeni.

LITA  •  7 mai 2008, 11:23

azi este o zi grea pt stelisti…dar si pt fotbalul juvenil…uitati-va sa vedeti copiii macelariti de mircea sandu si compania…youtube.com scrieti…”campanie novanta minuti’….tolo dormi???

mihai  •  7 mai 2008, 11:26

Azi sper sa se scrie o pagina importanta in istoria fotbalului romanesc, si anume Cfr Cluj sa castige campionatul.Ne-am cam saturat sa castige doar bucurestenii campionatele,macar odata la 10 ani sa mai castige si o echipa din provincie.Clujenii trebuie sa fie mandrii de echipa lor indiferent ca se cheama cfr sau u, azi toti trebuie sa fie cfr-isti,cand va mai avea ocazia Clujul sa sarbatoreasca castigarea titlului.Cred ca orice clujean, indiferent ca tine cu CFR sau cu U isi doreste azi sa sarbatoreasca, sa fie uniti, sa dispara dusmaniile dintre echipe. Forza cfr cluj fa-le in ciuda bucurestenilor.

SILVIU  •  7 mai 2008, 11:27

„U”, ar trebui sa nu se bage in seama, nu ca as tine cu CFR, dar m-am saturat de fecali, DMDMDMDMDMDMMDMDMDMDMD – ul lui si as vrea sa ii vad ce face echipa lui mult laudata daca are de a face cu Altetico madrid, fiorentina sau altele prin preliminarii, ca dupa cum a jucat cu praga, spera aia sa se intalneasca din nou cu steaua,
12 puncte in liga auzii – si voi(ziaristii) continuati sa-l mediatizati excesiv pe dmdmdmdmdmdmdm. in special trustul pro, dar oricum nu are rost sa va plengeti de el, ca voi l-ati creat.

Taranu Vesel  •  7 mai 2008, 11:30

Clujul este un oras frumos, daca nu ar fi atatia studenti ar fi numai tarani, oricum sunt mai civilizati decat golanimea din bucuresti. Sunt stelist dar nu as fi suparat daca CFR ar iesi campioana, oricum toti suntem niste hoti ca asa ii felul nostru romanesc, asa am rezistat in istorie(istoria:ce caterinca!!)

tontolon gaozer  •  7 mai 2008, 11:32

ca de obicei pe final de sezon. ma asteptam la ceva de genu asta.ai incercat sa spui mai subtil ca ungurii lui paskany le-au luat fata romanilor de la u , ideea pe care se bazeaza jiji ca sa-si faca echipa mai simpatica. sclavule

Cătălin Tolontan  •  7 mai 2008, 11:42

coty: te rog da mi un mail pe catalin.tolontan@gsp.ro si-l voi trimite colegilor mei de la net. multumesc

abramburescu  •  7 mai 2008, 11:43

eu sunt stelist si bucurestean. asta nu inseamna ca nu-mi place clujul, ca ii consider pe toti cei de la CFR unguri (ce aberatie…) sau ca fac apeluri patetice la onoare in meciul de azi cu „U”. Intr-un fel ma bucur ca nu ia steaua campionatul. Asta-toamna spuneam ca oricine ar castiga acest campionat castiga murdar si se bate pentru milioanele UEFA. (afirmatia ramane valabila si in cazul in care CFR face egal azi). Nu ma intereseaza meciul de la Cluj, dar ma bucur pentru prietenii mei de acolo. Si sper sa vad un Steaua-Gloria frumos, deschis (nu cred in sprijinul acordat Gloriei de catre Steaua, mai ales dupa meciul cu cainii), in care sa vad pentru prima oara in campionatul asta FOTBAL pe Ghencea.

si pentru ca, om fiind, nu ma pot abtine, diana din cluj, nivelul tau intelectual e ceva de speriat, dar exista o vorba cu prostul si fudulia lui (asta pentru ca am tot vazut ca postezi fara sa-ti dai vreodata jos ochelarii de cal). ai aparut ca musca primavara si o sa dispari imediat ce CFR-ul se va scufunda la anul. Pina atunci, bucura-te de Champions League. Ce-i drept e drept, meritati titlul. 🙂

PS. Astept multumirile lui Muresan, Andone si restul domnilor de acolo si la adresa Stelei si Rapidului. Altfel, multumirile singulare adresate dinamovistilor dau cam urit…

coral  •  7 mai 2008, 11:48

draga Tolo, te am admirat pina alaltaseara cind ai spus la tv ca u are stadion mai mare decit cfr. vad ca azi brusc ti a revenit memoria!
m-ai dezamagit complet, drept pt care ramai un mitic!

Alehin  •  7 mai 2008, 11:48

draga catalin cine-i coty ca m-ai derutat rau. Noi discutam aici aprins asupra meciului si dintr-o data: coty da-mi un mail…. 🙂

Taranu Vesel  •  7 mai 2008, 11:51

Bah voi astia care ii faceti unguri pe CFR, habar n-aveti despre ce-i vorba, va treziti cu sentimente de discriminare si ura, bucuresteni inculti si megalomani. pt voi toti ardelenii vorbesc ungureste, si apropo daca-s unguri ce e? unii dintre voi nici nu stiti sa legati 3 cuvinte fara sa jigniti sau sa injurati, cuvintele pe care toti frustratii stiu sa le scrie corect sunt cele obsecene, in rest gramatica pune piedica. mai puneti-va intrebari.
Dupa cum ziceam eu tin cu Steaua adica sunt un ceausel spurcat, o mioara ratacita care behaieste si ea p-aicea, superfan jiji si multe altele dupa vorbele goale ale unora care vin la scuipat pe bloguri. oare?

Ovidiu Miron  •  7 mai 2008, 11:53

Fara investitii nu se poate realiza o performanta. Primaria Clujului sa ii fie rusine pt ca a retrogradat-o pe U! Acesta este managementul institutiilor publice!

Ovidiu Miron  •  7 mai 2008, 11:54

Primariei Clujului.

Cătălin Tolontan  •  7 mai 2008, 11:55

Taranu Vesel : rivaitatea u – cfr e o poveste clujeana, nu incerca sa o exporti ca nu are sens 🙂

Cătălin Tolontan  •  7 mai 2008, 11:56

alehin: coty se interesa in legatura cu un premiu. l-am rugat sa ma contacteze pe mail ca sa-l dau mai departe colegilor mei

dragos  •  7 mai 2008, 11:57

Pentru CFR Cluj singura sansa sa-i vada pe Ronaldinho, Messi sau alti asemenea extrateresti sau galactici LA CLUJ este sa NU castige campionatul, si sa joace turul 3 preliminar. In grupele CL nu se poate juca pe vreun stadion din Cluj, care nu este omologat pentru astfel de meciuri. Singurele stadioane omologate in Romania pentru meciuri de CL sunt Ghencea si Piatra Neamt. Dar poate cu campania electorala vor mai rasari peste noapte cateva stadioane mandre…

oaie  •  7 mai 2008, 11:58

@coral

D-l Tolontan ne-a surprins cu ceva si mai ciudat. In noaptea de dupa meciul Dinamo-Steaua, fiind in redactia ziarului, a intrat in direct si a spus ca la meciul U cluj – CFR atmosfera va fi proSteaua. Om trai si om vedea, iar de nu va fi asa, asteptam explicatiile dumnealui. Sau poate vrea sa ne spuna acum ceva vizavi de acest subiect.

Alehin  •  7 mai 2008, 12:01

ok am inteles ce-i cu coty. mersi catalin 🙂

unul  •  7 mai 2008, 12:04

py . dragos
mai copilas , tu esti aerian rau de to t.daca nu stii chiar ieri CFR a primit dreptul sa joace in Gruia in CL.Oricum de anul trecut a fost o comisie UEFA la cluj .CFR a facut aproape toate modificarile ( mai au cateva ,gen noua tribuna ) si gata prietene.Dar tu esti prea mic sa stii citi .hai pa

Comentează