TOLO.RO
Chiar riscantă pentru propria reputaţie, ancheta DNA e un semn către fotbal
joi, 8 mai 2008, 4:25
Chiar riscantă pentru propria reputaţie, ancheta DNA e un semn către fotbal
Poate că procurorii nu vor fi capabili să instrumenteze cazul. Poate că nu se va ajunge în faţa judecătorului. Sau poate că instanţa îi va găsi nevinovaţi.
Oricum ar fi, e ultimul avertisment. Pe care legea, incompletă, şi statul, imperfect, îl acordă celor care au umplut sportul de rele practici.
Gata! Ajunge, Gigi Becali! Ajunge, Borcea, Dragomir, Neţoiu, toţi cei care ştiţi cum se fac aceste lucruri. Le-aţi mîncat pe pîine sau doar le-aţi tolerat. Acum, ajunge!
DNA a comis un gest riscant pentru propria reputaţie. Procurorii au intrat într-un domeniu delicat şi într-un joc cu tipi bogaţi şi puternici, cu acces la media şi cu rezonanţă la popor. Plus că acţiunea se petrece într-o ţară care nu-şi creditează propriile instituţii. Lumea nu ţine cu procurorii.
Dar, cu toate riscurile, merită. Pentru că e timpul ca banii să înceteze să comande campionatul şi să îmbrace tricourile. E ultima şansă înainte ca fotbalul să se mute în cazinouri.
mujotutun • 8 mai 2008, 17:46
Ajunge, dle Tolontan! Cautati sa recuperati? Sa va aratati muschii umflati cu steroizi de la stana? Ce legatura au Netoiu si Borcea in cazul in speta? De ce nu si Copos (alta mare feblete de-a dvoastra), deja cu dosare kilometrice la parchet? De ce divagati si diluati responsabilitatea? De ani de zile se stie ca Becali si numai Becali este practicantul pungii cu bani. Un fel de aurolac ce vehiculeaza in locul chimicalei bani. Dvoastra stateati asemeni strutului si injurati dupa cum batea vantul, dar Becali era inatacabil. Ba mai mult, i-ati ridicat un postament impresionant pentru a-i asigura cea mai buna vizibilitate cu putinta. Avand „scoala” dlui nea OVI, cu o mana il „blamati” iar cu celelalte (sic!) il proslaveati. Articolul acela cu Omulcarevoiasasearuncedepemacaradarestesalvatsi imbogatitdeBecali ca si nemuritoarele ode inchinate CaselordelaVaduRosca sunt fragmente din antologia „Scarnavia si prostitutia presei romanesti postdecembriste” alaturi de un „Adevarul” lui Darie Novaceanu, „Atac la persoana” (Dtru „Corleone” Dragomir? Ca sa vezi!!), „Romania Mare” ori Jurnalul National dintotdeauna; ori Azi (va mai amintiti?); ori Dimineata (va mai amintiti?). Sunteti interzis, va sufocati de indignare, dar asta ati fost in tot acest timp, dvoastra, GSP: din varii motive, de la cele sordid pecuniare pana la cele melodramatic sentimentale, scribii lui Gigi Becali. Ca acest mocofan a reusit sa invarta pe degete o redactie ce numara cateva creiere si destule condeie, e de mare mirare. Dar constatarea este inevitabila.
Chiar si acum! Parca ati fi un Branzovenescu incercand sa domoleasca pornirile clastice ale mai temperamentalului Farfuridi! Exact asta este pozitia dvoastra fata de Becali in acest articol! Tache, Tache…Curat murdar!
mita • 8 mai 2008, 17:49
Articolul asta suna a clementa „or else” o amenintare la adresa justitiei.
justsilviu • 8 mai 2008, 17:49
ba frate, orice ar fi nu au ce sa ii faca.
daca nu l-au prins in flagrant ……
nu cred ca goga sau coman au curaj sa dea totul in vileag.
totusi ma asteptam sa zica dobos, ca e cu coloane vertebrala, sau asha am crezut.
in tara asta nu se va intampla nimic.
alex • 8 mai 2008, 17:51
sa va dau un pont la toti: fapta asta nu este dare de mita nici intr-o suta de ani. e exact aceeasi situatie cu cea in care ford a oferit gimnastelor medaliate cu aur la olimpiada cate o masina. le-a mituit? sa le acuze si pe ele pentru dare de mita atunci. spui tolo ca insitutiile publice din romania nu se bucura de increderea si respectul de care ar trebui sa se bucure, insa numai cei care le conduc sunt vinovati de aceasta stare de fapt. poate ca becali o fi sarit demult calul, nimic de zis, dar vendetele astea haiducesti ale dna-ului nu fac decat sa arunce respectiva insitutie in derizoriu.
yo_jo,pt Adi Iosif • 8 mai 2008, 17:55
bine ma ce tare esti tu ,undei sthoaia si dinamo,astea nu trebuie sa dispara,bai om fara minte,de la astea doua putregaiuri au inceput blaturile si porcariile,echipe comuniste care nu se dezmint nici azi,apoi vorbeste de restul,insa trebuie sa spui adevarul pana la capat,daca cumva nu esti mitic,jalnic ca voi nu prea stiti ce inseamna obiectivitatea,va tot laudati cu performantele facute cu sprijinul tancurilor sovietice,ca de nu erau aia,veac nu aveam noi monstruozitatile astea de echipe!Rusine !!!
adi • 8 mai 2008, 17:57
focuri de artificii, provocari, articole tendentioase si bagat microfoane sub nas cu „ati auzit ce a zis cutare despre dvs”, etc.
VOI vorbiti despre moralitate, o calitate cu care nu aveti nici o legatura, dar niciuna!
penibili, jurnalistii lu’peste…
nu v-as angaja nici sa maturati!
Pana la urma tot la mop veti ajunge, va veni vremea cand romanii nu vor mai citi mizeriile voastre, sa fiti siguri de asta.
JacK • 8 mai 2008, 17:58
Actiunea DNA -ului este doar un artificiu in plina campanie electorala.Sa fim seriosi acum.Daca ar fi functionat cu adevarat justitia in romania am fi vazut si noi pana in momentul de fata macar o persoana (politician sau om de afaceri ) in puscarie.La noi in aceasta minunata tara toate sentintele se dau cu suspendare sau chiar deloc.Asa ca nu are sens sa ne mai agitam.O mai mare mizerie ca in acest sezon nu cred ca am mai vazut.
Mai au pretentia sa vedem liga zero in pay per view.Mare teapa le-a dat Mitica celor de la A1 + RCS.Sincer vorbind dupa ce s-a intamplat in acest sezon romanii destepti ar trebuii sa renunte sa mai priveasca aceasta mizerie numita liga Blat.Acum la finalul sezonului ma declar scarbit de tot ce s-a intamplat.O sa se vada cu adevarat valoarea acestor echipe in toamna cand o sa jucam cu echipa adevarate din anglia,spania si italia.Acolo nu or sa mai conteze „prieteniile”,brichetele si altele specifice fotbalului din romania.O sa ne facem de ras cu varf si indesat.
Krokodillu • 8 mai 2008, 18:00
Sa-l intrebe cineva pe Becali : daca el sustine ca e moral sa premieze toate echipele sa joace “correct” impotriva adversarelor Stelei, atunci oare cum vor juca echipele premiate de el impotriva Stelei ? Asta e moralitate ? Nu este moralitate, este MITA sau in cel mai bun caz oferire/primire de foloase necuvenite! Rusine Becali, Rusine Steaua ! Rusine ziaristilor care sustin ca e moral sa stimulezi/premiezi alte echipe decat cea proprie ! Asa vrea sa castige Steaua campionatul ?
mujotutun • 8 mai 2008, 18:01
Ma uit la televizor si nu-mi vine sa cred! Afirmati ca Becali este cel care a contribuit la eliminarea blaturilor din fotbalul romanesc! Cum de nu va trasneste D-zeu! Ati devenit avocatul lui Becali, lingau imputit si dezgustator! Bai Tolontane, adio, nene, te-ai umplut de cele mai groase si disosmice materii anale! De la ziaristii ceausisti nu am vazut mai voluptoasa increta de coproliti, bob numarat! Sa-ti fie rusine, asinule, du-te si te spanzura, starv puturos si abject! Aparatorul din oficiu al branzarului! Nici TRU, cand a abdicat de la etica profesionala si a devenit piesa de rezistenta glosoanala a dlui Presedinte Basescu, nu mi-a starnit atata greata! Aveam, ce-i drept, banuielile mele, dar acum le-ai confirmat cu asupra de masura. Sa te fereasca Dzeu sa ne intalnim in vreun spatiu public, caci (nu te speria, nici nu te bucura: nu te amenint cu bataia, nu sunt din clanul Zmarandestilor!)iti voi face, chiar cu riscul unei amenzi pentru tulburarea ordinii publice, cea mai scarboasa atmosfera cu putinta.
Nu meritati sa va numesc „caini, dar sunteti ideali pentru paza stanii lui Becali. Ati batjocorit GSP cu numarul de azi (vai de nefericitii siliti sa stea sub acelasi acoperis cu niste ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ca voi!)
Sper ca Becali sa te rasplateasca gras pentru aceste servicii, sa te saturi de galbeni. Rusine, rusine Tolontan. Adio dl Tolontan, ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
dragos • 8 mai 2008, 18:02
Tu le stii pe toate. niciun cuvant despre practicile CFR. daca nu era STEAUA, vindeati pana la ora asta 500 de exemplare din fituica voastra in toata tara. Papagalilor
mosh Califar • 8 mai 2008, 18:03
„Actiunea” DNA pe care Mitica Dagomir o cunostea cu o zi inainte e o mascarada.DNA n-a gasit macar UN singur corupt de cand functioneaza si acuma s-a bagat in fotbal ca sa-i vada lumea.
Termenul „DARE/LUARE DE MITA” din Codul Penal n-are nici o legatura cu fotbalul, el se refera la „FUNCTIONARI PUBLICI” .
Atat v-ajunge daca intelegeti ROMANESTE.
W. • 8 mai 2008, 18:04
Eu cred ca DNA are probe sa il trimita la puscarie pe Becali (si nu numai pe el) pentru foarte multi ani. Si nu de ieri exista aceste probe. Cred ca Becali, ca si alti smecheri din fotbal, sint numai pasuiti de la sentinta. Pasuiti pina in momentul in care nu vor mai cotiza catre diferite forte politice, ori vor deveni incomozi pentru diferite forte politice, ori condamnarea lor va aduce anumitor forte politice un mai mare beneficiu de imagine decit cele rezultate din faptul ca sint liberi. Deci politicul va decide soarta lui Becali.
Nici lui Becali, nici celor care ii pot decide soarta, nu le pasa de Steaua, campionat, fotbalul romanesc ori de suporteri, decit in masura in care pot extrage, de pe urma acestora, beneficii materiale ori de imagine. Deci singurii carora le poate pasa de Steaua sint suporterii stelisti. Sint suporter dinamovist, dar a ajuns pina si mie sa imi para rau de ce a reusit sa faca Becali din Steaua. Daca ar fi vorba numai de Steaua, poate nu ar fi un rau asa de mare, dar Becali a reusit sa intoxice tot. Cea mai dementa idee a fost aceea de a deturna sensul unei competitii sportive in sensul confruntarii etnice. Fara nici o baza reala, dar speculind pasiunile consumate in fotbal, acest nemernic ar fi in stare sa dea foc intregii tari ca sa isi satisfaca pasiunile sarace. Sarace pentru ca tin strict de ma_sturbarea orgoliului sau primitiv.
Daca celor care au puterea nu le pasa pentru ce se intimpla si tolereaza aceasta ciuma, singura nadejede vine de la suporterul simplu. Stelistii ar trebui sa fie cei mai motivati sa solidarizeze pentru a scapa de Becali. Nu cred ca vreodata sa se fi confruntat echipa Steaua cu atit de multa ostilitate, la nivel national. Ar trebui sa sufere putin acesti suporteri, dar cred ca ar trebui sa isi boicoteze propria echipa, pina in momentul in care ar reusi indepartarea lui Becali. Toti suporterii de fotbal din tara ar trebui sa solidarizeze vis a vis de conducerile corupte ale federatiei si ligii, impotriva presei sportive corupte, de jos nivel,manipularde, contra mizeriilor facute de conducerile propriilor cluburi simpatizate.
Sa nu uitam ca solidaritatea sociala a rasturnat regimuri politice dure, o haita de bisnitari nu ar trebui sa fie la fel de greu de rasturnat. Atunci cind politicul va observa ca are de pierdut in a fi impotriva curentului social, va actiona in sensul acestui curent, pentru a indeparta aceste personaje.
Doar ca trebuie sa apara lideri de opinie. Nu stiu daca un lider de galerie isi poate inalta constiinta dincolo de identitatea factiunii, pentru a deveni un activist social..dar mai stii… poate un Elias sa devina un Malcom X?
adrian • 8 mai 2008, 18:05
este uimitor cu cata lipsa de respect ne intampina federatia romana de fotbal cu declaratiile oficiale si celelalte neoficiale date pe la talk show-uri, cat dispret manifesta fata de lege si fata de cei care reprezinta legea.Deci nu este de mirare ca si anumiti presedinti de fotbal in speta dl. becali care este o monstruozitate scoasa de mass media pe piata dupa lovitura de palat a dl. iliescu in 1989, dl mircea sandu si dl. dragomir care ii aduc aminte este si parlamentar in Parlamentul STATULUI ROMAN nu in cosa nostra se comporta ca un vajnic aparator al coruptiei al hotiei al ipocriziei . ce nu vedeti dumneavoastra domnule Tolontan si ceilalti realizatori ai emisiunilor sportive este faptul ca noi consumatori de mass media de stiri sportive iubitori de sport suntem jigniti in fiecare seara suntem facu-ti prosti cu nonsalanta si un dispret nemaintalnit noi care platim abonamente la tv , noi care platim bilete la intrarea pe stadioane ,noi care platim taxe si impozite la zi noi care prin hotararile de consilii locale platim din birurile noastre bani ca sa sustinem financiar diferite echipe de fotbal ca sa fim injurati de fani acestora , batuti si impinsi de acesti oameni fara caracter , ma refer aici la comporatamentul sustinatorilor echipei de fotbal u cluj , noi care suntem sfidati de catre organele abilitate sa se sesizeze si sa ia masuri , impotriva acestor fenomene antisociale.de ce fel de dovezi mai are nevoie dl. mircea sandu si dragomir sa se sesizeze cand jucatori echipei de fotbal u cluj au fost prinsi cu bani asupra lor de unde aeau ei o suma asa mare de bani, si ce vroiau sa faca cu ei este mai mult decat evident .poate peste vreo zece ani cand se va termina ancheta aceasta declansata de DNA , pan ava trece prin justitie pana cand va vrea atotputernicul om de afaceri becali sa raspunda in fata legi daca va raspunde se va asterne praful peste dosare , dar evident asta se si urmareste de catre federatia romana de fotbal ei nu doresc sa se sesizeze ei vreau sa MUSAMALIZEZE prin oricefel de mijloace , impotriva echipei steaua trebiui sa se ia masuri ACUM , acum trebuie depunctata conform regulamentelor de fotbal aceasta echipa nu are ce cauta in liga campionilor acolo este locul rapidului .
ANDY • 8 mai 2008, 18:07
MITA:MÍTĂ, mite, s.f. Sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-şi încalce obligaţiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conştiincios; şperţ, şpagă1,
Ratza • 8 mai 2008, 18:08
Degeaba va agitati…ceea ce a spus alex cu compania Ford ca a acordat cate o masina premiu gimnastelor…ar trebuii si ei acuzati de dare de mita nu-i asa??eu sunt stelist…dar echipa Steaua se duce la vale..cu tot cu noile achizitii…ptr k de la steaua lipseste ceva…acest lucru s-a vazut de la scandalurile Hagi si Oli…pai cum sa te bagi peste antrenor si vrei rezultate?si dupa cateva etape faci in asa fel incat sa-l obligi sa-si dea demisia…fotbalul romanesc este un „putregai”…pai la meciul steaua-rapid…cazul bricheta cum poate domnule Lupescu…mare om cu functia lui cu tot…k nu se stie ce va fi…adica a spus k nu stie regulamentu….prob sunt si la conducere nu numai la patroni…si cu greu se va aduce campionatul romanesc „pe linia de plutire”…curat si cinstit…si dak jucatorii nu se motiveaza cu bani??ce randament sa aiba ei??k stiu ca joaca ptr nik??trebuie si motivatie…dar nu la alte echipe…pare rau ptr Steaua dar nu a meritat sa castige titlu…chiar dak sunt eu stelist dar asta e adevaru…imi place fotbalul nu cand il vad pe Lovin sau pe Dica sau Ganea care sunt tinuti in brate de gigi becali ptr k asa vrea…cristocea merita sa joace titular mai mult ca multi jucatori din cei 11 de la steaua momentan…Si felicitari CFR’ului ptr triumful din sezonul acesta…;)
Krokodillu • 8 mai 2008, 18:10
Sa-l intrebe cineva pe Becali : daca el sustine ca e moral sa premieze toate echipele sa joace “correct” impotriva adversarelor Stelei, atunci oare cum vor juca echipele premiate de el impotriva Stelei ? Asta e moralitate ? Nu este moralitate, este MITA sau in cel mai bun caz oferire/primire de foloase necuvenite! Rusine Becali, Rusine Steaua ! Rusine ziaristilor care sustin ca e moral sa stimulezi/premiezi alte echipe decat cea proprie ! Asa vrea sa castige Steaua campionatul ? Cumparand toate echipele mici ?
mujotutun • 8 mai 2008, 18:10
Cel mai trist este ca in vreme ce noi, ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat), ce lucram pentru cateva sute de euro pe luna, ne uitam cu satisfactie si mandrie la alde Dobos, Mesaros s.a. ce nu stiau cum sa afirme mai ritos ca nu-i intereseaza banii Stelei, ei nu stiau de fapt cum sa imparta mai bine banii ca sa-si opreasca lor o parte cat mai mare.
Lasand de-o parte moralitatea gestului de-a premia adversarul competitoarei; din moment ce FRF il condamna, ce tupeu au gunoaiele care cauta sa-l justifice?
DE fapt, ce rost au toate astea? Ce mare surpriza? Abjectia lui Tolontan? Stiam. Ticalosia lui Becali? Notorie. Imoralitatea campionatului nostru? Vizibila de pe luna.
Salut toti amicii si la naiba cu GSP (scuze putinilor curati, dar si Sodoma si Gomora au pierit, chiar daca nu erau toti pacatosi).
Scarba, scarba, scarba. Tolontan, cel mai rau dintre cei rai. Sa fie pe inima lui!
Adrian • 8 mai 2008, 18:14
In atentia D-lui Tolontan
Cred ca ar fi bine sa ne lamuriti un pic in aceasta chestiune.
Oricat as vrea sa-l vad pe Becali la puscarie (Stelist fiind) despre ce mita e vorba??? Fotbalistii sunt functionari publici? Inseamna ca dai mita unui sportiv sa-l motivezi suplimentar sa castige?
De ce nu l-a arestat pe Becali cand i-a dat 10000 E lui Diaconu dupa meciul de box?
Toata tara a vazut un ministru Remes care lua MITA, iar astia sunt acuzati de dare de mita desi nu i-au prins decat cu o punga cu un milion de euro. atat.
DNA? ma bufneste rasul…sunt de cascadorii rasului… ei trebuie sa bage la puscarie adevaratii corupti ai tarii, iar FRF-ul sa suspende echipele!!!
Personal***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) pe DNA
faristu’ • 8 mai 2008, 18:15
Sper ca macar odata organele statului sa isi faca treaba si „dl gigi becali” sa fie gasit vinovat pentru faptele sale.
Ceea ce a facut patronul Stelei nu se poate numi altfel decat jignire la adresa jucatorilor, suporterilor de la „U” si nu in ultimul rand la adresa tuturor microbistilor din Romania.
As dori ca macar acum acest machedon ,ce isi face neamul de rusine, sa inteleaga ca fotbalul este bucuria in primul rand a celor saraci, si ca toti banii lui, stransi cum numai Dumnezeu stie, nu sunt suficienti pentru a schimba destinul acestui campionat.
Domnule Becali fotbalul este un fenomen pe care d-ta nu-l vei intelege niciodata, setea d-tale de castig e atat de mare incat te orbeste, nu te lasa sa te bucuri de el.
Fotbalul e pentru microbisti un simplu joc, si e cu atat mai frumos cu cat nu stii niciodata ce se poate intampla incearca sa intelegi lucrul acesta si poate vei imbatrani mai putin, poate Steaua va avea din nou toti suporterii langa ea.
milici • 8 mai 2008, 18:20
Iar n-ai inteles nimic dar esti consecvent ,precum stii tu cine…Cum i-ai alaturat pe Gigi,Netoiu,Borcea,Mitica?De ce nu l-ai adaugat pe Patskany?Ai uitat ultimele meciuri ale CFR-ului (Dinamo,Rapid,Bistrita,UTA?Dar arbitrajele din tur?In contrapartida avem Mioveni-ul explicabil(meci la 3 zile versus puncte iluzorii la Bucuresti),CFR-ul (1 penalti clar si unul incert intr-un meci dominat de Steaua si terminat cu 3-1) si bricheta (vedete-as lovit de o bricheta metalica de la inaltime tribunei Rapidului).Dar penaltiul din meciul decisiv CU U ti se pare curat?L-a analizat cineva din GSP?Cum crezi ca poate un fundas cu 100.000 Eur dobanditi la victorie sa COMITA COMITA UN ASTFEL DE de FAULT?Iti explic eu ca tu esti agitat si ocupat cu DNA-ul si regia din media?Ori a fost IMPINS de atacantul CFR-ului si din recul a comis-o (caz in care se dadea fault pt U) ori s-a PLUSAT LA MALAI la (aici argumentul evident e sangele de pe fata atacantului)Aici e adevarata treaba a DNA..A analizat cineva din GSP intrebarea esentiala:care-i DELICTUL STIMULARII jucatorilor sa joace determinati si cu toata energia?UNDE s-a facut analiza?
Vad ca aveti aceeasi pozitie tot GSP-ul.Cum ati reusit?A gandit cineva pentru voi si v-a trasat linia? Hai sa va devoalez eu tot mecanismul:GIGI ii HALESTE idolului GSP BASE VOTURI si DNA-ul a intrat in actiune cu tot tacamul obisnuit (LIVRARI DE DOCUMENTE catre ziarele obediente EVZ,GSP si CTD+postul REALITATEA ;voi stiti sa faceti regia mai departe de parca s-a petrecut FURTUL SECOLULUI.DNA-ul este urat de populatie si nu procurorii asa cum o intorci tu ca la GSP.Proslavind aceasta institutie, jalnica fara nici un rezultat, dovediti ca nu ati invatat nimic din Istorie.Si in anii 50 s-au gasit destui intelectuali care sa sustina actiunile securitatii (copiate identic de DNA) si condamnarile in lant comandate de comunisti.Ce naste din pisica soareci mananca (aici cred ca ai inteles EXACT unde bat)!A nu se intelege ca-l compar pe Gigi cu luptatorii anticomunisti ai acelor vremuri!
goanga • 8 mai 2008, 18:21
Ar trebui arestati si cei din galeria lui Dinamo care au strins 3500 de euro si au mituit jucatorul care a dat golul victoriei impotriva Stelei
goanga • 8 mai 2008, 18:22
Si daca tot sau apucat de treaba sa il aresteze si pe danciu pentru luare de mita
Varul Virgiliño • 8 mai 2008, 18:24
„E ultima şansă înainte ca fotbalul să se mute în cazinouri.” …. in cazinourile unde gigi o trage pe nara.
mujotutun • 8 mai 2008, 18:25
Cum sa nu-l aperi pe Becali? Cand declara ca acest scandal este instrumentat de „sclavii ungurilor”, mai poti sta pe ganduri? Ce putem noi face dace lui tolontan ii este mai prieten adevarul decat platonieru’ major de la Circa 1 de pulitie?
GSP = RUSINE
viktor • 8 mai 2008, 18:26
pentru faristu’
ha-ha-ha-haaaaa! Buna rau remarca asta, i-a jignit pe cei de la „U” ca le-a dat bani sa joace corect meciul si i-a jignit si pe toti microbistii din romania ca nu le-a dat si lor 🙂
mujotutun • 8 mai 2008, 18:28
@milici sa ne apuce de argument, ca mare putere de convigere are!
O singura solutie
Steaua in B!
sogard • 8 mai 2008, 18:32
n-am pomenit in viata mea ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) mai mare ca tine (si crede-ma , te urmaresc de ceva timp).
Cum poti sa crezi ca „ancheta ” DNA in cazul de la Cluj are scop nobil? ; este o „facatura” jalnica care ar fi putu fi facuta de acum un an (meciul cu Dinamo); chiar de ce acum si nu atunci, sau in celelalte cazuri, ca au mai fost
Ce sa spun despre acuzatia de dare de mita.Trebuie doar sa te informezi, ziaristule!
milici • 8 mai 2008, 18:34
(Continuare din numarul trecut!).CITESTE cineva de la GSP MESAJELE cititorilor?Vedeti ce ati iscat ocupandu-va numai de FURTUL SECOLULUI?Partizanii anti Steaua si toti gura casca gata sa infiereze cu ura proletara capitalistii il injura pe Gigi ii cer condamnarea si-si vad echipele favorite luindu-i locul Stelei.Partizanii Stelei va INJURA pe voi si pe oponenti.Cei care vor sa desluseasca adevarul va pun intrebari;am vazut de nenumarate ori si repet intrebarile:CARE-I DELICTUL STIMULARII JUCATORILOR sa-si faca treaba? PENALTI-ul din meciul U-CFR vi se pare un act normal?IN CARE din cele 2 CAZURI trebuia sa se IMPLICE DNA?Pana unde mai EXACERBATI regia SHOW-ului mediatic pe care-l intretineti?Cum de v-ati COALIZAT si GANDITI toata echipa de zgomote la FEL?
Un singur gand o singura vointa!
Va doare-n pix de toate astea!
fan fotbal • 8 mai 2008, 18:35
Tolo, ceea ce spui tu se intreaba toti microbistii din tara: oare au procurorii dovezi impotriva lui Becali sau e doar un avertisment pt oamenii din fotbal? Amandoua variantele sunt aproape neverosimile, dar ce face acum DNA-ul e pentru binele fotbalului romanesc. Eu sper ca prima varianta sa fie ceareala.:)
FELICITARI CFR!!! CFR CAMPIOANA!!!
Mike • 8 mai 2008, 18:36
Daca si cu poate au plecat sa inoate! Daca nu era poate se ineca!!! Frazele lui Tolontan, incep cu POATE…;POATE…!As zice ca prin aceasta abordare Tolontan este naiv, dar stiu ca nu e asa, si atunci cred ca forteaza putin realitatea, uitand cata lipsa de profesionalism exista la DNA! Gigi e ONE MAN SHOW, multi uitand cum a maturat pe jos cu chelul ala de la AVAS sau ANAF (TIPIC STUPIZENIEI ROMANESTI DENUMIRI DE GENUL ASTA),parca, si exact asa se va intampla si acum! As striga din toti rarunchii ca romanii sunt unii dintre cei mai prosti, stupizi, smecheri pana la voma,si lipsiti de profesionalism INTREPRINZATORI SI INVESTITORI in multe domenii de activitate, dar stiu ca nu e bine sa vorbesti asa, chiar daca este adevarata realitatea, pt ca nu este constructiv! Nici justitia nu este lipsita de specimene romanesti ABSOLUT PENIBILE SI INEPTE, SLUGI ORDINARE SI CARPE DE STERS PE JOS DE CATRE CLASA POLITICA, dar odata cu generatiile tinere probabil ca SI AICI mai exista speranta, insa Gigi va scapa basma curata din toata tarasenia asta! Ce s-a intamplat cu sechestrul pus pe averea sa, de chelul ala? Ce s-a intamplat in cazul terenurilor cu MAPN? Imediat in acea seara cu acea speta cu MAPN-UL,Gigi a dat o fuga la OTV si carismatic si zeflemitor a avut dreptate in legatura cu prestatia acelei procuroare stupide care o tinea merea ca… EA STIE… CA Becali a fentat legea, iar Gigi in mod fabulos isi batea joc de ea zicand NU CONTEAZA CE STII CI CONTEAZA CE POTI DOVEDI! Asta e TRISTA REALITATE, oameni buni in legatura cu prostia infernala, cu suspiciunea si interpretabilitatea legilor din justitia romana!!!!! Dati raspuns bun la intrebarile astea si mai discutam! Pana atunci sper ca Tolontan cu GSP-UL lui, sa fie mai realist si mai putin avid dupa senzational ieftin, pt ca nu este constructiva deloc aceasta abordare! Ce s-a intamplat cu inchipuitul ala, de Patriciu, cu procesele lui? Ce s-a intamplat cu spetele cu Nastase? Ce s-a intamplat cu spetele cu Dan Ioan Popescu? RASPUNS FABULOS: ABSOLUT NIMIC! Freaca menta ineptii aia de 10 ani in acele dosare, asteptand prescrirea! Romania este o tara extrem de crizata si isterica, rupta in fund de saracie si nu are stilul si nici I.Q-UL sa-si rezolve problemele existentiale in maniera satisfacatoare pt proprii cetateni!
robu • 8 mai 2008, 18:36
Daca exista probe, justiti trebuie aplicata. Am ajuns de RASUL LUMII in Europa. Articol din „Die Welt”:
Escrocheria fotbalistica la ordinea zilei in Romania, scrie Die Welt
Fotbalul este un sport care aduce milioane, lucru valabil şi în România, unde partidele de ligă sunt amânate ca şi cum ar fi ceva de la sine înţeles, iar victoriile cumpărate, scrie revista germană Die Welt.
Astfel de situaţii au loc în cadrul ligii române de fotbal cu o regularitate deloc plăcută. Ceea ce miră este însă seninătatea cu care responsabilii vorbesc despre aceste lucruri, comentează revista germană. Gigi Becali, proprietarul echipei Steaua Bucureşti, recunoştea de curând: „Dacă aş şti cu siguranţă că liga profesionistă de fotbal nu s-ar băga şi ne-ar pedepsi, aş cumpăra fiecare joc pentru a câştiga campionatul”.
Miliardarul, care a fost cioban în tinereţe, a mers însă mai departe, afirmând că acela care i-a arătat cum se poate obţine campionatul în mod nepermis ar fi fost Victor Piţurcă, antrenorul naţionalei, care va conduce selecţionata în Austria şi Elveţia, la EURO 2008.
Deşi nu se ştie în ce măsură Becali mituieşte jucătorii şi arbitrii, în acest sezon clubul său a fost implicat într-o serie de partide bizare, menţionează sursa, care aminteşte „de derby-ul cu Rapid, câştigat la „masa verde” cu scorul de 3-0, după ce arbitrul a fost lovit în cap de o brichetă şi a întrerupt jocul la scorul de 1-0 pentru giuleşteni. Ciudat este însă că bricheta incriminată nu a fost niciodată găsită, ceea ce înseamnă că arbitrul ar fi trebuit să continue jocul”, mai scrie „Die Welt” .
Un mijloc eficient în lupta pentru titlul de campion îl reprezintă mai ales mituirea unei întregi echipe de fotbal, care urmează să joace contra unui rival. În acest fel ar fi primit se pare Dinamo Bucureşti, duminică, de la CFR Cluj o sumă de 1,5 milioane de euro pentru victoria asupra Stelei, Becali vorbind chiar despre 4,5 milioane de euro, Steaua şi CFR Cluj aflându-se în competiţie acerbă pentru acest titlu. Înainte de ultima etapă, CFR Cluj conducea în clasament cu un punct avans, după ce adversarul său Gloria Bistriţa şi-a trimis duminică practic toţi jucătorii de marcă pe banca de rezerve sau în tribună şi a evoluat cu echipa a doua, care a şi pierdut (0-1). Preşedintele clubului bistriţean, Jean Pădureanu, este considerat printre altele drept fondatorul unui cartel de echipe care recurg cu plăcere la cedarea reciprocă de puncte, aşa numita cooperativă.
DNA SHOW • 8 mai 2008, 18:45
Dupa ce in urma cu ceva timp DNA a facut pierdute dosarele lui nastase si mitrea acum au iesit sa ne arunce cu praf in ochi!
Praf sunt ei ca nu cunosc si nu respecta legile. Ar trebui sa mai citesca codul penal sa vada ce e aia „dare de mita”.
ADEVARATA CORUPTIE E LA DNA!!!
mike • 8 mai 2008, 18:46
Bai Tolontane ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) mai esti tu maica tu in ce tara traiexti ? esti de pe alta planeta? Credul mai esti bai frate !!
STEAUA • 8 mai 2008, 18:52
Sper ca echipa sa nu pateasca nimic ( depunctare , sau ceva de genul..) din cauza magariilor ciobanului. Oricum, nu inteleg ce-i gresit sa motivezi, chiar si financiar, o echipa, pentru ca aceasta sa joace corect!! Oricum, dna-ul n-are ce sa demonstreze, pentru ca nu i-au prins in flagrant- ce, nu mai e voie sa mergi cu bani dupa tine in tara asta? Nu mai ai voie sa fii bogat?- Asta or sa spuna, mai ales ca vezi Doamne, trebuiau sa cumpere nush ce teren!!
Lucescu • 8 mai 2008, 18:53
Tehnicianul Şahtiorului a mai spus şi că stimularea adversarilor contracandidatelor n este o practică de admirat. “Universitatea Cluj era deja retrogradată. Cum să stimulezi jucătorii altfel decât financiar? Nu-i de admirat, dar sunt practici pe care le găseşti în toate ţările. Important este să nu dai bani pentru a pierde”.
STEAUA • 8 mai 2008, 18:54
Frate, in ultima vreme ziaristii imi lasa impresia ca au ceva cu Steaua- cu echipa, clubul, traditia si nu cu ciobanul!!
ghid_76 • 8 mai 2008, 18:56
cine a castigat concursul pt rezultatul corect la CRAIOVA-STEAUA?
Deleanu • 8 mai 2008, 19:06
Tolontane, toate aceste „poate ca procurorii nu vor finaliza”, „poate ca nu…” nu sunt decat expresia sperantelor tale. Ti-am spus ca te urmaresc sa vad DACA VREI sa descoperi ce s-a intamplat dupa ce Becali a anuntat ca e dispus sa dea 30 milioane ca sa castige Steaua campionatul. Nu ai facut-o pentru ca NU vrei sa spui lucrurilor pe nume, ci doar sa te prefaci ca le spui, dar luand pe la spate ceva bistari ca sa nu mergi pana la capat. M-am lamurit cu tine!
chinezu • 8 mai 2008, 19:14
Cataline, tu spui bine ce spui. Parca ai fi in campanie electorala. Nu cred ca esti asa visator.
Ca veni vorba de bani. Cat a pierdut Gazeta ca Steaua nu a luat titlul. Si de ce atat de mult pe Steaua cand CFR-ul a facut istorie? Pentru ca nu va vin banii? Sincer va inteleg.
suleyman • 8 mai 2008, 19:14
Eh, ce-o sa spuna. Nu conteaza ce spune Becali, mai rau isi face prin ce tampenii declarara si cum o tot da la intors. Dovezile sunt clare, jucatorii au recunoscut, DNA i-a prins la masa pe vicele stelei, cu jucator U, cu bodygarzi si banii. Lucrurile sunt limpezi, intrebarea este daca se va face sau nu justitie. Astfel de cazuri exista peste tot doar ca acolo cand sunt prinsi sunt ARSI! Retrogradati, trimisi penal in justitie, etc. Este Romania o tara pe drumul cel bun? Daca Basescu pune presiune, s-ar putea! Altfel CU SIGURANTA NU!
Krokodillu • 8 mai 2008, 19:18
Sa-l intrebe cineva pe Becali : daca el sustine ca e moral sa premieze toate echipele sa joace “correct” impotriva adversarelor Stelei, atunci oare cum vor juca echipele premiate de el impotriva Stelei ? Asta e moralitate ? Nu este moralitate, este MITA sau in cel mai bun caz oferire/primire de foloase necuvenite! Rusine Becali, Rusine Steaua ! Rusine ziaristilor care sustin ca e moral sa stimulezi/premiezi alte echipe decat cea proprie ! Asa vrea sa castige Steaua campionatul ? Cumparand toate echipele mici ?
UNATRAPS • 8 mai 2008, 19:18
imi pare rau de tine tolo .. da nu ai curaj sa spui advarul nici nea ovi nu are .. nici tu
pur si simplu nu aveti curaj sa spuneti adevarul ..
Biblia sau Blaty ? • 8 mai 2008, 19:25
Au interes cu adevarat in mentinerea sportivitatii si a unui campionat curat pt ca daca nu e sport si competitie sportiva se ajunge la mari violente si droguri intre tineri .
si asta nimeni nu o vrea : nici partidele politice care vor viata lunga , nici adevartii nationalisti , nici Biserica , nici serviciile secrete , nimeni …
daca-mi scapa ceva spuneti-mi voi .
Se poate sa doreasca anumite forte imperiale straine razboi civil in Romania ? … se poate … dar care si de ce ? ce castig ar avea de aici ?
CODUL PENAL • 8 mai 2008, 19:25
Art. 254 – Luarea de mita
Fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.
Fapta prevazuta în alin. 1, daca a fost savârsita de un functionar cu atributii de control, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Art. 255 – Darea de mita
Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile si scopurile aratate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevazuta în alineatul precedent nu constituie infractiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de catre cel care a luat mita.
Mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta mai înainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.
Dispozitiile art. 254 alin. 3 se aplica în mod corespunzator, chiar daca oferta nu a fost urmata de acceptare.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile aratate în alin. 2 si 3.
POATE ASTA VA AJUTA SA INTELEGETI MAI BINE!
pretext • 8 mai 2008, 19:26
pt. steaua…..nu e o problema sa premiezi un castigator cum ar fi de fata u cluj. dar trebuie sa invatam sa o facem corect si pe fata. adica,tranzactia trebuia facute prin banca si gasita alta metoda mai legala si mai ortodoxa. sau poate ca banii erau pentru bomboane asa cum spune d-l becali. dar tu ca om nu te simti jicnit de aberatiile lui? daca ii ti partea atunci nu mai striga hotii. oamenii din fotbalul romanesc ca si cei din politica au uitat istoria romaniei,si asta e cel mai dureros pentru noi cei de rand.
Shogun • 8 mai 2008, 19:31
Tolo, de ce esti nesimtit si scrii doar de Steaua si dinamu? Pe porcii de la cufuru i-ai uitat? Pe***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ala gras de iancu l-ai uitat? Pe ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) de la bistrita i-ai uitat?
Demonstrezi un caracter infect, atunci cand scrii doar la comanda! Nu ai coloana vertebrala pentru a te ridica impotriva stapanului Felix. RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!RUSINE!
Krokodillu • 8 mai 2008, 19:34
Sa-l intrebe cineva pe Becali : daca el sustine ca e moral sa premieze toate echipele sa joace “correct” impotriva adversarelor Stelei, atunci oare cum vor juca echipele premiate de el impotriva Stelei ? Asta e moralitate ? Nu este moralitate, este MITA sau in cel mai bun caz oferire/primire de foloase necuvenite! Rusine Becali, Rusine Steaua ! Rusine ziaristilor care sustin ca e moral sa stimulezi/premiezi alte echipe decat cea proprie ! Asa vrea sa castige Steaua campionatul ? Cumparand toate echipele mici ?…
ovidiu • 8 mai 2008, 19:41
adicatelea care ar fi mesajul Catalin? ca DNA isi risca imaginea fie si numai pt. a-i speria pe raufacatori. haida de. e ori facatura, ori sunt prosti. nimeni nu-si risca in Romania imaginea, cariera etc pt o cauza pierduta din start. fie ea si nobila…
icd • 8 mai 2008, 19:42
Ma asteptam draga Tolontan sa fii mai acid- ce ai zice ca Steaua sa fie retrogradata (cum ar fi normal – exemplul Juventus) si sa ramana Ceahlaul in A?!
Bineinteles ca nu ai fi de acord si atunci sustii ca un ultim avertisment ar fi mai indicat.
Cand ai atacat Ceahlaul nu ai avut nici o proba – acum ai zeci de probe (inclusiv marturia celor 2 fotbalisti) si sustii doar avertismentul.
emanoil tomescu • 8 mai 2008, 19:43
Acum este tot mai clar scopul acestui scandal,… totul a fost aranjat ca c.f.r-ul sa castige campionatul si Steaua sa piarda… Acolo s-au inplicat institutiile statului (d.n.a; u.d.m.r; primaria cluj…) totul a fost pregatit cu mult timp in urma, bazandu-se pe faptul ca Gigi Becali o sa ofere bani celor de la u.cluj, pentru a nu se da la o parte cu c.f.r-ul… Au planuit totul, au ascultat telefoanele , au asteptat si au reusit mai multe dintr-o singura lovitura. 1. c.f.r-ul avea titlul asigurat, indiferent de rezultate (pentru ca stiau ca Steaua va fi oricum depunctata). 2.Cei de la Cluj (primarie, consiliul local si alte institutii, au dat o mare lovitura de imagine chiar in preajma alegerilor. 3. Pascany a dat o lovitura de imagine (negativa) asupra Stelei si pozitiva c.f.r-ului. p.s sa ne spuna Pascany cu Muresan unde au fost la pauza meciului…!?…nu cumva sa dea ordinul celor de la d.n.a sa inceapa planul diabolic !?