Straniul domn Paszkany

Finanţatorul CFR foloseşte momentele cheie pentru un discurs sportiv extremist

luni, 12 mai 2008, 6:48

Finanţatorul CFR foloseşte momentele cheie pentru un discurs sportiv extremist

Nu dreptul lui Arpad Paszkany de a discuta performanţa Stelei din ’86 irită. Într-o lume liberă, nu există teme tabu. Avortul, eutanasia sau intervenţia genetică asupra fiinţei umane se discută public, de ce nu ar putea fi dezbătute meciurile unei echipe de fotbal?! Sîntem europeni. Societăţile bune sînt înclinate spre controversă. Aşa s-a născut civilizaţia europeană, aşa a progresat ştiinţa, aşa se exercită democraţia.

Numai că, în cazul lui Paszkany, asistăm la altceva. De cînd a apărut în fotbal, proiectul său a fost atacat fantezist şi xenofob… „ungur plătit să rupă România”, „echipa serviciilor secrete maghiare”… În apărarea normalităţii s-au ridicat, consecvent şi deseori împotriva unei mase de suporteri pătimaşi, jurnalişti, persoane publice şi oameni din fotbal.

Tuturor acestora, Arpad Paszkany le minează eforturile prin ieşiri stranii, care par calculate. Întîi a spus că toţi arbitrii sînt hoţi şi că trebuie bătuţi. Apoi, că el luptă împotriva miticilor din fotbal şi că CFR e un proiect anti-Bucureşti.

Ciudat e că întotdeauna aşteaptă momentul de maximă audienţă şi, în loc ca discursul său să rămînă civilizat şi ponderat, zi de zi aşa pare!, loveşte într-un plan radical, ca şi cum ar vrea să comunice un mesaj. Acum cîteva zile, după ce a devenit omul zilei prin cîştigarea titlului cu CFR, a spus despre Cupa Campionilor cîştigată de Steaua că „Să fim serioşi, ăla e trofeu?!”.

N-o fi, dar are două calităţi obiectiv măsurabile:
1. E singurul loc 1 cîştigat vreodată de o echipă românească în istoria FIFA şi UEFA.
2. E cel mai important trofeu pe care-l poate obţine un club european.

Cînd loveşti în capitalul simbolic al unui fotbal în care tu însuţi devii campion, meriţi întrebarea: de, fapt, ce vrei? Te interesează sportul sau altceva?!

Comentarii (540)Adaugă comentariu

Flaviu  •  12 mai 2008, 10:45

pentru real, care vad ca se incapataneaza sa spuna ca n-a vazut un sut pe poarta. Ori n-ai vazut meciul, ori esti amnezic. Daca e varianta 1, vazi ca mai gasesti DVD-ul dat de Gazeta. Daca e varianta2, nu exista leac.

the_lord  •  12 mai 2008, 10:45

Vreau sa spun doar atat: Tolo, ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat), un ioanitoaia mai tanar. Articolele tale n-au sar si piper, esti un stelist spurkat, platiti de jiji sa denigreze rapidul, Dinamo si pe oricine sta in fata cetei sale de oi barsane! Mi-e scarba de tine de cate ori te vad, nu te suport,***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat). Daca nu esti impartial atunci nu mai esti ziarist mai ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
Cat despre Paszkany…rusinica nene. Sunt dinamovist dar pana una alta…spuracatii au luat o Cupa Europeana! Cum necum, au luat-o . Ceausescu, echipe meci, penalty, 2 egaluri, dar au luat-o…ce mai conteaza!

P.S. – Tolo ..***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

necula  •  12 mai 2008, 10:45

daca era asa simplu de luat acel trofeu, cum sustine respectivul unguras, de ce nu l-a luat si cfr, rapid, dinamo, sau orice echipa din estul europei? ca de ex. echipele din tara muma ferencvaros sau honved? dar ce alta replica sa-i dai decat aia din reclama : „niste tarani domle!”

sorin  •  12 mai 2008, 10:46

nu sunt suporter infocat recte ultras dar nu pot sa ma abtin. prin ceea ce face becali trebuie sa ajunga la puscarie sau macar la un spital de profil. dupa parerea mea omul e sarit de pe fix . pe de alta parte acest „cetatean cinstit” care crede ca a fi campion in divizia lui mitica e o mare scofala imi aminteste de fabula cu vulpea si cu ursul. omul a pierdut contactul cu realitatea. steaua 86 a fost cea mai buna echipa de fotbal pe care a avut-o vreun club vreodata in romania. pentru ca steaua din 86 a castigat o cupa, o super cupa si a fost daca nu ma insel de 2 ori finalista in cce. adica confima cum se spune. si nu odata. si probabil ca lucrurile ar fi mers in continuare asa daca n-ar fi venit revolutia cu toate bune si rele. plecarea unor mari nume in afara a condus la aparitia unor specimene precum becali sau paszkany, badea sau copos oameni altfel lipsiti de umor, cultura si bun simt.
multumesc

stoian  •  12 mai 2008, 10:46

Mari jurnalisti, mari caractere pe la GSP !!!
Ia s-o lasam mai moale cu anchetele, ca gluma se ingroasa !! Chiar sunt probe si ciobanu chiar este rau in c***t !!
Mitica aiurea aseara pe la fanatik ca saracul gigi a fost lucrat de unguri, voi incepeti sa deturnati atentia de la mizerie-mocirla-mita-spaga-puscarie care sunt adevaratele probleme ale fotbalului romanesc la aiureli xenofobe cu ungurii !!
Eu sunt 100% roman si am auzit de mii de ori romanii spunand ce a zis PaszKany si nu s-a mai ofuscat nimeni!!
Si o spun si acum :1. Steaua a avut bulan atunci pt.ca a intalnit echipe slabe. Punct . Asta e parerea mea si a multor oameni de bun simt.
2. Steaua de acum este hulita pt ceea ce face ciobanu si nu pt ca a castigat Cupa Campionilor.

DinoF  •  12 mai 2008, 10:46

Declaratiile lui paszkany sunt cel putin la fel de ciudate ca articolele tale.

stelist  •  12 mai 2008, 10:47

un mesaj ptr ungaria care acum e cfr din ardeal atat va fost anu asta,ca doar de la tomana iar va elimina ce echipa de lacuste cum ati patit si in uefa si ma pis pe mine de ras ca doar voi nu o sa aveti echipa ca si ai stelei din 89 care toti erau romani si nu portughezi si unguri asa ca mutati va la naiba cu cfr in ungaria si jucati acolo.ca sunt satul de voi cei care nu stit a respecta o echipa cum a fost cea din 89.si ganditi va asa ca in grupe o sa auda ca sunteti din romania si vor sti ca in romania e steua care are o cupa a ligi campoinilor.Asa ca eu vreau doar ca voi sa fiti fary-play si nu ataea declarati in fotabl despre alti ,inteleg finantatorul vostru nu are nici o vina ca nu stie fotabal. asa ca ciocu mic si venici sa vedeti cum arat o cupa a ligi in ghence si sa va inchinat la ea

haha  •  12 mai 2008, 10:48

In primul rand campionatul asta trebuia castigat de Urziceni.Eu nu am nimic cu ungurii dar sper sa vad din nou CFR in liga a 2-a.Anul trecut nu m-au deranjat cu nimic chiar daca se bateau cu Steaua pentru locul 2 dar anul asta s-au trezit pe primul loc si apoi campioni si li s-a urcat la cap.Tot sezonul asa a fost.Faceau ce faceau si ziceau ceva de Steaua.II intreba cineva de meciul lor se ajungea sa discute de Steaua…Ar trebui sa-si vada lungul nasului!!!!!!

stelist  •  12 mai 2008, 10:48

a da cand se va naste in gruia un belodedici sua hagi mai vb de liga campionilor

sivle  •  12 mai 2008, 10:50

Tolontane, sunt ziarist si trebuie sa iti spun ca, din punctul meu de vedere, nu te pot considera un membru demn al acestei bresle. Dar cu acest articol sunt de acord 100%. Asa e. Arpad Prostany asta ar trebui sa realizeze ca datorita punctelor castigate de steaua in Europa CFR va putea juca direct in grupe. Si apoi, cu ce drept da el in Steaua, cand echipa lui de mercenari a pierdut in UEFA execrabil in fata ilustrilor necunoscuti din Famagusta. II recomand sa taca,. pt ca astfel de declaratii duc la inflamarea sentimentelor anti-maghiare, care exista in stare latenta in fiecare roman.

lupu  •  12 mai 2008, 10:50

BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!

Real  •  12 mai 2008, 10:51

mai uitati-va odata la meci, Steaua nu a tras nici un sut pe poarta si a intrat in careul Barcelonei la executarea loviturilor de la 11 metri, sutul lui Boloni se ducea oricum pe langa.

ANTI BUCURESTI  •  12 mai 2008, 10:51

ba tolontan de ce nu ai facut un articol cand becali isi batea joc de CFR si de clujeni in general dar cand Paszkany isi da cu parerea ai facut. daca as fi fost in locul lui as fi zis ca aia de la steaua nu s romani ca is ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)de becali

pt.sivle  •  12 mai 2008, 10:52

Tu esti ziarist cum Becali e roman.

DIS  •  12 mai 2008, 10:52

Sa punctam clar niste lucruri si cu asta basta:
1. oricat de tare si intangibila ar fi CL de acum inainte, pe acest trofeu va sta scris pentru TOTDEAUNA numele singurei echipe romanesti care l-a castigat vreodata STEAUA BUCURESTI;
2. In toata istoria europeana a STELEI nu veti gasi o infrangere si eliminare umilitoare ca cea a cfr-ului cu o echipa (ANORTHOSIS FAMAGUSTA) de care 1 la 1000 de oameni eventual chestionati nici n-au auzit, iar 1 la 100000 habar n-au ca e echipa cipriota;
3. Voi, cfr, aveti 1 (UNU) event pana acum si daca… STEAUA a castigat CUPA CAMPIONILOR EUROPENI invingand BARCELONA (daca aveti ceva de comentat despre aceasta echipa astept), ANDERLECHT (cu SCIFO, cea mai puternica echipa a momentului), LAHTY (care a eliminat campioana Rusiei, echipa ce a terminat in fata lui DYNAMO KYEV, cea mai tare echipa ruseasca in acea perioada si n-aveti decat sa verificati ce insemna Rusia in fotbal atunci), HONVED (cu DETARI, asta cred ca va doare cel mai tare) si VEJLE (campioana Danemarcei in fata lui Broendby), cautati in istorie si vedeti cine erau echipele astea si jucatorii pe care i-am mentionat,… voi ati castigat Cupa Romaniei invingand DOAR ECHIPE DE LA DIVIZIA B IN JOS + RETROGRADATA MIOVENI PANA IN SEMIFINALE si… JUCAND DE LA EGAL LA EGAL (plus furtisagurile fara de care n-aveati cum) CU REVELATIA URZICENI (sa ne amintim de norocul din ultimele 5 min cu trei mari ratari ale unirii)… si Campionatul Romaniei cu un raport nemaiintalnit de ajutor din partea arbitrilor in tur (n-am auzit comentariile presedintelui Muresan cu privire la asta pana acum) si cu meciuri de pomina cu UTA, BISTRITA, DINAMO, RAPID, plus din nou arbitrajele ultra necesare cu FARUL, U CLUJ (cu timisoara nu s-a mai putut deoarece se jucase deja la sfarsitul tutrului), verificati si spuneti in care meci ati FURAT SINGURUL … 1 (UN) PUNCT… cu care ati castigat campionatul!?!?!;
4. Pentru cei dintre voi care stiu sa si CITEASCA si sa si… SCRIE in limba romana, astept comentarii si va stau la dispozitie;
5. Pana atunci cautati sa va ascundeti si asteptati… PERFORMANTE REALE;
SI……………
6. o ghicitoare: CARE E SINGURA ECHIPA DIN CAMPIONATUL ROMANIEI CARE A JUCAT DOAR 2 MECIURI IN COMPETITII INTERNATIONALE, N-A CASTIGAT NICIUNUL (0) SI A PERDUT IN FATA NECUNOSCUTEI ANORTHOSIS FAMAGUSTA!?!?!
7. SI ULTIMA: :)) EU STIU RASPUNSUL

gin  •  12 mai 2008, 10:53

Cea mai buna echipa romaneasca a fost Steaua 1988. A avut ghinionul sa dea in finala peste Milanul lui Arrigo Sacchi in forma maxima. Totusi, nici performanta din 1986 nu trebuie minimalizata. Anderlecht si Barcelona erau echipe de top si nici Honved nu era de lepadat, mai ales avind in vedere complexul maghiar care bintuia fotbalul romanesc. Cit despre Arpi, trebuie sa depaseasca performanta cu Anorthosis inainte de a se lua de Sevilla 86

albert  •  12 mai 2008, 10:53

Domnule Tolontan,excelenta observatia si pertinenta. ma rog sa nu fi asa insa.

vasco  •  12 mai 2008, 10:53

Cum putea ungurul sa-si dea arama pe fata mai bine?El plinge si acum de ciuda pe care i-a provocat-o Steaua atunci cind i-a invins pe Honved si MTK.In plus,se va vedea mai tirziu cfr-ul e paravanul dupa care el lucreaza la destabilizarea Romaniei,asmutind romanii din Ardeal impotriva celorlalti si se stie ca fotbalul e urmarit de foarte multi oameni,mai ales de cei multi ,cu cultura putina ,usor de manipulat.In plus prostia de-a dreptul primitiva a lui Becali ii ridica foarte bine mingea la fileu,plus consacrata de-a lungul istoriei dispozitie a romanilor de a se minca intre ei ,spre folosul dusmanilor.

Belphegor  •  12 mai 2008, 10:54

Cataline, tu intelegi ce a vrut sa zica Paskany? Sau esti din peluza? E o diferenta uriasa, ce nu poate suferi comparatii, intre ce a castigat Steaua in 1986, si UCL.
Asa cum s-a desfiintat Cupa Oraselor Targuri, asa s-a desfiintat si Cupa Campionilor Europeni. Sau Cupa Cupelor.
Acum exista Cupa Uefa si Cupa Ligii Campionilor.
UCL are alt format, participa un nr mai mare de echipe, iar banul are un rol primordial.
Steaua in 1986 jucat 5 meciuri, si doar 2 dintre ele cu echipe bune.
Toata stima pentru Steuaua 1986, dar cred ca e cazul sa ne oprim cu laudele, DVD-urile, posterele, reluarile… Au trecut 22 de ani. Nu vom progresa uitandu-ne inapoi. Sa pastram in memorie acea data si atat.
Daca Real Madrid ar sarbatori fiecare cupa castigata??

ANTI BUCURESTI  •  12 mai 2008, 10:55

SI BA DACA EL NU ARE VOIE SA VORBEASCA DE STEAUA TU SI BECALI DE CE AVETI VOIE SA VB DE CFR? SUNTETI NISTE T IGANI FRUSTRATI?

sorin  •  12 mai 2008, 10:55

Este si el euforic ca a castigat CFR-ul. Si hai sa fim seriosi, omul urmareste banul nu fotbalul. El nu prea stie de fotbal dar stie de bani

pt DIS  •  12 mai 2008, 10:56

Iti punctez eu un lucru:STEAUA si-a pierdut in acest sezon de Liga I 1/3 din suporteri iar CFR a castigat intreaga Romanie,mai putin cele 2/3 dintre sclavii makedonului si 200 de huligani U Cluj

Constantin  •  12 mai 2008, 10:59

Departe de mine de a canta isonul ungurimii ROMANESTI. Trofeul s-a jucat pe teren. Steaua a fost „sustinuta”, ca intotdeauna, de oligarhia COMUNISTA a momentului din Romania. Intortochiate sunt caile Lui Dumnezeu, nu-i asa? Dovada ca a fost sustinuta este si faptul ca dupa numai doi ani, intr-o alta finala europeana, i s-a schimbat numele in PATRULA UNU si asta chiar de catre suporterii stelisti. Singurul lucru care conteaza este ca selectionata NATIONALA a Romaniei a anului 1986 purtind numele de STEAUA BUCURESTI, din care pardon, a lipsit doar Gica Hagi, a reusit sa aduca Clanului Ceausist in primul rand, si mai apoi milioanelor de ROMANI muritori de foame, bucuria castigarii trofeului SUPREM la nivel de cluburi in Europa anilor mentionati. Fotbalistii acelui moment si ai acelei generatii trebuie sa recunaostem JUCAU FOTBAL si asta este ceeace defapt conteaza in primul si in ultimul rand. Domn’ Paszkany TACERE va rugam !!!

al3xx  •  12 mai 2008, 10:59

Eu unu nu mai inteleg nimic sincer… Daca personajul asta care se crede mai marele fotbalului romanesc acum ca a castigat si el campionatul cu o ekipa plina de oameni care stiu mai bine sa accidenteze decat sa joace fotbal inseamna ca tot ceea ce eu stiu ca inseamna fotbal e eronat….
Prostony sa vb atunci cand CFR va avea palmaresul Stelei si cand nu va juca pe punctele castigate de Steaua in Liga si Uefa…
Si daca Tokes ala nu a facut ca toti romanii sa sara pe maghiarii care sunt in Romania tare am impresia ca asta o sa reuseasca din plin..

api  •  12 mai 2008, 11:00

felicitari pentru articol. De multa vreme n-am citit asa un material bun.

COCO  •  12 mai 2008, 11:00

PASCANI NU A INTRAT IN FOTBAL CA II PLACE ACEST SPORT,CI II PLACE MAI MULT CA SPELE BANI!NICI LEGATURA CU SERVICIILE SECRETE NU-I ESTE STRAINA!

sivle  •  12 mai 2008, 11:01

Pt boul care crede da eu is din Bucuresti. Nu sunt, sunt din Iasi. Si intr-adevar, Bucuresti nu e Romania..nu singur, ci impreuna cu Iasi, Cluj, Timisoara, Craiova samd. IarCluj-Napoca e mult mai romanesc decat Bucuresti, de aceea nu am sa permit niociunui bozgor imputit, in fruntea unei echipe de mercenari, condusa de sclavulo Murean, sa terfeleasca ceea ce e romanesc si reprezinta tara asta. Daca nu ii convine ceva sa se care dracului in Ungaria si sa ia si echipa dupa el. Nu murim noi de dorul lui, fiti siguri dra(c)gi boangheni :)))

DIS  •  12 mai 2008, 11:01

Sa punctam clar niste lucruri si cu asta basta:
1. oricat de tare si intangibila ar fi CL de acum inainte, pe acest trofeu va sta scris pentru TOTDEAUNA numele singurei echipe romanesti care l-a castigat vreodata STEAUA BUCURESTI;
2. In toata istoria europeana a STELEI nu veti gasi o infrangere si eliminare umilitoare ca cea a cfr-ului cu o echipa (ANORTHOSIS FAMAGUSTA) de care 1 la 1000 de oameni eventual chestionati nici n-au auzit, iar 1 la 100000 habar n-au ca e echipa cipriota;
3. Voi, cfr, aveti 1 (UNU) event pana acum si daca… STEAUA a castigat CUPA CAMPIONILOR EUROPENI invingand BARCELONA (daca aveti ceva de comentat despre aceasta echipa astept), ANDERLECHT (cu SCIFO, cea mai puternica echipa a momentului), LAHTY (care a eliminat campioana Rusiei, echipa ce a terminat in fata lui DYNAMO KYEV, cea mai tare echipa ruseasca in acea perioada si n-aveti decat sa verificati ce insemna Rusia in fotbal atunci), HONVED (cu DETARI, asta cred ca va doare cel mai tare) si VEJLE (campioana Danemarcei in fata lui Broendby), cautati in istorie si vedeti cine erau echipele astea si jucatorii pe care i-am mentionat,… voi ati castigat Cupa Romaniei invingand DOAR ECHIPE DE LA DIVIZIA B IN JOS + RETROGRADATA MIOVENI PANA IN SEMIFINALE si… JUCAND DE LA EGAL LA EGAL (plus furtisagurile fara de care n-aveati cum) CU REVELATIA URZICENI (sa ne amintim de norocul din ultimele 5 min cu trei mari ratari ale unirii)… si Campionatul Romaniei cu un raport nemaiintalnit de ajutor din partea arbitrilor in tur (n-am auzit comentariile presedintelui Muresan cu privire la asta pana acum) si cu meciuri de pomina cu UTA, BISTRITA, DINAMO, RAPID, plus din nou arbitrajele ultra necesare cu FARUL, U CLUJ (cu timisoara nu s-a mai putut deoarece se jucase deja la sfarsitul tutrului), verificati si spuneti in care meci ati FURAT SINGURUL … 1 (UN) PUNCT… cu care ati castigat campionatul!?!?!;
4. Pentru cei dintre voi care stiu sa si CITEASCA si sa si… SCRIE in limba romana, astept comentarii si va stau la dispozitie;
5. Pana atunci cautati sa va ascundeti si asteptati… PERFORMANTE REALE;
SI……………
6. o ghicitoare: CARE E SINGURA ECHIPA DIN CAMPIONATUL ROMANIEI CARE A JUCAT DOAR 2 MECIURI IN COMPETITII INTERNATIONALE, N-A CASTIGAT NICIUNUL (0) SI A PERDUT IN FATA NECUNOSCUTEI ANORTHOSIS FAMAGUSTA!?!?!
7. SI ULTIMA: :)) EU STIU RASPUNSUL

ddd  •  12 mai 2008, 11:01

da Cataline…ia si tu discursul lui gigi…e opinia tuturos suporterilor antisteaua..ce mare lucru a spus..ceea ce zic toti…pai dinamo juca in cupa cupelor numai cu echipe extrem de puternice, iar steaua juca pana la fazele finale cu echipe de mana a 3 a ( nu e o critica..e doar o constatare a vechiului format)..asa ar trebuie privita…dar e mai simplu sa luam discursul de show al lui becali..

.  •  12 mai 2008, 11:01

BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!BUCURESTI NU E ROMANIA !!!

haha  •  12 mai 2008, 11:01

Pt DIS!
Ce suporteri sunt aia care migreaza de la o echipa la alta?Aia sunt simplii sperctatori.Pentru mine inca ramane o enigma de unde apar atatia asa-zisi „suporteri” ai lui CFR!

sivle  •  12 mai 2008, 11:02

cuvantul cenzurat de ziar este ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat). Si cui nu-i convine sa scrie acasa :))

pt DIS  •  12 mai 2008, 11:02

Iti punctez eu un lucru:STEAUA si-a pierdut in acest sezon de Liga I 1/3 din suporteri iar CFR a castigat intreaga Romanie,mai putin cele 2/3 dintre sclavii makedonului si 200 de huligani U Cluj.

Nem Tudom  •  12 mai 2008, 11:04

Arpad Zoltan Paszckanyi este rezultatul firesc al campaniei ANTI – BECALI. Este unealta lui Basescu in desfasurarea unui complot politic. Nu are nici o legatura cu fotbalul.

tomas spania  •  12 mai 2008, 11:06

daca cunoasteti cantecul , nu sant sigur seicaru sau socaciu:near trebui 100 de ani sa ne cladim(cenaclu flacara).de aici in colo 100 de ani le va trebui celor de la cfr cluj sa mai castige vreun campionat sau vreo cupa o sa fie cei mai huiduiti pe unde ori merge,nu cred ca o sa faca vreun punt in cpl:sade iancu peo gutuie si le da la ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

alin  •  12 mai 2008, 11:07

Cine se „leaga” de STEAUA, DINAMO si UNIVERSITATEA CRAIOVA precum si de suporterii lui POLI TIMISOARA si „U” CLUJ face un mare deserviciu fotbalului romanesc. Aceste 3 echipe ne-au adus glorie si au ridicat stindardul tarii acolo sus unde ii este locul. Au dat o multime de jucatori nationalei, care de atatea ori ne-a scos in strada de bucurie.Iar acesti minunati suporteri creaza o atmosfera cum numai pe marile stadioane europene mai intalnesti.Indiferent ai carui echipe suntem suporteri trebuie sa ne apreciem si sa ne respectam valorile.

rosu  •  12 mai 2008, 11:07

daca ia becali exempul cfr-ului care se muta in ungaria si pleaca cu steua in albania ca doar e a lui acum ce faceti tampitilor atunci.si suporteri multi nu are cfr-ul dar vor creste ca doar suntem neam de gigi contra si hop nu mai tinem locul 2 tinem cu 1

Jancan  •  12 mai 2008, 11:07

Mai du-te ma cu scirba aia de st-OAIA. parca tu nu ai stii cum s-a facut echipa de atunci. st-OAIA e cea mai scirboasa echipa din Romania. cea mai hoatza si mai penala. Nu pot cistiga nimic fara aranjamente. sacrilegiu e mentinerea acestei echipe furacioase in A.

Lucian  •  12 mai 2008, 11:08

Foarte bun articolul! Multe semne de intrebare in ce priveste obiectivele d-lui Paszkany, din pacate.

antiOIER  •  12 mai 2008, 11:09

ACEST gulas E UN***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) BAGAT IN FATA!

CFR 1907 CLUJ  •  12 mai 2008, 11:09

Steaua a castigat experimentul Cupa Campionilor din ’86.Liga campionilor de azi nu are mai nimic in comun cu ce s-a jucat pana in ’89.CFR 1907 CLUJ felicita Steaua pentru acea performanta,doar ca proportiile acesteia au fost supradimensionate de un popor ce se crede mai mare in istoria lumii decat este in fapt.Arpad Paszkany nu a criticat Steaua cu nimic,nu a ironizat-o niciodata,nu a jignit-o niciodata,tot ce a spus este ca acel triumf este cu mult exagerat ca valoare fotbalistica pura.Clubul CFR 1907 CLUJ multumeste tuturor celor care au fost alaturi de echipa din Gruia in toti acesti ani si le promite ca nu-i va dezamagi niciodata.Echipa noastra de fotbal este doar la inceputul unui drum fotbalistic,viziunea noastra si scopurile noastre sunt legate de trofee internationale,Cupa UEFA si Liga Campionilor,competitii in care va vom oferi mult spectacol si multe satisfactii.

aspy  •  12 mai 2008, 11:11

Tudorel Stoica
„Un lucru să ştie Paszkany, anume că Honved Budapesta era la acea oră «naţionala» Ungariei. Iată cum vine acum şi deschide gura unul care s-a trezit campion din prostia lui Gigi Becali”

mujotutun  •  12 mai 2008, 11:12

E dreptul lui Paszkany sa spuna ce-i trazneste prin cap si cand voieste, mai ales daca asa gandeste. Imi amintesc de „interviul” luat de nu mai stiu ce condeier GSP lui Venables, ce dorea sa-i smulga antrenorului o declaratie laudativa la adresa Stelei. Omul a tot dat-o la intors pana cand, exasperat de insistentele jurnalistului, a izbucnit: „ce meci , dom’le! Steaua nu a jucat nimic in jocul acela, s-a aparat cu disperare si a avut noroc la loviturile de departajare”. Adica nu am fost cu totii indignati de modul dezgustator in care Glasgow a castigat recent semifinala UEFA cu Fiorentina, dupa modelul patentat de Steaua? Ce vreti? Daca voi toti de la GSP sunteti sclavii afectivi ai Ghencei, nu are nimeni voie sa cracneasca? Cand detracatul de Becali ii injura in stanga si-n dreapta pe „unguri”, fapt condamnabil nu numai penal ci si legal, ce-mi faceti dvoastra si FRF si LPF si factorii abilitati? Cel mult ne indemnati sa-l lasam in plata D-lui ca asa e el! Si cum de cuteaza cineva sa-l faca „nesimtit” pe Paszkany – ceea ce reprezinta o insulta – si dvoastra publicati asta cu deplina satisfactie? Sa va fie rusine!
Da, sunteti slugile Stelei! Dl Vochin, ce-si aseaza blogul sau sub un motto foarte onorabil, insinua in comentariul finalei cupei ca Iuliu Muresan este un om lipsit de caracter. Ce legatura are asta cu fotbalul si cu datoria sa de a prezenta cat mai obiectiv meciul? Acest lacheu al Stelei, un garid oparit in cerneala de sepie, ne insira performerii campionatului: Danciulescu: cele mai multe goluri, Cadu (ori Culio?): cele mai multe pase de gol – cifre obiective, incontestabile – si Radoi: cea mai mare medie a notelor!!! Note puse de voi, din burta, stelisti scarbavnici, care nu v-ati jenat sa-l promovati nu de mult pe descreieratul de Dica fotbalistul anului in pofida lui Mutu! Sunteti cea mai dezonorata adunatura de jurnalisti; si daca mai putem tolera ca nu va da inteligenta afara din casa, aservirea stelista este inacceptabila. Fetele de pe centura au mult mai multa onoare decat junta stelista de la GSP!
Ah, cum se simte turbarea voastra ca feroviarii clujeni au reusit eventul! Sa va dea Dzeu tot astfel de „satisfactii”!

Dac  •  12 mai 2008, 11:13

Eu nu inteleg un lucru:nu se prinde nimeni ca aici nu e vorba doar de Steaua ci si de ROMANIA??Fratilor ardeleni,voi ce sunteti?romani sau ,,ardeleni”??Ce nu e clar??E cea mai mare performanta aunei echipe ROMANESTI!!Va tot aud ca lupatati impotriva Bucurestiului,ca in 86 nu a fost nimic deosebit,etc…mai aveti putin si cereti o provincie separata,gen Kosovo.Treziti-va!!daca il urati pe Becali,nicio problema…dar ce aveti cu Steaua 86??Cu o echipa care a reprezentat Romania??uitati-va cate echipe a batut…chiar nu va inteleg…in loc sa ne bucuram si sa ne mandrim ca si ROMANI pt aceasta performanta,o minimalizam…fraieri mai suntem..din cauza asta nu ajungem niciodata departe!!Mi-e scarba…

CFR 1907 CLUJ  •  12 mai 2008, 11:14

Steaua Bucuresti a castigat experimentul Cupa Campionilor din ‘86.Liga campionilor de azi nu are mai nimic in comun cu ce s-a jucat pana in ‘89,atat valoric cat si administrativ.CFR 1907 CLUJ felicita Steaua pentru acea performanta,doar ca proportiile acesteia au fost supradimensionate de un popor ce se crede mai mare in istoria lumii decat este in fapt.Arpad Paszkany nu a criticat Steaua cu nimic,nu a ironizat-o niciodata,nu a jignit-o niciodata,tot ce a spus este ca acel triumf este cu mult exagerat ca valoare fotbalistica pura.Clubul CFR 1907 CLUJ multumeste tuturor celor care au fost alaturi de echipa din Gruia in toti acesti ani si le promite ca nu-i va dezamagi niciodata.Echipa noastra de fotbal este doar la inceputul unui drum fotbalistic,viziunea noastra si scopurile noastre sunt legate de trofee internationale,Cupa UEFA si Liga Campionilor,competitii in care va vom oferi mult spectacol si multe satisfactii.

pt Dac  •  12 mai 2008, 11:16

Tocmai asta e problema…ar trebui minimalizata…E UMFLATA CU POMPA STEAUA DIN ’86!!!NIMENI,NIMENI,NIMENI NU VEDE ASTA?!?!Foarte bine ca a fost castigata,dar pe plan international nu a fost mare grozavie.

romania  •  12 mai 2008, 11:17

paskany…un jegos, sa se mute el ku familia lui, si sa ia si toti ungurii de la noi, dk nu le place tara noastra dk stau ku japk aici, la revedereee

sandokan vasile  •  12 mai 2008, 11:17

Tolo,o sugestie.

Scoate-ti un dvd si cu meciul Steaua-Anderlecht 3-0.

Sa-si clateasca ochii cu meciul asta toti obositii care posteaza p-acia in necunostinta de cauza!

pt mujotutun  •  12 mai 2008, 11:18

Asa e.Vochin,magaru l-o facut nesimtit pe Muresan.Si stii cum o fost?Echipa trebuia sa prind avionul din Bacau,iar pana acolo aveau de mers cu autocarul.Nu o avut timp sa le vorbeasca!!!Sunt niste thigani odiosi bucurestenii!!!ODIOSI!!!!

mujotutun  •  12 mai 2008, 11:18

Ca sa nu mai zic ca astfel de „materiale” dau apa la moara unor sovini imbecili antimaghiari – din care nu ducem lipsa in nici o galerie bucuresteana, din pacate, lucru pe care TAAARRE il veti deplange ulterior, cu lacrimi de crocodil. RUSINE juntei steliste si nationaliste de la GSP!

Comentează