Straniul domn Paszkany

Finanţatorul CFR foloseşte momentele cheie pentru un discurs sportiv extremist

luni, 12 mai 2008, 6:48

Finanţatorul CFR foloseşte momentele cheie pentru un discurs sportiv extremist

Nu dreptul lui Arpad Paszkany de a discuta performanţa Stelei din ’86 irită. Într-o lume liberă, nu există teme tabu. Avortul, eutanasia sau intervenţia genetică asupra fiinţei umane se discută public, de ce nu ar putea fi dezbătute meciurile unei echipe de fotbal?! Sîntem europeni. Societăţile bune sînt înclinate spre controversă. Aşa s-a născut civilizaţia europeană, aşa a progresat ştiinţa, aşa se exercită democraţia.

Numai că, în cazul lui Paszkany, asistăm la altceva. De cînd a apărut în fotbal, proiectul său a fost atacat fantezist şi xenofob… „ungur plătit să rupă România”, „echipa serviciilor secrete maghiare”… În apărarea normalităţii s-au ridicat, consecvent şi deseori împotriva unei mase de suporteri pătimaşi, jurnalişti, persoane publice şi oameni din fotbal.

Tuturor acestora, Arpad Paszkany le minează eforturile prin ieşiri stranii, care par calculate. Întîi a spus că toţi arbitrii sînt hoţi şi că trebuie bătuţi. Apoi, că el luptă împotriva miticilor din fotbal şi că CFR e un proiect anti-Bucureşti.

Ciudat e că întotdeauna aşteaptă momentul de maximă audienţă şi, în loc ca discursul său să rămînă civilizat şi ponderat, zi de zi aşa pare!, loveşte într-un plan radical, ca şi cum ar vrea să comunice un mesaj. Acum cîteva zile, după ce a devenit omul zilei prin cîştigarea titlului cu CFR, a spus despre Cupa Campionilor cîştigată de Steaua că „Să fim serioşi, ăla e trofeu?!”.

N-o fi, dar are două calităţi obiectiv măsurabile:
1. E singurul loc 1 cîştigat vreodată de o echipă românească în istoria FIFA şi UEFA.
2. E cel mai important trofeu pe care-l poate obţine un club european.

Cînd loveşti în capitalul simbolic al unui fotbal în care tu însuţi devii campion, meriţi întrebarea: de, fapt, ce vrei? Te interesează sportul sau altceva?!

Comentarii (540)Adaugă comentariu

ady  •  12 mai 2008, 11:52

A,si ca o completare,imi place steaua si respect performantele lor,dar au castigat acum 22 de ani,da-o incolo de treaba…sunt jucatori de fotbal care nici nu erau nascuti atunci..cum sa se identifice ei cu performanta daca nu au vazut-o in viata lor

razvan_pitesti  •  12 mai 2008, 11:53

daca jiji avea macar putina minte asa trebuia sa arate LOTUL STELEI astzi….

antrenor: RAZVAN LUCESCU -250.000 euro

portar: ZAPATA -30 ani- 250.000 $
portar: STEEL -23 ani- 180.000 $
portar: CERNEA -33 ani- 100.000 $
fundas: GOLANSKI -25 ani- 240.000 $
fundas: NICOLITA -23 ani- 250.000 $
fundas:M.CONSTANTIN-23ani- 300.000 $
fundas: GHIONEA -29 ani- 250.000 $
fundas: MARDARE -20 ani- 160.000 $
fundas: RADA -25 ani- 230.000 $
fundas: EMEGHARA -24 ani- 320.000 $
fundas: SEPSI -21 ani- 150.000 $
mijlocas:DAYRO M. -22 ani- 300.000 $
mijlocas:TORJE -18 ani- 150.000 $
mijlocas:RADOI -27 ani- 450.000 $
mijlocas:OV.PETRE -26 ani- 280.000 $
mijlocas:C.VILLANUEVA -22ani-420.000 $
mijlocas:DAMINUTA -18 ani- 140.000 $
mijlocas:PLESAN -25 ani- 200.000 $
mijlocas:ELTON -22 ani- 350.000 $
mijlocas:KARAMIAN -28 ani- 330.000 $
mijlocas:OCHIROSII-19 ani- 120.000 $
atacant: V.LOVE -23 ani- 600.000 $
atacant: MARICA -22 ani- 500.000 $
atacant: PINTO -22 ani- 350.000 $
atacant: B.STANCU -20 ani- 170.000 $
……………………………………………………………………
in iarna:
VANDUTI:

NESU
BACIU
CRISTOCEA
IACOB
CROITORU
LOVIN
ZAHARIA
SURDU
NEAGA
DICA
…………………………………
total= 14.000.000 $
……………………………………………………………………
ACHIZITII:

PINTO -500.000$
M.CONSTANTIN -2.000.000+tva =2.400.000$
SEPSI -1.500.000+tva =1.800.000$
TORJE+DAMINUTA -2000.000 $ +40% fiecare
ELTON – 400.000 $
DAYRO MORENO – 2.000.000 $
C.VILLANUEVA – 4.000.000 $
V.LOVE – 8.000.000 $clauza jucator
+ 1.500.000 $ prima instalare
…………………………………
total= 22.600.000 $
……………………………………………………………………
VANDUTI in vara:

LUNGU -……
P.MARIN -……
GOIAN – 8-10 milioane $ dupa euro
V.BADEA – in transferul Karamian
…………………………………
total= 9.000.000 milioane $
……………………………………………………………………
ACHIZITII in vara:

STEEL – 1.500.000 $ portarul de la echipa engleza Balsney care a aparat extraordinar in toate meciurile din cupa angliei cu liverpool, chelsea etc

MARDARE – 1.000.000+tva =1.200.000 $

MARICA – 5.000.000 $ la stuttgart nu mai prinde echipa deloc si are nevoie de o echipa la care sa joace sau nu va mai prinde nationala +germanii sa-si recupereze macar o parte din investitie

KARAMIAN – V.BADEA + 400.000 $

B.STANCU – 1.500.000 $
…………………………………
total = 9.600.000 $
……………………………………………………………………
INVESTITIE IN INFRASTRUCTURA:

stadion – 40.000.000 $ 46.000 locuri si acoperit

centru de copii si juniori ultramodern – 10.000.000 $
……………………………………………………………………
COSTUL PROIECTULUI !!!

retur 2008 – 500.000 $
cazare&transport
– 1.000.000 utilitati
stadion si altele
– 3.500.000 $ salarii juc
– 22.600.000 $ transferuri
– 1.000.000 $ impozite
– 2.000.000 $ prime juc
…………………………………
total = 30.600.000
…………………………………
sezon 2008/2009

-50.000.000 $ stadion + centru juniori
-1000.000 $ utilitati stadion
-1000.000 $ transport + cazare
-1000.000 $ centru juniori & echipa 2
-7.000.000 $ salarii jucatori
– 3-7 milioane $ prime jucatori
-2.000.000 $ impozite
…………………………………
total= aprox 68.000.000 $
……………………………………………………………………

COST PROIECT : aprox 99.500.000 $
……………………………………………………………………
VENITURI retur 2008 & sezon 2008/2009

-23.000.000 $ din transferuri
-4.000.000 $ publicitate
-6.000.000 $ sponsori
-5.000.000 $ bilete liga 1
-3.500.000 $ marketing
-11.000.000 $ de la uefa (ucl)
-5.000.000 $ bilete liga campionilor
-10.000.000 $ drepturi tv liga 1
-2.500.000 $ cel putin din cupa uefa terminand in UCL pe 3 sa zicem…
…………………………………
TOTAL = 70.000.000 VENITURI!!!!
……………………………………………………………………
in fiecare an cu buget de maxim 18.000.000 $ si cu venituri de minim 40.000.000 cu numai o simpla calificare in grupe UCL si locurile 1-2 in campionat….
…………………………………
CE FRUMOS AR FI FOST SA-I FI DESCHIS CINEVA MINTEA LUI BECALI…….

Bogdan  •  12 mai 2008, 11:53

Tolo, esti penibil.

test  •  12 mai 2008, 11:53

pt radukku am pierdut ft multi bani datorita incopetentei lor…ne-au supt timp de secole si ne-au calcat in picioare valorile. mie imi vin in minte, coanda, vlaicu, enescu, eminescu, iorga, brancusi calinescu,…la ei attila, petofi sadnru…
sunt niste***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)au si ei exceptiile lor dar prea putine…***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

Cris  •  12 mai 2008, 11:54

Correct rationamentul. Felicitari pentru articol si echilibru!

luis  •  12 mai 2008, 11:55

Ipocrizie si rea-vointa…asta demonstreaza conducerea CFR-ului. Initial aparuti ca o briza de aer curat intr-o incapere ranceda, au mimat discursul civilizat si profesionalismul. Trebuia sa ne fi obisnuit deja, patronul Politehnicii Timisoara a facut exact acelasi lucru. Cine se amesteca in tarata sfarseste mancat de porci.Daca prezentul poate fi criticat pentru ca este criticabil, persiflarea muncii unei generatii pe care fotbalul romanesc nu o sa o mai aiba vreodata seamana a blasfemie. Steaua anilor 80 a castigat 2 trofee, a mai jucat o finala si inca o semifinala in Cupa Campionilor fiind formata integral din jucatori romani. Un fapt care are importanta! Macar pentru noi, daca nu pentru parvenitii zilei!

ovidiu GL  •  12 mai 2008, 11:56

nu are nimeni nimic cu voi.dar recunoaste ca nu toti gandesc si simt ca tine.nu mi cere sa simpatizez personaje ca tokes,paskany si alti cativa ,de aceeasi etnie cu tine.Acea echipa a fost o forta in Europa.Nivelul fotbalului de club era altul,dat totusi,a jucat 2 finale si o semifinala de CCE in 4 ani.Astazi doar echipe ca Milan,Liverpool sau MU pot realiza asa ceva.Asa ca,ca roman-nu ca stelist-(acea echipa avea in componenta si olteni si moldoveni si ardeleni si banateni si chiar unguri)nu pot decat sa fiu scandalizat de ceea ce spune un idiot…care din pacate a devenit persoana publica…

stelisti, mandria tarii  •  12 mai 2008, 12:01

toti astia care preamaresc steaua lui ceausescu folosesc „argumente” demne de inteligenta parintelui lor spiritual, oricine le contesta odele si omagiile este „idiot”, „frustrat”, „bozgor” si automat improscat cu… ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat). asa aparatori ai „realizarilor si cuceririlor” cred ca nu apareau nici in cele mai frumoase vise ale „odiosului”.

Tavi  •  12 mai 2008, 12:01

Am avut respect fatá de Paskany ptr. tot ce a fácut la Cluj, dar cred cá s-a infectat si el cu prostia si mizeria care dominá fotbalul románesc. Pácat de el.

radukku  •  12 mai 2008, 12:02

pt test: acum recunosti ca au si ei valori la nivel mondial. desi am pierdut din cauza maghiarizarii fortate (din 1,5 mil de unguri 1 mil sunt romani maghiarizati), am vazut ca nu sunt oameni puturosi. sunt chiar harnici (cel putin maghiarii, nu secuii). am fost intr-un sat mixt: casele de romani erau darapanate iarba mare etc. casele de maghiari se deosebeau prin curatenie si aratau mult mai ingrijite.

Laurentiu-pt test  •  12 mai 2008, 12:02

o sa va rugati poate sa fie din nou dictatura ..asha poate o sa mai luati cu forta jucatori din tara , cine stie poate va faceti iar echipa ..si daca votati cum trebuie chiar se poate intampla asta 😛

AMR  •  12 mai 2008, 12:03

Catre un bozgor..sa fie oare din cauza zecilor de ani de persecutie istorica? Sa fie oare din cauza indraznelii unora de a „revendica” tinuturi romanesti? Pt cei care sunt romani ganditi-va cum ar fi sa zica un ungur ca nici Marea Unire e asa spectaculoasa:”Sa fim seriosi! Aceea e Unire?”.

Pele  •  12 mai 2008, 12:03

Propun ca cei care sustin CFR-ul sa vorbeasca atunci CIND VOR AVEA O SINGURA VICTORIE IN ORICE CUPA EUROPEANA. Pina atuci nu aveti dreptul la nici o opinie ca ati facut Romania de ris chit ca asta vreti !

rapidist29  •  12 mai 2008, 12:04

bai frate de ce trebuie sa suportam noi ceilalti suporteri, care nu simpatizam steaua, in fiecare an pe data de 7 mai, toate stirile, ziarele aduc aminte de marea performanta din 1986, ce performanta frate, a comunismului? stim toti cum se castiga atunci campionatele, nu degeaba au sarit cu gura si dinamovistii in apararea stelei. Crezi ca milan, real sarbatoresc zilele cand au castigat liga? rusine steaua, sper ca la toamna sa jucati in div B

vamananc  •  12 mai 2008, 12:04

paszkany spre deosebire de gigi becali are un pic mai multe clase,e mai tanar si e ras in cap….in rest se potriveste de minune in mocirla din liga lui mitica!!!!
o alta eructatie gen muresan care nu ma surprinde cu nimic….
sa vedem jucatorii second hand de la cfr ce vor face in liga campionilor unde au ajuns datorita stelei !!!!!!!!!!!!
ca altfel se pregateau si ei ca dinamo de 10 ani pentru champions league!!!

Mark  •  12 mai 2008, 12:05

Performanta Stelei este extraordinara.
Desi a fost obtinuta in conditii mult mai favorabile ca azi(echipele din Anglia fusesera excluse din cupele europene,echipele nu erau atat de puternice neavand voie sa alinieze 11 straini ca azi,sistemul de desfasurare era altul cu eliminari dupa fiecare tur,etc)performanta Stelei este si probabil va ramane unica.
Cu toate acestea,nu trebuie sa obligam 22 milioane de romani sa fie de acord cu aceasta performanta.

aspy  •  12 mai 2008, 12:06

„Eu ii apreciez inteligenta lui Paskany. Stie sa loveasca asa incat sa doara.”
Daca ar fi lovit in becali nu ar fi sarit nici un stelist in apararaea lui..dar a lovit in performanta unor oameni care au muncit si nu sau plans ca au fost adusi la steaua cu forta cum mananca unii kkt…Paszkany ar trebui sa-si ceara scuze generatiei ’86 si in general Stelei care nu are nici o vina in legatura cu practicile oierului

Gretty  •  12 mai 2008, 12:07

In mare, ai dreptate. DAR…Nu cred ca iesirile cu tenta extremista ale acestui domn merita efortul insirarii unor argumente care sa-i combata elucubratiile. E ca si cum as incerca sa conving pe cineva care contesta faptul ca doi si cu doi fac patru ca se insala si caut argumente in acest sens. Un asemenea personaj merita , in cel mai bun caz, ignorat. Mentionez ca ma aflu printre cei care combat cu convingere atitudinile extremiste ale domnului Becali si ale tuturor celor care amesteca sportul cu(geo)politica, incercand in felul acesta sa-si mascheze nereusitele si frustrarile, precum si printre cei care au aplaudat sincer reusitele CFR-ului din acest an.

Dora  •  12 mai 2008, 12:11

Nu pot sa sufar (de fapt urasc) steaua. Insa nu pot fi de acord cu afirmatiile lui Paszkany. Pentru ca:
1. Orica ar spune oricine, la acea data era cel mai important trofeu pe care il putea castiga o echipa de club, si l-a castigat o echipa din ROMANIA!
2. nu a fost un succes izolat, steaua mai jucand in acea perioada inca o finala (cea perduta cu Milan) si parca o semifinala.
Totusi
1. Cred ca era mai usor pe atunci ca sactigi efectiv competitia, decat sa treci astayi de grupele UCL.
2. Prea mult se vorbeste despre acest lucru si de asta se isca atatea comentarii rautacioase. O.K., a fost o mare performanta, dar au trecut totusi 22 de ani!!! Cred ca e suficient sa se aminteasca pe 7 mai, insa la noi e o adevarata intoxicare pe acest subiect. Nu cred ca exista meci international al stelei la care sa nu se vorbeasca despre 1986. Oare si altii fac asa? Nu stiu sigur care e, dar parca exista o echipa englezeasca, LEEDS, care a castigat CCE si acum e in Liga a III in Anglia. Numai stelistilor le tot place sa traiasca in trecut.

tori  •  12 mai 2008, 12:13

Finala din CCE 86 a fost catalogata unanim , ca fiind cea mai slaba disputata vreodata.O singura greseala face Paszkany ,pe care vad ca nimeni n-a observat-o si anume ca NICI BARCELONA NU ERA VREO SUPERECHIPA la acea data(vezi norocul teribil din semifinale cu o alta „forta”IFK Goteborg.

unguru` bulan  •  12 mai 2008, 12:14

tolo,spune cum e cu mita data finlandei.de cate ori vrei sa te intreb?daca ce a facut jiji e mita atunci tu si colegii tai ar trebui sa-i fiti colegi de ‘garsoniera”

EMIL  •  12 mai 2008, 12:14

RUSINE, SA-TI FIE RUSINE
SA VAD CATE PUNCTE FACI TU………???

adi  •  12 mai 2008, 12:14

el a laudat performanta de a obtine acel trofeu dar a mai zis ca a fost obtinut usor, cum de altfel si are dreptate, ca doar un meci a avut greu, finala.

Deleanu  •  12 mai 2008, 12:15

Tolontane, de ce nu spui lucrurilor pe nume? Paszkany a blasfemiat fotbalul european, nu numai pe cel romanesc! Caci el a zis ca echipele pe care le-a intalnit Steaua atunci erau echipe de doi lei. Alea erau campioanele din tarile cu fotbal dezvoltat din Europa acelui an. Deci, monseur Pashcani, ca probabil de la targusorul ala ii vine numele, are ceva cu Europa. De ce nu il ajuti sa intre in gura Europei? De ce nu trimiti la UEFA afirmatiile conasului din Pashcani cu privire la valoarea unei competitii sustinute de UEFA? fA SI TU CEVA UTIL SI NORMAL!

unguru` bulan  •  12 mai 2008, 12:17

vad ca sunt ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)si inca multi care spun ca steaua a avut un singur meci greu.as vrea sa-i intreb p***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat),cine a scos din competitie echipele tari?nu cumva cele ‘slabe”care s-au calificat in fazele superioare?ati priceput,voi cei cu un singur neuron?

aspy  •  12 mai 2008, 12:20

„Numai stelistilor le tot place sa traiasca in trecut.”
ASa cum CFR a sarbatorit 100 de ani de nimic,
Steaua sarbatoreste n ani de la castigarea CCE … orice club din lume isi sarbatoreste datele istorice…7 mai ’86 este o data istorica pt Steaua si pt intreg fotbalul romanesc

alka  •  12 mai 2008, 12:20

bah frate ce neputinciosi suntem.ca intotdeauna suntem dezbinati si nu reusim sa luam atitudine asa cum trebuie impotriva unor oameni cum e paszkany care incepe sa se transforme intr-un alt berbecali,de data asta nu machidon ci ungur.ce urmeaza sa mai declare?ca nici performantele nationalei din ’94 nu-s mare lucru,nu?in fond,ungurii au jucat si finala iar noi am ajuns numai in sferturi.sau ca marea unire a fost doar un mare fas,fara importanta sau poate doar una simbolica.

GILOS  •  12 mai 2008, 12:20

Inteleg ca a ajuns pe la GSP o „recompensa pt corectitudine ” si a-ti pornit actiunea de spalare a ciobanului infractor. Chiar asa, nu cumva s-a ajuns prea departe ? Astia de la DNA chiar si-au facut treaba, chiar au probe !! Ar fi cazul sa se lase cu puscarie, cu retrogadari …firul banilor murdari duce cam departe sus…foarte sus…( mitica stie ca daca este strans becali, multi vor fi dati in vileag )
Asa ca, sa revenim la liga noastra cu obiceiurile noastre. A-ti innebunit ? Chiar vreti sa se faca dreptate ?
Hai sa ne facem ca ploua. Nici usturoi nu am mancat nici gura nu ne miroase.
***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)!! Traiasca Romania Mare !! Traiasca liga lui mitica !!

iulian  •  12 mai 2008, 12:21

ma asteptam la mai mult dupa declaratiile lui arpad.singurul care pare sa-si dea seama de situatie este ioanitoaia.probabil tolo este uluit de declaratie sau,mai grav,nu reactioneaza cu aceeasi unitate de masura la gesturile oamenilor din fotbal.asta se poate lesne numi partizanat pro cfr.

Vasile ALEXANDRESCU  •  12 mai 2008, 12:21

Pentru toti cunoscatorii de fotbal:dupa 1986 Steaua a mai jucat o finala de cupa intercontinentala pe care a pierdut-o din cauza unui arbitru,a castigat o supecupa a Europei,a mai jucat o finala de Cupa Campionilor, inca o semifinala de Cupa Campionilor si deasemenea a jucat si in primele trei editii ale UCL.
STEAUA E CEA CARE A ADUNAT MAREA MAJORITATE A PUNCTELOR CARE II PERMIT CFR-ULUI DIN CLUJ SA JOACE IN UCL.Numai pentru asta Paskany ar fi trebuit sa TACA DIN GURA CU ASTFEL DE AFIRMATII.
In exteriorul tarii noastre cand se vorbeste de fotbalul din Romania se vorbeste de Hagi,STEAUA.De restul prea putina lume stie.
Toate aceste discutii pe care le faceti sunt inutile.

Laurentiu  •  12 mai 2008, 12:23

MARE DREPTATE ARE PASKANY !!!..poate imi spun si mie stelistii astia valorosi ce au facut cu prima echipa mai pe treaba shi anume RIVER PLATE ..shio apoi cu una din Europa de-aici de la noi..AC MILAN ??…foarte valoroasa echiapa Steaua 86 😀

chi  •  12 mai 2008, 12:25

ce cauta anul 1907 in denumirea chefereului,alaturi de abrevierea cfr?e clar ca sunt incompatibile,in 1907 clujul era denumit kolosvar,un oras in ardealul ocupat de unguri,iar in situatia asta e greu de grezut ca ar fi avut ce cauta cfr in ardeal.

Laurentiu  •  12 mai 2008, 12:25

au jucat cu Barcelona parca erau MIOVENIUL lui Cartu ..cu autobaza 🙂

tonny  •  12 mai 2008, 12:25

Un lucru este sigur strategia celor de la C.F.R. Cluj a fost bine pusa la punct si sincer nu cred ca in spatele echipei sta paskani sau Muresan ptr k nui vad pe astia 2 mai smecheri in ale fotbalului decat Becali,Borcea,Iancu,Porumboiu,Copos..etc,spun asta ptr k prea le-au reusit in timp scurt planurile si cu o precizie de invidiat si cred k singurul lor obstacol a fost Becali care in mod suspect a fost singurul care sa luat la tranta cu ei pe toate planurile pe cand ceilalti sau multumit prea usor cu un loc de cupa U.E.F.A.

Mihai  •  12 mai 2008, 12:26

sunt din Cluj si cred ca e binevenita o perspectiva asupra declaratiilor respective si din directia asta.
mai intai, nu pot sa nu remarc disproportia dintre reactia fata de declaratiile aproape zilnice ale unor conducatori de cluburi din Bucuresti, cel putin lipsite de bun simt si reactia fata de 2, 3 declaratii mai putin fericite care vin dinspre Cluj (cred ca orice comparatie intre afirmatiile dezbatute in acest articol si afirmatiile xenofobe care au revenit constant dinspre capitala risca sa cada in derizoriu)
mai apoi, indiferent ca admiteti sau nu, dinspre Bucuresti se simte – inclusiv de la jurnalisti – o discriminare constanta fata de restul tarii.
De aici ai de multe ori senzatia ca Bucurestiul sufoca restul tarii, de regula in plan politic si , mai nou, in cel fotbalistic
Am fost aseara pe stadionul CFR la premierea campionilor, unde a lipsit presedintele ligii, iar trimisul sau a avut de spus doar cuvinte din care se deducea multa suficienta si sentimentul de superioritate.
gestul ligii profesioniste de fotbal, prin oficialii ei, mi se pare mult mai grav decat declaratia, repet, probabil nu tocmai fericita, a unui patron de club
dar astfel de gesturi trec neobservate de la Bucuresti si am senzatia ca inclusiv dumneavoastra, jurnalistii de acolo, v-ati format un mod de a percepe lucrurile in care o campioana care nu e din regat intra greu in calcul.
cat timp reactiile dinspre Bucuresti sunt constant de o anumita factura, sa nu va surprinda doza de aversiune care vine din sens invers
P.S. dupa castigarea titlului de catre CFR, tot ce ati reusit sa puneti pe prima pagina a fost o poza cu Radoi

Dora  •  12 mai 2008, 12:27

Cand am spus “Numai stelistilor le tot place sa traiasca in trecut.” nu m-am referit ca n-ar trebui sa sarbatoreasca. Ar fi chiar culmea. Am zis si cred ferm ca aceasta performanta ar trebui sarbatorita de toata presa sportiva, etc, pe data de 7 mai. (daca le face atata placere, stelistii pot sarbatori in fiecare zi implinirea a n ani si n zile, ca nu-i opreste nimeni.
Insa e prea mult sa se vorbeasca atat despre acest subiect, iar stelistii sa se laude mereu, cand raman fara argumente cu „performanta din 1986”. Pai atunci probabil ca suporterii lui Liverpool, Milan sau Real (cred ca astea au cele mai multe trofee) ce sa faca? Sa umble tot racnind ce au realizat ei???

Carlsberg  •  12 mai 2008, 12:28

Real Madrid are vreo 10 trofee de Champions League. Marea lor majoritate au fost castigate atunci

55′ Real Madrid
56′ Real Madrid
57′ Real Madrid
58′ Real Madrid
59′ Real Madrid

Tocmai acea perioada a facut din Real Madrid ceea ce este astazi.

Sa fim seriosi … astea sunt trofee ??!!

CINE ESTE STEAUA

1986 – Campioana europeana
1986 – Finalista campionat mondial cluburi
1987 – Castigatoare supercupa europei
1988 – Semifinalista cupa campionilor
1989 – Vice-campioana europeana
2006 – Semifinalista Cupa Uefa
————————————
23 Campioana romaniei (record) 12 locul 2
20 Cupa romaniei (record) 7 finalista
5 Supercupa romaniei (record) 2 finalista
1006 Victorii in Liga I
104 Meciuri consecutive fara infrangere
adik vreo 3 campionate

CINE E CFR

stefan_nica  •  12 mai 2008, 12:28

Da e adevarat ca vrem sa vedem ce va face Clujul in Cl.Daca jucatorii CFR-ului sunt considerati „second hand”ai Stelei (echipa care a ajuns prin frauda in CL)cum sunt…ca parca se impiedicau in minge.De fapt mingea parea dusmanul lor de temut, nu stiau nici macar unde este poarta proprie.Oricum in cupele europene,in sezonul trecut ,echipele noastre au pierdut in fata unor echipe de duzina(Famangusta, Elfsborg,Slavia Praga).

Laurentiu  •  12 mai 2008, 12:29

..iar pe tine tolontan ..Ce te intreseaza ?..sportul,sau altceva..?

aspy  •  12 mai 2008, 12:30

citat :”MARE DREPTATE ARE PASKANY !!!..poate imi spun si mie stelistii astia valorosi ce au facut cu prima echipa mai pe treaba shi anume RIVER PLATE ..shio apoi cu una din Europa de-aici de la noi..AC MILAN ??…foarte valoroasa echiapa Steaua 86″
Sa intrebam arbitrul partidei ce sa intamplat in finala cu milanul.

me  •  12 mai 2008, 12:31

@rapidist frustat;Ma nu te obliga absolut nimeni sa sarbatoresti tu succesul Stelei din 1986,nu ai decat sa nu cumperi ziarele din ziua aceea sau sa schimbi canalul,Romania e o tara prea mica din pct.de vedere fotbalistic si acea performanta va ramane probabil unica ptr. suporterii Stelei sau ptr. cei neutri si ptr. toti romanii in general pe cand la cei de care amintesti tu(real sau milan )la ei castgarea acestui trofeu e obiectivul lor an de an dar ce sa intelegi tu un f***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

Laurentiu-pt aspy  •  12 mai 2008, 12:33

..cand..prima, sau a doua oara ..? 😛

Dora  •  12 mai 2008, 12:34

***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)!!! Pasteaza un ton civilizat, asta daca nu e prea mult de cerut de la unul ca tine

Laurentiu-pt aspy  •  12 mai 2008, 12:36

..si sa ti mai zic ceva : FIORENTINA, KAISSERSLAUTEN..BENFICA…de asta ce mai ziceti , STELISTILOR ..FORZZA cCRAIOVA MAXIMA.. performanta pura !!!!

Alee  •  12 mai 2008, 12:36

felicitari, din pacate se urmareste altceva si nimeni nu vede decat cand o sa fie prea tarziu 🙁

stelian  •  12 mai 2008, 12:37

Pentru Dis, vreau sa subliniez ca sunt in totalitate de acord cu cele afirmate de dumneavoastra , dar vreau sa adaug si eu cateva randuri. In primul rand, CFR-ul nu ar fi ajuns niciodata campioana Romaniei, fara ,,sprijinul” direct al echipelor Steaua, Rapid si Dinamo, care au jucat lamentabil in turul campionatului. Apoi, CFR-ul a intrat direct in grupele CL datorita muncii si punctelor adunate cu greu de Steaua, Rapid si Dinamo.Dar sunt convins ca de la anul se vor corija greselile astea, astfel ca asemenea anomalii sa nu se mai intample .

paladino  •  12 mai 2008, 12:38

care de pe aici stie din ce cauza a murit Viorel Mateeanu,primul antrenor roman care a introdus in Romania fotbalul total,fiind in acelasi timp si mentorul lui Mircea Lucescu?din cauza marii echipe steaua,care nu a fost instare sa castige la Oradea cu FC Bihor in 1988.meciul sa terminat in minutul 100,gol dat de Balint.din cauza acelui meci,a amenintarilor primite in timpul meciului de la prim secretar si generali de armata,pentru a se lasa invinsi.pisamas pe ea de stea.omu a cedat,iar la 2 luni de suferinte a murit.asta e o mica particica din istoria tanchista a stelei.

stefan_nica  •  12 mai 2008, 12:40

A spus cineva aici ca una din performantele Stelei a fost „invulnerabilitatea „lor in 104 meciuri…Mare greseala,nu a fostperformanta Stelei ci a lui V Ceausescu ,de fapt a intregului sistem comunist.Spuneau multi despre Camataru cum a luat Gheata de Aur.Raspunsul e simplu:tot asa cum Steaua a castigat 104 meciuri consecutiv.

yo  •  12 mai 2008, 12:42

@ptr. aspy;De unde draku ai aparut ma si tu?cred ca esti unul din suporterii aparuti peste noapte ca si ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) tau pasckkat,taci dreaq si nu-ti mai da cu parerea ca dupa cum scrii vad ca nu poti lega 2 fraze bine in romaneste,cei de care vorbesti tu asa ca din vis River Plate era campioana Americii de Sud si in acl meci la scorul de0-0 Belodedici a marcat un gol perfect valabil anulat de arbtru care era sud-american,toate echipele in general din Europa aveau probleme in acele meciuri atunci cand arbitrau sud-americanii,in ceea cpriveste finala din 89 AC Milan era de neinvins in perioada aceea oricum era marea echipa AC Milan nu Anorthosis Famagusta asa ca taci si nu mai debita aici tot felul de prostii.

paladino  •  12 mai 2008, 12:43

cum au distrus stelistii o echipa frumoasa,FC Baia Mare,antrenor acela Viorel Mateeanu,fiin prima echipa romana care juca fotbalul total,retrogradand si luindu-i jucatorii,nu se scrie in istoria stelei?

Comentează