Rapid şi mitul Salvatorului

Taher conduce gălăgios un club care, deocamdată, stă pe loc

miercuri, 21 mai 2008, 6:02

Taher conduce gălăgios un club care, deocamdată, stă pe loc

Copos e cu adevărat mare! E suficient să tratezi cu el vînzarea unui club şi, împreună cu patrimoniul, îţi livrează bufoneria. Înainte de a veni la Rapid, Taher era definiţia misterului. Astăzi a devenit discret precum un serviciu secret care sărbătoreşte Sfinţii Constantin şi Elena cu artificii şi mititei pe terasa clădirii.

Ştim tot. Cînd a plecat spre Dubai. Cînd a ajuns. Unde s-a întîlnit cu Boloni. Ce au discutat. Pe ce sumă. Vorba fotbaliştilor rapidişti: „Am învăţat pe de rost programul campionatului din Emirate, dar n-avem habar cum arată programul nostru”.
După ce decenii în şir nimeni nu-l putea repera pe Taher-afaceristul, Taher-patronul de club poate fi amuşinat şi de un pichinez reumatic.

Toată această telenovelă „Vine Boloni, nu vine Boloni!” trădează o neîncredere teribilă în actuala echipă de la club. Începînd cu stafful şi terminînd cu jucătorii, pare că nimeni nu mai contează. Patronul e la safari de himere.

Chiar dacă va veni Boloni, cu cine va lucra? Schimbă tot? Cu ce bani? Pînă la urmă, Taher nu a cumpărat o echipă prăbuşită, ci trupa de pe locul 3. Care a reuşit să termine acolo în plin proces de depunctare şi de vînzare.

Loţi Boloni e un antrenor strălucitor. Numai că tot difuzînd spre club modelul salvatorului s-ar putea să constaţi că nu mai ai pe cine salva.

Comentarii (85)Adaugă comentariu

fotbal  •  21 mai 2008, 18:08

🙂 esti haios! la fel de tare mi-a placut si aia cu „mai uit cu smerenie…” beton! cam ca mona lisa? sau cum?

von pitzi  •  21 mai 2008, 18:12

in curand,taher o sa aleaga un antrenor,in functie de culoarea pantofilor,sa se asorteze!

von pitzi  •  21 mai 2008, 18:13

de ce ma tot moderezi? de ce nu imi lasi intelepciunea sa zburde liber pe blogul tau?

wasabi  •  21 mai 2008, 18:14

iara sa umfla astia de la rapid ..ca vor face achizitii ..si vor ramane cu buza lasata ..copos taher nu sunt oameni de folbal
iar boloni nu are ce cauta aici in mizerie

wasabi  •  21 mai 2008, 18:15

eu zic sa il ia pe rednic inapoi ..dupa ce termina mandatul de la dinamo 🙂

Rapidistu  •  21 mai 2008, 18:22

ce va mai place sa radeti de altii si sa vreti raul altora.eu zic sa va vedeti de echipele voastre, inclusiv tu mai tontomane a scuze tolontane!nu e treaba voastra ceea ce se petrece la Rapid, nu sunteti in masura sa criticati pe altii, faceti macar cat au facut ei.Roata se invarte si raul pe care il doresti cuiva se va intoarce tie!rusine!FORZA RAPID

aziz  •  21 mai 2008, 18:27

Daca Bölöni vine la Rapid, Lacatus pleaca la Dinamo iar Dinu vine la Steaua !

wasabi  •  21 mai 2008, 18:28

adevarul ca au facut si mult pana acum.. si UTA are mai multe titluri decat voi ….sau aveti mai multi ani in B decat titluri…si hai sa o vedem pe aia dreapta voi nu sunteti un club MARE…sunteti doar galagiosi …cum zice si tovarasul

refu!  •  21 mai 2008, 18:29

hai sa fim seriosi, ca nu venea Boloni niciodata! rapidul a ajuns o fanfaronada!

tyranosaurus rex  •  21 mai 2008, 18:45

@Dle Tolontan,va grabiti si anticipati un deznodamant sumbru pentru Rapid.Ce daca nu vine Boloni ,ce Steaua are antrenor? Dinamo nici ea nu stia prea exact cine face si selecteaza transferurile si cine ii va antrena.Andone cu tot succesul lui nu cred ca este prea sigur de post dupa aventura din CL.Asa ca poate ca vedeti si ce fac si altii.

iov  •  21 mai 2008, 18:48

Poate faceti si voi in asa fel ca atunci cand citesc un articol si ma intorc la pagina principala sa nu ma mai dea de la prima stire ci de acolo unde am ramas cu cititul, este enervant si ma directionati catre Prosport, de reclame enervante nu mai povestesc.

5555555555555555  •  21 mai 2008, 18:49

fffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff

habarnam  •  21 mai 2008, 18:50

bestial titlu. dar daca ii refuza boloni se va p transforma si-n mitul tapului ispasitor. „ca ne-a tot dus boloni cu vorba noi n-am putut sa ne facem echipa. boloni nu e serios!”

Red  •  21 mai 2008, 18:50

Tre sa recunoastem ca Rapid a facut progrese.Asa cum i-a zis fatuca din SUA lui taticu ca Rapid nu e o afacere, acesta nu l-a mai cumparat pe Ronaldo. Lumina nu se mai stinge pe Giulesti. E o bezna totala toata ziua in Giulesti. Ghinion sau noroc ca Mitica a mediat intre Copos si Taher, noroc ca s-a scapat, altfel nu stia nimeni. A vazut careva contractul sau e o vrajeala coposista?

Cătălin Tolontan  •  21 mai 2008, 19:01

red: procesul de vz-cumparare e inca neclar, mentinut parca in mod intentionat asa de catre Copos si Taher

Acid  •  21 mai 2008, 19:02

Adevarul e ca in momentul in care s-a vorbit despre venirea lui Taher la Rapid, unele televiziuni nici nu aveau imagini in arhiva cu iordanianul si jonglau cu cateva poze. Acum, daca te uiti la un jurnal de sport, il poti vedea pe Taher in zeci de ipostaze, cu sau fara Copos. E intr-un fel o paralela peste ani cu ceea ce a facut Gigi Becali, atunci cand s-a implicat in fotbal. Diferenta e ca Becali era un ilustru necunoscut atat ca nume, cat si ca imagine in momentul in care si-a bagat coada in fotbal, in timp ce Taher era un nume destul de cunoscut, chiar daca era extrem de discret din punctul de vedere al imaginii. Becali a vrut sa devina cunoscut prin fotbal si nu s-a pacalit, dar cred ca ursul Taher a fost pacalit de vulpea Copos si un eventual exec il va face sa se rezume doar la afaceri.

herodot  •  21 mai 2008, 19:05

crezi ca Boloni va veni la Rapid?
eu nu cred. Atata timp cat va fi Copos acolo nu va veni!
Boloni este invatat sa lucreze singur (transferuri, tactica, etc), iar la Rapid (si nu numai: vezi Steaua, Dinamo, etc)nu va fi lasat!

Red  •  21 mai 2008, 19:19

Multam D-le Tolontan. Foarte posibil un contract de vinzare-cumparare cu clauze. Deci virtual, adica nu vinde nimic la final. La cite smecherii, mai conteaza una?
Oricum e ofensa grava la adresa rapidistilor, shi nu numai.

AlbAlbastru  •  21 mai 2008, 19:20

Problema este pusa gresit. Boloni nu ca nu vine la Rapid. Boloni daca nu vine nu vine in Romania, indiferent ca este vorba de Rapid Steaua sau Dinamo.
Cit despre unele comentarii de pe acest blog… fratilor stati linistiti ca la Dinamo dar mai ales la Steaua circul este si mai mare ca la Rapid, de la patroni si pina la maimutzoii aia de (NE)antrenori. Dar ce sa facem, vorbim si noi ca romanii despre paiul din ochiul altora mai degraba decit sa ne vedem birna din ochii nostrii.

portar  •  21 mai 2008, 19:26

sper ca Bölöni nu se va arunca cu capul inainte
intr-un put fara apa! daca vine inseamna ca nu are alte solutii. Cat faptul ca este un antrenor stralucitor….. las-o balta! Nu uitati campania echipei nationale a RO! Asa fripturisti sunteti mai ziaristi de nimic!

vasilicaalamicu  •  21 mai 2008, 19:39

touche !

de ce e necesar sa imi las numele shi emailul?  •  21 mai 2008, 19:41

bai portar boloni facuse ekipa sa mearga super bine atunci dar din pacate ne a lasat balta shi sa dus dreaq tot

miticadelaliga  •  21 mai 2008, 19:43

pey, mey, taher este de mare success in biz , ca si la afarecea cu petromin – de care s-a ales prafu el tot s-a ales cu o gramajoara de banet…!

kyfi  •  21 mai 2008, 19:52

Pe Boloni pot sa-l astepete rapidistii mult si bine.Nu vine la RApid si in Romania in general, din cauza familiei!Iar Rapidul cred ca a incaput pe mana cui nu trebuia.Un om serios,un afacerist de anvergura precum Taher ar trebui intai sa faca si apoi sa vorbeasca.Era de ajuns un Copos la echipa!S-au amestecat doua bucatarii la Rapid incat mare lucru daca nu fac diabet baietii de la prajiturile lui Copos si baclavalele lui TAher,ca asta au servit sefii pana acum.Si inca ceva,daca Boloni e un antrenor stralucitor,atunci ce spunem de Rijkaard,de Alex Ferguson,de Mourinho etc.?Nu neg calitatile lui,dar nici Lucescu nu are statuie, asa ca s-o lasam mai moale cu superlativele.Atat cat a antrenat in vest a facut treaba dar nu chiar la nivelul in care ar trebui sa strigam ,,la sudura te poti uita ,dar la dansul ba”(episodul Monaco!!!).Ca dovada ca antreneaza unde antreneaza!Nu cred ca statele din Orientul mai apropiat sau indepartat sunt depozitarele unui fotbal de nivel exceptional,o adevarata rampa de lansare pentru antrenori care mai apoi vor prelua echipe de genul MIlan,Chelsea,etc,nu?Cred ca fenomenul e exact invers,adica cei care nu mai fac fata in fotbalul puternic se cam retrag la petrodolari….Dar noi romanii continuam sa credem cu incapatanare ca drumul spre vest se face prin Orient si nu prin vestul tarii.

vertical  •  21 mai 2008, 19:58

Bai omule, ne mai lasi cu patronii de club. Voi chiar nu sunteti sanatosi la cap sa aveti 90% din materiale despre patroni; in ce tara din lumea asta ziarele mai turuiesc atat despre patroni si asa putin despre fotbal? Nu v-ati mai saturat, popor roman fomist si distrus, sa cititi despre patroni si oameni cu bani toate tampenile posibile? ‘Hoti’ au bani multi, ‘afacerile’ sunt hotie in sine, ‘microbistii’ sunt saraci si din aceasta cauza curati, gata mergeti mai departe … sunteti blocati intr-o bucla temporala care se repeta la infinit:

1. ‘ciocoii’ nu sunt iubiti de mase indiferent de ce fac, postulat; 2. ziaristii stiu asta si acolo isi lanseaza tirul ironic si critic; 3. masele pun botul si fac rating cazand in cursa gazetareasca fara nici o remuscare … bine ca ii apreciati pe acesti vanzatori de iluzii si propaganda care scriu despre orice altceva mai putin sport in ziar de sport … sunt mult mai ok decat ‘ciocoii’, ca ei au vorba aia ‘clase’ mai multe. Wake the f up!

je  •  21 mai 2008, 19:59

tare faza cu pechinezul reumatic

www.craiova4all.ro  •  21 mai 2008, 20:05

taher, copos sau orice ar tre sa se opreasca cu smecheriile..***(spam publicitar)

South West  •  21 mai 2008, 20:11

Cam multa atentie acordata patronilor!
Intr-adevar ei intra in fotbal pentru imagine si nu-i nimic rau sa fie bagati inseama. Dar, asta, atunci cand se intampla ceva important la club si doar referitor la competentele lor.
Deocamdata, vad ca presa cauta orice motiv sa-i aduca in prin plan.

ardealul independent  •  21 mai 2008, 20:20

raman la parerea ca esti pasta-pasta tonto uita in stil miticesc ca subiectul principal ar trebui sa fie campioana romaniei

trezeste-te  •  21 mai 2008, 20:21

oricat de bun ar fi un scriitor, daca tema aleasa de el este fara valoare, la fel va fi si opera sa….azi e finala champions league catalineee … tolontane esti in plus

je  •  21 mai 2008, 20:22

Totusi cine naiba conduce Rapidul; Taher sau Copos?

albastru  •  21 mai 2008, 20:31

Excelent articolul, chiar daca unii se pare ca nu l-au inteles. Ce se intampla la rapid este o bufonerie, iar Taher pare a fi un discipol excelent a lui Copos. Ba chiar pare sa-l si intreaca. Pai sa-i numaram: Boloni,R. Lucescu, Sabau,Rada, Malessani, Antic, Zaccheroni. Sunt sapte nume care au fost vehiculate numai pana acum! Inca patru si Rapidul poate face o echipa numai din antrenori! Ca suporter rapidist, ce altceva poti sa spui, decat sa-l parafrazezi pe Bacovia:o echipa trista, plina de humor!

iov  •  21 mai 2008, 20:40

As fi preferat cuplul Paszkany-Boloni la Crapid, p***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

George M  •  21 mai 2008, 20:44

Eu cand aud ce sume de bani se doresc a se da lui Boloni sau unui antrenor italian ma gandesc ce i-a apucat! Ce daca ai antrenor cand nu ai jucatori pentru pretentiile acelui antrenor! De ce nu aduce Taher un jucator platit cu 1 milion de euro si un antrenor bun din Romania, mult mai ieftin! Un Sabau ar putea fi mai bun decat Boloni. Si, ce antrenor este Boloni asta? Ce performante are pentru a cere atatia banii?

antiantisemitul xenofob  •  21 mai 2008, 21:17

og?

Faraonu  •  21 mai 2008, 21:23

„Rapid si mitul salvatorului” sau „Mooama frate ce sa mai scriu ca ma dau astia afara daca nu scot ceva azi”.

adry  •  21 mai 2008, 21:26

@ Faraonu : good one :)) mi-a placut asta :))

c_sorin27  •  21 mai 2008, 21:38

Esti penibil Tolontane…!

Taher vorbeste sa mai stie lumea de el. Isi creaza imagine. Voi presa, si in special „profesionistii” de rahat de la GSP zgandariti jarul,atatati flacaruia si apoi turnati benzina …poate poate mai cresteti tirajul ziarului…Penibile remarcile, mai alesc ca, se stie,presa se tine scai de toata suflarea fotbalistica in cautarea senzationalului cazand de cele mai multe ori in penibil…Ma puteti contarzice? Pentru ca eu va pot aduce argumente…Am zis-o si o repet:
Nu mai cumparati ziare de rahat gen GSP. Si inca ceva:Tolontane, in era informaticii tiparnita inventata in 18 si ceva nu mai este de actualitate. Nu intelegi?! Sa iti explic pt ca ma astept sa nu sesizeze inteligenta ta formidabila: ce e liber si gratis e mult mai bun decat ceva prost si pe bani…tot nu intelegi? Inseamna ca esti prost.

Andrei25  •  21 mai 2008, 21:45

De obicei apreciez articolele tale, chiar dc uneori nu avem aceeasi parere; totusi, mi se pare o fatarnicie sa ne spui ca Taher a ajuns cunoscut datorita Rapid-ului. NU! Taher si fiecare miscare a lui a ajuns celebra multumita faptului ca gsp-ul difuzeaza zeci de articole despre fiecare fraza rostita de acest om. Ar trebui sa iti recunosti greseala ca si redactor al acestui ziar, sau macar sa nu dovedesti ipocrizie – numai asa iti poti dovedi corectitudinea de care de obicei dai dovada.

Cu respect,
Andrei

AlbAlbastru  •  21 mai 2008, 22:43

Problema este pusa gresit. Boloni nu ca nu vine la Rapid. Boloni daca nu vine nu vine in Romania, indiferent ca este vorba de Rapid Steaua sau Dinamo.
Cit despre unele comentarii de pe acest blog… fratilor stati linistiti ca la Dinamo dar mai ales la Steaua circul este si mai mare ca la Rapid, de la patroni si pina la maimutzoii aia de (NE)antrenori. Dar ce sa facem, vorbim si noi ca romanii despre paiul din ochiul altora mai degraba decit sa ne vedem birna din ochii nostrii..

AlbanezuL  •  21 mai 2008, 23:39

refuz sa te citesc

Mihai  •  22 mai 2008, 0:08

M-ai pierdut în traducere.

osama  •  22 mai 2008, 0:55

sa ma c..in rcs-ul ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)ca le-a cazut cablu exact cind trebuia MUFC sa ridice trofeul!si amatorii astia vor transmite si liga interna…..vai de capu lor de loseri.

diridiri  •  22 mai 2008, 0:57

Faraonu a spus totul

narerost  •  22 mai 2008, 1:12

n’ai cu cine ba, n’ai cu cine

stelista  •  22 mai 2008, 1:26

bai frate, se roaga de cateva luni, sa nu zic ani de Boloni asta…de parca ar fi Ferguson. mai usor cu plecaciunile astea…si asta sta de se gandeste cu lunile…isi da atata importanta…de fapt Rapidul ii da.
pt mine nu are logica…de atunci venea un italian si se rezolva problema…si fara atatea nazuri si „cerinte” de vedeta.
Copos a ajuns de rasul curcilor…si acum il baga in troaca si pe Taher

chiar asa, stelista!  •  22 mai 2008, 1:29

chiar asa? de ce ne rugam atata de Boloni??
adu-l pe Bergodi, ca face treaba buna.

scufita  •  22 mai 2008, 1:35

Ce sa caute Boloni la agitatii aia de la rapid? …:)) Probabil s-a inchinat si el cand a vazut ce salariu ii dau si in lot au jucatori ca marius constantin, sapunaru, boya sau maftei …:)) rapidistii sunt looseri inascuti, nu au sanse sa faca performanta adevarata …:)) brichetistii

scufita  •  22 mai 2008, 1:41

sa nu uit … ‘Mulge Vaca’ SA angajeaza jurnalisti cu blog cu experienta in frecat cuvinte si titluri pompoase … daca te intereseaza sa promovezi profesional …:))

requiem  •  22 mai 2008, 2:01

Tolontan si mitul ziaristului apocaliptic.

Comentează