Ce-i leagă pe Anelka, Lampard şi Mutu?

Nu există generaţii, există oameni. Există Anelka, cel pe care Drăghici şi Mocanu l-au simţit din prima că ratează şi căruia Felix i-a zis „nesimţit”, cel mai îndrăzneţ şi candid final de comentariu care putea fi imaginat.

joi, 22 mai 2008, 9:06

Nu există generaţii, există oameni. Există Anelka, cel pe care Drăghici şi Mocanu l-au simţit din prima că ratează şi căruia Felix i-a zis „nesimţit”, cel mai îndrăzneţ şi candid final de comentariu care putea fi imaginat.

Şi există Lampard, care are tot 29 de ani, ca şi coechipierul său francez. Lampard a înscris de două ori, a muncit ca un trăpaş şi s-a aşezat la ceremonia durerii lîngă Terry, ca să-i şteargă cearcănele sărate. Fiecare dintre noi cunoaşte colegi din generaţia sa. Femei şi bărbaţi. Unii se tînguiesc, alţii trag. „Nu-mi spuneţi să-i tratez la fel, doar pe motiv de vîrstă, pe cei care îşi dorm viaţa şi pe cei care şterg la fund bolnavi!”, spunea un scriitor italian.

Mutu a învăţat această lecţie. Este oricum, dar nu letargic. Viaţa lui coboară, urcă, provoacă, irită şi o ia de la capăt. Nu e perfect, e  viu. Convieţuieşte şi cu interlopii, dar şi cu oameni sensibili, pe care-i uluieşte cu capacitatea de a asculta activ. 

Dimineaţă, a ţinut să-i întîlnească pe copiii de la Special Olympics. Nu există generaţii! De la 8 la 60 de ani, ei participă la cel mai mare program mondial dedicat copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi intelectuale.

S-au strîns în jurul lui Mutu, care, simţindu-i calzi, şi-a îngustat ochii, aşa cum face cînd vrea ca nimeni să nu sesizeze diferenţa dintre concentrare, viclenie şi emoţie. Apoi s-a jucat niţel cu ei. Mica lui finală şi marele lor vis, în parcarea unui hotel din Bucureşti. Are 29 de ani, dar nu există generaţii.

Comentarii (110)Adaugă comentariu

buba  •  23 mai 2008, 7:19

frumos articol, sensibil, bravo !

Faraonu  •  23 mai 2008, 7:29

Ok, in concluzie – ce il leaga pe Anelka pe de o parte de Mutu si Lampard pe de alta parte ? Ah…si inca ceva ! Vai….nu se poate…ati inteles si voi ca Mutu e…om 🙂 ei, mai bine mai tarziu decat niciodata. Totusi nu pot sa uit cum il scuipati in presa cu fiecare ocazie de parca nu pizase cocaina pe spezele lui ci de parca va calarise mama. Presa din Romania e labila psihic.

Rudolf Kruger  •  23 mai 2008, 8:22

Mocanu l-a facut ‘nesimtit’ pe Anelka deoarece – asa cum s-a vazut/auzit foarte clar – a abordat un comentariu partinitor ‘da’capo al fine’…asta lasand la o parte tampeniile debitate in cometariu, lipsa crasa de documentare, etc. Intreg comentariul a fost facut – o spun cu toata responsabilitatea – ‘dupa ureche’. Promit solemn sa inregistrez un comentariu al lui Mocanu si sa redau cateva mostre…apropos…Mocanu stia ceva legat de fenomenul fotbalistic cand a intrat in PRO TV ? sau a fost suficienta imaginea/dictia ?

silviu  •  23 mai 2008, 8:32

Costi Mocanu si Felix Draghici sunt, de departe, ceimai buni comentatori in materie de fotbal din Romania. Nu prea au concurenta. Imi face o deosebita placere sa ma uit la un meci comentat de ei. Sunt adevarati profesionisti.

daniels  •  23 mai 2008, 8:36

lasand la o parte sentimentalismul care nu face doi bani in fotbal ce ii leaga pe cei trei este cumva renumele fotbalistic ….toti avand o perioada in care au fost considerati jucatori „mari” …dar …tristetea lui Lampard este justificata dupa evolutia sa in finala , Anelka sa dea domnu Domenek sa fie titular cu noi si sa joace la fel !!! Mutu si parcarea cu Special Olimpics este latura pe care probabil vedeta Romaniei trebuia sa o aprofundeze inca din perioada Chelsea dar niciodata nu e prea tarzu !
durerea cea mare apare insa la Euro unde doar Anelka si Mutu pot sa „comunice ” fotbalistic cu milioanele de fani …

sejurturcia  •  23 mai 2008, 8:45

nu mai citisem de ceva timp un articol klumea . thanks

ba(la)nel  •  23 mai 2008, 8:55

Tolo a dovedit inca o data ca e „scula de ziarist”…

Scuzati exprimarea, dar sper ca va fi luat ca un compliment, asa cum am si intentionat…

Serghei  •  23 mai 2008, 8:56

Sentimentalismul este totul in sport…deci si in fotbal. Dc nu e sentiment, nu e nimik. Sentimentalismul nu face doi bani in industria metalurgica, in productia de carne de vaca, in extractia petrolului, dar in sport … e alta poveste. Si dc uitam asta, atunci nu avem dreptul sa ne numim suporteri sau fani.
Cu stima.

Radu Mircea  •  23 mai 2008, 9:00

Vinovat este cel care arunca cu milioanele de euro pe unul ca Anelka.El oricum nu mai are nici o treaba cu fotbalul.

resentor  •  23 mai 2008, 9:01

tolontan cateodata e extraordinar,ar trebui sa existe 2 premii pentru cel mai bun ziarist:1 premiul Tolontan,2 premiu pentru restul ziaristilor.superb articol!!.oamenii insa sunt diferiti,unul pune mai mult suflet,altul se multumeste cu mai putin,altul stie sa treaca peste greutatile vietii,poate altu se prabuseste la primul obstacol,dar toti sunt Oameni.

www.stiriaz.com  •  23 mai 2008, 9:15

Frumos articol toto, mia placut in special „Are 29 de ani, dar nu există generaţii”.

Speram sa arata tuturor la Euro ca merita sa fie liderul generatiei si pe teren.

teo  •  23 mai 2008, 9:25

Pentru asta intru in fiecare zi pe blog. Pentru asta dedic 5 min in fiecare zi.
Pentru un astfel de articol. Nu-ti ies de fiecare data dar ai o constanta de apreciat. Multumesc Tolo.

ddsd  •  23 mai 2008, 9:28

Mie mi se pare o gafa regretabila, ca sa zic doar atat,fraza comentatorului in care il facea „nesimtit” pe Anelka.Oricat de prost ar fi jucat , oricat de nonsalant ar fi fost Anelka,un comentator nu are voie sa spuna asa ceva…De-a dreptul jenant.Chiar ma bucur ca o sa transmita TVR Champions League pe viitor…

sty  •  23 mai 2008, 9:30

2 ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)care se cred comentatori.Sunt o rusine

viorel dumitrescu  •  23 mai 2008, 9:37

Nu, nesimtiti sunt cei doi comentatori carora li s-a suit Pro gogomania la cap.
Nimeni nu poate comenta in acest mod. Bai copii ati transformat postul vostru in***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) TV. Diaconescu va asteapta la angajare.
Pacat de Anelka dar cand se baga ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) !

Marian  •  23 mai 2008, 9:38

„Costi Mocanu si Felix Draghici sunt, de departe, ceimai buni comentatori in materie de fotbal din Romania” – tin doar sa precizez ca de cand transmite ProTV Champions League ma uit la meciuri fara sonor. De buni ce sunt…

ptr.ddsd  •  23 mai 2008, 9:39

gafa regretabila?????…nuuu, doar o constatare a celor ce s-au intamplat!!!indolenta si nesimtire…

marcos  •  23 mai 2008, 9:46

m-a deranjat ca l-a facut ~nesimtit~ pe Anelka; orice poti sa spui despre un jucator, indiferent ca e talentat sau nu, indiferent ca are salariu de 4 milioane de euro pe sezon sau castiga 50.000 (euro) in Liga I; nesimtirea nu tine de fotbal care prin defintie e un spectacol, ci mai degraba e un atribut (sau nu) al celor 7 ani de acasa.

@ tolo, nu cred ca Felix Draghici a copilarit cu Anelka ca sa vorbeasca asa despre el 😀

romeo  •  23 mai 2008, 9:48

esti ziarist d-nu tolotan?

un stelist  •  23 mai 2008, 9:53

nu e nesimtit!, poate sa suparat ca la scos de la pariuri;)

Razvan  •  23 mai 2008, 9:54

Tot respectul. Un articol sris cu sufletul.

vioara  •  23 mai 2008, 9:56

EXCELENT ARTICOL !!!

FELICITARI !!!

Red  •  23 mai 2008, 10:04

Frumos articol, mai ales inceputul nu există generaţii, există oameni.
Gunoaiele sint mizerii umane initial. In final, daca mizeriile umane ajung sus in ceruri se transforma in deseuri universale. Din pacate exista atitea asemenea deseuri de nu se mai vede soarele. Se joaca mai mereu in nocturna si cu valiza plina. Noroc cu briliantele care stralucesc.

Mihai Negret  •  23 mai 2008, 10:05

Felicitari domnule Tolontan! Asa este!

aka  •  23 mai 2008, 10:40

ar mai fi ceva…toti au jucat la chelsea , sau inca mai joaca

CoCo  •  23 mai 2008, 11:01

Eu zic ca au avut mare dreptate cei 2 comentatori, ce-l putin au fost in ton cu mine, si i-au dedicat lui Anelka ceea ce doream sa-i dedic si eu din prima secunda in care a intrat pe teren… RUSINE! un astfel de KaKa nu are voie sa joace la chelsea, si mai un lucru… IL VREM PE MURINHO INAPOI! .

porojan  •  23 mai 2008, 11:06

bravo nea TOLO’ bun articol…chiar pt asa ceva cumpar gazeta si nu prosportul zilnic.pt mata’ si ne ovi’…anelka e mare talent,dar nu-i poate iesi in fiecare zi…toti avem zile bune si rele….dar nu cred ca e nesimtit pt asta….

Mutule, probleme ma?  •  23 mai 2008, 11:17

Io zic ca Mutu e deja un luider nu doar in Romania, ci si in Europa.

vlad  •  23 mai 2008, 11:38

Ce a facut Anelka nu se numeste in nici un caz „nesimtire”,ci mai de graba injosirea tuturor colegilor.Toata munca de un an de zile a unui intreg club sa facut praf in ignoranta lui Anelka.Calificativul pe care i la dat Felix Draghici e prea putin pentru ce a facut el.E socanta lipsa lui Anelka de responsabilitate.Ar trebui ca nici un club sa nu-l mai cumpere.
Cat despre Mutu a dovedit foarte multa tarie de caracter, reusind incredibil sa revina cu un joc mult mai bun si mai matur, as putea spune chiar complet dupa suspendarea sa.Este adevaratul lider al nationalei si am foarte multa incredere in sansa noastra la EURO.

bombonel  •  23 mai 2008, 11:46

mi-a placut reactia comentatorilor in momentul in care Anelka se ducea spre minge. S-a vazut din satelit ca va rata

bau bau  •  23 mai 2008, 11:48

esti un 0…………da na…..cineva tre sa-si dea cu pararea:)….lasa-i pe altii..sincer

bau bau  •  23 mai 2008, 11:51

a…..”nesimtitul de anelka”……dar in ’94 ce au fost?…..cei care au ratat sansa de a juca semifinale…sau cand a ratat maradona….tot nesimtit a fost?…..sau multi alti mari jucatori….cred ca nesimtitii sunt altii…..hmmmmm?????…..

gigi  •  23 mai 2008, 11:57

bai Tolontane ce treaba are Mutu cu finala UCL?!treci de la una la alta doar de dragu scrisului sau l ai pus pe Mutu bine ??!!si app Anelka e campion mondial si european,boschetarii aia doi de comenteaqza(PROST} ce sunt?auzi comentariu de semifinala :IONEL IONELULE >>>>>>>>>>

deter83  •  23 mai 2008, 11:58

…degeaba e talentat anelk daca talentul nu s-a manifestat atunci cand a avut mai mult nevoie…in astfel de situatii se deosebesc marii jucatori…

kopte  •  23 mai 2008, 12:23

Apelativul „nesimtit”, oricat de real, NU trebuia folosit in transmisie. Comentariile din CL de la Pro sunt orice numai echidistante nu. Ma gandesc ca or fi fost fani Chelsea, sau macar simpatizanti… nu se face ! Ei nu il urasc pe Anelka. Asa cum nu o sa pot vreodata eu sa ii port pica lui Riise. Mi-e ciuda ca ne-a mancat meciul dar nu uit nici golurile (la poarta buna) si nici centrarea pentru Stevie, la Istanbul. Una peste alta, ma bucur ca a pierdut Pro Tv Liga Campionilor. Niste tarani…

Ibrahimovich  •  23 mai 2008, 12:45

fiecare are zile bune si zile mai putin bune,insa dl draghici a avut(asa cred eu)o zi mult mai proasta decat toti suporterii lu chelsea+jucatori+tot staffu,daca a spus ce a spus………..

nnn  •  23 mai 2008, 13:25

Multi spun cum ca penaltiurile sunt o loterie. Nimic mai fals – nu hazardul isi pune amprenta asupra reusitei unei lovituri de pedeapsa ci, in mod decisiv, concentrarea atentiei asupra executiei respective. Toti fotbalistii din lume(si nu numai ei:) au calitatile tehnice necesare pentru a marca de la 11m. Concentrarea, respectiv lipsa ei, face diferenta intre cei care reusesc si cei care rateaza. Ma uitam la felul in care Terry si la Ronaldo priveau loviturile de la 11m -au fost 2-3 prim-planuri extrem de sugestive: erau livizi la fata, usor speriati, semn ca erau dominati de emotii. Speculand putin, amandoi au scuipat cu naduf chiar inainte sa traga la poarta, semn ca, poate, in acel moment lipsit de incrancenarea fizica si de gafaielile sprinturilor prelungite, si ale sariturilor cu adversarul incomod etc. (cand scuipatul e chiar necesar – devine gest de toaleta fiziologica), cei doi resimteau in mod acut enorma presiunea executiei, ca erau speriati, erau gatuiti de emotie. Au scuipat cu naduf intr-un fel care trada nevoia de autoincurajare. Ratarea loviturii nu e o intamplare ci, o consecinta a faptului ca cei doi au cedat psihic, ca nu si-au stapanit emotiile.
Revenind la Anelka, marturisesc ca la-am apreciat in mod deosebit inca de pe vremea cand jucand la Arsenal, era desemnat cel mai bun tanar debutant, alaturi de Owen. Juca incredibil de bine. La Moscova, m-a uimit lipsa lui de „nerv”, de agresivitate si sange rece care ii caracterizase multe momente frumoase ale carierei. Daca veti uramri secvente ceva mai vechi cu Anelka, veti observa ca unul dintre atuurile sale sunt executiile fine, la limita, cu sange rece. In finala mi-a parut defazat, in contratimp cu risipa de energie si vitalitate din teren. Era apatic. In momente critice mai ales, e nevoie sa-ti mobilizezi toate resorturile intime, toata taria de caracter si toata priceperea pentru a reusi sau macar pentru a ramane cu fruntea sus. Anelka din seara moscovita a ratat ca un pierzator, pentru ca nu a luptat. Nu a fost pierzator pentru ca a ratat ci pentru ca s-a predat inainte sa traga. S-a predat in timp ce juca. Antrenorul ar fi putut
sa-l „miroasa”. E mult mai potrivit ca lista executantilor la 11m, care e intocmita inainte, sa fie revizuita in functie de stare de moment a jucatorilor. In anumite momente, nu neaparat cei mai tehnici fotbalisti (atacantii sau mijlocasii rutinati sa tot perforeze plasele adverse)sunt si cei mai buni executanti la 11m. Vezi ratarile lui Majearu si Boloni din ’86, doi dintre expertii unor astfel de lovituri. Orice om are caderi psihice si antrenorul trebuie sa vada acest lucru si sa schimbe strategia. E greu, e foarte greu, dar nu imposibil. Practic, la 11m, castiga antrenorul care isi ghiceste cel mai bine jucatorii. Nu a gresit Terry mai mult decat Grant care l-a desemnat sa execute, desi John Terry, daca veti vedea reluarile, era coplesit de emotie. Grant ca un antrenor cu experienta ar fi putut
sa-l „miroasa” sau, in orice caz, era dator
s-o faca.

Schimband putin registrul, nu e potrivit ca un comentator sportiv sa speculeze pe seama scaderii de caracter sau a bunei cresteri a unui sportiv. Nu pentru asta e pus sa comenteze, nu cred ca e deontologic, desi, pana la urma e de inteles, pentru ca face parte din zona ceva mai joasa a omenescului, la care, multi dintre noi se refugiaza in clipe de slabiciune. Ca si Anelka sau Terry sau Ronaldo care au ratat la 11m, si dl. Draghuici a cedat presiunii, insa, in timp ce primii aveau o miza enorma care justifica presiunea la care erau supusi, la dl. Draghici e mai greu scuzabila lipsa de intelegere si de „delicatete”, daca vreti, pentru un sportiv care s-a pregatit ani de-a randul pentru un astfel de moment si care, din anumite imprejurari pe care noi nu le cunoastem, a ratat. A face „nesimtit” pe un sportiv care rateaza un penalti intr-o finala de CL, inseamna sa intelegi destul de putin din ce se intampla pe teren. In fond, celebrul jucator de snooker O’Sulivan, spunnea de curand ca „Winning is not everything!” – Aparent asta e filozofia unui pierzator, insa, fiind vorba unui triplu campion mondial, care are un palmeres impresionant, cred ca ar trebui sa ne dea serios de gandit. Inainte de toate conteaza sa lupti si joci cu placere. Si abia apoi sa castigi. Eu nu pot avea pretentia ca echipa mea sa castige mereu, pentru ca nu e firesc sa cer altuia ce nu e omeneste posibil si ce eu nu pot sa fac la nivelul meu. Insa, pot sa-i cer sa lupte pana la capat. Ilie Nastase spunea candva ca cele mai bune jocuri ale sale au fost cand totusi a pierdut. Poti sa pleci de pe teren invins dar cu fruntea sus. Chelsea a parasit terenul cu fruntea sus. A jucat fotbal total.
Cat despre Mutu, pe care-l respect ca om si ca fotbalist, gesturile de PR au si partea lor buna: in cazul de fata copiii s-au bucurat sincer. E un castog pentru micuti, desi, in ziua de azi ducem lipsa nu de idoli din fituici, ci de modele de viata, de repere solide, de oameni care cultiva valorile. Sa nu ne lasam inselati – articolul de mai sus e PR.

Mircea  •  23 mai 2008, 14:29

@nnn – Comentariu mai bun decat articolul.

mars36  •  23 mai 2008, 14:46

anelka a parut apatic, defazat, dezinteresat,neimplicat in lupta; cum se spune aici, pierzator. Asta ar fi putut fi un avantaj la penaltyuri – esti mai detasat – fata de un Terry care si-a dat sufletul pe teren; Doar ca a parut prea detasat, nesimtitor la ce se intampla acolo. Termenul lui Draghici pare prea aspru, dar nu e deloc nepotrivit. E un pic exagerat, cum ii sta bine unei exagerari, ca noi sa prindem nota corecta. Era nevoie de cuvinte tari – si sa nu ferim de ele.

Ionut  •  23 mai 2008, 15:52

„Nici o masa fara peste” = „Nici o stire fara mutu”.
Ca sa mai bagam un personaj in acest articol, la varsta la care Cristiano Ronaldo plangea de bucurie intins pe gazonul pe care tocmai a pus umarul la castigarea Champions League, marele nostru mutu tragea coca si se plangea ca este vanat.
Hai sictir, mutule!

bauabu  •  23 mai 2008, 15:57

uitati aici articol serios, nu barfele si prostiile voastre: http://mara1306.wordpress.com/2008/05/22/cand-totul-pare-imposibil/…aaaa…si tot despre sport este… pe gazeta nu am aflat nimic despre acest caz…este totusi vorba despre o campioana a Romaniei…iar in gazeta nu a aparut nici macar un articol despre acest caz…sa va fie rusine…

nnn  •  23 mai 2008, 16:00

sunt de acord k 🙂 cuvintele tari sunt uneori necesare si chiar potrivite pentru a exprima anumite situatii speciale, cu conditia ca acestea sa fie folosite cu discernamant si fara sa jigneasca. in fond, un comentator e pus sa eleveze nivelul de intelegere al privitorilor, sa educe oarecum spactatorul neavizat, sa creeze o atmosfera placuta in care sportul sa fie privit in mod optim. daca vreti, sportul e partea ludica a vietii noastre din care cu totii (privind la tv sau pe stadioane) incercam sa invatam ceva. despre noi si despre ceilalti. e adevarat, sunt meciuri despre care nu merita sa spui nimic – sunt unele blaturi atat de evidente…sunt meciuri in care chiar fotbalisti de la echipele mari din campionatul nostru, de pilda, trag de timp inca din min.15!!?? ce sa mai comentezi la astfel de meciuri!? mai bine taci. ala nu prea mai e sport. inteleg si partea asta. nu e totul lapte si miere. nu e totul numai virtute si performanta. e si multa zgura si mediocritate si abjectie in sport, ca si in societate. totusi, fiecare isi trage singur concluziile. treaba comentatorului e sa fie prezent, sa fie viu, percutant, plin de tonus, insa si just si mai ales sa nu fie deplasat. termenul folosit de dl. Draghici, e mai degraba riscant pentru ca, Anelka a jucat lent, fara vana / nerv, a fost lipsit de agresivitate in joc. Comentariul dlui. Draghici trebuia sa se opreasca in zona asta, insa dlui. a unmbal la cauze, punand jocul slab al francezului pe seama faptului ca acesta e nesimtit. Ori asta e o speculatie – cauza pentru care Anelka a jucat astfel nu o stim deocamdata. Un om nesimtit este unul caruia i se cam rupe. Ar fi riscant sa credem despre Anelka lucrul asta, in ciuda faptului ca a ratat ca un „incepator” cum spunea un alt editorialist despre Ronaldo. Nu vreau sa-i iau apararea francezului, care, repet, a fost sters in finala, insa nu apreciez prea tare exagerarile care nu ajuta cu nimic si care jignesc. Repet, nu ma feresc de cuvintele tari, pentru ca multi joaca barbut pe teren in loc de fotbal. Insa caracterizarile ad hominem sunt riscante si ele nu prea fac cinste unui jurnalist profesionist, cand produc jigniri. parerea mea 🙂

iustin  •  23 mai 2008, 16:24

anleka a batut la fel de slab ca ronaldo.LA FEL DE SLAB.nu inteleg de ce anelka e nesimtit si ronaldo un geniu cu un moment de slabiciune.daca pleca portarul pe celalalt colt s-ar fi comentat ca s-a executat cu mult sange rece cum a fost in cazul sutului LA FEL DE SLAB al lui giggs.Rusine comentatorilor si rusine celor care le impartasesc opinia ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

suporter  •  23 mai 2008, 16:26

faceti un articol in care sa se mobilizeze cererea de bilete pentru fazele superioare ale Mondialului !
Sa se vada cata lume ar merge la fazele superioare.
va conta pentru UEFA !
va conta pentru echipa!
va conta pentru selectioner!
va conta pentru Gazeta!

nelu  •  23 mai 2008, 16:41

Chelsea, o mare nesimtita ,pentru ce i-a facut lui Mutu, merita un nesimtit ca Anelka. Nu stiu de ce, treaz limpede fiind, am tinut cu aceasta echipa, in dauna rivalei. Toate motivele erau sa tin cu Manchester. Dar… Poate din inertie! Sau pentru ce a fost Dan Petrescu, pe vremuri…

je  •  23 mai 2008, 17:03

„nelu” – pai i-a pus Abramovici cocaina sub nasul lui MUTU? ; l-a dus el la femei?

alin33  •  23 mai 2008, 17:12

cam dura aprecierea comentatorilor fata de Anelka!si cu toate astea,s-a vazut clar lipsa de concentrare in momentulin care Anelka se pregatea sa execute penaltyul!practic a distrus munca de mai multio ani ai celor de la chelsea pri felul in care a executat!totusi, astfel de comentarii nu trebuiesc facute la tv si nici in orice mediu de presa!comentatorii tre sa fie impartiali!

D3rek  •  23 mai 2008, 17:40

stati toti si va certati pe etimologia cuvantului „nesimtit” adresat de catre un comentator unui jucator francez… dar cati dintre voi va mai aduceti aminte de momentele in care dupa un meci de fotbal Romania-Franta, sau numai stiu exact ce meci(ce-i drept)..francezii(nu stiu exact…daca jucatorii, antrenorul, comentatorii) a facut tot poporul roman „tigani” si voi va agitati pentru un „nesimtit”.

Ce tot o ardeti cu Mutu …ca trage cocaina sau ca face lovituri de presa? Are tot dreptul, a fost sus, a cazut… si si-a revenit, poate mai bun ca inainte… crezi ca e la indemana oricui?

gabi petre  •  23 mai 2008, 17:57

Credeti ca degeaba l-a dat Realul afara pe Anelka, dupa ce aplatiti o caciula de bani pe el, si intr-un moment in care avea nevoie de un varf de atac? Ce s-a intamplat dupa aceea cu Anelka? A luat-o rau la vale si numai un antrenor ca Avram Grant putea sa-i de a o asemenea sansa de a juca la Chelsea si de a executa un penalty decisiv intr-o finala de CL. Asa ca Felix are dreptate si chiar s-a exprimat elegant.
O alta mare greseala pe care ar face-o Realul este de a plati o suma exorbitanta pe Cristiano Ronaldo.

jaoju  •  23 mai 2008, 18:31

pentru D3rek

cred ca te referi la meciul psg – universitatea craiova;
comentatorii prezentau caricaturi jignitoare la adresa echipei noastre si a poporului roman;
am meciul inregistrat pe caseta video;
imi era mie rusine pentru ei…

Comentează