TOLO.RO
… timpul microbiştilor şi al echipei naţionale trece aproape chinuitor.
joi, 29 mai 2008, 3:57
… timpul microbiştilor şi al echipei naţionale trece aproape chinuitor.
Sînt cele mai proaste zile posibile. Ai senzaţia că nu se întîmplă nimic. Euro parcă nu se apropie. Dar poate că e mai bine aşa. S-ar fi terminat foarte repede, înainte de a începe, în după-amiaza cînd Lobonţ şi-a învineţit degetul la antrenament.
Starea aduce cu cea din vremurile în care ajungeai la meci cu trei-patru ore în avans. „Nu te mai uita la ceasul de lîngă tabelă, puştiule!”, mi-a zis cineva, odată. „Trece timpul mai greu. Şi, ştii, cel mai greu se scurge de la şi jumate pînă la fix, cînd minutarul urcă. Apoi, cînd coboară, e mai bine”. 🙂
Ritualurile microbiştilor se regăsesc şi în cantonamentul fotbaliştilor. Se strîng la glume, mai dau o bilă cu tacul şi regretă partidele de rummy, jocul pe care Piţurcă l-a interzis, ca să nu aprindă spiritele. E una dintre puţinele interdicţii. Închide ochii cînd Chivu şi Lobonţ mai ies la cîte o ţigară. „Sînt maturi”. Mutu îi însoţeşte doar ca partener de discuţie. El s-a lăsat.
Internauţii Marius Niculae şi Cociş îşi trec vremea pe siteuri, cu laptopul culcat pe pat, în timp ce Raţ freamătă pe culoar. În ciuda cerului albastru de la margine de Bucureşti, e o atmosferă de submarin atomic, al cărui echipaj s-a plictisit în adîncuri. Sînt împreună doar de o săptămînă, dar viaţa trece repede. Chinezii au cantonat pentru trei luni 1000 de atleţi, din care vor alege 100 pentru Olimpiadă. Asta n-ar fi posibil niciodată în fotbalul de azi.
Din cînd în cînd, unul dintre bărbaţii în trening se uită la ceas. Minutarul urcă ultimele trepte. În curînd va începe să coboare pentru ca, la capătul lui, să se găsească vîrtejul: ultimul amical, decolarea, hotelul din St Gallen şi meciul cu Franţa. Timpul se va face emoţie.
mujotutun • 30 mai 2008, 11:47
Ei, ati terminat de „modelat” textele mele neprietenoase? Sunt curios daca veti continua.
In ce ma priveste, voi tine cu Romania, ca sangele apa…Dar chiar de-ar tine si China si India la un loc cu noi, cu aceasta formula (Piti & friends) nu vom izbuti nimic!
Piturca trebuie sa plece!
oaea • 30 mai 2008, 12:31
chivu vreau si io o tigara 🙂
www.stiriaz.com • 30 mai 2008, 13:47
Lasati ca vin ele si zile in care o sa aveti cateva meciuri pe zi.
Nu ne putem plange ca anul asta si noi suntem la Euro.
Interes mare 🙂
Austria va castiga EURO 2008?! • 30 mai 2008, 15:50
Plictiseala e mare, mai ales ca momentan nu avem decat sa asteptam meciurile de pregatire, sa vedem cum va merge nationala.
shmo • 30 mai 2008, 16:33
0 puncre; 0 goluri !
Dorin Spoaller • 30 mai 2008, 16:36
a cazut gspuuuul =))
nnn • 30 mai 2008, 17:23
Ca si titlul, articolul dvs., din pacate, e plictisitor…
Inca unul din textele in care vorbiti despre nimic.
Literatura de liceu, compunere libera, nereusita, despre echipa nationala.
Cred ca se poate si mai bine.
cfr23 • 30 mai 2008, 17:25
Ai dreptate….Euro parca nu se apropie , nu este nici un meci…
cupadefotbal.ro • 30 mai 2008, 17:27
E problema mare cu minutarul ala…
Acum ca acum, dar sa vedeti in ziua meciului cu Franta. Atunci vrei nu vrei tot pe la 9 dimineata te scoli si incepi sa te invarti prin casa, te uiti la TV, mai bei o bere, mai iti faci o cafea, si tot maxim 9:30 e…
marius • 30 mai 2008, 17:54
frumos spus, Cataline…
ne-ai reamintit pentru citeva clipe de savoarea dulcelul condei al maestrului Chirila…
Petrisor Socol • 30 mai 2008, 18:25
Sunt alegeri, nu avem cum sa ne plictisim 😆
Cristi • 30 mai 2008, 18:53
VOM FACE O FIGURA FRUMOASA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
dilica • 30 mai 2008, 18:54
asa e.tin minte ca la meciul cu danemarca de pe lia eram pe stadion cu vreo 5 ore inainte….ce vremuri..ce iubeam atunci nationala… sentiment care vad ca imi revine putin cate putin…odata cu aceasta calificare…sa speram ca ne calificam…sa vedeti atunci ce iubita o sa fie nationala…toata lumea pe strazi….deja mi s-a facut pielea gaina cat am scris :)…DOAMNE AJUTA….SI….HAI ROMANIA…
stefan_nica • 30 mai 2008, 19:08
Singurul lucru care conteaza acum este Euro 2008.Acum vom sustine Nationala , nu Dinamo ,Steaua sau Rapid.Timp de o luna nu mai exista echipe de club.Nu stiu ce o sa facem acolo dar speram…
MosIonRoata • 30 mai 2008, 19:23
Zilile acestea nu sint deloc plictisitoare intrucit FIFA, la initiativa Presedintelui Joseph Blatter, a adoptat o hotarire de maxima importanta cu privire la protejarea fotbalului national!
La toti cei de fata si viitori, Sanatate!
nicu • 30 mai 2008, 21:21
e mai bine sa asteptam cu sufletul la gura decat sa lasam locul altora care isi bat joc de noi.Acum avem momentul sa demonstram ca suntem ambitiosi si curajosi sa infruntam asemenea adversari.E foarte frumoasa clipa cand nationala va juca si va invinge si chiar daca va pierde vom fi mandri de ei ca au ajuns pana aici.
Tractor • 30 mai 2008, 21:46
cititi o carte intre timp! sa zicem…Generatia X, de Douglas Couplan!
Adi,Irlanda • 30 mai 2008, 23:20
Buna-seara,domnule Tolontan,comentariul dumneavoastra vine dintr-o perspectiva strict intelectuala,a mintii permanent nelinistite,in cautare de nevoi si apoi de satisfacerea lor,v-as recomanda cu dragoste si incredere sa incepeti a citi carti de spiritualitate,de exemplu Editura for you,unde veti putea descoperi un alt nivel de constiinta,net superior,spiritul(sau sufletul),iar usor-usor,prin inceperea practicarii meditatiei,va puteti si convinge concret de veridicitatea cartilor.Va sugerez asta pt ca vorbeati de impacienta,de fanatism de natura sportiva,de nervozitate,de suisurile si coborasurile mintii noastre duale,care de altfel este un instrument minunat,dar folosit corect,nu controlandu-ne,nu autoidentificandu-ne cu gandurile.Incercati va rog meditatia,sau pt inceput doar sa va documentati despre spirit,spiritualitate,si-o sa va,ne schimbe,cautand mai mult pacea..Numai bine,succes Romaniei,iar de nu va fi sa ne calificam,sa mergem fara sa tragedizam mai departe,incercand a invata din fiecare experienta..
www.romania-inedit.ro • 31 mai 2008, 0:05
Eu cred ca astea sunt gandurile dumitale pentru ca fotbalistii nu gandesc asa !
Marea lor majoritate nu stiu decat sa scuipe, sa se scarpine si sa se uite dupa femei cat mai goale !
Mai rar gasesti cate un fotbalist care sa aiba caracter, asa cum este Cristi Chivu !
coco • 31 mai 2008, 0:26
fumeaza chivu? :O
Mishu • 31 mai 2008, 1:03
Păi dacă tot ne plictisim de-a valma, poate ar fi util un sondaj printre tricolori în ceea ce priveşte intenţiile de vot, poate aşa vom afla şi noi care a fost influenţa prezenţei lui X de la partidul agreat de Piţurcă în cazarma Mogoşoaia. Dacă nu este posibil sondajul de opinie, poate aflăm şi noi ce rugăciuni s-au updatat la icoana dăruita de X (nomina odiosa).
alt eu • 31 mai 2008, 5:27
Am si eu o intrebare: daca tot scriem „fotbal” , de ce nu folosim „saituri” in loc de „siteuri” ? Din snobism, poate?
arh. Gheorghe Petrescu • 31 mai 2008, 7:26
ROMANIA CAMPIOANA EUROPEANA LA FOTBAL IN 2008!
VENITI CU TOTI LA STADION SA INCURAJATI ECHIPA ROMANIEI IN PARTIDA CU MUNTENEGRU. ESTE O SANSA IN PLUS SA INCURAJAM NATIONALA DE FOTBAL ACUM, NU MAI TARZIU. HAI ROMANIA!
Ştefan Liviu STANCIU • 31 mai 2008, 10:22
Batem Franţa… suferim mult acum, gândindu-ne… ce va fi, cum va fi… n-avem nimic de pierdut, trecem de grume, vom fi surpriza anul acesta…
CALINESCU • 31 mai 2008, 15:22
SOMNUSOR D-LE TOLONTAN !
DANCIULESCU,BRATU,FLORIN COSTEA SI TIBI GHIOANE N-AU AJUNS LA EURO !!!!!
PRESA SPORTIVA DOARME !!!!!
SOMNUSOR !!!!
POMANA cfr • 31 mai 2008, 18:43
Un articol ne nota 10…
Hai, Piţi!
Astăzi lansez campania “Fii în negru pentru echipa naţională!”.
Cîndva i-am spus “Du-te învîrtindu-te!” şi s-a dus, pentru a se reîntoarce, după cîţiva ani, obţinînd o nouă calificare. În tot acest timp i-am reproşat că i se spune “Satana”, că are noroc, că poartă breton, că selecţionează potrivit unor interese obscure, că a fost arestat pentru jocuri de noroc, că foloseşte trei închizători, că nu l-a luat pe Ogăraru, că şi-a pus 666 ca număr la maşină, că a interzis jocul de rummy în cantonament, că i-a lăsat acasă pe Dănciulescu şi pe Bratu, că sînt lăutari şi grătare la Mogoşoaia, că se îmbracă în negru şi că apare doar la “Naşul”.
Uităm că nu ştie şi că, mai ales, lui Piţi nu-i prea place să placă. Într-o ţară în care ajungi conducător doar dacă rînjeşti şi te baţi cu toată lumea pe umăr, şi numai dacă presa te susţine, el a înotat mereu contra curentului. Mai uităm şi că deţine o performanţă unică: un procentaj de sută la sută în ceea ce priveşte calificările echipelor naţionale la turneele finale. Ratarea campaniei pentru CM 2006 nu i se poate atribui, ba chiar ţin minte o victorie cu 2-0 împotriva Cehiei, cu o selecţionată refăcută.
Problema nu este cînd îl vom înţelege pe Piţurcă, pentru că asta nu se va întîmpla niciodată, ci cînd vom înţelege că ne reprezintă şi ni-l vom asuma. Deocamdată, la Euro 2008 va fi în postura tipului care, la masă de joc, are doi optari în mînă, iar ceilalţi, după ce că au mormane de fise în faţa lor, mai sînt şi serviţi. Or, în această grupă, unde adversarele au strîns în total 4 titluri europene şi 5 mondiale, avem nevoie, în primul rînd, de un tip care să gîndească precum un jucător de cărţi, adică să aştepte, să fileze şi uneori să blufeze.
La toate compartimentele stăm mai prost decît oricare dintre adversarele noastre din grupă. La portari, la fundaşi, la mijlocaşi, la atacanţi, la rezerve. Doar la capitolul antrenori ne aflăm la acelaşi nivel cu Italia, Franţa şi Olanda, întrucît – luaţi-o ca pe opinia unei voci neautorizate – Piţurcă nu e mai prejos decît Donadoni, Domenech sau Van Basten. Va fi Rădoi surpriza Europenelor, cum se aşteaptă Manolo Terzian? Va fi Marius Nicolae, cum crede Vochin? Dar dacă – nu pot să o spun fără să scuip în sîn – va fi Piţurcă? De aceea, printre “Hai, Mutule!” şi “Hai, Cristi!”, poate n-ar fi rău să strecurăm şi un “Hai, Piţi!”. Fiecare om, chiar şi Întunecimea Sa, are nevoie de susţinere şi de recunoaşterea corectă a meritelor.
Într-o vreme în care sponsorii ne îndeamnă să purtăm galben, poate că nu în această culoare ar trebui să ne prezentăm pentru a sprijini echipa naţională. Aşa aş face o reclamă pentru Euro 2008: Piţurcă, încruntat, aşezînd pe fiecare scaun din tribună un costum negru şi o perucă bretonată. Efectul psihologic ar fi distrugător. Un sector de tribune în întregime negru, compus din oameni cu figuri posace, ca la o preselecţie pentru Matrix IV, ar face să-i îngheţe sîngele în vine oricărui adversar.
toro • 31 mai 2008, 20:54
Corect.
www.romania-inedit.ro • 31 mai 2008, 22:06
Ba frate , ce ti-e si cu pudosenia asta din ziua de azi !
Nu mai poate sa scrie omul despre fotbalisti ca nu stiu altceva decat sa scuipe si sa se scarpine, ca sare cenzura pe el !
Nu a zis sotia lui Trica despre tovarasele de viata ale fotbalistilor ca sunt niste parasute ?
Parca si in Gazeta Sporturilor am citit asta !
Mai rar gasesti fotbalisti care sa aiba un mare caracter asa cum este Cristi Chivu !
Si Victor Piturca este un antrenor exceptional care si-a dovedit valoarea de antrenor atunci cand a antrenat Universitatea Craiova si a fost dat afara de la echipa nationala dupa ce a calificat-o in urma unor neintelegeri cu gica popescu si gica hagi !
SoftSider • 31 mai 2008, 23:05
Aveam de facut remarca ce urmeaza de mai mult timp;de cand A1 a inceput sa transmita mecuri din Divizia A Burger.Din pct. meu de vedere calitatea transmisiunii unui meci de fotbal consta foarte mult si de maniera in care acel meci este comentat.De patosul,de timbrul si de tonul vocii comentatorului.Insa,cu Vochin si Cheltuitoru orice transmisiune pare din divizia Ţ „Bucegi”.Ma intreb cine o sa comenteze meciurile de fotbal in sezonul urmator,avand in vedere ca trustul Intact are drepurile TV.
dragos • 31 mai 2008, 23:11
inca o data domnule tolontan ne arati ca nu te pricepi la fapte cum ar trebui sa faca orice jurnalist ci doar te pricepi la aburit si la povesti nemuritoare…….ceea ce era cu adevarat important (gen selectia care are anumite lacune, sau importanta acestui campionatt european) a fost lasat deoparte, dumneavoastra ati preferat sa ne spuneti o poveste pentru copii mici. jurnalist cu blog de jurnalist ……….o gluma buna domnule tolontan. dar totusi respect pentru perseverenta
ALEX • 1 iunie 2008, 3:35
d-le tolontan sper sa aveti timpul sa cititi acest mes. al meu. nu stiu daca voi avea norocul..!.. am o intrebare pe care as dorir sa o dezvoltati Dvs daca v-eti avea timpul, si dispoziti sau daca v-eti considera ca este importanta : DE CE CAND AVEM UN JUCATOR DE VALOARE NE BUCURAM SI NE LAUDAM CA IL VINDEM !!?? DE CE D-LE TOLONTAN NE LAUDAM CA SUNTEM BOGATI SI NE MANDRIM CU AVERILE NOASTRE SI NE BATEM CU PUMNUL IN PIEPT CA IUBIM STEAUA SI DEFAPT URMARIM DOAR SA CASTIGAM BANI DIN TRANSFERURI CAND NOI AVEM NEVOIE DE ECHIPA CA DOAR VORBA ACEEA ….SUNTEM BOGATI …NOI …GIGI BECAAAALII !!! OFF DOAMNE MA DOARE SUFLETUL !!! VREM PERFORMANTA >>> SAU MACAR SA NU NE MAI LAUDAM CA SUNTEM BOGATI !!!! DACA NE BUCURAM LA CATEVA MILIOANE….. EU SUNT UN SUSTINATOR AL D-LUI BECALI L-AM VOTAT SI IL VOI MAI VOTA IUBESC STILUL DANSULUI SINCER SI DE LUPTATOR DAR NU INTELEG ACESTE ASPECTE ! SI SA REVIN, IUBIM STEAUA ? OFF !!D-LE TOLONTAN VA RESPECT F. MULT. SI VA ROG, DACA CREDETI CA ACEASTA PROBLEMA O PUTETI EDIFICA VA ROG DIN SUFLET FACETI CEVA IN ACEST SENS . CU RESPECT ALEX
Sorin-stelist • 1 iunie 2008, 8:30
exceptional! in ultima vreme esti in forma, sa speram ca si Nationala…
nea nelu • 1 iunie 2008, 9:02
Nea Cataline,zilele acestea se disputa la Timisoara Play-off-ul Campionatului Feminin de Fotbal.Chiar nu aveti un mic coltisor in ziar,unde sa scrieti si de desfasurarea scestui turneu? Nici Site-ul FRF nu aminteste nimic.Hai nea Cataline,ca si aceste fete si efortul lor merita un coltisor de ziar uhde sa scrieti si despre ele.Sper ca nu v-am suparat si astept un raspuns de la D-vs.
james crissilv • 1 iunie 2008, 9:54
LA MULTI ANI, de ziua copiilor!
o zi minunata iti doresc!
CHALEX • 1 iunie 2008, 10:25
Plicitsitoare, nene Tolo? Haida-de! Cu un Mitica Dragomir tot mai „foc si para” pe cei din staff-ul federatiei(minus el, „ditamai” prim-vice-pes-edintele!, cel care blatuieste de ani buni Liga Nationala si incearca din raspuneri sa protejeze „Clanul (pe)Sprinceana”(cred ca stii si mata’ care este acesta!), cu un „Nas” care mai „miroase” ceva posturi prin conducerea UEFA(unde face lustru pantofilor lui Platini) si cu o cohorta de impresari care actioneaza in vazul lumii, desi Prunea clama ca li s-au ridicat licentele – cum sa ne plictisim? O sa avem timp sa ne plictisim in timpul celor trei emciuri cind von contabiliza golurile adversarilor si o sa ne lamentam ca, oricum, nu aveam nici o sansa.
mathilde • 1 iunie 2008, 10:27
e clar, in loc sa fie olandezii iesiti din forma – sunt francezii. bine, ei sunt si obsedati de conditia fizica si accidentari, dar cu toate astea 0-0 cu Paraguay. Poate ciupim si noi un o-o. Cu patru puncte…venim acasa repede
alo! • 1 iunie 2008, 10:39
Nea Tolo! Cum a ramas cu papagalii de la DNA si Becali?
POMANA cfr • 1 iunie 2008, 11:07
TOLO,
Ăsta e articol de sport ?
Aşa ziar, aşa ziarişti
ZIUA 1 / “Jurnalul” pierde ulei
May 31st, 2008 | JURNAL DE EURO
Azi am plecat în jurul prînzului de la Viena. Ne-am întîlnit aici şi cu colegii de la Jurnalul Naţional. Din păcate pentru ei, maşina cu care se deplasează are o problemă destul de sîcîietoare: pierde ulei. Deocamdată situaţia s-a remediat, dar vom vedea pe parcurs dacă va fi nevoie să-i preluăm. Ţinem aproape. Altfel, Alpii austrieci sînt superbi, îi vedeţi în imagini. Am un prieten care mi-a dăruit mai demult un album cu fotografii din zona Branului şi altul cu imagini de la Muntele Athos. Ştiu că-i place la nebunie muntele. La el m-am gîndit cînd am dat cu privirea de crestele Alpilor. Ciudat e că primul semn că ţara asta, Austria, organizează Euro l-am aflat abia după vreo sută de kilometri. Un panou timid indica acest lucru. Austriecii nu ne-au vămuit, în schimb, elveţienii o vor face. Dar să ajungem acolo….
gabi koreanu • 1 iunie 2008, 11:10
dragos
nu te obliga nimeni sa citesti ce nu-ti place. Tolo scrie si pentru cei carora le face placere sa retraiasca acele vremuri.
Dar tu oare le-ai apucat?
Eu imi aduc aminte cu placere cand, la ora 9 dimineata, profesorul de P.C. a intrat pe usa si atat ne-a zis:
„Acum, avand in vedere ce zi este astazi, in cea mai mare liniste, puteti parasi sala de curs. Avem aprobarea rectoratului sa recuperam aceste ore in saptamanile urmatoare. Hai Stiinta!”
La ora 9:30 eram pe „Central” si cantam cantecele din cenaclul lui Paunescu, apoi, pe la 11-12 aparea Tudor Gheorghe si tinea un scurt recital de cantece pentru inima „alb-albastra” si odata cu el canta tot stadionul. La ora 13-13.30 apareau echipele la incalzire: Universitatea (aia Maxima pe care ne-o amintim toti cu placere) si Dundee Utd.
La ora 14.00 incepea meciul, dar noi eram deja ragusiti pentru urmatoarele 3-4 zile.
mihai • 1 iunie 2008, 12:04
cataline, euforia asta dupa victoria cu o echipa nationala care in realitate este sub valoare u cluj dauneaza grav echipei nationale gata deja ne simtim invincibili nu ne mai bate nimeni cred ca voi ziaristii cu o credibilitate mare in rindul nosrtru ari trebuie sac trageti un semnal de alarma, trziti-va fratilor italia franta sau olanda sunt favoritii la Ce s-ar putea ca optimisul asta exagerat sa se transforme in catastrofa pentru fotbalul nostru. modestie si ciocu mic
ca noi suntem la guvernare
9franta italia olanda , care ar putea fi si finala campionatului european.
Mutu • 1 iunie 2008, 12:15
„Mutu s-a lasat”. S-a lasat. Dar nu de fumat. S-a lasat de Coca si Ina. C-asa-i la noi. Ne lasam. De fotbal. Pentru ceilalti, fumat bun. O tigara la pauza, nu strica….
nelutzu • 1 iunie 2008, 18:46
Nu astepta mata prea cu nerabdare nea Tolontane, ca nu ai ce. Cu parere de rau iti spun ca o sa ai parte si tu si noi ceilalti de o crunta dezamagire. Pentru ca ne credem mari si tari. De ce ne credem mari si tari? Pentru ca atata minte avem. Suna naspa, dar ai sa vezi. O sa imi dai dreptate. O sa mai vorbim dupa meciurile din grupa.
Mugur • 1 iunie 2008, 18:58
Am auzit ca daca comentezi pe blogurile GSP esti automat abonat la newsletter-ul GSP. Nu cumva asta e spam?
daianavreabanana • 1 iunie 2008, 20:13
la naiba nu mai trec zilele astea, in puii mei…nu mai am rabdare
maria • 1 iunie 2008, 20:23
D-leTOLONTAN:piti ori are interese,ori e dus de nas,oricum nu a format echipa cum trebuie.Fotbalistii buni sunt dati la o parte pentru ca ei nu beau,nu fumeaza,SUNT BATRINI,nu au tatii(unii)sus pusi;si ce sa mai discutam:nu mai este in fotbal decit ceea ce stiti si d-voastra.Eu una sunt bolnava si ma doare sufletul de nedreptatea din fotbal.Doamne daca as avea puterea d-lui Becali!
naziss • 2 iunie 2008, 11:02
Nea Tolo, daca tot esti plictisit de ce ii mai plictisesti si pe altii cu aberatiile tale . Acum, fara misto, ce dracu ai vrut sa zici cu articolul asta !?
Un nonsens total :mai analizeaza-te si tu un pic innainte de a publica comentarii „sportive”
viorel dudau • 2 iunie 2008, 12:42
Permite-mi sa spun (inca o data) ca sunteti varza, voi GSP si Prosport in general. Deci zilele astea nu se intampla nimic??!? Ba uite ca se intampla!
Dinamo a reusit eventul la rugby, finala campionatului national de baschet e in plina desfasurare, sambata a fost etapa de streetball la Politehnica, cu sute de participanti si mii de spectatori, si pentru voi zilele astea nu se intampla nimic?!?
Nu aveti ziare de sport, aveti ziare de fotbal, si cred ca intr-o buna masura sunteti raspunzatori si voi de manelizarea publicului si de situatia generala din tara, pentru ca promovati marlania si mediocritatea din fotbal.
foto nunta • 2 iunie 2008, 13:33
acum abia asteptam sa inceapa campionatul, dar dupa primele 5-7 zile o sa ne plictisim de atata fotbal
cavasachi • 2 iunie 2008, 13:45
mai zi si tu ceva…sa cu editorialu asta ai plecat in vacantza o saptamana? 🙂
SoftSider • 2 iunie 2008, 17:34
Aveam de facut remarca ce urmeaza de mai mult timp;de cand A1 a inceput sa transmita mecuri din Divizia A Burger.Din pct. meu de vedere calitatea transmisiunii unui meci de fotbal consta foarte mult si de maniera in care acel meci este comentat.De patosul,de timbrul si de tonul vocii comentatorului.Insa,cu Vochin si Cheltuitoru orice transmisiune pare din divizia Ţ “Bucegi”.Ma intreb cine o sa comenteze meciurile de fotbal in sezonul urmator,avand in vedere ca trustul Intact are drepturile TV.