Furnicuţele

Corect, Cristi! „Să ne vedem lungul nasului, nu putem mai mult”, a spus Chivu

miercuri, 18 iunie 2008, 11:53

Corect, Cristi! „Să ne vedem lungul nasului, nu putem mai mult”, a spus Chivu

E un apel către public şi media, „Vă rugăm, înţelegeţi ce puteţi cere şi ce nu puteţi cere de la noi”, dar mai înseamnă şi că e timpul ca voi înşivă, Cristi, să vă acceptaţi limitele şi să vă purtaţi ca atare. Şi nu doar jucătorii, ci şi antrenorii plus conducerea FRF.

România a ajuns în Elveţia cu aerul unei echipe care pregăteşte a doua aselenizare. Secret maxim! Baricade! Vreme de cinci zile, zero declaraţii dinspre antrenor spre publicul românesc. Olanda, Italia, Portugalia sau Spania, echipe care plecau ca favorite, nu şi-au permis această conduită superioară, de vedetă care nu trebuie deranjată pentru că e concentrată doar pe tactică, pe joc… Mă laşi?! În acest timp, vorba lui Chivu, „sîntem furnicuţe care muncesc”, noi construiam un muşuroi. Eroic pe alocuri, dar un muşuroi, nu Sagrada Familia! Am enervat atît de tare pe toată lumea, încît am devenit prima echipă de la acest turneu final care a fost obligată de către UEFA să vină la o conferinţă de presă.

Echipele mici şi medii se comportă ca nişte echipe mici şi medii. Ca să compenseze prin atitudinea din afara terenului ceea ce, realist şi obiectiv, nu pot oferi pe gazon. Elveţia a făcut show de NBA, Turcia e tot timpul deschisă iar imaginile din camerele austriecilor au apărut în fiecare ziar şi pe fiecare televiziune.

Paranoia „tricoloră” din filmele de duzină cu spioni nu face bine nimănui! Nici jucătorilor, care ajung să fie consideraţi nişte ciudaţi, nici antrenorului, care nu are şansa de a explica din timp cum gîndeşte, şi nici Federaţiei, care nu poate construi o relaţie afectivă şi de marketing cu suporterii.

Va începe o nouă campanie. Ceva trebuie schimbat în spiritul acestei „naţionale”! Piţurcă e un antrenor care a realizat o groază de lucruri bune, dar care are ocazia să înţeleagă că fotbalul nu e doar jocul din teren nici dacă te numeşti Brazilia, darămite dacă eşti cea mai defensivă echipă de la Euro.

Nu e rău! Avem un stil. Antipatic, însă eficient. Dar dacă îl vom prelungi şi în afara stadionului nu vom interesa pe nimeni! Şi vom sfîrşi să contăm, inclusiv în faţa propriilor suporteri, doar cele cinci zile pe an cînd avem meciuri!

Comentarii (428)Adaugă comentariu

sfhgs  •  18 iunie 2008, 14:15

ce corect mei? m-am saturat de jucatori filozofi, artisti etc. asta-i chiar culmea – furnicuta sefa vorbeste despre celelalte furnicute

maiorescu  •  18 iunie 2008, 14:16

pitzurka, ca orice locuitor din zona, e un simplu arogant de orodel! n-a vorbit cu presa, pentru asi ascunde mediocritatea…care sunt lucrurile alea bune, aduse la natzionala? hainele de pe el si arogantza! am vazut acelasi joc bicisnic, un egoism al exprimarii propriu celor marginiti si..atat! e temporizarea fostului colaborator al securitatii, angelo n….am profitat intr-o oarcare masura, de forma slaba a francezilor si italienilor! atat!

Katt  •  18 iunie 2008, 14:18

Dom’le… cu acest antrenor si aceasta echipa s-a pierdut tot ce se putea pierde… oare chiar nu sesiszeaza nimeni ca nu sunt jucatori de valoare la echipa nationala? ce dreaq ne ascundem dupa cires mereu? Altii tataiesa naturalizam si noi 2,3 croati sarbi… capoate asha ne-om mai gandi si noi ca niste razboinici, nu cap in cap ca prostii(a se vedea radoi si rat) … inca o data ne e rusine ca suntem romani! DAR PANA CAND NE FACEM MEREU DE RASUL LUMII??? DECI SA VA FIE CLAR DOM’LE PITURCA…NU SUNTETI „UNICUL”…IDEI DE JOC NICI MACAR UNA… ESHTI PRAF…66…

Otilia  •  18 iunie 2008, 14:18

„Piti, Piti, Piti, lasa-ne! lasa-ne….”….Asa stigam toti suporterii Stelei la fiecare meci pe vremea cand Piturca era antrenorul clubului din Ghencea. Sloganul devenise un fel de imn al galeriei steliste… Daca aseara as fi fost in galeria din Berna a „tricolorilor” as fi strigat la fel! Nu este normal, in parerea mea de amator, ca in fata unei echipe cu reale valori in teren, precum Olanda, dar foarte prietenoasa si care pur si simplu ne-au invitat la meci si la goluri pana in minutul 54 sa stam ca paravaenle in careul lui Lobont si sa nu atacam absolut deloc! Nu este posibil ca un atacant precum Mutu sa fie tinut atat de retras pe post de fundas, aproape. Nu este posibil sa joace titular un jucator precum Cocis! Nu este posibil ca in locul lui Marius Niculae sa bagi un jucator lent si fricos si care face greseli foarte mari precum Daniel Nicolae iar pe Dica sa il tii pe banca de rezerve pana aproape la sfarsitul meciului! Ba da, este posibil cand ai la Nationala un antrenor precum Victor Piturca! Un antrenor care a gandit total gresit meciul cu Olanda si care s-a uitat numai in curtea Italiei si Frantei de la Zurich. A jucat la egal, sperand ca si celelate rivale din grupa vor termina meciul la 0-0! Asta este Victor Piturca! Un personaj ambitios cu ambitii uneori chiar prostesti, care tine cont de prietenii si afinitati in alegerea jucatorilor! Oare Hagi, Dan Petrescu si Gica Popescu au fost chiar nebuni cand l-au boicotat pe Piturca pe vremea cand ei erau jucatori si l-au dat afara de la Nationala?!! Daca o fi indraznit sa ii spuna si marelui Hagi sa stea in aparare in loc sa atace, mi se pare normal ca a iesit cu scandal. Ce or fi zis Hagi, Popescu sau Petrescu: „Cine esti tu ma, de ne inveti pe noi fotbal?!”…..

Olandezii, la primul gol s-au si mirat ca mingea a intrat in poarta. Ma uitam la ei ce ocazii periculoase au avut si le iroseau, parca intentionat, in fata portii lui Lobont… In a doua repriza, insa, au dat al doilea gol ca sa arata la toata lumea ca e echipa valoroasa si nu se preteaza la blaturi. Daca ar fi vrut sa ne bata cu adevarat, Olanda, cu echipa cu care a jcuat putea sa ne bata i cu 6, 7- 0. Dar nu a vrut! PUR SI SIMPLU NU A VRUT! Dar cand au vazut ca un jucator de calibrul lui Chivu le da lor pasele sau ca noi nu stim care este poarta adversa au mai dat un gol pentru bucuria suporterilor portocalii!

cristi radu  •  18 iunie 2008, 14:20

pentru cei ce nu cunosc cu adevarat ideea, substanta si feelingul unei competitii, le sugerez sa se apuce de un sport de performanta, sa isi ridice burtile umplute cu bere din fotoliu asezat intr-o perpendiculara imaginara pe LCD, sa asude 3 ore/zi la un antrenament zilnic, + cateva ore de conditie fizica, sa ajunga ei sa fuga suta de metri sub 13 secunde (cu indulgenta 13) iar dupa ce au realizat toate astea sa intre pe teren intr-un meci de fotbal, sa fuga 10 km cel putin, sa faca cate un egal cu vicecampioana si campioana mondiala si sa incaseze cele mai putine goluri de la echipa care le-a macinat pe cele doua echipe anterioare, dupa care sa astepte injuriile si criticile unei intregi tari. Incercati sa lasati ipocrizia si fariseismul deoparte dragi „suporteri”. Vreti nationala de fotbal? Apucati-va de fotbal. Sa vedem unde am ajunge cu voi.

Alin  •  18 iunie 2008, 14:21

Daca pierdeau jucand fotbal meritau laudati ca au incercat…dar asa…olandezii s`au dat la o parte dar degeaba….o vina mare o are si piturca…cu tactica lui „cu curu`n poarta”

fucherul  •  18 iunie 2008, 14:24

“Să ne vedem lungul nasului, nu putem mai mult”,- Asta este afirmatie de capitan al unei echipe nationale??? Pai Chivule , daca nu puteti mai mult sper ca la mondiale sa refuzati convocarea la nationala si sa-i lasati pe altii care , cu siguranta nu sunt mai buni, dar macar vor arata ca isi doresc ceva. Ne-ai imbatat cu 2 meciuri si ne-ati dat impresia ca se poate si mai bine, insa am ajuns la concluzia, ca meciul cu Italia nu a fost decat un accident.

mozambicanul  •  18 iunie 2008, 14:25

Am o mare rugaminte: spuneti-mi si mie 2-3 meciuri memorabile din era Piturca. mie unul nu-mi vine nici unul in cap! Meci memorabil=joc de fotbal, nu Marasesti, Posada, Rovine…

mircea  •  18 iunie 2008, 14:28

Toti antrenorii mediocri au pus accentul pe aparare(inclusiv Piturca). Marii antrenori invata echipele sa atace si sa marcheze. In ultimii ani Romania a avut un singur mare antrenor, Protasov, dar care nu a placut ciobanului. De ce nu-l cheama in occident pe Lucescu, cu toate realizarile lui de la turci si ucrainieni, oentru ca este mediocru.PUNCT.

ioan plischi  •  18 iunie 2008, 14:31

nu discut despre jocul echipei. ce rost ar avea? imaginea unei nationale se arata omenirii din clipa in care ai coborit din charter si pina cind fluiera ala inceputul partidei. restul depinde de locul in care cade mingea la loviturile de la colt. oamenii posomoriti in general, nu dau nume, sunt cunoscute, nu se bucura de viata, asa cum o fac cei mai multi dintre noi, dar macar sa nu rapeasca aceasta placere celor pe care ii conduc, mai ales cind acestia nu sunt in acelasi ton cu morga respectivului.

fucherul  •  18 iunie 2008, 14:32

Otilia – frumos comentariu. mi-a placut

ioan plischi  •  18 iunie 2008, 14:33

mircea! marii antrenori nu invata echipele sa atace. le invata sa cistige, atita tot. de-aia si ajung mari.

CALIN  •  18 iunie 2008, 14:35

MA UIT LA COMENTARI SI NU IMI VINE SA CRED.BA CA VINA E LA LUI MUTU,BA A LUI CHIVU,BA A NU STIU CUI.ASA SA INTIMPLAT SI CU HAGI ACUM 8 ANI CU ITALIA DACA VA AMINTITI.NU MAI ARUNCATI CU NOROI IN JUCATORI.SINGURUL VINOVAT ESTA PITURCA CARE A HOTARIT TACTICA.EL NU ESTE ANTRENOR SI DACA ESTE,ESTE UNUL EXTREM DE PROST.CUM SE POATE CA DUPA 5 ANI FARA NICI UN FEL DE REZULTATE LA STEAUA SA VINA LA NATIONALA?CUM POTI JUCA FARA SA AI JUCATORI IN ATAC?CUM POTI SA FACI SCHIMBARE POST PE POST(ATACANT CU ATACANT)LA UN MECI CU ASA O MIZA?DE CE NU A STRIGAT LA SA JUCATORI PINA II IESEA SINGELE DIN PLAMINI?NICI MACAR IN MINUTUL 90 NOI NU AM FOST IN STARE SA AVEM MACAR 5 OAMENI IN CAREU SI O MINGE ARUNCATA ACOLO.MOTIVUL?TACTICA ULTRA-DEFENSIVA A LUI PITURCA.FAC COMPARATIE INTRE ROMANIA SI TURCIA SI MA UITAM LA FATIH CARE AVEA FATA ROSIE DE ATIT STRIGAT SI GESTICULAT LA JUCATORI. MUTU A RATAT UN PENALTY(ACOLO SA HOTARIT CALIFICAREA)NU TREBUIA SA IL EXECUTE EL,ORICINE ALTCINEVA DAR NUMAI MUTU NU.CINE A HOTARIT ASTA?MUTU CU ACCEPTUL LUI PITURCA.A CUI E VINA?A LUI PITURCA.DAR NU E PRIMUL JUCATOR CARE RATEAZA UN PENALTY.AU RATAT NUME MAI MARI CA EL.TACTICA,ANTRENAMETELE,ASEZAREA IN TEREN SI SPIRITUL ECHIPEI SINT DE VINA.IAR ASTA DEPINDE IN 90% DE ANTRENORI.AM PIERDUT MECIUL DIN CAUZA CA AM JUCAT FOARTE PROST.VINOVATUL?PITURCA.NU CRED CA EL E IN STARE SA DEMISIONEZE.ASA CA TREBUIE DAT AFARA.

ioan plischi  •  18 iunie 2008, 14:36

katt: unde naiba crezi ca vei vedea un croat sau un sarb care sa accepte sa fie naturalizat roman. il facem de toata jena dupa aceea. astia au caracter…

danytm  •  18 iunie 2008, 14:37

Nu cred ca e vorba atat de nivelul mediocru al jucatorilor nostrii cat de atitudinea cu care am abordat acest campionat … Sa fim seriosi, cand pleci la EURO cu jumatate din lot fundasi, plus mijlocasi ca Chivu sau Radoi care de fapt sunt tot fundasi, cand il iei pe Nicolita doar fiindca face „bine” faza defensiva, cand iei doar 4 atacanti din care unul a jucat 2 meciuri in tot returul si altul joaca la o echipa de duzina din Scotia, e clar ca noi nu ne-am dus acolo sa jucam si sa dam goluri …

cristi radu  •  18 iunie 2008, 14:38

domnu nelu plisc! daca tot va face neamu romanesc de rusine emigrati si schimbati-va numele!

România nu a pierdut cu Olanda  •  18 iunie 2008, 14:39

Dar a pierdut.Şi Piţurcă este principalul vinovat. Am şi argumente când spun asta.
————————————

dipratu benone  •  18 iunie 2008, 14:39

Asa se intampla cand la un club precum Dinamo, daca vrei sa-ti duci copilul te costa o avere sa-l dai la sectiile de copii sau juniori. talentul nici nu mai conteaza. daca esti mare mahar cu jipan si in toale de firma, nici nu mai conteaza ca „odrasla ” nu are nimic comun cu fotbalul. Acum ceva ani ( 5-6 ) la copii lui Dinamo se cerea 30-40 euro pe luna , iar cand am intrebat de echipament, stupoare, m-au trimis la magazinul clubului de la intrare sa-l cumpar.M-i s-a spus ca, clubul asigua mingiile !!!!!! Nici nu mai conta ca pustiul trecuse de preselectie. Si atunci ne intrebam cand se vor mai naste alte talente cu care sa iesim in lume. Si cand te gandesti ca acum 30-40 de ani, se faceau selectii pe maidane.

red mad dog  •  18 iunie 2008, 14:40

D-asta ne-au ocupat turcii pe noi, si nu invers. Noi stim doar sa stam capra…
Nu pot sa cred ca din 18 mijlocasi-fundasi dreapta din Liga I, nu gasim 2 mai rasariti.
Si asta e poveste veche. Foarte veche. Cate umilinte mai trebuie sa traim. Poate il clonam pe Rat, si il punem si pe dreapta. Imi pare rau Bratule, nu stiu daca faceai mai multe, dar sigur ocazii iti creeai.

Eu  •  18 iunie 2008, 14:40

Mare antrenor Piti asta…a stiut sa isi aleaga atancanti. L-a lasat acasa pe golgeterul campionatului Danciulescu si pe Bratu.

Eee…daca e mai bun D.Niculae (cred ca cel mai prost atacant de la Euro)

L-a lasat acasa pe Trica…dar e mai bun Dica ( un mare zero…nu stiu daca a atins mingea de 5 ori in toate meciurile)

Il baga pe Banel (cel doar cu viteza ..in rest antifotbal)…insa nu il aduce pe Ogararu.

Etc…etc…etc…

Si pe langa toate astea….ce ii mai place sa sufere de el…ce figuri are in cap…vai de mama noastra suntem!

Oare de ce sunt 2000 spectatorii in tribune cand joaca Romania in Bucuresti? nea piti…nea piti…

fucherul  •  18 iunie 2008, 14:41

CALIN – ai forte mare dreptate, dar o parte din vina o au si jucatorii care, daca aveau putina minte, in minutul 70 ar fi lasat la o parte orice tactica si ar fi navalit spre poarta Olandezilor. Am impresia ca n-au mai putut sa alerge, sau nu au vrut. Oricum au rasturnat toate pronosticurile de la casele de pariuri.

Jean Valjean  •  18 iunie 2008, 14:42

Iaca bre Tolo despre ce ti-ai gasit tu sa vorbesti. Sa stii ca asta era problema echipei Romaniei. Asa a vrut Piti, asa a facut. Daca ajungea in finala spuneau toti ca a facut bine.

Sinteti si voi aiurea. Articolul tau imi da senzatia unei natiuni de ofticati. Pai care-i legatura jocului slab cu ceea ce spui tu? Am inteles eu cam ce vrei, dar scuza-ma, adevarul e ca uneori abia asteptati si voi un moment ca sa „mutati mortul pe Academiei”. Ei, iaca ti-ai spus si tu of-ul acum. Sa stii ca problema e pe jumatate rezolvata.

pt Cristi Radu  •  18 iunie 2008, 14:45

domnule, tu confunzi suporterul de fotbal cu jucatorul de fotbal. Jucatorul de fotbal joaca fotbal pentru ca asta este meseria lui (asa cum altii sunt sudori, contabili etc). pentru aceasta meserie el primeste bani pe masura calitatii muncii pe care o face. Suporterul este persoana care evalueaza munca jucatorului din punct de vedere estetic fara a fi platit pentru asta ba din contra plateste pentru a fi suporter (bilete meci, deplasare in elvetia, etc.). Avand in vedere acestea suporterul are tot dreptul sa fie suparat pe muncitorul(fotbalistul) care nu lucreaza cum trebuie.Asa ca daca fotbalistul nu este in stare sa faca fata la antrenamente si meciuri sa se lase de meserie. Va veni un alt muncitor (fotbalist) care vrea sa faca o munca de calitate.

suporter  •  18 iunie 2008, 14:47

O echipa de fotbal are 3 compartimente: aparare, mijloc si atac.
In ce priveste atacul, a fost complect neglijat de Piturca, de la selectie si pana la stiinta jocului.
A crezut ca daca il pune pe Mutu acolo, undeva, e de ajuns. Din pregatiri inca ma temeam, nu am auzit de pregatirea unor scheme , a unor un-doiuri…
Mijlocul?…asa si asa….si aici scartaie.
Apararea, da, aici s-a mobilizat tot, in asa hal, incat 11 jucatori faceau doar aparare, obligandu-i pe atacanti sa renunte la rolul lor intr-o echipa.
Evident, asa nu ai cum sa castigi.
Fotbalul se joaca asa: te aperi,apoi ataci. Da, risti poate sa iei un gol, dar ai si sansa sa dai doua. Asta e frumusetea fotbalului, si nu… frica…spaima…prejudecati…

roman  •  18 iunie 2008, 14:48

Imi pare rau sa o spun dar o mare vina o au ziaristii care au desenat in toata aceasta perioada un peisaj ireal si absurd. Ne faceam curaj inainte de meciuri ajungand la adevarate deliruri de putere si marire. Asociatii hazardate de premise false si implicit concluzii total eronate – Olanda era victima sigura a Romaniei, asa se scria de mai demult si de ce? Pentru ca o batusem la Constanta. Chestia asta trebuia sa ne asigure o suprematie eterna. Chiar cand vedeam ca Olanda e in forma maxima si sterge praful cu Italia si Franta, toata lumea era sigura ca cele trei puncte o sa le luam cu Olanda! Puteam sa luam trei puncte in oricare meci. Daca jucam. Daca ii presam. Daca ii inghesuiam in careu. Macar 15 minute intr-un meci. Daca eram si noi turci un pic (cu cine am ajuns sa ne comparam!) – o echipa de altfel haotica in constructie si fara mari valori. Inainte de meciul cu Olanda, ziaristii alergau cu steaguri prin Berna si se rugau sa le dea olandezii meciul! Si toata lumea era incantata de asta. Altii spuneau ca e mai bine pentru Olanda sa ne lase pe noi ca sa nu dea de italieni mai incolo. Adica sa dea peste noi si pe noi ne-ar putea bate mai bine. Cata umilinta! Ce viclenie de cea mai proasta calitate. Daca vrem sa fim sus, trebuie sa putem invinge orice. Azi intr-un ziar, am vazut ca pe spanioli ii puteam bate (iarasi) pentru ca avem un ascendent moral (iarasi)!!! Dar noi nici nu trecusem de grupe si marcasem un gol in trei meciuri! Spaniolii au dat deja sase! Suntem cu visele cu 10 pasi inaintea posibilitatilor. Vrem doar sa castigam nu conteaza cum, cand in fotbal tot ce conteaza, de fapt, e chiar jocul.

Ciprian  •  18 iunie 2008, 14:49

Dar pe tine ca nu te obliga nimeni sa fii suporter. Si tie iti va lua cineva locul ca suporter, daca nu iti mai convine.

Cătălin Tolontan  •  18 iunie 2008, 14:51

Jean Valjean : nu are legatura cu jocul, are legatura cu fotbalul! fotbalistii nu sintplatiti doar pt joc, unii ar tb sa dea bani de la ei ca sa joace 🙂 , ci pt integrarea in fenomen, pt felul in care incuareaza bucuria din jurul spectacolului

the judge  •  18 iunie 2008, 14:52

nu stiu cand o sa vedem Romania jucand cum a facut-o Turcia, cu disperare, cu furie si curaj. cand nu mai ai nimic de pierdut trebuie sa lasi frica la o parte. cand au aflat ca Italia conduce cu 1-0 au reactionat ca ciobanul din “Miorita”, adica tipic romaneste…de parca am fi fost eliminati exact din acel moment…nici o urma de furie, de razvratire, de speranta…doar resemnare

namis  •  18 iunie 2008, 14:52

Cum poate sa zica Chivu asa ceva, eu nu inteleg. Dupa egalul cu Italia au zis ca ei nu sint ratati ca joaca f. bine si numai nesansa a facut ca noi sa nu batem Italia. cred ca nu si_au vazut lungul nasucului, sau nu au observat care a fost cel mai bun jucator al nostru MIRCEA SANDU. Totusi pina nu o sa avem un antrenor adevarat, vai de capul nostru. mai bine pierdeam dar JUCAM, decat sa facem europeanul asta de 3 lei. NE TREBUIE ANTRENOR STRAIN CARE SA NU PLECE CAPUL SI URECHEA LA giovani becali si altii de teapa lui, AM AVEA IN TARA UNUL, UHRIN, AVEM JUCATORI DE FOARTE MARE VALOARE (LA C.F.R.). Adica la italieni nu le este rusine, la spanioli, englezi, francezi, nemti, (am enumerat puterile), dar noi nu, noi sintem nationalisti, ne este rusine sa avem valori. Noua ne plac alergatorii, maratonistii, cei cu adevarat de valoare (danciulescu, bratu) raman sa se odihneasca, dar d.niculae care nu stie abc ul fotbalului (stopul si pasa), e titular ca sa-l imbogateasca pe becali sa aiba bani de barbut si pokerase…
Totusi mai bine, ca ma saturasem de transmisiunile directe care dadeau aceleasi imagini, interviuri si antrenamente, sa revenim la mizeria de la noi(in care STEAUA nu e penalizata ca in Italia, campionatul urmator, ci acum, sa ni se arate ca federatia e, vezi DOAMNE, corecta).

cristi radu  •  18 iunie 2008, 14:53

domnule al carui nume nu il cunosc.
Chiar nu intelegi ideea ce am incercat sa o subliniez? Pe tine te critica mutu sau chivu cand nu iti faci treaba cum trebuie la serviciu? nu mai aruncati cu noroi. Atat vreau sa spun. Cine sunteti sa judecati, sa criticati, sa injurati sa „evaluati”? In formula 1 cu cine tineti? il injurati cand pierde? (din cate stiu eu nu sunt romani in F1 deocamdata) Intelegeti macar ideea? Aveti dreptu sa evaluati? Si jucatorii au dreptu sa joace prost atunci. Sau nu? In ceea ce priveste faptu ca suporteru plateste. Sa fim seriosi. E o chestiune de liber arbitru. Vrei sa vezi meciu, dai banu, nu vrei, stai acasa. Te obliga cineva sa platesti? sa fim seriosi!

Cătălin Tolontan  •  18 iunie 2008, 14:54

unu’ : nu-mi cer nici o scuza de la boloni. il pretuiesc, dar generalizarile sale despre romani au fost stupide. sa i spuna ca se multumeste cu putin lui Octavian Belu sau lui Ivan Patzaichin. Au programatorilor ormani de la google 🙂 Si mai sint sute de exemple care arata ca e o prostie sa judeci un neam in termen categorici

Adrian  •  18 iunie 2008, 14:56

Ne-am distrat , ne-am bucurat , am sperat , am visat frumos ! Gata , e momentul sa ne intoarcem in mizeria noastra de zi cu zi ( Liga Lui Mitica )
Ce diferenta , de la Romania – Italia si Romania – Franta la Gaz Metan Medias – Cs Otopeni .

pt Ciprian  •  18 iunie 2008, 14:56

da, ai dreptate. dar in acest caz eu(suporter) pot sa-mi exprim o parere negativa (pentru ca am pierdut timp si bani) si sa zic ca pe viitor nu mai merg sa vad cum joaca nationala romaniei. corect?

Giordano  •  18 iunie 2008, 14:57

Oare cati dintre cei care posteaza aici sunt cei mai buni in ceea ce fac?! Ce poti sa ceri mai mult de la o echipa care a fost aruncata intr-o grupa de acest nivel. Am terminat in fata Frantei (vicecampioana mondiala), am remizat cu Italia. Asta e nivelul lor acum. Ganditi-va inainte de a critica, la ce nivel sunteti voi. Sau despre ce am fi discutat acum daca nu ne-am fi calificat. Probabil despre transferuri bomba in Divizia A…

namis  •  18 iunie 2008, 14:57

ma gandeam ieri in timpul meciului, nu cumva noi am vrut sa pierdem? la ce am jucat fara nici un respect (era scris pe maneci) pentru noi spectatorii, pentru suporterii care au platit bani frumosi. olandezii finuti, dar noi nimic…
nici un sut pe poarta, periculos, nimic, au fost platiti sa piarda?

Cornel  •  18 iunie 2008, 14:58

cititi publicatiile germane de azi… aia mare adevar graiesc

Sebastian-ct  •  18 iunie 2008, 15:00

As avea si eu o intrebare. De ce nu reusim sa nu mai tinem cont la echipa nationala de la ce club sunt jucatorii ci de cat de bine pregatiti sunt. Piturca nu a facut altceva decat sa inceapa cu cat mai multi jucatori de la steaua indiferent de starea si de pragatirea acestora. Parerea mea sincer cred ca Banel nu avea ce sa caute in acest meci cu Olanda atata timp cat in meciul cu Franta a alergat fara sa faca nimic, iar Fl.Petre a jucat excelent in meciul cu Italia. Oare nu putem sa mergem sa facem performanta in schimb sa mergem doar pentru a ne lua niste comisioane pentru a introduce niste jucatori? HAI ROMANIA!!! PITURCA LASA-NE!!!!

fucherul  •  18 iunie 2008, 15:00

Cataline, pentru ca jucatorii sa-si schimbe mentaliatetea avem nevoie de o presa agresiva, care dupa esecuri sa-i judece la sange si sa-i faca de ras prin ziare.
Daca tot nu joaca cu gandul la cei 22 milioane de fraaieri si sa lupte pentru ei,macar atunci sa joace de frica voastra.

Adrian  •  18 iunie 2008, 15:01

Cand o sa ajungem oare si noi sa avem asteptari constante si intemeiate de la echipa nationala si echipele de club ?
Cand o sa fim si noi ca Olanda , Italia sau Franta ? Cu rezultate constante la nivel de club si nationala ?
Cand oare se va vorbi de noi in soapta la colturile stadionului la un Campionat European ?
Cand vom avea si noi un Lot , unde sa nu fie nevoie ca 5-6-7 insi din echipa sa joace intr-o saptamana 3 meciuri la rand pentru ca „variantele” de pe banca nu pot face fatza din diferite motive ?

Cand Doamne ?

marius  •  18 iunie 2008, 15:02

Cat l-am mai injurat pe Boloni….Patriotismul din mine gen Vadim…Avea dreptate omu’…Toate marile competitii au fost castigate de popoare care in istoria lor au avut imperii…au cucerit!Urmariti istoria noastra si o sa vedeti cat de mult seamana cu maniera de joc!Vb lui Calinescu.Cand ne reprezinta Miorita……Suntem singura tara din estul Europei care nu am luat nici o medalie la fotbal….Nici nu o sa luam!

Ela  •  18 iunie 2008, 15:04

Dupa parerea mea au fost platiti sa piarda, altfel jocul lor de aseara nu are nici o logica. Era evident ca Olanda vroia sa ne lase sa castigam, dar nu a avut pe cine… Cum e posibil ca in 90 de minute sa nu ai nici o actiune cu adevarat periculoasa??? Dupa meciul cu Italia erau cu totii vedete… Trebuiau sa piarda cu onoare, asa s-au facut de ras pe ei si si-au batut joc de o natiune care a crezut pana la sfarsit..

pt Cristi Radu  •  18 iunie 2008, 15:05

domnule ,chiar asta este ideea, suporterul nu este obligat sa vina la meci, dar jocul de fotbal este conceput ca o afacere. doua echipe joaca fotbal pentru a umple un stadion cu suporteri platitori de bilet !!!!!! daca acest sport s-ar desfasura fara spectatori (suporteri) (vezi table sau orice alt sport fara spectatori) si care sa nu depinda de incasari as fi de parerea dvs.

Ilie Moromete  •  18 iunie 2008, 15:05

Dupa meciul de aseara eu zic ca a venit timpul sa inlocuim…sefii fotbalului romanesc. Cand Loti Boloni spunea ca Romania nu iese din grupa, inaintea campionatului european, toata lumea – inclusiv si sovinistul Dumitru Dragomir – spuneau despre Loti lucruri urate. Iata ca a avut dreptate: nu credem in sansele noastre si din acest motiv nu ne putem califica.
In ceea ce priveste comentariul Dvoastra, domnule Ioanitoaia, cred ca Romania a avut mare sansa sa nu pierde meciul cu Italia, dat fiind faptul ca Italiei a fost anulat un gol perfect valabil si ca arbitrul a inventat un penalty care de fapt nu a existat.
Trebuie sa fim realisti, avem o echipa buna, dr nu suficient de buna ca sa ne calificam de la o grupa care include Olanda, Italia si Franta.
Sa ne revenim la pamint si sa schimbam primul rand mentalitatea si atitudinea noastra si dupa aceea sa visam la o calificare.
Sapienti sat…

Adrian  •  18 iunie 2008, 15:05

Poporul asta e blestemat . Cand ni s-a intamplat si noua Doamne sa avem si noi un „noroc” din ala gen , Cech sa prinda cea mai proasta zi sa scape mingi prin poarta si noi sa ne califica mai departe .
Noi nici din greseala nu am reusist sa iesim din grupe .
Suntem poporul cel mai fatalist .

Veres Stefan  •  18 iunie 2008, 15:05

Mesaj Catre Selectioner

Felicitari, d-le Piturca!
Nu va sunt fan.Taciturn, posomorat, chiar ciufut. Dar trebuie sa recunosc ca mi-ati depasit asteptarile. Care erau un zero absolut. Desi mai mult decat anost, raman la parerea ca ati ales tactica potrivita pentru meciul cu Franta. Putea fi rau si demoralizant. Cu Italia a fost altceva, ati trimis catre casa o emotie suculenta si imbietoare ca berea din fata suporterilor. Meciul cu Olanda a fost pur si simplu horror. Nu pentru ca nu ne-am calificat mai departe, nu pentru ca ne-a batut Olanda B. Pentru neputinta si pentru lipsa unei partituri – sau a interpretarii ei – pentru un segment dintrun meci, segment ce presupunea presiune pe adversar si avalansa pornita spre poarta adversa.
Felicitari, d-le Piturca! Multi dintre noi, sunt convins, nu ne asteptam sa ne intalnim cu emotia la acest Campionat European. Ati trezit in noi ceva, acel ceva special care leaga nationala de suporterii ei.
In virtutea lucrurilor de mai sus, va cerem insa sa ne calificati en-fanfare la Mondialul din 2010. Va cerem sa bateti acasa tot, va cerem un punct in Franta, si minim unul in Serbia. Va cerem victorii pe linie in Austria, Lituania si I-le Feroe. Va vrem puternici si concentrati. Va vrem favoriti. Va vrem agresivi si, macar pe teren propriu, nefiind important numele adversarului, va vrem vulcanici.

Ne-ati invatat la acest European sa nu plecam capul, indiferent de rezonanta CV-ului echipei intalnite. Va cerem acum sa ne-nvatati sa-l tinem doar sus, semet, sa fim curajosi si increzatori.

Felicitari, d-le Piturca!
Felicitari, tricolori!

Antonio  •  18 iunie 2008, 15:06

Da, Piturca a gresit strategia, de acord.Dar sa nu se uite ca Romania a avut un timp in care a facut 1-1 cu ARMENIA.Era antrenor mai bun Iordanescu decat Piturca?Nu cred. Toti dam vina pe Piturca, insa domnul Tolontan, spune-mi si mie un singur antrenor mai bun decat Piturca la ora actuala, care sa fie dispus sa vina la nationala.Il Luce clar nu isi doreste acest lucru, iar boloni ne-a lasat cu ochii in soare in mjlocul calificarii.Ma uitam aseara la meci si vedeam cum Olandezii practic nu ne atacau, (nu voiau, nu ca nu puteau), si noi nu reuseam sa legam 2 pase.In a 2a repriza, la 1-0 pe tot stadionul se auzea „Desteapta-te romane” , suporterii implorandu-i pe mutu % co. sa atace.Insa fie ca nu puteau , fie ca nu voiau, nici macar un jucator nu facea presing in terenul Olandei.Jucam de parca ne paralizase cineva.Si cand l-am vazut pe DICA, da, pe DICA, cum alearga dupa Stekelenburg sa ii ia mingea, Dica care nu fie nu stie, fie nu poate sa alerge, si cateva minute mai devreme Nico si Chivu se uitau la olandezi cum pasau in terenul lor, cred ca ne-am dat cu totii seama ca avem o generatie de tot c”””””l. A trebuit sa treaca 20 de ani de la Dobrin ca sa se nasca Hagi. Mutu este un talent adevarat, dar cu vreo 3 clase sub Hagi. Cand se va naste un nou Dobrin sau un nou Hagi, de abia atunci Romania va putea arata ca o echipa adevarata, care poate invinge pe oricine.

Romeo  •  18 iunie 2008, 15:08

mai are rost sa comentez ? au fost deja 189 inaintea mea, oare ne citeste cineva ? Voi ziaristii sunteti suparati de aceste silenzio stampa, dar decent ar fi atunci cand vi se da interviuri sa nu mai aruncati si o galeata de laturi pe langa. Dar asta este ziaristul roman. Pentru ca stie sa insire 30 randuri el pretinnde ca la orice ora din zi si din noapte sa il poata suna pe Mutu, Piti, Sandu, Mitica si sa-i aminteasca cat de corupt este. Dupa 1990 toti au furat cat au putut sau cat au avut curaj in tara asta. E anormal sa-l acuzi pe unul sau doar pe 10 ca au furat, ca au facut smecherii, etc. Presa noastra independenta este de fapt un santaj continuu, ziaristii fac dosare, foarte subtiri juridic vorbind si este si normal ca respectivul sa tranteasca usa in nas, fie si cu singura scuza: altii au furat mai mult ca mine, de ce va luati de mine.
Nationala a prezentat la Euro un joc foarte fricos, Olanda chiar ne-a asteptat si cand a vazut ca nu putem mai multe ne-a tras-o. Acest turneu vine dupa 8 ani de esecuri si au facut mai mult decat ne asteptam multi din noi. Era nedrept ca Mutu sa aduca victoria in meciul cu Italia in conditiile in care arbitrul ne-a ajutat imens. Asadar, eu zic sa fim satisfacuti ca am luat 2 puncte si daca vim avea cu cine, sa prindem sferturi peste 2 ani. Repet: daca avem cu cine. La Chivu si Mutu poate incepe declinul.

Mircea  •  18 iunie 2008, 15:11

2008-Campionatul European de fotbal…si cam atat despre echipa „treiculorilor”…
Fotbalul este un joc care a devenit un drog pentru multi mdintre noi, impatimitii care si ieri cu tot reaslismul am sperat la: un joc de fotbal, care sa fie conceput, manageriat si jucat pe teren si nu la nunta, fotbal si nu (pi)turca, cu inima, cap si picioare si cu mingea…
ma asteptam sa vad ca-i „rupem”, ca suntem „pe ei, pe ei pe mama lor”, pe portocaliu si prin ate, prin tribuna cu oamenii care au venit si platit(ceva euro)…ma asteptam sa vad ca mingea este pasata din cel putin trei atingeri si patru devieri…dar ei, oamenii care joaca fotbal prin campionate socotite, care mananca la mic dejun, pranz si cina cate o felie de fotbal marca inregistrata…sau macar marca romaneasca…nu au fost pe teren…gazonul era portocaliu, stimati cititori.
dara nu a fost sa fie…adica a fost sa fie nimic…suntem emo…ne place sa ne facem rau cu picioarele noastre…emofotbalistii de super valoare care nu au putut sa demonstreze nici de data aceasta ca nu sunt o generatie de „ratati”…
pacat sau cum spunem noi romanii, o sa trecem si peste asta…data viitoare o sa fie si mai bine…

FuckYouTovarasi.blogspot.com  •  18 iunie 2008, 15:14

Au tacut cele 5 zile pentru ca nu aveau ce spune. Simplu.

Dragos  •  18 iunie 2008, 15:14

Mai plangeti mult ca nu va baga Piturca in seama ? Romania a poerdut calificarea in sferutri si voi inca il criticati ca nu v-a bagat in seama ? Ce legatura are relatia lui Piti cu presa cu necalificare Romaniei ?

PS Asteptam scuze public de la Piturca !

Comentează