„Bună ziua, domnule Piţurcă!”

Scrisoarea unui suporter al echipei naţionale

joi, 19 iunie 2008, 2:51

Scrisoarea unui suporter al echipei naţionale

Mesajul a sosit astăzi pe mailul redacţiei. El a fost trimis şi la frf@frf.ro. Noi, jurnaliştii, sîntem subiectivi. Uneori, greşim. Sîntem excesivi şi în laude, şi în critici.

În schimb, scrisoarea suporterului e un document autentic, lipsit de patetisme. O probă. O invitaţie a unui om care n-are alt interes decît să fie respectat.

„Buna ziua,
Doresc să vă „felicit” pentru atitudinea angajatului dumneavoastră Piţurcă.

Atît după terminarea meciurilor susţinute la acest Campionat European, cît şi acum, la aeroport, angajatul FRF desemnat să conducă şi să antreneze echipa a demonstrat că mitocania, lipsa de respect şi bun-simţ sînt principalele calităţi de care se bucură.

Că în permanenţă are ceva cu presa şi suferă de mania persecuţiei am înţeles, dar cînd cineva îţi dă BUNĂ ZIUA pe cel mai civilizat ton, te aştepţi măcar să schiţeze un zîmbet nu să se uite în scîrbă!!!

Poate acestui om căruia îi este ruşine (refuz să cred că nu îl cunoaşte) să intoneze Imnul României o dată cu echipa şi suporterii, îi va reveni glasul şi sper din tot sufletul că va vorbi corect gramatical!

Cu speranţa că veţi creşte valoarea şi criteriile de selecţie a angajaţilor dumneavoastră, vă felicit pentru atitudinea d-lui Sandu!”

Cristian Toma, suporter al echipei naţionale

Comentarii (548)Adaugă comentariu

mircea  •  20 iunie 2008, 12:54

trebuie sa dispara din fotbalul romanesc[precum si din toata tara],mafia,mitocania,slugarnicia,ipocrizia etc.cum pot sa conduca fotbalul oameni cu caractere infecte gen dragomir,clanul becali,piturca,m.m.stoica,copos,m.sandu,etc. majoritatea cu dosare penale,pe care le vor musamaliza cu bani.ce sa astepti de la piturca cand face selectia pt.licitatia jucatorilor la ordinele clanului becali.uitati-va la transferurile pe care le fac acuma ca m.nicolae,dica.goian,contra,cocis,lobont,nicolita etc.crede-ti ca pe acesti mafioti ii intereseaza echipa nationala ca pe noi.ei sant in stare sa-si vinda si parinti.frati,nevestele,copii,tot numai sa faca bani,oameni lipsiti de caracter.

mosh Califar  •  20 iunie 2008, 13:08

Nu va mai agitati aiurea. La „prietenia” dintre GSP/Tolontan si Piturca astia ii cereau demisia si daca pierdea in finala la 11m. Cu cine sa faca alta echipa ? Cu Eto’o si Ronaldinho in atac ? Nu se putea , sunt iesiti din forma. Lasa-te de goange Tolo, va faceti de ras din nou.

Luci  •  20 iunie 2008, 13:09

Eu nu inteleg de ce te miri si esti dezamagit de comportamentul jucatorile, antrenorilor si conducerii din fotbalul romanesc. In Romania si nu numai, este un sport unde se practica huliganismul, prostia, incultura etc… Noi vrem civilizatie pe stadioane cand oameni care conduc fotbalul romanesc sunt la fel ca si suporterii, poate mai rau.

Cristi  •  20 iunie 2008, 13:24

Nu cred ca trebuie sa cautam motive sa dam in el. A venit pe aeroport si se astepta sa dea toata lumea in el si normal ca orice gest sa i se fi parut o provocare la scandal.

Liciu Melu  •  20 iunie 2008, 13:30

Piturca este singurul vinovat. Il rugam, din suflet, sa ne lase.

cocorel  •  20 iunie 2008, 13:31

Miorita la Euro 2008

Pe-un picior de plai
Unde habar n-ai
Iata vin cu tot
La aeroport
Jucatori – vedete
Cu cercei si plete,
Ghiuluri, celulare,
Si cu girofare

Se vor îmbarca
Cu toti vor pleca
Spre un campionat
De toti asteptat
Cam de vreo opt ani
Sperante si bani,
Ni s-a împlinit
Pohta ce-am pohtit

Ne-au aruncat sortii
Într-o grupa a mortii,
Cu dârzi olandezi,
Cu cocosi francezi
Si italieni
Iuti si cam vicleni.

Cu toti am crezut
De la început,
Biata Miorita
Va fi chisalita,
Vom fi niste miei
În groapa cu lei,
Cu toti ne gândeam
Si ne planuiam
De la început
Nu-i nimic pierdut,
Sa jucam frumos
Si spectaculos,
Orice gol marcat
Sau punct câstigat
Va fi pretuit
Si sarbatorit…

Umpluti de emotii,
Am înfruntat sortii
Jucând primul meci
C-o echipa – terci,
De cocosi francezi
Ce ai nostri iezi
De se-nvârtosau,
Sigur o bateau.

Dar am remizat
C-un zero barat
Într-un meci închis
De mare plictis…

Apoi a urmat,
Meciul asteptat,
Mare tevatura
Cu echipa azura,
Ce fusese încinsa,
Umilita, învinsa,
De niste batavi
Aprigi rau si bravi.

Dumnezeu din cer
Si c-un tusier
Mult ne-au ajutat,
Gol le-au anulat,
Si-un italian
Putin cam plavan,
S-a cam bâlbâit,
Direct l-a servit
Pe al nostru Mutu,
Care a dat cu sutu’
Le-a bagat-o în plasa
Si mortul în casa.

Dar nu a tinut
Decât un minut,
Ca ne-au egalat
Dintr-un gol ciudat,
Caci un brav fundas
Zis Gabi Tamas,
Da pe lânga minge
Si meciul se-ncinge.

Nenea flueras
Cu capul golas,
Ne face cadou
Ca la anul nou,
Un pinalti mare
De calificare,
Numa’ gol sa dai,
Ca noroc tot ai…

Intra iar în scena,
Vedeta eterna
Tot Mutu suteaza
Si normal, rateaza!
În toata splendoarea
Si calificarea…

Acum olandezii
Au batut francezii,
Facând cu ei bors
Zeama de cocos.

Bietii nostri iezi
Spun la olandezi
S-o lase mai moale,
Capul nu-i mai doare
Sunt calificati
Si-ar fi câstigati,
Meciul lor sa-l dea,
Atunci ar scapa
De italieni
Care sunt vicleni,
Sarmanii francezi
Vad doar stele verzi,
Sunt împrastiati,
Descalificati.

În al treilea joc,
Nu mai era loc
Sa se speculeze,
Sa se parieze,
Miorita laie
Iese la bataie,
Ca e favorita
De lume iubita,
Temutii batavi
Nu mai sunt chiar bravi,
Vor sa se conserve
Au bagat rezerve,
Sunt buni de batut
De la început.

Joaca relaxat,
Rateaza distrat,
Ai nostri stresati
Cad ca secerati,
Cu fundul pe jos
Si joaca fricos.

Dica parca doarme,
Mutu are toane,
Contra are treaba
Tot cade prin iarba,
Banel tot alearga
Mingea s-o culeaga,
Si face marcaj
La kilometraj,
Iar bietul Piturca
E satul de turca,
Schimba disperat
Dar s-a terminat!

Meciul s-a sfârsit,
Rau ne-au umilit,
Jucând cu rezerve
Iar noi cu conserve.

Vor veni în tara,
Pentru a câta oara?
Spunând raspicat:
IARASI AM RATAT!

radu  •  20 iunie 2008, 13:31

ce s aceri de la un taran infumurat care are 3 clase? uitati-va la domenech, in situatia in care era, a reusit sa faca fata intrebarilor- si era antrenorul vicecampioanei mondiale care iesise cu un punct din grupe! A mai glumit a mai schimbat subiectul DAR A COMUNICAT! Maaarele domn piturca se uita scarbit la pigmeii care-i zic buna ziua! pai ce ma, avem noi fata sa ne raspunda el? Acuma poate unii nu avem fata dar avem educatie! nuuuu nu sexuala nea piti! aia cu 7 ani de acasa!

Valeriu.  •  20 iunie 2008, 13:53

DEMISIA SAU DEMITEREA.
PROF.VALERIU MANGU.

Sez  •  20 iunie 2008, 13:55

DEMISIA!!!

Corina  •  20 iunie 2008, 13:57

excelent poemul, bravo poetului.
tocmai ne-am reintors de la Euro.Daca nu ar fi vorba decit de dezamagirea miilor de Romani care au facut tot felul de eforturi pentru a merge acolo si a urmari echipa- pe noi doar cazarea ne-a costat peste 1000 de euro- daruirea si comportamentul lor exemplar,deci numai pentru asta si Piturca ar trebui sa-si ceara scuze. Este inexplicabil de ce l-a pus pe Mutu sa dea penalty, de ce a cultivat jocul defensiv cu Olanda. Se vorbeste cite ceva la Federatie, cum ca Marica i-ar fi zis vreo doua si ca Mutu ar sta prost cu ficatul…si altele…in orice caz, nu o sa uit niciodata suporterul olandez care la meci a venit la noi si ne-a pupat, ne-0a dat un stegulet, striga, la fel ca altii, Hai Romania!! Deceptie totala, rusine maxima, Piturca demisia!

http://fanfotbal.wordpress.com  •  20 iunie 2008, 13:58

Santeti ridicole astia care ii cereti demisia celui care a calificat Romania la un turneu final dupa 8 ani.

relu  •  20 iunie 2008, 14:01

domnule tolontan eu am fost la meciul cu olanda de la berna,a fost o atmosfera extraordinara in tribuna;mutu este un tradator,impreuna cu alti jucatori,poate si piturca ,poate si mircea sandu,au jucat pentru italieni,asta este clar.
mutu a ratat intentionat 11m cu italia.im meciul cu olanda,i-am exasperat chiar si pe olandezi(jucatori,suporteri-eu am vorbit cu suporterii olandezi in berna si erau de acord sa-i batem cu 1-0).
au jucat clar pentru italia si trebuie sa verificati aceasta realitate si sa informati opinia publica de ce au facut acest lucru.
din cauza acesor tradatori,nesimtiti,eu la drumul de intoarcere am avut un groaznic accident de circulatie linga brenau in germania,in drum spre salzburg,masina mea a fost facuta praf de un tir,eu am scapat cu viata(nu stiu prin ce minune).
asa ca mutule,mircea sandule sa- mi platiti masina care a ramas in germania facute praf.

Suporter Romania  •  20 iunie 2008, 14:02

Mai bine nu mai participam decat in stilul asta.
Ne-ati facut de ras.
RUSINE!

nasuk_vs  •  20 iunie 2008, 14:07

deci…felicitari lu nenea ala cu mioritza lui..e ceva senzational..

Corina  •  20 iunie 2008, 14:13

da domnule Relu,

ar trebui sa ne dea macar o parte din bani inapoi:) glumesc, sper doar sa fi invatat lectia ca nu sintem prosti! Toata federatia e de vina, sa fi vazut la St.Gallen citi trepadusi, vorba lui Mitica se invirteau pe acolo…ar fi multe de spus, dar sa spuna ziaristii pe care i-am vazut acolo, Decebal Radulescu de ex…

nunu  •  20 iunie 2008, 14:27

FELICITARI d-lui Ovidiu ptr articolul de astazi referitor la nationala

Deedee  •  20 iunie 2008, 14:36

Foarte tare aia cu masina!!!!!=))=))
Sa-mi dea si mie federatia banii pe apa/sucul/berea care le-am baut…cad ma uitam la TV…si banii pe stegulete!!!!
Si sa-mi dea si retroactiv…din ultimii 8 ani:))=))=))=))=))

vulpoi  •  20 iunie 2008, 14:41

Buna ziua domnule Tolontan! Sa inteleg ca avem un al 5-lea sfert de finala :Germania-Croatia? Treziti-i usurel pe colegii dv. dar nu inainte de a le inlocui paharele de sprit cu unele de laptic.

Aurel Falcas  •  20 iunie 2008, 14:52

Domnule Piturca,a-ti remarcat sper faptul ca Olanda a facut tot ce era posibil ca echipa noastra sa atace si sa castige meciul.Daca inca nu ati inteles acest lucru, cum tot va place atat de mult sa analizati casete,va rog sa revedeti meciul cu Olanda.Veti putea constata ca jucatorii olandezi nu s-au prea bucurat la goluri,iar Van Basten era chiar suparat,ingandurat.Nu putea scapa de Italia.Dar ce mai putea sa faca?Pentru unii exista o limita o onoarei,a bunului simt peste care nu se poate trece chiar daca nu este in interesul lor.Dupa ce a vazut ca nu aveti nici o intentie,nici o dorinta sa castigati meciul,a fost nevoit sa va invinga.Eu cred ca dumneavoastra asteptati sa le ceara jucatorilor lui sa-si dea autogoluri ,nu?Cred ca la asta v-ati gandit atunci cand inainte de meci ati declarat ca ar fi in interesul Olandei ca echipa noastra sa castige si astfel Italia si Franta sa plece acasa.Altfel cum poti concepe sa castigi un meci fara ca macar sa faci cel mai mic efort in acest sens?
Este numai vina dumneavoastra ca ne-am facut de ras.Lucrez intr-o tara straina.Dupa meciul cu Italia eram mandru ca sunt roman.Dar va jur ca nu m-am simtit mai umilit,mai rusinat ca dupa meciul cu Olanda NICIODATA.Daca macar ar fi fost vizibila cea mai mica dorinta de a incerca sa luptam ,tot am mai fi avut o scuza.(Ati vazut cumva ce spirit de lupta are ehipa Turciei?).Daca noi am avea(pe aici pe unde am fost nevoiti sa ajungem sa lucram pentru a ne intretine familiile) o asemenea atitudine de servi fara mandrie si onoare,n-am rezista nici macar o luna.Pentru a supavietui insa,noi trebuie sa luptam mereu sa demonstram ca suntem mai buni decat altii.Cu rezultate concrete insa.Pe la patronii de aici nu conteaza decat performanta.Cat de rentabili le esti.Si nu castigam in zece ani cat castigi dumneata intr-o luna.Ca sa faceti ce?
Daca aceasta este mentalitatea pe care o poti impune ehipei noastre nationale,mai bine pleaca!Caci daca ramai, vom avea numai de pierdut.Nu ne mai face sa suferim atata rusine.
Si inca ceva.Revedeti va rog si caseta acelui mult invocat meci Romania-Olanda de la Constanta.In afara de faptul ca am dat un gol din ofsaid,ce am mai facut?Daca la pauza ar fi fost 3-4 goluri avantaj pentru olandezi,pe cine ar fi mirat.Si atunci,cel putin in prima repriza aveam impresia ca ei sunt gazde nu noi.Din noroc,prea mult noroc,a iesit bine si am ajuns sa ne calificam.Si asta dupa parerea mea a deviat directia justa a analizelor legate de activitatea dumneavoastra.Personal nu-mi place deloc ce fotbal a practicat echipa noastra de cand o conduceti.Pentru ca avem termene de comparatie.Si nu voi aminti de echipa asa zisa de aur.Dar va reamintesc mult mai putin cotata echipa de la Guadalajara din 1970.Oricum era mai demna de admiratie decat cea pe care ati creat-o dv.!!!!Ce ziceti?Am dreptate?
Au revoir!Ciao!

mosh Califar  •  20 iunie 2008, 14:56

Exercitiu de logica(daca exista asa ceva-n GSP)
1.Tolo/GSP a luat publicitate (bani) de la Blaga-PDL
2.Jiji e aliat cu Blaga-PDL
3.Tolo/GSP sunt fani Jiji.
Valiza cand v-o trimite ?
E simplu sa faci supozitii este mai ganditorule ?

Corina  •  20 iunie 2008, 14:57

eu propun tuturor suporterilor are au fost in Elvetia cu bilete de la Federatie sa semneze un protest si sa ceara nu demisia lui Piturca ci demiterea lui!

Gabi  •  20 iunie 2008, 14:59

Fiti amabilı sı solicitati un antrenor pentru echipa nationala.Cat timp o sa mai reziste echipa nationala fara antrenor?

pt Relu  •  20 iunie 2008, 15:00

de ce e de vina federatia k a intrat un tir in masina ta??? inteleg k esti suparat k masina ta e praf…dar nu te pus nimeni sa te duci la meci si nici p ala cu tiru sa intre in tine…

george  •  20 iunie 2008, 15:09

Va propun o solutıe. Haı sa ıncepem campania de calificare pentru mondial cu Hagi antrenor!Numaı cu un asa antrenor o sa ıesim dın nou in strada.Altfel….JOS PİTİ!!

4rings  •  20 iunie 2008, 15:10

nu am cumparat bilete la meciuri sa vad echipa intr-un singur teren,domnule Sandu ganditi-va la ROMANIA,la ROMANI; demiteti antrenorul

vamananc  •  20 iunie 2008, 15:11

SCRISOARE DESCHISA ZIARISTULUI TOLONTAN !!!!!

NU INTELEG CE TI SE PARE ATAT DE EXTRAORDINAR IN ANONIMA PUBLICATA DE TINE …..!!!!????
DACA PITI LUA TITLUL EUROPEAN SI NU VA DADEA NICI UN INTERVIU ASTAZI NU MAI PRIDIDEATI CU OSANALELE SI VIRGINELE SACRIFICATE PE RUG!!!!
8 ANI NU NE-AM CALIFICAT NICAIERI SI TIPATI DE CE NU NE CALIFICAM!!!DUPA CE NE-AM CALIFICAT VOI PUR SI SIMPLU VROIATI SA MATURAM PE JOS CU CAMPIOANA MONDIALA,VICE CAMPIOANA MONDIALA SI OLANDA O TARA CU CEA MAI BUNA ORGANIZARE LA NIVEL DE JUNIORI!!!!!!
HAI SA VEDEM DRAGA SPECIALISTULE TOLO SI PE UNDE JOACA TRICOLORII IN EUROPA…..ECHIPE MAJORITATEA DE PLUTON CARE SE ZBAT IN MEDIOCRITATE!!!!EXCEPTIA FIIND CHIVU CARE DIN PACATE E FUNDAS SI NU ATACANT SAU COORDONATOR!!!
UNA ESTE CAND VII LA NATIONALA DE LA BARCA SAU MANCHESTER SI ALTA DE LA GETAFE,LOKOMOTIV MOSCOVA SAU SAHTIOR!!!!
SI AM AVUT NOROC CA FRANTA SI ITALIA ISI SCHIMBA GENERATIILE,CA AU AVUT JUCATORI ACCIDENTATI SAU BATRANI ,EPUIZATI DE MECIURILE TARI DIN C.L. SAU CAMPIONAT!!!
SI CE SA MAI VORBIM DE MENTALITATEA NOASTRA ….SA NE DEA OLANDA MECIUL….RUSINOS!!!!PITI A FOST REALIST SI ATAT….DAR SUNTETI PREA SUPERFICIALI CA SA INTELEGETI!!!!!
ASA CA SI ZIARISTII NOSTRII SUNT LA FEL DE SLABI CA SI JUCATORII NOSTRI!!!! CA DOAR VOI CITATI DIN MARCA SAU GAZETTA …SI NU INVERS!!!

felix motanul  •  20 iunie 2008, 15:19

nu vom scapa de fotbalul porcesc,magaresc,idiot numai atunci cand federatia,liga,arbitrajul din romania nu vor fi conduse de jucatorii din generatia de aur.ei au facut performanta cu mintea si oasele lor,ei au ambitia sa duca fotbalul la un nivel si mai mare,pacat ca jurnalistii nostri tineri nu-i duce mintea sa caute realitatea la cel mai inat nivel,cauta vina,parca de frica sau sunt manipulati,la jucatori sau antrenori si presedintii de cluburi.

HAGİ ANTRENOR  •  20 iunie 2008, 15:22

HAGİ ANTRENORUL ECHİPEİ NATİONALE!

costel  •  20 iunie 2008, 15:22

pt.377
presupun ca sunteti foarte apropiat de dl.piturca(cu litere mici),sau ,nu m-as mira sa fiti chiar dv. cel care a scris acest comentariu, pentru ca v-a durut foarte tare aceasta scrisoare;si pe noi ne doare atunci cand dati senzatia ca echipa nationala va apartine dvs si celor cu care „umblati”
un proverb romanesc spune cam asa:”spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti”
numai bine dle piturca!

flo  •  20 iunie 2008, 15:24

Ziaristi slabi, mii de oameni frustrati sau doar dusi( doar cu hagi antrenor mai iesim in strada. da de suparare). din momentul de fata nu mai sunt microbist, e rusinos sa mai fi suporter. Cu asemenea jucatori nu se putea mai mult. Punct.In afara de Costea, Ghioane, Keseru, Bogdan Stancu, Tatarusanu si altii de la tineret, nu mai merita nimeni sa mearga la euro. Pentru ca restul nu au confirmat pe plan international. Avem multi jucatori de mana a treia, pe care presa i-a facut vedete. Ce a facut bratu in franta? Ce a facut trica in europa, dar cristea?

JOS PİTİ  •  20 iunie 2008, 15:26

MAİ PİTİ CUM TE SUPORTİ CAND STİİ CA O SA Fİİ İAR UMBRA LUİ HAGİ. İN TOATA VİATA TA MEDİOCRA Aİ CASTİGAT MULTE PARTİDE…DE BARBUT…LASA PE ALTİİ CARE SE PRİCEP LA FOTBAL SA ANTRENEZE ECHİPA NATİONALA.

daniels  •  20 iunie 2008, 15:27

din ciclul de emisiuni : Pentru Patrie ! va prezentam episodul : Buna ziua , la revedere , drum bun si cale batuta , domnule Piturca !
antrenorul al carui mare merit este acela de a inventa jocul care ii poarta numele :pi-turca la fotbal ,joc caracterizat prin buna circulatie a mingii la adversar, defensiva si in ofensiva si ofensiva fara sut la poarta adversarului,si alte cateva tehnici anti-joc care surprind intreaga suflare fotbalistica mondiala!
ca nu credeam vreodata ca un barbugiu sa fie antrenor macar , asta era de la sine inteles …dar ca sa vad ca starea asta de fapt se prelungeste cu acordul forului fotbalistic roman , asta nu mi se mai pare de tolerat …nu ma voi uita la nici un meci al ntionalei de acum incolo, decat daca va veni un alt antrenor la nationala!
respectul datorat unei intregi natii pe care esti desemnat sa o reprezinti nu are nimic de a face cu modalitatea deplorabila in care acest barbugiu a pregatit 3 meciuri de CE!!!
ca si jucatorii au vina (Mutu mai ales ) asta este un alt adevar care il vom discuta intr-un alt articol, pardon episod! Episodul : noi cei din linia defensiva !

flo  •  20 iunie 2008, 15:28

Pana acum piturca era cel mai bun ca ne-a calificat, acum e cel mai prost ca nu am trecut mai departe.Unde joaca ai nostri si unde joaca ai lor. Acolo e diferenta. Nu le mai luati apararea jucatorilor de mana a zecea, EI SUNT PRINCIPALII VINOVATI!!!

relu  •  20 iunie 2008, 15:29

federatia sa-mi plateasca masina pentru ca daca nu jucau pentru italia,se calificau pentru jocul cu spania la viena,eu nu mai plecam spre casa in
ziua aceea ,nu mai avea loc accidentul si totul era ok.prin tradarea lor practic au fost coautorii accidentului.am tinut sa scriu despre accident ca sa vada acesti nnemernici ce efecte secundare poate avea tradarea lor.oricum cred ca o sa-i dau in judecata.

flo  •  20 iunie 2008, 15:32

Ca antrenor Hagi este la ani lumina sub PITURCA. Hagi nu are ce cauta la nationala. Lucescu da.

CFR 3 -6 Anorthosis .

Asta e nivelul nostru

pentru 381  •  20 iunie 2008, 15:32

lasa-ne sı lasa-te.esti in afara fenomenului dle exmicrobıst

pentru FLO  •  20 iunie 2008, 15:36

esti cumva fratele lui piti? sau chiar piti poate esti….ca nu cred ca esti jiji bheecali!

pentru dl FLO  •  20 iunie 2008, 15:39

Mr. flo-flo… daca-l ıntrebi pe piti de real madrid sau barcelona l-ai grıpat rau de tot.
lasa-te don flo (scuze nu am f mare)

flo  •  20 iunie 2008, 15:43

Nu sunt fratele lui piti, dar cand cocis nu e in stare sa controlleze nici macar o minge, daniel niculaie doarme 180 de minute, dica nu e in stare de nimic, mutu are doar sclimiri de moment, banel alearga degeaba si nu e in stare de o pasa buna, florentin petre e in plus, tamas ne ingroapa cu 2 gafe monumentale ce vina mai are piturca? pe cine sa ia? pe cei de la tineret poate. Si Ghioane. Restul erau la fel de slabi. O sa vedeti in toamna, primavara poate doar Steaua sa o prinda.

pentru PİTİ  •  20 iunie 2008, 15:44

Te rugam frumos Piti sa ne faci o bucurie…scoate-ne in strada…da-ti demisia. fa-ne fericiti

flo  •  20 iunie 2008, 15:46

daca mai stiti de steaua 0 -4 ac milan, asta e diferenta intre Romania si echipele tari din europa. Dar tu stii ceva de real sau barcelona sau doar ce citesti din ziar?

pentru flo  •  20 iunie 2008, 15:52

Intr-adevar cu exceptia lui banel, marıus niculae si dica cred ca avem o selectie reusita. Prolema ta si a lui piti este ca nu intelegeti fenomenul.jucatorii n-au jucat dın cauza antrenorului, a tecticii neadecvate

Deedee  •  20 iunie 2008, 15:58

Deci nu pot sa ma abtin sa nu rad: Relu…omu cu masina…f tare omul=))=)) Vreau si eu banii inapoi:))=))=))=))Mi-a zgariat unul masina in parcare in Bucuresti…dar eram in drum spre casa, veneam de la meci:))Sa faca FRF si jucatorii cheta sa-mi dea banii de fransiza:)):)) Poate se strang bani si de la francezi ca nu au facut egal cu Italia…ca si ei sunt de vina ptr zgarietura de pe masina mea:))))))

Si Hagi sa demonstreze ca e antrenor!!!!
Apropo…nu sunt Piti…si nici vreo frate/sora/ruda..de-a lui!!!

pentru deedee  •  20 iunie 2008, 16:02

ınseamna ca tu esti JIJI

flo  •  20 iunie 2008, 16:02

Din cauza tactici nu au jucat sau ca nu pot? hai sa fim sinceri, ATATA PUTEM. Ce vreti ca piturca sa fie Murinho??? Niciodata. Asta e nivelul nostru. Nu selectionerul ii invaa sa dea cu piciorul in minge. Si era Daniel Niculaie nu Marius Niculaie. Vedeti ce jucatori transfera cluburile noastre(straini), asta spune despre valoare jucatorilor romani. Puteti sa tipati cat vreti impotriva lui piti, frf,lpf, gifi, steaua, cfr, rapid, dinamo, cca, tot la nivelul asta vom ramane. Daca stiati fotbal realizati asta. un jucator cand ajunge la un club din bucuresti se crede mai tare decat Kaka.

flo  •  20 iunie 2008, 16:05

Am si eu o intrebare pt voi expertii: Cum ati ajuns la concluzia ca singura solutie e Hagi?

Deedee  •  20 iunie 2008, 16:09

JIJI ar trebui mai intai sa invete sa scrie….aa…sau ii dicteaza lui tolontan!!! si scrie maestrul=))))=)))

Ciprian  •  20 iunie 2008, 16:11

Asa e la noi in Romania. Facem schibari de dragul de a schimba.

flo  •  20 iunie 2008, 16:14

am si eu o intrebare il dam jos pe piturca, el isi gaseste contract afara, dar pe cine punem in loc? Pe cine avem mai bun, in afara de boloni sau lucescu care au declarat ca nu mai vor sa antreneze Romania? Il dam jos pe mircea sandu si ramane lupescu care este mai criminal. fotbalul romanesc se va duce in jos 2-3 ani cel putin.

flo  •  20 iunie 2008, 16:18

„România face parte dintre surprizele Euro 2008. Cu remizele în faţa campioanei mondiale, Italia şi a vicecampioanei, Franţa, românii şi-au câştigat respectul tuturor. „, scriu nemţii de la cotidianul Die Welt

cred ca nu a fost rusine chiar atat de mare

Comentează