TOLO.RO
Şeful CAF va fi probabil concediat de către Sandu, iar Becali vrea să-l dea jos pe preşedintele FRF
joi, 3 iulie 2008, 11:46
Şeful CAF va fi probabil concediat de către Sandu, iar Becali vrea să-l dea jos pe preşedintele FRF
Acum două zile, Gigi Becali a intrat în biroul lui Mircea Sandu. Nimeni nu va şti niciodată exact ce au vorbit acolo. Dar finalul dialogului, purtat aproape pe hol a sunat aşa:
– Mircea, răspunzi că Steaua nu va fi scoasă din Ligă?
– Nu răspund eu de ce poate da UEFA, dar stai liniştit!
Becali a făcut exact invers. S-a agitat. L-a pus pe Argăseală să-l caute pe un înalt oficial UEFA. Esenţa dialogului lor:
– Dacă Steaua este suspendată în ţară pentru stimulare şi aceasta este asimilată corupţiei, ce putem păţi?
– În cazul corupţiei, sînteţi scoşi din Ligă.
– Dar în regulamentele UEFA stimularea nu e corupţie.
– Dacă la voi în ţară este, atunci şi noi vom considera că este.
Becali a înţeles. Oricum, el vede comploturi peste tot. Cernat şi Ursu, preşedinţii celor două comisii care penalizaseră Steaua, lăsaseră să se înţeleagă, în discuţii purtate prin intermediari, că Sandu a impus linia deciziei! „cere-mi orice, dar asta nu pot că Naşu’ m-a adus în fotbal”, i-ar fi spus Ursu lui Ioan Becali, prieten la cataramă.
La o zi după ce a părăsit biroul şefului FRF, patronul Stelei a fost convins că scopul precis al acestuia a fost eliminarea Stelei din Ligă. Acelaşi ordin mersese către CAF. Numai că, ieri, CAF a iertat Steaua, înfuriindu-l pe Sandu, care îl va concedia probabil pe preşedinte, pe care-l bănuieşte că a fost influenţat de Becali.
Iar stelistul a pornit războiul total împotriva lui Sandu. „Spre deosebire de el, eu îi spun în faţă. Fac tot ce pot ca să-l schimb!”, a declarat şeful din Ghencea. Pentru că, acum două zile, ieşind din biroul Naşului, şi-a dat seama că i se pregăteşte o decapitare cu amortizor. Şi s-a decis să tragă cu puşca.
pensionarul • 4 iulie 2008, 12:28
@POli.Da regulamentele sunt clare si trebuiesc respectate de toata lumea.Regulamentele nu se aplica pe baza unei petreri(chiar daca parerea-i generala)ci pe baza unor dovezi incontestabile.SACOSA CU BANI..zero(se pot gasi milioane de explicatii).Masa la care a participat Coman…zero(poate fi catalogata drept coincidenta…chiar daca nu exista coincidente).Telefonul primit de catre Goga de la Becali…da(in situatia in care Becali i-a spus concret lui Goga ca-i da bani daca echipa sa face egal sau bate).Becali e…cum vreti voi,dar cu siguranta prost nu-i(personal nu cred ca i-a spus clar acest lucru,stiind ca telefonul sau este ascultat).CONCLUZIE:nu avem nimic concret.Hotarare conrecta a ultimei comisii,luata pe baza datelor directe ce exista la aceasta ora(daca DNA,pe baza altor date demonstreaza darea de mita avem cu adevarat un caz…pana atunci…zero).
Transilvania • 4 iulie 2008, 12:30
@ Vasile ALEXANDRESCU: parvenitii ajunsi la capatuiala in bucuresti n-au venit cu obiceiurile de acasa ci s-au „scolit” de la bastinasi care-s mari maestrii intr-ale hotiei, spaguitului, trasului de tzepe, in ale limbajului de mahala, in ale lipsei bunului simt, in ale lipsei cuvantului, etc.
Sa nu sarim peste adevarul de baza al problemei!…
Oaije • 4 iulie 2008, 12:32
Poli:daca s-ar ajunge la retrogadare si depunctare am ramane sa jucam un campionat in 6-7 echipe,de-asta nus e face nimik pt ca nu sunt prea multe echipe corecte pt ca automat ar ajunge in divizia b steaua,cluj,dinamo,rapid,poli,vaslui,bistrita,craiova.aste-a ar ajunge sigur si pe langa aste-a si altele care s-au vandut,asa k stai linistit nu o sa se face asa,pt ca daca cade una le trage pe toate…
Vasile ALEXANDRESCU • 4 iulie 2008, 12:32
@mojtutun: e adevarat ce spui si ai dreptate.Tot respectul.Numai ca problema asta nu e de cand a intrat Becali in fotbal.Aceste probleme sunt de cand a venit Mircea sandu la conducere si s-a creat un sistem si mai corupt.Am avut noroc cu o generatie creata inainte de 1989 de pe urma careia s-au imbogatit toti si nu s-a dat nimic inapoi.Tocmai de aceea zic ca adevaratul cancer al fotbalului romanesc este Mircea Sandu care incearca sa-l perpetueze cu ajutorul lui Ionut Lupescu si Florin Prunea.Aceeasi vina o are si Dragomir care mereu ” a pus batista pe tambal”.Pentru ca daca existau niste legi clare care sa fie respectate incepand cu Mircea Sandu si Dumitru Dragomir inca din 1990 nu se ajungea aici.Ceea ce au facut ei in 19 ani i-au permis lui Becali sa faca ceea a facut.Problema e ca trebuie schimbat raul.Mircea sandu si Dragomir nu au bagat un ban in fotbal in schimb au facut averi.La cine e coruptia?
POli • 4 iulie 2008, 12:33
de acord cu tine. nu sustin depunctarea si retrogradarea fara probe. dar in caz ca se demostreaza in instanta ai fi de acord cu aceste masuri?
radu-ilarion munteanu • 4 iulie 2008, 12:36
tabloul pe care-l induceti, d-le tolontan, e aproape exact ce rezulta citind printre randuri stirile oficiale de presa.
nu cred ca spatiul comentariilor de tip blog la articolele dv e cel mai potrivit ca un anonim sa faca analiza. un minom se poate spune insa: am fost 97% impotriva campaniei antibecali (n-am spus ca am fost de partea lui becali, si sunt sigur ca nuanta nu va scapa. comentariile celorlalti ma lasa rece.
in sinea mea l-am acuzat constant pe becali pentrur impulsivitate, care-i dauneaza. si becali ca personaj aproape ma lasa rece, dar, din pacate, soarta celai mai performante echipe romanesti pe termen lung e puternic influentata de el si nu se intrevad solutii de schimbare radicala.
in cazul de fata insa sunt in dilema: pe de o parte il cred capabil pe presedintele frf de cele mai abjecte masinatiuni. instinctul imi spune ca becali nu are de ales, cu toate riscurile de a-si rupe gatul.
pe de alta parte mircea sandu si-ar dauna siesi daca ar lasa ca in ograda pe care o pastoreste sa faca uefa ordine. replica sa „stai linistit” poate fi citita si asa.
nu stiu…
dar va multumesc pentru articol.
mujotutun • 4 iulie 2008, 12:37
Consens total, @Vasile ALEXANDRESCU. Nici eu nu gandeam altfel. Totusi nu as minimaliza rolul lui G.B. in ultimul lustru, sa zicem. A gasit un teren propice (talentul sau!) si iaca-ta unde am ajuns!
Vorba aia veche: hai liberare!
pensionarul • 4 iulie 2008, 12:37
@POli.EVIDENT!Nu depunctata ci retrogradata.
mosh Califar • 4 iulie 2008, 12:44
Un „intelept” scrie despre niste barfe si 1001 de nebuni comenteaza, misto reteta de succes. Peste inca vreo suta de comentarii or sa inceapa sa se injure de „mitici” si „sarntoci”. Jurnalism GSP sinonim cu viitorul GSP-TV. Succesurimulte baieti.
simplu suporter • 4 iulie 2008, 12:45
lasati bai baieti tanguielile – asta-i fotbalul – coruptie e in toate tarile inclusiv la nemti (vezi arbitrii si pariurile) – nu mai vorbiti voi de steaua ca nu e patron manjit si echipa care sa nu fi stat capra in Romania.
Gigi cu gura prea mare ii deranjeaza pe astia, dar el stie bine si cum sa le dea la gioale. Steaua va fi distrusa anul asta de FRF, dar s-ar putea ca nici Sandu sa nu mai tina mult. Banii lui Gigi sunt mai multi decat combinatiile lui Sandu.
simplu suporter • 4 iulie 2008, 12:46
erata: nu e patron nemanjit
Vasile ALEXANDRESCU • 4 iulie 2008, 12:46
@POLI – m-ai subtire cu jignirile.Citeste ce am scris eu inaintea ta:sa fie depunctata Steaua, dar si toate echipele care au dat si au primit stimulente si sa joace in UCL Unirea Urziceni.
@Transilvania – maica-mea e din Oradea si crede-ma ca ma mandream ca sunt pe jumatate ardelean.Numai ca am constantat ca a disparut bunul-simt de la ardeleni si ca ei sunt din pacate cei care s-au „adaptat” cel mai bine „economie de piata”.Nu vreau sa crezi ca ii jignesc pe toti arelenii numai ca ma asteptam ca ei sa dea tonul spre adevarata schimbare catre bine.Din pacate marile orase ale Transilvaniei sunt invadate si ele de ***,prostitutie,infractionalitate,trafic de droguri si alte cuceriri ale prost intelesei economii de piata.Degradarea morala si educationala e mult mai vizibila pentru ca se cade de la un nivel inalt de cultura, ce exista in aceea zona.
Ciprian • 4 iulie 2008, 12:54
Cataline, poate mi se pare, dar esti complet neinspirat in ultima vreme. Sau poate doar ai treaba cu gsptv-ul.
Danutz • 4 iulie 2008, 12:57
Stati linistiti….se vor calma apele!!! nu moare nimeni,insa un lucru este cert: e cam multa……murdarie!!! si inca ceva….nea Becali: STEAUA BUCURESTI pierde si va pierde si anul acesta,din cauza voastra…din cauza ideii de fotbal(obraznic)pe care il are tot staff-ul din Ghencea!….imi pare rau,SUNT STELIST din 1970,dar pe stadion nu mai merg de pe vremea lui Protasov…si toate din cauza voastra!!!! pt ca sunteti „imbatati cu apa rece” de imaginea de neatins a STELEI…imi pare rau de voi.
catalin_cj • 4 iulie 2008, 13:01
cu privire la asa zisul razboi becali-sandu, stati linistiti. oricine ar castiga nu o va face intru binele fotbalului. daca ar pica sandu atunci probabil caverii ar prelua fraiele federatiei si atunci vom putea zice ca ce a facut echipa romaniei anul asta la euro e o performanta majora fata de ce va urma. daca pierde becali se va face in asa fel incat sa iasa iar basma curata dupa cateva runde de vanatori. totul este parca numai pentru noi cei care vizionam. adica „sa le dam si la astia ceva de citit”. tot ce scrie mai sus este ceva imaginat de catalin tolontan, nicidecum ceva ce s-a petrecut faptic. poate ca catalin a transpus in cuvinte doar ceea ce plutea in aer si ceea ce suporterii stelei se intrebau. daca steaua prinde CL. totul a fost facut in asa fel incat sa fie pentru steaua bine. pot si eu sa imi imaginez un monolog al lui sandu care sa ii spuna sefului CAF: hai mai anuleaza totul si tu pleci de la comisie ca dupa aia gasim ceva si pentru tine in alt loc, tot in federatie. era culmea ca DNA sa se sesizeze si FRF sa nu ia macar o decizie care sa fie anulata de una din comisiile ei. de ce credeti ca sunt atatea comisii. incet dosarul trece, este facut ferfenita si la una din comisii e desfiintat. e absolut fantastic cum sunt organizati astia. orice, dar bsolut orice este posibil. retrogradari anulate, promovari anulate, penalizari trucate(cazul nostru), stadioane care nu ar trece nici macar pentru div C omologate. e incredibil cum de ani de zile ceahlaul e tinut in prima liga pentru ca are stadion si un presedinte „prietenos” frf-ului. problema e ca nu se va face nimic deoarece toti sunt manjiti pana la coate si in momentul in care unul sare in sus vine automat si replica: daca te iei de mine am si eu ceva despre tine. niciodata nu se va schimba nimic. ma uitam la polonezi ce fac. daca ar fi fost la noi asa probabil ca nu mai aveam nici o echipa in prima liga.
Transivania • 4 iulie 2008, 13:01
@Vasile ALEXANDRESCU: faptul ca maica-ta e din Oradea nu inseamna ca tu ai fost crescut 100% ca un ardelean ci mai degraba ca un bucurestean fiindca mediul e determinant in evolutia unui om! Chiar daca nu esti tzepar, spagar, hot, etc, mediul de o asemenea natura te face sa nu te mai deranjeze ci eventual sa coabitezi.
Am stat o perioada in bucuresti si pot sa spu in cunostinta de cauza ca e un mediu nociv, otravit, maladiv din foarte multe puncte de vedere iar acesta e rezultatul „calitatii oamenilor”!
Da, aceste „calitati” ale bucurestenilor s-au raspandit si prin Transilvania mult mai mult decat era de asteptat in randul plevei din Transilvania insa aceasta datorita calitatii foarte proaste a persoanelor care activeaza in institutiile statului (dintre care foarte multi detasati din alte zone ale tarii) si in primul rand datorita mass-mediei care (fiind de la bucuresti) promoveaza modele de tipul***, Vanghelie, Sandu, Turcu, Borcea, *** manelisti de la diverse emisiuni, etc…
De aici si nivelul de cultura tot mai scazut!…
pensionarul • 4 iulie 2008, 13:05
@ANTI
1.FRATE : SA FI STELIST NU-I IDENTIC CU A SUSTINE PERSOANA BECALI.
2.Societatea este asa cum o cladim(nu acceptam coruptie in fotbal,dar dam spaga unui politist ce ne prinde ca am depasit viteza legala)
Chris • 4 iulie 2008, 13:07
Las ca e fain asa o sa joace steaua in Champions league si o sa faca o figura frumoasa!!!
Forza Steaua!!
ursu • 4 iulie 2008, 13:16
hai ma nu renunta sa mai scrii.te rog mult nu face acest lucru.iti voi simti lipsa.viata va fi mai trista fara ineptiile tale.
pensionarul • 4 iulie 2008, 13:27
TPIC…sa nu spun fixist.Toti ce au alta perere,fata de parerea ta,sunt.”Evident numai tu ai dreptate”.
ursu • 4 iulie 2008, 13:27
„deci” ai zis ca nu mai scrii
mm • 4 iulie 2008, 13:39
deci sa inteleg ca in urma acestei decizii fotbalul romanesc se va desfasura fara regulament. observ ca se incalca regulamentul frf si nimeni nu pateste nimic. deci fratilor nu va mai obositi , lasati fotbalul fara regulament . dragi jucatori incepand cu noul sezon puteti bate arbitri ca si asa nu patiti nimic, ce daca scrie in regulamentul frf ca este interzis.pacat ca se promoveaza hotia in fotbal.
nebunu’ • 4 iulie 2008, 13:40
asta-i lovitura sub cenzura
montezuma • 4 iulie 2008, 13:52
http://www.uefa.com/competitions/uefacup/history/season=2005/round=2213/index.html
milici • 4 iulie 2008, 13:57
Te mai trezesti cateodata Tolo;ai scris , fara sa aprobi, ca e posibil ca stimularea pozitiva sa fiea cceptata.Nici pana acum GSP nu a facut o analiza clara a situatiei in Europa.Se incalca regulamentul FRF dar e clar ca alte echipe de varf au simulat fotbalul in niscaiva meciuri , probabil pe niste lazi de bere (date de CFR).Aplicandu-se regulamentul clasamentul ar ramane la fel;cu putin efort Steaua ar putea fi scoasa din CL si Rapid va iesi in calificari.Steau are 60% sanse sa se califice in CL.Asadar murind capra vecinului am avea toti mai putin lapte de baut.N-ar fi rau ca Mircea Sandu sa plece dar cum? Pentruu FANII care se injura continuu pe bloguri , incitati sistematic de GSP:CONSUMATI-VA ENERGIA altfel , eventual practicand sportul!Ce-ar fi sa va ORGANIZATI si sa faceti niste MECIURI de FOTBAL.Ati vazut pe la altii aceasta ti***e inutila?Tolo ia-ti pijamaua portocalie , culca-te la loc ca ne asteapta vremuri grele si trebuie sa combati din nou!
montezuma • 4 iulie 2008, 14:01
IN CUPA CAMPIONILOR SI CUPA UEFA NU EXISTA BECALI, BORCEA, CORPODEAN SI SANDU. EXISTA DUKADAM, IOVAN, BELODEDICI, BUMBESCU, BARBULESCU, BALINT, MAJARU, BOLONI, TUDOREL STOICA, BALAN, PITURCA, LACATUS, HAGI, PETRESCU, LUNG, ROTARIU DICA, IACOB, NICOLITA, GOIAN, GHIONEA. MAI EXISTA SI IENEI, IORDANESCU, OPROTASOV SI OLAROIU.
EXISTA PERFORMANTA! SEMIFINALE FINALE SAU TITLURI SI CONTRAPERFORMANTA RESTUL (ADICA EXCEPTAND STEAUA, CRAIOVA IN 83 SI DINAMO IN 84 TOATE CELELALTE ECHIPE DIN ROMANIA)
ionut • 4 iulie 2008, 14:17
imi place ca se vorbeste de a da bani pt a juca corect k de o infractiune. suntem penibili si uitam ca jurnalistii au strans bani pt nationala romaniei ca sa mai aibe sanse de calificare la mondiale. cfr se da mare si tare cand slava Domnului cati bani spalati de la Polus si alte firme ale maghiarului din spate au ajuns pe la arbitrii pt decizii favorabile…ati uitat ce penaltiuri primea cfr-ul in tur … :))) ??? noi ne agitam k fraierii si ne facem probleme ..k pe ce post vom vedea noi liga I si ei iau baniii…tot de la noi. sa fim cu totii sanatosi si mai bine hai la teatru !!!
edi+- • 4 iulie 2008, 14:21
Adat sacosa si acolo. Becali nu are jena nu are scrupule. Cumpara si vinde tot, bunsimt, dreptatea ,mojicia etc totul ete de vinzare sau cumparare dupa caz. peste citiva ani vom auzi tot de la el cum i-a mituit pe cei de la CAF. Si ei sint oameni si deci au si ei un pret.
milici • 4 iulie 2008, 14:23
bravo cenzurii ati taiat cuvantul ***!Ati auzit de XXXXXiada lui Ion Budai Deleanu?
oarecare • 4 iulie 2008, 14:32
Draga Tolontan Catalin, pe langa faptul ca dupa goana de vizitatori ati facut din acest site (ziar) o fituica cu t**e (sani) goale, cat de penibili sa fiti sa va mandriti cu 1 milion de vizitatori unici, mai ales ca SATI inca n-a publicat aceste rezultate, pentru ca lumea sa va verifice? CE FACETI ACUN DACA NU SUNT 1 MILION? Cotizati la SATI…PANA LA 1 MILION? 🙂 Sa auzim numai de bine…
DAN • 4 iulie 2008, 14:38
Sandule si Dragomir cum a-ti putut anula deciziile anterioare care confirma dovada coruptiei lui Becali in contextul in care pastrati suspendarea lui pe 2 luni.Aceasta decizie aberanta e o ignorare a corectitudinei,cinstei si normalitatii.Prin acesta decizie demonstrati perpetuarea coruptie in fotbal si sunteti cancerul fotbalului romanesc.Nu va puteti delimita de coruptie fiindca sunteti compromisi atata timp cat nu puteti face ordine in fotbalul romanesc iar Becali care se considera razboinicul luminii si dictatorul fotbalului romanesc isi permite orice tertipuri in detrimentul echipelor din provincie.Acest campionat nu mai e al Romaniei ci al lui Becali fiindca isi permite sa faca orice faradelege ca sa castige.Voi nu mai aveti rusine,jena,cinste,onoare idiferent de opinia publica si va complaceti in acesta mafie fiindca sunteti inconstienti iar daca credeti ca nimeni nu are ce sa va faca va inselati amarnic.Sunteti dezagreabili si insuportabili si daca sistemul anticoruptie va mai tolereaza noi nu va mai acceptam..Ne-ati revoltat prea mult ca san e luati de fraieri.Nu sunteti in tara lui papura voda ca sa facet ice vreti voi.FORZA STINTA CRAIOVA!
primele optiuni • 4 iulie 2008, 14:41
ba, nu ai nici o dovada. numai fitile dati? din cate surse ai verificat tu informatiile astea? ba, voi aveti pretentia sa va numiti jurnalisti si sa va respcte sportivii cum il respectau pe ioan chirila? pai ba, ioan chirila nu dadea fitile, nu-l interesa cu cine s-a cuplat sau nu dobrin? de aia il respectau.
rapidb • 4 iulie 2008, 14:45
@montezuma, cand Rapid ajungea in finala Cupei Europei Centrale, clonele comuniste nu existau nici macar in stadiu de proiect!
Din ’40 pana in ’80 am fost 0 in Europa din cauza voastra si modului nociv in care ati condus aceasta tara! (ma refer la comunisti)
Daca am fi avut un regim normal, democratic, cred ca am fi avut performate mult mai mari si cu mai multe echipe!
iuliudingrant • 4 iulie 2008, 14:49
La primul post de dimineata am pus o intrebare nevinovata; postul mi-a fost moderat, moderat si pana la urma eliminat!!!??? Ce spuneam? Ma intrebam cand ne vom obisnui noi romanii cu respectarea legilor, regulamentelor etc. Cand va inceta tranzactionarea legii in maniera becalista? Cand vom reintra intr-o normalitate sanatoasa?
cianar • 4 iulie 2008, 14:50
daca asa ati ajuns sa scrieti inseamna ca oricine poate sa-si astearna pe hartie inventiile pretinzand ca face jurnalism sportiv. inca o mostra din nesfarsitele dovezi ale dilentantismului si lipsei de profesionism.
nebunu’ • 4 iulie 2008, 14:55
iuliudingrant – legiile sunt facute sa fie incalcate dar nu asta este problema ci , cand se vor pune in aplicare , in modul cel mai serios , aceste legi, regulamente etc…
Radu • 4 iulie 2008, 15:09
rapidb, repet, esti ****, monşer…
1.Dintre bolsevicii ce au pus mana pe putere in urma venirii sovieticilor in Romania unul ca Petrescu asta este printre cei mai putin condamnabili. Dar voi sunteti crescuti de bolsevici si fiind sustinatorii unui club bolsevic sunteti voi insiva bolsevici. Si aveti ordinarul tupeu sa-i acuzati pe altii de bolsevism voi care l-ati avut presedinte pe Gheorghiu-Dej, pe unul precum Kahane sau fiind infiintati de unul ca Ginzer. Miselie ordinara, incredibila.
2.Cupa Europei Centrale nu mai exista, fusese desfiintata in urma retragerii Italiei. Rapid a jucat intr-o competitie la care s-au aliniat Ungaria si Iugoslavia.
Sunteti niste ****, rapidb, din cauza asta manjiti toate subiectele/topicele/articolele cu frustrarea voastra. Ati fost condusi de evrei bolsevici de la infiintare si pana la 23 aug 44 si de bolsevici dupa aia. ***** din clubul vostru nu a fost propice marii performante niciodata. Au incercat Copos si securitatea ceva dupa 89 dar n-au reusit mare lucru. Acum v-a cumparat un arab, sa vedem, poate va va fi mai bine decat pana acum.
Dan • 4 iulie 2008, 15:10
Din ce inteleg eu pedeapsa este mult mai usoara dar nu este anulata ceea ce inseamna ca becali ramane pedepsit pt un caz de coruptie dupa regulamentul FRF Deci practic uefa poate lua in continuare decizia de suspendare a stelei .
Poate ma insel si suspendarea de 6 luni este pt altcava caz in care va rog sa ma luminati.
Radu • 4 iulie 2008, 15:11
Evident, comentariul meu anterior asteapta moderarea… o va astepta pana la calende… Minciunile lui rapidb sunt, bine mersi, la locul lor…
Radu • 4 iulie 2008, 15:13
Si pentru ca trebuie sa spun si ceva legat de subiect:
CAF trebuia sa ia decizia asta, sanctiunile date fiind ilegale. De ce trebuia? Simplu, Steaua ar fi mers la instantele europene si fotbalul romanesc nu avea nevoie sa se vada la UEFA cat de aberant se judeca aici.
tiesto • 4 iulie 2008, 15:59
Mircea Sandu , Mitica Dragomir , Gigi Becali si multi altii….toti sunt manjiti , ne este sila de ei si de fotbalul intern mizerabil !!!
Domnule Tolontan , nu va lasati intimidat de hienele astea si scrieti in continuare de ei ca lumea sa stie cu adevarat ce sunt…
MICHIGAN • 4 iulie 2008, 16:03
rusine ce se intampla in Romania.Voi chiar nu vedeti ca acest becali e cancerul sportivitatii???Auzi,sa dai bani sa joace corect?ce e asta daca nu corupere???Neam de straita
rapidb • 4 iulie 2008, 16:19
@Radu, asa cum ii sta bine unui pui de bolsevic, amesteci adevarul cu fictiunea!
Ati incercat mereu sa legati Rapidul de bolsevism insa fara a aduce nici macar o dovata in acest sens!
Singurul fapt real este prezenta „soarelui”, simbolul electoral al BPD, pe tricourile jucatorilor in ’46!
Daca ne gandim cine era la putere in ’46 si ce tancuri parcau in Romania, putem intelege contextul!
Am mai raspuns la genul acesta de acuzatii si vad ca nu v-ati insusit argumentele desi prezentau surse independente de informare!
Se gasesc pe net foarte multe materiale despre bolsevism, RSI si implicarea in sportul din Romania, materiale scrise de autori straini si bazate pe dovezi din arhivele comuniste din Berlin si Moscova:
„Sport or Political Organization? Structures and Characteristics of the Red Sport International,1921-1937 by André Gounot”
http://www.la84foundation.org/SportsLibrary/JSH/JSH2001/JSH2801/JSH2801d.pdf
Acest material demonstreza, nici macar in ’33 RSI-ul nu avea vreo implicare in Romania(tabelul de pe a patra pagina), insa voi nu puteti accepta asa ceva pt ca va demonteaza teoria, „Rapid – club bolsevic”.
Nu ma mai mira nimic! Tu esti o persoana insarcina cu diversiunea!
Cat priveste Cupa Europei Centrale, trebuie sa stii ca aceasta competitie a existat pana in 1992 chiar daca dupa ’51 nu a mai avut aceasi importanta!
In acea perioada cluburile din Ungaria si Cehia erau, poate, cele mai puternice cluburi din Europa!
Chiar si la acel nivel, a fost o performanta pe care a facut-o Rapid si nu alta echipa din Romania!
Eu sunt un om deschis la argumente, atunci cand sunt viabile insa voi nu sunteti capabili sa produceti asa ceva!
Atat timp, cat nu puteti sa-mi demontati informatiile pe care le prezint, referitor la istoria voastra patata, imi rezerv dreptul sa o prezint si pe viitor!
Este si datoria mea, ca iubitor de sport, sa prezint persoanelor tinere niste adevaruri istorice!
Suporterii trebuie sa inteleaga, atunci cand susti o echipa iti asumi si bunele si relele acelei echipe!
Daca suporterul este mintit mereu, de catre cei ca tine, cum poate el sa inteleaga cu ce echipa simpatizeaza?!
steaua, produsul armatei regale romane … cum se numeste aceasta informatie de pe site-ul oficial al clubului?
Vasile ALEXANDRESCU • 4 iulie 2008, 16:51
rapidb- cine va condus pe voi in ultima perioada?Cine e Copos?Ce functi a avut el inainte de 1989?Ce combinat el cu Loteria Nationala?O fi provenind din esalonul doi al comunistilor?
Badea de la Dinamo ce a fost inainte de 1989?Securist?Netoiu era cea mai de jos speta securisti.Aia care „filau” adica te supravegheau cand te ***
Domnul doctor Muresan ce combina el inainte de 1989?Tot securist.
PAI BAI BAIETI,MAI BINE CIOBAN DECAT SECURIST SAU COMUNIST.(parafrazand un cantec )
A VENIT EL CIOBANU SI A FACUT CEL MAI TARE STADION DIN ROMANIA LA ORA ACTUALA SI A FACUT ECHIPA CARE ERA CAT PE CE SA JOACE FINALA CUPEI UEFA SI EI,INTELECTUALII RASATI,SE CHINUIE SA TOT CONSTRUIASCA STADIOANE,SA IA SI COMISIOANE SA IA SI PRIME PRECUM FOTBALISTII (MIRCEA SANDU + LUPESCU + GASCA FRF).IAR CIOBANUL ASTA INCULT MAI CONSTRUIESTE SI CASE LA OAMENII NEVOIASI.
PAI ADICA A MURIT PUTEREA LOR DE INTELECTUALI SECURISTI SI COMUNISTI?
INCHIDETI GURA LA OIER CA NE FACE DE RAS.
Vasile ALEXANDRESCU • 4 iulie 2008, 16:56
michigan – lasa-ne tata si vezi ce mai e nou prin America.Prin Anglia si alte tari civilizate nu e coruptie.Se practica,numai ca e impozitata suma de bani,asa ca numai striga tu „rusine Romania” si nu ne invata tu din cultura americana ce inseamna sportivitate.Au simtit-o multi pe spatelor ce e sportivitatea asta americana.
scufita • 4 iulie 2008, 16:59
Forza Steaua!
mona • 4 iulie 2008, 17:49
Becali si Mitica sunt cancerul fotbalului romanesc. Urat mai miros valizele ciobanului…
Rusine comisiei care ascunde spaga sub covor !!!
STEAUA=CIOBANU=SPAGA=MIZERIE DE ECHIPA
SOARE • 4 iulie 2008, 17:57
Sa va fie rusine celor care judecati prin comisii si sunteti partasi la spagile si aranjamentele cancerului fotbalului romanesc becali si mitica !!