Lupescu recunoaşte convorbirea telefonică: „Florea? Ceva e putred!”

INVESTIGAŢIE // Audiat duminică în faţa a două comisii, una a Ligii şi alta a Federaţiei, şeful CAF a confirmat încercările de influenţare. Cînd a auzit ce spune Florea, Dragomir s-a blocat şi apoi a încercat să-i explice că „Sandu a vrut doar să facă nişte precizări”.

joi, 24 iulie 2008, 10:08

INVESTIGAŢIE // Audiat duminică în faţa a două comisii, una a Ligii şi alta a Federaţiei, şeful CAF a confirmat încercările de influenţare. Cînd a auzit ce spune Florea, Dragomir s-a blocat şi apoi a încercat să-i explice că „Sandu a vrut doar să facă nişte precizări”.

– Ionuţ, duminică Daniel Florea a susţinut că tu şi cu Mircea Sandu aţi încercat să pedepsiţi Steaua prin el.
– Ăsta e finul meu!

– O fi, dar asta a spus în faţa celor două comisii.
– Nici vorbă! Noi am vorbit ca de la naş la fin cu mai multe zile înainte. Şi, într-adevăr, am discutat şi despre caz. Dar în alt sens. Îi spusesem mai demult că, în aceste dosare dificile, ar trebui să se întrunească cei trei şefi de comisie şi să meargă pe aceeaşi linie.

– Tu cum vezi decizia CAF?
– E ceva putred. De pildă, el a fost numit de Steaua, pentru că aşa se numesc arbitrii de dosar, dar ca preşedinte de Comisie s-a apucat să-i nominalizeze pe ceilalţi doi, fără să întrebe Federaţia. Ţie nu ţi se pare suspect?

– Nu ştiu, culeg mărturii.
– Atunci scrie şi faptul că pe mine mă miră că el e cel care a propus Disciplinei acest tip de rezolvare şi apoi cînd a ajuns cazul la CAF a decis altceva.

– Ai sunat doar înainte sau şi în ziua CAF, joi, pe 3 iulie?
– L-am sunat şi atunci pentru că mă sunase Argăseală, care zicea că vorbise la UEFA şi că o eventuală penalizare pentru corupţie a Stelei echivalează cu ieşirea din Ligă. Ceea ce nu e adevărat pentru că eu sînt membru în acea comisie UEFA! Atunci am vorbit cu Florea şi i-am spus despre posibila amînare a cazului.

– Tu eşti supărat pe decizie?
– Nu mai vorbesc cu el! S-a terminat relaţia noastră!

Comentarii (74)Adaugă comentariu

claudiu  •  24 iulie 2008, 10:17

incercarea conducerii FRF de influentare a comisiilor este recunoscuta chiar de Lupescu:”atunci am vb cu Florea si i-am spus despre posibila amanare a cazului”Chiar daca se ascunde in spatele relatiei nas-fin tot „trafic de influenta”(ca sa-l citez pe Sandu) se cheama.
sau in cazul „kaizerului” nu se pune?

GabyRoibu  •  24 iulie 2008, 10:20

Ceva undeva pute …..totzi arunca mortu de la ei.

profu  •  24 iulie 2008, 10:22

Nu vedeti ca se contrazic tot timpul? Niciodata (din pacate) nu vom afla adevarul. Sunt prea multi bani in joc.

catelu  •  24 iulie 2008, 10:25

O ce bine ca GSP trasmite meciurile din prima liga ( marea majoritate ). Am maimult timp pt pretena, pescuit, fotbal cu preteni, bericici, mititei. MULTUMIM GSP.

d(r)ac_impielitzat  •  24 iulie 2008, 10:25

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Darie  •  24 iulie 2008, 10:26

Salut! Securistii numeau pe vremuri manevrele de acest tip, diversiune! Lumea mai uita de necazuri, discuta de acest caz… Nimic nu misca in FRF fara ca Mircea Sandu sa nu stie! Dar probabil ca in orice scenariu mai avem si „tradatori” de neam. Sunt sigur ca se va musamaliza si acest caz! Cat despre Taher, el trebuie sa fie un pic tepuit, ca majoritatea oamanilor care intra in fotbal la inceput! Ce credea ca asa usor se ajunge in liga?! Apropo; Steaua va intalni un adversar foarte dificl anunl acesta..Nu stiu de ce , dar prea mul tam-tam cu liga campionilor!
Multumesc!

FuckYouTovarasi.blogspot.com  •  24 iulie 2008, 10:26

Atata timp cat fotbalul romanesc va fi condus de oameni cu porecle precum CORLEONE sau NASHUL, va fi multa putreziciune in miezul acestei probleme.

http://fuckyoutovarasi.blogspot.com/2008/07/mafiotii-nostri-vs-mafiotii-lor.html

roman  •  24 iulie 2008, 10:26

baaa fratilor nu va mai luati de lupescu, daca nu era acolo era mai jale in fotbal,,,asa ca lasativa de comentat fiti realisti

moreni  •  24 iulie 2008, 10:26

tati, cine a luat banu??? daca au luat toti, inseamna ca cineva a inceput razboiul si vrea sa ii dea la o parte pe cei doi baieti veseli de la frf…

Darie  •  24 iulie 2008, 10:27

PS.buna remarca lui catelu..:) Avem mai mult timp liber…

dan1672  •  24 iulie 2008, 10:29

ce investighezi tu tolontane mama?! CORUPTIA??? Ce ar fi sa incepi de voi din redactie!! ce ar fi sa iesi tu si sa spui: Da, noi cei de la gsp suntem vanduti celor carora le suntem datori…Acum suntem la mana lui Becali, am fost in trecut la mana altora, iar in viitor vom fi la mana celui care va da mai mult si pt. ca eu, tolontan nu pot spune cui m_am vandut pt. ca am si eu familie si trebuie sa o intretin, va las pe voi cititorii sa va dati seama de asta din articolele pe care le scriu. Uite ca am scris_o eu in locul tau. Sper sa fii mai linistit de acum in colo cand pui capul pe perna, seara cand te culci. Esti coruptibil, tolontane, la fel ca orice om din tara asta, dar pacatul tau este ca ne subestimezi pe noi …cititori. Inca ceva….zau ca nu sunt un pustan de 20 de ani care ti_a scris din plictiseala…Am scris pt. ca …imi pasa.

roman  •  24 iulie 2008, 10:30

Daniel Florea asta a luat cascaval de la becali ca si asa stia ca esta demis …ca sa faca circ cu valiza CA A FOST O INSCENARE STELEI….CE TOT NU VEDETI LOGICA….SI PENTRU STELISTI NU MAI FITI FUSTRATI DEGEABA BAGATI CAPUL IN PAMANT SI BEEEE

x-files  •  24 iulie 2008, 10:31

Auzi raspuns la intrebarea : „Tu esti suparat pe decizie” … ” Nu mai vorbesc cu el , sunt distrus , terminat , nu suparat , trebuie sa-i dau banii retur lui taher !”

roman  •  24 iulie 2008, 10:33

CARE STEAUA MAI BINE SE NUMEA VALENTIN CEAUSESCU

roman  •  24 iulie 2008, 10:34

Daniel Florea asta a luat cascaval de la becali ca si asa stia ca esta demis …ca sa faca circ cu valiza CA A FOST O INSCENARE STELEI….CE TOT NU VEDETI LOGICA….SI PENTRU STELISTI NU MAI FITI FUSTRATI DEGEABA BAGATI CAPUL IN PAMANT SI BEEEE

HJWEQRT  •  24 iulie 2008, 10:34

CAND CITESC COMENT. DE PE BLOGUL TAU,IMI DAU SEAMA CA MAJORITATEA MICROBISTILOR,SUNT ORI COPII ORI ADULTI CU MAXIM 7 CLASE,TRECUTE CU GREU. NIMEI NU COMENTEAZA EVENIMENTELE,TOATA LUMEA INJURA,PE ORICINE,CA DOAR SUNT ANONIMI!

rsss  •  24 iulie 2008, 10:45

Care kaizer??. Lupescu??. O molusca fara coloana vertebrala.CarpA de sters pantofii NASULUI.Singurul om de caracter este MARELE PORTAR si sindicăcat.HĂ HĂ HĂ.

grasu 76  •  24 iulie 2008, 10:52

Lupescu e pe nicaieri. Cum adica presedintii celor 3 comisii sa se intalneasca sa se puna de acor? Pai nu sunt independente? Si atunci de ce sa existe 3 comisii, daca Parizeru’ voia sa se mearga pe o singura sentinta? Este uluitoare pozitia directorului de la FRF in acest caz, si seamana a imixtiune in actul justitiei de la comisii!!!!!!

DEMISIA LUPESCU, NASHU, DRAGOMIR SI TOATE LICHELE DIN FRF!!!!

vasile  •  24 iulie 2008, 10:59

super imagini din Timisoara http://www.agenda.ro/news/news/9461/8-ani-pentru-teribilism.html

Nu conteaza  •  24 iulie 2008, 11:02

Tolo vad ca de cand au ajuns meciurile la GspTv ai marit doza de gaz halucinogen pe care o iei in fiecare zi. Presa sportiva din Romania traieste din lumea mafiota a fotbalului, iar acest caz intra intra in categoria „ana are mere”. E si normal ca un tradator( Lupescu) sa fie si el tradat la randul lui.(explicatie: Lupescu a inceput ca aparator al drepturilor fotbalistilor si acum este asupritorul lor). Titlul la noi se da in fiecare an dupa criteriul cine da mai mult la comisii, ca de aia sunt asa de multe. Steaua, CFR, Dinamo, Rapid(cand Copos deschidea punga), toate au castigat titlurile din ultimul deceniu pe acest criteriu. Prezenta Stelei in CL era garantata, UEFA nu ar fi permis FRF sa o elimine, mai ales dupa cazul Porto. Ce a facut Steaua nu e coruptie. Daca jurnalistii ar mai citi si presa de afara, si ar sti sa o si traduca( nu sa ia 3 fraze anapoda din text), ar afla ca ce a facut Steaua este identic cu ce au facut Chelsea si Manchester in ultima etapa din Premier League(ambele motivand adversarele contracandidatei), ar afla ca Real si Barca au inventat aceasta metoda de premiere, si ca ea este permisa de toate forurile europene…dar desigur oficialii nu primesc nimic ..motiv pentru care la noi este scoasa in afara legii.
Va agitati degeaba(in fine…nu degeaba ca daca Becali nu urla de prost ce era nu se ajungea aici). Am citit azi un material cum ca decizia s-a luat datorita pierderii de capital de imagine politica pe care ar fi suferit-o Becali prin absenta de pe stadioane. ALO!!! Pe Becali nu il voteaza nici un stelist…. in fine…nici unul care are cel putin 8 clase si macar un venit mediu….Cat despre dinamovisti si rapidisti…sa vad eu ziua in care dau aia votul pt Becali. Lupescu a simtit pentru prima data ce i-a facut Sandu,care pentru a primi o funcite inalta in UEFA a trebuit sa se dezica de mizeria din curtea lui si sa o puna in barca altuia, dar fara sa piarda banii mizerabili care se pot scoate din goapa de gunoi.Asa ca i-a gasit pe Lupescu si pe Prunea, mai fraieri, sa scoata castanele din foc. Eu tin sa va multumesc ca ati monopolizat drepturile TV pe o televiziune cu acoperire minima, si ca o sa am liniste cel putin 3 ani, un meci pe saptamana la ora la care sunt lucruri mai bune de facut fiind perfect.
Apropo…v-ati uitat cat de cat la EURO U19 din Cehia…am vazut echipe de copii care ar matura pe jos cu toate cluburile de la noi…credeti ca acei copii vor veni sa joace vreodata in Romania? ma indoiesc…iar Romania nici nu misca la categoriile mici de varsta…a…am uitat…la noi nu exista baze de juniori…dar exista valize cu bani si portughezi.
PS: Domnule Tolontan ca sef la GSP(ma scuzati ca nu stiu daca intra in atributiile dumneavoastra)ati aflat ca incepe Olimpiada…cred ca sunt 2-3 materiale pe zi legate de acest subiect, si 20-30 despre fotbal…olimpicii sunt ultima speranta pentru romani…sunt sigurii care pot castiga o competitie cinstit,prin munca si nu pe interese si valize.

Creierul  •  24 iulie 2008, 11:05

Sa imi suji pwla catalin tolontan de jegoss.Marele detectiv.

1 Stelist  •  24 iulie 2008, 11:07

Trafic de influenta clar din toate directiile! Bani la fel..

Daca nu musamalizeaza cazul, romania o sa fie suspendata 3-4 ani din competii. :))

STEAUA sigur va avea un adversar foarte greu in turul preliminar UEFA CL.

Intrebarea pe care o pun multi stelisti care inteleg mai mult decat sa manance seminte si sa injure e:
IN CAT TIMP VA DISTRUGE STEAUA BECALI?

O sa apara in curand cote la casele de pariuri pe tema asta!

Razvanica  •  24 iulie 2008, 11:08

Uuuuuu, ce interesant… Hai, mai baga o marturie din asta ca sunt nerabdator :))

HasH  •  24 iulie 2008, 11:19

Tolo tu mai bine ai vinde ziarele in intersectie ca scrisul lor e o indeletnicire greu de stapanit. Pai tu esti ziarist sportiv? ii mai vine unui copil sa se apuce de fotbal dupa ce iti citeste articolele lipsite de orizont si fara substanta? e coruptie. Bravo! Ai descoperit si tu ca e Pamantul rotund….Cum vremea pe Marte? cat e metrul patrat de pamant acolo intravilan si extravilan?

popei  •  24 iulie 2008, 11:21

Sa fiti siguri de faptul ca toti din fotbal sunt niste mafioti care alearga dupa bani. Asa ca orice discutie nu are nici un rost ! Nu ne comparam noi, muritorii de rand cu alde coreone sau nashul care au vile cu nemiluita si milioane de dolari si de alte valute prin diverse banci. Si ca ei sunt multi din conducerea fotbalului. Asa ca nu va mai bateti capul degeaba!

je  •  24 iulie 2008, 11:25

Se vede de la o posta ca sunt numai exagerari, o gogoasa dospita de Tolo ca sa se vanda ziarul pana incepe campionatul, ca nu prea mai sunt subiecte si scade tirajul, s-apoi nu mai sunt bani pentru prima de vacanta!

Cătălin Tolontan  •  24 iulie 2008, 11:49

je: cite certitudini ai! 🙂 prietene, discutam despre declaratii oficiale ale unor oameni, sefi de comisie, in fata altor sefi de comisie. intelegi?

Cătălin Tolontan  •  24 iulie 2008, 11:50

profu: da, se contrazic, pt k au interese divergente

kent  •  24 iulie 2008, 12:00

bv..nu conteaza pt ce ai scris..in special cu olimpiada..akolo se castiga medalii pe munaka depusa..nu pe furaciune sa scrie si tolontan ceva despre olimpiada.k in rest ne-am saturat de minciuni in fotbal

momo  •  24 iulie 2008, 12:04

Pai ce sef de comisie mai este si ala, daca Lupescu pune mana pe telefon si ii zice cum sa solutioneze? Comisiile astea chiar sunt independente? Cum a acceptat Lupescu ca un fin sa fie presedinte la o astfel de Comisie? s-a auzit vreodata in frf de conflict de interese?

Savu  •  24 iulie 2008, 12:13

Bai Tolontane!?!?! ****t.La cazul „Bricheta” de ce nu ai facut investigatii , de ce nu ai publicat interviuri , marturii?????
Acolo a aruncat un idiot si au suferit mii de suporteri , jucatori etc. st**** oricum nu intra in liga !

A.C.A.B  •  24 iulie 2008, 12:19

mda.. pai de cand a venit lupesc asta in anturajul comisiilor parca tot mai rau scartie treaba..asta e un fomist care a prins si el un os bun de ros..si nu stie cum si ce fel sa traga cat poate. parerea mea este ca atat mircea sandu cat si lupescu ar trebui inlaturati din fotbal sunt niste oameni care vor sa isi vada doar interesele lor,nu cele ale fotbalului.S`a ajuns ca la comisii sa domneasca gradele de rudenie.. fini nasi veri bunici ..asta e romania din pacate..

alex  •  24 iulie 2008, 12:27

exemplu clasic de mituire a unui functionar al FRF de catre gigi becali

nexi  •  24 iulie 2008, 12:37

“Am interpretat diferit probele” = AM LUAT BANI DE LA BKLY

dumitru simona  •  24 iulie 2008, 12:53

LUPESCU ASTA E MAFIOT MARE.SA-TI FIE RUSINE PT CE AI VRUT SA FACI.

Ovidiu Miron  •  24 iulie 2008, 12:56

Ionut Lupescu isi pierde tot mai mult din credibilitate.

petre  •  24 iulie 2008, 13:07

Indiferent de simpatiile sau antipatiile pe care le avem fata de un club, din informatiile pe care le primim titlul de campioana nu se cistiga numai pe teren. Ba din contra mai importante sint culisele Daca punem cap la cap informatiile d-lui Tolontan,cu informatiile privind implicarea in arbitraj a condamnatului A.Radulescu,-vezi declaratiile d-lui Stefan presedintele clubului Ceahlaul-declaratiile lui Borcea privind dezvaluirile pe care le poate face despre arbitraj,declaratiile lui Becali privind cumpararea unui arbitru,declaratiile unor fosti jucatori straini ai Cfr privind aranjarea unor meciuri si multe altele ne dam seama de mizeria fotbalului romanesc de sistemul mafiot in care este organizat.Sa ne mai mire rezultatele dar mai ales jocul prestat de echipele noastre reprezentative ? Domnule Tolontan nu stiu daca aveti timp sa-mi cititi mesajul,dar va rog din tot sufletul, ca impreuna cu toti colegi din presa, sa le prezentati adevarata fata a acestor mafioti ,care distrug imaginea fotbalului,iar justitia, in ceasul al 12-lea ,ii vor aseza acolo unde le este locul.

fotbal  •  24 iulie 2008, 13:11

superb! si delicios!
coronite 🙂

tornado  •  24 iulie 2008, 13:16

lupescu dute unde ii doreai lui mircea sandu si mitica; nu am mai vazut demult asa mincinos, poate i-ti iei comisioanele impreuna cu radulescu.

Unuplusnoua  •  24 iulie 2008, 13:19

1. scuze pentru commentul din articul precedent. te credeam subiectiv. greseala mea:)
2. acum e clar: Lupescu a spus ceva si Florea s-a facut ca a inteles altceva (invatat de Becali probabil) pentru a devia discutia de la motivele schimbarii deciziei.

PS: Eu nu inteleg un lucru! O concluzie pentru cazul sau cazurile astea exista? Se mai discuta? Sau doar continua circul

merlin  •  24 iulie 2008, 13:29

copilasi lupescu are suficienti bani deci in opinia mea nu cred ca s-ar compromite aiurea…..dar hai sa va intreb ceva, care are mai multa credibilitate lupescu sau becali? ce se intampla acum la federatie este un razboi in care daca nu te lasi corupt esti ars de „baietii” care nu vor tolera faptul ca tu incerci sa le strici jocurile….asta e situatia in tara romaneasca una maro si asa va ramane multa vreme, in 10-20 de ani vor ramane in Romanica doar hotii si incompetentii sa se fure si sa faca combinatii intre ei.

va pupa tata si nu mai fiti asa naivi incat sa puneti botu’ la tot ce vedeti la televizor sau in presa scrisa

rocky  •  24 iulie 2008, 14:03

tolo, te asteapta demisia. sau o s vina gigi cu securistul de voiculescu in ajutorul tau. curios, in cazul bricheta, n-ai aflat de ce toate deciziile au fost pro steaua. nu-i asa ipocritule? ca nu sunteti decit o gasca in care interesul poarta fesul. dincolo trebuia sa cistige steaua si na-i facut nicio investigatie. daca vine v de gigi te arunci si in apa dupa l nu ti-e rusine, sluga ce esti ?

descultzul  •  24 iulie 2008, 14:04

Nu se mai intelege nimic. Toti se acuza unu pe altii si in final cu ajutorul presei o sa se musamalizeze tot. Deja a aparut un articol in prosport care sustine total altceva. Toti isi folosesc influentele sa distorsioneze adevarul. As dori sa ii vad pe toti cei implicati in acest scandal la o emisiune in direct. Sa ii puna fata in fata, sa vedem unde este adevarul. Daca nu se va intampla asta, probabil ca intr-o saptamana o sa apara Nea Mitica la televizor sa spuna ca totul a fost o gluma si totul o sa ramana neclar.
Este evident ca exista coruptie in FRF si nici o comisie numai are credibilitate.

SFINXUL  •  24 iulie 2008, 14:40

Atita TIMP,CIT IN FOTBALUL NOSTRU,exista unul ca BECALI,care confunda terenul de FOTBAL cu STINA lui,e vai si amar de noi.
Si ca sa nu fie singurul „incult” mai exista un DRAGOMIR,un CONSTANTIN,si inca vreo citiva,chiar si SANDU e un alt tip de SMECHER(macar asta a jucat ptr.ROMANIA)…
Acesti SACALI ORDINARI nu vor decit sa-si atinga SCOPURILE PERSONALE,(CHIAR SA DEVINA POLITICIENI de succes,VISEAZA,ca bani au fuart destui)si NOI stam si ne UITAM la acesti ANALFABETI,CARE se cred savanti fotbalului,nefiind decit niste JEGOSI.

mos Califar  •  24 iulie 2008, 14:42

Si cati bani ziceai Tolo ca a platit Intact ca sa ne transmita campionatul pastorit de mafiotii astia ? 🙂

BABILONUL IMOBILIAR  •  24 iulie 2008, 14:42

Interese, influente, coruptie, mizerie, nesimtire, minciuna etc…
Daca si in „epoca” noua a lui Sandu, cu Prunea, Lupescu, Prodan etc…tot „asa”, ca pe vremuri, ce sa ne mai asteptam?

MeMe  •  24 iulie 2008, 14:54

Doamne,cata mizerie in fotbalul romanesc !
Cate interese,cata coruptie,cat nepotism etc
Parerea mea este ca toate personajele amestecate in cazul valiza sant compromise,incepand cu Gigi Becali,si continuam cu Mircea Sandu,Dumitru Dragomir,Florea,Lupescu,Prunea si toti ceilalti din conducerea FRF.Chiar nu exista nici o instanta in tara asta sa ii oblige sa-si dea demisia ??!!
Este necesara o asanare profunda a fotbalului romanesc,altfel vom fi de rasul Europei.
Parerea mea umila este ca,singurul in stare sa faca ordine in fotbal este Gica Hagi care ar trebui sa preia destinele federatiei si sa taie in carne vie.

Vassile  •  24 iulie 2008, 15:07

Gigi Becali este un novice pe langa mircea sandu si ionut lupescu. pai daca ei dicteaya sanctiunile de ce a mai numit aceste comisii.

petrescu  •  24 iulie 2008, 15:26

Stimate domnule Tolontan
Acum ceva timp era un presedinte de club , se numea Iacov sau Iacob la fc National , acest om imi aduc aminte ca a spus aceleasi lucruri despre Dragomir , Sandu , Florea aducand si probe !Domnule Tolontant de ce nu ati inceput si atunci aceste anchete , nu aveati voie ?
As vrea sa vad o discutie in ziarul dvs cu Iacob dar nu cred ca o sa se intample …
Va multumesc !

silvy  •  24 iulie 2008, 17:06

Stau si ma crucesc cu aceste stiri incendiare, care, pot sa zic ca ne inunda zi de zi cu te miri ce vesti senzationale! Nici nu mai stii de partea cui sa fii, a mafiotilor din fotbal sau a ”baietilor destepti”(ca doar e totuna). Chestia este urmatoarea: in loc sa se simplifice lucrurile(de parca in Romania se poate asa ceva), mai mult, ne scufundam in mocirla asta, iar cei care nu se vor ineca in ea vor fi tot alde Sandu, Dragomir, Becali, Borcea etc.
Efectiv, pot sa spun ca majoritatea telespectatorilor sunt scarbiti de atatea mizerii si ipocrizii, vorbe goale, acuze, jecmaneli s.a.m.d. Din pacate, nu se vede nici macar un licar de speranta ca s-ar putea gasi vinovatii de dezastrul fotbalului(desi, se cam stie cine sunt), cu toate acetse stiri senzationale(ca Florea, ca Lupescu, ca Sandu sau Dragomir).
E strigator la cer unde s-a ajuns!!!
Pacat, a plecat dintre noi prea devreme Tepes…

Comentează