TOLO.RO
Sandu şi Lupescu se bazează pe masa celor 272 din Adunarea Generală
luni, 28 iulie 2008, 5:39
Sandu şi Lupescu se bazează pe masa celor 272 din Adunarea Generală
Nu e vorba de idei, de argumente. E vorba de bani.
Pe nici unul dintre contestatarii lui Mircea Sandu nu pare să-l intereseze sclavagismul comisiilor, ci faptul că EL NU CONTROLEAZĂ COMISIILE.
Dacă ar fi altfel, n-ar bate cîmpii. Şi n-ar mai zice că era mai bine cînd comisiile depindeau de Ligă. Nu, nu era! Poate că nu circulau atîţia bani negri, poate că nu exista un mercurial al deciziilor, dar aranjamentele se făceau tot pe favoruri, pe amiciţii şi, deseori, pe bani. Cînd a crescut miza campionatului a crescut şi domeniul mitei. Nu era mai bine, era mai demult!
Ceea ce a ieşit la lumină este autentic, îngrozitor şi incomplet. Înverşunarea taberei Becali – Ştefan – Condescu – Iancu şi lipsa de precauţie, „cumpărăm voturi!”, se explică prin frustrarea pe care o resimt în faţa lăcomiei comisiilor, pe care venirea partidei Lupescu în FRF n-a reuşit s-o tempereze. Încă o dată! Influenţele şi sumele nu au scăzut, ci au crescut, după cum a auzit şi Prunea… „jumătate de milion ar fi luat CAF pentru decizia în favoarea Stelei!’…
Sălbăticia sumelor a dat naştere sălbăticiei altor sume, puse în joc pentru debarcarea şefilor FRF. „Sper ca oamenii de fotbal să nu se lase cumpăraţi”, zice Naşu’. Corect!
Sandu şi Lupescu pot sta calmi. Dacă ei garantează curăţenia majorităţii acţiunilor din fotbalul pe care-l conduc, atunci n-au de ce să se teamă. Se vor găsi suficienţi oameni integri care nu au obiceiul de a tranzacţiona ceea ce normal se cîştigă în teren.
Însă în cazul în care majoritatea e obişnuită să cumpere, ea se va lăsa şi cumpărată fără să clipească.
Andrei • 28 iulie 2008, 17:56
Tolo, comentariul meu nu are legatura cu articolul tau. Voiam sa imi spui ce parere ai despre calitatea transmisiilor de pe GSPTv. Nu la comentariul lor, ci la reluari. Mie sincer mi se pare ca cei de anul trecut (Kanal D) aveau reluari mai bune (si mai prompte), plus alte elemente de grafica faine (distante la ziduri, linia la offside).
Merci.
Socrate • 28 iulie 2008, 17:57
Suntem o cauza pierduta, cautati-va alt sport sau doar jucati fotbal eu asta fac saptamanal si promit sa nu ma mai uit la acest campionat. Sper sa si reusesc.
Am mai auzit una de la cineva care stie multe, cum ca Olanda-Romania de la euro2008 a fost un dublu blat, unul facut de parte din conducere cu olanda ca sa mergem mai departe impreuna si altul facut de Pitzi si anumiti jucatori, cei mai influenti, cu Italia ca sa nu batem Olanda (evident mai trebuia ca Ita sa nu piarda cu Fra). Nu pot garanta, dar daca e asa, ne meritam orice soarta. (si nu cred ca am fost atat de obositi sau de handi incat sa nu reusim vreo ocazie).
Dar vorba poetului.. las-o-n sange
aciduzzu • 28 iulie 2008, 18:01
tolo, unde e minutul si SCORUL pe transmisiile de la GSPTV ?
ge0rgian • 28 iulie 2008, 18:05
Dacă Becali şi Iancu vor pune acele 20 mil.euro de care zicea Iancu să fii sigur că majoritatea se va lăsa cumpărată pentru că cele mai multe voturi vin de la ligile inferioare unde sărăcia dictează conştiinţa preşedinţilor.
Doctorul • 28 iulie 2008, 18:05
Tolo,
Mai exoplica o data la lume cum sta treaba cu cine poate vedea liga 1 si cine nu. Wxplica si ce optiuni au cei ce nu pot vedea daca doresc sa vada. Scrie cu font de vreo 72 si bolduit nu conteaza ca articolul iese penibil si jenant. Da sa vada lumea mai bine. Poate inteleg si ei. Ca eu am obosit sa le tot explic. Nu inteleg si pace.
Multumesc.
Doctorul
Herbert • 28 iulie 2008, 18:11
Nu cred ca il vor debarca pe Sandu. Are si el butoanele lui.
Cătălin Tolontan • 28 iulie 2008, 18:18
andrei: e greu sa transmiti 4 meciuri intr-o singura zi. nu toate carele sint la fel de bune. iar carul de la kanal d era un car de champions league, adus din turcia
BABILONUL IMOBILIAR • 28 iulie 2008, 18:22
1 . GSP tv, slaba transmise, eterna enervare si batjocura ca la orice transmisie a Antenelor-Impact cauzata de neafisarea minutului si scorului, comentarii „subtirele”…, reluari fie proaste, fie…lipsa.
Cat despre transmisiile selective si vizionarea de vreo 10.000-30.000 per meci, vai de…! O sa va scoateti banii investiti in suta de ani, daca nu dati si la alte firme de cabul/ posturi TV sa (re)transmita…
Nasu’? N-as vrea, dar pare-se ca scapa. Iar. E timpul de Gica Popescu la FRF. Si Mircea Sandu sa stea pe la UEFA si sa-si consume milioanele de euro adunate. Nu numai din fotbal, bineinteles…si toate curate:).
petre • 28 iulie 2008, 18:25
D0mnule Tolontan , mizeria este atit de mare , numai justitia poate face lumina.Am 54 de ani si pe majoritatea actualilor conducatori ai FRF sau LpF Ii cunosc si ca jucatori Toti cei care se invirt in fotbal au fost crescuti intr-o lume mizera a fotbalului in care predominau banii negri.Ce sa ne asteptam de la niste oameni cu astfel de mentalitati? Ma deranjeaza unii ziaristi in acest caz cei de la prosport pentru ca minimalizeaza faptele celor de la FRF sau LPF.Imi dau seama ca ziaristii sint intre ciocan si nicovala si sint dependenti de ziarele vindute sau rating dar sinteti singurii care mai puteti sa-i faceti pe cei din lumea fotbalului sa le fie rusine sa mai iasa din casa
BlogNews • 28 iulie 2008, 18:26
@Catalin Tolontan
Cand va inceta acest circ PENIBIL?
Multumesc
Doar o fata • 28 iulie 2008, 18:30
Stiti ce faceti voi acum?…distrageti atentia iubitorilor de fotbal cu aceasta `muzica kitsch` de prost gust care se numeste GSPTV! V-am mai spus si v-o mai spun inca odata romanul este inventiv,aseara mi-am vazut echipa de suflet Dinamo cu toate ca nu sunt abonat DIGI sau RSC ori cum draq s-o numii! Mai lasati-ne cu abureli,a inceput un nou campionat,care sper eu,va fi mai curat!
Irina Maxim • 28 iulie 2008, 18:31
Si stau si ma intreb: Afirmatia lui Prunea cum ca s-ar fi dat 500 000 de euro pentru decizia CAF, a intrat in atentia comisiilor, sau nu? Ca la alte declaratii date de jucatori, antrenori sau presedinti de cluburi sar intr-o milisecunda cu autosesizarea.
Afirmatia lui Lupescu cum ca toate comisiile ar trebui sa dea aceeasi decizie, a intrat in atentia comisiilor? Sau pastram o singura comisie, restul nemaiavand obiect? Ca sa avem trei comisii cu cate 20 de angajati, care dau aceeasi decizie din prima pana in ultima instanta, mi se pare aberant, adica in nota realitatii in care traim.
Afirmatia lui Sandu, cum ca una dintre comisiile care a judecat cazul a gresit si deschiderea anchetei interne, nu ridica semne de intrebare? Adica o instanta superioara care modifica sentinta instantei inferioare este in ilegalitate? Atunci la ce sunt bune instantele superioare? Doar sa mai fie 20-30 de angajati care sa ia zeci de mii de euro aiurea?
felics • 28 iulie 2008, 18:34
Scuzati-ma Domnule Tolontan,imi cer de o mie de ori scuze pentru ca v-am crezut un ziarist cu bun simt.
De ce luati parte la aceasta ordinarie ce se numeste GSP Tv?
Ce vina am eu ca nu sunt abonat la nu stiu care societate de cablu?
Unde pot vedea si eu meciurile?
Fotbalul, bucuria ieftina a romanului s-a dus dracului.
Ati confiscat si lucrul asta!
De fapt s-ar putea sa ne fi facut un mare bine si noi inca n-am reusit sa-l constientizam.
Transmite-ti-i tizului meu si patronului dumneavoastra toate „urarile” mele de „bine” si „sanatate”!
jojo • 28 iulie 2008, 18:39
simbata televizorul a zburat pe geam.stiti de ce?sunt abonat la upc.pa fotbal
petre • 28 iulie 2008, 18:40
Acest circ cred ca va inceta daca noi suporterii indiferent de echipa pe care o simpatizam vom lupta impotriva trisorilor si coruptilor Noi suporterii si d-voastra ziaristii sa presam justitia sa intre peste ei Nu vedeti ce a declarat dl Becali fara DNA pentru ca zic eu vor afla prea multe
Francu • 28 iulie 2008, 18:42
Cum ma pot abona la GSP sport ?
mihai • 28 iulie 2008, 18:49
ma intreb cind se va termina totul ,cind nu vom mai auzi de acesti nesatui si corupti indivizi.de fapt la neusinarea pe care o au..nu ai ce sa pretinzi…lucrez in afara ..am explicat un prienen spaniol ce se intimpla acum 3 ani ..acum 2 ani acelasi lucru..anul acesta la fel..(valiza cu bani)…in final mi-a spus ..”cu tot respectul pt tine ,dar la cite hotii se fac in spania de catre romini ce pretentii ai de la cei care conduc”..SI ARE DREPTATE:RUSINE!!! Pacat ca nu poti face mai mult TOLO.. dar nui nimic..nu pot sa-ti faca nimic..daca ar putea si acest lucru..?..mare pacat ca mai multi sint cei care fura…asa se vorbeste afara…de romani..
Je • 28 iulie 2008, 18:49
Bai Gogomane, tu nu ai inteles pana acum ca blaturile se faceau sub obladuirea federatiei decand lumea si pamantul, dar aca acum si de cand a venit Comisionarul de la federatie, sandel mirciulica, care a transformat federatia in FRF srl sau SC FRF AF si SC LIGA I&MITICA&CO AF. Si ami sunt si tabara democrata care taie pisica i 7 fecali si popescu. De ce nu le facem o societate SC MITITICA SAU RACORICA SA la care sa fie toti borfasii astia actionari.
jojo • 28 iulie 2008, 18:51
domnule tolontan va rog faceti o ancheta cum a vindut lpf drepturile de televizare ?cit a bagat in buzunar puscaria de dragomir?
MKV • 28 iulie 2008, 18:52
Tolo, de ce nu zici si de cei 500 de mii de euro pt „avansarea” rapidului de care „a auzit” si Florea,? si zici doar de cei de care a auzit corado catani prunea? de ce, de ce, huh? 🙂
doctore, stai calm… nu e nimic de explicat… totul este inteles…
17 elfsborg • 28 iulie 2008, 18:55
domnule tolontan,vad ca recunosti cu nonsalanta CA CArul celor de la canal d era de ucl.cu alte cuvinte pe ei ii interesau telespectatorii in timp ce pe voi nu.pai transmiteti si voi cu car de ucl.asta-i respectul vostru pt telespectatori.
Marian • 28 iulie 2008, 18:57
Va respect mult si meritati respect pentru felul in care ati abordat problemele astazi la FRF. Mi-a placut ca i-ati intors pe toate partile insa din pacate a fost un circ ieftin oferit de Nas.Am fost acolo in sala si ar trebui sa va stimeze toata lumea macar pentru felul cum ati pus problemele astazi. Totusi nu trebuie sa va lasati influentat de Mitica Dragomir (stiti la ce ma refer) daca aveti dovezi trebuie sa le aratati tuturor (ma refer la fax primit de Dragomir). Am cateva intrebarI sa va pun: Chiar credeti ca poate cineva sa il schimbe pe Sandu? Pai hai sa ne gandim: Mircea Sandu ii are de partea lui pe cei de la Dinamo (Ministerul de Interne), Paszkany (adica foarte multi bani) si sa zicem ca e suficient pentru moment DESI MAI MULTI STIM CA MAJORITATEA SUNT DE PARTEA LUI SANDU. Mai analizam si altceva : Condescu are 40 de voturi. Bun! Oamenii aceia nu pot fi mituiti? si ar mai dfi mult dar raspundeti-mi pentru moment la ce v-am intrebat. Sincer
red baron • 28 iulie 2008, 19:02
Deontologule,sa-ti fie rusine ai spus ca Dinamo fura campionatu si pe noi ne-a terminat lajos, CERE-TI SCUZE SAU NU TE LASA OIERU SEFU TAU?
red baron • 28 iulie 2008, 19:06
DAK PATEA FC *****CE A PATIT DINAMO SCRIAI TREI ZIARE NUMAI DESPRE CUM A FURAT LAJOS,INCLUSIV AICI LA BLOG SCRIAI 5 ARTICOLE,DA E BINE CA DINAMO E FURATA,VA BUCURATI TOTI IN REDACTIE,TU,BUZARIN SAU ANDRIES SA NU MAI CALCATI IN VIATA VOASTRA IN STEFAN CEL MARE,AR FI ULTIMA VOASTRA GRESEALA…
G F • 28 iulie 2008, 19:09
domnule tolontan, de ce mai vorbim de fotbal in situatii care privesc justitia? cum mai poti scrie despre fotbal stiind ca se fac jocurile in culise? daca procuratura din romania manfesta o augusta detasare, sesizati forurile europene, in fiecare zi. ceea ce scrieti in romania alimenteaza egourile acestor circopiteci ajunsi, nu le descurajeaza obiceiurile penale. asa cum unii bolnavi se lauda cu bolile lor si baietii destepti din fotbalul romanesc sa lauda cu cancerul lor. culmea, au si admiratori!
ioan timisoara • 28 iulie 2008, 19:09
sunt sigur ca Sandu a facut multe chestii murdare, nu vreau sa-i iau apararea. Aici pur si simplu intrebarea e: care e raul mare si care e raul mic.
Raul mare e clanul Becali (inclusiv pinalti). Dupa parerea mea Steaua nu a fost prea spru pedepsita ci prea putin. In polonia 3 cluburi au fost retrogradate fortat. Becali („as da 10 milioane de euro pentru a juca in Liga” spus live pe tv in iarna asta), a distrus si va distruge in continuare tot ce inseamna competitie sanatoasa in fotbal. a recunoscut-o si o spune de fiecare data, a cumparat antrenori, jucatori, arbitrii, oficiali. Pinalti e suparat ca nu a fost lasat sa joace a 2a oara consecutiv in prima liga in pofida retrogradarii. Giovani e un mafiot care vinde jucatorii nu acolo unde e mai bine pt ei (sau pentru nationala) ci acolo unde comisionul ilegal e mai gras (3milioane pt chivu), e ca un vanzator de sclavi. popescu e papusa lui.
toti astia r trebui sa fie la jilava inaintea lui sandu.
daca astia ar fi sa preia conducerea fotbalul romanesc ar fi distrus, am ajunge ca ungaria si mai rau, si la cluburi si la nationala.
Din toata inima sper ca steaua sa fie eliminata in preliminariile CL!
si inca ceva: stimularea cluburilor sa-si apere corect sansele la fel este moartea fotbalului. In principiu, teoretic suna corect, doar premiile sunt ca sa joace corect. Insa asta e numai aparent, cum arata si cazul de la Cluj. Sumele invartite de unii patroni, sau mizele unei calificari in CL sunt exorbitante. Daca un egal in ultima etapa a valorat 1,7milioane de euro… Pentru jucatorii lui „U” (care si-au retrogradat clubul), un astfel de premiu ar fi insemnat o suma cat dublul sau triplul salariului lor pe un an. daca s-ar permite premierea indirecta, nici un jucator nu ar mai juca pentru clubul sau ci doar pentru banii lui becali (pskany, borcea etc.) in meciul cu adversarele lor. nu i-ar mai interesa daca clubul lor retrogradeaza sau nu. s-ar ajunge de la mercenarii pe un an la mercenarii care etapa de etapa au alt patron. tot ce e competitie sanatoasa in fotbal (sau ce a mai ramas din ea) ar fi distrus in totalitate. si fara competitie sanatoasa nici succes in cupele europene sau la nationala nu mai e posibil. sper ca macar DNA-ul sa-si faca datoria. clanul becali la parnae.
Cătălin Tolontan • 28 iulie 2008, 19:16
red baron: prietene, e ultima oara cind acceptam amenintari de la tine. iti aduc aminte ca nu mai stiai cum sa la lauzi cind Dinamo a fost dezavantajata si am scris indelung pe aceasta tema 🙂
cfr-ista • 28 iulie 2008, 19:21
daca sunt date cate 3-4 meciuri la aceeasi ora puneti macar scorul si minutul!!!de ce nu se vorbeste despre cazul valiza propriu-zis???darea de mita???de ce nu a fost motivata inca decizia comisiei de a nu o mai sanctiona pe steaua????!!!!vreau sa stiu motivul!!!!
red baron • 28 iulie 2008, 19:24
nu-mi aduc aminte,imi aduc aminte de laude dupa meciul steaua-cfr cand ati scris de cfr cum a fost furata, si sa presupunem ca ati fi scris odata de Dinamo,asta inseamna ca de acuma ignorati furturile la care este supusa Dinamo? de ce nu vorbiti cu Lajos sa nu ne mai distruga cum ne prinde si atunci n-o sa mai aveti de ce scrie,pana atunci astept pe primele pagini articole despre golul anulat degeaba,despre ofsaidul inexistent la Miranda,despre ofsaidul inexistent chiar inainte de golul lui piturca,care astfel n-ar mai fi marcat,si despre restul de actiuni ale lui Lajos impotriva voastra,poti spune ce vrei,dak steaua era in locul lui Dinamo,lajos era acum desfiintat de gsp si era suspendat pan la finalul turului
francu calin • 28 iulie 2008, 19:31
tolontane manipularile frf. si a ligi au fost permanente. cum vrei ca acesti oameni care au participat la atitea mirsavii sa devina curati. nu mai pot face nimic, sint sclavii sistemului pe care l-au creat. e momentul ca in fotbalul romanesc sa apara o conducere noua cu oameni corecti care nu au participat la diferite combinatii si care sa nu aiba partipliuri sau prietenii.in arbitraj este aceeasi poveste.ne-am saturat de oameni smecheri, si versati. daca va uitati la componenta frf. si a ligii, sau a comisilor de judecata toate sint formate din oameni vechi ce au activat si pe vremea comunismului , care se cunosc intre ei si care au facut multe mirsavii.acesti oameni trebuie sa dispara. referitor la becali, chiar daca nu sint intotdeauna deacord cu ceea ce face , la un singur lucru ii dau dreptate: in romania ca sa cistigi un campionat ai nevoie de acest sistem corupt instalat de ceva vreme. trebuie sa beneficiezi de dorinta frf, a ligi de a lua tu ca echipa x campionatul, altfel poti sa te zbati cit vrei ca nu o sa poti, nu te lasa. crezi ca anul trecut daca frf. nu vroia cfr. lua campionatul. o mie de ani puteau face orice ca nu puteau. dovada ca steaua la venirea lui becali , nu a reusit sa cucereasca nici un campionat timp de cinci ani desi avea cel mai bun lot. abia apoi i s-a facut mila dl. sandu si s-a dat unda verde si stelei. stiti bine cum se luau campionatele: un an steaua , 2 ani dinamo{{{{{{{{{{ este cea mai influenta echipa din romania. ce cauta lupescu in concediu cu borcea – cica i-ar fi spus borcea sa ajute steaua , mare mincinos , i-ti da-i seama ca pe borcea direct de steaua il doare . si de ce nu a spus-o atunci la vremea respectiva de a spus doar acum cind este strANS CU USA.si ce faceau puneau la cale strategia ca dinamo sa iasa campioana, la astea se pricepe borcea dar voi ziaristi numai pe becali il vedeti.}}}}}}}} , un an rapidul ca sa nu se supere nimeni . iar anul trecut ce si-au zis hai sa mai fie si o echipa din provincie . astea sint adevaruri pe care voi ziaristi nu le spuneti fiinca si voi aveti simpati si interese.atunci ne mai miram ca avem asa fotbal.inca ceva ce are domnule porumboiul asta nu e intreg la minte . face numai scandaluri LA MECIURILE CU STEAUA. in returul campionatului trecut echipa sa nu a cistigat decit 2,3 meciuri acasa , dar dinsul a facut scandal doar la meciul cu steaua, de ce nu a facut scandal si cind i-a batut acasa ceahlaul , sti tu de ce,s-au la alte meciuri in care jucatorii de la vaslui au jucat mult mai lamentabil decit in meciul cu steaua . este un om ranchiunos si plin de ura , astfel de oameni nu pot ajuta fotbalul sa devina mai curat. a uitat repede cum a ocupat locul intertoto si mai faCE pe cinstitul . acesta este si motivul pentru care in aceste zile a declarat ca il va sustine pe mircea sandu.stie el de ce.
sebi • 28 iulie 2008, 19:36
Manipularea manipularii
De fiecare data (am scris initial ” de multe ori „!!! ) dezvaluirile senzationale din presa se sting cu sintagma – celebra si infailibila dupa ’89 – nu sunt dovezi.Am senzatia ca faceti doar niste jocuri murdare ale unora (cred ca fara voia dumneavoastra, dar oricum condamnabila si lipsa de discernamant-aceasta goana puerila dupa senzational), nu va deranjeaza sa stiti ca cineva rade apoi de dumneavoastra(pentru acata oara).Ar trebui sa nu mai acceptati nici nici o dezvaluire „senzationala” care sa nu fie sustinuta de dovezi(puneti putina presiune, nu mai publicati imediat) si fiti sigur ca le veti primi,nu mai cadeti in plasa ca niste nevinovati.
Succes.
Ryhllewyrr • 28 iulie 2008, 19:38
Domnule Tolontan nu credeti ca deja insistati prea mult in articolele dvs pe partea de scandal in loc sa analizati latura sportiva?Deja a devenit cam plictisitor sa tot variati pe aceiasi tema:valize,sandu,becali,etc.Nu credeti ca ne-au cam ajuns scandalurile?Ce vedeti asa de interesant in disputa dintre niste infractori,agramati,hoti si derbedei?
francu calin • 28 iulie 2008, 19:45
voi cei de la dinamo nu va mai plingeti ca sinteti cea mai avantajata echipa in fiecare campionat mai mult a-ti cistigat si citeva campionate si cupe pe mina albitrilor si, acum gata cum va dezavantajeaza un arbitru sariti in sus de parca cine sti ce va facut.lasati ca are grija borcea sa recupereze. cind v-a ajutat Layos v-a placut nu v-am auzit pe niciunul vorbind .asa ca lasati-o moale. ce moti nu trebuia dat afara dupa cite faulturi a facut. dinamo in fiecare campionat are arbitri care o ajuta si citeva echipe care trag cu ei. nu va faceti griji.[ iasi, otopeni, ceahlaul,] le stie borcea.
ioan plischi • 28 iulie 2008, 19:51
ar mai exista omenirea fara vinzari-cumparari?
red baron • 28 iulie 2008, 19:52
francu calin, dak borcea isi aranjeaza cu lupescu titlu de ce a furat Lajos la Tg. Jiu?3 sezoane la rand a distrus Lajos meciurile lui Dinamo,numai in capu tau ametit a ajutat Lajos pe Dinamo
cornel • 28 iulie 2008, 19:59
D-le Tolontan am intrebari:
1 De ce nu faceti referire si la ce a „auzit” si dl Florea, referitor la ce ar fi luat Mircea Sandu?
2 Ce parere aveti de faptul ca primele doua comisii l-au absolvit pe Teia Sponte si l-au sanctionat pe Becali?
3 Daca in randul contestatarilor nu s-ar fi aflat dl Becali, tot asa ati fi aparat tandemul Sandu-Lupescu? Nu credeti ca indiferent ce scop au avut aceste inyerventii ar trebui sa le criticati foarte tare si sa faceti abstractie de activitatea de fotbalist a lui Lupescu?
17 elfsborg • 28 iulie 2008, 19:59
pai lajos i-a defavorizat atat de tare pe militieni,incat l-a iertat pe moti de eliminare
francu calin • 28 iulie 2008, 20:03
ce at-i facut cu transmisile meciurilor . toate sint praf. 4 meciuri simultan , unul nu se transmite , plus ca nu sint decit la rcs si digi. va-ti batut joc de microbisti si asta numai pentru bani. mai vorbiti de ceilalti . si asa sintem cum sintem mai sintem si batjocoriti. sa se uite cei care au facut acest circ la meciuri pe bani lor.acum mai trbuie un pas facut acela de a plati fiecare meci in parte pentru al putea vedea si putem sa ne luam la revedere de la fotbal. mare mirsavie.
Nicse • 28 iulie 2008, 20:04
D-le Tolontan, in ultimii ani am mai scris pe ici pe colo cate ceva, incercand mai mult o descarcare a nemultumirilor acumulate decat o incercare de indreptare a raului din fotbal… Este din ce in ce mai evident ca suporterii nu reprizinta nimic in ochii acelora pe care eu ii consider adevaratii responsabili ai tuturor nenorocirilor din fotbalul actual si nu numai: proprietarii cluburilor (presedinti, patroni, CA, numiti-i cum vreti). Din pacate, marea parte a imbogatitilor din tara asta este formata din marlani, oameni pentru care bogatia reprezinta o necesitate de etalat. Si atunci toate actiunile lor sunt in consecinta: scandaluri de mahala, dorinta de a fi „naşul”, unelteala unsuroasa si greţoasă, dorinţa de parvenire cu orice preţ. Notorietatea, căştigata pe căi licite sau mai puţin. Pentru ei omul se masoară în numărul de gologani cu care poate fi cumpărat. Pentru ei nu există lege, numai preţ. Ce poate fi mai grotesc decât să auzi clanul becali vorbind de moralitate ? Pe iancu si borcea de cinste ? penescu si porumboiu de corectitudine ? Când aud vorbindu-se de „liga lui mitică” mă tot întreb: a cumparat-o acest mafiot ? Şi singurii care ar putea lua atitudine împotriva acestei pelagre, ziariştii (nu numai sportivi), îşi fac un titlu de glorie din a realiza interviuri cu becali, din a comenta prezicerile miliţianului atoateştiutor sau aforismele unui delicvent mutat în Timişoara… Chiar nu mai are nimeni un pic de demnitate ?
Ovidiu Miron • 28 iulie 2008, 20:17
Poate ca tocmai de asta se teme Mircea Sandu. Pentru ca, orice s-ar spune, nu e tocmai linistit in aceasta perioada. De faptul ca oamenii care pot influenta aceasta situatie sunt cumparabili.
Radu • 28 iulie 2008, 20:18
Te joci cu cuvintele, Tolontane!
Il acuzi, practic, pe Florea ca a fost mituit!!! Stii de ce o faci? Pentru ca sa-ti iei vorba inapoi, pentru ca incepusei sa spui adevarul dar ti-ai dat seama ca joci o mana moarta si ai trecut iarasi de partea celor tari si mari. Esti ipocrit, Tolontane! Pacat ca nu-ti dai seama ca faci din presa o carpa…
francu calin • 28 iulie 2008, 20:22
red balon nu uita ca lupescu nu mai face delegarile. si nu te plinge ca voi dinamovisti a-ti facut cel mai mult rau in fotbalul romanesc , nu stiu ce virsta ai , dar iti spun ca eu ii stiu inca de pe vremea comunista si stiu ce mirsavii au facut , pai de unde crezi ca stie borcea manevre. vezi ce zic mai toti fotbalisti si conducatorii altor cluburi din acea perioada si nu numai.[balaci , raducanu, cei de la timisoara pe care i-ati retrogradat – in tur erau pe 4 iar in retur la presiunile lui dinamo au retrogradat, cei de la craiova- voi dinamo ave-ti 4,5 campionate luate la golaveraj , a-ti batut cu 12-0 pe brasov numai sa luyati campionatul. pina si dinu a recunoscut ca erau facute presiuni ca dinamo sa cistige. ave-ti 5,6 echipe care tragrau cu voi- victoria , moreni , u cluj ,brasov, bacau,]si iti pot spune mai multe dar ma opresc. asa ca nu va plangeti. de ce numai voi mergeti cu taburile la meciuri si arunca lumea cu obiecte dupa voi . din cauza acestor mirsavii pe care le-ati facut . cum a-ti luat cupa rominiei – meciul din. – astra sau din.- national. pe greseli mari de arbitraj voi a-ti luat 2 trofee. si tu te plingi ca v-a dezavantajat un arbitru la un simplu meci de campionat. si totusi nu te mira cum de un oficial al frf. isi petrece concediul cu borcea. daca facea becali sau copos asa ceva ce mai spuneai . imi dadeai dreptate- lupescu nu este impartial si se lasa manipulat . si sa nu uiti ca a jucat la dinamo.
Cătălin Tolontan • 28 iulie 2008, 20:42
cornel: cum nu insistam? aici ati citit prima oara ca florea i-a spus lui Sandu: „Si eu am auzit ca ati luat 500.000 de euro de la Taher”
ozzy • 28 iulie 2008, 20:42
Cataline, pe lumea asta jumatate este de vanzare si jumatate num’ bun de cumparare, nu?!
Toti au si aveti un pret, nu?!
Si Florea, cumparat de Jiji si Lupescu, cumparat de Borcea, si voi din Media ce va duceti dupa bani din post in post de televiziune si de la o gazeta la alta… TOTI !!!
Va vindeti pe bani si altii va cumpara, TOTI !
Mircea Sandu, insa, pe el cine sa-l plateasca si de ce?! Tot*** de la Dinamo?! Sau **** Cluj?! Sau cine ?!
SI NOI VA CUMPARAM GAZETELE SI IMAGINEA LA PRET DE DUMMPING…
Cătălin Tolontan • 28 iulie 2008, 20:43
radu: mda, tu ma acuzi ca sint cu sandu, el, azi, la conferinta de presa m-a acuzat ca sint de partea celalalta 🙂
CHALEX • 28 iulie 2008, 20:43
Pe vremuri, „Cooperativa” era mai cinstita! Se facea „schimb in natura”: iti dau doua puncte de la mine, iei un punct de la ala care-mi este dator si… scapi de retrogradare! Dar, ai grija! La anu’ „te costa dublu”! S-a facut, mon cher! Cam asa decurgea un dialog intre doi presedinti de cluburi trecuti prin ciur si prin dirmon. Banii? Astia circulau pe „via fluierasi”(pe la domiciliile parintilor, bunicilor sau unchilor) si proveneau din „cutia milei negre” administrata de fiecare club in parte. Acum, in economia de piata, firesc sa creasca si pretentiile pecuniare. Doua milioane de euro? Un fleac, atita timp cit de la UEFA iti vin 12! Un verdict CAF doar 1/2 milion euro? Pai astia strica piata? ****
Litrutza • 28 iulie 2008, 21:19
@ francu florin,nu te mai da zglobiu,ca esti pe dinafara!ai aici linia de clasament 1964-’65 cand dinamo a batut brasov cu 10-1
1 dinamo 26 17 4 5 56-22 38
2 rapid 26 15 7 4 34-17 37
sportsaga • 28 iulie 2008, 21:28
Cei mici, care au si ei votul lor vr fi foarte usor de cumparat. Si Mircea Sandu ar putea avea probleme.
dan • 28 iulie 2008, 21:37
****
Stelist • 28 iulie 2008, 21:55
Mama…mama…ce l-ai mai tavalit pe Sandu!!!:)))))V-a spart pe toti…Conferinta de presa ca pe vremea lui Ceausescu!!A vorbit numai el…i-a intrerupt pe toti…le-a urat curaj…pe voi va aburit(bine…nu ca ati fost din start altfel dar…)
FELICITARI!!Mai ales tie…ANCHETATORUL fotbalului romanesc!!!:))))