TOLO.RO
Meciul de la Vaslui văzut prin ochii a doi mijlocaşi
joi, 31 iulie 2008, 3:10
Meciul de la Vaslui văzut prin ochii a doi mijlocaşi
Tiago încape de trei ori în Paraschiv. Dacă vorbim de creaţie. Pentru că dacă vine vorba de faza defensivă, comparaţia nu există pur şi simplu. Para era un fotbalist care echilibra echipa. Lui Tiago i se potriveşte fraza unui ziarist american: „Se apără perfect cînd echipa lui atacă şi invers!”.
Sigur că s-a scurs doar un meci. Sîntem pripiţi şi, poate, nedrepţi. Dar unde găseşte Steaua asemenea jucători neprecizaţi?! Şi de ce nu face transferurile care se văd cu ochiul liber?
Dintre brazilieni, columbieni şi băieţi din Militari, cel mai tehnic, mai bun şi mai eficient a fost Ljubinkovici. Rar vezi în fotbalul actual un mijlocaş precum angajatul lui Porumboiu. Are o arie de acţiune care poate îngrijora Orientul Mijlociu. Aleargă de la Vaslui la Teheran şi bate cu pasa din Damasc pînă la Haifa.
În cazul lui, observaţiile au consistenţa unui campionat întreg. E scump, 1,5 milioane de euro, dar poate că face. Oricum, naşte întrebări. În schimb, la cei ieftini lucrurile sînt clare: nu fac banii.
„E clar, nu mă pricep la fotbal!”, a recunoscut Gigi Becali la final. Era clar, dar nu asta contează. Şi dacă te pricepeai, lucrurile stăteau la fel. Treaba proprietarului e alta. Să angajeze şi apoi să-i lase să se ocupe de echipă! Ei aduc jucători, ei fac selecţia şi ei antrenează.
Steaua fără Becali ducea lipsă de bani, Steaua cu Becali începe să ducă lipsă de fotbal.
radu • 1 august 2008, 14:10
Auzi,Red?Mi-a placut ce-ai scris,dar te obosesti degeaba.Chestiile astea de suflet poti sa le trimiti oricui altcuiva,numai lui Tolontan nu.Uite-te la el cum arata si te vei convinge.Eu cred ca suferinta semenilor ii face lui foarte bine,asa cred eu.
test • 1 august 2008, 14:19
cica You Are Banned. la tolo.ro
atunci de ce pot face comentarii + ca adresa mea de ip este folosita de mai mult de 500 de persoane pt ca e netu e prin proxyserver
george • 1 august 2008, 14:24
Corecta,foarte corecta ultima fraza din articol:”fara Becali Steaua ducea lipsa de bani,….etc”.Spune tot despre starea actuala a Stelei.
Petrisor Socol • 1 august 2008, 15:31
@catalin Tolontan
nu moderezi si tu unele comentarii ca sunt unele cu multa sexiualitate si s-ar putea sa ne excite
sorin-stelist • 1 august 2008, 15:45
asta a fost chiar bun…
darkwings • 1 august 2008, 16:23
ti-a picat tie pata pe tiago. parca anul trecut cand nu era tiago steaua a jucat mai bine….
doni • 1 august 2008, 16:34
Ultima propozitie merita toti banii!!
Larius Macatus • 1 august 2008, 16:44
Aoleu, ce necajit sunt ca nu merge steaua bine si ca cel mai iubit dintre ciobani nu se pricepe la fotbal! Sunt atit de suparat, incit ma gindesc serios sa ma apuc de ziaristica, sa incep si eu sa scriu la gazeta (ca de pupincuristi ros-albastri se pare ca inca e nevoie la aceasta publicatie). Trebuie, totusi, sa fac in asa fel incit sa nu-l am ca sef pe Tolo, pentru ca el sigur va vrea sa ramina cel mai stoaialist dintre ‘tolontomatele’ Gazetei…
aeroplanino.montella • 1 august 2008, 16:59
Nu va merge niciodata echipa asta pana cand Becali nu-si va da seama care sunt atributiile sale… A mai auzit ca berlusconi l-a bagat pe Serginho in teren odata si a marcat si crede ca are si el mintea lui Berlusconi….in fine,pacat de Lacatus, sunt sigur ca, daca nu joaca foarte bine cu Galata echipa, va pleca…
Nu poate creste un fotbalist cand tu anunti ca ceri 20 milioane pe el si tot asa( vezi Cristea care era unul dintre cei mai promitatori atacanti)
raul madrid • 1 august 2008, 17:04
Din pacate ultima afirmatie este din ce in ce mai adevarata.Dl Becali spunea ca nu mai intelege ce se intampla cu echipa;ii spun eu: jucatorii sunt timorati si disperati sa castige din cauza presiunii distructive pe care o exercita patronul si uita sa mai joace de placere.Pt ei meciurile Stelei au devenit un factor de stres.
un suporter • 1 august 2008, 18:08
cat de bine scris .. cat de bine, unul dintre cele mai bune posturi ale tale .. poate-l citeste si gigi ..
bravo cataline esti bun
Radu • 1 august 2008, 18:38
Astazi am epuizat toate posibilitatile de a urmari echipa pe care o simpatizez („U” Craiova) in meciul cu Bistrita, pentru ca nimeni din prietenii mei nu are nenorocitul asta de GSPTV. Nu ti s-ar parea normal, Cataline, ca mai intai sa va „amenajati” teritoriul (streaming, pay-per-view etc.) si dupa aia sa licitati? De ce in campionatul asta se vor vedea mai putine meciuri la TV decat in campionatul trecut? De ce va bateti joc de microbisti si ii umiliti in halul asta – sa se roage de UPC sau altii sa retransmita posturile alea trei parlite care nu transmit decat meciurile din Liga 1, sau sa-si rezilieze contractele si sa-si puna DigiTV? De ce, de ce, de ce? Chiar nu mai exista decenta si bun simt? Chiar ati luat-o razna, in goana asta tembela dupa bani si un trai fara griji, incat nu mai conteaza nimic? Si daca nu transmiteti nici macar pe internet, ca sezonul trecut, de ce transmisia asa-zisa „live text” de pe gsp.ro este atat de naspa? Auzi aici, o intreaga repriza, doar vreo 4-5 randuri laconice ce descriu cartonase galbene sau vreo faza „fierbinte”… Nu obisnuiesc sa blestem, dar daca de etapa viitoare nu voi putea vedea nenorocirea asta de GSPTV pe UPC sau pe net, la „liber”, atunci va doresc sa aveti pierderi atat de mari incat sa renuntati la gazetarie… chiar daca aveti talent sau vocatie pentru asta. Si sa traiti vreo 2 ani din salariul minim pe economie, cat o mai fi si asta… Ati pierdut respectul si rabdarea celor ca mine, si – crede-ma – nu sunt de la coada vacii si nici calare pe excavator in Spania.
andrei • 1 august 2008, 19:31
Steaua are un joc slab, pe alocuri chiar penibil. La Vaslui singurele actiuni au fost „opera” lui szekely. „Spania” pe care o visam este o echipa care nu-si poate impune jocul nici macar in fata echipelor modeste.
Echipa aceasta este mai slaba decat cea de anul trecut ca exprimare in joc si nu mai are nici executanti de faze fixe oare de ce s-a renuntat la Mendoza??
In alta ordine de idei Kapetanos si Arthuro nu se ridica nici la genunchiul lui Vali Badea..
darkwings • 1 august 2008, 20:06
tragedia la steaua provine, surprinzator poate pentru unii, din simplul fapt ca gigi stie mai mult fotbal decat specialistii argaseala si lacatus. cu putin antrenament fizic sunt chiar convins ca ar da randament mai bun decat banel in teren. din moment ce becali i-a luat pe Szekely si pe Stancu, iar Adi Ilie pe Kapetanos si Tiago tragem concluzia ca si in impresariat era mai bun decat fostul angajat. o comedie neagra pentru suporterii stelisti jucata de niste artisti penibili. privirea lor tradeaza totul….
cfr-ista • 1 august 2008, 22:37
dupa cum a spus si porumboiu, ma bucur si eu ca unii oameni sunt tristi dupa aceasta victorie a vasluiului :))))
shto • 1 august 2008, 23:03
Ca Tiago n-a facut un meci bun la Vaslui nu inseamna ca n-are valoare…Lasa-l sa joace macar jumatate de sezon in Liga1 inainte sa spui daca-si merita sau nu banii. Ii cam faci cota lui Ljubinkovici si sper sa-ti pice si tie ceva de la porumboul.
bau bau • 1 august 2008, 23:21
ai inceput fff penibil( ai fost *** la adresa lui liubincovici) dar ai terminat magistral… un articol pe jumatate reusit
unoltean • 2 august 2008, 2:54
Vrem Dinamo la Tv! Vrem Dinamo la Tv! :))..ce penibil suna, ceva in genul: Vrem curent si apa calda!..:)), astia au ramas cu gandul tot la vremurile de „glorie”…se schimba mai greu…ma rog…
@ Radu: oltenii sunt baieti isteti, asa ca am pretentii sa intelegi situatia…cine a cumparat drepturile tv, normal ca vrea sa-si scoata banii sau chiar sa castige de pe urma asta, nu sa dea gratuitati in stanga si-n dreapta doar pt a fi poporul roman satisfacut…tu ai pierde zeci de milioane de euro ca sa vada Gheorghe sau Marin meciul Otopeni – Gaz MetaN Medias??..eu cred ca nu…asa ca firmele care vor sa-l transmita sa plateasca, nu sa ia banii pe abonamente degeaba…toate acuzele astea la adresa lor sunt imbecilitati, crezi ca ei nu vor sa aiba audienta 100%??
In alta ordine de idei, la Bistrita – Craiova nu aveai ce sa vezi, cu parere de rau iti spun, imi facusem sperante la un loc 6 anu asta, dar tot pe-acolo pe la 9-10 vom termina…e adevarat ca tinerii nostri sunt talentati, dar o mentalitate de invingator se castiga greu, mai avem de muncit mult…iar tineretea mai cere si experienta pe langa ea, dar noi de-asta n-avem bani..
mitu • 2 august 2008, 9:46
Sfarsitul articolului tau spune adevarul doar pe jumatate. E clar ca Steaua duce lipsa de fotbal. Dar nu duce lipsa de bani. Mai bine zis bani negri ( voi grupul GSP cred ca stiti cel mai bine ) si tot ce implica asta : valize, butoane, arbitrii, comisii, scandaluri, circ, cancan …
Mai trebuie si fotbal ?
xavi • 2 august 2008, 10:21
cataline, cat va luati de la Gigi Becali ca sa vorbiti numai de Steaua si sa promovati imaginea ciobanului?
**** • 2 august 2008, 10:22
Presedintele Stelei, Valeriu Argaseala, a precizat la GSPTV faptul ca se teme de delegarea lui Florin Prunea ca observator de arbitri la partida FC Vaslui-Steaua:”Cred ca delegarea lui Prunea ar fi trebuit evitata.
cepanamea • 2 august 2008, 10:26
Doua expresii sunt reprezentative: ce in care spui ca Tiago se apara perfect cand echipa sa ataca si invers, si faptul ca Steaua fara Becali nu va avea bani, dar cu Becali nu are fotbal. Excelent, excelent!!!
dan1672 • 2 august 2008, 12:32
va da atata shpaga ciobanul incat nu mai are bani sa plateasca lumina la stadion…Tolontane fa si tu un gest nobil si mai scade din pretentii sa poata omul sa_si mai revina…Hraparetule!!
un suporter • 2 august 2008, 14:11
catalineee televizeaza omule meciul lui Dinamo … este plin de maro ce faceti…
radu • 2 august 2008, 15:45
faceti cea mai mare greseala netelevizind pe Dinamo,mai ales ca se stie ca suporterii dinamovisti sunt f.rai,iar voi trebuie sa va faceti meseria,astfel inevitabil la un moment dat va veti intilni fata in fata cu ei.Nu as vrea sa fiu in locul vostru
real fan • 2 august 2008, 15:55
Se vede limpede ca Steaua a avut rezultate pana in momentul in care marele „YO” a decis ca el este atoatestiutor si a inceput sa intervina peste capul specialistilor angajati la club. Incepand din acea clipa, Steaua nu va mai juca fotbal pana cand aceasta plaga nu va iesi din viata clubului (sau macar nu va mai interveni…).
hehehehe • 2 august 2008, 16:33
Ce va agitati atata!!!, ca nimeni nu-i interesata sa-i vada pe dinamuisti decat cand pierd
ciulinul • 2 august 2008, 16:52
in sfirsit ai scris si tu ceva adevarat adica o realitate pe o stiau mai mult de 3/4 din suporteri.Atunci ce sa facem nu vezi ca nu mai scapam de el.realizez de fapt ca omul asta NU INTELEGE sau NU VREA sa stie cum se conduce un club de anvergura STELEI pur si simplu confunda angajatii de la palat cu angajatii clubului. Ce sa facem Cataline pe asta il avem cu el defilam asta e.Stii ce e pacat? Ca nu avem un investitor ca porumboiu
ciulinul • 2 august 2008, 17:06
am uitat ceva ;ce naiba sunt transmisiile alea parca zici ca e tvr-ul, nu puteti sa modernizati nimic macar luati si voi ceva de la concurenta (ma refer la pro tv sunt peste voi vb serios)
lentini • 2 august 2008, 17:23
bai eu tin cu craiova dar sa nu dai la tv o candidata la titlu mi se pare ciudat.vreau sa vad pe dinamo nu otelu cu otopeni.
dorin spoaller • 2 august 2008, 17:50
Hahahahaha, nu transmiteti LIVE meciurile pe gsp.ro. Dar v-a tras-o pr0sp0rtul acuma. A postat adresele unor siteuri care transmit meciurile live :))) Bravo mah, halal echipa de marketing.
stefan • 2 august 2008, 18:01
Tolontane, nici nu stii, cat de mic incepi sa fii…
dan1672 • 2 august 2008, 19:11
Liga 1 | 16:15 | Meciurile sunt la îndemâna microbiştilor!
Probleme pentru RCS&RDS! Liga I e gratis pe internet!
Inevitabilul s-a produs! În timp ce companiile de cablu evaluează de pe poziţii de forţă cam cât ar valora fiecare microbist dornic să vadă meciurile la TV, partidele din Liga I „ascunse” de ochii lumii se găsesc la liber pe internet! Fără antenă, fără receiver de Digi sau RCS&RDS, românii au găsit, […]
Mori tolontane..
Sinclaire • 2 august 2008, 20:44
Bai Tolo, lumea nici nu-ti mai citeste articolele, intra doar sa te injure. La fel se intampla si cu alti colegi de-ai tai. A-ti ajuns cel mai penibil si injurat trust din Romanaia
Nelu • 2 august 2008, 21:36
Ce aveti cu Gaz Metan de nu-i televizati?
Ce aveti cu Gaz Metan de nu-i televizati?
Ce aveti cu Gaz Metan de nu-i televizati?
iomariusoi • 2 august 2008, 21:54
tontolane
asa din greseala, ai vazut cumva pandurii cu dinamo ? ce zici, dupa parerea ta de om care n-are nici o legatura cu fotbalul, ala la bostina nu cumva a fost gol valabil ?
si daca da, asta nu e viciere de rezultat ?
te intreb pt ca am observat ca voi de la gsp nu va uitati decit la meciurile si la blaturile stelei
mircea • 2 august 2008, 22:19
Despre steaua scriti preamult sinu inteleg de ce , este o echipa submediocra!
ALEX • 2 august 2008, 23:03
ceea ce face diferita steaua acum in conditiile in care toate echipele s-au intarit si incearca a sparge mitul echipei supreme este domnilor …………. spiritul, mitul !!! care nici acesta nu va putea mentine acest “vis” trait , amintire eterna ! dragoste si suflet fara PATRONUL NOSTRU ( AVEM NEVOIE DE BANI SI UN CONDUCATOR CUM IL AVEM…CACI ASA CUM ESTE ..!! E MARE !!CACI ARE UN POTENTIAL CARE II MOTIVEAZA PE JUCATORI) si fara SUPORTERI CU MARI PRETENTII !!! PRIETENII MEI MA INTELEGETI ! SPER ! MULTE ECHIPE SE INARMEAZAAA DAR ACEL SPIRIT ! FORTZA ! ISTORIE SI DRAGOSTE AL NOSTRU SUFLET NATIONAL… ! O ARE DOAR STEAUA. MA SPERIE DAR TOTODATA MA SI INTARESTE CONCURENTA DIN FOTBALUL ROMANESC ATATA TIMP CAT EXISTA BECALI CACI EL DORESTE ASA CUM ISI DORESTE SA FIE NUMARUL UNU !!! AM INCREDERE IN EL SI IN STEAUA !!!
ALEX • 2 august 2008, 23:08
acest comentariu a fost in atentia d-lui tolontan pe care il respect f mult
ALEX • 2 august 2008, 23:12
„mircea” despre STEAUA „SCRIM” PREA MULT ! DA ASA E ! DAR TU NU POTI SA INTELEGI DE CE ! GRAV ! UITA-TE LA BASCHET !!!!!!!!!!!
Dragos • 2 august 2008, 23:14
A inceput etapa a doua ! Schimba articolul Tolo !
un dinamovist suparat • 3 august 2008, 0:31
Domnule Tolontan am si eu o antrebare,de ce nu televizati pe Dinamo?da chiar va bateti joc de toti suporteri Dinamovisti.Daca a fost o gresala nu e prea tarziu sa o reparati,dati meciul pe GSP.RO ca oricum filmati partida si asa ar fi multumita toata lumea,sper sa-mi cititi mesajul si sa ne faceti o bucurie suporterilor adevarati.Va multumesc
necenzuratu` • 3 august 2008, 8:58
tolontane, ati ajuns rau, baiete….. intru pe gsp NUMAI ca sa citesc cum va injura lumea. nu am mai cumparat ziarul de 3 ani, ha! o sa va cumpere OTV-ul in curand, acolo e locul vostru!!!
CRISS • 3 august 2008, 11:37
„Steaua fără Becali ducea lipsă de bani, Steaua cu Becali începe să ducă lipsă de fotbal”. CIOBANE, LASA-I PE MESERIASI SA-TI GESTIONEZE AFACEREA… ****
Florentin Archiudean • 3 august 2008, 12:17
Domnule Tolontan,
puteti sa-mi spuneti de ce mi-as mai cumpara inca un abonament scump la GSP – nici nu stiu daca la anul nu trebuie sa cumpar un nou abonament la…X-SP- si sa ma uit la CFR=25 straini – Rapid=15 straini)sa ma uit adica la un meci fara romani,mediocru,un meci din Romania si sa nu ma uit la …Arsenal-Manchester sau la italieni sau la spanioli unde sunt tot 100% straini dar vad un fotbal mai frumos ? Cineva de la Rapid declara” suntem cei mai buni”- mai buni decat cine ? Decat ceilelti 25 de mediocri de la CFR sau de la Steaua sau de la Dinamo ? Sau mai buni decat …ultima clasata din Italia ? Un Rapid fara romani este o gluma buna ! Nu mai vb de O Steaua sau de un Dinamo fara romani ! Eu nu-mi cumpar nici un Digi-Gsp, ma uit la straini pe unde pot ca la noi tot straini vad..si nu-i mare lucru de capul lor …Asa cred eu.Si sunt dezamagit.Daca ar castiga CFR ul Liga campionilor de ce m-as bucura ? Ca are antrenor roman ? Poate …se poate…dar este prea putin…
Mara • 3 august 2008, 13:24
asa da!
Petrisor Socol • 3 august 2008, 14:13
cam somati domnule Catalin Tolontan. de vineri nimic 😆
cezi • 3 august 2008, 14:51
pt archiudean!daca tot te uiti asa mult la straini din anglia,italia si spania,ar trebui sa vezi si cata bucurie traiesc suporterii realului,interului sau ai lui manchester pt castigarea campianatului sau a ceva cupe!il tifo,cum zic italienii,e pt culorile clubului,nu pt nationalitatea celor ce joaca pentru club!du te si tine cu o echipa de b daca vrei doar romani care se calca pe sireturi!!!cluburile tre sa castige,indiferent cu ce jucatori!!!si vezi ca tot fac reclame impotriva urei de rase pe la campionatele straine,unde zici ca te uiti!!!asa vad eu lucrurile!
virgil • 3 august 2008, 14:54
Traim un moment cand beneficiem de cele mai multe canale de televiziune din istoria Romaniei si, din pacate, avem cei mai putini telespectatori care au acces la meciurile televizate din liga intai. Nu vi se pare absurda situatia? Nu credeti ca pasionatii fotbalului merita mai mult respect? Ar fi nedrept ca din goana dupa bani prea multi sa fie sacrificati telespectatorii. Or, tocmai acest lucru se intampla acum. Desigur, observatiile mele nu au nici o legatura cu domnul Tolontan, caruia ii apreciez sincer calitatile gazetaresti.
virgil • 3 august 2008, 16:00
Dintre jucatorii veniti in vara aceasta la Steaua, doar Szeckely, Toja si partial Stancu par a avea valoare,ceilalti fiind niste surogate. Steaua trebuie sa marseze repede pentru gasirea unui atacant in adevaratul sens al cuvantului, fiindca ce are acum nu-i este de ajuns pentru atacarea cu succes a tintelor pe care si le-a propus. Este evident pentru toata lumea ca Liubinkovici este mult peste Tiago ca valoare. Daca se vrea performanta la Steaua, atunci trebuie sa se investeasca mai mult, iar investitiile sa vizeze fotbalistii cu adevarat valorosi.
Comentariile sunt închise.