TOLO.RO
vineri, 8 august 2008, 6:07
Seara în care China a cucerit inima lumii, iar un preşedinte transpirat a plecat îngîndurat acasă
Eu sînt evantaiul. Degeaba ar fi inventat hîrtia şi praful de puşcă, dacă nu m-ar fi descoperit şi pe mine. Eu sînt evantaiul şi răcoresc fruntea celor 90.000 din tribune şi chiar şi fruntea dumneavoastră, domnule preşedinte.
1 din 7 locuitori ai Pămîntului e ţăran chinez
Se simt 40 de grade şi umiditate de peste 90% aici, în Bird’s Nest. Dar niciodată n-a fost comod. Sîntem 1,2 miliarde de evantaie, din cele peste 5 miliarde. Sîntem multe etnii, priviţi acolo jos copii îmbrăcaţi atît de diferit de parcă s-a strîns toată lumea aici.
E greu, domnule preşedinte! E greu să fii evantaiul atîtor oameni din care unii trăiesc din puţin, nu ca aici, la Beijing. 1 din 7 locuitori ai lumii este ţăran chinez, domnule preşedinte, după cum spune filmul documentar făcut de un compatriot al dumneavoastră.
Planul nebunesc din 1998
Artificiile pe care le vedeţi n-ar fi fost posibile acum 10 ani. Oraşul ar fi luat foc. Era plin de siheyuan, case în cele patru colţuri ale curţii. Da, am distrus şi multă tradiţie domnule preşedinte, UNESCO ne-a arătat cu degetul, dar n-am avut ce face.
Astăzi, în Beijing sînt mai mulţi zgîrîie nori decît în Manhattan. Poate că nu e bine tot ce am făcut, poate că această ceremonie de deschidere, cea mai lungă şi mai scumpă saună din lume, ar fi putut arăta şi altfel.
Stadioane de 40 de miliarde
Aşa sîntem noi, domnule preşedinte. Am investit 200 de miliarde de dolari în modernizarea Beijingului şi încă 40 de miliarde numai în infrastructura sportivă. Atît cît va produce ţara dumneavoastră de azi şi pînă la finalul anului. Nu sînt nepoliticos, domnule preşedinte, vă răcoresc cît pot şi eu.
Priviţi totuşi faţa soţiei dumneavoastră, care se uită prin binoclu la holograme, la jocurile de lumini şi la oamenii care ies din literele cubice! E încîntată. După cum încîntaţi, emoţionaţi şi frustraţi sînt şi cei care privesc la televizor de la dumneavoastră din ţară.
Fără Spielberg
Au început să curgă delegaţiile. Pînă trec sportivii dumneavoastră, mai am timp să vă spun ceva, domnule preşedinte. Nu am făcut de unii singuri ceea ce vedeţi aici. Stadionul e proiectat de Herzog & DeMeuron din Elveţia. Arhitecţii noştri au fost juniori-partneri. Nici o ruşine.
După cum nu ne-a fost ruşine cînd Steven Spielberg a renunţat să mai regizeze festivitatea de deschidere. „O fac pentru Tibet!”, a spus el. Şi eu am, domnule preşedinte, o altă părere decît Partidul despre Tibet, dar am mers înainte. Şi ne-am sincronizat.
Ce faci cu puterea
Iată, vin ai dumneavoastră! Să ştiţi că nu vom uita că în 1984 am mers împreună la Olimpiadă împotriva embargoului comunist. Noi, cei mai duri dintre comunişti. Noi nu uităm!
Uite cîtă lume s-a ridicat să vă salute sportivii. Chiar şi domnul acesta puternic cu mustaţă, parcă tenisman a fost, e transfigurat. Are atîta putere şi băiatul lui de 12 ani, Patrick, îl încheie la nasturele cămăşii ca să fie prezentabil.
Pentru că asta e toată discuţia, domnule preşedinte. Dacă ai putere, ca mine, un evantai, ca dumneavoastră, un preşedinte, ca fetele acestea frumoase din echipa de handbal, ce faci cu ea?
Priviţi, putere a avut bărbatul acela uscat, Cristian Gaţu, care şi-a pierdut tatăl, dar a ajuns cel mai bun handbalist din lume. Putere a avut Laura Badea, salutaţi-o acolo, pe pistă, care şi-a îngropat mama şi a devenit campioană olimpică. Putere a avut Răzvan Florea, da, el, băiatul acesta care filmează delegaţia cu un aer relaxat, putere să ia medalie olimpică la nataţie. Ştiţi cîte bazine de elită avem în ţară?! Trei cu indulgenţă.
Un stadion, două stadioane…
Da, va fi greu pentru ai dumneavoastră, domnule preşedinte. Nu vă luaţi după declaraţiile birocraţilor noştri. Nişte tîmpiţi ipocriţi, asta e! Vrem să cîştigăm! Tot! Vrem să-i batem pentru prima oară în istorie pe americani la numărul medaliilor de aur. Plus că mai sînt şi ruşii. I-am ovaţionat cu egală admiraţie, dar vrem să fim numărul 1!
Cu mintea mea de evantai, vă rog să vă gîndiţi la ceva: nu puteţi organiza Olimpiada! Nu cu această generaţie! Dar puteţi construi măcar un stadion… două stadioane… trei stadioane…
Şefii să transpire
Lăsaţi-i pe sportivi! Ei se vor bate, vor face tot ce pot. Şi fiecare medalie va fi un stadion. Dar luaţi ceva din ambiţia mea de evantai. Promit că nu ascult ce vorbiţi! Nu uitaţi seara asta. N-o uitaţi, domnule preşedinte!
Luaţi-i pe după umăr pe Olteanu, pe Ţiriac, pe Morariu, pe Nadia, pe Dobrescu, pe Bitang, pe Sandu, pe Lipă, pe toţi cei care au funcţii sau doar imagine, pe cei care au bani sau doar idei, pe toţi cei care transpiră în tribună pentru că au putere şi promiteţi-le că veţi face ceva.
Altfel aţi venit degeaba pînă aici. Şi veţi uita seara.
Chiar cînd veneau ai dumneavoastră…
Aaaa, şi încă ceva! Nu mă supăr că nu m-aţi băgat în seamă la început. Probabil că i-aţi văzut pe Bush şi pe Putin. Dintre toţi cei 80 de şefi de stat şi de guvern, dumneavoastră şi ei v-aţi ţinut tari.
Dar asta nu contează, domnule preşedinte! Faceţi un stadion în care zeci de mii de oameni să mă fluture şi cîţiva şefi de stat să transpire. Pînă la urmă, după cum aţi văzut, tot m-aţi folosit. Chiar cînd defilau ai dumneavoastră. Era atît de cald şi se inventaseră hîrtia, praful de puşcă, evantaiul şi emoţia.
fotbal • 8 august 2008, 18:17
superb!
Mixanu • 8 august 2008, 18:22
sincer m-a miscat ..! bun de tot..asa da!
Mircea • 8 august 2008, 18:28
@Tolontan: Free Tibet !!!
G F • 8 august 2008, 18:30
baiete, ori te-ai deshidratat si aiurezi, ori ai dat in boala lui Stan, personajul ala pricajit, cu mustata si laptop. in oricare din cazuri esti de un ridicol sublim. daca te mai poti opri, n-o lua la vale pe panta asta, pen’ ca dupa un timp, nu mai ai cale-ntoarsa. acum am o problema cu mine insumi, incep sa fiu necajit pe mine ca te-am placut, fie si-o clipa, cu ceva timp in urma. am crezut ca esti talentat si bine intentionat. am avut totusi o tresarire cand te-am vazut la o nunta a fiului unui securist, fara nicio legatura cu sportul, la palatul de la sosea… ce cautai tu acolo, nu am inteles atunci. eh, acum incep sa inteleg…
Superb • 8 august 2008, 18:32
Superb!
Gretty • 8 august 2008, 18:33
Bla!Bla!Bla!
P.S.: Cataline, nimic despre MK, publicitate, platforme,bani????? Vreau sa zic…nu banii altora, ci ai tai, din portofelul personal…Aha! OK, am inteles. Aceasta este de fapt fundatia unui viitor proiect mercantil si lucrativ. Sa stii, insa, ca s-ar putea sa nu-ti mai mearga, nu de alta dar…dincolo e mai ieftin, muuuuult mai ieftin si mai bun.
mos Califar • 8 august 2008, 18:34
Bravo Catalin, cand vrei tu dai lectii de jurnalistica, inca o data bravo !
uhitto • 8 august 2008, 18:38
TIBET…
euu • 8 august 2008, 18:41
la revedere cu articolul asta obosit…!
Soldatul de la Marathon « Blogul Călifarului • 8 august 2008, 18:42
[…] vrea el, Tolontan ne aduce aminte de condeiul marelui Chirila , superb articolul de azi de la […]
boa cfr • 8 august 2008, 18:42
Catalin!
ideile frumoase, simbolurile si comparatiile subtile nu sunt pt orataniile care se lupta cu gigi si barosul.
Genul acesta de scris e pt alte foi literare nu pt gsp.
Felicitari totusi
kla • 8 august 2008, 18:43
Domnuu’ Tolontan. Inspiratie buna Orhan Pamuk, asta, nu? Altfel…
pulis • 8 august 2008, 18:43
da! asa da tolontan! vezi ca poti! BRAVO!
Alex • 8 august 2008, 18:44
Foarte bun articolul. De ce nu scrieti asa tot timpul?
Dan • 8 august 2008, 18:47
Lasa-ne cu astea, rezolva problema cu gspTV ca sunteti de tot … cu televizarile meciurilor din prima liga.
Cătălin Tolontan • 8 august 2008, 18:47
alex: pt k nu sint mereu in tribuna la o deschidere de olimpiada 🙂
Cătălin Tolontan • 8 august 2008, 18:49
boa cfr: nu stiu dc e un gen literar, am mari dubii, dar stiu ceva: cititorii gsp sint inteligenti. stati ca se aprinde flacara si o pierd 🙂
Cătălin Tolontan • 8 august 2008, 18:49
fotbal, mixanu: multumesc
mihai • 8 august 2008, 18:58
tot asa cum ii dai exemple domnului presedinte(vad ca nu ii scrii numele !!)ar trebui in primul rand ca tie insuti si mai apoi si colegilor tai sa le dai aceleasi sfaturi.pentru ca voi faceti posibil ca si in ziua de deschidere a jocurilor olimpice gsp sa publice cel mai important articol cu gigi becali.rusine…voi aveti simpla scuza ca o faceti in numele audientei insa nu cred ca cititi comentariile celor care scriu(toti fara exceptie il urasc pe becali).sunt atatea competitii sportive la care „cel mai citi ziar de sport din romania”lipseste.asadar sa stiti domnule tolontan ca poate mai ales dumneavoastra(si colegii,bineinteles)aveti o mare responsabilitate in ceea ce priveste sportul romanesc.s-a trezit fetita mea si nu mai am timp sa scriu,oricum ar fi foarte multe de spus.NU UITATI,DOMNULETOLONTAN
manu • 8 august 2008, 19:20
parca acum o saptamana l-ai criticat pe base ca se duce acolo sa se bage in seama. Acum vad k ai devenit moralist. E drept, ar trebui sa miste putin din fund astia din conducere ca sa faca cate ceva pentru sport in tzara asta k prea mult au profitat de pe urma sportivilor dar nu numa’base e buba. Lasa tu tolontane k mai e si felix al tau care ar fi putut inainta ceva proiecte de lege da’ n-a facut-o si mai sunt multi altii, nu e numa’ base de vina. Da’ asta e, nu base iti da bani sa scri ci felix …
Popa Daniel • 8 august 2008, 19:27
Buna postare Tolontan…din pacate mai avem vreo 200 de ani ca sa facem si noi ceva la noi in tara…
Motorcity • 8 august 2008, 19:30
Nu prea am intzeles de ce vorbesti mai mult de Base’ decat de evenimentul sportiv la care ai asistat. Chiar daca articolul nu este pozitiv la adresa lui Base’ ptr mine tot a reclama mascata suna….sau anti-reclama. Sunt plecat de 10 ani din Romania si am pierdut definitiv contactul cu viatza politica din Romania. Este Romania cumva in plina campanie electorala?
GSP vs. Tolontan | Cosmin Vaman • 8 august 2008, 19:56
[…] Daca nu ati vazut-o, cititi macar relatarile unui blogger roman care scrie de la Beijing – Catalin Tolontan, talentat cum il stim. Il citesti pe Tolontan si iti amintesti ca jurnalismul sportiv nu trebuie sa […]
Radu • 8 august 2008, 19:59
Frumos Catalin! Felicitari!
Ple.shit.za 55 • 8 august 2008, 20:18
Slab de tot; ce era cu presedintele? Ce sincronizare, cu ce pret?? Parca ai fi fanul regimului comunisto-capitalist de acolo.
adela mohanu • 8 august 2008, 20:23
Excelentă ideea ta, Cătălin. Emoţii mixte, nu? Ai ţine cu Tibetul, dar uite totuşi ce ceremonie fabuloasă au pus chinezii la punct. Te enervează regimul, dar oamenii ăştia care au muncit atâta la ceremonie, nu sunt ei admirabili? Şi totuşi Băsescule, n-ar fi mai bine să punem şi noi mâna – mai multe mâini laolaltă, că asta-i problema la noi – să facem şi noi o treabă? Nu ca asta, n-avem noi aspiraţiile lor, dar una aşa, cât să intrăm în rândul lumii.
Cu tot respectul pentru Tibet, cu toată aversiunea pentru militarismul chinez, în seara asta mi-aş fi dorit tare mult să fiu acolo.
Florin • 8 august 2008, 20:47
No comment. Atat de bine si frumos scris ;-). Jos palaria.
Ovidiu Miron • 8 august 2008, 21:08
Cred ca sportul romanesc si Romania in general se dezvolta usor-usor. Dar acest ritm ar putea fi accelerat. Si asta daca am avea alti manageri.
emcrido • 8 august 2008, 21:59
pacat ca a fost base acolo ce frumos era fara. cred ca prezenta nadiei si a lui tiriac era de ajuns ce stadion ce oameni la noi nu o sa vedem decat cand o invia brucan tytot mia lasat un cand amar santem niste nepofiti la masa lor.tolontane nu pot eu sa te sufar dar evataiul mia placut enorm
manneken • 8 august 2008, 22:24
nu ai boicotat olimpiada???? anti-comunistule, tu si Sarkozy ****:::)))interpreteaza exact asa cum ai inteles…Vrem pe Gigi Becali presedinte in China si pe tine director la GSP China Libera. Dizident olipic…urmatorul tau articol despre China o sa fie la fel ca cele despre Becali…****
moro79 • 8 august 2008, 23:00
ia nu-i mai ridicati atat in slavi pe chizoii astia. au cheltuit zeci d emiliarde ca sa arate lumii ce bengosi sunt ei cand la ei in tara sute de milioane de oameni traiesc ca acum cateva sute de ani intr-o saracie lucie.
Jan • 8 august 2008, 23:32
Ce-mi vine sa rad atunci cand trompetele lui Basexu il ataca pe Tolontan… Baaai, Tantalan e de-al vostru, e mare admirator de plosnita de Cotroceni, de amant al Elenei Udrea, de Fat-Frumos din gaura de bomba, de hot al flotei, de Traian Betivanescu, muri-i-ar putini inainte.
dan • 8 august 2008, 23:52
tolontane asa cum ne-ai obisnuit si in acest articol esti varza
detzu • 9 august 2008, 0:15
Tu esti normal omule ? Ceva mai patetic decat tolontan sa se transpuna in eventai n-am mai citit. Parca era ziar sportiv asta nu de incercari literare la nivel de scoala
adi prioteasa • 9 august 2008, 0:49
Mie mi se pare un stil interesant , desi e un pic confuz in prima parte.Pare un dialog cu presedintele chinez la inceput-cand folosirea lui „nostru” avind in vedere dialogul evantai-chinezesc -prsedinte (chinez sau roman?) Apoi se deduce ca e vb de Basesescu. Ideea e aceeasi ca a lui Orhan Pamuk in Ma cheama Rosu- faptele sunt povestite de obiecte uzuale.Asa e Cataline?
Smakeru • 9 august 2008, 1:43
Eu nu cred ca PIB-ul Chinei este de doar 500 mld dolari cum ai zis tu(200 cat vom produce noi pan la sfarsitul anului – adik in 5 luni)
Si ce daca 1 din 7 locuitor al lumii e taran chinez? Tot asa putem extrapola – China are cei mai multi studenti ai lumii , cei mai multi barbati schiopi care adorm la televizor.
E cam greu sa ai 1 miliard de oameni la orase.
Le-ar trebui vreo 70 de Beijing-uri, si daca i-ar muta pe unii fortat la oras ai zice ca nu respecta drepturile omului.
radu • 9 august 2008, 2:04
f frumos
Bogdan Anderko • 9 august 2008, 2:29
Nu trebuia implicat Basescu in aceasta deschidere. Aici e vorba de sport in primul rand. Si nici nu poti compara China cu Romania, hai sa fim seriosi. Basescu poate chiar isi doreste sa construiasca stadioane, dar Romania nu poate. Nu are de unde sa scoata banii aia. In plus se fura si mult de tot…
Cand coruptia in Romania va dispare, vor aparea si stadioanele. Nu ai cum sa salvezi o tara doar prin sport.
Era mai intersant sa ne relatezi acum o luna, cum de si-a permis China sa cheltuie 40 de miliarde numai în infrastructura sportivă. Caci cu siguranta totul a fost calculat si prognozat.
Evantaiul putea lipsi din articol.
Andrei • 9 august 2008, 3:21
Nu este neaparat vorba de politic, si nu este neaparat ca nu are Romania bani de un stadion.. Totul este sa existe vointa de a construi ceva. Bineinteles, unii vor spune ca se va ajunge ca in cazul Greciei in 2004 cand s-au cheltuit multi bani, iar multe din facilitatile folosite pentru olimpiada nu mai sunt folosite. Dar noi nu vrem sa construim pentru o olipiada deocamdata.. Parerea mea este ca Romania se poate schimba prin sport, insa trebuie construit ceva… si un bazin de inot luna asta e foarte bine. Luna viitoare poate se construieste altul..si altul.. Asta este un ideal insa pentru noi.. Acum, fiecare cauta cu disperare in stanga si in dreapta ceva sa fure; orice! Cum putem visa sa organizam un asemenea eveniment? Cum putem sa ne comparam cu China? Deocamdata chinezii au o istorie de peste 5000 de ani, iar Romania nu are despre ce sa vorbeasca in ziua de azi decat despre comunism, pt ca atat poate mentalitatea de roman, in loc sa stearga capitolul asta, ca avem si noi o istorie in spate.. A zis bine cine a zis.. Romania nu va organiza NICIODATA vreo editie de Jocuri Olimpice.. NICIODATA.
Puiu • 9 august 2008, 5:44
Tolontane, pacat ca iti folosesti talentul in slujba ambitiilor desarte ale celor care cu orice ocazie il denigreaza pe T.Basescu. FELIX ar trebuii sa-si dea seama ca isi iroseste banii finantand cascada de zoaie in care o parte a presei balacareste Presedintele tarii. Bunicul meu avea o vorba : banii veniti de-anpulea, tot asa se duc.Bine banii lui Voiculescu nu-s veniti de-anpulea ci-s furati din valuta produsa de economia roamneasca ante-decembrista !! Si asta nu e un secret. Dupa cum bu e secret nici faptul ca Partidul Conservator va disparea de pe scena politica dupa alegerile din noiembrie, iar Motanul Artagos va devenita o Pisicuta Raioasa. Daca presedintele Basescu nu-ar fi participat la festivitatea de deschidere a Olimpiadei, ce ai fi scris Tolontane ??
Pacat, pacat talent ai cu carul, caracter si obiectivitate cu lopatica.
Shotgun • 9 august 2008, 6:42
Asta cu 1 din 7 e taran chinez imi aduce aminte de un banc tare….
Cica de ce fac moldovenii maxim 6 copii?
Fiinda au citit la Tolo ca la fiecare 7 locuitori ai Terrei unul e chinez….
tolo • 9 august 2008, 7:02
TOLO ai ceva din Ioan Chirila, sexul. Spune drept ai citit vreodata ceva de Ioan Chirila ? Te-nfioara TOLO, daca apucai un articol sau o carte nu le mai lasai din mana. Du-te tolo in constructii poate iti gasesti menirea.
*** • 9 august 2008, 10:22
Genial articolul !
Imi voi permite sa-l reproduc pe blogul meu.
FELICITARI !
sorin • 9 august 2008, 11:00
Chinezii acum au sansa sa-i bata pe americanii si rusi. La competitiile sportive
BABILONUL IMOBILIAR • 9 august 2008, 12:21
China e China, Romania e Romania.
Per total, China a obtinut ce a vrut, au fost la deschider mai toti presedintii tarilor, SUA, Franta, Rusia (tot Putin e „tovarasul” principal acolo, desi e prim-ministru azi)…, chiar si Romania (de ce n-ar fi fost?).
Avem ce invata de la toti, chiar si de la China. Dar nu putem transpune aidoma, 100%. Am mai vrut noi sa fim originali, in toate, chiar si in democratie, si ne-a costat scump (inclusiv ultimii in UE s.a.). Important e sa invatam. De la oricine.
Nu e o rusine sa inveti. Nici pentru presedintele Basescu, nici pentru Tolontan, nici pentru noi toti.
myhay_08 • 9 august 2008, 13:24
BV frate … frumoasa paralela … nu-i lua in seama pe cei de mai jos …cu tot limbaju meu de … piatra ca nici de lemn nu pot sa-i spui te felicit , cat despre cei de mai jos … ca sa facem lucrurile mari trebuie mai intai sa le facem pe alea mici , pentru a elimina anticoruptia trebuie sa le aratam ca vedem ca nu suntem chiori si orbi ca nu ne pot orbii pe vecie si ca i putem verifica si trage la raspundere altfel nu putem sa scoatem toate cele rele , ca sa avem autostrazile altora sau macar pe 3 benzi autostrada si sa avem centuri ocolitoare pentru toate orasele trebuie sa le aratam ca nimeni nu poate sa mearga pe vecie doar cu 50km/h pe o autostrada si ca uneori ne si grabim si trebuie sa ne croiasca ceea ce trebuie si atunci cand o coloana oficiala trece … cu riscul de a primii amenda , m-ash pune in fatza ei si as incetinii la 50km/h ca ei sa vada cum ar trebuii sa se desfashoare lucrurile de fapt … si-ar fi multe de mentionat dar nu vreau sa-i scriu un mic raspuns benefic lui Tolo pentru ce a scris mai sus ….
Keep up whit the good work … te sustinem evantaiu-le :)) (ce tare ai fost cand ai spus ca tu esti evantaiul …. ei bn stii ca racoarea trezeshte dimineata .. trezeshte-ne )
PETRE COJOCARU • 9 august 2008, 15:41
TE FELICIT PENTRU TOATE ARTICOLELE CARE LE SCRI DI BEIJING.AS FI FOARTE BUCUROS SA STIU CA ESTI BAIATUL (DOAMNEI MARIUCA).
ion • 9 august 2008, 18:08
Felicitari pentru articol.
Raluca Zamfir • 9 august 2008, 20:36
Foarte tare. Felicitari pentru articol !!!!
Aligator • 9 august 2008, 22:46
Bine spus. Frumos. O reusita literara cu trimiteri clare. Ar trebui facut ceva mai mult pentru sport.Felicitari Tolo !
Comentariile sunt închise.