TOLO.RO
Cînd „tricolorii” au început cu neşansă şi cu stîngul campania de calificare la Euro, era clar că Piţurcă e mai bun antrenor decît Stoicikov şi că, dacă are răbdare ca valoarea fotbalistică să se decanteze, România se va califica în detrimentul Bulgariei.
duminică, 7 septembrie 2008, 10:51
Cînd „tricolorii” au început cu neşansă şi cu stîngul campania de calificare la Euro, era clar că Piţurcă e mai bun antrenor decît Stoicikov şi că, dacă are răbdare ca valoarea fotbalistică să se decanteze, România se va califica în detrimentul Bulgariei.
Acel 2-2 de la Constanţa a fost o lecţie. Ce vom alege din înfrîngerea la fundul gol de la Cluj?
Multe depind, ca şi în cazul precedent, de Piţurcă. Este vestiarul 100% cu el? Şi, dacă nu, căci se pare că nu, e în stare selecţionerul să întoarcă echipa la starea de solidaritate care ne-a calificat la Euro?
Cînd am părăsit Austria şi Elveţia după rezultate bune, dar în urma unui joc dezamăgitor, selecţionerul a luat aerul victimei. Poporul microbist nu-l înţelege, vasăzică. OK, dar el l-a înţeles pe Mutu? Amintiţi-vă că l-a scos din minţi pe „decar” reproşîndu-i repetat, chiar dacă prin ricoşeu, penaltyul ratat cu Italia şi pregătirea fizică precară. Selecţionerul s-a separat practic de echipă prin izolarea de după Euro şi prin setul de argumente vehiculate.
Cînd pierde, Piţurcă devine imposibil. Nimic nu e mai rău. Poate doar situaţia în care cîştigă. Cum mă preferaţi, pare el a spune: dezgustat sau revanşard? Oamenii nu gustă atitudinea asta de Christ autoproclamat, dovadă că, în cazul lui, drumul de la Bravo! la De-mi-si-a! e mai scurt decît la orice alt antrenor al „naţionalei”. Uneori, nemeritat de scurt!
Nimic nu e pierdut în această campanie, întortocheată şi imprevizibilă. Punctele pierdute acum s-ar putea să nu conteze. Cu o condiţie: ca Piţurcă să poată motiva echipa. Şi pe el însuşi.
Cătălin Tolontan • 8 septembrie 2008, 10:08
G.F: nici un antrenor din lume nu se angajeaza prin contract sa nu piarda un meci cu 3-0. Se poate angaja sa califice echipa sau sa plece, ceea ce are si piturca in contract.
adi_stelistul • 8 septembrie 2008, 10:20
Nimic nu e pierdut , inafara increderii (care ar putea insemna totul) . 🙂
nicushor • 8 septembrie 2008, 10:21
Cătăline, las-o tăticu’. Faci atîtea conjecturi la ceva ce există doar în capetele noastre. Reţine doar că Piţurcă a spus că nu mai sunt echipe mici. Afirmaţia poate trebuia completată şi să mai spună că echipa României este una mică…mică…mică
eleven • 8 septembrie 2008, 10:27
E clara dezorganizarea si ineficienta la nivel de FRF. Rezultatul cu Lituania e o consecinta fireasca. Pana la urma, cred ca la acest moment e mai „bun” 0-3 decat vreun 0-1 chinuit. Atunci ar fi sarit toti ca nu ne-a mers, ca stadionul din Cluj ne poarta ghinion, ca Marica s-a accidentat, ca ne-au lipsit 11 titulari si 3 rezerve etc.etc. Asa, la 0-3 nu mai poate spune nimeni nimic.
E interesanta atitudinea federalilor: Sandu iese in fata si da vina pe echipa si antrenor, Lupescu tatoneaza, Prunea se cearta cu Dragomir. Nici un cuvant despre strategia FRF pe termen mediu si lung, despre viitorul echipei nationale. Chiar daca ar putea fi un moment de cotitura, de schimbare, nimeni nu are curaj sa faca ceva. Macar sa se intalneasca si puna obiective de performanta cu acelasi antrenor (ca la francezi) sau sa schimbe antrenorul si obiectivul (ca la austrieci).
La noi toata tara vede ca mergem tot mai prost, dar cei din FRF ne spun ca totul e OK, ca nu-i nici o problema, se mai intampla si accidente. Am impresia ca oamenii de acolo traiesc pe alta planeta si vad altceva. Daca ma gandesc bine, parca e si normal ca ei sa priveasca lucrurile diferit de restul lumii, nici Ceausescu nu realiza adevarata amploare a dramei din tara. Acum datele problemei sunt altele, „tara” are voie sa mai si protesteze pe fata. Din pacate atitudinea e aceeasi: „Discutati degeaba, noi mergem inainte. Daca iese va dau cu tifla peste nas, daca nu imi asum rezultatul si voi tot palavragiti aiurea. Nu voi sunteti cei care aveti dreptul sa ne judecati”.
Echipa nationala si, in general, fotbalul din Romania au devenit o gradina proprie a catorva smecheri (nu foarte isteti, dovada proasta gestionare a cazului Timisoara in care un italian un pic mai atent la detalii joaca pe degete istoria unei echipe de traditie), smecheri care privesc superior la „gloata” incrancenata care se revolta sau se bucura la fiecare sfarsit de saptamana.
E nevoie de o „revolutie” care sa puna la punct lucrurile pe acest teritoriu plin de nedreptati, abuzuri, lacune in legislatie. Poate ca Timisoara nu apare intamplator in acest moment. Si in ’89 tot de la Timisoara a pornit totul…
sorel • 8 septembrie 2008, 10:28
DACA ASTA E FOTBAL, MULTUMESC, EU MA RETRAG!
Pacat ca mi-am facut iluzii.
De ceve vreme am tot aplaudat si sustinut o echipa de tinerei, pentru ca sunt ai nostri si ar fi putut sa ajunga FOTBALISTI. Am descoperit o echipa de golanasi, leiti celor de pe strada, pe care ii detesta orice om care detine o bruma de bun simt si respect de sine. Cand au intrat pe teren cu aerul flacaului reintors de la oras, in satul natal, spre a-si etala lantisorul cumparat din talcioc, m-am gandit ca e vremea SA MA RETRAG DIN FOTBAL. Sa-mi pun sperantele ‘in cui’. Asa e cinstit, asa e drept. M-au convins de asta palmele pline de bataturi ale gimnastelor si canotoarelor, fetele pline de sange ale boxerilor, sudoarea handbalistelor noastre dragi(alchimiste, si nu numai). Nu spun acum ca voi deveni expert in alte ‘x’ domenii sportive, dar ca voi gasi alta ocupatie. Ma voi juca cu pustiul meu care adora jocurile de orice fel. El nu stie sa triseze, iar eu am datoria sa-l invat ca asa e cel mai bine. ASTA E MECIUL MEU. ADIO
messiah • 8 septembrie 2008, 10:30
Piturca a vrut de la inceput sa sacrifice Mondialul pentru a construi o echipa competitiva pentru EURO 2012. Nu este el omul potrivit pentru constructie dar dupa 0-3 cu lituania ideea in sine nu pare tocmai rea. Cu un selectioner strain, echidistant, poate ne putem redresa in ciuda scaderii clare a valorii fotbalistilor romani. Austria este un exemplu imediat din care trebuie sa invatam: aducerea lui Bruckner a adus de la primele meciuri rezultate mari: 2-2 in Italia si 3-1 cu Franta. Eu personal nu-l pot invinui pe Piturca pentru esecul de sambata pentru ca nu-mi pot imagina ca omul a pregatit acest meci mai prost decat, sa zicem, meciul cu Rusia din primavara. Avem totusi nevoie de o noua perspectiva la echipa nationala.
adi_stelistul • 8 septembrie 2008, 10:32
@ eleven
Te voi dezamagi . Vorba cu „mamaliga care nu face poc” nu e intamplatoare. Revolutiile noastre sunt rare , scurte si (uneori) ridicole. Asta pentru ca „rau cu rau dar mai rau fara rau” , „capul plecat …” , „de unde nu-i , nici Dumnezeu nu cere” sau (plecaciuni, nene Iancu) „s-avem si noi falitii nostri”.
G F • 8 septembrie 2008, 10:37
doamne tolo, incercam sa reduc la absurd situatia, sa arat ca piturca trebuie demis imediat, fara a i se mai plati contractul, asa cum spera el! a luat prea multi bani pentru mizeria creata. si-a epuizat orice justificare, orice iesire onorabila. i s-a mai dat o sansa pe care a irosit-o lamentabil.(desi era clar pentru orice om lucid ca vom muri cu el pe banca)
sa ne aducem aminte de episodul hagi-popescu si demiterea lui piturca! suntem in aceeasi situatie fara a-i mai avea insa pe cei doi lideri.(sa fie intamplatoare absenta celor doi lideri actuali, mutu si chivu?) e clar, cei doi, hagi si popescu, nu se puteau insela, ei au stiut tot timpul de impostura lui piturca si nu au acceptat-o, cu toate legaturile lor cu fratii si verii. antrenor strain, obligatoriu occidental.
mihai • 8 septembrie 2008, 10:38
Totul este pierdut. Cheia problemei este meciul cu Olanda de la Euro 2008. Prin tactica adoptata in acel meci, Piturca s-a rupt de echipa. Jucatorilor nu le-a convenit ca nu au prins o bucaticatica de glorie prin calificarea mai departe. Urmarea ? Vedem ca in meciul de sambata, nationala nu a aratat nimic. Nici o urma de tactica, de inspiratie. In meciul cu Feroe, daca jucam tot asa ( altfel nu cred ca avem cum – o gramada de centrari inutile in careu – )NU O SA DAM GOL, iar noi putem primi unul sau doua goluri. E clar ca trebuie reconstruita echipa, cu noi jucatori, noi antrenori si noi federali. P.S. La conferintele de presa de ce nu-l intrebati pe antrenor/jucatori de ce atacantii cand primesc mingea, stau cu spatele la poarta adversa? DE CE ? Nu stiu, asa sunt obisnuiti, e vorba de orientare sexuala ? Consider ca trebuie clarificata aceasta problema. Sa auzim numai de bine, dar…
eleven • 8 septembrie 2008, 10:40
@adi_stelistul
De acord pana la un punct. De fapt „revolutie” e un cuvant cam mare pentru mica noastra „distractie de week-end”. Dar schimbare sau reforma mi s-a parut totusi putin spus. Am trecut de multe ori din ’90 incoace peste schimbari si reforme in fotbal, dar vad aceeasi oameni, aceleasi mentalitati, aceeasi smecheri (sau, ma rog, alte masti-aceeasi piesa). Poate n-ar fi rau sa vedem schimbata un pic si „piesa”.
ozzy • 8 septembrie 2008, 10:44
Domnule Tolontan, esti naiv…
Daca ramine la nationala, Piturca nu face 12 puncte in aceasta grupa!
Nu inteleg ce joc faceti, voi cei de la GSP, dar este evident ca-l protejati pe selectioner, ca optati pentru tabara FRF in disputa cu LPF, ca bateti campii dupa acest 0-3 cu Lituania, ca scrieti articole asemenea declaratiilor lui Piturca dupa meci, adica HALUCINANTE !!!
maiorescu • 8 septembrie 2008, 10:48
de ce nu se porneste de jos? adica un control serios la toate cluburile, cu masuri serioase luate impotriva celor care incalca legea… ce s-a mai hotarat in cazul transferurilor in strainatate? s-au declarat alte sume, nu s-au platit impozitele, s.a.m.d. in plus, d-le tolontan, ati scris ceva despre implicarea clubului dinamo in afacerea tigareta…mai stiti ceva, sau a fost un avestisment?
maistor kokir • 8 septembrie 2008, 10:49
*** , ce a spus jose couseiro dupa meci ” e meritul jocatorilor”…pitzurca in schimb e de-a dreptu ridicol …”am muncit 5 ani la steaua, si au venit altii sa profite de munca mea”… un nesimtit**
bizi man • 8 septembrie 2008, 10:54
Salut,
Sunt mai multe lucruri care ma deranjeaza la aceasta infrangere
1. Anrenorul Victor Piturca- de ce nu s-a sesizat nimeni mai devreme ca nu jucam nimic? De ce se insista cu Tamas, care a gresit si cu Italia la Euro? De de intregeste cuplul certaret de atacanti de la dinamo? De ce l-a bagat pe Marius Niculae, care nu a mai fost la nationala de nu stiu cand. De ce Mircea Sandu nu isi asuma responsabilitatea? Eu i-am facut contractul? Eu i-am marit contractul? Asa a facut si cu Iordanescu. In jocul Nationalei de sambata parca vedeam Steaua din era Piti. Pase la Fl. Dumitru, centrare catre nimeni…de 10 ori intr-un meci. Sambata a fost randul lui Contra.
2.Jucatorii sa ne mai lase cu cliseul „Jucam pentru public!”! Ei joaca pentru bani, sunt profesionisti, nu am nimic impotriva faptului ca ei castiga bani, chiar prea multi pentru cat sunt de talentati, ma deranjeaza doar expresia si ca pozeaza in victime.”De ce nu sunt alaturi de noi decat la victorie?”.Dar ei de ce nu sunteti alaturi de noi la victorie?Se ascund in vestiar si ascultati manele si nu va da nimeni de nas” Jucam finala la euro”. Ma deranjeaza si fetele lor cand se tavalesc pe teren la orice contact. I-ati vazut pe Lituanieni la 1-0/2-0/3-0 cat alergau? Si la faulturi se ridicau imediat. Aduceti-va aminte ca la meciul cu Galata, la 1-0 au disparut copiii de mingi. Nu avem mentalitate de invigatori, ci de pomanagii. Suntem o tara de „Piturca”
3. O parte din jurnalisti:” Calificarea s-a pierdut”! Pai a fost de-abia primul meci. Acum 2 ani am sperat, degeaba ce-i drept, pana la ultimul meci din grupa al danezilor. Acum dupa primul meci…s-a terminat. Bine, uitandu-ne la cum joaca, tind sa le dau dreptate.
P.S.: Daca va uitati la meciurile din campionatul nostru nu o sa vedeti mai mult de 5 driblinguri pe meci (datul mingii in fata/lateral si fugitul dupa ea, ca Banel, nu se pune). Asadar daca te antrenezi de mic sa fugi 7 km in 90 de minute si reusesti sa dai 2,3 centrari pe meci si 1 sut spre poarta sigur ajungi fotbalist in Divizia A. Daca ajungi la 10 km, ajungi la Nationala, ca se poate.
„O sa fie bine”
Catalin324 • 8 septembrie 2008, 10:59
Romanii continua sa ma uimeasca… Piturca este antrenorul ce a calificat echipa la ultimele 2 competitii la care am participat!!! Ati uitat! Oameni de nimic!!! V-a dat un deget(o calificare) si voua nu va mai ajunge, asta e valoarea fotbalului romanesc, bagati-va mintile in cap! Piturca este un antrenor genial, rezultatele au fost de partea lui…
Cătălin Tolontan • 8 septembrie 2008, 11:00
ozzy: „este evident ca-l protejati pe piturca” 🙂 este cea mai haioasa acuza pe care am primit-o. De doi ani si jumatate, Piturca ne interzice accesul la antrenamente la conferinte de presa la cantonamente. Crede ca sintem impotriva echipei nationale si emite comunicate ridicole pe siteul frf. credeti ca-l protejam? 🙂
Adrian • 8 septembrie 2008, 11:05
Salut Tolo, absolut totul este pierdut atata timp cat Victor piturca se va mai juca de-a antrenorul echipei nationale.. trebuie indepartat oameni buni, e depasit total.. la pauza nu a dat nici o indicatie jucatorilor.. este incredibil ce se intampla.. Si unde mai pui ca il mai auzi spunand ca ” Romania nu este o forta” mi-se face scarba..
Sustineti demiterea lui pentru un fotbal mai bun al echipei nationale!
Catalin324 • 8 septembrie 2008, 11:06
cred ca gei de la gsp isi aduc aminte ca l-au demis ultima data pe Piturca, dupa care a urmat dezastrul, sau ma rog au determinat demiterea. Acum sunt mai atenti! 😉 Nu e asa, Tolo?
obelix • 8 septembrie 2008, 11:07
desi sunt stelist, recunosc ca Radoi a jucat foarte, foarte slab…. a gresit toate pasele mai mari de 2 metrii si a gafat la primele 2 goluri… a fost dezastru !
tirsanott • 8 septembrie 2008, 11:21
Nu vreau sa-l absolv pe Piti de vina si nici pe cei din federatie, liga si alte organisme specializate in special pe certuri intre ei.Ceea ce vreau eu sa spun este ca: nu exista o generatie de aur a echipei nationale. Exista doar o generatie care a crescut jucand fotbal din pasiune si cu foarte mult bun simt. Acum, pasiunea si bunul simt se traduce in a pseudojuca fotbal, avand ochii in tribuna la delegatii cine stie carei echipe din occident sau gandul dus la cum ar putea sa obtina un contract mai mare. Nu vreau sa spun ca nu conteaza castigurile. Fiecare vrea sa traiasca mai bine. Ce vreau eu sa spun este ca nu e destul sa joc doua trei meciuri bine pentru ca este delegatul in tribuna, asa ca sa-i pacalesc sa ofere un contract bun si dupa aceea sa ajung la nationala sa intru in teren ca si cand as fi intrat intr-o coliba.
Ar trebui un antrnor care sa taie in carne vie, in speta unul strain, problema este, insa, ca nu va rezolva absolut nimic. L-a luat pe jucator la picioare in dos, ala isi baga picioarele in nationala, oricum nu face bani din asta.
Si uite asa nationala noastra va semana in curand intr-o echipa de antrenament dupa ce vin oamenii de la serviciu, adica Insulele Faroe, Luxemburg, etc.
Macar atunci nu va mai avea nimeni pretntii.
Parerea mea. Poate stiu altii mai bine.
G F • 8 septembrie 2008, 11:34
Catalin324: baiete, tie trebuie sa ti se explice dezastrul? ceea ce s-a intamplat la euro a fost dezastru! rezultatul cu lituania e tot dezastru. piturca e dezastru. esti ruda cu el, care-i treaba? altminteri nu se explica atitudinea ta. te uiti, vezi si zici ca nu exista. tu te miri de romani? traim pe culmile uimirii, e clar. adica toata lumea vede ca romania nu joaca nimic, ne facem de rasul curcilor pe teren propriu(desi urmatorul meci, cu piturca pe banca, se va putea juca doar in sufrageria sa!), ne bate o echipa de trei ori mai slab cotata si tu tot ii canti osanale lui piturca! dezastru!
cor • 8 septembrie 2008, 11:40
Acum nu cred ca e momentul sa fie dat afara Piti. Urmatorul n-ar face altceva decât, fie sa înceapa cu cârpeli de ultim minut, fie cu o echipa complet noua. În ambele cazuri, calificarea foarte probabil s-ar duce pe apa sâmbetei. (Si esecul i s-ar mai si pune în cârca noului, iesind Piti basma curata)
Lasati-l pe Piti înca vre-o doua-trei meciuri. Daca redreseaza situatia, bravo lui. Daca nu, macar cel nou are la dispozitie câteva meciuri oficiale ca sa încerce scheme si jucatori noi fare presiunea unui rezultat imediat.
P.S. Zau, nu e momentul sa facem comparatii între generatii pentru un singur meci. La momentele de glorie e clar cine câstiga, dar la capitolul „momente penibile” situatiile nu-s chiar asa de diferite (România-Bulgaria 0-3 pe Ghencea, momentul Kosice,… chiar si România-Elvetia din ’94 poate conta…).
probleme erectie • 8 septembrie 2008, 11:43
Ar trebui un antrnor care sa taie in carne vie, in speta unul strain, problema este, insa, ca nu va rezolva absolut nimic. L-a luat pe jucator la picioare in dos, ala isi baga picioarele in nationala, oricum nu face bani din asta.
Cătălin Tolontan • 8 septembrie 2008, 11:47
Catalin324 : sa fim seriosi! popescu si hagi au determinat demiterea
zaharia uleianu • 8 septembrie 2008, 11:52
Inca nu-mi pot aduna gandurile .Tot nu pricep cum Piturca , poate cel mai incompetent , infatuat , gretos dar si cel mai norocos „antrenor ” cu care nationala a avut nesansa sa lucreze este , dupa un EURO rusinos , inca la conducerea echipei ? Bun , n-am reusit mare branza la EURO , s-a gandit el oare ce n-a mers , i-a cerut cineva socoteala ? Daca nu , de ce , daca da , care au fost concluziile ? Chiar nu e nimeni dispus sa recunoasca lipsa de pregatire profesionala a lui Piturca , faptul ca in afara de disciplina , el nu are habar de nimic . Am pomenit de disciplina si m-am referit la respectarea programului de masa , odihna , refacere etc , in niciun caz la disciplina tactica , acesta fiindu-i un capitol inaccesibil, strain deci inabordabil . Din amabilitate sau din alte motive , aproape nimeni nu s-a exprimat direct , dar citind printre randuri desprindem clar ca toti sunt de acceasi parere cu domnul Cornel Dinu , singurul care a avut bunul simt sa spuna lucrilor pe nume . Nu cred , ca in contextul actual , cand toti ne dam cu parerea , are rost sa abordam , din motive de antipatie poate , activitatea domnului Dinu la nationala , dar pe langa toti bagatorii de seama , toti neavenitii cu pretentii de cunoscatori , toti „gazetarii ” vechi si noi , Cornel Dinu esta omul cu cea mai avizata opinie . Ce sa facem mai departe , sa vedem ca reusim , poate , o victorie chinuita cu Feroe , ca Piturca ramane , si ca nationala tot nimic nu exprima in joc asa cum s-a intamplat pana acum . Nu nationala este cea care nu poate mai mult , Piturca nu are ce sa le spuna mai mult . Am auzit o discutie referitoare la faptul ca sunt pintre jucatori , oameni fara liceu absolvit , ne scoliti , ne educati . Bun , asa o fi . Cata scoala are Piturca , ce limba straina vorbeste ? Austria , dupa EURO si-a scimbat antrenorul , au batut Franta , n-au rupt gura targului dar ceva s-a miscat acolo .110% , Farnta ranita , ne va spulbera in dubla mansa daca surdomutii din federatie vor agreea in continuare varianta paguboasa si total faimentara a continuarii cu Piturca .Colac peste pupaza , chiar si presa , mai mult sau mai putin voalat si probabil si ca urmare a unor interese merge tot pe mana barbugiului .CE VRETI OAMENI BUNI , CA LUCESCU SA AJUNGA LA VARSTA LUI BRUCKNER SI ABEA ATUNCI SA-L ABORDATI . BOMBARDATI-L CU INSISTENTE , NU-L LASATI SA DOARMA , RUGATI-L , AMENINTATI-L DAR FACETI CEVA SI CONVINGETI-L . ESTA CEA MAI BUNA SI LA INDEMANA SOLUTIE . Poate ca cel de-al doisprezecelea jucator , si singurul dezamagit de situatie , este dipus sa iasa-n strada ca timisorenii si sa-l ceara pe LUCESCU !Ce ziceti ? Sau nu stiti la cine ma refer ?
bizi man • 8 septembrie 2008, 11:53
vizavi de antrenorul care sa taie in carne vie: cum a rectionat Piti cand l-a enervat Radoi? Dar cum a recationat cand s-a certat cu Mutu, mult mai grav decat a facut-o cu Mirel. Si-a dat seama ca fara el e mancat si isi pierde scaunul. Atunci am vazut ca nu are personalitate, ci doar pozeaza intr-un om dur.
Momentul 0 • 8 septembrie 2008, 12:13
Afara cu Piturca! Acum! Infrangerea cu Lituania ar trebui sa fie izbavitoare. Piturca nu va schimba lotul si va intra in istorie ca fiind cel care a distrus fotbalul romanesc. A inceput sa faca asta inca de la Euro. E nevoie de un antrenor modern, putin nebun poate, dar curajos, care sa promoveze tineri care nu au buzunarele burdusite de bani. Daca 0-3 cu Lituania nu e umilitor pt. Piturca, trebuie sa afle ca pt. noi a fost ca un viol! Ne-a fost oferit momentul schimbarii. Ce mai asteptam?
sportiv • 8 septembrie 2008, 12:28
Majoritatea nu prea intelegeti nimic din ce se intampla. Fotbalul s-a schimbat, toate echipele sunt egale. Italia se chinuie in Cipru, Spania se chinuie acasa. Lituania chiar a jucat fotbal bun, puteau bate multe echipe daca tinem cont de inspiratia si sansa care au avut-o. Ce pretentii poti sa ai la Romania. Mult prea mici investitii in sport. Ca sa supravietuiasca in Romania oamenii trebuie constant sa fenteze sistemul. Ce sa mai vorbesti de mentalitate in cazul asta. Pentru cine sa joace fotbalistii? La sfarsit sa fie apreciati de Mircea Sandu sau de jurnalistii sportivi care n-au castigat o minge in viata lor?
haihui • 8 septembrie 2008, 12:57
NU MAI VORBITI IN NUMELE SUPORTERILOR ! NOI IL VREM PE PITURCA IN CONTINUARE !!! AVEM JUCATORI BUNI, LASATI-I SA LUCREZE, *** ! DACA VRETI SA VA LUATI DE CINEVA, LUATI-VA DE DRAGOMIR, DE IMPRESARII BECALI, DE ADEVARATII DUSMANI AI NATIONALEI. SAU NU AVETI „COJONES” ? BINEANTELES CA NU AVETI !
Cătălin Tolontan • 8 septembrie 2008, 13:05
haihui: nu, nu mai vorbi tu in numele suporterilor! uita-te la sondajul gsp, citi il vor plecat
MARIO • 8 septembrie 2008, 13:06
e bine sa nu aruncam cu pietre in piti in viata fiecaruia se intampla sa aiba momente mai putin placute sant destui sacali care al pandesc pe margine popescu ,hagi ma astept din clipa in clipa sa-l aud pe bursuc criticandu-l pe piti aceasta tipleta ajutata de ziaristi l-au mai detronat odata si rezultatul s-a vazut sa avem putina rabdare in clipa de fata campionatul de fotbal duce lipsa de mijlocasi de constructie gen hagi fara mutu ,zicu E BINE SA NU DAM CU PIETRE IN CINEVA CAZUT sau cum le place unora sa dam cu bolovani nu cu pietre
RADOI RE • 8 septembrie 2008, 13:25
CATALINE AI AVUT DREPTATE RADOI E CARACTER, A ARUNCAT CU PETRE IN ZIARISTI
MARE OM MARE CARACTER…………
SA-I DAI NOTA 10
Cornel • 8 septembrie 2008, 13:40
Singura motivare necesara e cea de a pleca de la nationala. Ce asteapta ? manifestatii de strada, boicoturi ? Inca alte esecuri rusinoase ? Sa plece cit o mai poate face civilizat.
ozzy • 8 septembrie 2008, 13:40
Cataline, simti nevoia sa te aperi?!
Si pe domnul Ioanitoaia, de asemenea?!
In arhiva voastra exista toata ,,lupta” dreapta dusa de GSP impotriva lui Piturca, din ’99 pina la ,,zdrobirea” Olandei la Constanta.
Acum il periati! Problema voastra…
In loc de sase aliniate, erau suficiente 7 litere: DEMISIA
black nicu • 8 septembrie 2008, 13:47
inca nimic nu este pierdut, dar miercuri, dupa ce puternica nationala a lui faroe (parca asa se scrie) ne va spulbera, va fi cu siguranta pierdut. cum nu este nimic pierdut, cand este evident ca este inceputul sfarsitului pt ca in campionat joaca numai straini, de jos nu mai vine nimic, cel putin 20 ani (optimist) nu mai vedem noi turneu final. in grupa asta ne batem la locul 3 (si nu prea avem sanse). punct.
marius din iasi • 8 septembrie 2008, 13:58
un editorial bun, singurul de azi din gsp.
vamananc • 8 septembrie 2008, 14:07
nu inteleg de ce toti sunt isterici si tipa demisia???? unii se comporta de parca romania ar fi campioana mondiala si europeana!!!!
cred ca ar trebui sa va treziti la realitate!!!
nationala romaniei este una medie spre mediocra..asta e adevarul!!!cu exceptia generatiei de aur care a tinut capul sus la un campionat mondial in rest noi nu avem istorie ori traditie de mare echipa!!!am obtinut accidental rezultate bune dar nu am avut continuitate!!!egalul cu franta ori italia sunt rezultate mari si mai ales ca le am obtinut la un campionat european!!!
haideti sa nu ne mai credem buricul fotbalului!!
dezastru e pentru franta ce a facut in austria avand in vedere ce jucatori au la nationala,ce arie de selectie si ce infrastructura fotbalistica!!!noi suntem in lumea a treia !!!!ba as spune ca lituania ne-a depasit si ca grad de dezvoltare si civilizatie!!!!
iar replica cu intinerirea echipei este o gluma proasta!!!!as vrea si eu un jucator tanar ,un nume, care sa faca fata unui meci cu franta ori olanda!!!!????ne pacalim singuri!!! peste vreo 4 ani ne va fi dor de nationala de acum pentru ca presimt ca se apropie decontul lipsei de investitii in fotbalul juvenil!!!
si haideti sa si vedem la ce echipe joaca tricolorii nostrii!!!!mutu este la fiorentina o echipa care nu reprezinta nimic pe plan international!!!singurul care mai este la o echipa puternica este chivu dar sunt curios cum se va impaca cu murinho!!!restul la echipe mediocre in europa sau in romania!!!!
treziti va la realitate si nu mai traiti cu gandul la nationala cu stelea,petrescu,belo,prodan,selymes,popescu,lupescu,munteanu,sabau,dumitrescu,raducioiu!!!!!ce jucatori am avut!!!!!!!!!si fara hagi!!!hagi care era simplu si genial!!!!
DSC • 8 septembrie 2008, 14:10
Si cine sa vina in locul lui Piturca?
Iar veti spune Mircea Lucescu?! Nu vedeti ca nu-l intereseaza?
Sau credeti ca Ando, care e liber de contract face fata la Nationala?!
Spre binele suporterilor Echipei Nationale, sper ca nu va ganditi la Hagi sau Iordanescu !!!
Asa ca intrebarea ramne: CINE SA VINA IN LOCUL LUI PITURCA?
toader • 8 septembrie 2008, 14:17
andone, lucescu, boloni, dan petrescu sunt tot atatea optiuni pentru nationala.
p.s. sper ca lupescu va reusi sa reziste asaltului becaliotilor. nu o fi stralucitor dar parca e mai cinstit decat mitica dragomir.
bilu • 8 septembrie 2008, 14:58
catalin, ce crezi despre declaratia lui mircea sandu cum ca nationalei nu i se poate cere sa se califice la fiecare turneu final?
cezi • 8 septembrie 2008, 14:59
nu neaparat rezultatul de la cluj ar trebui sa l faca sa demisionaze…parerea mea!!!ci faptul ca,neavand la dispozitie cei doi stalpi ai nationalei in jurul carora sa gandesca,nu a gandit nimic!a avut **** in cap!!!doar pt asta!orice echipa are greutati cand ii lipsesc jucatori de baza,dar de pierdut cu 3-0 acasa nu se presa vede la o echipa si un antrenor cu pretentii maimutoiului asta!te chinui,iei unu schimbi,dai unu,mai iei unu,urli mai dai unu,faci maxim un egal,dar daca esti nul…rezultatul e nul!!!si nu mai tot ridicati atat in slavi pe lituania asta!!!a jucat pentru au fost astia tampi!de ce drq avea cota 10 la victorie?sunteti voi mai destepti ca toate casele de pariuri?in rest…sa se duca frate,sa vina altu!si chiar experimentand ceva nou un 0-5 cu franta e nimic pe langa 0 3 cu lituania!!!
cezi • 8 septembrie 2008, 15:00
si scuze pt greselile gramaticale trebuie sa fug la munca!!!
lorenzo • 8 septembrie 2008, 15:17
Eu consider ca tinind cont de actuala valoare a lotului echipei nationale rezultatele de la Euro au fost nesperat de bune.Sa fim seriosi,chiar putem astepta ceva de la acesti pseudofotbalisti?Chiar vreti ceva de la Marica?De la Dica?De ceilalti nu mai vorbesc..Eu cred ca Dica de exemplu in cel mult 5-6 etape ajunge deja rezerva!!!Avem 4 5 jucatori de valoare,restul sunt de umplutura.Pe ce se bazeaza cei care compara nationala de acum cu cea asa zisa de aur?Avem cumva un Gica Popescu,un Hagi,un Belo…Marica poate sa joace si 100 de ani de acum incolo ca nu o sa ajunga la valoarea lui Raducioiu.Si mai dau citeva nume:Sabau,Ilie dumitrescu,Dan Petrescu,Dorinel si lista din pacate ptr actuala generatie este lunga.
Eu cred ca este gresita afirmatia ca Piturca nu l-a inteles pe Mutu.Antrenorul face strategia echipei iar jucatorii se pliaza la ea.Din cite stiu neintelegerea asta a lui Piturca pentru Mutu vine din faptul ca acesta nu se achita de toate sarcinile primite de la antrenor.
Si inca ceva domnule Tolontan,v-am pus o intrebare referitoare la motivele pentru care considerati ca trebuie sa va multumim pentru cele nu stiu cite pagini de la Olimpiada.Nu ati raspuns.Spuneam acolo ca nu vad de ce trebuie sa va multumim atita timp cit nu va faceti decit meseria la fel ca si orice am care se scoala de dimineatza si merge la servici.
La o presa aruncatoare de noroi nu merge decit o echipa nationala aruncatoare cu pietre.
Cătălin Tolontan • 8 septembrie 2008, 15:17
bilu: nasu e putin speriat de turnura pe care ar putea sa o ia lucrurile si de aceea incearca sa ne spuna ca un eventual insucces e permis. dar nu cred ca suporterii vor cumpara asta
Cătălin Tolontan • 8 septembrie 2008, 15:18
lorenzo: STAI PUTIN! te rog sa-mi arati unde am scris ca tb sa ne multumiti pt ca am tiparit un numar mare de pagini la olimpiada. sa nu eviti, te rog, raspunsul!
Cătălin Tolontan • 8 septembrie 2008, 15:19
cezi: e corecta observatia. Piturca stia ca lituania nu e o echipa rea si ca, in schimb, noi avem absente. Tb sa gindeasca un meci de lupta, asa cum spui tu. Un meci care sa ne duca, in cel mai rau caz, la un egal.
lorenzo • 8 septembrie 2008, 15:23
Domnule Tolontan,nu ati scris ca trebuie sa va multumim.Ati incheiat cu un „VA MULTIMIM” care din punctul meu asta inseamna.
eleven • 8 septembrie 2008, 15:38
Cum sa gandesca un meci „de lupta” cu Lituania? Atunci cu Franta ce meci ar fi? De „tatonare”? Dar cu Serbia? Sa fim seriosi. Lituania trebuia batuta si atata tot. Era de ajuns sa vii pe teren cu o echipa unita si motivata (chiar daca valorile lipseau). Noua inca nu ne-a intrat in cap ca o calificare se obtine invingand echipele mici.S-a vazut asta mai clar in preliminariile precedente.
eleven • 8 septembrie 2008, 15:43
@ G F
Nu ii da 400.000 sa piarda un meci. Ii da banii astia sa piarda/obtina o calificare. E ca si cum, daca o zi iti merge prost la serviciu sefu’ iti taie salariul pe toata luna. 🙂
G F • 8 septembrie 2008, 16:13
N-am inteles de ce a fost sters mesajul! e o invitatie adresata sefului frf sa ne explice de ce plateste regeste un antrenor care pierde cu scor de forfait, in fata unei echipe mult mai slab cotate. cu patru sute de mii de dolari poti avea serviciile unui antrenor onest, care nu insulta continuu natia din care face parte spunandu-i sa-si vada de lungul nasului, ca nu are resurse sa fie performera s.a.m.d. Ei bine, Romania nu are nevoie de un insolent care sa-i spuna asta, ci de un antrenor care sa castige meciuri, sa alcatuiasca o nationala pe merit si nu pe cumetrii, de un antrenor indraznet si profesionist, nu de un neinteles mereu ofuscat. e simplu! dumneavoastra sunteti o voce cu autoritate si puteti contribui la insanatosirea fotbalului romanesc. una dintre actiuni este sa aducem pe banca nationala un antrenor care crede in echipa formata de el(!) si in profesionalismul sau. nu mai vrem iconite sau satanisti. a avut sansele sale, le-a ratat.