TOLO.RO
Bărbaţii care dau cu bolovani, cer femei, dar se tem de Feroe
luni, 8 septembrie 2008, 11:18
Bărbaţii care dau cu bolovani, cer femei, dar se tem de Feroe
După trei titluri olimpice consecutive, canotoarele de la 8 plus 1 şi-au cerut scuze că au ocupat doar locul 3 în lume.
După trei campanii ratate, “tricolorii” au ajuns în primii 16 din Europa şi s-au apucat să dea cu pietre în jurnalişti.
E DIFERENŢA DE VALOARE ŞI DE CEEA CE VREA FIECARE DE LA VIAŢĂ. În timp ce canotoarele îşi doreau “să nu înţeleagă românii că ne-am crezut învingătoare, pur şi simplu am greşit”, fotbaliştii cereau să “ia în… biiip femeile ziariştilor”. Ascunşi în pavilionul din Grădina Botanică, băieţii făceau şi ei mişto cum puteau. Totul sub privirile unor angajaţi federali recordmani la comunicate cretine, dar incapabili să organizeze o ieşire a lotului. De 40 de ani noi ne plimbăm prin parcul oraşului! Daţi-i înainte!
TOT DE LA UN MIŞTO AŢI AJUNS AICI. VĂ AMINTIŢI DE CĂLĂTORIA DE PLĂCERE DE LA SOFIA DIN FINALUL PRELIMINARIILOR? Dacă cineva din FRF ar fi făcut calculele, dacă Piţurcă ar crede în cunoştinţe şi nu doar în inspiraţie, atunci aţi fi înţeles că, remizînd cu bulgarii, cădeaţi într-o grupă uşoară pentru CM 2010. Dar Piţurcă a mers la plesneală, FRF a tăcut în faţa lui şi echipa s-a relaxat. Un mişto mic, anunţînd miştoul mare care urma: umilinţa cu Lituania şi prezentarea meciului de mîine cu Feroe drept o finală de Campionat Mondial. Cu Fred şi Barney.
bilu • 8 septembrie 2008, 23:30
ceea ce vrea fiecare de la viata depinde si de cit intelege fiecare viata.
Fane Rosca • 8 septembrie 2008, 23:30
Cam asa e.
VS • 8 septembrie 2008, 23:32
Felicitari d-le Tolo,
Articolul asta doare mai rau ca o piatra. O singura-ntrebare. Un „bolovan” pricepe ceva?
vagabondul • 8 septembrie 2008, 23:40
corect.
pe tine ce te face sa continui in fenomen? Inteleg ca iti place sa scrii..dar nu ti-e lehamite de specimenele astea? Momentele de bucurie oferite de sport au ajuns sa fie din ce in ce mai putine dar chiar si cand le avem scotocim in noroi pana reusim sa le banalizam si sa le patam si pe alea…
Continui si mergi inainte cu pricipiul sau scopul de a face bine sportului in romania? Radu Paraschivescu a renuntat. Tu de ce continui? ( nu sunt sarcastic, sunt doar curios)
soSO • 8 septembrie 2008, 23:43
un jucator de barbut ..nu poate sa_si schimbe gandirea . TOATA viata el va gandi doar in acest spirit ..sa riste pentru a castiga ..EL!! PENTRU ASTA NU TREBUIE LIMBI STRAINE ,CARTI DE METODICA ,PEDAGOGIE SAU DE SPECIALITATE!!!ITI TREBUIE TUPEU ,AROGANTA,SI ..COMPLICI !! RESTUL SANT PROSTII PE CARE CAND POTUL VINE II PRIVESTI CU SUPERIORITATE ..IAR DACA NU VINE ..CU INDIFERENTA !!!
alex • 8 septembrie 2008, 23:47
tolo,esti pueril. faceti prea mare haz de necaz. ce cautati dupa ei in parc? ti-ar place sa iti stea in carca vreo 20 de nasoi in timp ce esti pe banca? sau te relaxezi? daca ai un iq de om la limita normalitatii 80 o sa iti dai seama ca am dreptate. presa in romania e ca justitia: 0
Dragomir • 8 septembrie 2008, 23:48
Tolontane eu te stiu baiat destept deci……..Lupescu si Prunea sunt de vina ce tot ne dam dupa cires aicea………
sa-mi dai un telefon sa-ti fac o dezvaluire traznet !
bolovani • 8 septembrie 2008, 23:49
pentru ca bolovanii astia care habar nu au decat femei si masini scumpe, tigari si bani din transferuri, sa fie pusi cit de cit la punct arr trebui ca presa sa intre in silenzio stampa si sa le dea IGNORE pe fata ca nu s-ar supara nimeni. cel putin nu cei cu scaun la cap… insa cum voi dak nu scrieti despre fotbal ati ajunge la o revista cu doua pagini… nu va ramane decat sa le mai plesniti cate una peste bot unor specimene care au impresia ca sunt dumnezei.
jucati fotbal si apoi cereti respect! si, nu uitati dragi fotbalisti ca presa va ridica dar tot presa va si poate ingropa, sau, pe limbajul vostru incult, va „face”… mai reflectati!!!
paul • 8 septembrie 2008, 23:52
sincer cred ca o sa fie din ce in ce mai greu pe viitor , sa spunem *mersi * daca terminam pe locul 4…..e greu cu tamas ,cocis ,codrea. iar Mutu si Chivu nu sunt de ajuns mai trebuie si din pacate nu mai este de unde
firi • 8 septembrie 2008, 23:57
Bravo! Excelent articol!
Catalin • 9 septembrie 2008, 0:01
Deacord cu Alex, si nu prea. Fotografii pot fi foarte enervanti, nu lasa omul sa respire. Cu toate acestea, nici fotbalistii nu trebuiau sa reactioneze intr-un mod asa de tzaranesc. Magari au fost si fotografii, si jucatorii deopotriva.
TB • 9 septembrie 2008, 0:02
Intrebare pt Tolo!
De ce nu apare nicio reactie din partea lui Cristi Chivu, formala sau informala. Este totusi liderul acestei ciurde de golani. Aha, cred a stiu. Pentru ca este de acord cu ei. Cu injuraturile si cu pietrele. In loc sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ca se gasesc atat de sus pe scara materiala, ei vor si intimitate. Vorba reclamei: niste tarani…
tavi • 9 septembrie 2008, 0:08
merci 🙂 … de ‘portavoce’
Vlad • 9 septembrie 2008, 0:09
„prezentarea meciului de mîine cu Feroe drept o finală de Campionat Mondial”. Foarte bine punctat Cataline 🙂 Plus de asta canotoarele nu iau sute de mii de euro pe luna salar.. si tot isi respecta publicul. Iar incultii astia majoritatea cu 8 clase isi permit orice. Tzaranoii!
nebunu’ • 9 septembrie 2008, 0:19
Canotorii romani nu se pot antrena din cauza VIP-urilor care au pus stapanire pe „gârla” lor si nu-i respecta deloc, dar nemernicii astia care au toate conditiile, bani, medici, stadioane, au suporterii alaturi in fiecare meci …. SA LE FIE RUSINE PT CA NU DAU CE AU MAI BUN DIN EI; Pacat de aceasta natioanla, pt ca jucatori ar fi insa n-avem antrenor
Leo • 9 septembrie 2008, 0:36
Perfect, Tolo!
Beowulf • 9 septembrie 2008, 0:38
Dude, si voi presa sunteti vinovati de esec. Toate titlurile din ziarele de sport au ceva de a face cu becalizauri sau muti sau eu mai stiu ce ridicoli din fotbalul romanesc. Chiar nu puteti sa stati departe de jucatori? Ati ajuns ca paparazzi sa-i urmariti prin WCuri ca nu cumva sa traga un vant fara sa aflati si sa-l printati la ‘exclusiv’. Dupa cam bine a observat un alt cititor: presa si justitia din Romania sunt 0.
maruntul • 9 septembrie 2008, 0:44
chiar ca desene cu fred si barney .. ma ce as mai rade sa facem egal sau sa-i batem da sa ne dea un gol .. de ce nu renuntam noi la campionatele astea prea puternice, gen euro si mondial, nu exista un intertoto al nationalelor ?
Mihai • 9 septembrie 2008, 0:51
Foarte tare, frate!
byron • 9 septembrie 2008, 1:00
Domnule Tolontan,
Din pacate, am ajuns intr-un moment in care viitorul Romaniei se dezintegreaza sub povara trecutului grevat de greseli si compromisuri… bun, acum ne referim la fotbal, dar e valabil pentru Romania ca intreg peisaj…trecutul e Mircea Sandu, domnu’ acela cu servetu’ pe mina, Cassai si colegii lor, cresuti intr-un fotbal care a mai dat si lucruri bune, Generatia de Aur, dar si compromisuri, ghete de aur camataresti, hotii si alte alea, care n-au facut altceva decit sa-i pregateasca pentru explozia de dupa revolutie, cind bisnitareala de dinainte i-a facut staruri… viitorul? nici nu cred ca mai avem…
Iar presa… presa e vinovata de mediatizarea excesiva a unor putoi fara minte, cocirjati de povara unor bani cistigati in sisteme bine puse la punct, afara, sau in sisteme mafiote de barter fotbalistic in Romania… Baieti cu 3 neuroni cu sinapsele frinte isi vad imaginile reflectate la fiecare colt de strada, atenti la parfumuri si geluri savante si care isi imagineaza ca sunt egali cu van Nistelrooy sau Thierry Henry pentru simplul motiv ca viata i-a intersectat cu acestia…
Probabil ca nu mai e chiar nimic de facut. Din pacate.
V-am citit articolul scris la intilnirea de 20 de ani de la terminarea liceului… suntem de-o virsta, am simtit aceleasi lucruri la propria agapa de 20 de ani… mi-am simtit profesorii la fel de dezamagiti…
Problema e ca am ajuns la fel de dezamagit ca si ei.
Ciprian Ciocan • 9 septembrie 2008, 1:22
Da.
Articolul rezuma toate frustrarile care au curs in mass-media si pe bloguri in ultimele zile. Ca sa ne putem schimba, trebuie mai intai sa ne vedem.
tavi_c • 9 septembrie 2008, 1:26
Daca nationala asta ar avea meci la mine in sufragerie ,m-as incuia in dormitor.
Redddog • 9 septembrie 2008, 1:54
Tamas si Lobont trebuie sa nu uite niciodata: sunt ceea ce sunt datorita ziaristilor. Au ajunsa sa dea autografe pentru ca niste oameni care si-au pierdut zile intregi stand dupa ei i-au dat la televizor, in ziare sau la radio. Cand Lobont lustruia banca de rezerve la Ajax mai bine ca un dulgher, ziaristii aia ale caror familii au fost jignite de portarul care a luat trei goluri mai usor decat paznicul de la Gradina Btanica din Cluj, ii luau apararea si scriau despre nedreptatile la care este supus de antrenor. Si Tamas a uitat ca este cunoscut pentru ca jurnalistii s-au incapatanat sa scrie despre el ca e unul din cei mai buni fundasi din Romania. Au trecut si peste faptul ca singurele lui reusite erau bataile din barurile din Brasov…L-au sustinut… Acum cei doi „eroi” din meciul cu Lituania au ajunsa sa muste mana care i-a hranit. Din pacate nationala Romaniei nu are nici fotbalisti nici caractere… Asa ca ziaristi nu mai asteptati scuze. Nu vor veni niciodata! Iar voi jurnalisti sportivi, pe viitor ar trebui sa tineti minte ce s-a intamplat acum!
mercenarul • 9 septembrie 2008, 4:06
BINE SPUS CATALINE,
DAR S-AR PUTEA INCERCA UN TRATAMENT PT. ANALFABETII ASTIA , SANU CUMPERE NIMENI NICI UN TICHET LA URMATORUL MECI, STIU CA E GREU CA SUNT DESTUI CARE (NU) GINDESC CA EI
requiem • 9 septembrie 2008, 4:07
As fi putut chiar sa te laud, pentru titlu inspirat si cateva tendinte sarcastice, dar mi-am amintit ca tu scrii de fapt si dai o ditamai importanta unui lucru marunt: echipa nationala.
Nu conteaza cat de important vreti voi sa faceti acest ‘concediu de relaxare’ care il reprezinta cele cateva meciuri de amatorim pe care le disputa nationala pe an, dar pur si simplu nu merge. A venit puternic din urma fotbalul considerat profesionist, cel de club, iar ‘nationala’ a ramas in mileniul trecut:
1. Un mecanism de imagine menit sa justifice tupeul FRF-ist, mandate noi, reguli smechere. Sa creada lumea ca cei de la FRF au o ocupatie si nu se tin doar de excurisii si postulate metafizice.
2. Un paradis pentru securisti olimpieni cu complex de semi-zeu, pentru antrenori proscrisi care se cred a 3-a reincarnare a lui Stalin, sau pentru potai expirate cu BAC-ul in palmares si cu cliseele patriotice sub coada.
3. O cabana montana pentru stranierii preaiubiti, care au un singur defect mancaia-ar accidentarile: s-au nascut in Romania. Poate daca ii vede lumea facand o fenta cu Belarus si Faeroe, uita ca de fapt ei platesc impozite pe alte meleaguri, ca de fapt jobul lor nu e la un angajator cu nationalitate romana. In fapt ei presteaza un hobby la o Federatie courpta cu cutitul la os. E ca si cum ar filma un spot publicirtar pentru FRF, in timpul liber, exact asta e nationala.
4. A da, nationala Romaniei sau ‘reprezentativa habarnistilor amatori’ este si locul unde se accidenteaza jucatorii care cu adevarat se streseaza, spre deosebire de ‘straineri fuduli si indolenti’ care se prezinta doar pentru a incasa laude si femei de pe statul de plata al FRF.
5. Si bineinteles, preamarita ‘nationala de lacuste’, este si motiv suficient sa casapim Liga 1 cum ni se scoala. E ca atunci cand trecea Ceausecu pe covorul rosu, toata lumnea sa oprea sa vada pe ciumetenia sa dand din labutza.
6. Motiv principal pentru presa sa schimbe macazul, dorind sa fenteze audienta in a crede ca scriu despre o chestie serioasa. In fapt e o inundatie de clisee neinteresante si repetitve despre niste figuranti unul mai fitos decat altul care isi petrec concediul cu gasca mioritica.
caligula • 9 septembrie 2008, 4:42
ar fi bine sa castigam la pas meciul cu feroe,sper din tot sufletul ca meciul cu lituanieni sa nu fi fost decat o ,,capcana,, intisa francezilor si sa castigam meciul impotriva lor
ne-ar ajuta foarte mult un rezultat de egalitate intre lituania si austria
cu sarbii e simplu: 3-3,4-4 si ascultam o vorba de duh marca dinu
cornel ,nu alexandra
asa sa fie!
ioantimisoara • 9 septembrie 2008, 6:33
corect, mistourile au inceput la Sofia, sunt opera lui Piti dar permise de federatie si pardonate de mass-media 8care a fost si ea complice la multe mistouri).
La Sofia dupa ce calificarea era asigurata, se juca capul de serie pentru grupele la mondiale, si o grupa mai acccesibila. acolo piturca din cel putin 3 motive trebuia sa bage sange proaspat in nationala: pt ca era evidant ca titularii cu olanda erau obositi si dupa o mare realizare nemotivati, pentru a testa jucatori noi pt euro, si pentru a avea o grupa usoara acum.
Al doilea misto a fost la „amicalul” cu Macedonia cand, calificati iarasi trebuia sa testeze jucatori noi pentru banca de rezerve de la Euro. Cu exceptia lui marius Niculae nu a facut-o.
Al treilea misto a fost campania de amicale inainte de Euro. Cam toate selectionatele calificate au avut ca. 5-6 amicale serioase inainte de Euro. piti si sandu s-au sinchisit la 2. Olanda Germania au avut in saptamanile inainte de euro cel putin 3 amicale, Romania unul singur cu Muntenegru (o formatie care exista de vreun an, si care e aidoma frantei, italiei sau olandei…)
Alt misto a fost selectia, alt misto tactica de loser cu franta (ciuca batailor), si culmea mistoului a fost meciul cu olanda. penultimul misto a fost ne-demiterea lui piti imediat dupa Euro. Ultimul misto 0-3 cu Lituania, cea mai rusinoasa infrangere din ultimii cel putin 30 de ani (avand in vedere adversarul). Voi cate mistouri mai suportati? eu nici unul.
Iustin • 9 septembrie 2008, 7:52
Si daca am fi cazut intr-o grupa mai usoara, oare la ce ne-ar fi folosit? Oricat de usoara ar fi fost, tot ar fi avut macar vreo doua echipe mai bune decat Lituania…
dan • 9 septembrie 2008, 7:57
DE CAND NU V-ATI MAI UITAT PE SITEUL FRF? REZULTATUL DE SAMBATA INCA NU APARE…NU O FI SITEUL LOR? SA-I SUSPENDE FIFA SI PE ACESTI ORDINARI DE LA FRF,CA NU SI-AU ACTUALIZAT SITEUL!!!E SFIDATOR CEEEA CE FAC ACESTI INCOMPETENTI.
Mark • 9 septembrie 2008, 8:39
-Cand ai un antrenor care in fiecare declaratie nu uita sa ne intrebe:cine e Romania sa castige tot?
-Cand ai un presedinte de Federatie care ne spune clar ca Romania nu-si propune sa se califice la fiecare turneu final
-Cand ai un presedinte de Liga care e intrebat de una si raspunde alta:Lasa dom’ne meciu’nostru,n-ai vazut ca si Franta a pierdut?
ma intreb ce motiv au jucatorii sa se oboseasca prea tare atunci cand mesajul e clar-usor baieti,bateti si voi pe cine puteti.Iar baietii,vazand ca nimeni nu e interesat de performanta,
plictisiti de monotonia cantonamentelor, incearca altceva ca de fotbal sunt satui de pe la cluburi.Si refuleaza.Arunca cu pietre,violeaza(virtual),mai batjocoresc un jurnalist,etc.Rezultatul?Meciul cu Feroe devine capital si DACA IL CASTIGA isi refac imaginea sifonata!!!!Deci se reabiliteaza intr-un meci cu Feroe.Ce rusine!!!!
DANY • 9 septembrie 2008, 8:42
BINE TOLO!!! DA PE EI!!! LOBONT & TAMAS = DEZASTRU
Gonzo • 9 septembrie 2008, 8:51
Bine Tolo, esti meserie!!!
***
G F • 9 septembrie 2008, 8:56
daca jucatorii romani ar avea drept antrenor un profesionist si nu un aflator in treaba, cum au acum, comportamentul lor ar fi altul. poti blama copiii dintr-o familie cu tata curvar si mama satanista? e usor sa arunci cu piatra, au dovedit-o si ei, insa mi s-ar parea interesant sa le luati un interviu pentru a putea explica ce s-a intamplat si de ce. jucatorii au vina lor, e limpede, insa lituanienii au declarat ca au fost TACTIC peste romania! ce moral le poate insufla un individ intunecos si lipsit de idei precum piturca? ce exemplu personal poate sa dea acest individ? in momente de cumpana trebuie sa dai dovada de leadership, in niciun caz de suficienta si aroganta. rabdare fata de jucatori deoarece ei mai pot arata ce stiu, cu conditia sa aiba un conducator. piturca a fost doar un profitor.
Eugen DELCEA • 9 septembrie 2008, 9:07
Stati linistiti,in Feroe vom castiga cu 2,3-0,Nasu si-a facut jocurile si nu-si risca scaunul!
Concluzie anticipata:ca si la Domenech,Federatia si-a lucrat antrenorul,ca sa scape de el…Mai precis,Nasu`,si nu e prima oara.Ati uitat de Hagi cu Slovenia,cand nu s-au gasit cateva mii dolari pentru o prelata?Deja se striga “Hagi-presedinte”si la dictatori nu le place!Atunci a fost complice si Dragomir,acum nu mai e,pentru ca a devenit si el “tinta-piept”…M.Sandu e uns cu toate alifiile.De la Sp.Stud. a terminat Comert Ext. fara sa vina la cursuri(ne spuneau profesorii),apoi facea tandem la “importuri”cu Gino Iorgulescu.Nu-i batea nimeni !Dragomir are dreptate:”Sandu nu uita si nu iarta!”Marian Iancu,Gigi Becali,Piturca,Dragomir.Mai inainte,insa,Pinalty,degeaba l-a plimbat,daca a vociferat…
Pornind de aici,luati meciul la purecat.De ce a fost Piturca atata de pasiv pe banca de la inceput si de ce credea ca isi bat joc de el…De ce au fost cei mai slabi Contra,Tamas(chiar si Lobont,spectator la 2 goluri),Radu Stefan,Marica si Bratu ?Toti de la Dinamo.De Marius Nicolae…atata stie,stopuri de 3m,ca la Euro.V-ati prins ca Dinamo va lua titlul anul asta?!!Marea greseala a lui Piti e ca l-a schimbat pe Radoi si nu a jucat cu Codrea.Intre timp s-a prins de miscare…Nu va mirati,nu le pasa de calificari!Piti a fost eliminat pt. Gagi,apoi Hagi a fost ghilotinat,am stat 8 ani acasa iar in 2008,Piti a fost atacat intai de Nasu`…Macar Ceausescu facea rotatia cadrelor in sistem,Sandu ii scoate definitiv pe cei care scot capul…
Din 1990 si-au pastrat functiile doar Mugur Isarescu,M.Sandu si liderii de sindicat.Nu din fotbal…
mircea • 9 septembrie 2008, 9:08
Ati gasit si voi ziaristii acum un motiv de refulare si acuma dati si voi cu piatra(pardon,cu pixul) intr-o echipa cazuta la pamant(la propriu si la figurat).
Si inca ceva:vorba aia cum e turcu’ ii si pistolul.La asa nationala de trei parale si o presa sportiva de doua parale.
iQ666 • 9 septembrie 2008, 9:08
eu zic sa-l aducem pe zeman la nationala. asta i-ar alerga pe idiotii nostri de-ar fugi toti k banel.. si atunci ar si reusi cate ceva
Sarpele • 9 septembrie 2008, 9:16
Forza Faroer Islands!!!! Hai baieti, distrugeti echipa asta „a noastra” de ***. Faceti macar un egal cu „ai nostri” (desi nu mai sunt de mult asa) si declansati SCHIMBAREA
iri • 9 septembrie 2008, 9:33
Fotbalul din Romania este mizerabil,suporterii naivi( sa nu zic altfel)atat timp cat mai calca pe stadioane iar ziaristii niste profitori ****.
terente • 9 septembrie 2008, 9:40
Bravo Tolo! …asa ziceam si eu…de fapt daca te uiti printre comentariile din gsp cred ca am fost primul care i-am asociat pe bravii nostri fotbaliatori aruncatori de pietre cu Fred si Barney…iar Pitzi=Dino…si cum dinozaurii au disparut , speram ca si la noi in curand…
zamolxe7 • 9 septembrie 2008, 9:49
Bravo TOLONTAN !
Piturca nu trebuie sa_si dea demisia !
***
zamolxe7 • 9 septembrie 2008, 10:09
Problema echipei nationale este rezultatul unui fenomen general al situatiei de la cluburile de fotbal din Liga 1 :
NU AVEM ANTRENORI !
De ce spun asta ?
1. Toate echipele au fundasi si MAI ALES MIJLOCASI cu galeata. Cel putin la capitoulul mijlocasi parca se iau la intrecere.
2. Toate tacticile antrenorilor de la echipele din Liga 1 sunt de „asteptare” cu pase in lateral si inapoi asteptand sa iasa adversarul din aparare si poate poate …
3. Din cauza asta meciurile din Liga 1 sunt nespectaculoase si PLICTISITOARE. Ce vrei de la 2 echipe care joaca la asteptare (adica la „tacaneala”) ?
4. Cu o echipa formata 99% din fundasi si mijlocasi cu ce mai ataci poarta adversa ? Cu … ??!!
5. Daca nu ai tactica pe atac CUM VREI SA MARCHEZI ??!!
6. Cate echipe din campionatele care se respecta joaca la asteptare ? NICI UNA !! Din cauza asta sunt si meciurile frumoase si spectaculoase ! AIA ATACA !
Din cauza asta :
NU AVEM ANTRENORI !
Chiar daca ai jucatori buni dar daca nu are cine sa-i invete tactica atacului 1
Din cauza asta nu suntem in stare sa batem echipele mici care stau numai in aparare !
De asta ne bat toate „ciurucurile” Europei pentru ca ne „sare tandara” ca nu bagam gol (si nici n-avem cum), ne ducem toti 11 la „frecat mingea” pe la 30m de poarta adversa, si aia scapa si … ne-o trag !
Echipa NATIONALA A ROMANIEI n-a fost in stare sa traga un sut ca lumea DE LA DISTANTA la (nu pe) poarta Lituaniei ! Si vrem sa dam gol !!??
Curaj! • 9 septembrie 2008, 10:13
Curaj, tricolori!
Puteţi învinge selecţionata Insulelor Faroe, chiar dacă e o forţă în fotbalul din Atlantic. Şi ei au tot două picioare. În plus, veştile care vin din tabăra lor sînt excelente. Portarului nu i s-a aprobat “medicalul”, iar fundaşul dreapta are o restanţă, deci probabil că nu vor fi unsprezece la fluierul de start.
Rămîneţi totuşi vigilenţi: ar putea băga în echipă spectatori, ceea ce ne-ar cauza mari probleme, pentru că nea Piţi nu-i are în fişe. Grijă mare şi la golgeterul lor, poştaşul acela de 47 de ani care anul trecut a înscris un hat-trick în meciul cu selecţionata şcolii de balet din Toftir. După operaţia de înlocuire a şoldului stîng e mai lent, deci dacă veţi sta doi fundaşi pe el, sigur îl veţi anihila.
Cu Lituania am greşit doar pentru că ne-am descoperit. Cînd s-a mai pomenit ca România să joace cu mai puţin de 6 fundaşi în faţa unui adversar de un asemenea calibru? Cu Faroe trebuie să fie în teren nu 11 atacanţi, ci 11 apărători, care să degajeze puternic din orice poziţie, către ocean. Cînd vor rămîne fără mingi, ei, ca organizatori, vor pierde cu 3-0. Nici măcar nu va trebui să alergaţi, ca lituanienii.
Trebuie să avem în continuare toată încrederea în nea Piţi. Dacă sîmbătă a reuşit să ne deruteze pe toţi cu aşezarea în teren, înseamnă că-i poate zăpăci şi pe faroezi.
Mă gîndesc la o variantă cu Radu Ştefan şi Lobonţ vîrfuri împinse, Dică pe ambele extreme şi nea Fane Iovan în poartă.
Sau, de ce nu?, să-i convoace pe Stelea, Petrescu, Prodan, Belodedici, Mihali, Munteanu, Lupescu, Popescu, Hagi, Dumitrescu şi Răducioiu. Or fi poate cam bătrîiori, dar ei n-ar fi pierdut, sîmbătă, cu Lituania, nici dacă jucau în picioarele goale.
Liviu71 • 9 septembrie 2008, 10:14
Interesant punct de vedere. Pertinent si cu accente de ilaritate, articolul este excelent. Felicitari Tolontan! Totusi, o intrebare ma rascoleste… Citeste cineva zbaterea asta a voastra(si daca da se vor lua macar in era asta masuri reparatorii?) sau este doar o munca a lui Sisif?!?…
Cătălin Tolontan • 9 septembrie 2008, 10:16
Liviu71: multumesc. dc ne citeste cineva? in august, gsp.ro a avut peste 1.1 milioane de vizitatori unici. iar editia tiparita este citita de peste 100.000 de oameni pe zi
Liviu71 • 9 septembrie 2008, 10:17
Excelenta fina ironie a celui/celei se semneaza cu pseudonimul !!!!!!!!!!!!!!!!!
vlad • 9 septembrie 2008, 10:18
@curaj!
Excelent comentariu! Scrii mai bine ca multi „profesionisti” din presa…
Liviu71 • 9 septembrie 2008, 10:18
Erata: Curaj era pseudonimul de care aminteam.
Cătălin Tolontan • 9 septembrie 2008, 10:18
gonzo, dany, terente, VS: multumesc
Cătălin Tolontan • 9 septembrie 2008, 10:19
Liviu71, vlad: ceea ce a postat @curaj cu mult curaj este articolul lui adrian georgescu, pus astazi pe prima pagina a gazetei 🙂
Liviu71 • 9 septembrie 2008, 10:20
Catalin Tolontan multumesc pentru reply. Era vorba daca citeste cineva din cei ce pot lua masuri reparatorii la nivel de nationala… Nu de noi cititorii, care sigur, putem reprezenta o forta, insa una fara drept de veto, din nefericire…
Comentariile sunt închise.