TOLO.RO
Banda anunţurilor prin sms ameţeşte telespectatorii A1 în timpul meciurilor
luni, 3 noiembrie 2008, 8:52
Banda anunţurilor prin sms ameţeşte telespectatorii A1 în timpul meciurilor
„Călcaţi-i pe cap!”, spune GICĂ STelistu din Focşani, pentru ca, peste numai cîteva minute, să vină şi replica: „Voi, vorbiţi, mă-i aurolacilor?!”. Semnează Marius G, dinamovist din Băicoi.
Aceste mesaje şi alte cîteva sute, mai puţin radicale, au defilat în subsolul ecranului transmisiei Antenei 1 la Dinamo – Steaua. Pentru cel mult 2.500 de euro de meci, nu se strîng mai mulţi bani din sms-uri, A1 îşi minează munca de a transforma meciul-vedetă într-un eveniment.
Nu e vorba doar de violenţa sublimată a mesajelor. Asta se poate rezolva printr-o moderare mai atentă. Dar linia aceea de anunţuri, croll în terminologie TV, curge fără întrerupere şi dă senzaţia de vertij, de parcă meciul s-ar disputa pe o bandă rulantă, la mall.
Antena 1 a investit enorm în transmisiile sportive. Reluările sînt excelente. Datorită unghiurilor clare, fazele controversate şi-au pierdut potenţialul de deturnare a spectacolului. Comentariile sînt inspirate şi competente în marea majoritate a situaţiilor. Pachetul grafic participă şi el la fizionomia civilizată.
În aceste condiţii, e pur şi simplu lipsit de respect, în primul rînd pentru public şi apoi pentru propriile eforturi, să manelizezi cadrul pînă la a ajunge să semeni cu „televiziuni seeenzaţionaleee”, după cum observa Răzvan Boanchiş în „7 plus”.
Nici o televiziune europeană nu face aşa ceva. Dacă dai zeci de milioane de euro, încerci să duci pînă la capăt conceptul de produs premium. Banda de sus cu „ZU” la meciul „naţionalei” a fost o idee haioasă şi agreabilă prin intermitenţă. Banda de jos, monotonă şi derutantă, e altceva!
Pînă la urmă, meciul e experienţa oferită oamenilor din faţa micului ecran. În acest caz, ne trebuie o pastilă pentru rău de mare.
Adrian Valeanu • 4 noiembrie 2008, 8:38
Ai dreptate Tolo si ma mir ca ai indraznit sa iei o astfel de atitudine, Asta denota ca iti pastrezi verticalitatea, chiar daca esti si tu bagat pana in gat in politica acestui trust mediatic. Acum, asteptam replica celor in cauza.
thorianrapid • 4 noiembrie 2008, 8:59
eu cred ca aceeasi banda va fi vazuta si la urmatorul derby (rapid-steaua), in ciuda sau chiar din cauza articolului de mai sus. Daca o scot recunosc ca au gresit, iar tu ai avut dreptate. Cum sa plece urechea un om de tV la ceea ce spune un gazetar. e absurd 🙂
stiinta23 • 4 noiembrie 2008, 8:59
foarte corect! scoateti sms-urile si…..AFISATI SCORUL!!!!!!! Cred ca nu e chiar atat de greu!
Andy • 4 noiembrie 2008, 9:05
Ai dreptate. Cea mai enervanta chestie este asta despre care ai vorbit. Mult mai bine ar fi sa dea scorul.
montezuma • 4 noiembrie 2008, 9:08
citind comentariul iti dau dreptate. totusi eu care am fost 100% implicat in desfasurarea meciului nu am observat nicio banda derulanta niciun zu la meciul nationalei…nimik. sotia mea are talentul de a observa chestiile astea la o transmisie sportiva (culoarea reclamelor, numele ciudate ale jucatorilor sau arbitrilor ex cristinica, samd) dar ea se uita doar ca sa isi petreaca timpul alaturi de mine nu din pasiune pentru fotbal. eu nu am vazut decat o echipa foarte buna egalata de o echipa ** dintr-o faza ** dintr-un noroc ** care sper sa se razbune in urmatorul sezon de cupe europene. Allez OM!!! cu sau fara banda derulanta.
yoz • 4 noiembrie 2008, 9:28
Cataline, mai lasa-ne cu camerel voastre de luat vederi, pebtru ca tocmai acestea n-au surprins momentul intrarii la Dayro din suprafata de pedeapsa. Ati reusit sa puneti reluari abia dupa meci si dintr-un singur unghi. Iar penalty-ul afost indiscutabil. legat de comentarii, la meciul de sambata au atins culmea penibilului in materie de nesimtire si partizanat. Le aveati voi mai de mult, asa ca nu incerca sa scoti in fata comentatorii, ca nu avem asa ceva. In Romania, nu avem un comentator bun, singura parere de rau este ca nu putem vedea meciuri cu un comentator strain…
un vechi dinamovist • 4 noiembrie 2008, 9:35
In sfarsit cineva din interiorul Antenei se revolta impotriva acestor sms-euri. Sunt chiar grotesti in exprimare si greseli de scris.
Felicitari. Are cineva urechi de auzit? Ca ochi sa vada se para ca n-au?
hi5 • 4 noiembrie 2008, 9:35
nu ma asteptam sa scrii tu despre mizeria de croll, credeam ca e ok pentru tot trustul gsp ;))
mai varza decat decizia de a pune aceasta banda in tp meciurilor mi se pare sa stai si sa crii sms-uri de incurajare in timp ce echipa favorita e pe teren.. **? :p
luis • 4 noiembrie 2008, 9:35
Ai perfecta dreptate, si eu consider burtiera cu tampenii un factor disturbator. Poate ar fi trebuit stiut ca scroll-ul este specific televiziunilor de stiri… Sa ne asteptam si la filme cu comentarii agramate, emisiuni de cultura cu dezbateri manelistice in partea inferioara a ecranului??
Armanovici • 4 noiembrie 2008, 9:40
Transmisiile trustului A1 sunt jalnice!
Parca meciul e transmis cu camera de la telefonul mobil,calitate slaba a imaginii,putine camere, execrabil!
Plus intreruperea meciului pt reclame care ma scoate din sarite, totul e jenant.
Doar in tari ca Romania asa ceva poate fi acceptat doar de dragul vizionarii meciului!
spectator • 4 noiembrie 2008, 9:43
Foarte corect ce spui Catalin; eu de la inceput m-am enervat pe aceea banda pt ca este deranjanta; urmeaza probabil un sir de reclame…bani sa iasa…oricum din tot ceea ce a facut A1 + GSPTV anul asta a reiesit un singur lucru: nu ne intereseza sa transmitem pt impatimitii de fotbal, ci sa ne scoatem noi banu’ cat mai repede si mai gros!. De vina este nu A1+GSP, ci Liga lui Mitica care a „organizat” aceasta licitatie intr-un mod total neprofesionist(in momentul de fata cam 60-65% din amatorii de fotbal din Romania nu pot receptiona GSP, asa ca deocamdata LIGA are o mare bila neagra din partea noastra).
Ce „frumos” arata blocurile cu zeci de antene pe la balcoane si ferestre (pt ca unii aveau si pt alti furnizori DTH: Dolce, Boom, Max, Focus,…!!!!). Acum daca vrei sa vezi totusi meciurile, iti mai pui una, mai platesti un abonament in plus, pt ca cel de la Dolce (de ex) nu a expirat inca…Toti ziaristii care iau partea GSP-ului nu ar trebui sa faca decat comentarii pur sportive, nu sa ia apararea postului fara sa cunoasca bine realitatea din tara!!
ia-ti masina! • 4 noiembrie 2008, 9:48
Aveti dreptate dar nici chestia cu „ZU” nu as pune-o pe plus…pe mine chiar m-a deranjat!!!!!!!
ilarionciobanu • 4 noiembrie 2008, 9:50
catalin,
in afara de banda cu mesaje mai e o problema suparatoare. aproape la nicio televiziune din romania nu reusesti sa vezi echipele, minutul si scorul in timpul meciului. poate ca un semnal dat de voi din interior cantareste mai mult decat celelalte cateva (zeci de)mii venite din exterior. chestia asta tine tot de o transmisie civilizata.
Tep • 4 noiembrie 2008, 9:54
Nu mi se pare gresita ideea atat de demonizatei bande care defileaza. Problema este cu gibonii care nu inteleg ce inseamna acela un comentariu despre meci si trimit tot felul de stupizenii. Sa fim corecti, de cate ori nu ne-au enervat cele spuse de comentatorii meciurilor? Banda iti da ocazia ca in astfel de momente sa iti exprimi o parere pe care tu o consideri mai avenita, banda inseamna interactivitate. Sunt de acord ca multe din mesajele ce curg acolo, nu au ce cauta, dar … asta e nivelul fotbalului romanesc. Cand la stirile „sportive” vezi numai mondenitati din viata fotbalistilor si cand sunt ridicati in slavi fotbalistii, nu pe baza calitatii jocului lor, ci pe baza masinilor, iubitelor, etc., atunci la ce sa te astepti de la marea majoritate a microbistilor? In concluzie nu am nimic cu banda, insa gasesc ca problema este mocirla din fotbalul romanesc: nivelul jocului, nivelul presei sportive si nu in ultumul rand nivelul suporterilor.
dstiuca • 4 noiembrie 2008, 10:10
De ce oare s-au infintat 3 (sau 4 ca nu stiu exact) GSPTV-uri care transmit ori acelasi meci toate ori transmit reluari la nesfarsit?
Eu cred ca ar fi trbuit sa transmita meciuri din Liga 1 si alte televiziuni macar pentru spititul de competitie. Si apropo de meciul in cauza, a fost tranmis si pe toate ce 3 (sau 4) GSPTV-uri, nu?
As fi foarte interesat de raspunsul domnului catalin Tolontan, jurmalist GSP (fara TV).
Maty • 4 noiembrie 2008, 10:20
Mciul in cauza a fost tranmis de Antena 1 :)). Erau x gspuri cind se dadeau x meciuri in paralel in liga 1, adik de la aceeasi ora. asta e raspunsul
omu • 4 noiembrie 2008, 10:21
binenteles … sunteti hotarat…
ce ne facem domnule Tolontan cu faptul ca GSP tolereaza fapte PENALE pe mysport.ro?
incitari la ura interetnica, incalcari ale art 317 dn codul penal, instigari la stramutari ale unei comunitati etnice in afara teritoriului Romaniei..
sigur, ziceti ce vreti , dar macar luati masuri…
armata ultra • 4 noiembrie 2008, 10:32
de unde o scoti pe asta cu „reluari excelente”? „unghiuri clare”? calitatea transmisiei e execrabila, e mult sub ce oferea anul trecut kanal d si mult sub ce vezi in liga campionilor la meciurile echipelor mari, unde si un banal fault il reia din 3 unghiuri.
ca sa nu mai zic ca disperati oamenii prin neoferirea permanenta a scorului. asta e metoda voastra de a tine spectatorii captivi, nu le ziceti scorul ca sa mai stea 15 min pe post?
mai aveti mult de lucru la calitatea transmisiei!
mako • 4 noiembrie 2008, 10:35
Corect!Banda aceea este extrem de enervanta si imaginati-va ca numai niste pusti fara creier sau minori pusi pe shotii stau in timpul meciului sa scrie smsuri.Ma refer la generatia nascuta pe mirc sau pe mess care nu stie altceva decat chat si smsuri.E patetic ce se poate face pt 2,3mii in plus.La urmatoarele meciuri astept ca anumite „fetite” sa-si lase nr pt „servicii complete” 🙂
Si acum pt cei de la gsptv…daca tot se vrea a fi o tv tare pune-ti va rog si scorul in stanga ecranului sub minutele de joc, alaturi de echipe, de ce lasati doar: min35/Rapid-Buzau fara sa fie si scorul afisat???Ca tot vorbea dl.Tolontan de tv civilizate…altfel, pare bataie de joc.
dado • 4 noiembrie 2008, 10:40
frate da faptul ca cei 2 comentatori erau clar pro dinamo, nu a vazut nimeni???????? ca se-njura aia asta e, e singura lor distractie in viata, da gradinescu e prea partinitor frate pt a comenta meciurile lu dinamo, e pe fata dinamovist
dado • 4 noiembrie 2008, 10:44
tolo frate iar nu vezi padurea din cauza copacilor. pericolul e sa ajunga dinamo in liga campionilor si jocul in.fect al echipelor, nu transmisia. apropos tu vezi meciurile la tv? nu te duci la stadion, mai ales la derbyuri? jurnalism de romanica, n-am ce zice. va dati singuri cu firma-n cap
catalin • 4 noiembrie 2008, 10:47
ce amuzant esti cand ridici in slavi transmisiunile penale pe care le fac antena si gsp-ul…penibil…comentariile f slabe, calitatea imaginii nu mai spun..
eLeM • 4 noiembrie 2008, 10:53
pt Marius din Oradea, „post”-ul nr. 6: expresia „marea majoritate” nu e pleonasm, deoarece o majoritate poate fi mică, la limită (51%) sau mare (99%); pentru completarea ideii, nici „mare mulţime” nu e pleonasm, fiindcă mulţime e o noţiune relativă, care nu respinge aprecieri de tipul mare, mică ş.a.m.d
oana cojocaru • 4 noiembrie 2008, 10:59
btw, banda aia nu se numeste „croll”, ci „crawl”
ortega • 4 noiembrie 2008, 11:04
Majoritatea celor de aici au dreptate , oare ce-i de la antena1 nu se uita la meciuri , sa vada ce calitate a imagini ** au? Chiar nu se poate face nimic in privinta calitatii transmisiei?
zabriskie • 4 noiembrie 2008, 11:05
asa’i ca a fost o idee minunata banda aia haioasa si draguta de sus in care se advertiza simpaticului post de radio din acelasi trust? si mie mi’a placut foarte mult…oare cine o fi avut ideea asta nemaintalnita si fara precedent de product placement…
berbec • 4 noiembrie 2008, 11:09
Transiterea unui meci de gsp sau de antena 1 pare mereu un examen mult prea mare pt voi. Sunteti complet pe afara..
In strainatate asa se transmite meciul ??
–Afisati scorul si minutele in permanenta 90 min , nu numai cand v-a treziti voi.
— Scoate-ti prostia aia cu sms. E o idiotenie pt copii de 15 ani care le incarca masa cartela
— Scoate-ti prostiile alea de reclame din timpul meciului , e o prostie frate sa stai sa te uiti la meci cu TV dat tare si iti apare dintr-o data in CAH de reclama la adezivi si cine stie ce alta aberatie.
— Baga-ti mai multe camere din diferite unghiuri sa aveti si voi reluari mai bune
— Mai afisati si voi in timpul meciului din cand in cand posesia , suturi pe poarta , faulturi etc.
— SI schimbati-va de urgenta comentatorii , sunt jalnici . defapt e prea putin spus jalnici , ar trebui sa fie si ei impartiali , nu sa tipe la un gol juma de ora numai k le iese lor biletul la pariuri.
In rest mai nimic , stiiti k sunte-ti praf
Lush • 4 noiembrie 2008, 11:16
Eeee, nici comentariile nu sunt chiar de prima mana, dar faza cu mesajele e penibila!
Ei nu zau ! • 4 noiembrie 2008, 11:21
Ce usor e sa te sesizezi din oficiu, dar sa nu vezi barnele din ochiul tau. Tolo, pe prima pagina in gsp-ul de azi troneaza nea Dorinel Munteanu. Poate ai uitat, insa astazi este 4 noiembrie 2008, marti, iar de la ora 21:45, in Liga Campionilor, CFR Cluj joaca cu Bordeaux. Nu sunt fan CFR, insa ma deranjeaza ipocrizia si aroganta unora ce dau lectii de conduita, insa ei nu au minima decenta de a recunoaste ca au contribuit la decaderea mediul fotbalistic din Romania. Voi, Tolo, presa sportiva, ii promovati pe Gigi Becali, Turcu, Borcea, Copos, Iancu, Mititelu, Penescu si alte ”personalitati de calibru” din forbalul romanesc. Voi, Tolo, aveti in ziua meciului CFR – Bordeaux, decisiv pentru calificarea in optimile Ligii Campionilor, premiera pentru Romania, coperta cu Steaua, echipa ce nici teoretic nu mai are sanse de primavara europeana in Liga. Si tu, Tolo, ajungi sa oferi pilde si lectii de viata? Jenant.
Cosmin, student la Cluj • 4 noiembrie 2008, 11:32
:)) „baga-ti”? „scoate-ti’?? Vai ** nu „sti-ti”:))) sa „scrie-ti” si sa „vorbi-ti”, si in fata unui calculator, toti sunteti niste zei ai sportului, si ai tuturor lucrurilor ce exista in lumea asta. Poate ar trebui sa mai mergeti pe la scoala, in loc sa stai sa „citi-ti”(nu pot sa ma abtin :)) ) gazeta, si cand veti deprinde si skill-ul asta cu litere, poate va iese mai bine un comment aici 😉 Pacat de voi ca sunt sigur ca sunteti copii destepti(si nu ascultati manele)…sau???
nicushor • 4 noiembrie 2008, 11:44
domnule tolontan ** ne credeti prosto poate dumneavoastra ati putut vedea primele 30 min din partida UNV CRAIOVA-CS OTOPENI DAR NOI NU EU ZIC SA O LASATI BALTA CA SI COMENTARIILE IN MAREA LOR MAJORITATE SUN PROASTE SI PARTINITOARE
VA MUL
Ivy • 4 noiembrie 2008, 11:57
Au zis şi oamenii să mai câstige un ban în plus, chiar dacă e inestetic…
Andrei 2/3 • 4 noiembrie 2008, 12:07
Ce reluari excelente? ce transmisii exceptionale? de 2 lei -asta e adevarul. reluari derutante, in timpul jocului modul de filmare e jenant. daca vreti sa invatati, urmariti modul de filmare a ligii campionilor.
ciupi • 4 noiembrie 2008, 12:08
daca se va rezolva asta iar cineva va avea barbatia de a elimina falsa pudoare prin neafisarea permanenta a scorului parca-parca se poate spune ca am intrat in rindul patru, banca de la geam.
Holostencu Florin • 4 noiembrie 2008, 12:12
Stiti ce va mai lipsea?
Intr-un colt imaginea permanenta a lui Jiji.
De prin blogosferă… • 4 noiembrie 2008, 12:18
[…] Iar de la nenea Tolo, ca şi mine e nemultumit de Antena 1 pentru că provoacă microbiştilor rău de mare… […]
CPU • 4 noiembrie 2008, 12:20
„Antena 1 a investit enorm în transmisiile sportive. Reluările sînt excelente. Datorită unghiurilor clare, fazele controversate şi-au pierdut potenţialul de deturnare a spectacolului. Comentariile sînt inspirate şi competente în marea majoritate a situaţiilor. Pachetul grafic participă şi el la fizionomia civilizată.”
cea mai tare gluma pe anu asta.
😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀
lucian • 4 noiembrie 2008, 12:37
catalin, mi-e teama ca si bara cu Zu e la fel de penibila si nepotrivita, mai ales prin mesaj, ca si SMSurile derulante din timpul meciurilor de Liga I.
OVI • 4 noiembrie 2008, 12:41
jEESUS…deci tot era perfect pana la banda anunturilor.
A mai zis cineva…dar in ziua in care o echipa romaneasca (totusi) e aproape de cea mai mare performanta din ultimii (10-20?:p) ani de-abia gasesti cate o stire despre CFR.Totusi m-am amuzat cand am vazut prima pagina de la ziarul GSP.Poate ca cei de la CFR n-au stiri asa senzationale.
dado • 4 noiembrie 2008, 12:48
bai tolo da rau de mitica dragomir sau de mircea sandu nu mai ai ma? noroc cu cfr-ul frate ca sunt straini ca fotbalul romanesc e vai de el, despre asta vreau sa scrii nu despre animozitatile voastre interne. spalati-va rufele murdare in familie (asta asa ca vad ca tii la deontologie)
mircea • 4 noiembrie 2008, 12:49
NU DOMNULE TOLONTAN, TRANSMISIILE NU SE RIDICA LA NIVELUL ASTEPTARILOR, CAMERELE NU SUNT POZITIONATE IN CELE MAI BUNE UNGHIURI, NICI RELUARILE NU SUNT PERFECTE, DE COMENTARII NU MAI VORBIM, SUB ORICE CRITICA SI PARTINITOARE.
LA DERBY COMENTATORI AU FOST PRO DINAMO. DESI STEAUA A FACUT UN MECI BUN, NU AM AUZIT UN CUVANT DE LAUDA LA ADRESA STELISTILOR. RUSINE ANTENA1.
x • 4 noiembrie 2008, 12:49
Asa e, ai dreptate. Ca sa nu mai vobim de acele clipuri publicitare difuzate in timpul meciurilor sau de secundele sau chiar minutele de intarziere atunci cand se da legatura. Meciurile sunt deja incepute, iar noi urmarim reclame stupide. Sa le fie rusine ***
mircea • 4 noiembrie 2008, 12:50
APROPO VI SE PARE NORMAL CA MECIUL SA FIWE COMENTAT DE EMIL GRADINESCU CARE A FOST SPORTIV LEGITIMAT LA DINAMO?
dado • 4 noiembrie 2008, 12:51
tolo frate iti zic eu ca daca era fotbal de calitate nici nu mai bagam de seama banda aia, ia-te si tu frate de ce ne doare, de calitatea fotbalului si a fotbalistilor
mircea • 4 noiembrie 2008, 12:53
DE REGULA REPRIZA A-II-A ESTE DIFUZATA DIN MINUTUL 48-49, DATORITA RECLAMELOR CARE NU SE MAI TERMINA. ATAT PE ANTENA CAT SI PE GSP.
mircea • 4 noiembrie 2008, 12:56
IN CONDITIILE IN CARE CELELALTE COMPANII REFUZA PRELUAREA GSP, ORICE EURO CONTEAZA. Gradinescu ia circa 10. ooo. de euro lunar.Si ceilalti ccrainici au salarii mari, asa ca trebuie adusi bani, altfel isi iau talpasita si se duce *** sandramaua.
malasu • 4 noiembrie 2008, 12:58
„comentariul” este jalnic – cei care spun povesti in timpul meciului, pentru ca numai comentatori nu sunt, repeta la nesfarsit stirile din ziare, nu cunosc jucarorii din campionatul intern decat dupa ce verifica lista de joc, pretind ca sunt antrenori si cunosc toate schemele de joc, deci jalnic.
antena1/gsptv incearca sa faca ceva senzational dar rezultatul este evident jalnic. sms pe bara = otv: sansa data unor ** sa-si emita prostiile in schimbul unei taxe.
Rezulta: antena1/gsptv = JALNIC/VARZA.
Mateo • 4 noiembrie 2008, 13:23
Nu ma asteptam sa citesc in gsp un articol in care se critica A1…. dar uite ca m’am inselat. Nu pot sa zic decat felicitari Tolo… sau in fine, pana la urma chiar trebuia sa sesizeze cineva *** si sa traga un semnal de alarma, dar ma bucur ca ai facut’o tu. Nici la comentariu nu stau prea bine posturile astea (gsp si a1).. dar tot se incearca ceva si poate cu timpul se vor „aclimatiza” si comentatorii….
bogdan • 4 noiembrie 2008, 13:31
tolontane daca ce faceti voi aici si pe la antene se poate numi jurnalism……. Are Andrei Plesu un articol in Dilema Veche de ieri, poate ar trbui sa-l cititi. Sper ca macar unii dintre voi sa inteleaga ceva.. PS: singurul ziarist de la „gazeta” e Andrei Vochin.***….. Jenant!
John Powell • 4 noiembrie 2008, 13:37
Observatie pertinenta. Obositor si enervant. Daca va aparea in zoom si figura lui CIOACA, si vor mai aparea si 2 mansete verticale cu indemnuri de genul celor semnalate, atunci deja ANTENA-1 se va putea masura cu OTV…
Comentariile sunt închise.