TOLO.RO
Dorinel duce o felie a culpei, iar Uhrin merită restul tortului, dar poate că o dată pe sezon e just să ne aruncăm ochii şi în altă parte.
sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 11:28
Dorinel duce o felie a culpei, iar Uhrin merită restul tortului, dar poate că o dată pe sezon e just să ne aruncăm ochii şi în altă parte.
În careul de 16 metri, pentru că, vorba lui Andrei Vochin, „la mjlocul terenului arbitrăm şi noi”. Acolo însă, în dreptunghiul verde ca de ruletă, unde fiecare bilă ţopăie decisiv, trebuie să ai ochi şi valoare, trebuie să ai minte şi integritate, trebuie să ai ceea ce a avut aseară Cristi Balaj.
El a trecut cu un gest uşor peste căderea lui Dayro în careul lui Poli, în prima repriză, şi, mai apoi, peste cea a lui Gigel Bucur, care a cerşit şi el un penalty. Poate că sună prea tare, obişnuim să elogiem fotbaliştii, nu brigada, dar Balaj deţine o suveranitate discretă, un fel aproape unic de a ţine meciul în mînă, fără a ieşi în evidenţă. Revedeţi momentul golului de 2-2 al lui Rădoi şi veţi observa cum Balaj se trage în spate ca să nu stingherească faza. A fost o formă explicită de respect pentru fotbal, venită de la un arbitru implicit, adică foarte bun!
bogdan • 16 noiembrie 2008, 9:02
nu stiu ce ati vazut la televizor dar din tribune..arbitrajul a fost foarte prost. atit asistentii cit si centralul.nu ati observat ca tusierul de pe partea tribunei oficiale, de multe ori, era in spatele linie de aparare? centralul a luat multe decizii gresite, dar elogiem arbitrii ca sa ii facem mari nota mea pt ei 5 cu indulgenta!
stai relax suprem • 16 noiembrie 2008, 9:03
nu va agitati atat cu balaj… Uitati-va la faza in care a dat Dayro in bara. Ce a pacut Pantilimon? l-a luat cu fulgi cu tot pe Neaga fara sa atinga mingea. Si ce daca e in sase metri? A atins mingea? trebuia, dupa parerea mea, daca nu s-a concretizat avantajul, PENALTY. Ce parere aveti?
marius710 • 16 noiembrie 2008, 9:09
maniera de arbitraj a fost buna, europeana. greselile au fost multe. majoritatea observatiilor (inclusiv referitoare la pozitionare) ale celorlalti sunt corecte
teo • 16 noiembrie 2008, 9:10
Reprezentanta de baza a Romaniei in UCL,o echipa de 2 lei,care an de an ajunge in liga,fie pe spagi grosolane din partea celui mai***om din europa,fie din cauza brichetelor si lista poate continua,cert este ca an de an ne face din ce in ce de ras mai rau,nu au ce cauta acolo domnilor,uitati-va si in campionat,zero barat,nimic,nu neg istoria stelei,nu ma intelege-ti gresit,dar de cand e **** la echipa,steaua e in deriva si este mentinuta artificial acolo unde este.Steaua trebuie deconectata de la aparatul numit Gigi Becali si sa isi reanceapa adevarata ei viata ca sa isi poate incepe scrierea unei istorii post decembriste’89.Pana atunci…RUSINE!!!
Igor • 16 noiembrie 2008, 9:10
Felicitari pentru articol. Si eu am remarcat faptul ca, la faza golului lui Radoi, arbitru s-a dat in spate, sa-l lase pe jucator sa joace. Noi romanii avem boala sa ne plangem de arbitraj, chiar cand uneori e foarte corect, ori cand se fac greseli rare si neintentionate. Si apoi, daca suntem imediat gata sa-i blamam pe arbitri atunci cand gresesc, de ce sa nu-i felicitam cand isi fac bine treaba?
olteanu stelist • 16 noiembrie 2008, 9:15
stimate domnule tolontan, sunt siderat dupa meciul de aseara asa ca voi reveni cu un alt comentariu putin mai incolo
hultoana • 16 noiembrie 2008, 9:21
hotie pe fata cu arbitrii , mai ales in ultimele 10 minute asa ca lasati-o balta
victor L. • 16 noiembrie 2008, 9:29
Cit fu mai scorul? batura stelistii? *****,astia nu bat pe nimeni, isi trimit batausii in tribuna.
comunistul • 16 noiembrie 2008, 9:29
La Dayro a fost obstructie si la Gigel simulare. Totusi aici este ceva de discutat. In unele cazuri astfel de obstructii sunt penalizate, vezi atacanti care arunca mingea si merg spre aceiasi directie pe care se interpune un aparator,in altele nu, vezi cum unii protejeaza mingea sa iasa in aut si obsructioneaza pe cel care vrea s-o joace. De acord cu cititorul care a zis la asa fotbal asa ziaristi ***
lukas • 16 noiembrie 2008, 9:43
Arbritaj prost-la fazele simple ! Comentariul la TV penibil ! Ce ma intereseaza pe mine istoria fotbalului?! Pe mine ma intereseaza meciul pe care il urmaresc in direct, nu ce s-a intamplat acum 10 ani !Ei nici nu urmareau meciul, nu stiau ce jucatori sunt la minge …
Mirel • 16 noiembrie 2008, 9:45
Eu sunt obiectiv, nu tin nici cu steaua si nici cu poli. Mi-as dori ca toti arbitrii sa arbitreze ca Balas in meciul de aseara.
dmf • 16 noiembrie 2008, 9:50
Ce tot insistati pe faza cu faultul lui Badoi asupra lui neaga ca ultim aparator? Care fault, BADOI A LOVIT MINGEA, in consecinta arbitrul a gresit, meciul trebuia lasat sa continue, dar eu unul nu pot sa-l acuz nici macar la acea faza ca a fost partinitor, pentru ca abia in urma reluarii am vazut di eu ce s-a inamplat la acea faza.
Adrian • 16 noiembrie 2008, 9:50
Andrei, inainte de prima bara a lui Moreno, a fost penalty la plonjonul lui Pantilimon asupra lui Neaga, pentru ca portarul nu atinge mingea.
Bucur Gheorghe • 16 noiembrie 2008, 9:51
In meciul Steaua-FC Timisoara am avut parte de un arbitraj impecabil si extraordinar. Nu cred ca am mai vazut, in Romania, un asemenea arbitraj bun. Acest aspect certifica faptul ca daca se vrea, se poate. Nu putem crede, decat ca celalalte arbitraje din celalalte meciuri, de dupa 1989, in mare parte au fost ordonate.
Dupa meciul Steaua-Timisoara Balaj a demonstrat ca este cu 10 clase peste Tudor, care are foarte multe pete….
alex • 16 noiembrie 2008, 10:03
ce comentarii aiurea !!! cum se poate spune ca a fost un arbitraj slab ? aaa, daca Steaua ar fi castigat, Balaj era erou pentru voi !!
rsn • 16 noiembrie 2008, 10:22
arbitrajul a fost slab!
123sd • 16 noiembrie 2008, 10:34
adrian inainte de faultul cert a lui pantilimon asupra lui neaga a fost ofsaid …retine aspectul asta daca nu era ofsaid se dadea penalti
adrian • 16 noiembrie 2008, 10:37
si mie mi s-a parut un arbitrajbun al lui Balaj, dar nu stiu cati din dumneavoastra ati vazut partida de la Craiova, dintre Universitatea si Rapid, pe langa ca a fost un joc incrancenat si pe alocuri spectaculos, a fost si un arbitraj, impecabil si discret. Nu m-am dezlipit de televizor tot meciul, si m-am uitat in special si la arbitrii(la deciziile lor), o decizie gresita nu am vazut. Din punctul meu de vedere totul a fost ca la carte. Am avut ce invata din acest joc. Si apropo brigada de arbitrii a fost: A: Hategan Ovidiu (Arad)
A1:Popa Ionel (Pascani)
A2:Savaniu Marcel (Sibiu)
R: Draganescu Mugurel (Breaza). Felicitari!
Ionut • 16 noiembrie 2008, 10:43
Ce arbitru bun … dar ce comentariu prost! Nu stiu de de Vochin accepta sa comenteze in echipa cu „celalalt” care nu are nici o idee clara. Va rog sa urmariti comentariul si veti vedea ca are pareri contradictorii despre echipe pe parcursul meciului. Problema este ca este foarte categoric in tot ceea ce spune de parca ar detine adevarul absolut. Seamana foarte mult cu stilul populist al politicienilor sau al unor oameni de joasa speta – gen Gigi Becali. *** este mare pacat de talentul si cunostintele domnului Vochin care este, in opinia mea, cel mai bun comentator sportiv din presa sportiva de la noi.
Rapidistu • 16 noiembrie 2008, 10:46
Ma bucur ca a-i subliniat arbitrajul de aseara,care a fost IMPECABIL.De mult n-am mai vazut un asemenea arbitraj in meciurile stelei si cu meciul de aseara Balaj cel putin mie mi-a demonstrat ca este mare arbitru,pt mine cel mai bun din Romania.De ce?Pt ca nu e complexat ca toti ceilalti.Toti arbitreaza cu frica Steaua decat sa greseasca contra lor prefera sa-i ajute poate nu voit dar majoritatea greselilor din ultimii ani au fost in favoarea stelei si nu mi se pare corect.Vad ca suporterii stelisti care ti-au scris aici nu sunt multumiti de arbitraj.Alo sunteti cea mai ajutata echipa din tara,nu prea sunteti obisnuiti cu arbitraje corecte nu?Ciocu mic!!!(BRICHETA va zice ceva?)
Florin • 16 noiembrie 2008, 10:48
Ziceti si ceva de comentatori.Doua voci stridente,care turuie continuu si de multe ori spun numai aberatii sau date statistice inutile si absurde.Acesti baieti nu realizeaza ca noi urmarim meciul la tv.Ne exaspereaza incat trebuie sa inchizi sonorul daca vrei sa urmaresti o faza de joc.
Ovidiu Miron • 16 noiembrie 2008, 10:51
Cristi Balaj e un arbitru foarte bun. Poate ca ati observat si atitudinea lui Alexandru Tudor din ultima vreme. Mult schimbata in bine!
Din punctul meu de vedere e o meserie imposibila. Noi ne uitam de 10 ori la o faza si tot nu cadem toti de acord asupra deciziei corecte. Dar ei in timpul unui meci dintr-un campionat asupra caruia planeaza valize, DNA si multe injuraturi din partea presedintilor de club si din tribune?
Cateodata am impresia ca doar un robot ar putea fi arbitru in Romania.
Deci • 16 noiembrie 2008, 10:52
Si la Craiova-Rapid a fost un arbitraj foarte bun. Ce se intampla?, toti se cizeleaza, au mai ramas patronii ultimii ***
mihaic3001 • 16 noiembrie 2008, 10:57
Arbitraj bun pe **** !!! Arbitraj (mascat), dar potrivnic Stelei.
1) Cel putin o pozitie de ofsaid semnalizata eronat.
2) Indirecta clara din careu la obstructia impotriva lui Dairo Moreno.
3) Rosu in loc de galben la Badoi.
4) Faza de 11 m la Neaga, care a fost faultat de pantelimon fara ca acesta sa atinga mingea, avantajul nematerializandu-se.
Oricum, nu-i o noutate ca Balaj Cristian, asta de-l „venerati” voi presa atat, sa „ciupeasca” Steaua. Un 1-2 la Constanta in ultima etapa a sezonului 2003-2004 si un 0-1 la CFR Cluj in etapa 4 a sezonului 2005-2006 sunt „doua mostre” de arbitraj „a la Balaj contra Stelei” … plus altele care nu le mai tin eu acum minte.
Pentru cine se pricepe la fotbal cu adevarat, s-a vazut de la … Timisoara ca aseara Balaj a „ciupit” smechereste Steaua. Nustiu ce interese ar fi avut, dar este clar ca aseara ca rezultat final nu si-ar fi dorit decat meci nul. Fac pariu ca in ultima faza, daca Steaua ar fi marcat din acea lovitura libera acordata in minutul 93-94, cat era, ar fi gasit o „inginerie” prin care sa anuleze golul. ***arbitrajul a fost slab.
ko • 16 noiembrie 2008, 11:01
Nu stiu ce v-a impresionat la acest arbitraj. A fost unul normal, nicidecum remarcabil. Nu a facut erori importante, atata tot.
Cat despre faza golului lui Radoi lamuriti-ma va rog: ce altceva putea face arbitrul? Sa intre la Radoi prin alunecare? Sa faca zid? ORICE arbitru, oricat de bun sau slab, ar fi facut exact acelasi lucru. Chiar nu inteleg ce e de laudat la acea faza!
alex • 16 noiembrie 2008, 11:18
hahahaha se pare ca sunteti orbi cu totiii !!!
nota 5 arbitrului… a fragmentat jocul in toate momentele cand Steaua presa poli…rusine ****… 11m la Dayro… Ok? a fost in careu cu arbitrul la 1m de faza… *** daca va`ti facut ca nu sa intamplat nimic cu arbitrajul aseara ***
Sanlyan • 16 noiembrie 2008, 11:22
De acord, D-nule Tolontan. O prestatie discreta si plina de caracter a centralului. Insa doua faze au retinut atentia, penalty-ul la Neaga, cand Pantilimon nu a jucat mingea, si galbenul lui Badoi, inventat de arbitru, Badoi a jucat mingea.
ion vasile • 16 noiembrie 2008, 11:23
Propun ca persoanele care se uita la fotbal din fata televizorului sa aiba bunul simt sa nu mai comenteze. Nu au nici o legatura cu acest sport.
mircea • 16 noiembrie 2008, 11:38
Arbitrul a fost 5% pt Timisoara . S-a vazut cu ochiul liber. Ma lasati elogiile.
Edy • 16 noiembrie 2008, 11:47
da dar henturile alea nu le ati vazut … au fost vreo 3 daca nu ma insel … de asta nu ziceti de arbitraju lu cristi balaj
Edy • 16 noiembrie 2008, 11:48
si au fost mai multe faze in care a gresit … ma rog asta e !!!!
uwe • 16 noiembrie 2008, 11:51
Tolo…. ce usor esti impresionat de gesturi normale… Oare reusesti sa le vezi pe cele care intr-adevar conteaza? ca sa le ignori pe cele care nu conteaza e evident ca nu.
cristi • 16 noiembrie 2008, 11:57
Deci, eu zic ca arbitru a arbitrat chiar foarte bine. dar nu inteleg de ce, la faza lui WINSTON PARKS, cand scapa singur cu ZAPATA, daca s-a uitat cineva la reluare se vede clar ca ZAPATA nu retine mingea si il faulteaza. DE CE NU A FOST 11 METRI PTR TIMISOARA? si nu inteleg de ce comentatori si ziaristi care vorbesc despre acest meci nu zic nimic. faza e cam clara dar nimeni nu zice nimic….
shmo • 16 noiembrie 2008, 12:11
Care mediocrul radoi ? Ai vrut sa zici penibilul radoi !!!
1Q • 16 noiembrie 2008, 12:14
CAT DESPRE DORINEL,DE MULT NU A MAI AVUT STEAUA UN ANTRENOR ASA OFENSIV CA MUNTI; Ii TREBUIE TIMP,DAR MA TEM CA BECALI,IN URECHEA CARUIA PICA VENIN GIOVANI,IL VA DEMITE IN IARNA! PACAT…
adrian_237 • 16 noiembrie 2008, 12:20
eu cred ca balaj e cel mai bun arbitru roman!si tudor e bun,dar mi se pare umflat de presa,tocmai de asta ma bucura acest editorial.
bobi • 16 noiembrie 2008, 12:23
pt mihaic3001 ….
stelist **** nu meritati egalulu aseara…
cum sa zici : 1) Cel putin o pozitie de ofsaid semnalizata eronat.
2) Indirecta clara din careu la obstructia impotriva lui Dairo Moreno.
3) Rosu in loc de galben la Badoi.
4) Faza de 11 m la Neaga, care a fost faultat de pantelimon….
cat de **** sa fi sa cersesti asa ceva? ***
Radu • 16 noiembrie 2008, 12:26
Tolo, ai vazut alt meci! Arbitrajul lui Balaj a fost tendentios, a tocat marunt Steaua! A mai avut si o atitudine sfidatoare! El incerca sa fie „suveran” si „discret”, dar toate deciziile (e adevarat, neimportante) le-a luat in favoarea Timisoarei! A gresit grav la interventia lui Badoi asupra lui Neaga, cand a dictat lovitura libera si cartonas galben. Nu a fost fault, si un arbitru bun ar fi vazut asta. Dar daca tot dai lovitura libera, dai si ROSU, pentru ca Neaga era clar spre poarta si urma sa suteze, deci e o faza iminenta de gol. Dar el s-a gandit: „nu sunt sigur daca a fost sau nu fault, nu sunt sigur daca a fost in careu sau in afara, asa ca hai sa dau directa din afara careului si galben, ca asa nu se supara nimeni, ma scot siu eu!”
La mine, asta inseamna „SMECHER CLASS!”
dc • 16 noiembrie 2008, 12:39
„Dorinel duce o felie a culpei, iar Uhrin merită restul tortului…”: adica tortul e culpa? si atunci Uhrin e mult mai vinovat?
***
eu • 16 noiembrie 2008, 12:42
Arbitrajul a fost slabut. E acelasi arbitru care a dat un penalty penibil pentru CFR sezonul trecut la Bistrita? Da! S-o fi profesionalizat brusc. Arbitraj „profesionist”. Multe momente in care s-a contrazis cu tusierii la faze clare in care acestia aveau dreptate si a dat mingi Timisoarei, nu a acordat faulturi clare. Cred ca a spune ca a acordat 5% Timisoarei e putin spus. Nu-l mai laudati atat ca nu este cazul.
Manolo *AR • 16 noiembrie 2008, 12:49
Impecabil arbitrajul lui Balaj. Si Hategan e un arbitru excelent. Mai sunt arbitrii buni dar problema e ca tunurile sunt mereu puse pe ei … din toate partile (echipa gazda, echipa oaspete, banci tehnice, conducatori, ziaristi, spectatori etc…. Si e speculato orice gresala… Daca Balaj ar fi gresit aseara cat Radoi ar fi fost „crucificat” 🙁
baracuda • 16 noiembrie 2008, 13:40
stelistilor un arbitraj bun e sinonim cu-n arbitraj pro steaua.Balaj ieri a arbitrat normal nu ireprosabil caci a facut si greseli.Greselile au fost echilibrate deci s-a vazut ca nu a vrut sa avantajeze pe poli sau pe steaua poate pe dinamo.Nota ar fi 6-7 dar mai are pina la10.
singur eu • 16 noiembrie 2008, 13:59
tolontane scuteste-ne.
au fost 2 penaltyuri nedate pt Steaua.
unul la Neaga cand l-a faultat pantilimon(prima bara a lui Dayro, in prima repriza) si tot in prima repriza la obstructia la Dayro Moreno.Ca sa nu mai vb de rosul pe care il merita badoi.
asa, asa!
***, poate uita lumea de gafele astea.
raduku • 16 noiembrie 2008, 14:02
Un arbitraj de nota 5,cei care au scris inaintea mea au evidentiat acest lucru foarte bine.
Rugamintea mea cea mai mare e sa-l sfatuiesti pe Dl.Vochin sa nu mai comenteze in viata lui un meci al stelei.Aseara am stat cu televizorul pe MUTE din cauza acestui personaj si a aberatiilor pe care le scoate.
Citez:”cu acest rezultat de egalitate,Steaua se duce spre mijlocul clasamentului.”
Crare mijloc al clasamentului,ca e pe 4 si poate pierde doar un loc daca CFR bate pe Arges.Jenant domnule Vochin daca ura imensa pe care o porti echipei din ghencea iti afecteaza judecata.Suporterii stelei nu sunt doar **** aia care s-au batut cu jandarmii tot meciul ,mai sunt si oameni civilizati care prefera sa urmareasca meciul la TV,din mai multe motive.Iar acestor suporteri nu le convine cum echipa lor de suflet este improscata cu noroi meci de meci de dumneata.
vasile • 16 noiembrie 2008, 14:17
voi suporterii stelisti sunteti mai **** ca JJ! cum poti sa spui ca BALAJ a favorizat Timisoara? cand i-a favorizat pe Timisoara? cand nu a dat rosii pt Radoi, Goian sau Ghionea? cand nu a dat galben la simularile in careu ale stelistilor? cand i-a dat galben lui Bucur in loc sa dea 11m (a se vedea mana lui Goian)? cand a dat lovitura din 16m la un tackling perfect? cand nu a dat 11m la Parks? si ganditi-va ca sunt doar cateva faze din foarte multele in care a favorizat ****!!! dar noi cei care intelegem fotbalul intelegem si un arbitru care poate uneori gresi sau sa lase jocul mai tare!!! mi-a placut teribil ce a scris cineva mai devreme: „daca Balaj a fi gresit cat Radoi ar fi fost linsat”! Asa ca inainte de a obosi tastaturile mai mergeti si jucati voi putin fotbal poate asa il intelegeti pt ca fobal nu inseamna meciurile voastre cu jandarmii si alte forte de ordine!!! ***
dorin • 16 noiembrie 2008, 14:25
Un arbitru profesionist nu tine cont de ce arbitraza. Ori ca e Steaua, Dinamo,Chiajna sau mai stiu eu ce echipa arbitreaza la fel. Si asta etapa de etapa.
Vom ajunge si noi la astfel de performante ?
adi • 16 noiembrie 2008, 14:26
pai mai clar decat faultul la cisovsky din min 46(in prima repriza) nu exista zapata pur si simplu a sarit cu picioarele in fata pe cisovsky dar ma rog arbitrajul a fost foarte bun pentru steaua ,si inca 2 faze foarte importante kapetanos trebuia sa primeasca 2 galbene la doua alunecari din spate nereusite + fault la parks a lui zapata
Expertul • 16 noiembrie 2008, 14:27
Zicea cineva ca arbitrul a fost 5% pentru Timisoara. sa intelegem ca a vrut sa sugereze ca restul de 95% a fost pentru steaua? Si mie mi s-a parut ca a fost zgarcit cu cartonasele galbene ce trebuiau aratate stelistilor. Numai ghionea a facut vreo 4 faulturi fara a primi ceva avertismente. Nu mai vorbesc de goian si p.marin. saracul g.bucur, a cam fost tavalit continuu de stelisti iar arbitrul a fost daltonist. „marele” specialist la inchidere****lovin(d) a incasat destul de tarziu cartonasul galben meritat. Per total, balaj a tinut intr-adevar cu steaua, nu cu timisoara.
misu • 16 noiembrie 2008, 14:36
Bah „arbitru bun”? Da cu eliminarea lui badoi in prima repriza cum e? De ce sa dai galben la o faza de rosu clar, decat daca esti pus sa faci asa ceva. Si apoi „meseriasi aia de comentatori” ziceau ca e u arbitru care lasa jocul sa curga. Il lasa „meseriasul” dar cand era in favoarea lui poli, daca era ceva pentru Steaua nu il lasa. Arbitru discret, a tocat Steaua marunt, cu chestii care nu se observa dar conteaza. Bineinteles ca nu e vina lui ca Steaua rateaza dar daca te mai „ciupeste” si arbitrul asta „bun” cum ziceti voi, normal ca nu iti iasa nimic.
misu • 16 noiembrie 2008, 14:37
Dar totul e normal, cand delegarile se fac de catre 2 dinamovisti declarati. Chestie care doar in tara asta se poate. Tolontane mai uita-te si tu la un meci. Daca nu lasa pe altii cu comentariile.