Păcat de suporteri!

Ne-am chinuit şi ne-au chinuit două echipe, Feroe şi Austria, al căror meci direct ar trebui comentat de Rudel Obreja.

miercuri, 1 aprilie 2009, 10:22

Ne-am chinuit şi ne-au chinuit două echipe, Feroe şi Austria, al căror meci direct ar trebui comentat de Rudel Obreja.

Dacă la noi ar fi jucat Iovan, Lupescu, Prunea, Prodan, Mircea Sandu şi, nu e nici o glumă, Piţurcă, toţi aşa cum erau aseară, aduşi din tribună şi de pe bancă, am fi cîştigat la pas. Nu mai vorbim de Belodedici, pe care Tamaş nu l-ar scoate din „naţională” niciodată. Niciodată!

Ştiţi de ce trebuie să ni se pară cel mai rău? Nu de rezultate, acestea vin şi se duc, ci de miile de suporteri români care se strîng meci de meci în orice colţ al Europei, ca să se distreze, să ia un pic de aer, să mai uite de orele suplimentare de prin pizzeriile şi berăriile Italiei, Austriei sau Germaniei.

Dacă ar fi avut o astfel de galerie, „naţionala” lui Hagi s-ar fi bătut turneu de turneu la semifinalele Europenelor şi Mondialelor. Dar, vorba lui Becali, cine naiba e Hagi? Un zero faţă de Piţi! Hai că ne-am amuzat cu atîta competenţă de nu ne mai ajung antinevralgicele! Păcat de suporteri, mare păcat!!

Comentarii (152)Adaugă comentariu

DS  •  1 aprilie 2009, 22:30

Jumatate de echipa nu merita sa fie la nationala. Dar altii n-avem. Iar Piturca si-a batut joc nu numai de Nicu, dar si de cei zeci de mii de doritori care stau ani buni pana sa primeasca cetatenie. Si-a batut joc de toata diplomatia romaneasca.

Andrei  •  1 aprilie 2009, 22:31

Ai dreptate! subscriu….pacat de suporterii acestei „echipe”…..gata….RESTRUCTURARE de la sandu la piturca….asta e ultima noastra sansa. Demisia!!!

flegmon  •  1 aprilie 2009, 22:32

cataline, lasa-ma sa-mi exprim fustrarea cu o simpla injuratura… f…beeeeeep-n
g…beeeeppp..ura…sa te fu…beeeeeeeeeeeeeeeept pitzurca, tzi-ai batut joc de noi!!
nu meritzi altceva decat o tona de flegme…rusineeeeeeee Romania!!!!

tibi  •  1 aprilie 2009, 22:32

si o sa fie si mai rau de acum,este ceva previzibil avand in vedere atentia data sportului incepand de la copii si juniori.Iar cu pitzi care s-a fumat demult ce mai poti face.Bine ca l-a bagat pe nicu,singurul lucru bun de la meciul cu olanda din 2007 de la constanta.

demostene  •  1 aprilie 2009, 22:32

haideti acasa, baieti ! mai sunt si alte calificari de pierdut !

nurofen  •  1 aprilie 2009, 22:33

Au fost ingrozitori, vorba comentatorului. In aparare, desene animate.

Hosty  •  1 aprilie 2009, 22:33

Tradatori incompetenti!!
Daca Rat sau Contra mai apar la vreun meci al nationalei inseamna ca sunt alteee interese la mijloc decat performanta echipei Nationale. Cum sa`l bagi pe Rat care se stia clar ca e iesit din forma.
Contra care nu mai joaca la echipa de club. Tamas care a gafat flagrant de atatea ori.
Personajele astea trateaza Romania prin indolenta lor.
Trebuie facut curatenie. Incepand cu Pitzi.
Am zis.

grekul  •  1 aprilie 2009, 22:33

cum ar fi sa-i trateze toata lumea pe fotbalistii nationalei asa cum trateaza ei suporterii? cum ar fi un boicot tooootal din partea suporterilor si a presei? hai sa intre si suporterii sau presa in silenzio stampa macar o data. nu mai scrieti, nu mai relatati nimic despre echipa nationala. indiferenta doare cel mai tare.

danutz  •  1 aprilie 2009, 22:33

…Pentru o clipa la finalul acestui am lacrimat…mi-am dus aminte ca acum 15 ani eram mandru ca sunt roman…ca avem o echipa nationala puternica…ce avem astazi…nimic …nici macar mandria de a fi roman…sa fim demni si sa ne bucuram ca in trecut eram de temut…Piturca sa plece…

wlad  •  1 aprilie 2009, 22:34

domnu’ tolontan…dar de ce ziceti doar de Tamas?nu stiu dak tamas a gresit
azi.din cate stiu radoi rat…goian asa si asa…..deci nu mai tot comentati
la adresa dinamovistilor…stiu ca va doare ca dinamo e pe 1 loc dar macar
fiti ce sunteti adik un ziarst=impartial.

dani  •  1 aprilie 2009, 22:35

Am ajuns sa ne facem de rusine in Europa

Gabri  •  1 aprilie 2009, 22:35

Asa a fost irosita o generatie talentata de jucatori de catre
organizatia „nasului”

dani  •  1 aprilie 2009, 22:35

Suntem de rasul curcilor!!!! Sper ca victoras sa isi ia jucariile( Cocis, Codrea, Nicolita, Tamas, Bucur) si sa se duca unde o dus mutu iapa!!! Bine ca l-ö tinut pe Nicu rezerva lui Nicolita!!! Bravo lui!!! As intra in pamant de rusine sa fiu in locul jucatorilor astia de doi lei cu pretentii de supervedete!!! Jos Piturca!!!!!!!!!!

noname  •  1 aprilie 2009, 22:35

Nu este Pitzi de vina atat poate, atat ne-a demonstrat,
sa vedem pe viitor….pacat mare pacat…

Razias  •  1 aprilie 2009, 22:35

Nu mai pot, nu mai inteleg nimic. Ce e aia…Cocis? Ce Pitzi!? Am strigat de am ramas fara glas la Cluj „DEMISIA”! Schimbare! Cat o mai lalaim? Pleaca ma, ca nu mai merge asa! Ne batem cu Feroe sau ce?

seke  •  1 aprilie 2009, 22:35

si nu numai d-le Tolontan!! pacat de milioane de telespectatori care au pierdut timpul uitandu-se la asa meci!! am si eu o intrebare…de ce radea Radoi dupa primul gol al lor cand a trecut pes langa colegii lui? se pregatea sa o comita si el? nu mai inteleg atitudinea alor nostri!! MOARTE LUI PITURCA!!! (poate asa scapam de el)

un suporter al nationalei  •  1 aprilie 2009, 22:36

Cat mai inghitim toate magariile unui selectioner caruia i se rupe si unei federatii care nu doreste sa demita un incompetent ?Nici echipa nu a jucat excelent … macar Austria trebuia batuta . De ce sa suportam noi suporterii toate porcariile astea…pentru 400.ooo sau 600.000 de euro ??? . Pacat de echipa nationala.Este jenant si umilitor ! Daca Piturca are un dram de mandrie …ar trebui sa demisioneze acum .

Jucatorul  •  1 aprilie 2009, 22:36

Domnule Tolontan, Piturca e primul vinovat. A ingropat nationala. Jucatori avem, dar nu avem antronor. La nationala nu am avut antrenor niciodata in afara de mica perioada in care a fost Boloni. Piturca nu e antronor. Al doilea vinovat e Sandu pentru ca l-a pus antrenor pe Piturca. Sa plece si Sandu pentru ca suntem singura Federatie din lume unde presedintele ei crede ca sta pe viata, 20 de ani pana acum. Apoi vinovati sunteti voi, presa, pentru ca nu spuneti clar ca piturca sa isi faca bagajele si sa plece impreuna cu Sandu.

Sa vina Boloni sau Lucescu senior. Niciunul din ei nu se poate compara cu Piturca. Boloni sau Lucescu ar duce nationala departe la mondiale si europene. Cand spun departe ma gandesc la sferturi.

carcaiacus  •  1 aprilie 2009, 22:37

sincer…imi pare rau pentru timpul irosit in care am sperat ca o sa batem o echipa a Austriei
mai mult decat modesta….pacat….sper totusi sa aiba pitzi un pic de bun simt si sa isi dea demisia

mircea  •  1 aprilie 2009, 22:37

numai Dumnezeu ne mai poate ajuta!

melis  •  1 aprilie 2009, 22:37

si bucuria asta ne-au luat-o, de vedea rezultate bune la fotbal
vai de capul nostru! jucatorii astia lu’pitzi au uitat complet sa joace fotbal…
iar cu niste debutanti nu se face primavara… pacat, mare pacat

Ducu  •  1 aprilie 2009, 22:37

Apararea ne-a mancat iarasi, dar pacat pentru ca am avut si un ghinion imens
la finalizare…..

io  •  1 aprilie 2009, 22:37

Cred ca asta e cea mai mare pacaleala care au luat-o suporterii romani
de cind ma stiu. Problema ?Antrenorul si modul de joc. Solutia ? Un
antrenor cu scoala si niste jucatori care vor sa joace nu sa frece motanul
de colo colo ca sunt prea obositi de la cluburile lor(vin la nationala sa
se odihneasca). Sa fiti iubiti!!
Este ultimul meci al Romaniei care o sa il urmaresc!!!

cc  •  1 aprilie 2009, 22:38

tolontane, cel mai trist este faptul ca nici unul dintre cei responsabili de dezastrul fotbalului romanesc, ma refer aici la nationala, nu va „plati” in nici un fel! pitzurcaca, nu va pleca de la nationala decit dupa ce va incasa cei 600 000 pe care ii mai are de luat. si daca ne gindim ca pur si simplu si-a batut joc de Maximilian Nicu, numai din ambitia prosteasca de a-i demonstra si a ne demonstra cine e seful, macar pentru atit ar trebui sa fie indepartat de la nationala fara a i se mai plati nici un leu! dar traim intr-o „patrie” mult prea „minunata”, in care adevaratii vinovati nu platesc niciodata nimic! pentru ratarile nationalei ar trebui sa-si depuna demisia de onoare nu numai pitzurcaca si stafful lui, ci si restul conducerii feceratiei, care, daca nu au contribuit la promovarea unor jucatori fara valoare, macar au acceptat tacit selectia lor!cit despre meciul in sine, no comment!

Victor  •  1 aprilie 2009, 22:38

MIZERABILI!!!! Sper ca le e rusine sa mai apara pe strada! astia castiga enorm pt a face tara asta de tot rasul. Sper sa nu mai vad mass media folosind termeni ca „briliantul” si altele…sunt niste jucatori mizerabili!

kydtm  •  1 aprilie 2009, 22:39

se vad clar interesele din fotbal….?cum poti sa joci cu jucatori care la echipele de club sunt REZERVE. schimbati echipa incepand cu piturca

flavius rotaru  •  1 aprilie 2009, 22:40

Este inadmisibila aceasta indolenta fata de fotbal,dar mai ales fata de suporteri!!!!
Mutule,Chivule,Ratule si voi restul,v-ati sucarit fleasca atunci cind vi s-a adus aminte ca suntetti 0 fata de generatia fotbalistilor(nu intamplator am folosit acest cuvint:fotbalisti)
Ati injurat ziaristii ca v-au aratat drept ceea ce sunteti: 0 total,barat sau cum va convine…
Rugaminte:nu mai veniti la „Nationala” daca nu vreti sa puneti osul la treaba!!!

UN SUPORTER BOLNAV DE NERVI!

stefan  •  1 aprilie 2009, 22:41

DEMISIA. Reconstructie. nu mai suport sa vad inca un meci al nationalei in care
Banel e titular, nu mai vreau sa ma uit la inca un meci al nationale in care
Tamas pare ca vine din Bamboo. Nu mai vreau sa il vad pe Rat cum se ratoieste
dupa un meci catastrofal cu Serbia la jurnalisti si 4 zile dupa joaca asa cum
se exprima. Imi e rusine cand ma uit la fotbal si vad cum tineri ca ochirosii,
tanase, sapunaru si multi altii nu apuca sa joace la nationala sau la echipa
de club eclipsati fiind de jucatori buni de dus la remat, apreciati de finii
cunoscatori ai valorii fotbalistice din marea familie nobiliara oiereasca al
carei nume nu merita rostit nici in buda daramite pe un blog respectabil.
Trebuie sa facem ceva!!!

jos_cenzura  •  1 aprilie 2009, 22:41

@florin: si maradona era un alcoolist curvar si barbugiu, asa ca lasa aerele amice te rog frumos; problema nu e cum isi petrec timpul liber jucatorii, ci cum si-l petrec pe teren

@hosty: probabil ca nu esti prea priceput la fotbal sau poate esti inca foarte tinar si orbit de jucatori umflati pentru advertising, dar daca sustii ca Contra a jucat prost astazi (sau cu Serbia) inseamna ca nu te pricepi la sportul acesta

Liviu ROSCA  •  1 aprilie 2009, 22:41

Buna seara in primul rand (sau cat de buna poate fi ea dupa un asemenea meci). Nu fac parte din categoria cunoscatorilor fotbalului insa ma gandesc ca e momentul sa reflectam putin asupra situatiei existente la echipa nationala. Incep demersul de la un meci Ceahlaul-Steaua (1-0 pentru cunoscatori, antrenor al Stelei emeritul Victor Piturca), dupa golul Ceahlaului toata echipa ataca cu mingi pe sus, in conditiile in care diferenta de talie era evidenta si de pe Marte. Meci cu Serbia, 3-1 pentru Serbia mingi plouate in careu, diferenta de talie evidenta. Austria-Romania 2-1 mingi centrate in careu, diferenta de valoare neta. Concluzie: nu stim juca combinativ, cu pase dintr-o atingere. Recunosc meritele nationalei, insa sa nu uitam ca meciurile decisive le-am tratat mai mult decat superficial sau cu o neputinta vecina cu amatorismul. La Europene in conditiile in care aveam sanse in meciul cu Olanda nu am avut nici o ocazie. Am scos un egal cu o echipa a Frantei neputincioasa si un egal norocos cu Italia. Cu Bulgaria si Franta la Constanta se stie. Si cand ma gandesc ca unii analizau varianta cu 18 puncte in 6 meciuri si chiar castigarea grupei. Au mai ramas 15 puncte si sperante 0. La fel ca si jocul nationalei.

TEO  •  1 aprilie 2009, 22:42

=Dacă ar fi avut o astfel de galerie, “naţionala” lui Hagi s-ar fi bătut turneu de turneu la semifinalele Europenelor şi Mondialelor.=
Tolontane,nu erai in tara sau pe aceasta planeta cand juca Hagi la nationala?Se vede ca esti profesionist daca scrii aberatiile astea.Ai uitat ce galerie era la USA 94 ?

TM  •  1 aprilie 2009, 22:44

JOS frf. DEZASTRU TOTAL. ciorile vopsite de piturca ne-au facut de ras. am o speranta, ca acest dezastru sa fie scanteia unei noi revolutii, pornita tot de la Timisoara si sa fie inceputul sfarsitului ptr. mafiotii pastoriti de sandu. am zis. amin.

adrian  •  1 aprilie 2009, 22:45

domnu’ tolontan…va rog sa fiti impartial….dc tamas?…dc il atacati pe tamas?…pt k vine de la dinamo?…faceti-va treaba…si fiti impartial…fiindca radoi si goian nu or jucat fotbal azi…

eu  •  1 aprilie 2009, 22:45

Doamne cata nesimtire. Mi-e rusine ca sunt in aceeasi natie cu ei. Cata nesimtire
Jur ma voi pe stadion oriunde s-ar juca si voi striga pentru Insulele Feroe

romania inedit  •  1 aprilie 2009, 22:46

Nu mai sunt jucatori de valoare si nici Victor Piturca nu a avut cu cine sa faca treaba !
Sa speram ca va veni o noua generatie de fotbalisti , generatia lui Costea , care va schimba jocul echipei nationale .

stefan  •  1 aprilie 2009, 22:47

am citit un comentariu amuzant mai sus, al lui „wlad”. nu a gresit tamas???
pai la golul 2 am gresit eu? eu eram acasa in fotoliu, nu prea aveam cum.
dinamovist, dinamovist, dar obiectivitatea unde e?

Florin  •  1 aprilie 2009, 22:47

Daca il schimba pe piturca, pentru Nationala imi mai acord o sansa sa o mai vad.

Insa incepand de asatzi: nu mai ma uit la nici un meci al echipelor de club, in care joaca chivu(fetita) si mutu(drogatul)= 2 nesimtiti.

Plus nu mai citesc nici un articol despre ei si nu mai cumpar nici un produs la care ei fac reclama!Macar atat pot sa fac si eu. Asa!

Jucatorii astia nu mai exista pentru mine.

florin  •  1 aprilie 2009, 22:47

e jale frate JALE si mai vor lume la stadion au fitze sa nu joace in Ghencea ca ii injura lumea sa nu joace la Timisoara ca poarta ghinion BA ma Lasati cum de altii joaca 3-4 meciuri pe saptamana si nu ii ia dracu si astia ai nostrii sunt cu VACILEE
Domnule Tolontan vin cu 11 jucatori care nu au jucat in viata lor la vreun club si pun pariu ca distrugem Austria
NU II IERTATI LOVITII CA MERITA SI_AU BATUT JOC DE O TARA INTREAGA

the undertaker  •  1 aprilie 2009, 22:48

ca s-ar fi batut turneu dupa turneu la semifinale generatia cea mare,e absurd.nu-i faceti pe aceia zei,k nu erau.sunt ,in comparatie cu aceste chestiuni actuale de jucatori,dar,cu exceptia 94,nici ceilalti n-au rupt gura targului.va amintiti meciul cu croatia de la coupe du monde?sau cu tunisia?sau altele?aveau limitele lor,putea fi toata tara in tribune,prunea tot gafeur sef era,prodan tot faulta in careu,etc.dar,de acord,calificarile nu erau o problema knd era doar o superputere contracandidata.dar nici k erau zmeii fotbalului mondial…nu mai exagerati

ion din iasi  •  1 aprilie 2009, 22:49

Urmatorul moment este acela in care Sandu si Lupescu vor aparea maine la stirile sportive si vor spune: „Da, am infrint! Este nevoie de o schimbare”. Si, asa, Pitzi zboara. Din cite se pare, cel mai probabil, noul selectioner va fi Gica Hagi. De fapt aceasta va fi pastila
de Algocalmin bagata repede pe git suporterilor

Eu  •  1 aprilie 2009, 22:49

As vrea sa vad un stadion intreg pentru oamenii aceia din Feroe care joaca stiind ca vor vastiga dar care lupta pana in ultima clipa. Steagurile lor ar trebui sa se arate pe stadion.
Eu, ca roman, imi cer scuze fata de Max Nicu. Nu merita asa bataie de joc.
Nicu nici sa nu mai vii. Oamenii din fotbalul asta de doi lei nu te merita. Stai la Hertha mergi si joaca in Liga campionilor. Eu iti voi tine pumnii.
Pentru jucatorii (exceptie Tanase) antrenorii si conducatorii Ferderatiei:
RUSINE. Ne-ati facut pe toti de ras.

flo_aka_me@timisoara  •  1 aprilie 2009, 22:49

blestemele timisoarei credeti ca au fost in zadar? lituania, franta sarbi si acuma preteni austrieci ca na noi am fost in imperiul austro-ungar tot timpul o dati pe asta la adresa timisoarei au inceput s afaca drepate ptr noi maine sa vina punctele inapoiu si razbunarea ,mea cel putin e perfecta! nui rau las ca o sa avem un duel pe viata si pe moarte cu feroe ptr locul 5

D. Carcillo  •  1 aprilie 2009, 22:50

@wlad – mai du-te si tu-n… dupa piturca. aia era problema acum, dinamo… tamas, banel, cocis, rat sunt niste jucatori PENIBILI, tinuti naiba stie de ce in nationala. Ma rog, poate impresarii aia jeg.osi rude cu ciobanul ala im.putzit stiu de ce. RUSINE!!! Rusine pentru ce i-ati facut lui Max (poate ca nu e vreun Maradona, dar de ce sa-i ia fata panar-ama aia de Banel?) Rusine pentru ce ati facut din nationala Romaniei! Duceti-va la masinile, fetitele si manelele voastre! Sa vina altii!

adi  •  1 aprilie 2009, 22:50

RUSINE

tomsawyer  •  1 aprilie 2009, 22:51

Ziaristi!Aveti sansa sa spuneti lucrurilor pe nume!Tolo, fa ceva!Aveti puterea sa schimbati dictatura fotbalistica!Suntem o tara nu o afacere, platiti clauza antrenorului!Da-ti-l afara!Ajunge!Rusine domnule Sandu ca accepti asa ceva.Antrenorul Nationalei ar trebui schimbat de votul antrenorilor din divizia A.INTERESE, INTERESE SI IAR INTERESE!Schimbati presedintele federatiei, vasalii sai si pe pitzi!Ma mut din tara asta din cauza voastra

Trebonianus  •  1 aprilie 2009, 22:51

Piturca face ce stie el mai bine: isi bate joc de oameni! de jucatori, de colegi,
de suporteri, de federatie, de diplomatie, de austrieci, de sarbii, de absolut toata lumea. Ca sa arate el cine e seful, cine e ganditorul, cine e miezul, cine te califica, cine nu te califica,cine e tartorul. Un oltean egocentrist care nu a facut decat sa prosteasca prostii.

Un om  •  1 aprilie 2009, 22:52

Aceasta echipa nu mai are dreptul sa joace in tricoul galben. Aceasta echipa nu mai are dreptul sa reprezinte Romania. E o bataie de joc. Trebuie sa se opreasca. Nu este posibil ca oricine sa/si bata joc de culorile nationale si de steagul national. Gata! Opriti-va.

drastelistu  •  1 aprilie 2009, 22:53

SUNTEM Praf, Praf, Praf, Praf, Praf,…. Pacat de Tanase ,Goian si Max Nicu.
Singurii care au incercat sa faca ceva. Bravo lor .Celorlalti le urez sa-si
gaseasca o noua meserie ca cea de fotbalist nu li se potriveste. Sa vina jucatorii tineri la nationala. Sa profitam de jocurile ramase sa formam o noua echipa tanara fara FITZE.
Cat despre PITI ce vina are omu’ daca Marica lufteaza din careu, apararea se dribleaza singura,
Cocis si Banel nu pot da o pasa simpla in 5 metri, MUTU vrea sa-l
faca de cacao pe VIDIC si luam gol,Rat rateaza tot??…
Sunt lucruri simple care daca se tratau cu seriozitate iesea altceva.
Asta este Doamne ajuta sa facem o echipa noua in urmatorii 2 ani si sa facem iarsi furori pe
stadioane.
HAI ROMANIA!!!

Bogdan  •  1 aprilie 2009, 22:56

E o problema de atitudine. E o problema de pregatire a viitorului. Nu mai exista valori, nu mai exista respect.
Degeaba da 20 de goluri Mutu. Degeaba are cel mai mult tupeu din generatia lui. Nu a fost in stare nicioata sa devina un lider. Pe cat s-a erijat intr-un lider, pe atat nu a stiut sa-si asume ratarile. Degeaba si-a pus o mutrita de om lovit, care o sa incerce sa stranga randurile data viitoare. Mereu data viitoare. Mereu nu am avut noroc, desi am jucat bine. Mutu, Contra, Lobont, Tamas, Marica – sunt jucatorii care nu au mai avut demult umilinta de a fi sportivi. Fite, bani, relatii, orgoliu inaintea ambitiei si umilintei. Ce a cautat vreodata Codrea la „nationala”? Dar jucatorii si jocul reflecta ce e in restul celor 90 de minute.
Degeaba a dat atatia bani Becali la Steaua, pentru ca banii nu au avut niciodata o valoare atata timp cat nu au fost decat moneda de schimb pentru a iesi in fata si a fi un clovn.
De ce oare singurii antrenori pe care i-am vazut creand echipe in Romania au disparut imediat. Mai intai Boloni la echipa nationala si mai tarziu Protasov la Steaua. Erau echipe care jucau legat, cu jucatori la locul lor, aproape umili. Nu erau spectaculosi, dar nu erau deslanati. Incepusera sa se miste impreuna, ca o echipa. Ei, si asta lipseste acum. Nimic din afara tereneului, nimic in teren.
Poate o sa iasa asul din maneca, dar altfel o mai treaca 12 ani pana cand o sa mai scoatem capul pe-undeva.
Si pentru seara asta, macar am vazut un jucator nou, tanar, talentat, concentra si muncitor. Sper sa nu vina repede vreun var Becali sa ii arate calea dreapta spre „marile echipe europeene”. Si totusi, cine e mai presus de banii care vin repede si usor?

dan  •  1 aprilie 2009, 22:56

21£!Astia sint banii pe care i-am platit pentru a-i vedea pe „baietii nostri”!Si nu pling ddupa ei.NU,deloc…De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca atit de mult valoreaza echipa aceasta „frumoasa”!20 de jucatori+antrenorul=21£…Cu alte cuvinte,avem o echipa formata din oameni de o valoare indoielnica,si nu ma refer la calitatile lor de jucatori.Si spun asta pentru ca in aceasta seara au aratat ce tarie de caracter si dirzenie au acesti poeti ai gazonului.
Nu mai stiu sa ma exprim si ce sa mai spun si asta pentru ca sintmihnit si furios!Asa ca mai bine inchei desi as fi vrut sa spun mai multe,dar mi-e teama ca am sa ma dezlantui…
P.S.In seara asta mi-as fi dorit sa fiu austriac,sau lituanian,sau sirb!!!!!

Comentează