Păcat de suporteri!

Ne-am chinuit şi ne-au chinuit două echipe, Feroe şi Austria, al căror meci direct ar trebui comentat de Rudel Obreja.

miercuri, 1 aprilie 2009, 10:22

Ne-am chinuit şi ne-au chinuit două echipe, Feroe şi Austria, al căror meci direct ar trebui comentat de Rudel Obreja.

Dacă la noi ar fi jucat Iovan, Lupescu, Prunea, Prodan, Mircea Sandu şi, nu e nici o glumă, Piţurcă, toţi aşa cum erau aseară, aduşi din tribună şi de pe bancă, am fi cîştigat la pas. Nu mai vorbim de Belodedici, pe care Tamaş nu l-ar scoate din „naţională” niciodată. Niciodată!

Ştiţi de ce trebuie să ni se pară cel mai rău? Nu de rezultate, acestea vin şi se duc, ci de miile de suporteri români care se strîng meci de meci în orice colţ al Europei, ca să se distreze, să ia un pic de aer, să mai uite de orele suplimentare de prin pizzeriile şi berăriile Italiei, Austriei sau Germaniei.

Dacă ar fi avut o astfel de galerie, „naţionala” lui Hagi s-ar fi bătut turneu de turneu la semifinalele Europenelor şi Mondialelor. Dar, vorba lui Becali, cine naiba e Hagi? Un zero faţă de Piţi! Hai că ne-am amuzat cu atîta competenţă de nu ne mai ajung antinevralgicele! Păcat de suporteri, mare păcat!!

Comentarii (152)Adaugă comentariu

emilio  •  2 aprilie 2009, 7:30

Cea mai mare greseala e a lui LUPESCU. Trebuia sa aiba sange in vana si sa candideze contra lui Gica Popescu si a lui Mircea Sandu. Cu siguranta unul din cei doi (Ionut sau Gica) ar fi castigat si altfel am fi stat in acest moment. Pacat pentru ca ar fi putut sa intre in istorie ca cel ce a schimbat fatza fotbalului romanesc. A ales din pacate un loc caldut langa Nasu’….Si cei ce isi amintesc ca Piti a calificat Romania de 2 ori la Euro – ne aducem aminte ca de prima data nu mai jucam nimic dar suporterii l-au adus inapoi pe Hagi ca jucator (cu Ungaria) si am castigat la pas pana la calificare. Iar a doua calificare a fost NOROC . sa ai noroc nu inseamna ca joci fotbal.

emilio  •  2 aprilie 2009, 7:33

Iar pentru cine scria mai sus ca se poate si mai rau :Bolivia-Argentina 6-1…tin sa va spun ca se poate RAU RAU de tot: Romania – Insulele Feroe 0-1

dante  •  2 aprilie 2009, 7:33

Domnilor,Piturca nu are nici o vina ,are o scuza pentru aceste rezultate,este bolnav.Federatia este vinovata,ca a tolerat un astfel de om la nationala.Dupa CE trebuia demis,Piturca se justifica cu rezultatele din trecut,dar nu traim in trecut.Federatia in contractul semnat cu Piturca daca impunea o clauza cu un control pshiatric de patru ori pe an ,Piturca era de foarte mult timp plecat.El este un om **** ,traieste intr-o lume paralela,in care el este se considera mesia fotbalului ramanesc

constanta  •  2 aprilie 2009, 7:36

PROPUN CHETA NATIONALA 1euro/suporter….poate doar asha scapam de pitzurca

2-1  •  2 aprilie 2009, 7:46

Materialu’ clientului

sa nu uitam ca piti pina la urma lucreaza cu materialul clientului.
deasemeni e adevarat ca (poate) in loc sa foloseasca jucatori de prin campionatele de afara , ar fi trebuit sa se gandeasca ca poate avem si jucatori valorosi in tara (am zis poate) la Craiova , Arges (dar cu o floare nu se face primavara) etc

Piti are si el meritele lui a calificat nationala in anuminte momente – poate si ajutat de o conjuctura favorabila si are meritul sa nu o mai poata califica.

Parerea mea;

poate ca ar trebui ca ziaristii sa prinda totusi „fondul” problemei coruptia din fotbalul Romanesc , smenurile cu jucatorii desemnati la Nationala, din campionat , cazul valiza, bataia de joc la care sunt supusi fotbalisti ( vezi cazul lui Dani Coman).

„Performant”a de a fi ciuca batailor in calificari , asa cum Steaua a fost/este in Liga Campionilor, ar trebui atribuita atat jucatorilor care si-au dat cu stingu’ in dreptul cat si celor care conduc echipa (antrenor, „patron”)

np  •  2 aprilie 2009, 7:51

Dl Tolontan,
Propun ziarului dvs. sa tipareasca taloane de 1 euro, autotimbrate, pe care
suporterii sa le trimita redactiei sau la FRF pt dl Piturca; sint sigur
ca se vor aduna repejor 600 000 euro, exact cit vrea dl Piturca; de fapt,
Domnia Sa sapa inconstient Nationala, pentru a recupera constient
ceea ce crede ca a pierdut acum 8 ani: mindria sa.
Haideti sa ii dam moral acesti bani pe care ii vrea de 8 ani inapoi!
Multumesc pentru ajutorul acordat fotbalului romanesc.

mishu  •  2 aprilie 2009, 7:54

S-ar putea spune ca este un cutremur in fotbalul romanesc. Dar trebuie sa nu disperam ci sa vedem ce se poate face dincolo de aceste preliminarii. Domnule Tolontan, va amintiti ca dupa ce Italia a castigat C.M 1982 a terminat pe locul4 in grupa de calificare la C.E. 1984…si nu s-a daramat Italia…..chiar daca in acel moment ( daca facem comparatia) Italia era inca detinatoarea titlului mondial iar Romania anului 2009 e o fosta prezenta la ( si atat) la C.E. 2008.
Poate diferenta consta in faptul ca in 1983 dl. Enzo Bearzot a avut bunul simt sa se retraga recunoscandu-si greselile ( desi si el fusese”felicitat” si “daduse autografe” cu un an inainte….ca sa fac iarasi o comparatie cu situatia acutuala a dlui Piturca)..in timp ce Piturca…sfideaza pur si simplu!!!
Ramane ca Dvs sa rasfoiti, va rog, arhivele ( aveti aceasta posibilitate) si sa ne spuneti si noua ce s-a intamplat atunci in Federatia Italiana de Fotbal la finele anului 1983. Va multumesc ca ati citit acest mesaj!

stelutzu  •  2 aprilie 2009, 8:12

DE CE NU TITRATI SI VOI PE PRIMA PAGINA CEVA DE GENUL ***** ASA CUM AU FACUT/O NEMTII DUPA FACUT ZIARISTII GERMANI DUPĂ RUSINOSUL EURO 2000 AL NATIONALEI LOR. MACAR SA SIMT SI EI RUSINEA SI SIMTA UNII DINTRE EI CEVA, CA DE LA ALTII GEN MARELE STRATEG PITI NU MAI AVEM CE SA CEREM. HAI SA CE SA CEREM. HAI SA FACEM TOTI O CHETA SA-I PLATIM SALARIUL NUMAI SA PLECE **** ODATA **** SI SA NE LASE.

bagatare si punct ro  •  2 aprilie 2009, 8:13

mda, am luat-o si de la austrieci, deci calificarea la mondiale = pauza. sunt curios de urmatorul obiectiv.

emil  •  2 aprilie 2009, 8:34

Pitzi sa ramana ! (Pitzi s-ar amana !)
Argumente :
1/ Austria – Franta 3:1
Austria – Romania 2:1
Concluzie : suntem mai buni decat Franta !
2/ Serbiei i-am marcat 3 (trei) goluri iar ei ne-au dat doar 2 (doua ) ;
Concluzie : suntem mai buni decat Serbia !
3/ Lituania a pierdut 6 (sase) puncte cu Franta . Noi doar 3 ( trei ) ;
Concluzie : suntem mai buni decat Lituania !
4/ Ar mai ramane Insulele Feroe . Este cel mai tare adversar fiindca
a facut egal cu Austria iar noi am luat bataie . Complicat .
Concluzie : Piti cu prietenul Jiji sa mearga la muntele Athos
sa ceara ajutor Celul De Sus .
Daca acestea nu sunt argumente suficiente , TREBUIE sa spunem ,
intr-un glas :
Pa , Piti !

Nelu Maramures  •  2 aprilie 2009, 8:43

Sper sa se intimple cit mai repede o minune. Sa nu mai vad intr-o buna zi
mutrele lui mircea sandu, mitica dragomir, victor piturca in fotbal, m-am
saturat pina peste cap de ele.
Singura consolare e ca noi cei de virsta a 2-a am ascultat cea mai buna
muzica a anilor 70-80 si am fost spectatorii si suporterii celei mai
frumoase echipe Nationale a Romaniei, cea a GENERATIEI DE AUR.
Poate nu e inca totul pierdut.

Petrica  •  2 aprilie 2009, 8:43

Ne-am facut de ris in Europa si in lume.Daca pina ieri eram cotati in primii 20 de azi nu meritam sa trecem de locul 50.Pentru aceasta umilinta a inpatimitilor de suporteri meritati dragii mei footbalisti sa fiti calificati drept „TRADATORI”.Poate ca nu va convine termenul dar voi care nu jucati de dragul nationalei nu meritati sa fiti altfel calificati.Rusinea Rusinilor.Cit despre conducerea federatiei esteb momentul sa ne lase toi,dar absolut toti nemernicii care s-au imbuibat cu bani si afaceri fara ca sa se vada un progres asteptat de iubitorii footbalului.Sugerez DNA sa demareze de urgenta cercetari asupra conducerii Federatiei si ai Ligii pentru justificarea averilor fabuloase si sa iasa in public cu declaratii cu declaratii privind incometenta lor.Inca odata-SA VA FIE RUSINE !!!

Unuplusnoua  •  2 aprilie 2009, 8:52

Plecarea lui Piturca nu ar rezolva mare lucru, dar ar fi un pas inainte. Ieri national
nationala mica, desi a scos un 1-1, s-a cam facut de ras cu Serbia similara. deci
Deci nici din spate nu vine nimic si generatiile urmatoare aduc si mai putine
sperante

sase_sase  •  2 aprilie 2009, 9:05

Piturca „trebuie” sa ramana, mai are de „organizat” si retragerea lui Florentin Petre.
vad ca nimeni nu spune nimic despre asta dar alaturi de Contra si alte „vedete” a lui Piturca e una din cauzele PRINCIPALE care au dus aici……..
Pastrarea……”echipei lui de la juniori” ne-a adus aici.
Foarte multi s-au pierdut si nu au avut loc din cauza asta . Aducetiva aminte cum se lamenta Piturca inainte de meciul cu Serbia ” avem O MARE PIERDERE……florentin petre nu poate juca”
……….asa ca………..se putea si mai rau

Iulian Dronca  •  2 aprilie 2009, 9:18

Cred că suntem singurul popor din lumea asta, care ne scuzăm lipsa onoarei cu calcule de şanse matematice ce practic sunt inexistente.

Şi matematica asta cât e de matematică, atunci când tinde spre 0 se rotunjeşte spre NUL, numai matematica lui Piţurcă e mai diferită.

Daca tot e s-o dam in absurd aplicand matematica asta pe fotbal, atunci putem afirma ca si Feroe are sanse la locul 1. Nu e nevoie decat sa fie depunctata Serbia, Franta, Lituania si Austria (Romania nu e nevoie) si Feroe poate trece pe 1. Nimeni nu poate contesta ca depunctand din punctajul acumulat, Serbia poate ajunge sub Feroe privind matematic problema.

In concluzie un mesaj pentru un popor de 6/49: sa nu ne pierdem sperantele, mai ales ca avem la carma nationalei un „mare” antrenor care nu-l baga pe titularul liderului din Germania, ca nu are loc de rezerva anonima de la echipa anonima, care fuge ca un titirez fara nicio noima sau il titularizeaza pe rezerva constanta de la Moscova, ca un favor pentru „varu” Giovanni, poate poate l-o cumpara cineva.

fffis  •  2 aprilie 2009, 9:25

propun ca la fiecare aparitie la tv a lui marian iancu,sa fie amendat.evident
de catre frf,nu de cna

James Crissilv  •  2 aprilie 2009, 9:28

Pacat de noi ca am vrut sa ne irosim toate sansele. Mult prea ambitiosi.
O zi minunata iti doresc

geos  •  2 aprilie 2009, 9:56

De cand a ajuns Romania favorita in grupele de calificare pentru Mondiale sau Europene????S-a calificat cu sansa la Mondialul din ’94(daca Tara Galilor nu rata acel penalty, Romania ramanea acasa si nu mai reusea acele fantastice??!!!! meciuri-s-a jucat ca la handbal: pe semicerc cu toata echipa si-am prins cateva goluri pe contaatac,iar cand am intalnit un adversar cotat mai slab ca noi si-am iesit la joc,am reusit 1-4 cu Elvetia..ce sa spun avea Romania o forta de joc fantastica:)N-am inteles care-i drama daca nu ne calificam?N-a fost drama in tari cu fotbal puternic si cu palmares,vezi Olanda,Franta,Anglia,Portugalia,etc…Intr-o tara bonava cronic,noi ne facem iluzii…Unde-s orele de sport,unde-s terenueile si salile de sport,centrele de copii si juniori,unde-s scolile de antrenori,arbitrii,etc.???????Uitati-va la sporturi in care este(a fost un nume:tenis,handbal,caiac-canoe,box,gimnastica-unde a disparut totul si de ce nu ne punem intrebari?La fotbal n-am fost si nu vom fi niciodata un nume,”marele Hagi” a fost salvat de catre Lucescu pe la Brescia in serie B ca sa poata prine Mondialul American,in rest a lustruit banca Realului sau Barcelonei-asa ca avem nevoie de echilibru,realism si obiectivitate…si sa lasama vise prcum depasirea grupelor Ligii Campionilor si chiar finala,sau finala de Campionat European:)))),cand vom scapa de nepotisme,de spagi ,pile,etc,cand vom renunta la chiul,minciuna,ipocrizie,cand vom reusi sa traim civilizat ,sa promonam valorile,sa muncim cu adevarat si sa formama o natiune puternica,atunci vom putea aspira la performanta…pana una alta lucrurile acestea reprezinta doar o UTOPIE…

Saxon  •  2 aprilie 2009, 9:58

Se vorbeste prea mult de Piturca si a lui nationala-ca intre noi fie vorba,nationala asta ationala asta e doar a lui si a urmasilor urmasilor lui acum in veci si pururea…-dar cine e Piturca asta si ce mare nationala are el? Piturca e un barbugiu care minte sub juramint ca sa-l scoata basma curata pe un cioban care alearga cu valize pline de bani prin orasele patriei si care la rindul lui e ruda cu un **** traficant de jucatori care scuipa lumea in direct pe la tv si care se are bine cu un **** pus in fruntea federatiei de ei,care **** e la cutite cu marele agramat securist de la liga si care toti astia ne reprezinta pe noi toti in lume alaturi de valorile promovate de un campionat fals,slab si corupt.Am si eu doua intrebari:cind a batut ultima oara Romania o echipa cu nume la scor si facind presing ucigator(echipa respectiva sa nu fie deja calificata iar meciul sa fie logic,oficial) si a doua intrebare,care e ultimul jucator roman care a vorbit coerent limba romana fara sa rosteasca de nspe ori NU? sau care sa fi spus vreodata ca nu mai avem nici o snsa cind asa era fara sa ne mai abureasca cu sansele matematice de care au auzit pe Google ca la ce note aveau ei la matematica…Am scris asta tocmai pentru ca ni s-a urcat la cap ca am fi vreo echipa mare din Europa desi nu avem chiar nici un rezultat,noi continuind sa numim rezultate orice meci prost facut contra unor echipe proaste sau orice egal smuls unor echipe mai bune care ori nu aveau la ce sa mai traga,ori le-au rupt arbitrii in doua ori au prins exact cea mai neagra zi din istoria lor.Sculati-va oameni buni si realizati ca de la Hagi si generatia lui noi nu am mai jucat nimic.Iar Max Nicu nu stie in ce s-a bagat si daca nu se apuca de baut n-are nici o sansa sa fie titular.

vasile  •  2 aprilie 2009, 10:11

„Ştiţi de ce trebuie să ni se pară cel mai rău?“. Sa ne para, nu sa ni se para.

Domino  •  2 aprilie 2009, 10:13

Si daca Piturca face INTENTIONAT toate astea, tocmai pt. a fi demis si a-si
lua banii de la Federatie? V-ati gandit la asta? Aseara a declarat ca se
astepta de la terminarea C.E.la un „recul”.Nu credeti ca a folosit
conjunctura favorabila, ce i s-a ivit,tocmai pt. a nu iesi in pierdere din
punct de vedere financiar? Dupa modul in care se comporta demonstreaza pe zi
ce trece ca este omul care ar nenoroci orice si oricand pt.bani.Pentru el,
echipa nationala nu este decat o afacere ce il umple de bani chiar daca merge
sau nu,deci o trateaza ca atare.Propun un mic „exercitiu”:daca Piturca ramane
si nu este demis sa nu mai calcam la meciurile echipei niciunul macar.

mrsss22  •  2 aprilie 2009, 10:13

stiti ce ar trebui sa se intample?,,,,,,afara piturca…….afara mutu…
afara chivu….contra(am inteles ca se retrage)s toti ceilalti smecheri de
nationala…ar trebui adus un antrenor(gen mircea lucescu)s construita o
echipa tanara cu jucatori pana in 25 de ani,,,,gen pantilimon,,,,,,sepsi….
gaman,,,,tanase,,,ropotan…torje…cristea(dinamo)…..sapunaru s asa mai
departe…acu avem sansa sai calim in meciuri cu echipe tari,,,dak
nu o facem acum ,,,,atunci cand va fi momentul?……

Saxon  •  2 aprilie 2009, 10:15

Si apropo de calculele matematice,cred ca nemtii au tarite in creiere,ma refer la cei de la Bayern,ca nu inteleg de ce s-au pus in genunchi in fata suporterilor pe Alianz Arena cind matematic se puteau considera chiar si campioni ca personal nu vad Hertha sa reziste pina la final! Propun ca federatia romana sa organizeze cursuri de reciclare pentru natiuni mai nevoiase ca Germania la care Lobont,Contra si Piturca NU? sa predea(contra unui mic comision NU?) calculele matematice din zilele noastre si repercursiunea lor asupra unui psihic mai labil cum ar fi cel al est europenilor ca sa dau un mic exemplu,NU?

anonimus  •  2 aprilie 2009, 10:35

Nu e pacat de suporteri am mai zis-o e pacat de copii astia care nu vad shi
nu vor mai vedea in viitoru apropiat vreun campionat mondial si cu ocazia as-
ta indepartam shi speranta copiilor sa mai vina sa practice fotbalul la ekipe
care deja se zbat sa ramana pe prima scena din cauza „banilor” shi ei din ce
in ce mai putini.Asha ca jos cu figurile de fotbalisti amatori si de 2 lei
grei.nu s-a mai pomenit in istorie e fara precedent,ne-am saturat de atata
aroganta ,ingamfare,imfatuare din partea tuturor.Cert e ca in actuala situa-
tie nu ne mai salveaza nici Fabio Capelo,trebuie sa privim in perspectiva
shi sa gandim pe termen lung ca nu prea vad bine lucrurile in era cand fotbal
lul nu se mai joaca in curtea scolii ocupata de „burtoshii” in jambiere
care vin sa se relaxeza la o „miscare”(cam asta a devenit fooballu-l o simpla
miscare)ci se joaca in „retea” fifa2009 fifa2007 pe net.cat despre copii fara
posibilatatzi materiale nici nu mai inkape vba sa bata mingea undeva(nu mai
sunt nici parcarile de altadata).inkei prin a spune cand unora le este
acordata cetatenia romana,unora ar trebui se l-i se retraga aceasta cetatenie
care oricum pt ei nu prea mai conteaza,important e sa curga”ursusu” shi
reclamele la „razabouiu cu noi insine” RUSHINE RUSHINE RUSHINE,Parca regret
ca m-am atashat de „sportu”asta mai bine ma nasteam un obez shi mancam „chips”
undeva prin Italia asteptand sa vina mama de la „munca ingrijirii unui batran”
„.dar amintirlle….?!!??/!!!

FANDIROMA  •  2 aprilie 2009, 10:37

AM VAZUT MECIUL LA O BERARIE.IN MINUTUL 80 MI-AM ARUNCAT O PRIVIRE IN JUR SI
……….HALBE SI STICLE GOALE PE JUMATATE SI OAMENII PLECATI LA CASELE LOR.
INTR-ADEVAR PACAT DE SUPORTERI DEOARECE STIIND CA SUNT DOAR SANSE MATEMATICE
AU MERS TOTUSI SA TRAIASCA ACEST MECI ALATURI DE NATIONALA.RUSINE TUTUROR CELOR CARE SE OCUPA DE NATIONALA!!!

leo  •  2 aprilie 2009, 10:40

In sondajul postat de ce nu are loc si Mircea Lucescu?

sunimuni  •  2 aprilie 2009, 10:49

Maine, poimaine fac 36 de ani.
Primul meci al Nationalei pe care il am stantat in minte e ROMANIA-ITALIA 1-0. Aveam aproape 10 ani si fericit de fericirea celorlalti deveneam pe viata, neconditionat, suporterul echipei Nationale.
Fiul meu a facut deja 6 ani, si se uita si el, ca orice baietel de varsta lui, cu un oarecare interes la fotbal. Nu intelege mare lucru, insa de fiecare data ma intreaba noi care echipa suntem sau care e echipa noastra. Ieri seara oare ce puteam sa-i spun? Noi numai suntem o(in) echipa sau echipa numai este demult a noastra? Mai bine te-ai culca…
De 26 de ani suporter neconditionat al Nationalei insa NICIODATA nu am vazut asa ceva!

ciorbelli  •  2 aprilie 2009, 11:03

cineva sa-l invete pe piti ce inseamna onoare si demnitate …poate atunci va intelege prin ce trecem noi suporterii…

Cristian  •  2 aprilie 2009, 11:04

Piturca isi bate joc de fotbalul romanesc si sa nu uitam de titularizarea lui Razvan Cocis care joaca pe bani la nationala Romaniei.Pacat de cel mai bun jucator care sa sbatut aseara in meciul cu Austria (Ciprian Tanase) cel mai bun jucator aseara si ar fi mai bun decat Nicolita sau Cocis.

balu  •  2 aprilie 2009, 11:10

Suntem patru studenti in Norvegia. Aseara ne-am strans la unul dintre noi acasa sa ne uitam la meci. Am zis ca jucam cu Austria, ca o sa avem nici o problema. Ne-am chemat si colegii norvegieni, le-am spus: veniti sa vedeti cum o sa invingem Austria, vebiti sa vedeti un fotbal de calitate jucat de ai nostri.
De unde, am ramas cu un gust amar dupa meciul de aseara si cu o consolare
venita din partea norvegienilor: ati jucat bine, dar noi va bateam mult mai
rau

anonim  •  2 aprilie 2009, 11:11

Catalin, poate e cazul sa va apucati si de alte sporturi, in fotbalul romanesc s-a stins lumina. Poate as citi si eu gsp daca ar fi mai mult de 3 randuri despre motorsport, tenis, baschet etc.

Sably  •  2 aprilie 2009, 11:12

Si voi ?…Voi, „suporterii ziaristi”, voi nu aveti nicio contributie?
Ce ati lansat ieri si continua si azi pe site? Omul ala , un om si el pana la urma, cam in ce stare de spirit o fi fost, cum o fi putut sa pregateasca jocul, jucatorii cu „ejectul’ vostru deja infipt in inima?…
Nu-mi fac iluzii ca va veti intreba macar….

ticu  •  2 aprilie 2009, 11:17

Bai fratilor, am vazuto si pe asta !
Piturca nu s-a lasat pana nu a irosit si ultima sansa de calificare ! Si culmea e ca nici acum nu vrea sa plece, **** numai ca pana atunci, ne omoara pe noi, astia, care suferim ca **** si care ne amagim ca totusi mai exista onoare pe lumea asta !
Rusine FRF, Mircea Sandu, Lupescu, Prunea, Dragomir si tot neamul lor !

Nicolae  •  2 aprilie 2009, 11:19

Vad in cateva comentarii ca se vorbeste de o cheta pentru indepartarea lui Piturca. De ce? De ce doriti ca tot voi sa platiti pentru greselile altora? De ce sa platiti pentru un om care v-a terminat una din putinele bucurii/mandrii gratuite/nationale? De ce sa ajutati un sistem care,bolnav fiind,refuza sa ia medicamentul chiar daca se are bine cu doctorul(uefa/fifa)
Dupa mine piturca reprezinta starea actuala a natiunii: o nesimtire crasa inconjurata kitchos de un misto cu o tendinta pontoasa ce se vrea rafinata

suporter  •  2 aprilie 2009, 12:04

A observat cineva ca noul briliant nu prea avea cu cine sa se bucure? in afar de
rat si inca vreo 2 restul au lasat impresia mai mult ca nu se bucura decat ca da.
un exemplu e marica.care s-a si blocat umpic de altfel dupa ce a vazut evolutia
noului numar 10.

D-Tox  •  2 aprilie 2009, 12:06

Niciodata nu am privit cu mai mult dispret un om din fotbal ca aseara, cand,
dupa terminarea meciului, selectionerul Piturca, senin si degajat vorbea
despre viitorul echipei nationale, despre „castigul” Tanase si despre
orice alte bazaconii, numai despre ceea ce asteapta o tara intreaga de la
el nu. Reportera evita vizibil jenata sa-i puna intrebarea capitala,
care, in conditii normale si logice ar fi trebuit sa fie: „Domnule Piturca,
de cate ore aveti nevoie pentru a zbura de la echipa nationala ?” In istoria
fotbalului, soarta unor mari antrenori la anumite echipe a fost pecetluita
dupa meciuri mult mai putin importante decat cel al echipei noastre.
Nume de seama ale antrenoratului si-au facut bagajele si au luat-o din loc,
umili sau nu, spre zari mult mai calde. Acest Piturca reprezinta un munte
de nesimtire, e drept, urmarindu-si interesele financiare. Desi am privit
consternat cum Nationala era bumbacita de autrieci anonimi, m-am bucurat
sincer de esecul marilor valori in ale fitelor si ale modei, pentru ca o
eventuala vitorie ar fi dat apa la moara si, probabil, ani lungi de-acum
incolo pe banca Nationalei, acestui ****, pentru care simtul onoarei e
o notiune abstracta.

anti GSP  •  2 aprilie 2009, 12:53

Domnule Tolontan,

Poate ati uitat. Sa va reamintesc performantele lui Piti, ca jucator: A castigat CCE, fiind golgeterul echipei, a jucat o alta finala si o alta semifinala de CCE, a castigat Supercupa Europei. Ca antrenor a castigat titlul cu Steaua, a calificat Romania la 2 turnee finale, a calificat tineretul la un turneu final.

Hagi ca jucator: o CUEFA, O supercupa a europei, a frecat banca de rezerve a realului si barcelonei. Ca antrenor ZERO !

ZISU  •  2 aprilie 2009, 13:29

domnule tolontan ceea ce scrii dumneatale în ultima vreme e ca şi jocul naţionalei!! nu are vlagă,consistenţă!! ori nu ai avut niciodată ori te-ai plafonat!? dacă atât ai putut să scrii în situaţia actuală a fotbalului românesc atunci mai bine treci în politică!! acolo măcar ai şansa să pari deştept!!!

POP ANDREI  •  2 aprilie 2009, 13:51

DA untem de toata cacaoa.Piturca joaca cu o echipa de unde are interese(trebuie sa joace cutare pt.un comision bun la contractul ce urmeaza)dar uite domnule ca nu mai tine.Cine oare poate sa stie ce contract bun are cu Federatia si cu celalalt hot Mircea Sandu(care tace chitic).Niste hoti.Regele Goian daca ar mai fi stat putin pe jos s-ar fi scos.Oare pe unde a stat.

Gabriel  •  2 aprilie 2009, 14:14

Pe zi ce trece o sa ne fie si mai dor de nationala din vremea lui Hagi ..pe asta o stiu eu cel mai bine , nu stiu foarte multe de Dobrin si colegii sai , pare ireal cum se lipea mingea de ai , car de bine puteau pasa , ce contre ucigatoare puteau da in numai 15 ..20 de secunde , oricare din garnitura lui hagi ar parea un zeu pe langa trogloditii de la nationala actuala . O exceptie ar fi Mutu ..poate ca a fost ghinionul lui ca nu s -a nascut mai devreme , sa joace cu vechea generatie .

dinamo  •  2 aprilie 2009, 14:26

gresesti toulalane; tamas e al mai bun betiv, de la nationala!

Karina  •  2 aprilie 2009, 14:48

o amaraciune totala. Stiti proverbul: „pestele de la cap se-mpute”. Sa plece toti, in special sa plece Mircea Sandu, nu se mai satura de atatia bani furati. Nu-i pasa de nimic, doar de el.De-asta a tinut un incompetent ca Piturca la Nationala. E mandru, orgolios, capos…de ce nu l-a intrebat nimeni de ce l-a bat pe Max Nicu doar 5 minute asa in bataie de joc. Ce raspuns ar mai fi dat??? Se lauda cu ultima calificare, dar cum a jucat Romania la europene? mi-era rusine sa ma uit, eram „ciuca batailor” si mereu gasea explicatii.Iar interviul de aseara dat de Piturca, mi-a dat serioase semne de intrebare cu privire la psihicul lui Piturca. Ori e afara din cale de nesimtit, si isi vede doar interesul lui financiar, ori chiar e bolnav cu capul.
Din cauza catorva comunisti nesimtiti, simtim acum gustul amar. Chiar nu se poate face nimic on locul lor? Sa plece toti si sa ne lasa.

olimpika  •  2 aprilie 2009, 15:25

Pana nu se intelege ca meseria de antrenor reprezinta de fapt un management
al unor resurse (umane = jucatorii, financiare, tactice = strategii pentru
fiecare meci in parte etc) nu vom face nimic. Sa-i dea lui Piti clauza, sa
ne-o opreasca din salarii, sa faca ce-o vrea Mircea Sandu, dar sa scape de el!
Dl Tolontan si echipa GSP… nu ar strica sa incepeti o campanie de semnaturi
luate de la „populatie” pentru un antrenor adevarat: Lucescu, Boloni, Olaroiu
Voi chiar puteti aduna 10.000 de semnaturi. Poate asa avem si nou la carma nationalei
un manager, nu „altceva”!

oaia trista  •  2 aprilie 2009, 15:40

Daca feroe ne bate cu 2-0 terminam ultimii !

Cyst3  •  2 aprilie 2009, 16:22

Domnu Tolontan…Cu tot resprectul dar mai lasati-ma cu”Belodedici pe care
Tamas nu l-ar scoate din nationala niciodata” poate l-ar scoate Radoi care
de cand e la AL Hilal trage de la jumate ca la amatori sau CODREA COCIS RAT
CHIVU(bft la meci sambata CRISTI…)Unii oameni au bunul simt si joaca pt
Nationala indiferent de starea medicala iar LIDERII Nationalei se dau
accidentati pt a scapa de o grija…FELICITARI BAIETI(Cr.TANASE si MAX NICU)
voi macar meritati

kz  •  2 aprilie 2009, 17:11

Tolo, personal am 2 probleme nelamurite si anume 1: de ce Marica a parut mai mult
instigat de golul lui Tanase decat fericit(se vede clar in imagini) si 2: de ce domnul
Mitica Dragomir sustine sus si tare ca la noi in tara sunt doar cativa potentiali oameni
de Nationala si anume de la Craiova si citez „maxim vreo 2 de la timisoara”. Oare nu
ar fi mult mai cinstita si corecta o pozitie de genul „domnule, ati vazut acest baiat
de la Arges, nu a dezamagit, a fost stapan pe situatie si nu a fost coplesit de
importanta jocului.Asta e un semn bun.Eu cred ca mai sunt multi ca el care isi asteapta randul.
Cat despre Max Nicu numai cuvinte de lauda” decat „io ma imbracam si plecam”.

Jagardea  •  2 aprilie 2009, 18:09

Viitorul nationalei sta in jucatori precum Max Nicu ( genial in meciul de
aseara, mai avea putin si dadea si un sut spre poarta) si Tanase. E timpul
sa ne descotorosim de ***** Contra, de ***** Cocis si Codrea,
de Gigel Bucur. Auzi la el, Gigel Bucur !!! Cum, frate, sa lasi acasa un
jucator ca Bratu si sa iei piticania aia sa joace contra sarbilor si contra
austriecilor ? Daca dadea un austriac*****, cadea Gigel al
nostru cu nasul in gazon. Piturca er terbui **** sa plece.

fan gloria buzau  •  2 aprilie 2009, 18:16

unele rezultate ale meciurilor de fotbal se pot prevedea inca de la intonarea imnurilor elor doua imnurilor nationale. daca ati fost atenti, ati vazut ce stare de spirit aveau jucatorii jucatorii sirbi, ce increzatori si optimisti erau. aveau incredere in ei, in valoarea lor, stiau ca sunt mai buni. in acelasi timp uitativa ce fete aveau ai nostri. In special Marica pai daca un jucator, in special un atacatn, principalul virf de atac intra cu fata asta pe teren, fata pe care se citea foarte clar teama, , emotie, in sensul negativ, mai ales in conditiile in care joaca pe teren propriu, la ce sa te astepti!!?

criu  •  2 aprilie 2009, 19:57

imi pare atat de rau pt noi romanii. nationala este la pamant si ca niciodata ne simtim dupa cum parem si incapabili de a face ceva.se spunea CARE generatie de aur , SAU mutu e un drogat.acum incepem sa vedem adevaru. sa speram ca totul va fi bine pt cei ca tanase max nicu is cei care vi din urma.

tractorase-masinute  •  2 aprilie 2009, 20:02

oare de ce inaintea meciului de la constanta contra sarbilor mutu se cearta cu piturca si in dimineata zilei de 1 aprilie se accidenteaza subit???? oare de ce chivu nu poate veni la nationala, dar se antreneaza in conditii normale alaturi de inter???? Oare de ce a continuat piturca sa ii foloseasca pe mereu obositii nicolita, radoi, contra, m. niculae, cocis (nu inteleg motivul convocarii acestuia cu toate ca nu a dat randament la nici un meci jucat sub culorile tricolorului)??? oare de ce suporterii care altadata ieseau in strada sa strige performantele nationalei acum stau inchisi in casa si injura printre dinti??? oare de ce nu i se da o sansa lui mircea lucescu / ioan andone??? de ce se tot insista cu piturca?????????????

Comentează