Probele se strîng în jurul celor implicaţi în afacerea 2 mai
Cu Ridzi în frunte, 20 de oameni din minister şi de afară se pregătesc să ajungă în boxa acuzaţilor după ce la MTS s-au falsificat contracte şi s-au topit 730.000 de euro. Unii au cedat şi au povestit totul în faţa camerelor de luat vederi. Alţii şi-au lăsat urma pe mail!
vineri, 17 iulie 2009, 2:00
Probele se strîng în jurul celor implicaţi în afacerea 2 mai
Cu Ridzi în frunte, 20 de oameni din minister şi de afară se pregătesc să ajungă în boxa acuzaţilor după ce la MTS s-au falsificat contracte şi s-au topit 730.000 de euro. Unii au cedat şi au povestit totul în faţa camerelor de luat vederi. Alţii şi-au lăsat urma pe mail!
Organigrama parţială a tineretului unui partid, suprapusă peste organigrama, aproape completă, a ministerului tineretului şi devenind o structura ce arată, dar asta trebuie să o decidă justiţia, precum organigrama unei reţele infracţionale.
Sună ca în teoria conspiraţiei. Nu este! Este rezumatul cazului Ridzi, văzut de la nivelul banilor publici ai sportului românesc. Care, în loc să ajungă la canoiştii lui Patzaichin sau la lotul naţional care se antrenează pentru Europenele de sărituri în apă plonjînd pe saltele, au fost încredinţaţi prin trucarea unei licitaţii şi investiţi în imaginea ministrului Monica Ridzi şi în destinaţii care nu au fost încă depistate.
În februarie 2008, Organizaţia de Tineret PD-L alegea următoarea conducere:
1. Monica Iacob- Ridzi – Preşedinte (unic candidat, 774 voturi din 774)
2. Elena Băsescu – Secretar general (trei candidaţi, 377 din 384)
3. George Rusescu – Secretar General Adjunct (unic candidat, 380/384)
După plecarea Elenei Băsescu, primii doi oameni din tineretul PD-L au devenit Ridzi şi Rusescu.
Ridzi l-a luat pe Rusescu la MTS şi l-a pus director general al Direcţiei pentru Programe de Tineret. Conducerea tinerilor pedelişti replicată în minister.
Împreună vor ajunge, probabil, şi în faţa justiţiei. Dar nu singuri. Pentru că Ridzi a adus mulţi colegi de partid în minister, iar reţeaua se întinde peste o instituţie paralizată sub această plasă. O intorsatura perplexanta pentru un partid care a venit la putere apasind pe resortul real si emotional al „luptei impotriva coruptiei”.
De 2 ori mai false!
În minister e panică. Nici o exagerare. Panică printre oamenii implicaţi, majoritatea şefi şi membri PD-L, care au semnat documentele pentru 2 Mai. Bucurie printre cei neamestecaţi.
„Le-au semnat de mai multe ori”, susţin surse gsp. Întîi, atunci cînd au dat, repede, contractele. Apoi, cînd şi-au dat seama că vor avea probleme şi le-au falsificat, mimînd selecţia de oferte.
În fine, le-au mai schimbat chiar şi a treia oară, cînd au început să le fie solicitate de către Comisia Parlamentară. Degeaba! Era prea tîrziu. S-au încurcat în ele.
Unii au povestit schema
„Nu vreau să plătesc eu tot!”, a spus, aproape plîngînd, unul dintre cei cercetaţi, cînd a revenit în minister de la DNA.
Există, în acest moment, mărturii ale oamenilor care şi-au dat seama de gravitate. Dacă se va constata că a fost un grup infracţional şi dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă pedepse fără suspendare.
„Am spus tot şi pe video. Acum au mărturia mea. Asta e! Să răspund pentru ce-am făcut eu, nu pentru ce m-au pus alţii să fac”
unul dintre cei implicaţi
„Procurorii par foarte decişi”
Cei mai realişti şi-au luat adio de la ideea că partidul îi va apăra. Deşi unii au funcţii importante. Claudia Radu este vicepreşedinte PD-L sector 3. Director în direcţia lui Rusescu, ea a semnat toate cele trei contracte şi un proces-verbal de recepţie.
„Procurorii par foarte decişi, mă aşteptam la mai multă înţelegere”, a spus unul dintre avocaţi, derutat şi el pentru că i se spusese că urma să ia un caz relativ uşor.
Alin Baciu e şi el pedelist şi face parte din echipa clujeană importată în Guvern de către Emil Boc. Lucrează la Direcţia de comunicare şi a semnat procesul verbal de recepţie pentru cele 39 de judeţe. Cum au semnat toţi. Uitîndu-se la televizor. „Fără să ştie cîte obiecte promoţionale au fost distribuite, cîţi oameni au venit… Mi-e milă de Alin!”, mărturiseşte un coleg.
Un alt personaj PD-L – MTS, care n-a semnat însă acte, este Constantin Neagu, membru în Biroul Permanent al tineretului pedelist. Ridzi i-a fondat un post în MTS special pentru el: subsecretar de stat. Poziţie care n-a existat în istoria instituţiei.
„S-au ferit să vorbească la telefoane cu Artisan şi Mark cînd au falsificat contractele, dar, în schimb sînt sigur că au folosit mailurile. Ştiu sigur asta!”
om din MTS
Cazan, Vârstă, Mărcuţă
Există şi cîteva personaje care nu şi-au pus semnătura pe contract dar care au o pondere în mersul evenimentelor. Rămîne de văzut dacă vor fi anchetate. Prima este Ileana Cazan, şefa de cabinet a lui Ridzi, „un teribil personaj din umbră” după cum o descriu surse.
Nici Ioana Vârstă, specialistul de PR a lui Ridzi, cu care se cunoaşte de trei ani şi care s-a ocupat de imaginea ei în calitate de consilier angajat la MTS, nu se simte prea bine. Ea este cunoscuta drept un factotum in relatia cu televiziunile. „Cind am vazut insistenta cu care Ridzi e promovata pe A3 si pe RTV am inteles ca Varsta lucreaza”, spune cineva.
Marius Mărcuţă, actualul director de la Achiziţii, n-a semnat contractele, a făcut-o şeful său de atunci, Dan Toia, dar a ştiut tot timpul. E un alt punct nodal.
Directorul cu carnet degeaba
Posesorul a şapte semnături pe acte şi al unui carnet portocaliu de partid care nu-i mai ajută la nimic este şi Paul Diaconu, directorul economic. „În spatele surîsului său şi al timorării jucate se ascunde un personaj care va fi dezvăluit în curînd”, au spus surse pentru Gazetă.
Baloane întoarse în timp
Ultima oră. Obiectele promoţionale despre care a scris ieri Gazeta că au fost făcute încă înainte de atribuirea contractului de către o enigmatică firmă, care le-a revîndut lui Artisan, sînt baloane.
Ele au fost inscripţionate cu sigla care, teoretic, nu exista în acel moment, pe care a realizat-o Artisan prin contract. Dacă ele n-au fost produse în viitor şi întoarse cu Maşina Timpului, atunci premeditarea este clară.
Urmează surprize!
Cineva, deocamdată rămas în umbră, a plătit aceste baloane, le-a revîndut lui Artisan şi o parte din bani au intrat într-un cont. E omul care face legătura, la alt nivel, cu zona politică.
„Vor fi surprize mari de tot”, spune o sursă. „Ce s-a întîmplat la MTS este incredibil, dar o să vedeţi că se va face dreptate, cei vinovaţi vor plăti, iar banii vor fi recuperaţi!”, adaugă el.
În astfel de situaţii, firmei i se recunosc costurile reale, se adaugă o cotă de profit din anii anteriori şi restul revine la stat. Acum o lună, asta părea imposibil. Astăzi e altfel.
Probleme şi la ANRMAP?
Un alt personaj vizat este Cristina Trăilă, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Vă amintiţi cum, la începutul dezvăluirilor, Ridzi flutura avizul de la ANRMAP. Apoi, Trăilă a apărut în faţa Comisiei de Anchetă şi i s-a cerut dosarul complet după care declarase drept legală selecţia de ofertă către Artisan şi Mark. Nu l-a adus niciodată. Trăilă este vicepreşedinte PD-L sector 5.
Daca aveti informatii relevante le puteti trimite pe catalin.tolontan@gsp.ro, mirela.neag@gsp.ro, marius.margarit@gsp.ro sau cristi.scutariu@gsp.ro
ramona • 17 iulie 2009, 15:18
acest partid pd-l ,este ca si acum 20 de ani :numai interese ,mincinosi ,spagari ,nesimtiti .imi provoaca greata numai cind ii vad .imi pare rau ca „DL” Pogea este din acelas oras cu mine ,acest mare finantist a adus conbinatul de la Hd in faliment ,la vindut la fier-vechi ptr campania din 2000
Bogdan S. • 17 iulie 2009, 15:23
Ridzi isi merita soarta, insa ce nu ma face sa ma bucur de aceasta victorie impotriva „sistemului ticalosit” (ca sa citez un clasic al timpurilor noastre)este faptul ca ea este doar un pion pe tabla de sah. Acest pion poate fi sacrificat oricand pentru a salva regele.Din pacate Rizi nu este exceptia care confirma regula, ci chiar modelul clasic al politicianului roman. Motivul pentru care toti incep o cariera politica este sa apuce si ei cu ambele maini un ciolan de ros sau sa isi faciliteze dezvoltarea mai rapida a afacerilor personale. Ridzi a invatat de la lupii batrani ai politicii romanesti cum sta treaba, din pacate se pare ca nu a invatat bine lectia si a fost prinsa.Sunt curios daca in locul Monicai Ridzi era domnisoara Eba (care nu e straina de aceasta afacere), oare se mai aplica justitia? Oricum intreaga clasa politica este un cotet plin de porci si scroafe care mananca cu nesat din munca noastra, a celor care totusi incearcam pe cat posibil sa duncem o viata normala intr-o tara de *****. Va rog sa scuzati limbajul plastic, si imi cer scuze ****** pentru comaprati cu politicienii romani.
vasco • 17 iulie 2009, 15:24
Si cu toate acestea parca vad ca in toamna se vor gasi suficienti votanti ca sa iasa basescu din primul tur presedinte.Daca nu,macar din al doilea.Am un prieten care are o vorba>Poporul roman nu a ajuns inca atita cit de rau ar merita>…..
popesu aurel • 17 iulie 2009, 16:03
Cum zice Tolontan, lasati justitia sa faca dreptate. Asa cer si oamenii. As vrea totusi marturii video, mail-uri si alte „rechizite”. Deocamdata sunt vorbe. Sursele „spun”. Documentele arata. As dori un document mic, mare , video, mail, dar care sa faca proba . Justitia are nevoie de probe de necontestat! Nu asa zice mereu Sergiu Andon?
Cătălin Tolontan • 17 iulie 2009, 16:08
popesu aurel: credeti-le! aceasta investigatie a mers numai pe lucruri certe
lliliana • 17 iulie 2009, 16:11
din neferecire niciunul care a furat nu a ajuns la puscarie.o tara care isi bate joc de oamenii cinstiti cu biruri si impozite pe care daca nu poti poti sa le platesti te salta imediat.nu ne nici unul cinstit numai afaceri in interes personal si furt calificat din buzunarul romanului de rand.
Savavi • 17 iulie 2009, 16:18
Chestia este ca in toate partidele se practica activitati de genul acesta. Dar au noroc ca sunt facute de cei batrani care stiu sa-si tina gura. PDL-istii s-au grabit sa-si intineresca, cadrele. Astia tinerii nu au scoala comunista si nu prea stiu sa-si tina gura si nici nu-i ajuta capatana. Ideal ar fi si ceva scormoneli prin alte partide.
pseudopro • 17 iulie 2009, 17:15
Acestia sunt oameni competenti care au supravegheat buna desfasurare a evenimentelor si in urma auditului in fata Comisiei nu a rezultat cu nimic ca ar fi „tradat-o” pe Monica Ridzi. Se pare ca presa + mogulii au o preferinta in a lovi in clujeni. Si mai putem vorbi de obiectivitae? Acesti oameni sunt competenti, si asta ii recomanda…
pseudopro • 17 iulie 2009, 17:17
prezentati si cv lor sa veda si cititorii pe cine acuzati….fiti obiectivi1
Boghy • 17 iulie 2009, 17:20
Domnule Tolontan, ati facut treaba buna, astia isi merita soarta. Insa ma intreb cand si daca veti scoate la iveala si alte hotii ale altor ministrii. Dar imi face impresia ca totul se va opri aici. S-au furat bani si s-au facut contracte cu dedicatie si in trecut. Ele cand vor fi scoase la iveala ? Cei care au furat atunci cand vor fi trasi la raspundere ? Sau ei au facut si fac inca parte din tabara care trebuie si nu vor raspunde ? Daca aceste investigatii se vor opri aici inseamna ca totul nu a fost decat simpla campanie electorala contra PDL si contra Basescu. ii vrem pe toti care au furat in fata justitiei, nu doar pe cei care se vor a fi eliminati.
nanaika • 17 iulie 2009, 17:44
Gata, ajunge!
marcel popescu • 17 iulie 2009, 18:03
Nu stiu daca e bine sau nu sa dea afara pe cei din cabinetele demnitarilor. Cred cu tarie ca ei vor fi doar mutati pe alte posturi. Deci alt praf in ochi. Dar daca tot tine dl. Boc la economie, nu era mai simplu sa dea aiba grija sa nu se fure banii astia.
adidas • 17 iulie 2009, 18:07
a intrat teroare in toti acum…
ei asta este cand au furat bani s au distrat au trait bine…acum ca orice hoti trebuie sa si asume riscurile meseriei pe care au ales sa o practice,nu trebuie avuta mila de ei
gonfalonierul • 17 iulie 2009, 18:37
Basescu este defapt cel care a speriat bani.
Cazul Monica Ridzi continua… « kELOO’s Blog • 17 iulie 2009, 19:03
[…] Cazul Monica Ridzi continua… …si incepe sa miroasa din ce in ce mai pregnant a puscarie. O ancheta marca Gazeta Sporturilor pe care nu trebuie sa o ratati. Cred ca este momentul pe care majoritatea contribuabiilor din Romania il asteapta: aflarea adevarului in legatura cu hotiile politicienilor romani ce ocupa functii inalte in stat. Vedeti aici! […]
als • 17 iulie 2009, 20:03
cu tot ce se intampla in romania, am rezerve in ceea ce priveste obiectivitatea presei!!cazul ridzi nu este singurul menit a fi discutat, si cu toate astea se bate apa-n piua!!emitem o multime de speculatii, cel mai normal ar fi ca organele abilitate sa desfasoare cercetari si sa traga concluziile aferente cazului!!
antim vireanu • 17 iulie 2009, 20:44
Dl/Dna pseudopro, am admirat si eu putin pozele de mai sus. umila mea parere este ca nu e nevoie de capacitati paranormale ca sa realizezi ca acele persoane nu prea au nimic in comun cu buna credinta, ci mai degraba cu escrocheria, tupeul, sarlatanismul, faradelegea, arivismul…. dar poate ma insel…
mari • 17 iulie 2009, 20:52
als,
cine n-a avut timpul necesar, sau din alte motive n-a urmarit cazul ridzi in intregul sau,in evolutia lui pe fiecare zi, chiar ora, a pierdut o parte din istoria istoria PD-l, ca partid majoritar de guvernamant.
O asemenea desfasurare de evenimente jurnalistice coroborate cu insusi Parlamentul Romaniei pe un caz care se vroia acoperit nu a mai fost in ultimii 20 de ani.
S-au dat lupte grele in comisie,comisie care se vroia desfiintata, lupta media cu probe clare fata in fata cu puterea!puterea nu a unui ministru „inocent”, cu puterea nevazuta dar prezenta in fiece clipa.
one of others • 17 iulie 2009, 23:41
Dar despre Dan Toia, directorul de achizitii de la acea vreme, de ce nu se spune nimic? El nu este implicat?
Mini • 18 iulie 2009, 1:11
Sincer, nu-mi plac judecatile publice si nici acuzatiile prin presa. Nu-mi place cand se strang probele in piata, de pe taraba de ziare. Ma asteptam la o atitudinea profesionista din partea organelor de cercetare penala, stabilirea unor raspunderi clare, probate si angajarea acelor raspunderi prin hotarari ale justitiei. Insa, in societatea bolnava in care traim, poate ca merge si asa, hei-rup.
alexandru • 18 iulie 2009, 8:35
Curu matii ridzipoanco, talhara de container ce-mi esti, misca-ti curu ala plin de euro si mergi la puscaria mafiotilor, fanarioate dracului ce-mi esti, scarbo si ordinaro, lipitoare pe saracie
paguba • 18 iulie 2009, 9:42
pana n-ajung la parnaie macar juma din ei, condamnati definitiv, e numa galagie degeaba
el_G • 18 iulie 2009, 10:15
Care organe?Pana acum n-am vazut nici un acuzat desi au fost atatea cazuri.In cele mai multe dintre ele, se invoca un viciu de procedura sau vreo chestie mica si scapa basma curata.O tara normala ar trebui sa fie condusa de oameni profesionisti, nu in functie de culoare politica..Pana la urma la vremuri noi..tot noi.
Ritzi este doar unul dintre cazuri iar cei de la gsp ar trebui felicitati pentru ce au descoperit(si pana la urma sa mai descopere si altceva).Acum ceilalti ziaristi ar trebui sa iasa si ei la rampa cu alte nereguli ale politicienilor.Aproape „toti e hoti” asa ca n-ar fi asa greu de gasit fel si fel de combinatii cu bani publici
cristi • 20 iulie 2009, 21:18
Nu sunt uimit de ce se intampla la MTS ci cum de un ziar sau om pe un blog poate sa dezvaluie asa ceva in Romania,ori lucrati la comanda,ori nu sunteti mai mult sau mai putin romani,asa cum sunt cele grupari,unguri si romani ascultatori de jazz,care i-au huiduit pe Basescu si Udrea. Reteaua PD-L din MTS prezentata de voi este exact tiparul romanesc de pile si relatii care dainuie de mult timp si o sa mai dainuie mult si bine. Am vazut de pe vremea liceului in Sibiu cum se nasteau lupii tineri ai PD-L-ului pe doua criterii mari si late,oportunisti mediocrii si privilegiatii. Din pacate este prea tarziu ce faceti voi deoarece va anunt ca mentalitatea si invatamintele au fost pasate catre noul val PD-L de mult timp si acum apar roadele. Va dau doua exemple: Un prieten de al meu a fost solicitat de catre un lup tanar din administratie pt.o lucrare,fara licitatie si cu suma finala umflata ca sa-si ia ucenicul politic partea,vorbim aici de o lucrare si suma mica dar evident ca indemanarea conteaza. Al doilea exemplu este al altui lup tanar local care in virtutea faptului ca tatal era un sef mare de mult-mult timp,a avut acelasi traseu ca si lupoaica tanara Basescu si asta cu mult timp in urma,asa ca tineti-va bine caci trebuie sa inmultiti cazul Basescu cu cel putin 5 bucati lupi tineri din fiecare judet in care PD-L a fost la putere in 20 de ani. Dc.ati face un calcul si pe PSD v-ar durea capul! Sunt curios dc.Constantin Neagu despre care ati mentionat este cumva fiul lui Nicolae Neagu din Sibiu care cred ca este sau a fost ultima data senator,ca atunci chiar ca ma doare capul.
cristi1 • 20 iulie 2009, 21:36
Stiti ce au in comun romanii din Romania si cea mai mare parte dintre romanii din UK!?:mentalitatea. Cred ca poti sa-i duci si pe planeta Marte ca tot nu se schimba,tot gasesc ei un extraterestru in fata caruia sa se ploconeasca sau sa il insele. Am incercat sa ma implic in activitati publice romanesti din UK dar m-am lamurit si scarbit repede. Mi-aduc aminte ca la ultimele alegeri parlamentare romanesti mi s-a spus ca pe diaspora de aici a iesit cine trebuia,adica deputatul sau senatorul William Cheese,nu pot sa-i scriu numele in romaneste. Sa fim seriosi!
cristi2 • 20 iulie 2009, 22:13
Promit ca e ultima remarca!
Un raspuns pt.Savavi: Tin sa te contrazic vizavi de „Astia tinerii nu au scoala comunista”. Generatia lui Ridzi si a mea nascuta intre anii 1970 si 1975 este printre cele mai titrate si periculoase din Romania,poti sa o compari cu generatia comunistilor intemeietori. Am prins sfarsitul lui ’70-’75 cand se traia mai bine,am trecut prin austeritatea materiala dar nu si spirituala a lui ’80,adolescenti prin revolutie,tineri prin toate transformarile post-decembriste si economia de piata etc. Nu paria pe noi! Doamne ajuta cand o sa vina la putere generatia MTV!
Un raspuns pt.pseudopro: Ai dreptate in mare parte! In Romania inca se practica vanatoarea de vrajitoare sau actionarea la comanda sau asezatul tuturor in aceeasi oala sau spalarea rufelor in public etc. Ma uit cu groaza cum se actioneaza ca acum 1000 de ani cand domnitorul tarii dadea un ordin de strangere a unei taxe suplimentare si soldatii domnesti mergeau din casa in casa si furau totul! Nu pot sa uit unul din ordinele lui Nastase din 2000-2004 cand firma tatalui meu a fost jecmanita de catre copoii domnesti iesit din barlogul bugetar la vanatoare de amenzi. Cazul Ridzi,intr-o tara normala,era simplu,fara comisie parlamentara,DNA si mass-media: seful ei,primul-ministru,ar fi trebuit sa-i dea o mustrare scrisa si dc.mai avea abateri asemanatoare sa o sanctioneze mai aspru. Dar,avand in vedere criza financiara,ar fi trebuit pur si simplu sa o demita fiindca nu e normal ca un manager sa aloce Federatiei Romane De Box un buget de 600mii/6mil.de euro pe an!? si sa cheltuiasca 75mii de euro pe o scena existenta deja in inventar. Cam atat! Multumesc!
radumunteanu • 12 august 2009, 19:13
Cred ca reteaua PDL ar trebui avuta mai bine in vizorul presei. Am scris pe blogul meu despre Cristina Traila dar am senzatia ca la PDL bugetul institutiilor publice e vazut ca un plan de afaceri pentru cei numiti de partid in fruntea acestora.