Ridzi deschide drumul spre Năstase

SPORTUL ROMÂNESC SE POATE LĂUDA CĂ A MIŞCAT SISTEMUL

sâmbătă, 25 iulie 2009, 12:07

SPORTUL ROMÂNESC SE POATE LĂUDA CĂ A MIŞCAT SISTEMUL

echipagsp11Lui Ridzi ii e clar că Parlamentul nu o va apăra, ceea ce, pentru prima oară, se va întîmpla şi în cazul Năstase

Sistemul nu e perfect. Rapiditatea cu care cazul Ridzi s-a derulat a luat pe nepregătite matricea de deturnat bani publici. Insistenţa presei, veghea publicului şi munca autorităţilor statului, de la Parlament la Garda Financiară şi de la DNA la Oficiul împotriva Spălării Banilor, au creat o breşă.

„Gras şi bagatelizat”
Pe poartă va intra în curînd „cel mai gras şi bagatelizat pînă acum”, după caracterizarea unei surse autorizate, dosar de corupţie. Cel al lui Adrian Năstase. „Faţă de cazul Ridzi, cazul Năstase este un compendiu. Nu doar ca întindere, dosarul Ridzi are 1.600 de pagini, cel al lui Năstase tomuri întregi, ci şi ca savoare şi gravitate”, spune o sursa.

Milionul de dolari noi nouţi
În cazul fostului premier există indicii care amestecă uriaşe mize financiare cu poveştile unei cleptomanii de detalii neverosimile.

Sînt mărturii care susţin că dosarele, care au fost respinse fără ca măcar să fie deschise de Parlament, vorbesc despre un milion de dolari „care miroseau a noi, atît de noi încît ştampila seacă de sortare se vedea încă pe ei”. Dar şi de note de plată la gaze sau lumină pe care le plătesc anumite firme. Everest şi Piaţa Sudului între aceleaşi coperţi.

„L-aţi văzut pe Adrian Năstase cu lacrimi în ochi? S-a întîmplat asta, în momentul în care a văzut probele”
sursă gsp

Sute de tablouri?
„Cînd a dorit să mute în derizoriu cazul, Năstase i-a invitat pe jurnalişti în casa din Zambaccian. Dar la etajul ales de el. De ce nu i-a dus şi în pivniţă sau sus, la ultimul nivel, ca să vadă sute de tablouri?!”, întreabă un cunoscător al dosarului.

Termopane e ceea ce a ajuns la oameni. Dar pot ajunge imagini cu încăperi de baie cu cristale Swarovski încrustate în faianţă. Zeci de ore de filmări. Mii de documente oficiale, facturi şi mărturii. Conturi în străinătate. Pare un basm, dar adevărul e că Parlamentul a oprit accesul tribunalului şi al publicului. Şi s-a născut mitul.

Aceiaşi procurori anchetează
Există un ghinion crunt pentru fostul premier. Nu doar că aceiaşi procurori care s-au ocupat de cazul Ridzi i-au alcătuit şi lui dosarul. Ci şi că publicul şi-a dezvoltat un alt tip de curiozitate, mult mai aplicată şi mai greu de virat în lehamite. „Chiar dacă nu se curăţă totul, uite că se poate!”, se aude tot mai des pe culoarele înguste ale încrederii publice.

„Cînd mă vedeau că citesc un ziar de sport, colegii din Parlament mă luau peste picior. Azi, şi-au făcut abonament la chioşcari. Sîntem conştienţi că există o mare şansă pentru schimbare şi că dacă n-o facem acum, ea va veni poate prea tîrziu! Udrea, Năstase, să plătească! Altfel ne vor mătura oamenii!”, povesteşte un deputat, încheind printr-un zîmbet: „Le-am zis: «Tot sportul a pornit totul!»”.

Au refuzat să semneze auditul
Înapoi la Ridzi. Ea a refuzat pînă în acest moment să semneze auditul intern al MTS. La fel şi ceilalţi directori. Ar fi o nouă probă împotriva lor în faţa tribunalului, acolo unde e sigur că vor ajunge. Chiar şi fără adăugirile lor, auditul va deveni raport oficial.

Ieri, directorul economic Paul Diaconu aştepta cu foaia renunţării în mînă, înfipt într-un fotoliu din faţa biroului ministrului Sorina Plăcintă. DNA era în clădire. În afara lui, vor mai fi îndepărtaţi, la cererea expresă a noului şef al sportului, toţi cei implicaţi penal în caz.

Plăcintă, misiune de coşmar
Deocamdată, în afara lui Diaconu, pe listă sînt consiliera de imagine Ioana Vârstă şi directorul de achiziţii Marius Mărcuţă. Dar vor mai urma. Plăcintă nu are timp. Ea trebuie să refacă o instituţie umilită şi împuţinată, cea a sportului, şi una care va rămîne fără şefii acuzaţi. „Placinta pare energică, dar cum va reuşi să schimbe ceva, că ne simţim morţi şi neîngropaţi?!”, spune cineva din interior.

Doina Melinte pare a fi varianta de ultimă oră pentru postul de secretar de stat la sport.

Vizita la Fundeni pentru fostul ministru
Dosarul care a ajuns la Parlament i-a şocat pe cei care l-au văzut prin „dimensiune şi minuţiozitate”. Sînt 1.600 de pagini plus multe convorbiri înregistrate. Convorbiri în încăperi între cei implicaţi în dispariţia celor 730.000 de euro.

Ieri, Ridzi a fost la secţia de cardiologie din Spitalul Fundeni, însoţită de soţ. Un reporter gsp a verificat la faţa locului. „Da, aşa e, a stat un timp, a vorbit cu doctorii, a făcut ceva analize, un control şi a plecat pe la ora 14:00”, a primit confirmarea. O alta versiune este aceea ca mama fostului ministru, intr-adevar cu probleme de inima dupa scandalul MTS, este internata aici.

Oricum Ridzi ramine consecventa stilului sau. Oprită de paznic în faţa barierei, de unde doar cadrele spitalului pot pătrunde cu maşina, ea a dat geamul jos şi a spus: „Lasă-mă să trec! Ştii cine sînt eu?”. Bariera a rămas coborîtă şi a fost nevoită să o ia pe jos.

„Doar un idiot ar mai putea spune acum ca acest «dosar» este «blocat» în Parlament. Acest «dosar», după votul Parlamentului, nu mai există”
Adrian Năstase, ieri, pe blogul său

Comentarii (58)Adaugă comentariu

Marian  •  25 iulie 2009, 0:41

Cu Nastase va fi mai greu. PSD si PNL joaca aceeasi carte, sunt doua partide aidoma, corupte pana in maduva oaselor si nu vad decat ce este in PD-L. Sa se faca dreptate peste toate si tot! Si in cazul Loganurilor de 70000 de euro, si in cazul Sterling,dar si mai important in cazul celor 3,2 miliarde de euro furati de PNL si PSD!!!
Vosganian era disperat astazi si sunt sigur ca tot partidul tremura de frica. Daca PSD si PNL vor refuza o comisie parlamentara in acest caz, sunt terminate! Au deschis cutia Pandorei si trebuie sa se mearga pana la capat!!! Au inchitit hapul lui Traian Basescu!!!

comabi  •  25 iulie 2009, 1:53

Daca Basescu, pentru a-l prinde pe Nastase, a scufundat-o de tot pe Ridzi (doar i-a dat un vant, restul l-a facut ***), atunci este cea mai mare gaelnita a marinarului. Popeye putea sa bage spanac cu nemiluita, ca tot nu ii lua fata lui Bae la fazaasta. Ar insemna o lovitura fantastica de imagine, chiar daca ar incepe chiar in propriul partid cu epurarea. Dar… vom vedea. la cat de corupta este politica autohtona, acest lucru mi se pare foarte improbabil…

ciupi  •  25 iulie 2009, 6:29

eu am avut privilegiul de a o vedea la fundeni! dupa ce portarul nu i-a permis sa intre cu masina – trec de citeva ori pe luna pe-acolo, la un amic, si pe poarta aceea intra orice autoi care intinde doi lei, asa ca nu tine – a luat-p per pedes, s-a oprit printre copaci, ***apoi a mers la bufetul de la parter, de unde a luat un croissant cu coruptie si a intrat la medic. ce-a facut acolo, ramine ca dna-ul sa afle…

marian -berceni  •  25 iulie 2009, 7:16

nastase este unul dintre cei mai nesimtiti oameni din politica .pe locurile urmatoare pot=candida=cu succes :videanu , berceanu , mitrea ,etc,etc,etc,….greu sa-i prinzi pe acesti infractori.

mari  •  25 iulie 2009, 7:32

Catalin Tolontan
si daca nu aprobi 🙁 comentariul, parerea mea oricum este asta:Basescu se teme foarte tare de Nastase DE CE OARE ?, ASTA IMI SCAPA MIE ca cetatean privitor la ce ne serveste presa.
Nastase are probleme de 5 ani cu procurorii, acum in preajma alegerilor iarasi sunt mai aprinse.
A o da la schimb pe Monica contra Nastase e prea de tot, ce-a facut Monica pentru Romania? Eba in PE, atat!
Nastase a „construit” ceva in tara asta ca prim ministru, dupa 89′, ca se putea si mai bine,da!

Nu zice nimeni ca Nastase are dosarul alb, nici nu se poate stiind de unde/de la cine a pornit ancheta, insa dupa cum vedem este singurul corupt „preferat” a lui basescu.

Poate sa se dea peste cap beselu,nu-l voi mai vota!
Scuze, asta am vrut sa zic 🙂

FANE II  •  25 iulie 2009, 7:56

Sa-i bage pe toti la beci! Cu cit au furat, aveam un stadion ca Bernabeu! Numai sa nu faca Basescu puncte electorale! Basescu ales din nou ar fi o catastrofa! Ce nu a reusit Ridzi, anume sa faca dintr-o institutie publica resp. un minister, un aparat de partid, au reusit altii si masinariile lucreaza acum ca unse! Basescu va avea soarta lui Nastase, cu putin noroc!

StireaPress  •  25 iulie 2009, 8:12

Nastase este protejat de PSD-PNL-PC-UDMR, asa ca nu va pati absolut nimic
Va invit la mine pe blog.
o zi buna

bumbu  •  25 iulie 2009, 8:24

@Marian , in legatura cu loganurile , intradevar au costat in jur de 62.000 Euro , dar sunt special facute pentru criminalistica si sunt numa 5 la numar . Tin sa precizez ca un diplomat special pentru criminalistica costa in jur de 4500 Euro si este de unica folosinta .

bamse  •  25 iulie 2009, 8:26

oare cine e ridtzi?una si atat

Cristina  •  25 iulie 2009, 8:43

Trebuie sa se mearga mai departe: si cu dosarul Ridzi, si cu dosarul Nastase si cu toate dosarele ce vor urma. Prea s-a furat mult prea mult in tara asta.

crinul negru  •  25 iulie 2009, 8:48

TOTUL A FOST CREAT SI OCROTIT DE ILIESCU,EL NU A VRUT BANI, EL A VRUT PUTERE, A VRUT SA FIE LIDERUL MAXIM. CHIAR DACA S-A RETRAS UN PIC DIN LUMINA REFLECTOARELOR, ACEST COMUNIST NOTORIU, PRIN FAPTUL CA I-A CREAT PE CEI CARE SANT ACUM PE SCENA POLITICA SI PE CEI CARE AU ACAPARAT FINANCIAR ROMANIA, DICTEAZA TUTUROR PUTERILOR DIN STAT.PARLAMENTUL SI MINISTERUL JUSTITIEI SANT PREFERATELE LUI ILIESCU SI NU IN ULTIMUL RAND MASS MEDIA.CAZUL RIDZI I-A SCAPAT CA S-A BAGAT UN NEINREGIMENTAT,S-AR PUTEA CA TOTUL SA O IA LA VALE DESI…NU INDRAZNESC SA SPER,AR FI PREA FRUMOS, AR INSEMNA O UNDA DE SPERANTA PENTRU ROMANI.SI DACA TOT SUNTEM LA SPORT; SALUTAM CAZUL PENESCU(DOAR UN ;PIC;HILAR) CRED CA, CAZUL COPOS SE VA REPUNE PE TAPET CAND COPOS VA AVEA VARSTA IN CARE NU VA MAI SUPORTA REGIMUL DE DETENTIE(DACA VA FI GASIT VINOVAT)

Cristian S  •  25 iulie 2009, 8:49

Felicitari portarului de la Fundeni pentru simplu fapt ca nu s-a lasat influentat de un personaj politic in cadere libera. „Oprită de paznic în faţa barierei, de unde doar cadrele spitalului pot pătrunde cu maşina, ea a dat geamul jos şi a spus: “Lasă-mă să trec! Ştii cine sînt eu?”. Asta denota prostia de care dau dovada multi din cei care se ajung. Regulile sunt pentru toti, nu doar pentru cei multi si prosti care sustin prin taxe si impozite stilul luxos de trai al alesilor. Sper ca acest caz al MIR sa redeschida si alte dosare vechi de coruptie „uitate”. Cu toate ca aceasta goana spre aflarea adevarului are un puternic iz electoral este posibil sa aiba efecte nebanuite. Vor incepe sa „se dea in gat” unii pe altii, desi corb la corb nu scoate ochii. Va fi o jumatate de an fierbinte. Si asta numai daca presa va continua sa stea cu ochii pe politicieni si va continua presiunile pentru aflarea unor adevaruri prin articole-investigatie.

Cristian  •  25 iulie 2009, 9:00

„Sînt 1.600 de pagini plus multe convorbiri înregistrate. Convorbiri în încăperi între cei implicaţi în dispariţia ….”

Cesa inteleg ? I-au ascultat baietii cu ochi albastri ?

toma arnautu  •  25 iulie 2009, 9:44

Pe cand articole, la fel de furibunde si in cazul codrut seres & Co. ?
Dar felix ?
Nu aveti curajul. Scrieti doar la comanda !

george  •  25 iulie 2009, 10:02

Se poate asa ceva?!!! Din cauza voastra are D-na ministru palpitatii si vartejuri! Daca inainteaza dosarul si Nastase va avea probleme la ficat. Si asta numai din cauza ziaristilor!!! Presa e de vina !

uirte una  •  25 iulie 2009, 10:05

Obraznica Monicuta asta. I-a imprumutat si lu barbasu stilul asta imputit. Atentie: in curand isi va face si el analize. periem?

Cristian  •  25 iulie 2009, 10:35

cand o sa inteleaga deontologii ca intre sistemul Nastase si sistemul Basescu nu exista nici o diferenta palpabila, ci doar de efecte exterioare…adica daca ai de ales intre Miki Spaga si Udrea, normal c-o alegi pe sexy buzoianca pentru ca are glezne mai subtiri; in rest…

insa Nastase macar stie sa tina o furculita in mana pe la Bruxelles, ceea ce nu este cazul lui Basescu, si oricum este de o mie de ori mai competent decat Basescu.

poate mai face dna-ul o a patra, eventual a cincea expertiza in cazul flota, astfel incat sa reiasa si mai clar ca Basescu a facut protectie sociala vanzand flota pe nimic. iar casa pe care si-a atribuit-o singur sa apara ca provenind din niste vanzari anterioare facute o data cu terenul ala din Baneasa si cu celebrul Mercedes…

intotdeauna am fost fascinat de admiratia menita a fi calcata in picioare a unor ziaristi pentru anumite personaje politice.

baciu  •  25 iulie 2009, 10:38

ce ticalosenii…domne demnitarii nostrii se joaca cu banii munciti de noi.va dati seama??????? trebuie actionat repede..sa se sesizeze dna in in cazul nastase si la nesimtitul ala de relu fenechiuu.23 de milioane sa plateasca statul pentru ca el vorbeste in propriile interese?????? si multe altele RUSINEE

cineva  •  25 iulie 2009, 10:43

Nu va pati nimic pana la urma Ridzi. Mult zgomot pentru nimic. In tara asta justitia se misca numai pentru voturi nu pentru dreptate. Nu s-a miscat nici un sistem, pentru ca oricum el e mort. Asteptam si alte anchete precum Udrea.

mann  •  25 iulie 2009, 10:48

am asteptat atat sa vadem corupti anchetati si condamnati, eventual, incat nu ne putem indoi prea tare de seriozitatea institutiilor. sper ca toate astea sa nu fie o pomana electorala mai speciala, cu justitie.

Cristina  •  25 iulie 2009, 10:48

Pe cand anchete amanuntite facute asupra atator cazuri de coruptie si furt? Stiu, e o munca migaloasa, dar se poate…

ion  •  25 iulie 2009, 11:08

DE CE ???
nu inteleg domnu tolontan de ce sariti calul acum
sunt un antinastasian de cand ma stiu, dar articolul asta are iz de tabloid : ” nastase avea ochii inlacrimati – sursa gsp ” ?
va respect pentru demersul jurnalistic in cazul ridzi, dar intrati intr-o zona a politicului mult mai complexa in care independentza si corectitiunea e mult mai greu de cuantificat.
stiul de a prezenta pe cineva vinovat fie el si nastase, hotul suprem nu isi are locul in gsp.
sursele citate de dvs niciodata nu vor avea credibilitate in fata mea
daca veti continua cu citate ca cel de mai sus cu plansu

mai multa atentia va rog!
…de la un vechi cititot gsp, si antipsdist la fel de vechi

Bibliotecaru  •  25 iulie 2009, 11:24

@ Cătălin Tolontan
Domnule Tolontan,
Mă îngrijorează foarte mult următorul aspect:
“Cînd a dorit să mute în derizoriu cazul, Năstase i-a invitat pe jurnalişti în casa din Zambaccian. Dar la etajul ales de el. De ce nu i-a dus şi în pivniţă sau sus, la ultimul nivel, ca să vadă sute de tablouri?!”, întreabă un cunoscător al dosarului.

Termopane e ceea ce a ajuns la oameni. Dar pot ajunge imagini cu încăperi de baie cu cristale Swarovski încrustate în faianţă. Zeci de ore de filmări. Mii de documente oficiale, facturi şi mărturii. Conturi în străinătate.

Dacă „bunurile lui Năstase” luminate sclipitor de cristale Swarovski există şi sunt obţinute într-un mod ilegal, eu mă întreb cum face domnul Năstase scamatoria să ducă în derizoriu totul spre termopane, cum se face că acele „Zeci de ore de filmări. Mii de documente oficiale, facturi şi mărturii. Conturi în străinătate.” nu răzbat în presă, deşi, după cum se vede, „surse” există. Încă o întrebare pe care mi-o pun retoric, de ce începe un atac furibund asupra domnului Năstase (şi nu numai asupra lui), adus la un climax chiar de preşedintele Traian Băsescu, care apelează la bărbăţia ex-ministrului, după ce acum ceva timp ouăle de la Cornu erau inventariate, tocmai când terenul fuge de sub picioarele PD-L. Domnul Năstase are un dosar care a trecut de parlament, sau chiar două (nu mai ştiu sigur), şi despre care nu mai auzim nimic… Acolo cine-i împiedică să afle adevărul?

Observ o apetenţă deosebită a ziarelor de a prelua modelul GSP de „depistare” a „furăciunilor” de prin ministere. Din păcate modelul GSP este urmat numai în zona rumorii, pentru că, deşi se aud strigăte de „să facem comisii”, din păcate, ceea ce a lucrat pentru GSP, adică prezentarea actelor, nu mai funcţionează şi aici.

Mai mult, văd o oarecare complicitate a politicienilor în ceea ce priveşte interacţiunea politicii cu mass-media, parcă toată lumea este surdă atunci când aude de cumpărarea publicităţii în cadrul buletinelor de ştiri sau plata diurnelor către ziarişti. Cum să nu leg eu aceste observaţii de faptul că presa nu scrie de cristale Swarovski şi tablouri, deşi materiale de presă se pare că există şi mai există şi „binevoitori” care ar cam da publicităţii astfel de aspecte, cum să nu leg eu aceste observaţii de faptul că pleiada de „descoperiri” pare o artilerie grea vis-a-vis de „atacul la PD-L via Ridzi”. Atât cât îmi amintesc eu (eram destul de tânăr la revoluţie), îmi pare totul o „lucrătură de tip PCR-ist”, „inconvenientul” este vehement înfierat.

Concluzia mea este simplă… Dacă există dovezi relativ la Năstase, Nemirschi, Udrea sau alte nume de actuali şi foşti miniştri (poate şi de viitori miniştri, vezi Plăcintă), ar fi benefic să apară dovezile. Vorbind despre eventuale dovezi care stau undeva ascunse, despre presupuneri, despre construcţii situate undeva între ocult şi oniric… nu se va întâmpla decât o diluare a începutului bun făcut cu „acţiunea Ridzi” şi totul va recădea într-o platitudine şi mai mocirloasă… pentru că în curând vor trece alegerile şi, pentru un an, nu va mai exista o miză reală.

Cătălin Tolontan  •  25 iulie 2009, 11:26

ion: va rog sa scrieti si in momentul in care va aparea rechizitoriul in cazul nastase. Pt k el va ajunge la un moment dat in fata justitiei. Inteleg k nu aveti acum incredere in surse, reveniti sa spuneti dc am avut dreptate. Multumesc.

Cristina  •  25 iulie 2009, 11:36

Poate ca este inca prematur sa se traga niste concluzii privitoare la cazurile anchetate. Dar parca merge extrem de greu ancheta, ca si cum cineva ar incerca sa puna bete in roate. Poate ma insel.
Nu cred ca conteaza atat de mult locul unde se desfasoara o ancheta. Conteaza mai mult ca ea sa continue, cat mai repede posibil, iar vinovatii sa fie pedepsiti.

sandel  •  25 iulie 2009, 11:54

doamne!…. noi o vedeam prin minister insotita de staf-ul ei – plini de ei, ne repetau ca nu suntem buni, ca o sa ne dea afara pe toti! tot timpul era ocupata(atunci cand era in minister-ca mai mult era cu EBA), era preocupata,ganditoare… si cand colo ei trageau din bani! furau!

Voiculescu  •  25 iulie 2009, 12:05

Dar cu mine ce ai avut Tolo ? Ce nu poate manca si eu o paine putin mai cinstita decat cea a lu` Ridzi ! Mi se cinsteste cu 50% painea …/zi

mihai  •  25 iulie 2009, 12:14

dl. Tolontan, v-am acuzat in trecut pentru faptul ca lucrati in trustul unui turnator repzentativ pentru mizeria fostului sistem. Imi cer scuze acum, vazand ca totusi va faceti foarte bine meseria de jurnalist. Si faptul ca ati primit amenintari, penibile – cum altfel?, de la mircea badea, va face mult mai simpatic publicului de bun simt din aceasta tara. Ati inceput cu dreptul un drum lung si anevoios. Bafta!

Holostencu Florin  •  25 iulie 2009, 12:52

Nu stiu ce se intampla, dar de cand cu cazul Ridzi accesez foarte greu gsp.ro, mi se blocheaza calculatorul, nu mi se deschid deloc articolele din mijlocul paginii, unde de de obicei sunt stirile despre acest caz. Si chestia asta am verificat-o pe 4 calculatoare din 4 locatii diferite.Chiar si pe acest articol am intrat direct nu de pe gsp. Daca au mai patit si altii sa scrie.

Kryss  •  25 iulie 2009, 13:28

Eu unu sunt mai pesimist din fire. Probabil institutiile statului se ,,agita” acuma cat e cazul cald insa cu timpu cand va disparea interesu publicului si ele vor uita intr-un raft prafuit aceste doasare. Iar in caz de vor exista interes in continuare se va gasi un ,,viciu de procedura” sau ceva asemanator pentru ai face scapati, doar traim in Romania nu’i asa?

cornel  •  25 iulie 2009, 14:23

D-le Tolontan,

Mie mi se pare suspect ca aceste cazuri: Nastase si Tariceanu au ajuns tocmai acum in discutia parlamentului.
Este doar o parere sau chiar se va incerca un troc?
Eu cred ca daca este ceva adevarat in aceste doua cazuri justitia ar trebuii sa isi faca treaba fara prea mare tam tam
Din pacate nu mai cred ca se doreste aflarea adevarului

trolu  •  25 iulie 2009, 14:49

Tolo: dupa ce-l aranjezi si pe Nastase, eu zic sa treci la Base, aduna-ti materialele de pe acum… are destule case de anchetat,despre finantarea penala de la buget a fiicei sale stia, nici cu Flota nu miroase a bine… aduna materiale!

Daniela  •  25 iulie 2009, 14:52

Sa dea Dumnezeu sa se faca dreptate in cazurile Ritzi, Nastase ,Udrea si cui i-au mai placut banii publici, ca PESTII astia mari au facut tara asta bucatele si au bagat-o in valizele si conturile lor .Iar noi ,cei multi,PROSTII(lui Brucan)strangem cureaua… Numai DUMNEZEU poate face dreptate ! Si daca ei cred ca scapa SE INSALA !

Cătălin Tolontan  •  25 iulie 2009, 15:25

sandel: da, exact asta au facut. Au transformat MTS intr-o ruina organizatorica. Au dat afara zeci de oameni si au adus rude si politruci. Este fara precedent ceea ce s-a intimplat. Niciodata sportul romanesc n-a trait o asemenea rusine. Vor plati insa.

Cătălin Tolontan  •  25 iulie 2009, 15:26

Bibliotecaru: interesant perspectiva, ne vom gindi la ea

criticul  •  25 iulie 2009, 15:57

Daca exista dovezi in cazul nastase ca nu erste un dosar politic ci dimpotriva, s-al acomit la banul public, atunci la puscarie cu el!! Si cu el, si cu Ridzi si cu toti complicii lor!! Dar daca incepe mecanismul justitiei sa-si faca treba ca un ,,tavalug” atunci s-o ia si pe Udrea si pe altii precum Base si camarilla sa de la P.D.-L. Nu pentru unii infractori sa fie muma, iar pentru altii ciuma!! Iar atunci oamenii vor avea incredere mai mare in justitie.

Victor  •  25 iulie 2009, 16:05

Eu propun un alt titlu GSP-ului:GI cred ca i s-ar potrivi perfect.In continut,activitatiile GSP ar fi mai apropiate de „Gazeta de investigatii”,decat cele initiale:sportul. Mi-am spus parerea si la un alt articol:atata timp cat aceste activitati de descoperiri si investigatii sunt ciugulite pe ici si colo nu cred in seriozitatea si neutralitatea GSP-ului.Atata timp cat Voiculescu si ai sai se ascund cu „mitralierele”in spatele acestor investigatii ar trebui sa cunoastem tintele. Un circ de cea mai joasa speta. In afara presei neserioase si neconvingatoare din Anglia,Italia asa ceva mai intalnesti numai in Ro.Atata timp cat cei mici ptr.nereguli inca nedovedite(vezi cazul cu vizita lui Ridzi la cardiolog.Oare jurnalistii de la GSP nu mai au altceva de facut decat precum paparazzi sa-i fie umbra cuiva si-n viata de zi cu zi?) sunt terfeliti intr-un mod barbar,barosanii se balacesc sub soarele monachez,elvetian,cipriot sau brazilian. Tertipul este bizar.A inceput razboiul guerilla condusa de mogulii presei din Ro.Prea li s-a sifonat si calcat orgoliile. „Dependenta financiara”al unui jurnalist este mai presus decat corectitudinea si profesionalismul fata de jobul sau. Nu cred in neutralitatea lui Tolontan atata timp cat nume ca Nastase,Mazare si restul din coalitia PSD-PC raman imaculati. Nu ma incalzeste cu nimic:ai rabdare si cu Nastase.Cu Nastase se asteapta de x ani,deci rabdarea este un lucru limitat.Sigur ca ne vom face ca muncim si la aceste nume,dar vom purta manusi albi.Este curios ca acest razboi de curatenie a inceput exact acum,cand se fac delapidari de neluat in consideratie si nu acum cateva luni cand bugetul statului era muls la vedere.Respect rolul jucat,dar nu este un rol sincer. Din pacate,mai exista si romani care traiesc,gandesc si sunt educati(jurnalistic)ca sa inteleaga adevarata regia a acestui circ de vara.

costa  •  25 iulie 2009, 16:44

pe cand un OMAGIU lui base tolontane lasate de farselea astea si ocupate de zona in care esti intadevar bun fotbalul.in zona asta esti cu adevarat novice :))

alexut  •  25 iulie 2009, 16:50

Cu madam Udrea ce se mai aude? In toate partidele exista multi oameni corupti, altfel majoritatea nu ar fi ajuns acolo. Important este sa ne implicam toti activ in combaterea coruptiei. Nu ei sunt singurii responsabili pentru ca aceasta a devenit un flagel greu de tinut sub control in Romania, ci si noi, cei care asistam pasiv la acest lucru.
Fenomenul e simplu, daca toti fura fara sa fie trasi la raspundere, daca nimeni nu este gasit vinovat, daca nici unul din ei nu primeste o pedeapsa exemplara cu ani grei de inchisoare si daca nu le sunt confiscate averile dobandinte ilicit atunci tot mai multi oameni dornici de a se capatui vor ajunge in parlament doar pentru ca e mai usor sa furi din banii nimanui, pentru ca sunt ai nimanui atat timp cat noua nu ne pasa.

run away  •  25 iulie 2009, 18:26

imi exprim din nou parerea ca acest dosar se va finaliza ca toate celelalte. nu cred in justitia romana si nici in justitiarii din romania. mi se confirma din nou banuiala ca si campania asta are motive necunoscute de noi muritorii de rand. altfel de ce e urmarita cucoana ritzi inclusiv la spital??? ce legatura are vizita la spital cu actele de coruptie??? ce ne intereseaza pe noi ca e bolnava ea, maica-sa, barbatu-sau, cainele sau pisica familiei??? de ce nu scrieti deschis de TOATE actele de coruptie, domnule tolontan??? asteptati cumva sa se finalizeze mai intai dosarul asta ca sa va puteti concentra pe urmatorul? sa fim seriosi! nu cred in nici o persoana publica din romania. toti vor sa imi vanda gogosi sub diverse forme. domnilor ziaristi, domnilor politicieni, domnilor comentatori politici, domnilor analisti, domnilor de la cnsas, domnilor de la cna, veti pacali in continuare multa lume, dar pe mine nu!

andy  •  25 iulie 2009, 18:37

si cu ridzi si cu nastase la puscarie cu acesti hoti *** sa se faca odata dreptate-n tara la puscarie cu hotii. iar acesta *** ridzi la puscarieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! iar cu bombonel si el la puscarieeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! urmeaza smechera de udrea. si sper sa-i inchida pe toti complicii lor acesti hoti ordinari nu merita sa fie liberi. cat tupeu a avut nesimtita de ridzi care vezi doamne e nevinovata;))))) sa-i fie rusine acestei nesimtite care a crezut ca o va scapa base:)))))) ***

LUCI  •  25 iulie 2009, 19:57

DACA JUSTITIA ISI VA FACE DATORIA SI VA CONDAMNA PE NASTASE,TARICEANU,RIDZI,UDREA,MITREA,BERCEANU SI MULTI ALTII CARE INCA MAI REZISTA (CU BANI IN STANGA SI DREAPTA)CRED CA UNIUNEA EUROPEANA VA APRECIA ROMANIA DIN NOU.DAR PROBLEMA ESTE CA NE TREBUIE PROCURORI STRAINI PENTRU CA SISTEMUL CORUPT DIN ROMANIA (DIN PACATE )ARE IN FILIERA SI JUSTITIA.DE CE NIMENI DIN JUSTITIE NU S-A SESIZAT PANA ACUM SA-I IA LA INTREBARI PE UNII CARE AU AVERI DUBIOASE.TOATA ROMANIA VEDE DAR TACE …DE CE?ACESTI NENOROCITI CARE NE-AU FURAT TARICEANU,PATRICIU,NASTASE SI TOTI GRANGURI CORUPTII DIN ROMANIA AR TREBUI VERIFICATI LA SANGE CA SA VEDEM DE UNDE AU ATATIA BANI?SI NU DOAR EI( CUM VOR UNII)CI TOATE RUDELE APROPIATE DIN FAMILIE CA DOAR NU-S PROSTI AU TRECUT PE NUMELE SOTIEI SAU A COPIILOR SI GATA EI CRED CA TOTUL ESTE IN REGULA.LA PUSCARIE PE VIATA CU ACESTE VIPERE SI AVERILE ILOGIC DOBANDITE SA REVINA STATULUI.RUSINE POLITICIENI CORUPTI.

Revista presei politice « Blog de Freelancer  •  25 iulie 2009, 20:28

[…] Revista presei politice 2009 July 25 tags: diana nedelcu, eba, elena udrea, oprescu, psd by Nadia Dincovici Scenariul zilei, pe blogul lui Tolontan […]

xxx  •  25 iulie 2009, 21:44

o nesimtita riti pitix asta *** bashinesciana

raku  •  25 iulie 2009, 22:58

***cine a furat semeteurile, ceapeurile,cine ia lasat sa fure.noi dragiiii concetatenii, si azi noi intre noi ne furam de la banii pana la sentimente , ce *** va uitati la acestiii oameniiii cand suntem o natie de hotiii

haski  •  25 iulie 2009, 23:56

Hotie, minciuna, ipocrizie…asa sunt politicienii de azi, in frunte cu boc care este pe post de hartie igienica pt basescu, ca si ridzi, o hartie gata folosita pt imaginea presedintelui. suntem toti niste laşi. ar trebui sa facem ca ungurii la budapesta acu vreo 2 ani dar nu suntem asa de solidari ca ei(nu ca mi-ar fi dragi). Ne-au prstit cu taxa auto…au dublat-o pana la urma, ne-au prostit cu impoyitul forfetar etc…şi noi stam ca proştii in loc sa protestam impotriva acestui sistem corupt, ipocrit si analfabet.

val  •  26 iulie 2009, 7:41

Citind comentariile si comparandu-le cu cele din alte cateva bloguri (foarte frecventate) la care ma uit de cativa ani, observ aici un fenomen nou: oamenii se leapada de simpatiile, prejudecatile, ametzeala politica si pun inaintea lor ADEVARUL, DREPTATEA. Ne normalizam!

Este cea mai mare realizare a dumneavoastra, domnule Tolontan!

Cristina  •  26 iulie 2009, 12:15

Poate ca este mai bine sa-i privim pe cei din jurul nostru ca pe oameni si nu ca pe membri de partid sau ca pe „vedete”, mai ales atunci cand ne reprezinta in conducerea tarii sau in forurile internationale. Important este ceea ce pot face pentru binele nostru, al tuturor, si nu doar afirmatiile lor mai mult sau mai putin demagogice.

rititi  •  26 iulie 2009, 16:20

Deci, noua metoda ce va aplicata de Ridzi este ca nu a dispus nimanui sa falsifice „selectia” de oferte, astfel ca singurul vinovat este cel care a savarsit aceasta fapta! Probabil ca autorul isi va asuma mizeria, problema e ca DNA n-a constatat ca Ridzi ar fi pagubit bugetul, nu e delapidare zice DNA, asa ca ni se da de inteles ca scoaterea de sub urmarire va fi solutia „enigmaticului” Morar.

baiatuldelaguvern  •  26 iulie 2009, 17:09

n-o fi Nastase usa de biserica, dar cred ca o sa scoata bani frumosi de la voi (o fi facut vreun aranjament cu mogulul?). daca Base avea ceva clar impotriva lui Nastase, scotea macar o parte inainte de alegerile parlamentare, ca sa nu fie nevoit sa guverneze cu psd-ul. si ar fi pastrat o parte consistenta pentru alegerile din toamna asta. de vreo 2-3 ani ‘cazul nastase’ e o ciorba de atatea ori reincalzita ca a ajuns sa puta rau.

Comentează