No comment!

„Dacă ţara asta era un SRL, mai bine o închideam şi făceam alta” – Cristi Mungiu

marți, 13 octombrie 2009, 1:55

„Dacă ţara asta era un SRL, mai bine o închideam şi făceam alta” – Cristi Mungiu

Acum, pe bune, nimeni n-ar crede o asemenea poveste. Nici un scenarist n-ar îndrăzni s-o scrie. Ar fi prea de tot! Dar România are un potenţial infinit de ilaritate.

Jurnalistul Gazetei, Radu Bichiş, a descoperit, la sugestia unui cititor, că PSD a numit un chitarist pe postul de şef al Direcţiei Judeţene de Sport Satu-Mare, iar acum, după ruptura politică, PD-L l-a înlocuit cu colegul lui de trupă care cîntă la clape!

„No comment” e o formaţie de prieteni care cîntă în localurile din Satu-Mare, la nunţi şi la botezuri. Florin Pop e basist, Marcel Tarţa îl acompaniază la clape. Pop a fost numit  director DJS de către un pesedist de frunte al judeţului. A stat 5 luni în funcţie. Cu cîteva zile în urmă i-a sosit, pe fax, revocarea. Nici o supărare! Puterea a rămas pe acelaşi portativ. În locul lui a fost numit prietenul şi colegul de trupă, „clapistul” Tarţa, susţinut de pedelişti.

Într-un interviu acordat lui Costi Rogozanu pentru siteul voxpublica, regizorul Cristi Mungiu ofta extenuat, observînd că  „la 20 de ani după căderea comunismului totul e dificil, complicat, ilogic, aproximativ” şi propunea convenţia iluzorie de a desfiinţa ţara şi de a fonda alta.

E o idee. La megapetrecerea de divorţ de România trebuie să ne cînte băieţii de la Satu-Mare, liderii de partide parlamentare să recite poezii, Sorin Oprescu să se dea cu maşinuţa pe autostrada suspendată, iar Bogdan Olteanu să învîrtă flaşneta BNR din care să iasă bani pentru tot poporul.

Comentarii (43)Adaugă comentariu

buburall  •  13 octombrie 2009, 2:22

uite de asta am plecat din Ro , o duc greu in Ca dar macar am scapat de o tara ca Ro . good luck cu becalii si toate personajele
Ro e o tara frumosa,,,pacat ca e locuita

emg  •  13 octombrie 2009, 2:25

tragi-comic

Sandu  •  13 octombrie 2009, 2:39

In Moldova, ministru tineretului si sportului a fost instalat un tanar de 25 de ani. Baiatul nu are nicio treaba cu sportul, n-a fost in viata lui la un meci de fotbal si nu cunoaste niciun nume mare din sportul moldovenesc. S-a schimbat puterea si au schimbat tot, de dragul inlocuirii. Nu ca predecesorul sau ar fi avut vreo idee despre sport. Era profan si ala. Dar de ce sa-l schimbi pe un ******* cu altul? Asta in timp ce in Basarabia fostii mari sportivi ajung sa moara de foame…

gogu  •  13 octombrie 2009, 4:18

Si cand te gandesti ca astia au blatuit meciul cu serbia in ultimul hal atunci iti aduci aminte ca e bine sa fii chibit dar sa chibutezi din alta tara. 🙂

Imi aduc aminte cand jucam fotbal pe la sateasca iar eu alergam ca fraieru si la final baietii isi luau cate un bidon de dublu rafinat, de la echipa fabricii de alcool bineinteles.

Asa si acum, fraierii asteptau cu nerabdare sa faca si romania o pleasca dara la final apare mutucu o mima de hot prins si explica ca romania nu are suporteri adevarati. Apoi, fuge repede la Novi Sad si petrece cu lautari :):).

Intrebare : Or sa se bata astia in vestiar cu antrenorul ptr bani cum au facut aia de la
Dinamo sau totul se face prin cont bancar in Republica Dominicana ?

ps: ** a-ti vandut si mandria nationala iar mircea al batarn debita conerii la teveu cum ca serbia e o echipa mare. Imi pare bine ca am renuntat la cetatenia de roman ma voi sigur nu ma meritati.

nick  •  13 octombrie 2009, 5:00

da si eu tot de asta am plecat dim rom … nu o duc extraordinar in ca dar dupa revolutie a venit ili si i a facut pe directori propietari de fabrici cu gargara de actiuni cumparate… directorul de la fabrica a cumparat actiunile de la oameni plus a mai venit un parlamentar si a inceput distractia oresuplimentare gramada neplatite 16 ore duminici si simbete lucrate… ei cam tot pe acolo si acum si atunci de unde performanta in vreun sport???

marcellus  •  13 octombrie 2009, 5:53

D’asta am plecat si eu, nu o duc deloc usor in Ca, dar de citit ziarele le citesc tocmai ca sa nu m-apuce dorul de-a ma intoarce inapoi! Sincer, imi pare rau de romanii cinstiti care au mai ramas intr-o tara frumoasa, condusa de cretini!

R.  •  13 octombrie 2009, 6:42

subscriu.

si eu tot in CA.

nime.n.lume  •  13 octombrie 2009, 6:47

Si cat mai rabdati?

scuze ca postez aici dar…  •  13 octombrie 2009, 7:38

..asa ceva e o marsavie..maica-ma , din 99 pana mai acum cateva luni era director -functionar public pe partea economica la o directie judeteana. apolitica femeia, se achita de toate cerintele etc, dupa mine trebuiau aia sai faca statuie la „la servici”. acum s-au chinuit prefectii de vreo doua ori sa o elibereze din functie, au reusit normal, numai ca stupoare – au venit 2, 3 4 inlocuitori de culoarea politica ce domneste in preafrumosul meu judet si culmea, nu erau in stare de nimic nu stiau, au declarat cai depaseste…si iar au chemat-o si asta se intampla mereu ! NISTE ****** ! SUNTEM NOI CA ACCEPTAM !!!!!!!!

@lbert  •  13 octombrie 2009, 9:10

am mai spus,spun si voi spune:
de 20 de ani primele cuvinte ale imnului national sint:”desteapta-te romane din somnul cel de moarte”
oare citi ani vor trebui sa mai treaca pentru a deveni false aceste cuvinte?
si eu sint plecat din tara,mi-a parut rau cind am facut-o,dar acum nu mai sint chiar asa sigur ca n-a fost bine ce-am facut.

AS DORI SA SPUN „BUNA DIMINEATA ROMANI”,DAR CRED CA,INCA,NU A VENIT VREMEA (si o spun cu multa durere,credeti-ma)

Radu  •  13 octombrie 2009, 9:17

cam asta e simtamantul pe care-l traiesc majoritatea romanilor, exceptie facand guzganii rozatori de oase ce ne conduc.

Ducu  •  13 octombrie 2009, 9:36

„Vitejilor” si „inteleptilor” de peste hotare, va salut din Romania!

rushdie  •  13 octombrie 2009, 10:02

Ar fi prea simplu sa credem ca tot ce se intampla acum e DOAR din cauza celor 50 de ani de „comunism”…
Si ne-ar scuti de ganduri negre, ar fi mai „usor” de suportat.
Dar, din pacate, cred ca avem , printre multe calitati si un fond gros si ancestral de lasitate, duplicitate si gogomanie pe care nici-o revolutie nu o va putea sterge definitiv.
20 de ani inceputi in minciuna, hotie cu pulover,activisti si securisti reciclati, revolutionari cu carnet sau in greva foamei, mineri politisti, milionari analfabeti, manele,fotbal de mahala,carnati si mosi carciuni guiness, etc.
Exista sigur si altceva dupa 20 de ani, pozitiv,dar din pacate nu se vede…

alina  •  13 octombrie 2009, 10:12

si la Cluj s-a intamplat la fel vin in sport tot felul de oameni care n-au nici in clin nici in maneca cu sportul Va rog din suflet faceti investigatii. Sportul va fi la pamant.Pe criterii p[olitice nu se pate face sport

Roro  •  13 octombrie 2009, 10:32

Fatalitate.La romani tot raul vine din urma,viitorul va fi altul,mai bun,numai ca prezentul e groaznic si nu facem nimic,asteptam „pleasca” lui Paleologu probabil.Sintem oportunisti in toti rarunchi,smecheri, suficienti,lipsiti de bun simt.Calitatile de care fac unii caz,nu exista, ele sint inchipuirea cu care traim de veacuri.V-i se pare prea dur.Nu,asta e realitatea cruda.Oamenii care vor sa traiasca in normalitate sint obligati sa se inchida in carapacea lor,ca si in vremea comunismului,pentru a se lupta sa nu innebuneasca.

Andi  •  13 octombrie 2009, 10:34

Ma cruceam mai inainte de situatia de la Satu Mare si mi-am dat seama de o chestie: la situatia asta total ******** din tara, cu guverne care n-au sustinere transparenta in parlament din 2005, ce om competent, cu scaun la cap, ar renunta la slujba de baza pentru a ocupa un post (ocupare prin numire, nu alegeri) din care ar putea fi schimbat peste cateva luni, in functie de cine e ministru sau ***** de la Bucuresti (asta pentru posturile fara mare expunere, din mici „agentii” – cazul de mai sus) sau sa fie balacarit prin presa pentru orice actiune interpretata de ziaristi cu puternice „convingeri” politice si pregatire profesionala „de exceptie”. Asa ca nu ma mira ca posturile publice sunt ocupate fripturisti, de cei care au prea mult timp liber si competenta pana la genunchiul broastei. Si e valabil pentru toate partidele politice!

Ion  •  13 octombrie 2009, 10:47

Cataline, esti mare….Rad de o juma’ de ora gandidndu-ma la articolul tau :-)))
Hai mai ca e o tara simpatica, unde altundeva am putea avea parte de toate astea?!?
Relaxati-va o secunda si aveti puterea sa zambiti…Viata e frumoasa!

aletheu  •  13 octombrie 2009, 11:16

Chiar daca e involuntar, umorul pedelistilor e de apreciat. Cred ca e prima data cand reperez ceva demn de remarcat la ei. Ca tot mai e doar o luna si ceva pana la alegeri, incearca si ei macar sa distreze poporul.

xaba  •  13 octombrie 2009, 11:55

Si de ce avem acesti conducatori? Pentru ca avem sute de mii de conationali cu drept de vot, care isi vand votul pe un KG de zahar!!!

bogdan  •  13 octombrie 2009, 11:58

„E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune.”
Tara e intr-un declin total si lor le arde a juca.
No comment!

jan  •  13 octombrie 2009, 12:30

asa a fost mereu in istoria romaniei ku bune si rele,timpurile se schimba mereu

Cătălin Tolontan  •  13 octombrie 2009, 12:39

ion: nu-i meritul meu, e pontul unui cititor si munca colegului radu bichis. Dar umorul intimplarii e, intr-adevar, teribil. Peste orice am vazut in materie de prostie in sport pina azi

Ionut  •  13 octombrie 2009, 12:50

Cataline, nu uita ca MTS nu e dedicat doar sportului, ci si tineretului. De aici, probabil, rezulta multe confuzii. Poate ca aia din Satu- Mare, cantareti fiind, stiu mai multe despre problemele tineretului… Desi, ma indoiesc. Personal, cred ca la conducerea DJS trebuie sa fie persoane cu calitati manageriale deosebite, apolitice si initiate atat in problemele tineretului, cat si ale sportului.

justme  •  13 octombrie 2009, 12:56

Oare ceilalti ar face altfel? Stiu sigur ca nu. Asta se intampla de 20 de ani. Ma tot intrebam de ce vor oamenii sa ajunga in functii inalte intr-o tara saraca. De ceva vreme mi-e totul foarte clar:
1. daca esti in functii inalte ai putere, un loc caldut chiar si intr-o tara saraca
2. daca ai majoritate, ai putere de decizie si conteaza MAI ALES intr-o tara saraca
3. daca nu esti acolo, NU EXISTI.
Deci e foarte clar, daca esti in tabara cistigatoare poti sa ai chiar si in Romania UN LOC CALDUT.
Nu trebuie sa ne lasam influentati sa credem unii sunt mai buni ca altii,toti sunt la fel. Si PSD-ul si PNL folosesc aceleasi manevre, dar nu au fost la fel de mediatizate. De ce? Pentru ca nu se stia, mi-e greu sa cred! Unde era presa cand PSD-ul facea aceleasi manevre? Sau PNL? De unde ura asta impotriva PDL-ului? Sint ei cei mai rai?
Nu cred. Situatia creata esta urmarea celor 20 de ani, in care au guvernat tara si PSD si PNL! Ei sunt imaculati? Sa fim seriosi! Toti sunt vinovati!

Cătălin Tolontan  •  13 octombrie 2009, 13:05

Ionut: djs este directia judeteana de sport. Cintaretii se ocupa de sport, nu de tineret. Aceea este o entitate diferita si de numeste Directia judeteana de tineret. Ele erau impreuna, dar s-au spart
justme: am inceput articolul cu psd. La satu mare au actionat la fel. simetrie comica psd – pd-l

Bogdan  •  13 octombrie 2009, 13:08

Si daca sunt niste oameni capabili? Schimabti nu neaparat „pe criterii politice”, in sensul urat, de clientela, ci pe criteriul apropierii de o anumita linie directoare, in acord cu modificarea culorii politice de la varf – a criteriilor de decizie politica, economica si sociala? Si, admitand posibilitatea ca realitatea sa fie cea urata, e sigur ca vina este a ministrului Placinta? Poate este la randul sau un simplu subordonat facandu-si treaba conform mandatului, iar astfel de decizii ii vin de la esalonul sau superior.

Acest text nu este un pamflet, lipsindu-i caracteristica de Satira. Nimic umoristic.

Ionut  •  13 octombrie 2009, 13:32

Intelesei… Asta cu spartu’ am scapat-o. Atunci e dezastru. Dezastru total. Cu siguranta mai sunt si alte ponturi. Iar pontul cel mai elocvent se afla chiar la nivelul cel mai inalt al MTS. Dezastru!!!

Gabrian Dacian  •  13 octombrie 2009, 13:34

Ptr.Ducu : daca sunt plecat din tara, nu inseamna ca trebuie sa fiu ironizat de cei ca tine. Eu sunt doctor, lucrez in Franta si crede-ma ca am renuntat la asa zisele avantaje din ro tocmai ca nu am vrut sa ma mai simt jignit. Si cind am plecat nu m-am simtit cu nimic dator statului…Mi-a oferit scoala(la un nivel discutabil) dar mi-a luat multe altele… Asa ca, daca am avut curajul sa caut acel „mai bine”, nu eu sunt cel care trebuie ironizat. Eu macar traiesc printre oameni civilizati. A propos, sunt de 6 luni in Franta si nu am vazut pe nimeni scuipind pe strada….

nicu  •  13 octombrie 2009, 13:52

Mi-as permite sa va dau o sugestie: scena pe care canta „No Commnent” sa fie amenajata de Mona Ridzi.

Ducu  •  13 octombrie 2009, 14:12

@Gabrian Dacian
Ironia mea, pentru care imi cer scuze, este o reactie la superioritatea acelora care nascuti, educati in Romania le PUTE de natia si de tara din/in care s-au nascut. Ar trebui ca sa fie pachetul complet sa PUTA si de familia din care s-au nascut!
TOT ce se spune de rau este adevarat! Mi-e teama insa ca e si o atitudine de dezertare de tipul „nu datorez nimic, nimanui ci doar altii imi datoreaza mie”.
„nu am vrut sa ma mai simt jignit” – nu inteleg, ai fost jignit sau nu mai vrei sa te simti jignit? Este o nuanta!
„Eu macar traiesc printre oameni civilizati” – si care este meritul tau, cand ai primit civilizatia de-a gata? Ca ai fugit? Ca esti gata sa te faci frate cu … cine e mai civilizat, si sa iti arogi merite pe care nu le ai?

Bogdan  •  13 octombrie 2009, 14:49

„Peste orice am vazut in materie de prostie in sport pina azi”
Crezi ca asta va fi cea mai mare? in ritmul cresterii prostiei romanesti in ritm exponential sigur pana la sfarsitul anului ca ajunge in coada top tenului tau 🙂

Dar daca luam situatia asta ca o gluma sau ca o schita de Caragiale sa stii ca e una reusita :), cantaretii cred ca au vauzt cum e la Loto 6/49: mai multe variante mai multe sanse de castig 🙂 vorba aia „Cind fu Tache nu fu tica!”

bilu  •  13 octombrie 2009, 15:59

Catalin,nu crezi ca insusi faptul ca membri acelei trupe de muzica ajung sa accepte astfel de functii fara sa aiba expertiza necesara arata ca de vina nu sint politicienii din virf ci ei sint numai proiectia valorii acestui popor fara fibra morala si care nu intelege rostul vietii?

Buha Neagra  •  13 octombrie 2009, 16:19

Minunat. Si daca abandonezi circul asta, mai gasesti altundeva ceva asemanator? Care sa te convinga ca viata e frumoasa? Nu cred. Aici e Raiul pe pamint. La noi. Raiul nostru.

Bogdan  •  13 octombrie 2009, 16:42

Si-a mai cazut un guvern. Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la politichia noastra cea frumos curgatoare, imi vine sa imi smulg superbetea de par cret, des si saten. Fara maini, doar prin izbiri repetate de diversi pereti.

numenudau  •  13 octombrie 2009, 17:38

nu va mai incordati,nici nu conteaza ce credeti si nici voi nu credeti ce ziceti ca daca ar fi asa a-ti face ceva……fiecare cum ii place,ce mai conteaza……e 0 totul ………..NU MAI CONTEAZA!SA VA DAU UN SFAT???SCOATETI TOT DIN TARA!

numenudau  •  13 octombrie 2009, 17:42

si inca ceva,am o viziune(o imagine in micul meu creieras)cum ca Romania e o minge ce se umfla – se dezumfla(cu care joci volei pe plaja)si o dezumflam…..,o ducem in GERMANIA, o umflam si GATA :)))))!

Lancaster  •  13 octombrie 2009, 18:17

Lamentările de genul ăsta nu duc nicăieri, până şi politicienii au început să se vaite cu nesimţire despre cum merge ţara asta.

Când electoratul şi presa or să înveţe că totul se rezumă la opţiuni, poate vor înceape să meargă lucrurile. Dar deocamdată presa nu ştie decât să dărâme, spre deliciul electoratului, fără să analizeze în prealabil opţiunile. Acum 10 ani, cruciada lui Cristian Tudor Popescu îi aducea pe Iliescu şi Năstase la putere. Sunteţi sigur că acum ştiţi ce vreţi?

romeo  •  13 octombrie 2009, 18:25

Imi place ca luati atitudine si este corect sa va pese de tot ce se intampla rau in sport. Eu cred ca acum ar fii fost cazul sa lovitidur si in Sandu, Mitica si cloaca lor. DUR. DUR DE TOT. A cazut ea Ridzi sustinuta de Presedinte si nu putem face nimic cu buna fotbalului romanesc? S-a deviat totul spre Mutu. Nu Mutu este problema cea mai grava, el este doar un produs al mentalitatii romanesti. Aveti datoria morala sa indreptati societatea.

jos_cenzura  •  13 octombrie 2009, 18:42

este o acuzatie malitioasa, cataline! (si te apreciez ca jurnalist in general); ce logica e asta? doar pentru ca doi oameni stiu sa cante la instrumente muzicala, de ce deducem ca nu sunt calificati pentru functiile lor politice? poate canta de placere la nunti si botezuri, cum si eu am hobbyuri pe care le practic in timpul liber; asta nu are nimic de-a face cu faptul ca sunt calificat sau nu pentru un post oarecare

Neica  •  13 octombrie 2009, 22:42

Acum douazeci de ani credeam ca nu am sa ajung sa zic asta: dictatura poate salva Romania. Boala e peste tot si in toti si trebuie eliminat cu bisturiul, cam asa se intampla si intr-o dictatura. Daca politicienii se vor mai juca de-a politica in continuare momentul nu e departe. Cum nu am case si conturi chiar ca nu imi pasa. Poate fi mai rau?

Cătălin Tolontan  •  14 octombrie 2009, 10:11

jos_cenzura: malitie? nu, e revolta! Revolta in fata a doua partide (PSD si PD-L in acest caz)care au politizat functiile tehnice din sport pina la cote neatinse din 1989 si pina azi. Aici nu e vorba de persoane, ci de faptul cum sint numite.

sandu  •  18 octombrie 2009, 9:21

Dacă ştiaţi situaţia corectă de la Satu Mare, poate o comentaţi altfel domnul Tolontan. Un lucru e sigur. Cel numit de PSD avea treabă cu sportul. A făcut baschet, are carnet de instructor şi de arbitru, a fost şi ziarist sportiv vreme de 15 ani, chiar a colaborat cu dvs. Este licenţiat în Ştiinţe economice şi are un master de doi ani în Management. Ce i-ar lipsi faţă de alţi directori din ţară_ Ori poate plusul cu talentul în muzică deranjează. Că cel de la PD-L n-are nicio treabă cu sportul, e clar. Şi totuşi a fost chemat pentru concurs, deşi are la bază doar studii în muzică.

dudu stil  •  2 noiembrie 2009, 23:33

Comentează