TOLO.RO
Finala a mobilizat Europa. Lumea Veche a tresărit şi s-a bucurat. Oamenii s-au strîns în jurul televizoarelor. Văzut din zborul avionului, peste Gibraltar şi pînă în oraşele de turtă dulce de pe coasta Mării Nordului, continentul pare un roi de licurici inecat in bere. Robben şi Fabregas rateaza identic, singuri cu portarul. Ooooo! Barurile din Olanda şi Spania vuiesc; pînă şi Wall Street Journal işi întîrzie ediţia în tipografie ca să prindă prelungirile. Cînd ratezi ştirea mileniului, criza mondială, îţi rămîne rezultatul finalei Cupei Mondiale.
luni, 12 iulie 2010, 12:11
Finala a mobilizat Europa. Lumea Veche a tresărit şi s-a bucurat. Oamenii s-au strîns în jurul televizoarelor. Văzut din zborul avionului, peste Gibraltar şi pînă în oraşele de turtă dulce de pe coasta Mării Nordului, continentul pare un roi de licurici inecat in bere. Robben şi Fabregas rateaza identic, singuri cu portarul. Ooooo! Barurile din Olanda şi Spania vuiesc; pînă şi Wall Street Journal işi întîrzie ediţia în tipografie ca să prindă prelungirile. Cînd ratezi ştirea mileniului, criza mondială, îţi rămîne rezultatul finalei Cupei Mondiale.
Ce nebunie frivolă şi solemnă a ajuns fotbalul! CNN socoteste că, după cîştigarea titlului suprem, „economiile învingătoarelor au cunoscut o creştere de la 1% la 5%”. Corespondentul din Barcelona spune ca „pe Rambla, restaurantele deja au iesit din criza”. Pentru noi, cei a căror competenţă supremă este entorsa, nu bursa, meciul curge asa cum ne aşteptam. Spaniolii isi exerseaza posesia nepămînteană, iar Olanda nu da un pas înapoi, punînd gheata la fiecare fază şi aruncîndu-şi oamenii de atac in breşele moi ale sudiştilor. „Mercenarii flamanzi lupta formidabil”, spune Cornel Dinu in studioul TVR. Unde este spectacolul? În tot ceea ce joacă de 40 de ani încoace aceste naţionale răsplătite în premieră cu o finală. În fotbalul lor generos şi atent. Cine vrea circ se poate uita la wrestling. Meciul intra in prelungiri.
Îmi amintesc un articol de acum o lună. De fapt, au fost două. Andrei Vochin şi Răzvan Boanchiş au văzut-o, la distanţă unul de celalalt, pe Olanda drept marea surpriză a acestei competiţii. Cine ar fi crezut atunci?! Pierduse două finale mondiale şi, cînd rămine în 10 cu 10 minute înainte de final, meritat, toţi ne gîndim că se va repeta istoria. Secundele trec greu. Spania paseaza mereu, olandezii se grupeaza pe semicerc, ibericii vin peste ei. Vuvuzelele sint acoperite de tremurul burilor din tribuna. Portocalii simt pericolul si tac brusc, atunci cind Iniesta inscrie cu trei minute pînă la penaltyurile de departajare!
Gradinile Bucurestiului tipa, strazile din Sevilla se umplu de oameni, pe canalele din Amsterdam se lasa linistea. Bicicletele rămin sprijinite de felinarele care arunca culoarea mierii pe pietrele cubice.Trist, uluitor si just! Spania a cîştigat titlul european şi, acum, acest Campionat Mondial devenit campionatul intern al continentului care a născut civilizaţia impreuna cu joaca ei sportiva. Joaca in numele careia Google si-a schimbat sigla intr-un stadion, iar la Piata Romana, la 1 noaptea, pustii incearca sa opreasca taxiuri agitind baloanele portocalii ale visului a treia oara imprastiat.
ciclop • 12 iulie 2010, 0:28
nu suta la suta meritat.arbitraj pro spania
caineleelectronic • 12 iulie 2010, 0:29
Foarte frumos. Meciul a fost extraordinar. As fi vrut sa castige amandoua cupa…
Leo • 12 iulie 2010, 0:39
Cine vrea circ se poate uita la liga lui mitica.
cfrujeanul • 12 iulie 2010, 0:49
au jucat dur olandezii dar nu meritau sa ramana in 10 oameni. daca iti mentii parerea asta atunci ar trebui poate sa te intrebi daca nu merita si puyol sa primeasca al doilea rosu cand l-a impiedicat pe robben sa joace mingea si sa fie pentru a treia oara singur cu portarul.
cat despre spania, o echipa latina cu multi ‘fakeri’ dintre care iniesta de departe decisiv. olanda a luat un gol precedat de trei greseli de arbitraj (al doilea galben al lui heitinga, un corner neacordat batavilor si fault asura lui elja). inca o data englezii iesin evidenta in fotbal prin alte aspecte.
david • 12 iulie 2010, 0:59
Un meci cu 11 suturi pe poarta in 120 de minute nu l-as numi chiar spectacol.
Campionatul a fost castigat de fotbalul extraterestru al campioanei lui 1-0 pe greseala defensiva a adversarului. Super!
Iar despre Europa cea care a dat nastere civilizatiei, a facut-o cu praful de pusca inventat de chinezi. Care nu-s in Europa. Daca nu intelegem civilizatia asiatica, nu inseamna ca ea nu exista…
milan6 • 12 iulie 2010, 1:29
Felicitari doctorilor si farmacistilor spanioli!
Puerta stie!
Marmorosblanc • 12 iulie 2010, 1:34
OK, am tinut cu olandezii, insa e greu sa zici ca arbitrul a tras cu spaniolii sau ca s-a lasat pacalit de spanioli. Piciorul pus in piept de De Jong lui Xabi Alonso era de rosu direct, arbitrul a dat doar galben. Apoi, Robben putea lua lejer al doilea cartonas galben pentru ca a continuat faza dupa fluierul arbitrului, si a fost iertat. Cred ca arbitrul avea acoperire sa ia multe decizii impotriva olandezilor si n-a facut-o. Olandezii au pierdut pe greseala lor de aparare, nu din cauza arbitrului.
Nicu • 12 iulie 2010, 1:36
auzi la ‘ciclop’ :)))
Este adevarat ca arbitrul a gresit mult, cele mai mari greseli au fost neacordarea penalty-ului la faultul asupra lui Xavi si faptul ca nu l-a eliminat pe De jong la figura aia de karate aplicata lui Xabi Alonso.
Spania a reusit sa joace pragmatic desi are niste fotbalisti a caror principala menire este sa se arunce in atac.
Cred ca un mare merit la aceste 2 titluri castigate de Spania in ultimii 2 ani il are Barcelona !
Generatia de execeptie pe care o are in acest moment Barcelona domina fotbalul mondial de cativa ani incoace.
qwer • 12 iulie 2010, 1:52
cred ca a castigat echipa care a marcat cele mai putine goluri din istoria W.C.,la un campionat final si a ajuns in finala.Cum puteti spune ca Spania e spactaculoasa cand a castigat cu 1-0 3 meciuri,0-0 finala,2-0 cu HONDURAS si 2-1 cu Chile??????lol Eu inteleg ca va place Barca sau Real.dar una e una si Nationala e alta.Daca lua Germania cupa cu palmaresul asta,urlau toti ca nu joaca fotbal!!asa ceva…!
Cătălin Tolontan • 12 iulie 2010, 1:55
nicu: la xavi nu cred ca a fost fault, el pare ca si-a bagat piciorul, dar eliminarea lui de jong a fost fara dubiu
Moromete • 12 iulie 2010, 2:17
Nu stiu ce transmisie ai vazut tu Catalin, insa cea din Olanda a dat reluari si nici macar fault nu a fost la eliminare (efectiv, olandezul nici nu il atinge pe spaniol, desi din unghiul initial parea fault clar).
Spania si-a creat mai multe oportunitati, si a meritat sa castige. Insa ca observatie generala dupa turneul asta, trebuie facut ceva cu arbitrajul. O fi facand el parte din „farmecul vietii” dar ajunge sa fie penibil prea des.
Ada • 12 iulie 2010, 2:23
Frumos articol!Eu am tinut cu Olanda!Si infrangerea face parte din joc! Le multumesc batavilor pentru toate momentele de bucurie pe care mi le-au oferit,pentru darzenie,spiritul de lupta si sacrificiu!Au demonstrat ca sunt o echipa mare! Mi-am propus sa nu plang domnule Tolontan! Si am reusit pana la…,,baloane portocalii ale visului a treia oara imprastiat”!Frumos spus,dar acum doare…Mergem mai departe!Vom agita alte baloane portocalii,ne vom face alte vise,ne vom revarsa pe strazi ca o mare portocalie si ne vom bucura din nou de fotbal!Liniste pe canalele din Amsterdam? Niciodata!Va multumesc pentru articol,felicitari Spaniei si… Hup Holland Hup!
constantin • 12 iulie 2010, 2:25
am zis-o de pe 11 iunie ca Spania va juca finala si-o va castiga …doar ca , credeam c-o va juca cu Anglia . Desi Olanda E a 3 si ultima tara care-a castigat toate meciurile din preliminarii . Spania m-a dezamagit doar cu scorul si lipsa ocaziilor …au jucat italian (in pofida paselor tica-taca) . Cred ca Olanda ar fi castigat astazi in fata oricarei alte echipe …dar nu si a Spaniei ….valabil si-n cazul Germaniei . Pacat ca n-a fost si spectacol . A fost un campionat mondial ok . Inapoi la sotii si prietene : of
aaa • 12 iulie 2010, 3:11
mai bine renunta la scris la jurnalism la tot ….izoleaza-te in munti pt ca e doar o impresie proasta de a ta ca te pricepi la ce faci …
Sergiu • 12 iulie 2010, 4:22
Greselile de arbitraj sunt inerente si atâta timp cât nu sunt flagrante ca mâna lui Maradona sau golul anulat Angliei nu are rost sa le disecam;la faza de karate,Jong a ridicat piciorul înainte ca jucatorul spaniol sa se bage în lupta pt. minge si în fractiunea de secunda a actiunii, arbitrul a preferat sa nu dezechilibreze jocul atât de repede,nu a vrut sa strice finala si nu poate fi condamnat pt. intentia lui,mult mai periculos a fost atacul lui Van Bommel asupra lui Capdevilla, acolo s-ar fi putut lasa cu fractura fiindca era atac pe piciorul de sprijin,oricare din aceste doua faulturi s-ar fi lasat cu rosu daca la mijloc nu era finala de Campionat Mondial…o greseala decisiva (desi la prima vedere parea nevinovata a fost evidenta din elicopter) a premers golul lui Iniesta…daca se dadea corner pt. olandezi poate istoria s-ar fi scris altfel…dar ce rost are sa facem speculatii…? Meciul a fost plin de dramatism, chiar spectaculos si cu un ritm infernal,mie mi-a placut si s-a vazut din plin ca finala a fost disputata de echipele care au meritat cel mai mult sa ajunga acolo, desi avusesem ceva dubii în privinta ambelor echipe…au fost si lipsuri,nu totul poate fi perfect, însa calitatea jocului a fost peste inerentele neîmpliniri…
Del_Piero • 12 iulie 2010, 5:16
PT. cfrujeanul
Daca te-ai gandit la echipa ta de suflet atunci cand ai lasat commentul, atunci este clar de ce esti subiectiv…cu o singura mica mare diferenta, voi de obicei cand furati reusiti sa si castigati in timpul regulamentar…Insa atitudinea ta este identica cu reactiile de dupa meciurile clujului in campionatul nostru de toata jena, si anume „hai sa strigam ca noi am fost furati” , ca de obicei cine striga hotul primul si arunca problema pe capra vecinului distrage atentia de la rezultatul final…Revenind la problema de fond, si anume arbitrajul pro spania…tinere microbist, tin sa scot in evidenta 3 lucruri: nigel de jong, rosu indiscutabil in min 28, daca arbitrul a vazut faultul si i-a dat galben, putea la fel de bine sa dea rosu. Penalty clar neacordat la xavi ( xavi a fost impiedicat sa joace mingea in careu…daca nu ma insel), si al doilea galben neacordat lui robben, care scapase singur, a vazut fanionul, a vazut ca fundasii spanioli se oprisera si cu toate astea a dat dovada de lipsa de profesionalism tragand la poarta….galben indiscutabil. Intr-o faza asemanatoare, dupa ce Spania a marcat golul, unul dintre jucatorii spanioli a primit cartonasul…asta ca sa nu mai mentionez ca si van bommel merita al doilea galben de vreo 2 ori…dar dupa ce s-a ignorat faultul lui de Jong, nicio sansa de asa ceva.
Daca ai vazut meciul si lasi la o parte subiectivismul, realizezi ca fazele pe care le-am enumerat releva si confirma fara indoiala ca Spania a fost defavorizata, nicidecum Olanda. Pentru mine a fost o bucurie sa vad cele mai complete echipe din punct de vedere tehnico-tactic de la acest mondial disputand finala. Echipa mai buna a castigat, in 2014 poate e Olanda…sau poate Germania…Pana atunci, stai fara grija domnule „cfrujeanul”, mai luati 4 titluri… si macar din punctul asta de vedere o sa fii linistit…ati castigat desi ati fost furati! 🙂
reddog • 12 iulie 2010, 8:46
overall echipele meritau in aceiasi masura sa castige… fiecare cu argumentele sale… insa cred ca aici s-a decis de mai sus cine sa castige… vezi citatul si vezi ce probleme au spaniolii cu criza
CNN socoteste că, după cîştigarea titlului suprem, “economiile învingătoarelor au cunoscut o creştere de la 1% la 5%”
karlsberg_vs_ursus • 12 iulie 2010, 8:49
Domnule Tolontan,
Spania a castigat Cupa Mondiala,pentru ca Brazilia s-a autoeliminat cu Olanda.
Spania,la fotbal,are o Barcelona si un Real Madrid,iata de ce au ajuns in Top Of The World.
La World Cup SA2010 a castigat echipa,nu individul in sine.
Starul a fost echipa,iar „Espana es un gran equipo”.
Important! Spania castiga,in ultimul timp,trofee dupa trofee,la diferite sporturi,atat pe echipe,cat si la individual.
Concluzia,Spania are sport!
ps.Recordurile sunt facute pentru a fi doborate.
Pentru de dimineață | aghiuţă • 12 iulie 2010, 8:53
[…] Tolontan și generozitatea unei finale de cupă mondială. […]
namidee • 12 iulie 2010, 9:11
Ce ma mir e ca nimeni prin presa de azi nu pare sa fi remarcat ca olandezii au intrat pe teren ca o echipa de ciomagari, pusi pe rupt picioare pe principiul jocului la intimidare, joc tolerat oarecum de arbitru. Inaintea lui „kung-fu de Joong” a faultat si van Bommel extrem de dur si s-a lasat doar cu galben (putea fi usor rosu direct), si dupa aia Sneider a pus o talpa pe pulpa lui Xavi care nu s-a lasat nici macar cu cartonas. In repriza a doua s-au intors la fotbal, au avut si cateva ocazii, dar in niciun caz nu cred ca olandezii se pot plange de arbitraj in meciul asta.
gpa • 12 iulie 2010, 9:12
Spania = FC Barcelona+Real Madrid
viorel • 12 iulie 2010, 9:21
spania nu merita acest mondial, s-a chinuit efectiv in grupe, apoi cu paraguay le-a trecut glontul pe la ureche (plus un gol anulat aiurea paraguay-ului) iar ei au castigat finala cu ajutorul arbitrului. In loc sa dea corner la faza ce a precedat golul a dat aut de poarta.Oricum „meritul” ii revine si lui robben care n-a fost capabil sa dea gol la prima faza de singur cu portarul.
Spania joaca un fotbal urat, stilul ala de pase pe 1 m nu stiu cui ii place. Spania cand e condusa pierde si asta datorita ineficientei ofensive, cu pase la mijlocul terenului nu dai gol oricat de mare ar fi posesia.
gabrielvaleriu • 12 iulie 2010, 10:13
Cel putin am fost scutiti de loviturile de la 11m. Finala mica mi-a placut mai mult, Germania si Uruguay au jucat neasteptat de mult fotbal intr-un meci in care marcatorii s-au bucurat retinut, apasati parca de gandul ca meciul lor ar fi trebuit sa se joace pe 11 iulie.
Epigonul • 12 iulie 2010, 10:15
Aşa-i că ai început să scrii din timpul meciului? 🙂 Şi nu cumva de pe vreun dispozitiv mobil? Ai scăpat destule caractere româneşti şi un „i” la portocalii. Meciul, într-adevăr, grozav!
stelistu • 12 iulie 2010, 10:35
1. spania a meritat clar sa castige.
2. arbitraj prost
3. a fost meciul ratarilor sau al portarilor
4. rezervele spaniei au fost peste cele ale portugaliei
5. roben oare stie sa inscrie doar dupa driblingul cu piciorul stang?
6. ma bucur ca a castigat spania=fotbalul spectacol vs murinio=fotbalul inchis pe contre
Cătălin Tolontan • 12 iulie 2010, 11:01
epigonul: asa se scriu articolele cu termen de predare imediat, in timpul meciului. Nu o fac doar eu, toti o facem. Multumesc!
Luca • 12 iulie 2010, 11:09
Domnule Tolontan, am impresia ca v-ati uitat la alt meci. Este fault clar la Xavi, validat si de Ion Craciunescu, Gica Popescu, Andrei Vochin etc. In momentul in care vrei sa dai in minge iar adversarul iti blocheaza piciorul de sut se acorda fault. Tot respectul pentru experienta dumneavoastra de jurnalist dar aici nu aveti dreptate.
Iar daca cineva poate afirma ca Spania a fost avantajata de arbitraj, cred ca nici macar nu merita o replica pentru ca repectiva persoana nu doreste sa vada realitatea.
@qwer: Spania a fost singura echipa in fata careia toti adversarii s-au aparat cu 10-11 oameni in jumatatea lor 80% din meci. Va amintiti de expresia cu „a bagat autobaza in poarta”? Cam asta au facut cei care au jucat cu Spania. Olanda mai mult ca oricare altii.
vlad • 12 iulie 2010, 11:13
uitati-va ce zic si altii care stiu poate mai mult fotbal (decat cei care comenteaza nu decat dl. Tolontan, evident:) ):
” l’Espagne a logiquement remporté la première Coupe du monde de son histoire en dominant en finale les Pays-Bas, après prolongation” France Football
„L’audace espagnole a été récompensée. Iniesta, Xavi, Villa, Casillas méritent tous ce trophée. Ce premier sacre mondial pour l’Espagne ne souffre aucune contestation.” – L’Equipe
„However, Euro 2008 champions Spain, […], deserved their victory after gradually taking a grip on a tense and bad-tempered contest that produced 14 yellow cards with Johnny Heitinga sent off on 109 minutes after picking up a second yellow card.” – BBC
(nu pot da linkurile ca mi s-a intamplat sa se cenzureze mesajul cand am pus linkuri)
Gazzetta evita sa dea verdicte insa pun un link frumos catre „la cronaca” unde sunt statisticile meciului – foarte elocvente.
Despre arbitraje vorbesc si L’Equipe si France Football insa destul de putin – sunt de acord ambele ca arbitrajul a fost prost si ca olandezii au fost iertati de 1-2 rosii in prima repriza si ca golul spaniei a fost precedat de un corner neacordat.
Geowin • 12 iulie 2010, 11:18
Meciul a fost urat datorita duritatilor olandeze si tolerantei arbitrului ,în rest au fost si cateva faze frumoase cu ratarile respective ,Spania merita sa castige.Salutare peste 4 ani in Brazilia
levi • 12 iulie 2010, 11:24
Amindoua meritau sa joace finala. Mi-as fi dorit-o pe Olanda campioana,ptr cele doua finale ratate,si ptr faptul ca Spania are o echipa ce-i permite sa mai joace o finala,foarte probabil. N-a fost sa fie ptr olandezi, pacat ! Cit despre Spania, parerile sint impartite, fiindca difera gusturile. Mie imi place Spania,dar sa nu dea gol prima! Jocul acela de pase,care ptr multi este superb, devine enervant ptr spectatorul neutru(lasa impresia ca refuza jocul,intr-o maniera eleganta,e adevarat),si demoralizant ptr adversar. Ce joaca ei, vor sa joace toti, de vreo 30 de ani,numai ca ibericii sint singurii care au si jucatorii necesari! Campioana merituoasa, de la portar pina la ultima rezerva !
unul • 12 iulie 2010, 11:50
Pt Del piero , baietica esti mai prost decat au vrut parintii tai .Pai ce are comun CFR-ul cu finala CM??? Asa sunteti voi frustatii ,cand cineva isi spune parerea si nu coincide cu a voastra ,incepeti denigrarea.Mai analfabetule ,stai linistit si nu mai „semnaliza ” ca stim ” esti prost.Cat despre Spania-Olanda ,a castigat echipa care a jucat fotbal .Bravo lor !!!!!!
levi • 12 iulie 2010, 12:12
Apropos, Tolo, de „lipsa de fair play” a olandezilor, clamata prin comentarii: dintr-o minge care trebuia returnata spaniolilor,a iesit un corner,iar olandezii au returnat-o din nou! La faza aceea,cu putin”ghinion”,era sa iasa gol ! Sint convins ca, daca era sa se intimple asa,batavii lasau si ei un gol, ptr a fi fair ! Mi-as fi dorit asta,intr-o finala de cupa mondiala ! A mai avut ocazia,Rosetti,sa ramina in istorie, la Argentina-Mexic, cind putea sa repare o greseala uriasa a tusierului sau ! Dar a preferat sa ramina obtuz !
F4D • 12 iulie 2010, 13:19
A se remarca si media de goluri a Spaniei de 1.14 goluri marcate/meci, de departe cea mai slaba a vreunei castigatoare din intreaga istorie a campionatelor mondiale din 1930 pana azi, chiar si atat de mult hulita Italie in 2006 a avut o medie de 1.76 goluri marcate/meci lucru care spune enorm.
In mod sigur nu va scrie nimeni despre lucrurile astea si din punctul meu de vedere e trist pana la ceruri ca si Spania a ajuns sa joace machiavelic, in totala opozitie cu ce-au aratat la Euro unde pe langa ca au avut o medie care face onoare unei campioane de 2.00 goluri marcate/meci, fotbalul prestat m-a fermecat si aveam astepatari.
Pe spanioli si pe cei implicati direct emotional prin ADN-ul sangelui ii inteleg ca se bucura pentru acest CM, e si normal, dar pe restul microbistilor din exteriorul Spaniei care sunt extraziati de aceasta echipa cu al sau titlu mondial nu pot decat sa-i compatimesc.
P.S. Nu vreau sa spun ca merita cumva Olanda sa castige doar am vrut sa te remarc ca tocmai am asistat la cel mai slab camptional mondial din istorie, cu cea mai scazuta medie de goluri (excluzand Italia ’90 care are circumstante atenuante) si cu cea mai slaba campioana mondiala din istorie. Cifrele o spun, cifrele fotbalului. Al fotbalului frumos.
My 2 cents.
Sibelius • 12 iulie 2010, 13:45
Meci cu multe duritati tolerate de arbitru. Gol marcat in urma unor greseli de arbitraj, dar totusi daca Olanda ar fi jucat in 10 oameni din prima repriza nu ar fi mirat pe nimeni.
Per total nu stiu cat de mult merita Spania sa castige, dar cert este ca in semifinala si finala au fost cu doua clase peste adversari. Oricum, primele 4 echipe au fost cele mai bune de la Mondial. Ramane totusi umbra dopajului care in fotbal e controlat preferential.
kla2005 • 12 iulie 2010, 14:32
Olandezii trebuiau sa ramana in 10 din prima repriza
Apoi in 9 si mai apoi in 8 la cat de dur au jucat
Numai pentru faulturi repetate si tot trebuia sa elimine vreo 3 bucati de olandezi
Intr-adevar si Puyol trebuia eliminat…desi putin discutabil, amandoi impingandu-se, iar olandezul evitand faultul…
olanda a avut parte de la inceput si pana la final (inclusiv finala) de arbitraje partinitoare.
numarati faulturile fara minge ale lui van bommel si o sa vedeti ca face intre 5 si 8 faulturi (dure) pe meci si abia daca lua un galben…
da, frumoasa echipa are olanda, insa prea dura, prea marsava, prea a vrut numai partea urata a fotbalului…vezi teatrul jucat de robben care ar fi trebuit eliminat de vreo 10 ori in acest turneu final.
Andi • 12 iulie 2010, 14:36
A castigat echipa cu unul dintre cele mai anoste si plictisitoare stiluri de joc pe care le-am vazut vreodata. Plimbatul interminabil al mingii la mijlocul terenului, jocul plictisitor a invins fotbalul. Pana si Italia joaca mai spectaculos ca spaniolii. Nici nu ma mir ca olandezii au inceput sa faulteze, mai aveau putin si atipeau pe teren la cat de plictisitor juca Spania. „Marea posesie” ata de trambitata a Spaniei e ca nu dau drumul la minge, la joc. Marea realizare a Spaniei? Au pierdut cu Elvetia, au reusit sa dea un gol unei Germanii extenuate dupa meciurile cu Anglia si Argentina si un gol dupa 120 de minute unei Olande ramase in 10 oameni. Nu mai pomenesc de meciurile „grele” cu Honduras, Chile etc.
Pacat.
fantasyworld • 12 iulie 2010, 15:29
Tolo,
tare as vrea sa stiu cum ati fi comentat ( si tu si Andrei V ), daca Italia, sa zicem, castiga Mondialul dupa 4 victorii cu 1-0, din grupe incoace. Chiar ar fi un exercitiu interesant. Nu cred ca posesia e un argument suficient pentru asa-zisul joc ofensiv al Spaniei, ca de ocazii nu-mi prea aduc aminte…ma rog, cam cate au avut si adversarii. Recunosc, eu rezonez cu ce zicea Maradona – asa contestat ca antrenor cum e – ” campioana daca punem portile de-a latul terenului „. Spania are cel mai sofisticat catenaccio, mai plictisitor decat originalul lui don Helenio. Se apara tinand mingea.
si, se puede • 12 iulie 2010, 16:24
pentru ciclop:
tu ce meci ai vazut de zici ca arbitrajul a fost pro Spania? sigur nu te-ai uiat pe ******* la vreun meci de wrestling? Caci doar acolo dupa ce dai talpi in piept nu esti dat afara. Si asta se cheama arbitraj pro Olanda. Daca ******* sau ********* (alegi tu) care a faultat in min 28 primea cartonash roshu – cum merita – o fura Olanda cu 3 sau 4 la zero.
daca ramaneau in 10 cum era corect, dupa regulament, nu mai vedeai atitea cartonase si olanda manca bataie in 90 de minute. Plus ca ne scutea de un fotbal mic, altoit cu cotonogeli.
Kat • 12 iulie 2010, 17:26
@F4D: cand adversarii se apara cu 9 jucatori, e greu sa dai multe goluri.
Cand Olanda nu stie sa invete din greselile Germaniei, nu are cum sa castige.
In rest, arbitrajul a fost praf. Si in finala si inainte.
Per total, campionatul nu a fost chiar rau.
Mi-au placut Japonia si Uruguay. As fi vrut mai mult de la echipele mici 🙂
Nicu • 12 iulie 2010, 17:29
@Catalin Tolontan,
A fost aproape aceeasi faza ca si in Champions League la penalty-ul acela acordat lui Fabregas in meciul cu Barca cand Puyol l-a impiedica sa joace mingea.
Asa a fost si aici, un olandez l-a impiedicat pe Xavi sa loveasca mingea cu piciorul. Din punctul meu de vedere, penalty clar.
Nicu • 12 iulie 2010, 17:39
@fantasyworld,
Uite ca Maradona s-a inselat si Spania e campioana mondiala si la fotbalul fara porti in lateral :))
Spaniolii trebuie sa faca mereu fata unor echipe care baga autobaza. Cum ai vrea sa deschida spaniolii jocul?
Normal ca paseaza in lateral cautand brese in apararile adverse. Mai bine joaca asa decat sa astepte contraatacul cum este ‘catenaccioul’
ionel • 12 iulie 2010, 19:00
@levi
in primul rand a fost total anti- fair play din partea olandezului care dir returnarea minguii a facut un sut la poarta. Am mai remarcat si in alte meciuri acest gen de nesportivitate crasa. Pe urma Van Persie doar a reparat greseala.
Olabdezul care a tras la poarta a avut noroc ca mingea nu a intrat, daca nu intra in istorie drept cel mai nesimtit (lucru greu avand in vedere prestatia lui de Jong si Van Bommel.
In rest: Olanda trebuia sa fie in 8 jucatori de camp in minutul 30, a fost penalty la Xavi, si faptul ca Olanda a jucat in 11 oameni pana cu 10 minute inainte de penalty-uri si a fost la 3 minute de penalty-uri este pentru oricine a vazut meciul o mare „realizare”
Rupert Murdoch • 12 iulie 2010, 20:05
Cand si cum a ratat Wall Street Journal stirea mileniului despre criza financiara, d-le Tolontan? Sunt si eu curios, nu de alta, dar mai citim din cand in cand presa de business din afara.
Spania x 2, Olanda x -3 | Calarasi online | portal judeţ Calaraşi • 12 iulie 2010, 20:06
[…] Spania x 2, Olanda x -3 […]
adi • 12 iulie 2010, 20:15
Frumos meci, chiar daca unii nu sunt de acord…cat despre Webb, a arbitrat asa pt ca a avut directive clare sa nu rupa meciul…de, Uefa mai face d astea..asteptam sa inceapa campionatele:)
vlad • 12 iulie 2010, 20:23
Domnule Tolontan, aveti cumva Dvs. sau dl. Vochin la dispozitie si statisticile referitoare la suturile pe poarta/spre poarta ale campioanelor mondiale macar in ultimii 20-40 de ani?
Mie mi s-a parut ca Spania a generat destul de multe ocazii de gol dar au fost de o ineficacitate incredibila.
De exemplu fata de celelalte echipe de la mondial Spania a avut considerabil mai multe suturi spre poarta decat campioana spectacolului Germania sau decat Olanda (99-80-79). Spaniolii au facut doar 10 faulturi pe meci in timp ce Olandezii au facut ceva mai mult de 15 (50% mai mult).
Spania a facut spectacol doar ca nu le-au intrat si golurile – in principal pentru ca au avut maini moarte in atac.
Filbert • 12 iulie 2010, 20:34
Ar fi fost o ironie trista ca acesti olandezi pusi in teren de un antrenor rudimentar sa cistige trofeul mondial, cind marile echipe ale Olandei din anii ’70 si sf. anilor ’80 n-au reusit s-o faca.
cristi1314 • 12 iulie 2010, 22:13
SPANIOLII AU FOST STAPANII ACESTUI CAMPIONAT.
S-a vazut clar, de la inceput, ca au condus TOATE jocurile, de la cel cu Elvetia, pana la Portugalia, Germania, Olanda. Iar faptul ca au dat asa putine goluri se datoreaza faptului ca au ratat imens si sansei date la nesfarsit lui Torres. Desi mi-ar fi placut sa castige Germania campionatul, echipa completa si matura deplin a fost Spania.
Si Spania chiar merita un titlu mondial, dupa Euro, avand niste minunatii de jucatori si antrenori.Ca sa nu vorbim ca ii are pe cei mai intelepti jucatori care s-au nascut vreodata, XAVI si INIESTA.
Respect.
lame • 12 iulie 2010, 22:27
Cruyff a fost unul dintre cei mai mari fotbalisti ai tuturor timpurilor, dar cred ca a innebunit acum la batranete. (cum sa declari asa ceva…sa fim seriosi)!
Olanda a jucat frumos in finala, pacat ca au pierdut!
Casper • 13 iulie 2010, 0:37
@vlad Suturi SPRE poarta nu inseamna neaparat si spectacol. 4-0, 4-1 si 4-0 pe de alta parte da, inseamna spectacol. Pe mine nu ma impresioneaza nimic daca suteaza ala de la 20 de metri la aceeasi distanta pe langa poarta ci prefer sa vad 4 goluri pe meci data de aceeasi echipa. Sincer daca doresti terapie prin somn incearca un meci al Spaniei, sigur va da rezultate!