Povestea celor 4 acte adiţionale de la Naţional Arena » „S-a suplimentat pentru situaţii neprevăzute”

De la 119 milioane de euro iniţial, stadionul din Bucureşti a ajuns să coste 234 de milioane. 34 de milioane sînt contractele suplimentare directe ale Primăriei, iar 80 de milioane de euro a primit în plus Max Bogl. Cum explică firma această diferenţă?

joi, 3 martie 2011, 12:09

De la 119 milioane de euro iniţial, stadionul din Bucureşti a ajuns să coste 234 de milioane. 34 de milioane sînt contractele suplimentare directe ale Primăriei, iar 80 de milioane de euro a primit în plus Max Bogl. Cum explică firma această diferenţă?

Semnat în aprilie 2007, contractul dintre Primărie şi Max Bogl pentru National Arena, cu o valoare iniţială de 119 milioane de euro, a fost completat cu patru acte adiţionale pînă în momentul de faţă. Valorile suplimentare cumulează 80 de milioane de euro şi nu s-a mai organizat licitaţie.

„Primăria a consultat ANRMAP”
„Ni s-au încredinţat nouă direct, fără licitaţie, pentru că au fost situaţii neprevăzute„, susţine Romeo Boţocan, directorul de la Max Bogl România, filiala locală a firmei din Germania care a construit stadionul. El susţine că ştie că Primăria a luat aprobări să nu mai facă licitaţie de la ANRMAP, instituţia care veghează corectitudinea achiziţiilor publice.

„Nu cred!”, vine răspunsul, neoficial, al ANRMAP. Surse din instituţie susţin că Primăria n-ar fi primit nici o derogare, nici un sfat şi nici o aprobare în această chestiune. Paranteză. Nici una dintre părţile implicate în proiect nu a dorit să facă publice poziţiile si documentele. Ieri, după apariţia primei părţi a investigaţiei, Primăria a spus că: „Veţi primi o parte a actelor solicitate într-o zi, două”. În rest, cifrele dezvăluite de ziar au paralizat reacţiile oficiale, toată lumea intrînd într-o expectativă tăcută.

La „situaţii neprevăzute” a intrat şi echiparea stadionului!

1. Prima suplimentare, din mai 2009, ar fi fost una de 20 de milioane de euro.
Romeo Boţocan, director Max Bogl, susţine însă că documentul în cauză n-a avut o valoare financiară: „N-aş putea să vorbesc acum pe acte, fiindcă nu le am la dispoziţie, dar, din ce îmi amintesc, n-a existat nici o prevedere legată de bani. S-au operat doar nişte modificări administrative, gen date de identificare sau adrese”.

2. La actul adiţional numărul doi (august 2009), de circa 1,5 milioane de euro, au intrat în calcul noi lucrări de infrastructură. Măsurătorile ar fi arătat o creştere mai rapidă a pînzei freatice decît se estimase în studiile de fezabilitate, ceea ce a impus supraînălţarea terenului cu 1,7 metri pentru a se evita riscul de inundaţii.

3. Actul trei (aprilie 2010), 21 de milioane de euro, a apărut după ce Primăria a insistat ca stadionul să aibă şi o platformă retractabilă, care să protejeze gazonul. Iniţial, doar tribunele erau acoperite, aşa că schimbarea survenită din mers a necesitat o reproiectare. Plus, bineînţeles, plata pentru cupola care va „închide” terenul în circa 20 de minute.

4. În fine, cel mai recent act adiţional, din noiembrie 2010, a adus cea mai consistentă suplimentare a costurilor: 38 de milioane de euro. Tema: amenajări exterioare şi echipare stadion.

Ce se va întîmpla cu operarea stadionului?
Întreţinerea, securitatea, curăţenia, într-un cuvînt administrarea colosului de 55.000 de locuri este „o altă temă delicată”, după cum a mărturisit ieri o sursă de piaţă. Una dintre marile firme mondiale specializate în operarea stadioanelor a depus de mai multă vreme o ofertă către Primărie, oferindu-se să acopere costurile curente şi să dea Primăriei 1 milion de euro pe an, dar n-a primit nici un răspuns.

Comentarii (62)Adaugă comentariu

Stefan Miles  •  3 martie 2011, 2:00

Eu as fi curios sa aflu exact cate zeci de milioane i se intorc lui Oprescu…Oare avem cum sa aflam de eventuale conturi din Grand Cayman,sau Bahamas?
Oricum,aceste specimene ca Oprescu,Base,Nuti,etc sunt atat de venali incat nu se mai chinuie prea tare sa-si ascunda „tunurile”…exemplu fiind chiar cel despre care discutam acum.
Literalmente nu avem ce face!Ne putem doar striga disperarea pe blog,in parc,in cafenele!
Voi reveni…promit.

ds  •  3 martie 2011, 2:08

Daca Oprescu are iesi maine la TV cu „juniorul” scos si desenand opturi imaginare cu el in fata jurnalistilor deontologi, anuntand ca-l doare-n „basca” de cheltuielile de sute de milioane de la stadion, sunt ferm convins ca nimeni nu ar obtine nici o reactie oficiala de la el. Ar fi 2-3 care s-ar da peste cap de oftica, s-ar mai gasi 1-2 ONG-uri care sa-si exprime nemultumirea…….. si atat. Oricat de dureros e sa citesti articolul de mai sus, nu pot sa nu remarc inutilitatea lui. Uneori, traind in Romania, tind sa cred ca e mai bine daca nu s-ar face astfel de explorari jurnalistice. Daca tot ce se obtine in urma lor e o foarte mare frustrare publica, la ce folos?

Oliv  •  3 martie 2011, 2:38

Situatia clasica a licitatiei castigate pentru un anumit pret oferit, insa valoarea finala (asta daca se va termina lucrarea) creste prin acte aditionale pe diverse alte lucrari care apar pe parcurs…sau de ce se traieste mai bine in Germania (in cazul asta) decat in Romania.. Pentru ca acolo ajung banii contribuabililor, nu doar in buzunarele intermediarilor de pe parcurs.. Dar oare cati din cei care vor sa plece din tara sunt constienti de asta??
Mda, unii ar spune ca imi lipsesc investigatiile de frauda:)

diss  •  3 martie 2011, 3:11

Cataline ,jos palaria! Te-ai tinut de cuvant,iata avem si cifrele.
Nu ma mira absolut nimic din ce ai relatat nici macar faptul ca o firma nemteasca apeleaza la „inginerii” financiare demne de Sorin Ovidiu Vantu!
O fi firma nemteasca dar managerul de la aceasta lucrare e roman,nu?
Este exact ca in vestiarul de fotbalisti! Prima data un jucator strain va fi invatat de cei romani sa injure si sa spuna numai prosti!
Tot asa si nemtii au invatat sa isi „completeze ” veniturile ca doar vorbim de bani adevarati,nu=i asa???
Cataline,tu ti-ai facut treaba,felicitari! Sa vedem daca „organele abilitate” vor avea timp sa se aplece cu seriozitate nemteasca asupra unei fraude tipic romanesti!!!! Pana la urma daca ne gandim bine fiecare dintre cei care mai muncim in Romanica,cam un milion, va trebui sa plateasca ~100 de euro/cap de bizon dambovitean!
Nici nu-i mult,hai sa nu fim carcotasi!

Marius  •  3 martie 2011, 3:41

Nu pot sa cred ca suntem asa josnici. Pai domnule, chiar daca ar fi costat centi in plus, primarul si ceilalti trebuiau sa lupte sa se incadreze in buget. Mai nesimtitilor, jumate din pensionari traiesc cu sub 200 dolari pe luna si voi ‘aruncati’ 100 milioane in plus pe un stadion? Nu am epitete indeajuns de negative pentru aceste caractere.
Dar stiti ce domnule Tolontan? Astia au doar impresia ca s-au ajuns. Banii nu pot sa ii schimbe. Ei au impresia ca Mercedesul ii face mai destepti dar nu au au pasit in viata lor intr-un muzeu…
Imi pare bine ca luati atitudine si imi pare rau ca nu va sustine mai multa lume. Poate eu am fost mai egoist si am luat calea exilului, dar va admir curajul. (Si nu am nevoie sa fur sau de un Mercedes sa traiesc fericit).

Gabi  •  3 martie 2011, 4:02

…Si dl. dr Oprescu(?), care ne este prezentat, ca fiind un bucurestean neaos, ce lupta pentru urbea sa…Si vorba lu’ Caragiale, da’ noi cu cine votam(…), ca pleaca ai nostri vin ai nostri, ca nu-i asa…, a murit regele…traiasca regele!
Biata tara devorata de hoti, manipu(pupisti)latori si excroci!. Persoana independenta, care va rezista tuturor ispitelor:chirurgul, devenit primar, democrat si curat pana’n maduva oaselor, etc, etc.,etc.
Sa fie noul viitor presedinte?!Sau poate o noua meserie: chirurgia financiara in buzunarele noastre!

Iasi  •  3 martie 2011, 6:31

Am o intrebare off topic: de ce nu se boicoteaza licitatia lui Mitica pentru drepturile TV daca tot o face el pe smecherasu si umfla preturile ca hapsanul? (de fapt nu o noicotare ci o intelegere ca toate televiziunile sa vina cu preturi mult sub ceea ce se cere, sau o alta solutie pe care eu nu o vad)I
n loc ca banii aia sa fie investiti de televiziuni in cu totul altceva ei sunt dati pe niste meciuri foarte slabe gen : Sportu cu Pandurii sau mai stiu eu care. Chiar nu se poate stopa „mangleala” lui Mitica?

dan  •  3 martie 2011, 6:59

nu vedeti ce imbulzeala e sa se joace acolo dinamo,rapid mai nou si steaua vor sa joace pe noul stadion!!!!!toti cred ca vor juca pe moca sau ceva simbolic acolo!!1daca vine o firma straina pa si la revedere sa vezi ce bani trebuie sa scoata din buzunar plus ca in eventualitatea unor concerte trebuie sa-si faca bagajele sa caute alta arena..iar contractul a fost facut prost de la inceput nu stiu daca intentionat sau din prostie si normal ca max bogl astia fraieri sa fie sa nu profite daca se poate…fraier oprescu ca la continuat eu dadeam actele publicitatii si apoi ia spaltiva pe cap astia care a-ti semnat

sir  •  3 martie 2011, 7:31

Acum ce mai conteaza macar sa termine stadionul pana in vara k iar ne facem de ras. Oricum 2 si 3 mi se par ok. dai dracu de bani k alti ii ia si nici nu fac nimic (autostrada a2)

Iorgu Iordan  •  3 martie 2011, 8:07

„Colosul” de 50.000 de locuri e din acest punct de vedere modest, daca il compari cu alte stadioane de „peste drum”! Sa ne vedem lungul nasului. Daca cifrele nu au fost facute publice, sint curios daca acum firme autohtone care ar fi putut paticipa la licitatie, declara ca ar fi putut face lucrarile aditionale la un pret mult mai mic. Daca firma germana e bagata in cine stie ce matrapazlicuri, si-si pateaza renumele, asta a fost cu Botocan! Dar la asa un deviz se poate acum retrage din activitate :-)!

Doc  •  3 martie 2011, 8:17

Voi aveti totusi ceva acte sau scrieti „pe surse”, adica pe gogosi primite pe sub usa, neverificate din trei surse? (halal deontologie, lol). Cam multe „ar fi”-uri in articolul vostru…

Cat despre lipsa licitatiilor, cum naiba voiati voi sa faca o firma stadionul, iar platforma retractabila sa o faca alta firma? normal ca tot aia trebuiau sa o faca. Logic, nu? la fel la chestia cu panza freatica.

Asta daca e adevarat ceva din ce ati scris voi. Ca oricum, se pare ca nu AR FI chestii verificate. NU?

PS. „La “situaţii neprevăzute” a intrat şi echiparea stadionului!”

Intrebarea e simpla. In proiectul initial a fost sau nu prevazuta echiparea? Daca nu, de ce e asta problema lui Oprescu si nu a lui Videanu? De ce a facut Videanu un proiect cu „gauri”? Cred ca mai degraba ar trebui sa ne intrebam cat ar fi costat „scaparile” astea daca ai fi ramas vreun portocaliu primar…

wertf wer wer  •  3 martie 2011, 8:38

exact in stilul in care se fac toate licitatiile din cadrul administratiei publice. Vin cu un pret mic… castiga… dupa care nenica n acte aditionale si suma se dubleaza la final , nu?

unu  •  3 martie 2011, 8:55

ptr catalin!!!

http://www.viata-libera.ro/articol-Discoteca_in_loc_de_sport_2.html

manymany  •  3 martie 2011, 8:59

Articol scris la comanda Elenei Udrea care viseaza prin astfel de atacuri sa ajunga primar general, dar poate in tara ROMania (adica Romania romilor) asa cum a numit dansa tara noastra in brandul de tara. De ce nu scriu si altii la fel: GERmania, ITAlia, FRAnta, DANemarca, FINlanda?!

Popa Radu  •  3 martie 2011, 9:00

D-le Tolontan demascati aceasta frauda, Este strigator la cer ca un contract sa se dubleye ca valoare .Pai nemtii au construit ceva mai tare ca Lia Manoliu la jumatate de pret. Cum este posibil avand in vedere ca salariile si preturile sunt mai mici la noi decat in Germania. Lumea va afla de furaciunile lui Oprescu este doar inceputul.Nu va lasati intimidat de puterea USL.

gORE  •  3 martie 2011, 9:00

1. Teapa totala. Cel care teoretic primeste bani nu stie ca i-a primit si nici pentru ce.
2. Sincer, din cat ai scris, pare o chestie necesara. Acum nu stiu daca se poate actiona pentru recuperarea prejudiciului. Daca este o teapa si asta, poate vei face lumina.
3. La prima vedere nu pare o teapa, pare doar o adaugare pentru a mari gradul de confort, desi poate este implicata o suma prea mare. Detalii, daca esti dragut.
4. Suna a teapa totala. Acum depinde la ce se refera. Flori si fantani cantatoare ? Suplimentarea de parcare de la 10000 la 100000? Vorbim de chestii care nu erau prevazute ? Sau de suplimentari megalomanice ? Mai multe detalii, daca se poate.
1 milion pe an sa il administreze o firma X? Pai uite, primul contra-argument este ca investitia va fi amortizata in 234 de ani.

Antonescu  •  3 martie 2011, 9:27

O firma importanta producatoare de fier beton le-a facut o oferta, dar au fost refuzati pe motiv ca exista o oferta mai buna. In final sa constate ca de fapt cei de la National Arena au cumparat de la o firma care achizitionaze de la ei la un pret mai mare decat cel pe care il ofereau pentru Nationa Arena. 😉

Vali  •  3 martie 2011, 9:45

In acest proiect eu cred ca PDL-ul a cam luat teapa si a fost dat deoparte de la cascaval iar in consecinta a taiat fondurile in CL Bucuresti „sa se invete minte” cei cu imparteala sanatajandu-i apoi cu guvernul si suplimentare de la guvern. Daca dau partea si lor vine suplimentarea , daca nu o iau in barba. Cam asa sta treaba. Da-i inainte domnule Tolontan ca sigur buba-i mare si groasa.

Invadersmustdie  •  3 martie 2011, 9:52

pentru cine nu are nas sa miroasa …. ACEST ARTICOL E PROPAGANDA PRO-BASE ! … sau cum a zis cineva mai sus … PRO-NUTZI … nu ii iau apararea lu’ oprescu …

Cătălin Tolontan  •  3 martie 2011, 10:23

vali: nu stim cine a stat departe. Investigatiile duc, uneori, in locuri neasteptate. Contractul a fost semnat de Videanu si continuat de Oprescu, finantarea a venit de la Primaria Capitalei, dar si de la Guvern. Putem avea mari surprize si, dupa ce liniste s-a asternut, pare ca nu convine nimanui sa se afle!

gORE: inteleg ca esti in domeniu, poti urmari in continuare, vor veni si detaliile

Ionut G  •  3 martie 2011, 10:24

Nu ma mira nimic avand in vedere ca la cateva saptamani dupa ce a fost ales a inchiriat o cladire, actualul sediu al primariei la un pret dublu fata de piata. Vorbesc in cunostinta de cauza, adica aproximativ 1 milion euro in plus pe an.

dnl  •  3 martie 2011, 10:33

Catalin, am si eu o intrebare. Fiind fan juventus, echipa care va avea in vara un stadion nou, am observat modul in care au fost administrati banii. Juventus a vandut unei societati intermediare pentru 75 milioane de euro, numele stadionului pe urmatorii 10 ani(sper sa nu gresesc durata), au vandut o parte din spatiile din jurul stadionului permitand constructia unui mall, au vandut publicitatea in interiorul stadionului si in felul asta si-au platit mare parte din costul de constructie de aproximativ 125 mil euro. La noi de ce primaria by face asa? De ce sunt atat de prosti? Chiar nu s-ar putea vinde numele stadionului? Chiar, din spatiile acelea de pe 23 august, nu se poate inchiria sau vinde nimic? In interiorul stadionului nu sunt spatii care se pot vinde sau inchiria? Nu permite legea la noi? In afara se construiesc stadioane cu banii din marketing si la noi tre sa fie toti bani publici?

Sergiu  •  3 martie 2011, 10:46

Ciudata modalitate de a raspunde comentariilor cititorilor tai…dupa care altgoritm…?
Tie ti se pare ca numitul gORE pare sa fie din ”domeniu”.Care domeniu si cum ti-ai dat seama fiindca mie comment-ul lui mi se pare o brambureala fara sens !
În schimb ”ds” este ignorat !!! Omul a pus niste întrebari care nu sunt tocmai retorice…
Despre milionul de administrare: ce este atât de greu de înteles ? Ce raspuns sa dea oamenii daca nu se stie câti bani vor veni prin ”spatele” contractului si mai ales cine si cât timp îi va încasa ? Ca nici Oprescu si nici clica lui nu pot sa stea la primarie forever !

Cătălin Tolontan  •  3 martie 2011, 10:49

sergiu: citesc tot si raspund acolo unde mi se pare ca intrebarea ar putea interesa mai multi oameni. Nu pot raspunde la atitea intrebari cite merita, evident, dar treaba cu algoritmul e teribila. Nu m-am gindit ca tb sa raspund dupa un algoritm 🙂 Sa-mi intreb emisferele dreapta si stinga, ultima in remisie

dnl: tu vorbesti despre rafinamente, ei se gindesc cum sa cheltuiasca bani mai multi

Sergiu  •  3 martie 2011, 10:56

@Doc: se pare ca habar nu ai despre antreprenoriat si subcontractari asa ca nu înteleg ce ti se pare tie logic în a da aceeasi lucrare unuia care a bestelit-o de la început si cere bani suplimentari ca sa o remedieze ?
Iar despre acoperisul retractabil…:)) Ce gluma buna ! Adica s-a trezit peste noapte Oprescu ca vrea sa aiba arena acoperis deasupra terenului ! Câta naivitate !
Legile sunt facute destul de prost si se aplica si mai prost !
Dar evident ca ceva teama de presa tot le este politicienilor, din pacate nu suficient ! Când dezvaluirile facute de presa se vor lasa si cu ani grei de puscarie abia atunci vom putea vorbi de separarea puterilor într-un stat cu adevarat democratic, iar presa va fi cea de-a cincea putere dar nu ultima !

dnl  •  3 martie 2011, 11:02

Asa e Catalin, dar totusi, daca ai ocazia sa discuti cu unul din cei responsabili de aceste plati, de la primarie sau guvern, eu i-as intreba. 100 de milioane de euro tot se strangeau. Se putea amenaja foarte frumos zona cu un parc, magazine, muzeu al sportului romanesc, restaurante, un stadion 24 din 24, nu doar un stadion pentru meciurile nationalei. Suntem chiar atat de patrioti incat sa nu vrem sa vindem numele unui stadion? Daca s-ar numi Unicredit Staduim sau Orange Stadium, sau eu stiu cum altfel, ar opri pe cineva din a merge la meciuri? Fiind cel mai important si mediatizat stadion din Romania s-ar putea scoate bani frumosi din marketing. Pe acest stadion vor veni Argentina si Franta sa joace…nu valoreaza nimic acest lucru?

gelu  •  3 martie 2011, 11:05

Deci , cum e cu primul act aditional?! „AR FI FOST VORBA”…??!!
Pai este ori nu este…Deci primele 20 milioane nu sunt… Al doilea act aditional este minor ca si valoare si se refera strict la o chestiune tehnica / inginereasca , nu cred ca e fake. Al treilea act aditional e acoperisul, ce sa-i faci daca ne razgandim pe parcurs. Trebuie trasi la raspundere proiectantii si sefii din Primarie. Al patrulea ? Dotari? pai daca nu s-au prevazut initial , trebuia sa se prevada cumva. La fel , primaria este raspunzatoare de proiect.
O chestiune , d-l Tolontan: persoanele care au participat/aprobat acest proiect din partea Primariei , SE CUNOSC. pe nume si prenume. Si cu PROSTIA CRASA AFERENTA. pentru ca numai niste prosti puteau sa faca asa ceva…

Stefan Miles  •  3 martie 2011, 11:31

Invadersmustdie: Cu asa simt olfactiv ca al tau…nu as vrea sa-ti fiu prin preajma!Trezire placuta!

mile  •  3 martie 2011, 12:02

O solutie ar fi, parerea mea, ca oameni ca tine Cataline, sa intre in politica si sa strangi in jurul tau sub forma de partid probabil, oameni care sa faca curatenie din interior. Jos palaria pentru toate investigatiile facute pana acum. Eu doar intr un om ca tine as avea incredere si m as alia pe loc. Bafta ! Astept miscarea !

Danutz1  •  3 martie 2011, 12:04

Respect Cătălin Tolontan

Stefan  •  3 martie 2011, 12:07

De ce va enervati fratilor? La Furaciune suntem primii in UE si printre primii in lume…absolut totul costa in tarisoara asta de 2,3 ori pretul normal: la autostrazi, medicamente, taxe, pasaje, sosele, poduri, drumuri, centuri, gaze, curent, benzina-in raport cu veniturile, impozite, sali de sport, amenajari parcuri, tot-tot-tot…et cetera…Era o surpriza adevarata daca in loc de 119 milioane, de patrioti si facatori de bine ce erau, care se gandesc la buzunarele contribuabililor, cetatenilor, aceasta lucrare sa fi costat 60-70 de milioane(care ar fi fost si pretul normal, pt ca nu e nush ce constructie pana la urma)…Asa ca…nimic nou sub soare, suntem obisnuiti sa stam capra si sa suportam…

shampang  •  3 martie 2011, 12:11

in Romania nu se poate construi nici macar un gard fara „cheltuieli in plus pt. situatii neprevazute „

gORE  •  3 martie 2011, 12:23

@Sergiu – ai dreptate, in care domeniu sunt ? In domeniul in care platesc taxe si impozite si am dreptul – sunt visator aici, stiu – sa cer o transparenta totala in modul in care autoritatile imi cheltuie banii pentru orice nu tine de siguranta nationala. Daca tot este un articol de investigatie, vreau sa vad probe palpabile, nu generalitati. Da, intotdeauna in Romania se pleaca de la ideea ca orice investitie publica este marita prin contracte aditionale ulterioare (slavit fie numele lui Videanu, deschizatorul de drumuri), dar pentru a dovedi ca aceste contracte au fost incheiate numai pe considerente de mita trebuie dovezi. De exemplu, punctul unu al celor constatate este o porcarie totala in lipsa unor clarificari cu privite la destinatia banilor. La punctul 2, eu nu vad nimic iesit din comun – daca intr-adevar exista probabilitatea inundatiei, nu cred ca poate exista cineva care sa conteste acea suplimentare de fonduri, care intre noi fie vorba nu este atat de mare comparativ cu suma totala. Punctele 3 si 4 – e, aici e de discutat. Oportunitatea si mai ales pretul instalarilor suplimentare. De aceea spun ca, in lipsa unei liste detaliate nu se poate face o apreciere pertinenta. Poate acum ai inteles 🙂 Si ca sa mai clarific ceva (am senzatia ca ti se pare ca ii iau apararea), nu il inghit pe nea doctorul asta, pe care il cunosc din povestile pacientilor sai cu ceva timp inainte de a se apuca de politica, zice el, dar doresc o chestie foarte palpabila, gen Ridzi, nu un articol care la o adica il poate victimiza in ochii unor creduli.

ovidiu  •  3 martie 2011, 12:36

Felicitari Tolontan si Gafiuc (si GSP) !!! Asta e presa adevarata. Din nou dezvaluiti ca nenorocitii de angajati ai statului fura in aceeasi maniera lipsita de originalitate si inteligenta. Construim ceva la pret dublu, triplu. Ce-as putea face io ? Mi-e greata de Romanaia.

Alex  •  3 martie 2011, 12:40

Buna ziua,

Pe punctul 3 si 4 trebuiau facute licitatii. Nu este o diferenta de deviz. Sunt anexe ale proiectului initial. Daca tu nu faci o licitatie, de unde stii ca ai platit pretul corect?

Alex  •  3 martie 2011, 12:42

aaaa. Nu trebuie sa stii ca oricum nu te intereseaza decat daca a primit spaga corecta. Da oare or fi luat cat trebuie?

fotbal  •  3 martie 2011, 12:43

e barba, aia cu remisia :-p daca nu ma crezi intreaba-l pe oprescu 🙂

TAVI  •  3 martie 2011, 12:50

Cataline, latrati ca si cainii la urs. Adica de pomana. Chiar daca s-au furat o gramada de bani, cum ne asteptam toti de altfel, tot nu puteti dovedii in fata Justitiei de la noi. Stim cu totii cat de corupta si incompetenta este.
Dar de cat sa-i fi furat pe toti si nici sa nu se fi construit nici stadion, nici patinoar, nici sala de sport, asa….

zamolxe  •  3 martie 2011, 13:13

si nu cred ca se vor opri aici , „cheltuieli suplimentare” vor mai fi , dar probabil mai bine mascate !

GAZISTU  •  3 martie 2011, 13:23

faceti mai stadioane moderne ca numai asa putem sa organizam si noi competitii europene. daca facem 2 lucruri: STADIOANE SI SOSELE.

DS  •  3 martie 2011, 14:09

Bine ca au taiat salariile si pensiile pentru a plati cateva sute de milioane baietilor „dăştepţi”.

Alexandru Iovanescu  •  3 martie 2011, 15:24

Domnule Tolontan o sa fiu scurt.
1. E vina lui Oprescu ca Videanu nu a luat in calcul o parcare suplimentara, si acum doctorul e obligat sa faca o nota prin care sa ceara bani suplimentari?
2. E vina lui Oprescu ca Videanu nu a luat in calcul ca stadionul asta o sa aiba acoperis, iar acum doctorul e obligat sa faca o a doua nota pentru asta?
3. Ce trebuie sa faca Oprescu sa vina cu canalizarea de acasa si sa astfalteze drumurile din preajma stadionului cu banii lui? Daca raspunsul este nu, atunci pentru asta exista o a treia nota suplimentara.
Sunt de acord, si va felicit pentru ca incercati sa faceti lumina, dar uneori sunteti influentat POLITIC sa scrieti unele la articole la COMANDA. Astept interviul cu Udrea in Gazeta, si, stiu, o sa-mi spuneti ca v-ati saturat de cate ori ati scris de neregulile din curtea ei!!!

Doc  •  3 martie 2011, 15:41

@sergiu (n-ai tu idee la ce ma pricep si la ce nu. Las-o balta!)
Studiul de fezabilitate cine l-a facut? Nu cred ca tot constructorul.

Asa ca daca eu (constructor) gasesc apa freatica la 4 m adancime, in loc de 7, cat spune in studiu (si la cat am facut devizul), nu e normal sa cer bani in plus? nu apar lucrari suplimentare?

mircea  •  3 martie 2011, 15:42

@manymany si altii ca el
Sunteti dusi cu pluta atata timp cat nu intelegeti ce e aia democratie.
De parca uscaturile ar fi doar in partidele pe care le vreti voi, iar partidul vostru e verde ca bradu’.Cum a zis Aristotel, citat din Petre Tutea, despre democratie:”.. in democratie fiecare face ce vrea..”.
Atat pricepeti.Odata si odata trebuie sa acceptati ca nici un partid nu e perfect, si ca in Romania politicianul, oricare ar fi el, fura cu legea in mana, iar noi astia multi facem politica. De muncit doar fraierii mai muncesc in tara asta.

Cătălin Tolontan  •  3 martie 2011, 16:14

Alexandru Iovanescu: va inteleg, dar la final bateti cimpii: ce comenzi politice preiau eu? Nu discut prostii, imi pare rau.

STRAJNIK  •  3 martie 2011, 17:29

Domnule Tolontan,
Ca lucrurile sa nu ramina in faza „indignarii generale” lucrurile tre’ impinse mai departe.
Intr-o imprejurare asemanatoare(afacerea Brasov), Traian Basescu (sulfa batrina si unsa cu toate alifiile) v-a dat un sfat: puneti mina pe toc si hirtie si si adresati o cerere parchetului competent. Codul Penal e generos si acopera, cu prisosinta, potlogaria savirsita (de catre oricine).
Pe scurt, matrapazlicul se cheama „abuz in serviciu” si sunteti acoperit, suta la suta, de o eventuala acuza de „denunt calomnios”.
Daca nu va deranjeaza beneficiile colaterale culese de TB si companioni, cum si
injuratorile celor interesati, treceti la actiune.
Va promit sprijin neconditionat.

SireHD  •  3 martie 2011, 18:16

ce misto vine articolul asta dupa ce Nuti a oprit finantarea stadionului…saracu Oprescu…vad ca deranjeaza pe multi dar nu aveti ce sa-i faceti.

SPP-isti pe tine de rîs…  •  3 martie 2011, 18:53

Cine sa verifice Max Boegl!?

Blejnar!!??

Haida de!! Poate vreti sa coste stadionul de 5 ori mai mult!!

Fratilor! Disparem ca natiune in curind!!

Politicienii astia sunt primii tradatori de neam si de tara….

Murim ca dupa un catcalism nuclear sau climateric!!

Pe noi ne omoara cataclismul politic romanesc!!!

gs(p)  •  3 martie 2011, 20:20

@Catalin – ce zi de cosmar am avut! sunt la incercarea 5 sau 6 de a posta pentru acest articol; cum se face de nu am reusit, continutul era cat se poate de civilizat (chiar daca incomod)?

Genceaforever  •  3 martie 2011, 22:05

Interese meschine, sau pur si simplu incompetentza duce la elaborarea de legi cu mari marje de interpretare si de aici implicit coruptie. Nu romanii au inventat-o, dar se bucura de ea cu placere. Nu noi suntem cei mai corupti din Europa, nici nu avem cum sa oscilam la capitolul asta (e pentru oameni mai dotati biologic la masarda 😉 ). Nu noi suntem cei mai buni din europa dar nici cei mai rai, la oricare din capitole. Prin ceea ce trece romania acum a trecut la randul ei si Polonia si Cehia si Ungaria …. e faza postcomunista clasica prin care a trecut tot estul europei. La noi se pare ca tine mai mult fiind alimentata de lipsa de patriotism a romanilor, complexe de inferioritate (vorbesc in general ca natie) si multe alte trasaturi negative care se pare ca se duc prin ADN mai departe. Problema e sa nu ramanetzi aici, la nivelul asta ca va fi rau pentru voi si pentru copiii vostrii. Luptati sa starpiti coruptia, iubiti-va tara, in sensul sa faceti mai mult pentru societate decat faceti acum si poate intr-o zi va rasari soarele si pe strada voastra. E bine ca totusi s-au gasit resurse sa se construiasca un stadion ca asta, si ca va fi gata curand. Eu unu va zic sa va desteptati din somnul…

Viel Spaß!

Comentează