„Cred că mă fac eu bine pînă să văd terminată autostrada Transilvania” (III)

miercuri, 14 septembrie 2011, 1:29

Mihai Neşu, fotbalistul paralizat de la umeri în jos, ar vrea să revină acasă cu o maşină specială peste cîteva luni, iar speranţa îi stă în drumurile din Ungaria » Dialogul emoţionant şi amuzant deopotrivă, purtat în clinica de la Utrecht, continuă azi. Citeşte ce crede Mihai despre situaţia din ţară şi despre fotbalul românesc

Mihai Neşu visează ca satele din România să-şi conserve centrele istorice

– Auzi, vreau să te întreb ceva, Cătălin!
Răsuflu uşurat. E o schimbare de roluri după patru ore de discuţie densă. Doar tipul cu tricou alb, învelit pînă la brîu în cearşaf şi cu ochii în tavan se dovedeşte imposibil de doborît. “Auzi, crezi că Bute e mai slab ca mine? Ia uită-te la burta mea!”, şi-mi arată cu ochii dincolo de piept, în zona pe care n-o simte, zona neutră a corpului său.

Am mai spus-o, Neşu arată absolut normal, nu doar la faţă, ci şi în zona abdomenului. Picioarele nu le văd.

E curat şi bărbierit. Fiecare om din sala acesta animată a clinicii De Hoogstraat din Utrecht, fiecare om călcat de maşină, fiecare om căzut de la etaj se aranjează înainte de a coborî în sala de mese.

“Bute e un superbăiat, îl ştiu de cînd boxa la Naţionale, e super, da’ la box, cum să zic, mai eşti înconjurat şi de alţii”. Pauză, Mihai, tocmai ai zis că luăm o pauză! “Nu asta-i întrebarea, alta-i”. Vivacitatea lui e greu de dus.

Sînt capiu; mai devreme m-am dus la WC şi am lăsat reportofonul deschis, aveam să-mi dau seama mai tîrziu, siderat la auzul unui mis terios picurat extraterestru intercalat în fişierul audio.

– Zi!
– Nu c-o dăm pe politică, dar mă gîndesc la România şi la ce se întîmplă acolo. Avem o casă în Oradea, am amenajat-o şi o vom închiria, avem şi o afacere cu haine de cîini, Maria e înnebunită după animale, dar nu ne-om ocupat de firmă de cînd m-am accidentat, va da faliment, o închidem. Vreau să spun că nu mă simt deloc străin de România, am familia şi prieteni acolo. Cel mai bun prieten al meu e inspector de bancă în ţară. De-aia întreb că nu înţeleg nişte lucruri…

– (Tac şi clatin din cap, înţelept ca un căţel cu gîtul de arc, plasat în luneta “Daciilor” vechi)

– Mă gîndesc aşa: oare oamenii care conduc ţara asta, politicienii în general, nu se uită şi ei la ce întîlnesc în străinătate? Că mereu călătoresc, e normal. Nu-i deranjează cît de cît ce trăim la noi faţă de ce observă afară?! Pînă la urmă, ei sînt aleşi ca să facă mai bine pentru oameni, nu din alt motiv.

(Nu ştiu ce e, dar sigur nu e revoltă. Mihai pare reconciliat cu toate şi tocmai calmul dă o greutate sporită cuvintelor. Îşi răspunde singur)

– În fine, ce să zic? Eu, unul, voi fi fericit şi dacă mă fac bine pe jumătate. Adică dacă voi putea să-mi folosesc mîinile. Şi atunci mă gîndesc să refac case pentru comunitate. Îs multe sate ale noastre frumoase, măcar strada centrală s-o refacem! Aş face-o de plăcere. Pentru comunitate. Ştiu mai mulţi primari de comune care-s mega preocupaţi, da’ ce putere are un primar? Tot depinde de alţii de sus care-i dau banii. Chiar cred că e frumos să ne refacem casele, uite cum arată aici, în Olanda!

„Mă gîndesc şi la Maria, că am încurcat-o, cum să zic. Ni s-au cam stricat planurile pe care le făcuserăm. Încerc s-o fac să-şi continue cît se poate pasiunile, oricum le-a cam sacrificat pentru cariera mea de fotbalist”

– Te pricepi?
– (Rîde) În fiecare locuinţă am o trusă de scule. Bricolez, e unul din hobby-urile mele. Şi aici, la  Utrecht, Maria munceşte în grădină, iar eu mai reparam cîte ceva. Ne completăm. Dar ştii ce-i nasol aici cu grădinăritul? Că-i nisip imediat sub pămînt. Olandezii sînt tari de tot la diguri, la lupta cu apa şi şi-au amenajat aproape toa-tă ţara, i-au modificat solul. Cînd sapi să pui o floare, dai de nisip.

„Politicienii noştri văd case, drumuri şi spitale curate şi ordonate afară. Nu-i roade că nu-s şi în România bune lucrurile?! Chiar şi pomii sînt aşezaţi rău la noi!”

– Ce pasiuni are Maria?
– Ea a terminat două facultăţi. Una de cosmetică medicală, dar nu prea-i place. Şi alta de restaurare ceramică. Restaurează opere de artă, arheologie… Dacă găseşte prin magazinele de antichităţi un vas, îi place să-l facă. Da’, ştii cum e, Olanda e cam dură cu locurile de muncă ale românilor, acum văd că-s probleme şi în Spania, aşa că nu şi-o găsit ceva.

– Vrei să reveniţi în ţară?
– Nu ştiu pe termen lung. Acu’ depind de multe. Dar normal că o să mai vin în România. Mie îmi place să merg cu maşina. Şi în vacanţe făceam la fel. Conduc, opresc, mai conduce Maria… Îmi place condusul, mai ales pe dru murile astea bune. Acu’ să vedem ce progrese fac cu recuperarea pînă la primăvară şi o să-mi iau o maşină specială, din aia în care să intru cu scaunul. Şi să aibă cutie automatică, mereu mi-a plăcut asta că-i mai simplă. Ţin minte că venisem la Steaua acu’ 10 ani şi mă lua peste picior Florin Lovin că el are maşină cu schimbător de viteze, mai sport, iar eu una automatică. Acu’, să văd, poate o să-mi revin cît de cît în sus, la mîini! Există maşini cu tot felul de sisteme pentru oameni ca mine. Sper să termine şi autostrada ca să-mi fie mai uşor.

– Mai e pînă se termină.
– A! Nu aia românească! Vorbesc de aia de după Budapesta, pînă la graniţa cu noi. Nu mai au mult ungurii. Despre cea de la noi ce să zic? Cred că mă fac eu bine pînă să văd terminată autostrada din Transilvania!

Se opreşte. Stomacul i se ridică ritmic, în ritmul respiraţiei.  “Mi-o zis terapeuta să fac exerciţii pentru abdomen, să ridic capul. La început, nu puteam, mamă! , îmi cădea capul imediat! Acu’, vezi, îl mişc. Uite aşa cînd fac din cap, se mişcă şi abdomenul, numai că eu nu-l simt deloc. Da’ se mai întîmplă ceva: cînd mai am spasme se contractă ab-domenul involuntar şi atunci îmi ridică mai sus capul. Hai să vorbim despre fotbal” Ole!

„Unii fotbalişti spun că sportul profesionist te obligă să-ţi pierzi din copilărie. Dar ce poate fi mai frumos decît să fii cu un grup de prieteni în cantonament, în fiecare zi, şi să joci fotbal cu ei?!”

În clinica aceasta, care nu e o navă spaţială, dimpotrivă, pretutindeni se simte aroma de suferinţă şi de transpiraţie, în clinica aceasta diferenţa o fac oamenii. Şi nu vorbesc despre doctori, care-s aproape nevăzuţi, “chiar ziceam cu Maria că n-om văzut în 4 luni de spitale olandeze un medic care să strige la o asistentă”, clipeşte Mihai.

Diferenţa o fac bolnavii. “Uite, băiatul acesta din salon cu mine”, spune Neşu. Fotbalistul stă într-un salon de trei oameni, aici banii nu forţează diferenţe. Un pat e neocupat, deci are un singur vecin.

Băiatul călcat de maşină
La îndemnul lui Mihai, privesc un băiat brunet, cocîrjat tot ca o mănuşă de box deasupra unui laptop, laptop care îi stă sprijinit în pat, pe o măsuţă specială.

“El e bine”, povesteşte Mihai. “E bine?!”. “Da, chiar dacă nu-şi simte picioarele şi-şi mişcă foarte puţin mîinile. O maşină l-a lovit de l-a distrus. Dar e bine acum! Doctorii i-au spus deja că într-un an va progresa, la el a fost mai simplu, măduva nu a fost deloc afectată. Nici la mine, slavă Domnului! , nu e secţionată, dar a fost compresată, mai mult pe partea stîngă”.

O explicaţie, desigur nu singura
Psihologul Robert E. Thayer crede că diferenţa aceasta are un nume?  El studiază stările de spirit umane încă din anii ‘70, poate să ne facă să înţelegem mai multe. Pentru Thayer “o stare de spirit este o dispoziţie de fond care persistă în timp”.

În cărţile sale, Thayer susţine că “stările de spirit sînt mai importante decît activităţile zilnice, banii, statutul social şi chiar relaţiile interpersonale, deoarece toate acestea sînt filtrate adesea prin prisma stărilor de spirit”.

„Dacă sîntem într-o stare de spirit negativă, nici una dintre realizările noastre nu contează; cînd ne aflăm într-o stare de spirit pozitivă, chiar şi cele mai întunecate circumstanţe ni se par soluţionabile”
Robert E. Thayer, psiholog

7 săptămîni de aşteptare
Mihai nu l-a citit pe profesorul de la California State University, dar cu siguranţă că medicii care i-au însoţit evoluţia lui de 4 luni încoace au fă-cut-o. “Mai am 7 săptămîni pînă voi vorbi din nou cu medicul principal. Atunci voi afla mai multe despre evoluţia mea”, spune el.  Şi adaugă: “Am răbdare. Şi dacă n-aş vrea să am, tot n-aş avea ce face”.

– De unde începem cu fotbalul?
– De la masori.

-?? ??
– Da, de la masori! Am jucat 6 ani la Steaua şi 3 în Olanda. Multe diferenţe. Dar uite una care mi-a venit acum în cap, discutînd cu tine: aici fiecare face lucrul prevăzut, la care se pricepe şi pentru care e plătit. În România, masorii cară echipamentul, pun porţile şi sînt şi certaţi dacă uită ceva ce nu e treaba lor, de fapt. În Olanda, masorii fac masaj. E simplu.

– Cum te-ai apucat de fotbal?
– Aveam vreo 10 ani şi am văzut un anunţ în ziarul local din Oradea. Era selecţie la club. Am fost şi ne-a oprit pe cei care am alergat mai tare! (Rîde)

– Ţi-a convenit criteriul!
– Mereu am alergat mult. Dar am şi eu limite. Eram în Olanda şi am încercat să fug la un antrenament ca Dani Alves de la Barcelona. După 20 de minute eram mort. Eu fac cam 10 kilometri pe meci într-un meci mediu, el se duce la 13. Diferenţă enormă! Poate doar Bănel să concureze cu el.

– Te bucuri pentru Bănel c-a plecat în Franţa?
– Oiii. Da! Campionatul francez e mega tare. Foarte mult pe viteză şi o forţă, mamă, mamă! , văd mereu în rezumate goluri cu şuturi de la 30 de metri, ceea ce nu vezi decît la ei atît de des. Plus că Saint-Étienne e un club cu nume, chiar dacă nu a avut performanţe în ultima vreme. Transferul lui Bănel e dovada că munca este esenţială în fotbal.

– L-ai adus în discuţie pe Goian. Aţi fost colegi la Steaua.
– George Ogăraru şi Florin Lovin sînt cei mai buni prieteni ai mei din fotbal. În afara lor, cel care s-a interesat cel mai mult de mine a fost Goe. M-am bucurat pentru el cînd a ajuns la Glasgow Rangers. Tot aşa, e un nume în fotbalul european. Chiar dacă Scoţia nu mai e ce-a fost, eu zic că e frumos să ajungi să joci la Rangers după ce cu cîţiva ani în urmă jucai la Piatra-Neamţ! L-am sunat cu mare plăcere ca să-l felicit.

„Mă bucur cînd văd cîte un fotbalist ca Bănel care ajunge sus prin muncă. Nici eu, nici el, nici Goian, alt exemplu, nu ne-am născut talentaţi, dar am muncit mult”

„Ce «chifle» dădeam cu dreptul!”
– Ziceai că ai simţit trecerea de la Steaua la FC Utrecht.
– Da. De pildă, la Steaua îmi foloseam dreptul o dată pe an. Aici am fost silit să-l folosesc de o sută de ori pe antrenament. La început, aoleu, ce «chifle» dădeam cu piciorul drept! Să nu se supere nimeni, dar eu cred că din plecare olandezii sînt mai educaţi decît noi în fotbal. Copiii lor învaţă de mici execuţiile corecte şi de aceea le fac mai frumos decît noi şi cînd urcă la seniori!

„Am jucat la Steaua, ceea ce este, cred, visul a foarte mulţi copii români. Am fost antrenat de nume mari ca Hagi, Lăcătuş, Protasov, Zenga sau Van Hanegem”

– Ce antrenori te-au apreciat cel mai mult?
– Zenga, Protasov şi Van Hanegem, la FC Utrecht. Ceea ce mă bucură. Van Hanegem este un nume uriaş în Olanda, vicecampion al lumii în 1974 şi de două ori cîştigător al Cupei UEFA cu Feyenoord. Pentru ei e comparabil cu Cruyff.

„Mă uit cu plăcere şi la ploaia de la US Open”
Mihai nu stă doar pe pat. Se sprijină şi pe plasa de mătase pe care se odihneşte orice microbist. Ar chibiţa la nesfîrşit despre întîmplări şi campioni, “mă uit cu plăcere şi la ploaia de la US Open”.

Savurează nu doar întîmplările lui personale, ci şi pe cele ale celorlalţi, legănîndu-se cu ochii deschişi pe această reţea uriaşă de coincidenţe, “stadionul Cluj Arena mi se pare că seamănă cu cel al lui Den Haag”, rivalităţi amicale, “oi, ce m-o enervat Bănel cînd om jucat cu FC Utrecht împotriva Stelei!”, şi amintiri de o precizie care te lasă paf: “Ai văzut ce sus a ajuns BATE Borisov?! Noi am trecut de ea cu Steaua, dar a avut o bară în minutul 2, după ce unul centrase chiar de pe partea mea”.

Se înroşeşte şi la 4 ani de la fază! “Ne-au speriat ce bine jucau, noi îi văzuserăm pe o casetă care ne-a păcălit, noroc că au dat gol Zaharia şi, apoi, Rică Neaga”.

Nimic nu e prea mic, nimic nu e de aruncat în pelerinajul amintirilor şi al curiozităţii sportive. Aici sîntem cu toţii acasă.

Cum l-a reprofilat  Piţurcă
– Şi românii?
– Victor Piţurcă mi-a făcut un mare bine, practic mi-o schimbat cariera. Din mijlocaş central m-o făcut fundaş stînga şi am putut creşte.

– Ţi-a convenit de la început?
– Daaa. Oi, păi, eram titular. Asta contează cel mai mult pentru un fotbalist, să fie titular. Nea Piţi a ştiut cum să mă ia şi a avut dreptate. Ca mijlocaş central nu aveam forţă fizică şi, cred, nici suficientă perspectivă a jocului. Ca fundaş ai mai mult timp de gîndire. Nu prea mult, depinde de adversar. Cînd am jucat împotriva lui Arsenal, cu Steaua, Doamne, ce ne-au făcut! Aveau 2-0 imediat, am crezut că ne dau 10. Dacă încercam
şi jumătate de preluare veneau doi în alunecare. Crezi că lucrurile astea de fotbalist îi interesează pe oameni?

– Da, mai dă din casă! (Acum rîd eu, prima oară probabil de cînd am început să vorbim. Am fost oribil de reţinut)
– Păi, da, mie nu mai au ce să-mi facă! Chiar, acum sînt încă sub contract cu FC Utrecht şi-s unul dintre puţinii accidentaţi ai echipei. (Se amuză)

Olandezii şi impozitele
– Cît cîştigi la Utrecht?
– Cam 300.000 pe an. Net. Noroc că am negociat net, că impozitul în Olanda e de peste 50%. Oamenii plătesc şi cer înapoi servicii de la stat. Nimeni nu încalcă regulile, de la parcare la impozite. Plăteşti şi ceri!

– Echipa naţională?
– Eu m-am bucurat mereu să vin chiar dacă am prins doar 8 meciuri. Şi cînd mă trimiteau în tribună am venit cu plăcere. Îmi mai ziceau prietenii că-s fraier, că de ce mă mai duc dacă nu prindeam nici banca, dar eu mă bucuram. Mai greu să joc în faţa lui Raţ, care face 90% dintre meciuri bune şi nici nu se accidentează aproape niciodată. Titular la echipă bună, superfotbalist!

– Despre Hagi ce spui?
– Păi, văd şi eu discuţiile că nu e antrenor bun. Uitaţi-vă la cîţi tineri a descoperit el! Asta e mega greu, că mă gîndeam şi eu dacă o să fiu în stare să revin în fotbal să observ meciuri şi tineri. E foarte greu, credeţi-mă! Vezi un copil bun, am antrenat şi o grupă de puşti, aici, la Utrecht. Vedeam şi eu care-i bun, dar de unde ştii că va continua aşa peste ani? Poate se lasă! Prognoza este formidabil de grea! Dar Hagi are ochi, chiar dacă are şi o ambiţie mare, poate prea mare.

„Hagi vrea nu doar să cîştige, ci şi să facă echipa lui să joace într-un fel anume. E cel mai greu lucru din fotbal şi-ţi trebuie timp pentru asta!”

– Ratarea calificării la Euro?
– Păi, n-a fost de vină Răzvan! Am făcut tot felul de erori stupide. Eu cred că Răzvan Lucescu este un antrenor excelent pregătit, mega sus. Poate prea sus pentru percepţia fotbalistului român.

Discuţia ajunge la Barcelona. Începe să plîngă! E emoţionat de “ce fotbal frumos joacă Barca”. Crede că e uimitor cum descoperă şi menţin talentele cei de la clubul blaugrana. “La ei contează mult şi omul, uitaţi-vă că fotbaliştii lor nu prea-s băgaţi în scandaluri!”.

Lăcrimează neîncetat, noroc că îi fulgeră mintea la un alt subiect: “Sînt mari vestiarele de la Naţional Arena?”. Mat! Pe cine naiba interesează asta?! Mă uit la telefon. Să sun un prieten?

“Păi, contează!”, îmi explică Neşu. “Uite, aici, la Amsterdam ArenA, au cele mai mici vestiare din Olanda pentru oaspeţii lui Ajax. Ca să te timoreze! Te echipezi unul în genunchii celuilalt”. Iau apă în gură. La propriu.

Un pix Bic învins
Apoi sare la numele lui Chiricheş, “am înţeles că a jucat bine cu Franţa”, apoi la o amintire cu Vîtcă şi la un gînd pentru eroul de la Gaz Metan, Ovidiu Hoban. “Am fost colegi la Bihor”.

S-a terminat mina din pix. Şi caietul dictando de 64 de file.

Se prăpădeşte de rîs.

E tîrziu, în curînd, cei de la restaurant vor pune ostentativ scaunele pe masă, ca la cîrciumile de pe litoral.

“Hai, mai stai, că oricum n-ai hotel. E un NH în gara din Utrecht, aici a locuit şi nea Fane Iovan cînd a venit să mă observe la meciul cu… “ şi începe o nouă istorie, întreruptă doar de sclipirea că a văzut el că există un fotbalist olandez la Tîrgu-Mureş şi unul la Gaz Metan, sîc că ţi-a scăpat ăla de la CFR Cluj!

Normal că asta am aflat-o abia în redacţie.

Şeherezada de la Marea Nordului
Ce mai vreţi să ştiţi? Că Vasluiul, “bună echipă!”, are o “grupă frumoasă şi grea în Europa League”, că trei foşti colegi ai lui vin în România să joace în Europa League, că i-a plăcut Amy Winehouse “pentru pasiunea ei, de-aia au iubit-o oamenii, asta e valabil şi la sportivi, şi la artişti”.

Decisesem să pun punct după trei zile de publicare, dar la Utrecht e frig afară, nu mai e mult şi vin zorile, vorba Şeherezadei, hotelul e departe, aşa că vom continua şi în ziarul de mîine.

Cum care hotel? Lanţul de hoteluri NH! “E bun şi are preţuri rezonabile”, cică sînt şi în România, dar mai ales e unul la Mestre, “Mestre, lîngă Veneţia, nu ştii unde-i Mestre?!”, hai că dacă mă învaţă şi geografie mă las! Mă mega las.

Pe mîine!

Nevoit să-şi vîndă casa în pierdere
Mihai şi-a scos la vînzare casa din Utrecht. A costat peste 200.000 de euro şi, din cauza căderii pieței imobiliare, va fi nevoit s-o dea cu un preț mai mic, nu ştie cu cît mai mic. Explică de ce vrea s-o schimbe:  “Ar fi nevoie să o adaptez cu rampe, bări, băi şi alte lucruri pentru situația mea. Şi asta costă foarte mult. O parte din bani i-ar plăti asigurarea, cea pe care o am de la club, ca fotbalist. Asigurarea suportă nu doar costul spitalizării şi al tratamentului, ci şi o parte din amenajarea specială a casei. Dar m-am gîndit cu Maria că mai bine luăm una, poate un apartament, care să fie din prima mai adaptat nevoilor mele”. Pînă în vară, el este plătit de Utrecht, iar apoi va primi o pensie de la sindicatul fotbaliştilor din Olanda.

Utrecht, meci caritabil pentru Mihai!
Ieri, Gazeta a contactat De Telegraaf, jurnalul olandez numărul unu, care a dorit să publice pasaje din interviul realizat cu Mihai Neşu la clinica De Hoogstraat. Seara, un reporter batav a sunat înapoi. Surse apropiate de FC Utrecht au dezvăluit că patronul grupării intenţionează să organizeze un meci caritabil, toate încasările urmînd să-i fie donate jucătorului român. Şi tot Frans van Seumeren, care îl apreciază foarte mult pe fundaşul stînga, ar vrea să-i ofere un post în administraţia clubului olandez. Fanii roş-albilor îi pregătesc şi ei o surpriză lui Mihai: duminică, la primul meci acasă, cu Heracles, vor desfăşura un steag tricolor imens, pe care va scrie: „Sîntem lîngă tine, Mihai!”. (Theodor Jumătate)

Jucătorii încep să-şi asigure carierele sportive. Marius Niculae de la Dinamo e primul care îşi doreşte o poliţă completă

de Cătălin Gheorghiu

“Am văzut ce i s-a întîmplat lui Mihai la un banal antrenament, apoi am citit interviul de la voi, din Gazetă. Chestiile astea te emoţionează, te cutremură. Sînt lucruri neaşteptate şi neplăcute în viaţă, în fotbal şi Doamne fereşte să ajungi în cărucior! Vreau să-mi fac o asigurare care să acopere absolut totul în caz de accidentare, mă interesez să văd dacă o pot semna în străinătate. În Germania mi-aş dori, acum să văd dacă se poate, avînd în vedere că nu joc în ţara respectivă.

Chiar dacă plăteşti o sumă consistentă, ai o siguranţă! În ţară nu am găsit ceva concret, nu am putut găsi o asigurare completă pentru sportivi”, a declarat “Săgeată”.

«Mihai trebuie să aibă forţa să treacă peste aceste momente! Sînt convins că nu va renunţa niciodată, e un caracter puternic, un băiat deosebit»
Marius Niculae, atacant Dinamo

Răzvan Lucescu l-a antrenat pe Mihai Neşu doar la prima reprezentativă, dar a rămas impresionat de caracterul fotbalistului

de Radu Oprişan

Mihai Neşu şi Răzvan Lucescu s-au întîlnit de cîteva ori, la acţiunile primei reprezentative cînd actualul antrenor al Rapidului era selecţionerul României. De ajuns ca antrenorul să fie impresionat de caracterul bărbatului de 28 de ani.

“În reportajul Gazetei Sporturilor îl regăsesc pe Mihai aşa cum era cînd nu avea nici o problemă. Forţa lui vine din frumuseţea caracterului său. Atunci cînd nu juca era foarte apropiat de echipă, total diferit faţă de alţi jucători care sufereau, la el nu se simţea că e nefericit. Am discutat foarte mult cu el atunci cînd la echipa sa de club i se schimbase antrenorul şi el nu mai juca. Mi-a răspuns uluitor şi asta demonstrează filosofia lui de viaţă «Răzvan, nu-i nimic, asta e viaţa în fotbal. Voi lupta ca să revin!». Nu şi-a criticat deloc antrenorul şi nici colegul care-i luase locul. Mihai era fotbalistul pe care orice antrenor şi-l doreşte: respectuos, prieten  cu toată  lumea, apropiat şi mereu pregătit să joace!”, a povestit Lucescu junior.

Tatăl lui Mihăiţă spune că fiul său i-a şocat pe medicii care erau rezervaţi acum 3 luni, spunîndu-le “o să vă infirm toate statisticile!”

de  Dan Udrea

– Aţi citit Gazeta Sporturilor în ultimele două zile?
– Da, în fiecare zi o făceam într-un mod relaxat, dar credeţi-mă, mi-a fost incredibil de greu să parcurg paginile scrise de Cătălin Tolontan despre fiul meu. Chiar dacă ştiam care e situaţia lui Mihai de acum, chiar dacă practic ştiam cam tot ce s-a scris, mi-a fost dificil să citesc.

– V-au…
– Stai să-ţi spun ceva! Chiar dacă mi-a fost greu să citesc, mă bucur enorm că lumea află direct de la Mihai cum se simte, ce face acolo, cum gîndeşte. Toţi oamenii au fost alături de el, poate şi asta i-a dat putere şi era normal să iasă şi să le explice direct.

– E chiar aşa optimist şi puternic cum reiese din reportajele din Utrecht sau…?
– Mult mai puternic! De la început a fost aşa. Chiar şi medicilor care îi spuneau că situaţia nu e prea optimistă le zicea direct: “O să vă dau peste cap toate pronosticurile şi statisticile!”.