Discursul Regelui. Cei iubiți

marți, 25 octombrie 2011, 11:25

Și-a scos batista de la piept, cine mai poartă azi batistă?, asta după ce ajunsese greu la tribună, sprijinit și sprijinind-se, și-a șters cu un gest reținut nasul, și-a pus ochelarii fini și a început discursul.

La început, Regele Mihai a fost înțeles cu dificultate, dar apoi, cu fiecare propoziție rostită rar și tremurat, miezul cuvintelor a ajuns în sală și la noi, cei din fața televizoarelor. Bărbatul de 90 de ani a stat drept în fața Parlamentului, pe care l-a numit ”fundamentul democrației”. Cu emoție, cu efort și cu loialitate față de sensul vorbelor, a continuat să citească minute bune.

A spus lucruri simple, despre o țară care trebuie ”să-și amintească de cei care au murit pentru libertățile noastre în războaie și în decembrie 1989”, despre ”micii întreprinzători și oamenii care-și fac datoria”, despre școală, Banca Națională, Academia Română, despre țărani și elevi și despre ”România competentă și liberă care a reușit să meargă mai departe”.

Discursul a continuat necomplicat și, pe măsură ce Regele obosea, cuvintele sale tot mai rare căpătau o forță și o pătrundere misterioasă. A fost nevoie să înceapă aplauzele, cele mai lungi auzite în ultimii 20 de ani aici, a fost nevoie ca bărbatul să primească ovațiile, vertical și ridat precum enții, Păstorii Copacilor, parcă neschimbat după aproape 20 de ani de cînd stătea cu brațele ridicate în fața troiței de piatră de la Piața Universitatății, ca să înțelegi că ai ascultat, după trei ani de criză și de suferință, primul discurs închegat și firesc al compasiunii față de nevoile omenești ale românilor. ”Sînt trist că văd bătrîni și bolnavi înjosiți”.

A fost, poate, și primul discurs al recunoștinței pentru munca milioanelor de oameni care au tras ca nebunii, scoțînd lumea noastră din oroarea comunismului, primul discurs despre lucrurile care merg, nu doar despre cele care se poticnesc în țara asta. Primul discurs în care profesorii, militarii, artiștii sau antreprenorii au fost elogiați tremurat, nu căpăciți cu limbuție. Prima oară cînd se aud apăsat cuvintele ”Aveți încredere în democrație în rostul instituțiilor și în regulile lor!” de la tribuna Parlamentului, chiar azi, în cea mai complicată criză de încredere a democrației.

Acum cîteva luni, cînd și-a lansat cartea ”Branding pe frontul de Est”, Aneta Bogdan remarca amar că discursurile liderilor noștri în ultimii 20 de ani nu au inspirat și nu au vorbit despre ”valorile grupurilor umane și profesionale din România”. Iată un citat din carte: “Politicienii nu s-au străduit să demonstreze că România are ceva unic, valoros şi că trebuie să investim în această direcţie; niciunul nu a inspirat naţiunea sau nu i-a dovedit ca merita mai mult; niciunul nu i-a demonstrat ca este iubită; niciunul nu a creat asociatori pozitivi, favorabili pentru naţiunea română”.

A fost nevoie să simțim pînă la os umilința, să ne simțim în plus, prea mulți, prea leneși și aproape inutili, oricum neiubiți, pentru ca să apară acest bărbat drept de 90 de ani, ”în aceste vremuri care nu au respect față de valori”, cu batista lui demodată și cu avertismentul tremurat și afectuos: ”Țara nu am moștenit-o de la părinții noștri, ci am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”. Și, îndemnați să ne gîndim la cei pe care-i iubim, ne-am simțit noi înșine, după mult timp, iubiți.