Moş Crăciun, vreau nişte unghii noi şi blînde! »»» Santa, please bring me new and soft nails!

[tab:ROMANIAN Version]
Mihai Neşu a fost la spital, unde chirurgii i-au operat o infecţie a degetelor. Gazeta publică azi un articol multimedia realizat la Utrecht.

luni, 19 decembrie 2011, 12:27

[tab:ROMANIAN Version]
Mihai Neşu a fost la spital, unde chirurgii i-au operat o infecţie a degetelor. Gazeta publică azi un articol multimedia realizat la Utrecht.

» Înainte de Sărbători, Mihai s-a trezit cu o problemă medicală pentru care a fost nevoie de intervenţie chirurgicală

» Unghiile picioarelor i-au crescut în carne, dar el n-a simţit nimic şi degetele s-au umflat

» Pentru fotbalistul paralizat, pericolul vine tocmai de la lipsa durerii, căci în forma ei pură durerea e informaţie despre noi

» Pentru că nu-şi simte corpul de la piept în jos, Mihai îşi obţine această informaţie aproape exclusiv cu mintea şi cu sufletul

» Chirurgii i-au decupat porţiuni din unghii, i-au curăţat degetele şi acum speră ca propriul organism să fie bun cu el

» Aşa arată dorinţa lui simplă de Sărbători.

Nu ştiu cum am reuşit această fotografie. Norocul începătorului.

Prin geamul casei din Utrecht, Mihai apare ca o umbră translucidă, prinsă între două lumi. În faţă e grădina spre care priveşte, cu iarba udă şi cu zidul garajului transformat în baie, vizibil ca un caroiaj cărămiziu, misterios reflectat pe sticlă.
Lîngă silueta fotbalistului în scaun cu rotile, luceşte bradul amenajat de tatăl său Mircea Neşu, se dovedeşte că foştii arbitri morocănoşi sînt neaşteptaţi cunoscători ai sufletului Crăciunului şi produc „un pom aşa de frumos, că toţi olandezii care intră în casă fluieră de uimire”. Iar în spatele lui Mihai, pretutindeni, se întinde livingul.

Cei 70 de metri îi sînt dormitor, sală de mese, tribună pentru meciurile de fotbal infinite care se derulează pe televizor şi pistă pentru scaunul cu rotile, o puternică uzină pe roţi, „Primăria plăteşte scaunul tuturor oamenilor paralizaţi, costă 20.000 de euro cu toate opţiunile, ca la maşini”, explică Mihai.

Tocmai s-a întors de la spital, unde medicii i-au decupat părţile de unghii care infectaseră degetele de la picioare. Au intrat în carne, pe un om obişnuit l-ar fi durut de ar fi înnebunit, dar Neşu, care nu-şi simte picioarele, a fost surprins cum unghiile i-au crescut tăios în degete, ca un pericol neştiut. Pentru el, riscul este silenţios şi, poate de aceea, bărbatul de 28 de ani nu caută liniştea, ci sunetele, arsura simţurilor şi harababura pe care o aduce vecinătatea semenilor.
Aceasta e povestea oamenilor care-l înconjoară şi a zilelor care trec.

Degetul ars pe calorifer
Maria a văzut ceva ciudat sau a adulmecat aroma irevocabilă a pielii de om arse pînă la carne, mireasmă greţoasă pe care o recunoaştem cumva prin codul genetic, deşi n-o întîlnim decît rareori.

„Mihai ţinea mîna pe calorifer de multă vreme şi n-a băgat de seamă că i se arde de la căldură. Uite cu ce semn a rămas la mîna dreaptă”, îmi arată cei doi, veseli ca la rememorarea unei pozne din vacanţa de vară.

E chiar mîna dreaptă pe care fotbalistul o poate mişca parţial; se scarpină cu ea la faţă, conduce scaunul cu rotile, dar nu poate mînca sau apuca obiecte.

Şi, deşi mişcă această mînă, nu-și simte toate degetele de la ea. Aşa i-a atîrnat pe calorifer, rătăcit, un cîrnăcior alb şi mic. „Uite rana!”, insistă ei. Pe deget, în locul arsurii a rămas un semn rombic, ca un giuvaier de sînge uscat încununînd inelul unei zile.

Cartierul de jucărie
Asta a fost cînd încă mai era în spital. Viaţa lui e plină de astfel de întîmplări şi de oameni cu care le împarte.

Discreţi sau gălăgioşi, voluntari sau bine plătiţi, competenţi sau pur şi simplu stîngaci, ei dislocuiesc neputinţa din viaţa lui Mihai Neşu şi lasă loc liber pentru ca fotbalistul să se simtă „dacă nu normal, măcar firesc”, după cum spune el.

Ziua îi începe la 8, cînd tata sau mama vine să-l trezească. Casa nu e mare, cam 80 de metri pătraţi pe două niveluri. Părinţii şi Maria dorm la etaj, iar Mihai şi-a amenajat un pat într-un colţ din living, de unde vede televizorul şi grădina mică, cu doi pomi. Mai e şi căsuţa din lemn, pusă într-un colţ al curţii, pe post de loc de depozitare şi de fumoar semiclandestin pentru părinţi.

Dreptunghiul verde nu are mai mult de 50 de metri pătraţi şi e separat prin garduri de vegetaţie de grădinile identice, ale vecinilor. Toată zona a fost proiectată din case tip, create fără ostentaţie, cu maşini mici în faţa garajului; parcă-s modele cumpărate din magazinele de hobby miniatural! E plin Utrechtul de prăvălii colorate, unde pasionații își găsesc  trenuleţe, miniautovehicule şi machete de avioane sau vapoare.

S-a luminat în casa familiei Neşu.

Scularea şi spălarea, băiete!
Abia trezit, Mihai trece prin procesul lent al mutării din pat în duş şi, apoi, al urcării în scaun. Vin doi asistenţi zilnic dimineaţa şi unul seara, cînd drumul e invers: de la cărucior la pat.

Diferenţa e că dimineaţa trebuie şi spălat, e nevoie de doi asistenţi. Baia are uşa la un metru de pat şi arată precum un muzeu al tehologiei cumsecade. Fără prea multe beculeţe şi butoane, mai degrabă cu instalaţii serioase, pe care te poţi baza.

În mijloc stă macaraua, înaltă de doi metri, al cărui braţ îl ridică pe Mihai din pat cu un hamac. Mişcările tuturor sînt fireşti, profesioniste şi lipsite de falsă jenă. Doar un prosop îi înveleşte şoldurile cînd e dezbrăcat de tot, înainte de spălare, sau cînd, întins pe pat, i se pune pijamaua, seara.

Dar încă e dimineaţă. Trezirea şi spălarea durează 45 de minute. Îl spală şi pe dinţi, el aşteaptă liniştit, glumind cu ajutoarele, „Marvin, tu eşti Iniesta al asistenţilor”, pînă cînd se vede în scaun.

Hai că începe spectacolul!

Dă lecţii de jurnalism multimedia
Ajuns în cărucior, devine copilul absolut şi despotul capricios al casei. Ştie despre fiecare lucru unde e aşezat, „tată, dă-mi, de la etaj, lada aia de cabluri!”. Mircea Neşu coboară cu o cutie de carton. Mihai îmi indică unde să răscolesc, am nevoie de un cablu HDMI ca să transfer nişte fişiere filmate ieri.

Rîde în faţa incompetenţei mele de fotoreporter şi de cameraman, „Gata, ţi-ai depăşit atribuţiile!„. Mereu curios, mă roagă să-i arăt laptopul. „Ce procesor are?”, „Procesorul lui mama, habar n-am!”.

Apoi, vrea să vadă de aproape obiectivul foto şi ghiceşte din iconurile de pe rotiţa aparatului Canon care-i starea de vizualizare a imaginilor video. „Ia uite, ce m-am îngrăşat”, exclamă el. Cu un ochi trage tot la hieroglifele Canon şi cu bandana albastră la gît e un leit Champollion al acestei dimineţi.

Cine e tipul chelios?
Micul dejun începe cu toţi la masă, iar în capul locului stă Mihai, care soseşte singur, butonînd scaunul. Îi dă de mîncare Mircea, cu furculiţa direct în gură. Tot tatăl prepară şi ceaiul, iar apoi îi ţine cana pentru ca Mihai să bea cu paiul.

Tihna nu durează mult. Sună cineva la uşă. Năvălesc, proaspeţi din aerul rece de afară, o femeie şi un bărbat. „Sînt vecina noastră şi un prieten”, explică Maria.

Femeia vine aproape în fiecare zi, îi ajută şi la crearea Fundaţiei Mihai Neşu, bărbatul e şi el nelipsit. „Ce mai e de făcut?”, întreabă cheliosul mărunt şi calm. „Nu se închide uşa”, îi arată Mihai cu bărbia uşa care dă spre grădină. Omul se duce la trusa de scule, ştie exact unde e în casă, şi începe să trebăluiască la clanţă. Între timp, Mihai îi cere şi un înlocuitor pentru braţul metalic care-i ţine nelipsitul iPhone la nivelul feţei. „S-a rupt aseară şi sînt în silenzio stampa”, îi explică, amuzat, fotbalistul. Rîd amîndoi.

Tipul se uită, măsoară din ochi, întoarce telefonul pe toate feţele, spune „Se face” şi apare într-o jumătate de oră cu braţul reparat. „Are serviciu?”, întreb. Toată familia se amuză. „E patronul celei mai mari firme de construcţii din Utrecht! Îl ajută voluntar pe Mihai”.

Ca să-mi treacă prostia, iau o gură dublă de ţuică tare adusă de la Oradea. „Ţi-am zis eu că e bună”, rîde Mircea Neşu.

Pe femeie o cheamă Wendy, numele bărbatului este Frans, iar prezenţa lor are mai multe explicaţii.

Întîi, asişti la exprimarea relaxată a culturii compasiunii reale din Olanda.

„Cînd Mihai era în spital, apăreau doamne în vîrstă, ca mine, aşa”, îşi aminteşte Monica, mama lui Mihai, în amuzamentul nedeghizat al aripii masculine, care-i taxează cochetăria de a spune „doamne în vîrstă, ca mine”.

„Aici e o bucurie să ajuţi pe cineva fără bani. Cînd eram internat la spital, veneau din proprie iniţiativă, o dată pe săptămînă, ca să ajute bolnavii cu handicap”

„Uite-te, e chiar Neşu!”
Dar mai e ceva. Mihai a fost un sportiv inimos şi un om sufletist. Iar roata de fier a destinului, care l-a apăsat pe vertebra cervicală C3 pînă i-a strivit-o, i-a răsucit paradoxal şi luminos serviciile pe care le făcuse, dezinteresat, celor din jur.

Cheliosul Face Tot, de pildă, a ajuns să-l îndrăgească pe român după ce, înainte de a se accidenta, Mihai a răspuns entuziast, fără nici o fiţă de vedetă, apelului de a ţine lecţii la şcoala de fotbal unde joacă şi fiul lui Frans, patronul firmei de construcţii.

Pentru puşti a fost formidabil să aibă în faţă un fotbalist de la echipa mare a lui FC Utrecht. Pentru părinţi, o mîndrie. Mai ales într-o ţară unde fotbalul îşi întinde plasa de farmec peste aproape toţi copiii şi tinerii, de vreme ce sînt nu mai puţin de 10 divizii cu jucători legitimaţi în Olanda!

Recompensa faptelor bune
Felul acesta modest de a fi, „smerit”, după cum îl caracterizează prietenul său bun, George Ogăraru, i se întoarce acum favorabil lui Mihai, prin şuvoiul deconcertant de lume care-i intră în casă pentru a-i da o mînă de ajutor.

„La un moment dat, Wendy a venit împreună cu o altă vecină să mai stăm de vorbă. M-au văzut obosită şi m-au îndemnat să fac un drum în oraş”, zice Maria. „Cînd m-am întors, era totul lună, spălaseră şi făcuseră curăţenie fără să le roage nimeni”.

În altă zi, sub alţi nori, precum cei care şterg acum geamurile care dau spre grădină, s-au trezit la uşă cu trei bărbaţi. Nici unul nu era din vecini. Auziseră că e nevoie să schimbe dalele dinspre grădină, ca să nască în locul scărilor o pantă lină pe care Neşu să poată ieşi la aer cu scaunul cu rotile. „În trei ore au terminat totul”, rememorează mama lui Mihai. „Ne-au spus de la început că e voluntariat!”.

Un tablou în ramă
Mihai ascultă poveştile alor săi, cu un ochi la televizor şi cu unul în iPhone-ul pe care îl poate împunge din nou cu stick-ul de cauciuc ţinut în gură.

E un model tocit, i s-a spart ecranul în dreapta jos. „Aştept să împlinesc un număr de luni de abonament şi o să primesc de la operatorul de telefonie un model nou, un 4S”, spune el. Pe scurt, aşteaptă o ofertă.

Are un netulburat raport olandez cu banii. Poţi să-i spui în faţă că e zgîrcit şi se uită nedumerit la tine. Cînd a văzut pe masă desenul original al lui Dan Voinea, graficianului Gazetei, cel care a ilustrat în septembrie reportajul din spital, s-a bucurat: „Îi punem ramă!”. „Da, e plin oraşul de galerii de artă, cumpăr o ramă deosebită„, îi răspunde Maria, care a terminat o specializare de recondiţionare de artă.

Mihai întoarce scaunul din manetă şi zice: „Da, de la Ikea nu-i bine? Am văzut nişte rame super la Ikea”, provocîndu-i un hohot de rîs femeii, tocmai din bucătăria deschisă unde se uită cum soacra sa face sarmale. ”Știți vreun român care nu mănîncă sarmale?”, întreabă mama lui Mihai.

A venit patul de la Ritz
Sună din nou cineva la ușă.

Intră un bărbat înalt, elegant, cu o geantă din piele de porc. „Doctore, ai venit cu o săptămînă mai devreme”, spune sportivul. Pare ministrul sănătăţii, dar e doar medicul de familie, care a greşit programarea. Nu se apucă să-l consulte, dar ia un ceai şi se interesează ce-i fac degetele. Şi el sesizase problema care avea să-l ducă la spital peste două zile.

Nu apucă să iasă doctorul, că apar doi bărbaţi cu o saltea în braţe. „Wow, mi-a venit noul pat! Să-l văd, e de Ritz sau de Hilton?”, exclamă Mihai, rotindu-se tăcut cu scaunul în jurul minişantierului.

Îl privesc şi încerc să-l înţeleg. Nu-şi stăvileşte nici un moment autoderiziunea, armînd-o în interiorul său ca pe un mecanism psihologic care îl ajută să pornească de jos şi să se bucure de orice progres al zilei.

Bărbaţii aduc patul cel nou, care are rame de lemn, un progres faţă de epoca fierului din care se revendica vechiul pat. În rest, are cam aceleaşi funcţii. Se ridică din telecomandă orice parte a sa. „Faceţi valuri!”.

Tabloid versus voodoo
Cei ai casei încearcă să strîngă vechiul pat, într-un soi de lego reversat, cu zero şanse în faţa combinaţiei de mecanică şi electronică. Fără să-i roage nimeni, bărbaţii care l-au transportat pe cel nou se apucă ei să facă treaba. „Să nu exagerăm, nu toţi sînt amabili, dar eu am noroc„, zice Mihai.

Apare o fată. Zîmbeşte şi ocupă familiar mijlocul camerei. Sînt deja ameţit de pelerinajul uman, mă uit la ea ca la o variantă feminină a lui David Copperfield, e toată surîs şi charismă. N-aş fi foarte mirat dacă s-ar apuca să facă un număr de magie ca să înveselească asistenţa aşa, de după-amiază.

„E Mariska, kinetoterapeuta”, spune Maria. „Sînteţi de la un tabloid?!”, mă ironizează Mariska, păstrîndu-şi zîmbetul pe buze. „Da, aşa cum tu nu eşti de la kinetoterapie, ci de la voodoo!”, îi răspund.

Dar nu atunci îi răspund, ci peste o zi, în gînd, aşa cum vin toate replicile deştepte.

„Ai tot felul de chestii prinse în gît”
Mariska începe să facă exerciţii cu Mihai, la gît, la mîna dreaptă şi la cea stîngă. „Chiar dacă nu o poate mişca, e vital să rămînă ligamentele valide”, spune Mircea Neşu, ce destin!, el însuşi medic sportiv.

Tipa e profi, nu cade nici un moment sub linia compătimirii, de acolo de unde pacientul s-ar putea lăsa pe tînjeală. Da, doare, da, transpiră, dar n-are ce face şi Mihai trage înainte de el.

Iată cum arată o parte a dialogului lor:


160.000 de euro din partea sindicatului fotbaliştilor
S-a lăsat seara de-a binelea cînd pleacă Mariska. Apare o colegă de la FC Utrecht a lui Mihai.

I-a adus contractul prin care sindicatul fotbaliştilor îi plăteşte asigurarea pentru că şi-a încheiat cariera accidentat.

Aproape 160.000 de euro. „Mi-au dat pagubă totală”, se amuză el, indicînd contul unde să meargă banii.

Urmează trei ore de fotbal la televizor, mailuri prin care lucrează pentru fundaţia sa, redactează singur un brief în care explică motivele, „Care-i obiectivul? Să fac viaţa mai uşoară copiilor cu handicap din România”.

„Deja am discutat cu primăria din Utrecht, care-mi dă 200 de scaune cu rotile şi alte utilaje pentru copiii paralizaţi din România. Vom începe în Oradea şi sper să ne extindem”

Semnătura lui Andrei Pleşu şi melodia de pe YouTube
Pe la 10 şi jumătate seara, apare asistentul care-l aranjează de culcare. Înainte de a se supune ritualului decepţionant al macaralei, Mihai mai priveşte o dată, pe YouTube, secvenţa în care suporterii Stelei îi strigă numele. „A postat-o un prieten pe YouTube”, spune el.


Mama îşi aminteşte că, pe vremuri, înainte ca internetul să captureze şi să proiecteze imaginaţia lumii, la începutul anilor ’90, Mihai a cîştigat un concurs de benzi desenate la Constanţa. „A venit mîndru acasă cu diploma semnată de Andrei Pleşu, care era ministrul culturii”.

Bucata de carton e şi acum în casa de la Oradea, vestigiu al unei lumi rezistente.

De curînd, şeful Google a anunţat că, la fiecare două zile, se procesează în lume cinci exabaiţi de informaţie, atît cît produsese umanitatea de la origini şi pînă în anul 2008. Deci şi diploma premiului lui Mihai la concursul de benzi desenate.

Numai Facebook găzduieşte 140 de miliarde de poze, jumătate dintre ele fiind postate în ultimul an. Iar YouTube livrează trei miliarde de filmuleţe pe zi, unul dintre ele fiind urmărit în livingul din Utrecht de bărbatul blond.

Cinci exabaiţi pe zi! O fi de bine? Pare cam înspăimîntător. Poate că e mai puţin decît un progres, dar oricum e mai mult decît o alinare.

[tab:ENGLISH Version]
Mihai Neşu had to go to the hospital, where the surgeons operated on an infection on his toes. Gazeta Sporturilor publishes today a multimedia story from Utrecht

» Before the winter holidays, Mihai suffered, unexpectedly, from a medical problem that required a surgical procedure

» His toenails had grown into his flesh; he didn’t feel anything, and therefore his toes swelled

» For the paralyzed football player, the danger lies precisely in the absence of pain, since, in its pure form, pain is the one that delivers information about us

» Because he cannot feel his body from the chest down, Mihai gets this information almost exclusively through his mind and soul

» The surgeons cut out portions of his nails, cleaned his toes and are now hoping that his own body will be good to him

» This is his simple holidays wish


Mihai is surrounded by the latest technology, is stimulated by his own technical abilities, but what really makes the difference are the people around him

I have no idea how I managed to take this picture. It is pure beginner’s luck.

Through the window of his house in Utrecht, Mihai appears like a translucent shadow, caught in between two worlds. In front of him lies the garden he is looking at, with the wet grass and the wall of the garage turned into a bathroom, visible here like some brick-coloured grid, reflected mysteriously on the glass.

Next to the silhouette of the football player in his wheelchair shines the Christmas tree decorated by his father, Mircea Neşu. It turns out that former grumpy football referees are unexpected connoisseurs of the Christmas spirit, able to create “such a beautiful tree, that all the Dutch people entering the house whistle in surprise”. Behind Mihai lies the living-room.

The 70 square metres make up his bedroom, dining room, stand for the endless football games playing on TV and track for his wheelchair, a powerful engine on wheels, “the City Hall buys the wheelchair for every paralyzed person, this one cost 20,000 €, it’s fully equipped, like a car”, Mihai smiles.

He has just returned from the hospital, where the doctors cut out the pieces of nails that had infected his toes. They had ingrown: for a regular person, it would have been excruciatingly painful, but Neşu, who cannot feel his legs, was surprised to see that his nails had grown sharply into his flesh, like an unknown danger. In his case, the risks are silent, and maybe this is why the 28 year-old is not looking for silence, but for sounds, for the burning of the senses and for the chaos brought about by the closeness of his fellow human beings.

This is the story of the people that surround him and of the days that go by.

THE BURNT FINGER ON THE RADIATOR
Maria saw something weird or maybe she smelled the implacable smell of human skin burnt to the flesh, that nauseating scent that we somewhat recognize through our genetic code, although we rarely encounter it in real life.

“Mihai had been keeping his hand on the radiator for a long time and he didn’t realize that it was starting to burn from the heat. Look at the mark left on his right hand”, the two of them show me, laughing as if they were remembering a mischief from the summer holiday.

It is the same hand that the football player can partially move; he scratches his face, he drives his wheelchair, but he cannot eat or grab any objects with it.

And, although he can move his right hand, he cannot feel all its fingers. This is why the stray finger was left hanging on the radiator, like a little white sausage. “Look at the wound!”, they insist. On his finger, where the burn once was, is now a lozenge-shaped mark, like a dried blood diamond crowning a day’s ring.

THE TOY-LIKE NEIGHBOURHOOD
That story happened while he was still in hospital. His life is full of such stories and of people that he shares them with.

Discreet or noisy, volunteers or well paid, skilful or simply clumsy, they remove the helplessness from Mihai’s life and leave instead a free space in which the football player can feel that he is “if not normal, at least myself”, as he puts it.

His day begins at 8 o’clock, when his father or mother wakes him up. The house is not big: it has around 80 square metres on two levels. His parents and Maria sleep upstairs, while Mihai had a bed installed for him in a corner of the living room, from where he can see the TV set and the small garden with two trees. And also, in a corner, the little wooden garden house that serves as a storage room and semi-clandestine smoking area for his parents.

The green rectangle is not bigger than 50 square metres and is separated with fences and vegetation from the neighbours’ gardens, that look exactly the same. The whole area is made up of identical houses, designed with no desire to impress: small cars are parked in front of the garages, looking like some miniature models bought in a hobby store! Coloured little shops, where the passionate collectors can find miniature trains, cars and plane or boat models, are everywhere in Utrecht.

The Neşu’s family home has lightened up and a new day begins.

WAKE UP AND WASH YOURSELF, BOY!
Soon after he wakes up, Mihai goes through the slow process of being moved from the bed to the shower and then into the wheelchair. Two nurses come every morning. One nurse comes every evening, when the process is reversed: from wheelchair to bed.

In the morning, he needs to be washed as well, hence the two nurses. The bathroom, whose door is located a metre away from the bed, looks like a museum of friendly technology. Not too many lights and buttons, but rather solid, reliable installations.

The two-metre high crane is in the middle; the crane’s arm lifts Mihai from the bed in a hammock. Everybody’s movements are natural, professional and lack all feigned embarrassment. Nothing but a towel is wrapped around his hips when he is fully undressed, before being washed, or when he is lying in bed at night, waiting to be dressed in his pyjamas.

But it is still morning. The waking and washing up take 45 minutes. The nurses also brush his teeth, while he waits patiently, joking with his helps, “Marvin, you are the Iniesta of nurses”, until he is finally placed in his wheelchair.

And now the show begins!

HE TEACHES MULTIMEDIA JOURNALISM LESSONS
As soon as he gets in his wheelchair, Mihai becomes the absolute child and whimsical despot of the house. He knows where every object can be found, “dad, bring me that cable box from upstairs!” Mircea Neşu comes downstairs with a cardboard box. Mihai tells me in which place to dig up, I need an HDMI cable in order to transfer some files that I filmed yesterday.

He laughs at my lack of competence as photographer and cameraman, “This is it, you went well beyond your attributions!”. Relentless in his curiosity, he wants to see my laptop. “What processor does it have?”, “I don’t have a clue, some goddamn processor!”

He then wants to see the camera’s lens from up close and guesses from the icons on the Canon device’s wheel the images’ zooming percentage. “Look at that, how fat I’ve grown!”, he exclaims. With one eye he is still peeping at the Canon hieroglyphs and, with the blue bandana wrapped around his neck, he looks like the morning’s perfect Champollion.

WHO’S THE BALD GUY?
Breakfast starts when everybody is present; Mihai, who comes unassisted, driving his wheelchair around, takes his seat at the table head. Mircea feeds him, bringing the food to his mouth in a fork. His father is also the one who prepares his tea and then holds the cup for Mihai to drink with a straw.

The quietness isn’t there to last. Somebody rings the doorbell. A man and a woman, fresh from the cold outside air, burst in. “She is our neighbour and he is a friend”, Maria explains.

The woman comes almost every day; she also helps them in setting up the Mihai Neşu Foundation. The man is a constant presence as well. “What else needs to be done?”, the short, calm bald guy asks. “The door doesn’t close”, Mihai points with his chin towards the door leading into the garden. The man goes to the tool box – he knows exactly where to find it in the house – and starts working on the door handle. While he is busy doing that, Mihai also asks him for a replacement to the metallic arm holding the ever present iPhone in front of his face. “It broke last night and since then I am in silenzio stampa”, the football player explains, amused. They both laugh.

The guy takes a look, measures with his eyes, turns the phone upside down, says “Consider it done” and comes back half an hour later with the fixed arm. “Does he have a job?”, I ask. The whole family is amused. “He owns the biggest construction company in Utrecht! He helps Mihai as a volunteer”.

In order to be cured of my stupidity, I take a double sip from the strong tuica, the Romanian plum brandy brought from Oradea. “I told you it was good”, Mircea Neşu says, laughing.

Neşu’s modesty from the time when he was one of the main players of FC Utrecht has turned him into a person that the people around him love and support in his new life.

The woman’s name is Wendy, the man is called Frans, and their presence here has several explanations.

First of all, this is the relaxed expression of the Dutch culture of real compassion.

“When Mihai was in hospital, older ladies, like me, used to come by”, Mihai’s mother, Monica, remembers, to the undisguised amusement of the male side of the family; both men make fun of her for being such a “coquette” when saying “older ladies, like me”.

“Here, it is a joy to help somebody without getting paid for it. When I was in the hospital, there were people who came once a week, on their own initiative, to help the handicapped persons.”

“LOOK, IT’S NEŞU HIMSELF!”
But there is something more to it. Mihai was a generous athlete and a kind-hearted man. And the iron wheel of destiny, the one that pressed on his cervical vertebra C3 until it crushed it, also twisted and directed towards him, in a paradoxical and bright way, the services that he himself had rendered, unselfishly, to the people around him.

The bald Jack-of-All-Trades, for instance, has become fond of the Romanian after Mihai, before his accident, had responded enthusiastically, without any big star fuss, when he was asked to teach football lessons at the football school where the construction company’s owner’s son is enrolled.

For the kid, it was formidable to have in front of him a football player from the main FC Utrecht team. For the parents, it was pure pride. All the more so in a country where football casts its magical net over almost every child and teenager, given that there are no less than 10 leagues with officially enrolled players in Holland!

THE REWARD FOR GOOD DEEDS
This modest way of being, “humble”, as his good friend, George Ogararu, describes him, is now being returned to Mihai in a favourable way through the incredible flow of people that come into his home in order to lend a helping hand.

“At one point, Wendy came by with another neighbour, to chat. They saw that I was tired and encouraged me to go for a walk into town”, Maria says. “When I got back, the house was spotless: they had cleaned and washed everything, without anybody asking them to.”

On another day, under a different set of clouds, like the ones that now rub the windows opening into the garden, three men rang the doorbell.

None of them was from among the neighbours. They had heard that the tiles of the alley leading into the garden needed to be changed, that the stairs needed to be removed in order to make room for a smooth slope that Mihai could use to go outside in his wheelchair. “They finished all the work in three hours”, Mihai’s mother remembers. “They told us, from the very beginning, that it was voluntary work!”

A FRAMED PICTURE
Mihai is listening to the stories his family is telling, looking with one eye at the TV set and with the other at the iPhone that he can use again with the help of the rubber stick that he keeps in his mouth.

The iPhone is all worn-out; the screen is broken in the right lower side. “I am waiting to gather a certain number of months on my subscription, and then the mobile operator will give me a 4S model”, he says. In brief, he is waiting for a promotional offer.

He has an undisturbed Dutch-like relationship with money. If you tell him, straight to his face, that he is cheap, he will look at you bewildered. When he saw on the table the original drawing that Dan Voinea, Gazeta Sporturilor’s graphic artist, made in order to illustrate the September story from the hospital, he was happy: “We’ll frame it!”. “Yes, there are plenty of art galleries in town, I’ll buy a special frame”, Maria, who holds an art restoration degree, replied.

Mihai turned the wheelchair with the joystick and looked at her, perplexed: “But what about Ikea, wouldn’t that do? I saw some super frames at Ikea”, he said, making the woman, who was watching her mother-in-law cook sarmale – the traditional Romanian rolls of minced meat and sour cabbage – in the open kitchen, burst into laughter.

THE ARRIVAL OF THE BED FROM RITZ
Once more, somebody rings the doorbell.

A tall, elegant man walks in, carrying a pig-leather bag. “You came one week earlier, doctor”, Mihai says. The man looks like the Health minister, but is in fact the family doctor, who mixed up the appointment. He doesn’t begin the consultation, but accepts a tea instead and enquires about Mihai’s toes. The physician had also noticed the problem that would bring Mihai to the hospital two days after the observation was made.

The doctor is barely out of the house, that two men surge in, carrying a mattress. “Wow, my new bed is here! Let me see, is it Ritz or Hilton material?”, Mihai exclaims, and then swirls silently in his wheelchair around the mini-construction site.

I watch him and I try to understand him. He doesn’t restrain, not for a single second, his self-deprecation, bracing it inside like a psychological mechanism that helps him start from the bottom and enjoy any progress that he makes in the day.

The men bring in the new bed, which has a wooden frame, an evolution compared to the Iron Age that the old bed belonged to. The remaining functions are pretty much similar. It can be lifted from any side with the remote control. “Make waves!”

TABLOID VERSUS VOODOO
The Neşu family are trying to fold the old bed, in some kind of reversed Lego, with zero chances of success when confronted with the combination of mechanics and electronics. Without being asked, the men who delivered the new bed take on the job themselves. “Let’s not blow this out of proportions, not everybody is so nice, I am just lucky”, Mihai says.

In comes a girl. She smiles and takes possession of the space in the middle of the room with a familiar attitude. I am already dizzy from all this pilgrimage; I look at her like she’s some kind of female version of David Copperfield, all smiles and charisma. I wouldn’t be very surprised if she started doing some magical number, just like that, only to cheer up the assistance on this ordinary afternoon.

“This is Mariska, the physiotherapist”, Maria says. “Are you from a tabloid?!”, Mariska asks me ironically, while keeping her smile on. “Yes, just like you are not from the physical therapy department, but from a voodoo gathering!”, I reply.

But I don’t obviously reply on the spot; the answer comes the next day, in my head only, like all smart lines do.

“THERE’S ALL KIND OF STUFF IN YOUR NECK”
Mariska starts doing the exercises with Mihai; they work on his neck, right and left hand. “Even if he cannot move his left hand, it is vital that the ligaments remain functional”, says Mircea Neşu, who is, what a twist of the destiny!, a sports medicine doctor himself.

The girl is professional, she doesn’t fall, not even for one second, below the compassion line, a line from where the patient might start to get lazy. Yes, it hurts, yes, he’s sweating, but he has no choice and he keeps pushing himself forward.

This is a part of their dialogue:



160,000 EURO FROM THE FOOTBALL PLAYERS’ UNION
It’s dark outside when Mariska leaves. In comes one of Mihai’s colleagues from FC Utrecht.

She brings him the contract according to which the football players’ union pays him the insurance that he is entitled to after having ended his career because of an injury.

Close to 160,000 euro. “They gave me the compensation for total loss”, Mihai is amused, while he specifies the account where the money should be transferred to.

Then ensue three hours of football on TV and e-mails dealing with the setting up of his foundation; he writes himself a brief note explaining the reasons why he wants it done: “What’s the objective? The objective is to make the life of the Romanian children with disabilities easier.”

“I have already discussed with the Utrecht City Hall, they will give 400 wheelchairs and other installations for the paralyzed children from Romania. We’ll start in Oradea and I hope we’ll be able to extend our operations.”

ANDREI PLEŞU’S SIGNATURE AND THE SONG ON YOUTUBE
At around 10.30 in the evening, the nurse who helps him go to bed arrives. Before submitting himself to the disappointing crane ritual, Mihai watches one more time, on YouTube, the video showing Steaua’s fans chanting his name. “A friend posted it on YouTube”, he says.



His mother remembers how, some time ago, before the Internet had captured and projected the world’s imagination, in the beginning of the ‘90s, Mihai won a cartoon drawing contest in Constanţa. “He came back home, proud to have received a diploma signed by Andrei Pleşu, the minister of Culture at that time.”

The piece of cardboard is still there, in the house in Oradea, a relic of a resilient world.

Recently, Google’s CEO announced that, every other day, five exabytes of information are processed around the world, the equivalent of the entire work that the humanity produced since its origins and up to the year 2008. Mihai’s diploma from the cartoon drawing contest is therefore also included.

Facebook alone hosts 140 billion pictures, half of which have been uploaded in the last year. And YouTube delivers three billion films a day; one of them is watched in the living-room in Utrecht by the blonde young man.

Five exabytes a day! Is it a good thing? It sounds kind of scary. It may be less than a progress, but it sure is more than a comfort.


» From Catalin Tolontan (Utrecht), catalin.tolontan@gsp.ro
» copyright Gazeta Sporturilor
» Translated by Andreea Boldura

Comentarii (79)Adaugă comentariu

smast  •  19 decembrie 2011, 12:42

tin sia cum minte ca intr=un numar din suporter steaua parca scria ca la maicasa ii e frica sa se uite la meci ca sa nu il vada accindentanduse … Si uite ca avea intr-un fel dreptatea pacat DUMNEZEU CU TINE NESU .

my_shoes93  •  19 decembrie 2011, 12:48

Sincer, mi-as da si 5 ani din viata mea pentru a-l vedea pe Mihai : SANATOS !!!
Daca as putea…

iowin  •  19 decembrie 2011, 12:55

Esti un adevarat luptator,fa te bine!!!

Cosmin  •  19 decembrie 2011, 13:06

Frumos articolul, greu subiectul. 🙂

adi  •  19 decembrie 2011, 13:22

Mihai esti un om MARE!! mare de tot!! iti doresc numai bine si sa te bucuri de tot ceea ce te inconjoara!

Dannny  •  19 decembrie 2011, 13:29

Mihai Nesu !! Ne`ar place sa poti sa vi in romania !! sa vezi un meci cu suporterii 🙂
Sarbatori Fericite .. Fie ca Mosul sa`ti aduca sanatate si bucurii !! le meriti din plin 🙂

nicoleta  •  19 decembrie 2011, 13:30

Sarbatori fericite Mihaita…si lupta mai departe ,totul va fi bine!Doamne ajuta!

Pavel  •  19 decembrie 2011, 13:37

Multa sanatate,Mihai!

Christiano  •  19 decembrie 2011, 13:37

Ce destin tragic. Si pur intamplator, cu toti putem ajunge asa de la o intrecere sportiva sau un accident casnic…D-zeu sa-l ajute sa se refaca!

dinamovistu  •  19 decembrie 2011, 13:56

Fereasca Dumnezeu…poate cine stie pana la urma o sa isi revina macar sa duca o viata normala…ca de fotbal dal dracu…important este sa se faca bine…sa ii ajute Dumnezeu.

M  •  19 decembrie 2011, 14:06

Catalin, ai putea sa-i transmiti lui Mihai ca poate folosi si altceva in afara de paiul ala pentru a controla iphone-ul. Exista acum aplicatii si interfete de eyetracking pentru persoanele care nu isi pot misca decat ochii si care ajuta la navigarea pe internet, scriere de mesaje sau chiar la compus muzica(ex: cauta pe google eyeharp). Dispozitivul de eye tracking costa cam 50 de euro.
Poate ca nu e ideal pentru recuperarea lui dar l-ar ajuta in anumite momente.

Cătălin Tolontan  •  19 decembrie 2011, 14:16

M: da, stie despre sistem, va vedea din nou, el oricum citeste toate mesajele voastre de pe blog

Marius  •  19 decembrie 2011, 14:37

Sanatate Mihai…iti doresc tot binele din lume…. Sarbatori fericite!!!

V. BUCUR  •  19 decembrie 2011, 14:44

Mihaita,te rog din inima fii tare si grija sa te rogi la DUMNEZEU sa te faca sanatos .Multa putere si vointa ,multa dragoste de fotbal,numai asa poti izbindi .Sarbatori cu multa SANATATE

Cor Dorel  •  19 decembrie 2011, 14:46

Mihai, fii tare ai sa te faci santos, si ai sa joci din nou fotbal.
Sarbatori fericite !

daniel  •  19 decembrie 2011, 14:49

excelent reprotajul. sa dea bunul Dumnezeu sa-l ajute sa se recupereze, poate de sfintele sarbatori de craciun sa se intample o minune,Dumnezeu sa te ajute si sa ai parte de Sarbatori Fericite

cosmin  •  19 decembrie 2011, 14:57

mie mi-au dat lacrimile………esti un mare luptator!

Ion  •  19 decembrie 2011, 15:09

din cate stiu eu trebuie sa exista o applicatie cu comenzi vocale pentru iphone dar si pentru pc-uri

Marius  •  19 decembrie 2011, 16:02

Mihaita,te-am vazut in atatea meciuri jucand pentru Steaua si imi amintesc cum ma enervam mereu ca jucai pe postul ala de aparator,un post „prea dur” ziceam eu . Am gresit,,, erai si vei fi mereu cel mai puternic barbat pe care l-am cunoscut! iti doresc numai bine!!!

Catalinfb  •  19 decembrie 2011, 16:30

Intr-un fel, prin articolele tale Catalin, simtim si noi ca suntem alaturi de Mihai, multi ne dorim asta, macar cu gandul…adica cu ce ne pricepem mai bine romanii…

Mihai  •  19 decembrie 2011, 16:41

Mihaita te vei face bine , sunt sigur de asta ! Sa ai mereu zambetul pe buze, sa nu te lasi doborat de ganduri . Esti un luptator si vei invinge pana la urma !

MARIAN  •  19 decembrie 2011, 16:45

SPER CA O SA POTI VORBI VREODATA CU ATATA DRAGOSTE SI DESPRE CARIERA DE FOTBALIST CARE AI PETRECUTO IN ROMANIA PT CA ACOLO IN OLANDA STIU CA TOTI AU FOST ALATURI DE TINE MIHAI SPER CA TE VEI FACE MAI BINE ADICA SA POTI SA MERGI SA STAI CU NOI ACESTI SUPORTERI AI STELEI SA TE VEDEM CU TRIBUNELE PLINE SPER CA POATE CINEVA DIN FRF SE VA GANDI SA ITI ORGANIZEZE O RETRAGERE DIN VIATA DE FOTBALIST MARE PACAT CA AI PATIT ASA CEVA SA DEA DUMNEZEU CA MIHAI SA POATA MERGE SI TOT BINELE DIN LUME SA AI TU PARTE DE EL SARBATORI FERICITE NUMAI POT SCRIE PT CA PLING CA UN COPIL

Catalin Vlad  •  19 decembrie 2011, 16:59

Numele meu este Catalin Vlad. Iata despre ce e vorba: sunt instructor de arte martiale si la inceputul anului 2010 am pătit o accidentare la cervicala, mult mai simpla, e adevarat, am avut noroc.Dar si norocul să privesc asta ca un eveniment care schimba viata.M-am pus pe studiu si pe cautat.Am găsit oamenii potriviti si am inceput să vad altfel ce inseamna vindecare.Am fost personal la diverse seminarii, am practicat si am crezut, am mers inainte.Sunt bine, ma antrenez si antrenez normal.

M-am gandit ca o parte din experienta mea personală poate fi utila.Asa ca iti trimit câteva link-uri care cred ca i-ar fi de folos lui Mihaita.

Iata-le:
http://www.houseofhealinghands.com/RasmussonBob/rasmussonb.html
http://www.bianca-telle.de/
http://www.clickpentrufemei.ro/Mainile-care-te-vindeca-episodul-1_0_3324.html şi http://www.chiropraxie.ro/despre/maseori/lungu-mihai-vili-asistent-medical.html

Ultimul, mie unul mi-a fost de mare ajutor…şi e român…nu e vorba de reclamă, nici agnosticism, ci doar de idei care ar putea să-l ajute..

Am învăţat pe propria piele că ştiinţa doctorilor se opreşte undeva, iar corpul uman are capacităţi nebănuite de refacere, vindecare, regenerare…

Sunt suporter stelist, dar mai întâi de toate sunt un om, printre alţii, care înţelege prin ce trece un semen care altădată i-a bucurat sufletul pe stadioane…

Mulţumesc frumos!Doamne ajută şi Sărbători fericite!

robert  •  19 decembrie 2011, 17:18

Mihaita, sunt om in toata firea…si plang! Sunt si stelist…te-am si urmarit mereu cand ai jucat pt Steaua! De fapt putei sa fi si dinamovist…nu conta!
E nedrept ce ti se intampla…sa ai credinta in D-zeu si sa te gandesti ca asa a vrut EL. Este cumplit ce ai patit si cu atat mai mult noi ceilalti ar trebui sa pretuim viata zi de zi! Sa fi sanatos si sa continui lupta!!!! Sa iti de a D-zeu sanatate si te asteptam in Romania!

diss  •  19 decembrie 2011, 19:46

Mihai a ales sa lupte si mai ales sa ii ajute si pe alti!
Te respect D-le Nesu!

tadi  •  19 decembrie 2011, 19:47

Salut Mihai si D-zeu sa te pretuiasca si sa te ajute dupa sufletul tau bun. Iti doresc din suflet sa o iei pas cu pas, la anul sa poti misca complet mana dreapta, peste ceva vreme mana stanga….si putin cate putin sa ne „surprinzi” ; te stim un (MEGA) luptator . Te iubim si poate ca asa a hotarat D-zeu ca e mai bine, PE MOMENT . Daca promiti ca te faci bine (si cand consideri tu cand esti in forma), jucam un tenis la Bucuresti . Te pupam si te asteptam sa scrii la ..GAZETA ..Le cam ai cu zisu’ si implict cu scrisu’. Mega sanatate ! Salutari sotiei minunate pe care o ai .

Adi M.

dani din state  •  19 decembrie 2011, 19:54

Mihaita ……sa stii ca urmaresc mereu stirile despre tine si ma simt atat de mic fata de curajul si puterea ta de a lupta ..Am studiat Teologia si am invatat ca Dumnezeu nu isi intoarce fata de la cei drepti niciodata ..Poate pentru ca sunt atat de buni uneori le da mici greutati pentru ai incerca ..!
Iti doresc Sarbatori Fericite ..si in seara cand se vor deschide cerurile ma voi uita in sus si IL voi ruga si eu alaturi de alti romani care te sustin sa te faci bine !

oana  •  19 decembrie 2011, 20:13

mita….take care!!!multa sanatate, sa te faci bine!!! oradea nu te-a uitat si vrea sa te vada aici pe picioarele tale!!! stim ca poti!!!

ADRIAN SOMLEA  •  19 decembrie 2011, 20:16

ITI DORESC MULTA SANATATE SI SPER SA TE REFACI CAT MAI REPEDE SI SA POTI PASII DIN NOU PE DREPTUNGHIUL VERDE ACOLO UNDE TE-AI SIMTIT CU ADEVARAT IMPLINIT.INCEARCA SI STAI CAT MAI APROAPE DE FOTBAL PENTRU CA FOTBALUL O SA TE AJUTE SA TRECI MAI USOR PESTE ACEST NECAZ.SUNT ALATUIRI DE TINE SI SPER CA INTR-O ZI SA PUTEM SCHIMBA DOUA PASE , CHIAR DACA EU CU DREPTUL ,CARE ESTE DE LEMN, O SA-MI FIE MAI GREU ,SUNT CONVINS CA TU O SA LOVESTI MINGEA CUM O FACEAI CANDVA.

Nastase Cornel  •  19 decembrie 2011, 20:29

Mihaita, sa fii tare si sper ca intr-o buna zi sa poti merge din nou.

Cristina  •  19 decembrie 2011, 20:31

Mihai, te salut din nou si iti spun cu drag ca te admir si ma rog pt tine. Sunt fata, dar am microbul in sange, sunt stelista si te-am vazut de nenumarate ori pe stadion cand jucai la Steaua. Ma rog sa mai am ocazia o data sa te aplaud si sa iti transmit toate cele bune si multa sanatate ca de la o stelista adevarata la un stelist adevarat.
Vointa ta ma impresioneaza enorm si imi da optimismul si siguranta ca progresele tale vor fi mari si vor da o lectie tututor. Iti multumesc pt tot ce faci pentru a ajuta copii cu handicap din Romania si iti mai spun o data ca ramai in sufletele noastre de stelisti si nu numai stelisti!

manu  •  19 decembrie 2011, 20:32

Am 33 de ani si pling ca un copil….de ce oare soarta asta e citeodata atit de nedreapta?!!!!!iti doresc tot binele din lume si sa te faci bine!!!!

Mies030  •  19 decembrie 2011, 21:38

I don’t understand a thing of the text but only the pics are already impressive like hell!

Hangon Miha, we miss you and we’ll always support you!!

Just an other FC Utrecht fan.

strunf69  •  19 decembrie 2011, 21:51

Nesule nu te lasa frate! Gandeste pozitiv! E o incercare!

cosmin  •  19 decembrie 2011, 21:54

mi se pare incredibila puterea care o ai sa treci peste aceste momente. esti un adevarat idol,un om cu un caracter deosebit si sper din tot sufletul sa treci peste aceste probleme si sa-ti revii. Cand citesc cate un interviu de-al tau,realizez ca problemele marunte sunt un nimic,sanatatea fiind cea mai importanta! Iti multumesc ca ma aduci de fiecare data cu picioarele pe pamant. Esti un adevarat luptator! Iti doresc multa sanatate si sper ca intr-o zi sa ajungi in Grecia si sa faci tot ce ti-ai propus!

cristian  •  19 decembrie 2011, 22:36

Mihai,

De cand am auzit de accidentul tau am rog neincetat pentru tine sa te faci bine. Chiar daca nu ne cunoastem sa stii ca te apreciez si ma gandesc la suferinta prin care treci si esti un exemplu pentru foarte multi dintre noi oamenii sanatosi. Lupta mai departe si nute da batut niciodata.

yvo from utrecht  •  19 decembrie 2011, 22:57

we zullen je nooit vergeten mihai. never forget you mihai nesu!!
from utrecht

Bogdan  •  19 decembrie 2011, 22:58

Asa cum noi toti credem in tine, in ceea ce ai fost, in ceea ce ai facut, dar mai ales in ceea ce arati in continuare ca esti, sa crezi si tu in tine mereu si sa iti amintesti tot timpul, si mai ales in momentele cele mai grele, ca pentru noi toti esti un OM care isi implineste destinul uman asa cum poate si totodata asa cum altii nu vor putea niciodata. De asta pentru mine esti un invingator, un exemplu, un suport. Sa ramai asa – mult curaj!

ArmYn  •  19 decembrie 2011, 23:00

Emotionant…teribil…felicitari Catalin…Bravo Mihai Nesu! Toate problemele omenirii palesc in fata acestui om care ma impresioneaza pana la lacrimi! Ma rog pentru tine Mihai, sunt dinamovit, dar te iubesc si sunt alaturi de tine…Sa te faci bine te rog! Multa sanatate iti doresc si putere sa lupti in continuare! Trebuie sa te faci bine! Trebuie! Doamne.ajuta Mihai!

Ann  •  19 decembrie 2011, 23:08

Dincolo de cat de trist e ceea ce s-a intamplat nu pot sa nu ma intreb: oare ce s-ar fi intamplat cu acest minunat suflet si om daca accidentul ar fi avut loc in Romania? Craciun linistit si Dumnezeu sa-ti dea puterea sa lupti mai departe!

Alex  •  19 decembrie 2011, 23:45

Am plans azi pe stadion, la meciul Steaua – Vointa Sibiu, cand a fost afisat pe ecrane un video cu Mihaita! Pur si simplu orice cuvant de-al lui este emotionant.
Multa putere si incredere in tine!
Vei reusi!!

mihaitza  •  20 decembrie 2011, 0:49

as sta nemancat 30 de zile,daca as sti ca se face bine.Lupta Mihaitza ca o sa iti revi.sa’ti dea d’zeu multa sanatate si multa fericire!!!.luptam,luptam,luptam si castigam!!!

Roxana  •  20 decembrie 2011, 0:49

Emotionant… Mi-au dat lacrimile… Fii tare si Dumnezeu sa te ajute!

Armand  •  20 decembrie 2011, 1:02

Imi vine in minte aproape saptamanal acest necaz care i s-a intamplat lui Mihaita Nesu , un sportiv care a dat 100 % pe teren si care nu a incercat niciodata sa „fenteze” fotbalul. Iti doresc din tot sufletul meu Sarbatori Fericite, Mihaita Nesu.sunt sigur ca vei realiza foarte multe in viata.Dumnezeu sa te ajute!!!

Claudiu C  •  20 decembrie 2011, 2:14

Mihaita,

Mosul sa iti aduca un potop de sanatate si fericire. Mie unul mi s-a zbarlit pielea dupa ce am citit acest articol (Felicitari Catalin). Esti un luptator si vei castiga cel mai important meci al carierei tale…meciul cu viata…IL VEI CASTIGA !!!. Numai bucurii tie si celor dragi.

Ma inclin,

Claudiu

Cristian  •  20 decembrie 2011, 2:52

Mihaita, multa putere si sanatate iti doresc ca sa iti revii cat mai repede, sarbatori fericite, fie ca anul care vine sa iti aduca tot binele din lume ca sa te vedem asa cum ai fost inainte de accidentare.
SANATATE, CRACIUN FERICIT, LA MULTI ANI.
PS: Oradenii te iubesc, te sustin si se gandesc la tine mereu.

marius  •  20 decembrie 2011, 5:08

Mihai,ai sa te faci bine ,o sa vezi.
Nu trebuie decit sa ai rabdare,si totul va fi ca inainte.
Repet:RABDARE

Ciprian  •  20 decembrie 2011, 5:33

Mihai, Dumnezeu sa iti dea putere in continuare si credinta. La adresa de mai jos este un film mai greu, un documentar oarecum medical, dar mai mult stintific. Poate informatiile de aici intr-un fel te pot ajuta pe tine si pe cei care lucreaza la recuperarea ta. Mie mi s-a parut cel mai puternic documentar vazut vreodata si este vorba de stiinta nu de pseudostiinta. http://www.zboara.ro/film1 Este in engleza cu subtitrare in romana.

kmro  •  20 decembrie 2011, 7:22

inca odata poti avea bani,dar mai presus de toate este sanatatea ,cred ca Nesu ar da milioane sa fie acum sanatos

Nicu  •  20 decembrie 2011, 8:32

Nesu,
Fii puternic , nu renunta niciodata la lupta.

La multi ani ,

Comentează

Știrile momentului pe tolo.ro

No items