Testamentul lui Ovidiu. Adevăratul testament

joi, 15 martie 2012, 1:30

În cîteva zile, directorul ziarului începe cea mai dificilă călătorie a vieții sale. Ovidiu Ioanițoaia se operează pe inimă. Se va întoarce să scrie aici. Un portret al lui și un fel de a face meseria de jurnalist.

“Viaţa îi iubește pe cei care o iubesc”, îi spune Radu Cosașu lui Ovidiu Ioaniţoaia în singurul interviu pe care scriitorul l-a acordat în ultimii ani. A ales un ziar de sport nu doar pentru că are rubrică aici, ci și pentru că “acesta a fost visul meu de mic, să devin cronicar de fotbal”.

Radu Cosașu mai are un motiv pentru care a ales ca interviul să apară în Gazetă.

Un spion neconfirmat

Ovidiu Ioaniţoaia se operează peste cîteva zile de inimă. Va zbura cu avionul la Munchen și “de acolo mă va lua cu mașina un prieten”, unul dintre sutele de români strecuraţi printre filele reportajelor lui.

Are cunoscuţi peste tot, de la Dallas la Capetown și din Bavaria în Ţara de Foc.

L-am suspectat o vreme că e spion și nici acum nu sînt convins de adevăr. Dintr-un anume unghi, seamănă cu George Smiley în interpretarea BBC a lui Sir Alec Guinness.

Pentru nostalgici, e o versiune mai bună decît cea oricum încîntătoare a lui Gary Oldman, întruparea scepticului șef al MI6 din proaspătul “Tinker, Tailor, Soldier, Spy”.

Spy? Alte lucruri le știu sigur.

“Gramatică, logică, subiect”

Știm, de pildă, că Ioaniţoaia este ultimul mare ziarist al generaţiei lui care ţine o rubrică zilnică.

A început la Sportul în 1968. Mulţi nici nu eram născuţi. A ajuns la “Flacăra”, Păunescu recuperîndu-l după ce ajunsese să lucreze în săli de cinema, trimis acolo de Partid pentru că se însurase cu o americancă. Bogată.

La “Flacăra” a lucrat alături de Tudor Octavian, Cornel Nistorescu, Octavian Știreanu, Eugen Seceleanu, Adrian Dohotaru, Florin Condurăţeanu sau Dorin Tudoran, o gașcă de tipi care plesneau de “gramatică, logică și subiect”, cele trei atribute ale jurnalismului după Ioaniţoaia. Și încă ceva. Pasiune.

Cafeaua de dimineață

Acum cîteva zile, mă sună un coleg. “Ovidiu e mai bine?”. Mmmmm. “Păi, văd că scrie în Gazetă”. Îhî. “E fanatic!”. Da.

Nu-l poate convinge nimeni. A început să scrie acum 43 de ani și nu vrea să se oprească.

A prins vremea în care atleţii ruși primeau un loc pe podium în plus direct în tipografie, apoi pe cea în care cuvîntul scris a trecut de la expresie la comunicare, puţini s-au adaptat, explică undeva Alessandro Baricco, lumea s-a digitalizat, unii au zis că vin barbarii, dar Ioaniţoaia a continuat să-și bea cafeaua de dimineaţă în redacţie, convins fiind că “o zi normală e tot ceea ce ne trebuie”.

Fumînd în direct la “Procesul etapei”

Are cea mai longevivă emisiune TV din România, pe care a început-o în vremea cînd se pufăia la greu în studiouri și el dădea cu fum în camere de ziceai că se toarnă filme despre Vietnam.

“Domnule Ioaniţoaia, fumînd în direct sînteţi un model rău pentru tineri!”, a îndrăznit, după ani buni, un telespectator. Între timp, s-a lăsat de tot de ţigări. E sperios cînd vine vorba de doctori.

Lumea îi spune și acum “Procesul etapei” talk-show-ului său, indiferent cum se numește emisiunea. După cum, indiferent de ratingul postului, el face dublu. La Ioaniţoaia, dublul lui zero este zero-virgulă-patru.

Nea Traian: “Se apropie lațul!”

O amintire. Miron Cozma intră la telefon. Era vremea măririi și a forței. Nimeni nu clipea în fața minerului, dar sportul are capacitatea de a caricaturiza Puterea. „Forța nu vă exonerează”, îi zice ziaristul liderului din Valea Jiului. “Domnule Ioanițoaia, nu vă permit să mă jigniți!!!”, țipă, scos brusc din minți, Cozma.

Este emisiunea cînd Traian Tomescu îi strigă, la rîndu-i, minerului, fluturîndu-și bastonul spre disperarea cameramenilor: “Se apropie lațul, Cozma! Se apropie lațul!”. Nea Traian a valorat atunci cît toată societatea civilă la un loc.

Pe cuvînt că oamenii erau mai întregi la cap. Dar Ioanițoaia nu crede asta. El nu are nostalgia trecutului, nu idealizează și știe că “e mai greu să convingi decît să șochezi, iar asta e treaba noastră de ziariști”.

Prelucrez textul și arunc un ochi pe net. N-am văzut emisiunea lui Gâdea cu Mihai Răzvan Ungureanu de marți seară, n-am văzut-o pentru că am lucrat la articolul acesta, însă sesizez că majoritatea digitală susține că premierul l-a făcut KO pe ziaristul de televiziune.

Mă gîndesc cum ar fi arătat o înfruntare a lui MRU cu blîndul și documentatul jurnalist de presă scrisă Ioanițoaia. Ca între spioni, la un bar din Casablanca.“Here’s looking at you, kid!”. Zîmbesc, e imposibil.

După 20 de ani

Ultimul credincios al scrisului cotidian a fost primul care a predat puterea. Poate există o legătură.

Ioaniţoaia a rămas director, dar a delegat deciziile celor mai tineri, treptat, încă de acum un deceniu și jumătate. O lecţie pe care nu știu cîţi vom fi în stare s-o pricepem și s-o repetăm.

În curînd se vor împlini 20 de ani de cînd lucrez cu el. Mai mulţi patroni mi-au propus să-l abandonez ca pe o piele secundă, învechită, subţiată de cicatrice.

Au fost momente grele, dramatice în sens profesional și uman, cînd mi s-a recitat, de către companii, trusturi și forţe mult mai tari decît a noastră, alternativa: “Veţi pierde!”. “Mai bine pierd cu Ioaniţoaia decît să cîștig cu alţii”.

“Alţii” erau cei care au venit și au plecat din această meserie pe care n-au iubit-o. Tehnocraţi, experţi, consultanţi, draci, laci, unii bine intenţionaţi, alţii pur și simplu nebuni de legat. Uitaţi-vă cum mor trusturi media românești de zeci și de sute de milioane de euro și veţi înţelege. Nebuni de legat!

În vestiar cu Emil Constantinescu

Elefantul acesta de ziarist merge înainte, privind oamenii cu ochi curioși, gata să mănînce o ciorbă nocturnă și rece lîngă Grădina Icoanei cu Pascal Bruckner sau să asiste, s-a întîmplat la Olimpiada de la Sidney din 2000, cum președintele Emil Constantinescu “s-a schimbat de pantaloni ca într-un vestiar în camera mea de reporter acreditat”.

Cînd șeful statului a ieșit, Ioaniţoaia a tras concluzia că “Milică e un om normal, ascultă-mă pe mine, Tolo!”. Se referea la caracter și avea dreptate.

Ovidiu exilat la ședințele de sumar

Posedă o cultură descurajantă, pe care n-o afișează niciodată în public. La ședinţa de sumar a Gazetei Sporturilor, cînd vrea să ne ia la mișto amical pe noi, omniscienţii, ne servește cu ristul, ca Piști Covaci ajuns la Ajax, cîte o replică în latină. Pentru că eu conduc, am posibilitatea să trec repede la următorul subiect. Nu înţeleg nimic, așa că uzez dictatorial de prerogative și mut discuţia.

Imaginaţi-vă că stă niţel în stînga mesei, cedînd centrul altcuiva, care are dreptul și obligaţia deciziei finale. A condus. A format echipe, a exersat puterea ani în șir și a dat-o mai departe, simplu ca în cărţile scriitorilor japonezi contemporani pe care-i admiră “pentru că sînt clari, atît de clari!”.

Știe cu precizie cît de greu se obţine simplitatea aceasta de apă curgătoare, cîtă muncă și cît fum de ţigară se polizează reciproc pînă cînd cititorii pot să exclame, deasupra textului: “Da, frate, a scris-o clar, dar parcă n-are nimic special”. Mda.

Iubirea și cazul Craiova

Dintre compatrioţi e turbat după Andrei Pleșu, pe care-l consideră “cel care vorbește și scrie o limbă română la care noi n-avem acces”.

Despre Tudor Octavian spune că “e un scriitor uriaș, un speculant de clasă mondială al cuvintelor”, ceea ce pentru Ioaniţoaia e atipic. Are măsura elitei, vorbește vreo patru, cinci limbi și nu-i plac hiperbolele.

E imun la laude, dar caută confirmări, “să vezi ce tămbălău o să iasă după textul ăsta”, culmea e că iese, zic culmea pentru că în deficitul general de atenţie oamenii sînt atenţi la ceea ce scrie acest bărbat cu mii de articole tipărite.

Din constanţa lui enervantă, “iar dă ceva cu dezafilierea Craiovei, cine mai citește?”, a ieșit enorm. Oamenii nu doar că au citit, dar au și înțeles, lucrurile au ieșit la iveală, iar de atunci Sandu și Dragomir se leagănă ca doi elefănţei pe o pînză de păianjen.

Am văzut că ieri șeful FRF a făcut și conferinţă de presă cu suporterii. Aceiași vinovaţi. Jurnaliștii, desigur.

Forța ascunsă a ziarelor

Într-una din serile trecute, striga sociologul Alin Teodorescu la mine. Nu ne auziserăm de un deceniu, de cînd conducea IMAS și ziarele românești vindeau sute de mii de exemplare. El s-a întors la IMAS, iar ziarele vînd, în cazul fericit, zeci de mii de bucăţi.

Teodorescu se răţoia și avea dreptate. “Nu vă daţi seama de ce influenţă și de ce efect real au ziarele! E foarte mare, mult mai mare decît ce măsuraţi voi cu BRAT-ul! Ziarele sînt citate de facebook, pe twitter, din ziare fură site-urile, din ziare șterpelesc televiziunile, din ziare își fac conținut google și yahoo, articolele ziarelor sînt împrăștiate pe net, pe tablete, pe telefonul mobil și voi aţi lăsat privirea în jos!”.

Ascultîndu-l pe Teodorescu m-am gîndit la Ioaniţoaia. Nu “ascultîndu-l”, că nu-i plac gerunziile.

Reformulez. L-am ascultat pe Teodorescu și m-am gîndit la Ioaniţoaia, adversarul gerunziilor și ziaristul care nu s-a lăsat călcat în picioare de nici un patron, de nici o criză și de nici un om despre care a scris.

Scene cu Sîrbu și Ioanițoaia

Îmi aduc aminte de ședinţele din Pro, din anii ‘90. Scenografia arăta mai mereu ca un soi de navetă Enterprise isterică, cu Adrian Sîrbu pe post de Picard. Ţipa la toată lumea, băga pur și simplu vedetele sub masă, zvîrlea cu mere mușcate în manageri. De pe margine, mă deranja că erau mușcate.

Un apucat genial care preferă adulaţia. Invers decît Ioaniţoaia.

Dar niciodată Sîrbu nu a ridicat tonul la Ioaniţoaia sau, printr-o tranzitivitate ciudată și chiorîșă, “talibanii ăștia ai lui Ovidiu sînt periculoși”, nu m-a insultat pe mine, cel din dreapta lui Ioaniţoaia. A încercat o singură dată și i-am pus demisia pe masă. Învăţasem de la Ovidiu.

Ziarul făcut de talibani l-a ajutat pe Sîrbu într-un moment de mare cumpănă financiară pentru el.

Zilele trecute l-a sunat. “Ovidiu, am auzit că te operezi”.

I-au măsurat biroul cu o ruletă

Ziaristul de 67 de ani se uită peste prăpăstii nevrotice la ce se întîmplă azi cu el și cu meseria fără de care n-ar fi întreg.

În viaţa lui a fost concediat de la ziare, “mi-au interis semnătura și m-au trimis la corectură”, a trecut prin crize de bilă, de hîrtie și acum de inimă.

A făcut un infarct, are nevoie de două intervenţii by pass și, în cîteva zile, îl va opera un medic român din Stuttgart, Adrian Ursulescu. Se alintă “fiţi atenţi cum a fost cînd mi-am făcut testamentul!”. Se alintă, statistica de succes a intervenţiilor de acest gen este clară.

Ioaniţoaia se alintă și pentru că e un povestitor teribil. Înainte de a pleca de la Ringier cu toţii, reprezentanţii locali ai elveţienilor ajunseseră să-i măsoare biroul cu o ruletă. Scena interpretată de el face furori și acum, la a 125-a reprezentaţie jucată în redacţie.

“Am muncit mult”

Din cînd în cînd, ne aduce aminte calm că, din toate redacţiile românești, singura capabilă să-și bată propriul brand și să o ia mereu de la zero “am fost noi”. Cică am muncit mult, e singura lui explicaţie.

Nu face nici o trimitere la alte cazuri, are doar preferinţe în presă, nu invidii.

Face pojar de la solemnităţi și suportă miștourile mai bine decît xanaxul, pe care l-a descoperit, o, Sfinte Sisoe!, acum două săptămîni. Serios! A luat Xanax prima oară acum două săptămîni, într-o epocă în care depresia vîrstei mijlocii începe de la 7 ani!

Un iPhone

Se așază în faţa mea, articolul i l-a trimis înainte secretara. Văd pe birou o foaie de hîrtie, promisiunea unui origami alb, despre care știu mereu instinctiv că e a lui. “Cum ţi se pare?”. Nu așteaptă nici un compliment. Doar mă fute la cap cu titlul, poate lucra la o virgulă un sfert de oră, încremenit ca un călugăr în meditaţie.

Apoi revine la altele. “Fii atent, jur că după ce mă fac bine nu mai rezolv niciodată cuvinte încrucișate! Doar asta fac acum, nu mai pot să citesc altceva”.

Îi sună iPhone-ul. Se apleacă să vadă pe ecran cine e, zăpăcit de icon-urile colorate. Mă uit pe furiș la el, e mai palid decît de obicei și, într-un fel ciudat, nu mă tem deloc, am o certitudine că va fi bine, o siguranţă pe care o resimt rușinos, aproape ca o desensibilizare. Încerc să înţeleg de unde vine, îmi e un pic ciudă că sînt așa de zen. Pentru prima oară ca el.

Și o rază de soare

Apropo de zen.

Ultima pagină a biografiei lui Steve Jobs. În grădina casei sale, învelit cu o pătură, Steve îi povestește lui Isaacson ce a simţit într-o călătorie iniţiatică în Tibet pe cînd era tînăr.

Biograful, jurnalist și el, notează. “Pentru asiatici, moartea e o trecere”. Dispariţia e doar cufundarea moale într-o realitate mai vastă, viziune ce ar trebui să ne liniștească și să ne împace, povestește Steve.

Numai că, observă el, cînd îmbătrînești, te gîndești că dacă nu-i așa?! Dacă nimic nu are sens, dacă Dincolo nu mai e nimic și toată viaţa a fost așa, ca un click din degete, ca o tresărire electrică dictată de un banal întrerupător? Se potrivește cu altă vorbă favorită a lui Ioaniţoaia: “Singurul defect al vieţii e că e scurtă”.

În faţa mea, prins în lumina tare a redacţiei, bărbatul acesta nebărbierit rîcîie cu deștul pe ecranul telefonului. În grădină, o rază de soare cade pe faţa lui Steve Jobs.

Poate că viaţa nu e totuși doar un simplu click. “De aceea n-am pus niciodată butoane de on-off la produsele Apple pe care le-am inventat”.

Comentarii (164)Adaugă comentariu

jos_cenzura • 15 martie 2012, 9:24

Fara alte comentarii, multe sanatate dle Ioanitoaia si sa ne mai delectati multi ani de acum inainte cu articolele d-voastra!

nino • 15 martie 2012, 9:27

tolo, articolul asta este o bucurie a mintii mele…
luat cu viata,uitasem ca exista si astfel de bucurii !
multumesc !

vitalis • 15 martie 2012, 9:28

In viata asta scurta nu sint prea multe privilegii, un privilegiu pentru dumneavoastra domnule Tolontan este ca a-ti putut lucra si invata linga un astfel de om.
Privilegiul dumneavostra este acum privilegiul nostru, al celor care citim aceste rinduri an de an scrise de un profesor si elevul lui.
Sanatate domnului profesor Ioanitoaia, si toata consideratia pentru elevul Tolontan, sa de-a Dumnezeu ca aceasta echipa minunata sa exite si sa lucreze impreuna multi ani de aici incolo pentru ca privilegiul nostru sa dainuiasca cit mai mult.

dvg-a • 15 martie 2012, 9:29

catalin loialitatea fata de maestru si omenia ta imi arata omenia care personal am crezut ca in zilele turbate pe care le traim este o utopie.multumesc ca mi-ai amintit ca exista si astfel de lucruri.multumesc ca nu ti-ai uitat la gadea si ai scris articolul.

Costica • 15 martie 2012, 9:29

Excelenta abordare, excelenta scriere…o pasiune evidenta.
Autorul este un „rara avis” in trust (Gadea „ziarist de televiziune”?poate inchizitor…), sa ai si tu sanatate asa cum doresti si celorlalti. Si cm doresc si eu , tuturor. La multi ani!

ilarionciobanu • 15 martie 2012, 9:32

chiar daca tie, in fenomen fiind, ti se pare ca emisiunea lui nea Ovi este cea mai longeviva, parerea mea este ca e depasita de Teleenciclopedia cu cel putin 10 ani.
daca ma insel, te rog sa ma corectezi.

sezione ultra • 15 martie 2012, 9:33

respect ovidiu ioanitoaia cel mai amre ziarist roman din toate timpurile, desii am 20 de ani il consider un mare om ! sper sa-si revina cat mai curand sa luptam impreuna pentru ca ,desigur.. cea mai iubita echipa de fotbal din romania sa revina.. Universitatea Craiova campioana unei mari iubiri ,nea Ovidiu stie ca fara Craiova suntem pe jumatate goi. Craiova fii tare,Stiinta nu moare !!

andrei bucuresti • 15 martie 2012, 9:46

Citind articolul dumneavoastra,cernand vorbele ales mestesugite,ramasei cu impresia-pe care dumneavoastra,insinuand sau zicand pe sleau-o insuflarati ca , deschizand o moderna cutie a Pandorei,toate minunatiile si grozaviile pamantului se bulucira in pritocitul testament.
Aprofundand,imi dadui seama ca,in pofida titlului „soc”-„senzational”,testamentul suferind-muritorului(sa speram ca ramane o figura de stil)este de fapt redactat-semnat de…mostenitor!
Trecand peste primul „soc”,facui o alta constatare: Nea Ovi,Maestrul,Sefu’ sau cum doriti sa-l mai apelati pe Domnul Ioanitoaia – e susceptibil de spionaj;bineinteles,nu mai mult decat al nostru prim(de ministru fiind vorba).
Perpelindu-ma eu asa,mai aflai ca „Milica e un om normal”,ca cafeaua(fara cacofonie chiar n-avea farmec)se bea in stanga si ca Adrian Sarbu,aruncand mere muscate inspre managerii sai,sfida de fapt marea corporatie Apple de peste ocean,terfelindu-le simbolul-logo.
Apreciind lunga activitate profesionala(nu si profesionista,as zice eu)neatarnarea,independenta si vericalitatea- a dumneavoastra si mai ales a Domnului Ioanitoiaia,coroborand inversunarea(de laudat) cu care „faceti dreptate” cu alte actiuni Media la care ati fost/sunteti implicat/i, va intreb ce facurati in ultimii 20 ani?
Presa sportiva si nu numai a decazut ca calitate(nu ma pot abtine)si cititorii au ajuns masa de manevra pentru rating.Nicio incercare de a „indrepta” societatea noastra bolnava de desfrau,criminalitate,delasare,niciun indemn sau ajutor pentru a mediatiza regulile de conduita in societate,nu propavaduiti respectul(dimpotriva)caci scandalul,asa zis-senzationalul atrage cititorii care,la randul lor atrag afaceristii,care la randul lor isi fac publicitate,care la randul ei (va) aduce venituri,care la randul lor va fac mai competenti,mai devotati profesiei…daca sunt unele ironii pe aici,fie,mi le asum!
Inchei,pentru ca trebuie sa dau fuga la banca,sa platesc taxa pentru viza SUA,apoi la ambasada…si uite asa plec la munca undeva-departe de tara mea ,pentru ca aici,Milica-om-normal,Ovi-the-spy,Sarbu-Mar-Muscat s.a.,nu se poate!
Asa ca,intr-o tara in care lucrurile merg groaznic,in care societatea e contaminata,in care sportul este la pamant.voi sunteti publicatia de specialitate …cea mai tare!Felicitari si sa va fie rusine!
Sanatate domnului Ioanitoaia si sper ca toti cei implicati in „sistem” sa aiba o revelatie si sa (re)devina oameni normali.
Ramas bun!
PS 1 – chestia cu gerunziu si perfectu’ simplu e cu dedicatie(sunt constient ca destinatarii stiau deja)
PS 2 – privind la poza articolului constat ca s-ar fi potrivit mai bine analogia cu un investigator decat cu un spion…adicatelea Sherlock Holmes versus Bond ( e vorba de Maestru’ Ioanitoaia)…mai ales ca primul il avea pe Watson ca asistent .

mihai • 15 martie 2012, 9:59

Am 34 de ani si din adolescenta urmaresc presa sportiva, deci practic am crescut citind si vizionand activitatea domnului Ioanitoaia, fie ea la ziar sau TV.Imi amintesc cu nostalgie serile pline de farmec si entuziasm de la Procesul Etapei si ma bucuram ca aveam posibilitatea sa vad in Romania emisiuni sportive in stilul celor de pe Italio 1 sau Canale 5.
Multumesc, nea Ovidiu, pentru ca ne-ai dat adus in case presa sportiva de mare calitate!
Nu putem sa nu observam ca domnul Ioanitoaia nu s-a cramponat de putere si a lasat locul unei echipe extrem de talentate descoperite si slefuite de dansul.
Nu in ultimul rand, felicitari domnului Tolontan pentru acest articol!

maigret • 15 martie 2012, 10:01

Eu ii doresc,sincer,sanatate marelui ziarist Ovidiu Ioanitoaia…Sper insa sa nu lasati cumva vreun tru sa scrie altceva,ca atunci dupa ce a murit Paunescu.

alin • 15 martie 2012, 10:04

Nici nu mai trebuie,dar o zic,domnule Tolo,sunteti un adevarat jurnalist,scriitor,nu trebuie multa scoala sa iti dai seama ca aveti un talent extraordinar in a scrie pur si simplu,iar pentru domnul Ioanitoaia ii doresc multa sanatate si sa revina acolo unde si-a petrecut cea mai mare parte din viata lui…

vali postolache • 15 martie 2012, 10:07

multa sanatate domnului IOANITOAIA SI SA CONTINUATI sustinerea fotbalului curat.

silviugrig • 15 martie 2012, 10:11

Cinste tie,JURNALISTULE!
Sanatate,nea OVIDIU!Te-am citit,te-am ascultat la radio,te-am vazut la televizor.Esti membru al familiei mele chiar daca nu stii,nu-i asa?

ba(la)nel • 15 martie 2012, 10:12

Ar fi multe de spus, legat de acest articol…sa ne rezumam doar la ce e mai important: „bafta, nea Ovi!” si „bravo, Catalin!”.

George • 15 martie 2012, 10:12

Multa sanatate domnule Ioanitoaia!

Flaviu • 15 martie 2012, 10:16

Primul contact „live” cu domnul Ovidiu e de pe vremea regimului comunist cand avea o emisiune Luni seara la radio despre Divizia B – ascultam analizele lui, Sibiul fiind pe vremea aceea in B. Imi placea vocea si capacitatea de analiza. Ulterior am descoperit chipul prin intermediul „procesului”…Va doresc sa iasa totul bine si sa ne bucurati multa vreme de acum inainte. Multa sanatate!

fanulumocanu • 15 martie 2012, 10:19

Domnul Ioanitoaia e norocos(sau merituos) ca are un om ca tine in apropiere . Generozitatea ta imi face ziua mai buna.

TESTAMENTUL lui Ovidiu Ioaniţoaia | Lucreaza De Acasa – Arhiva de Stiri • 15 martie 2012, 10:20

[…] Textul complet pe tolo.ro. […]

alex • 15 martie 2012, 10:23

Felicitari, Catalin! Si multa sanatate domnului Ovidiu!

Virgil • 15 martie 2012, 10:23

Frumos si inaltator.
Emotionant.
Cel mai frumos laudatio.
Asteptam articolele de dupa operatie scrise de amandoi.
Suntem aici si va asteptam neaparat.

Liviu • 15 martie 2012, 10:32

Sanatate nea Ovidiu,sanatate maxima..!CRAIOVA NU MOARE NICIODATA..!

fotbal • 15 martie 2012, 10:33

am citit o poveste cu oameni despre oameni care descopera, exploreaza si experimenteaza viata in toate nuantele ei, fara picatura de lehamite. un adevarat curcubeu.

va previn pe amandoi ca nu s-au terminat culorile, tin pumnii stransi, succes!

victor L • 15 martie 2012, 11:05

Frumos din partea unui coleg mai tinar.
Si sa treaca cu bine hopul.
Deci, sanatate.
Dar cam multi ditirambi, dle Tolontan, si nu face bine la CV: omul perfect.

sevilla86 • 15 martie 2012, 11:19

Ce clipe frumoase am trait cind am citit acest articol,si pentru a nu tulbura frumusetea acestor clipe imi propun sa nu mai citesc astazi ziare! Domnului Ioanitoaia cu prietenie multa sanatate!

Ziaristu’ • 15 martie 2012, 11:21

Fara obscenitati nu poti prietene?
Sanatate OVIDIU IOANITOAIA!!! Dumnezeu sa te aiba’n paza!

CristiT • 15 martie 2012, 11:27

Frumos !
Multa sanatate d-lui Ovidiu.

andreas • 15 martie 2012, 11:31

frumos gest. Multa sanatate.

Cristina Bijuterii Argint • 15 martie 2012, 11:31

Este genul de articole in care s-a pus suflet cand a fost scris, fara cea mai mica greseala permisa. Sunt incantata cand unele persoane abordeaza astfel aceste articole si sa speram ca totul va fi bine dupa operatie.

dan • 15 martie 2012, 11:33

Sanatate, nea Ovidiu!

marius manea • 15 martie 2012, 11:46

Dumnezeu are grija de oamenii buni.
Curaj domnule Ioanitoaia si apoi inapoi la munca. Redactia are nevoie de dumneavoastra la fel de mult cum dumneavoastra aveti nevoie de ei.

Octavian Stăncioiu • 15 martie 2012, 11:49

Doamne-ajută, multă sănătate domnului Ioaniţoaia!

drstoica • 15 martie 2012, 12:01

„gramatica, logica si subiect.” si pasiune.
Esti ziarist, Tolo! Ziaristul lui Ioanitoaia. De-ar fi macar jumatate dintre jurnalistii romani asa…
Articolul asta e o oaza de normalitate, o lectie si o placere trecatoare…

viorelu • 15 martie 2012, 12:05

sanatate si numai bine!

Ciprian • 15 martie 2012, 12:15

O cultura proletara si el stie foarte bine asta ca nu e prost. Formatia de Stefan Gheorghiu se simte la fiecare cuvant. Plus a fost printre primii care au adus tzatze in talk show-uri.
In rest, numai sanatate.

chimir sen • 15 martie 2012, 12:22

Are si nea Ovidiu termen pe 20 martie si noi nu stim ? Acum , fara gluma , multa sanatate !

Godot • 15 martie 2012, 12:22

Încerci să fixezi în conştiinţa publicului nişte repere, inaccesibile din afară, doar din urmărirea activităţii, despre personalitatea d-lui Ioniţoaia. Şi profiţi de contextul emoţional, supralicitând. Dacă Ioaniţoaia se alintă, şi înţeleg asta, nu înţeleg care-i fişa ta, de unde şi la ce bun evocările astea?! Pentru că, pedalarea pe tuşe deschise – ignorând total restul – nu poate fi de înţeles decât într-o situaţie dramatică, în care „…numai de bine”, ceea ce, cum singur spui, nu-i cazul. Ceea ce sugerează că profiţi, pentru o agendă proprie. E scris foarte bine, dar e manipulare cap-coadă.

Link-urile de joi (47) • 15 martie 2012, 12:36

[…] Testamentul lui Ovidiu Ioanițoaia.(un articol foarte frumos) Link […]

Adam Hristian • 15 martie 2012, 12:50

“… Doar mă fute la cap cu titlul…”

Domnule Catalin Tolontan,

Aceasta formulare va stigmatizeaza, va altereaza articolul si imaginea publica si contribuie la degradarea comunicarii intre oameni.

Meditati la cuvintele lui Dumnezeu:

“ Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit (Matei 12:35-37).”

Gruiţă • 15 martie 2012, 12:50

Cătăline am trei obiecţii referitor la acest articol:

1. Nu ştiu cum îţi permiţi să pui asemenea articol lângă poza unui copil (vreo cinci ani) încrâncenat, cu ură şi duşmănie (nu sunt sinonime în privirea lui) pe rictusul încremenit pe faţa lui. Ce mesaj transmite acel articol?
2. Ovidiu Ioaniţoaia este unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti nu cel mai mare ziarist cu rubrică zilnică. Din punctul meu de vedere Dumitru Păcuraru este mai mare ziarist decât Ovidiu Ioaniţoaia. Dacă nu-l cunoşti nu înseamnă că nu există. Dacă vii la Satu Mare am să vă fac cunoştinţă şi ai să cunoşti şi un alt fel de redacţie. Ar fi o experienţă nouă pentru tine.
3. Foloseşte te rog cuvinte din dex. Sunt copii cărora le-am recomandat să-ţi citească blogul pentru că au ce învăţa. Nu vreau să-mi pară rău!

baixinho • 15 martie 2012, 12:57

„Știm, de pildă, că Ioaniţoaia este ultimul mare ziarist al generaţiei lui care ţine o rubrică zilnică”. Cătă, aici te înşeli!

dinu gh • 15 martie 2012, 13:01

pasiune talent munca fm munca.sunt convins ca o i va dainui ca un imens jurnalit,spion ,,,poate.spion al pasiunii neostoite al lucrului frumos si trainic.sanatate si felicitari.au ramas putinijurnalisti adevarati.

Sebi Raducu • 15 martie 2012, 13:03

Omul e condamnat să-și satisfacă viciile, altfel ar fi un simplu individ cu membre superioare și inferioare. Mereu noi vrem să trecem peste o etapă superioară și uneori reușim, dar cu multe efecte pe termen lung care duc într-o negură.

Primul meu sef • 15 martie 2012, 13:06

[…] Catalin Tolontan in “Testamentul lui Ovidiu. Adevaratul testament” – Gazeta Sporturilor – 15 martie […]

adi • 15 martie 2012, 13:14

Respect pentru domnul Ioanitoaia, dar dintre voi, restul, jumatate isi bat joc de aceasta meserie, scriind articole subiective !

GARDA VECHE,STIINTAe • 15 martie 2012, 13:15

Ovi!
U,Young Fella!
Vorbesc cu tine, in 1968, URSS, a evitat sa-ne cunoasca muschii, amandoura, precum sti’ am fost la un pas sa fim concentrati, si-ti amintesti deviza? pe-aici nu-se trece.Deci, nu astept schimbari, ci un nou articol scris de tine, la Gazeta. ESTE ORDIN.

Tolo!
Sti la ce se refera Ovi, cand zice ca, are posibilitatea sa treaca repede la urmatorul subiect!?
Copiii Batrani nu recunosc minciuna, adica sunt scuzati daca se scapa, c-o contra-n plus. 100% elevii-‘si inteleg profesorii…

Lucian • 15 martie 2012, 14:06

Minunat! Felicitări pentru Cătălin Tolontan şi sănătate domnului Ioniţoaia. Totul va fi bine!

anonim • 15 martie 2012, 14:14

Pacat de fraza:”Doar mă fute la cap cu titlul, poate lucra la o virgulă un sfert de oră, încremenit ca un călugăr în meditaţie.”

cristimh • 15 martie 2012, 14:17

multa SANATATE DOMNULUI IOANITOAIA si atit,multa sanatate.

dan • 15 martie 2012, 14:31

Sa ne pretuim semenii valorosi cat sunt in viata. Avem boala asta sa-i descoperim atunci cand e prea tarziu.
Multa sanatate domnului Ioanitoaia si reintoarcere grabnica la condei!

MACARAGIUL • 15 martie 2012, 15:00

multa sanatate … Polonule!

Testamentul lui Ovidiu. Adevăratul testament

Comentarii (164)Adaugă comentariu

Comentează

Știrile momentului pe gsp.ro