Comisia Europeană reclamă fapte penale la gala organizată de Obreja și finanțată de Udrea. Obreja: ”Ăștia de la DLAF se trezesc de dimineață și acuză lumea”

de Mirela Neag, Gabriel Berceanu și Cătălin Tolontan

joi, 26 aprilie 2012, 8:52

de Mirela Neag, Gabriel Berceanu și Cătălin Tolontan

Nimeni nu și-a dorit această confirmare, dar ea a venit. Nu ne-am dorit-o pentru că ea va costa. În primul rînd, va costa bugetul. Restul îl vor stabili procurorii și, eventual, judecătorii.

DLAF, departamentul de luptă antifraudă și biroul de legătură din România al antifraudei de la Comisia Europeană (OLAF) a sesizat DNA în legătură cu posibile acte de corupție și alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja în organizarea Galei meciului Bute – Mendy, din 9 iulie 2011, informează Mediafax.

Înainte și după gală, Gazeta Sporturilor a derulat o campanie pe care Elena Udrea și Rudel Obreja, în mod vehement, au numit-o drept „mincinoasă”. Ziarul a atras atenția asupra situației unice în lume ca un meci profesionist de box să fie finanțat cu bani europeni.

În total, ministerul condus de Elena Udrea promisese aproape 2 milioane de euro, din care, pe 1 noiembrie 2011, a anunțat că va plăti 1,53 de milioane de euro firmei organizatoare, Europlus Computers,  proprietatea lui Rudel Obreja. Motivația ministerului turismului a fost promovarea brandului turistic al României.

Ministerul și-a însușit cît a cerut Obreja
Atît Elena Udrea, cît și Rudel Obreja au insistat în vara lui 2011 pe ideea că tot cazul expus de Gazeta Sporturilor vădește „lipsă de patriotism”. Ziarul a continuat să susțină că Rudel Obreja s-a plasat inclusiv în conflict de interese, el fiind simultan președinte al FRB și patron al firmei organizatoare a galei.

Conform agenților antifraudă, care au trimis constatările către procurorii români, „Obreja, ca președinte al Federației de Box, a dat dreptul de organizare unei firme care îi aparținea tot lui”.

În nota de control citată de Mediafax se arată că, mai apoi, firma Europlus Computers a lui Obreja a estimat valoarea serviciilor de promovare printr-un studiu organizat de The AdComp și că ministerul Elenei Udrea „și-a însușit evaluarea promovării”.

Banii au fost plătiți pe 1 februarie 2012
Potrivit inspectorilor DLAF, firma lui Obreja nu avea capacitatea de a presta serviciile de promovare pentru brandul turistic al României. Firma avea doar patru angajați, doi part-time cu două ore pe zi și ceilalți doi, part-time cu patru ore pe zi. Firma n-a angajat nici un specialist în domeniul promovării turistice, susține DLAF.

Raportul arată că, pe 1 februarie 2012, MDRT a plătit 8.116.800 RON către Europlus, care se împrumutase la BRD ca să organizeze gala.

Plata s-a făcut din bugetul României și urma să fie decontată din banii europeni. Dar rambursarea este blocată

Bilet de avion pentru propria fată
MDTR a încercat să obțină banii din Fondul European de Dezvoltare Regională și a depus o cerere pe 16 februarie, scrie Mediafax. Ea a fost stopată pînă la încheierea controlului, iar acum controlul arată că firma lui Obreja a invocat plăți de 239.493 de lei care nu pot fi recunoscute drept costuri de promovare.

S-au decontat inclusiv hainele la comandă ale lui Rudel Obreja și biletul de avion al Denisei Obreja, fata președintelui federației de box. Denisa Obreja este absolventă de drept internațional și l-a consiliat pe tatăl său în războiul cu AIBA.
Investigatorii europeni consideră nejustificate și alte cheltuieli, precum cazare și masă, dineul de după gala de box sau servicii de consultanță care au durat pînă în ianuarie 2012.

Bani, firme şi politicieni, reţeta secretă a Galei Bute. Iată ce scriam pe 18 iulie 2011.

Răspunsul lui Rudel Obreja: „Îi dau în judecată!…” Biiiip

– DLAF susține că ați decontat cheltuieli pe care nu le-ați făcut pentru Gală, ci în scopuri personale.

– Nu e adevărat! Ăștia de la DLAF  se trezesc de dimineață și acuză lumea, asta fac ei! Pentru niște rahaturi mă tîrăsc în noroi. F….. de b….

– Asta n-o consemnez.

– Ba consemneaz-o, Cătălin, că nu e normal ce mi se întîmplă! Societatea mea are și alte venituri și alte cheltuieli nu doar cele de la Gala Bute. Eu derulez și alte afaceri. Ei nu pot identifica dacă un euro l-am luat din Gala Bute și l-am cheltuit pentru altceva. Nici nu am făcut așa ceva. Am suportat din banii mei cheltuieli de societate! Nu pentru gala în care am promovat brandul României, mai spun o dată!

– Dar DLAF susține că în corespondența cu ei ați invocat și un bilet de avion pentru fata dumneavoastră.

– Păi ei mi-au cerut toate actele, nu doar cele ale Galei, și acum speculează și interpretează că ar fi fost cheltuieli pentru Gală. Unde am scris eu că alea sînt cheltuieli pentru Gala Bute?! Mă… (bippppp) Fata este asociat al societății, nu are legătură cu gala. Acum sînt în Uzbekistan cu afaceri, mă voi întoarce, îi dau în judecată, abia aștept să ajung în instanță să probez că am dreptate!

Comentarii (39)Adaugă comentariu

costibb  •  26 aprilie 2012, 21:10

cum oare sa mai mergem inspre bine cand toti „smecherasii” fura pe unde apuca?cum oare mai avem puterea sa mergem la munca,sa castigam un ban cinstit,cand altii fura si nu patesc nimic?se fura si inainte,dar acum s-a intrecut orice limita.

Doc  •  26 aprilie 2012, 21:18

Deci astea sunt fondurile „absorbite” cu care se lauda Base si Udrea!!

Jessica  •  26 aprilie 2012, 21:25

Politia, Justitia din Romania, DNA etc. ar trebui desfiintate iar Uniunea Europeana sa trimita oamenii lor. Am incredere in strainii care ne imprumuta cu bani, si deloc in toti acesti hoti MADE IN ROMANIA care fura la cea mai mica ocazie tot ce prind. Pe cine da Obreja in judecata? Observati cum toti sar ca arsi si sfideaza GRAVITATEA ACUZELOR.

Mirko  •  26 aprilie 2012, 21:38

Toata lumea spune ca printul e pe moarte. Cand o televiziune ca Antena 3 sau un site ca sport.ro va putea produce o ancheta in genul celor facute de Gazeta (transferuri, Ridzi, Obreja-Udrea etc), atunci vor muri ziarele. Adica never ever
Bravo GSP

radu  •  26 aprilie 2012, 21:55

Bute l-a lasat pe Obraja sa-i organizeze gala din Romania!
Ministerul Dezvoltarii si Turismului a platit suma ceruta de Bute si de Mendy pt a boxa la Bucuresti, inseamna ca si Bute e implicat!

Adrian  •  26 aprilie 2012, 22:08

Ce bine ar fi daca ati avea curajul sa duceti investigatiile pana la capat, chiar daca asta ar insemna sa mai cada din „mituri”!!! Ar fi bine sa luati la scuturat tot ce inseamna sportul romanesc la nivel de copii, cadeti, juniori, sa vedeti cata mizerie si cata nedreptate gasiti! Ca adult in Romania te lovesti zilnic de mizerie, coruptie, nedreptate, si cu toate astea trebuie sa mergi mai departe!!! Dar cand toate acestea se intampla copiilor nostri este de-a dreptul de nesuportat!!! Eu unul nu vreau ca cei doi copii ai mei sa traiasca intr-o astfel de tara, si nici eu nu imi doresc sa imbatranesc aici! Din pacate nu mai este nimic de facut, decat sa emigram in masa si sa-i lasam pe imbuibatii astia sa se „manance” intre ei!!!

jimerino  •  26 aprilie 2012, 22:40

radu, deci daca eu iti cer 50 de lei sa-ti fac curat in bucatarie si tu ma platesti cu bani furati de la vecinul tau, eu sunt partas la furt?

Broscuţa Oac  •  26 aprilie 2012, 23:02

Soluţia e evidentă: Lucian Bute să fie arestat preventiv.
În fond a luat mai mulţi bani ca Vasile Avram şi în plus e cunoscut ca un tip violent.

mihnea  •  26 aprilie 2012, 23:08

rudel e plecat dupa afaceri ! RUSINE

Riccardo  •  26 aprilie 2012, 23:14

Santem si vom ramane o tara de MANCATORI DE SEMINTE…

bogdan  •  27 aprilie 2012, 0:12

Nu aruncati grasimea inainte pe gratar! Nu va mai dati toti virgine, asteptati sa vedem ce se intampla. Obreja si-a luat injuraturi de la toata Romania, si a castigat de 2 ori la TAS impotriva AIBA „against all odds”. Eu nu cred ca sunt atat de prosti, cu toata presa pe ei si cu toate controalele sa fi facut ceva „smenarii”.Toata lumea este oripilata domnule in tara asta de cate ceva, l-am vazut pe Bute, campionul nostru MONDIAL, pare’se in continuare FARA ADVERSAR!

Marc  •  27 aprilie 2012, 0:14

Rudel o fi facut el una alta, dar in cazul de fata mi se pare ca i se pune in carca ceva aiurea. O firma da un decont de cheltuieli pentru un serviciu, daca este prevazut in contract. Obreja si-a incasat banii pentru ce a organizat si nimeni nu poate spune ca ne-a tepuit, pentru ca organizarea a fost ok. Mai departe, daca in decont a justificat si artie igenica fara sa aiba dreptul, atunci inteleg frauda. Biletul de avion daca nu era pe decont, de ce e in discutie.
Dupa stiinta mea numai un bolnav la cap se joaca cu bani europeni.
N-=o vad pe Udrea atat de naiva.

Marcu  •  27 aprilie 2012, 0:15

cine sa o consemneze pe Udrea in arest? Ce a patit Ritzi, ce a patit coaja lu Placinta, ce a patit fisa lu Base si casele ei, ce a patit Patriciu care a jumulit bani cu gramada prin Mic.Ro si Adevarul si le duce la faliment, ce a patit Mitica dragomir si mircea sandu care fura nesimtit, ce au patit impresarii si presedintii de club judecati.
Ce va asteptati sa pateasca Udrea si Obreja? se vor „BIPAII” impreuna si pe comisia europeana si pe justitie si pe noi romanii de rand.
Ca doar traim in tara lu papura voda … si cand o pleca el vine fratsu mai mic cu toti trasistii care au furat acum

steaua.libera  •  27 aprilie 2012, 0:57

Obreja e tot un fel de Sandu!

Ghelase Victor  •  27 aprilie 2012, 0:58

DLAF este un organism romanesc nu al Comisiei Europene. Si nu unul foarte credibil. De doi ani le-am sesizat mai multe nereguli comise de o agentie de implementare a fondurilor europene si va arat raspunsurile lor in care bat campii. Sau fac eschive mai ceva ca Obreja cand boxa. N-a facut nimic omu’… Nici el nici Udrea…

Obreja anunta ca va da DLAF-ul in judecata! | Ofsaid  •  27 aprilie 2012, 1:54

[…] Pai, ei mi-au cerut toate actele, nu doar cele ale Galei, si acum speculeaza si interpreteaza ca ar fi fost cheltuieli pentru Gala. Unde am scris eu ca alea sunt cheltuieli pentru Gala Bute?! Fata este asociat al societatii, nu are legatura cu gala. Acum sunt in Uzbekistan cu afaceri, ma voi intoarce, ii dau in judecata, abia astept sa ajung in instanta sa probez ca am dreptate!”, a afirmat Obreja, potrivit site-ului tolo.ro. […]

mieusa  •  27 aprilie 2012, 2:26

Daca tu imi ceri 2 milioane sa-mi pui mutra pe prima pagina la ziar,iar eu ți dau, pe cine intereseaza cum cheltuiesti tu banii ? O gala de box profesionist nu este organizata de FRB.

Cocina  •  27 aprilie 2012, 2:54

Stati calmi oameni buni ca acest suspect Rudel Obreja va fi decorat in cateva zile.
@ costibb – „shmecherasii” a furat totul din conturile Romaniei (asa zise ale lui Ceausescu) din Elvetia, imediat dupa acea revolutie falsa din 1989 facuta de Iliescu si acolitii/shatra lui. Faza tare este ca OCCIDENTUL stie cine si cui i sa dat banii, OCCIDENTUL rade cu un ochi la cat de shmecheri se cred acesti talhari ai Neamului Romanesc, si cu celalalt ochi OCCIDENTUL plange la cat de prost este Poporul Roman.

Hai cu moţiunea aia! « Mihai Hristea  •  27 aprilie 2012, 5:35

[…] mai aflat de pe blogul lui Cătălin Tolontan că se cam împute treaba pentru Elena Udrea şi Rudel Obreja într-un caz de posibilă mânărie. Chiar uitasem de povestea […]

Comunicat Gala Bute  •  27 aprilie 2012, 7:35

Directia de Comunicare

26 aprilie 2012

In vederea unei corecte informări a publicului cu privire la sesizarea inaintată Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de către Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), legată de organizarea Galei de Box dintre Lucian Bute și Jean-Paul Mendy din data de 9 iulie 2011, de la București, Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului (MDRT) face următoarele

Precizări

1. Sesizările DLAF se referă strict la activitatea societății comerciale
care a organizat gala de box, nu la activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Evenimentul a fost organizat de o societate privată, nu de către MDRT.

2. Implicarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului in
organizarea galei de box constă doar in achiziționarea unor servicii de publicitate pentru promovarea brandului turistic național al Romaniei in timpul galei și a celorlalte evenimente conexe.

3. Procedura de achiziție publică pentru desemnarea prestatorului de
servicii de publicitate pentru acest eveniment a fost stabilită in conformitate cu procedurile legale in vigoare, așa cum sunt ele prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii (Articolul 122).

4. In urma analizării respectării prevederilor contractului de prestări
servicii de publicitate dintre Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și societatea comercială care a organizat gala de box, MDRT a constatat că nu toate activitățile stabilite in contract au fost indeplinite și, prin urmare, așa cum prevede contractul, a achitat doar o parte din suma inițial stabilită. Astfel, MDRT a decis să achite doar 1,54 de milioane de euro (fără TVA), in timp ce suma inițial stabilită in contract a fost de 1,93 de milioane de euro (fără TVA).

Pentru o corectă informare a publicului cu privire la acest subiect le
solicităm redactiilor care au transmis informatii gresite să le rectifice in conformitate cu adevărul.

Totodată, informăm jurnalistii sau alte persoane interesate de acest subiect că MDRT le stă la dispozitie cu toate informatiile de care au nevoie.

Biroul de Presă

cezar prusac  •  27 aprilie 2012, 7:40

asa si? ei spun noi mergem ai departe … ma rog Obreja …

gigel  •  27 aprilie 2012, 8:14

sincer, fara combinatia asta, care nu mi se pare grosolana, nu-l vedeam noi pe Bute la Bucuresti niciodata. Sunt servicii prestate la cererea beneficiarului, banuiesc ca nu a vrut cu forta sa dea banii ministerul…

pifulet  •  27 aprilie 2012, 8:30

cum reusesc unii sa centreze si tot ei sa dea cu capul?!!?!!

mosu  •  27 aprilie 2012, 8:44

Pe vremuri cand era Francisc Vastag antrenor la lot ne intorceam de la europene si mondiale cu cate 5,6,7 medalii.Acest asa zis manager, care se pare este mai degraba infractor,a reusit sa-l sape si pana la urma omul a plecat pentru ca nu suporta mediul infect creat de Obreja.Din pacate in box in loc sa-i avem activi pe Feri,Doroftei si sa impuna ei modul de lucru noi il avem pe Rudel care isi strange pe langa el tot felul de nulitati care nu au curaj sa spuna nimic.Acum sta pe langa Lucian Bute si ne toarna tot felul de gogosi cum ca bietul Lucian nu stia nici nu stia sa se stearga la gura pana nu a aparut el salvatorul natiunii.Du-te mai Rudel in PDL alaturi de toti hotii!Poate te face Basescu consilier pentru merite deosebite.

Cătălin Tolontan  •  27 aprilie 2012, 8:52

Broscuţa Oac: buna ironia la adresa DNA. Probabil ca rid si ei citind-o.

Ghelase Victor: DLAF e romanesc in sensul ca-si desfasoara activitatea in Romania, dar este exact ceea ce am scris: institutia care protejeaza interesele contribuabililor europeni in RO si contactul OLAF (CE)

Smart O  •  27 aprilie 2012, 10:02

Poate ca omul e nevinovat , chiar daca romanul are mereu cite o vorba ca daca-ti bagi miinile in miere trebuie sa te si cureti la un moment dat si de ce sa risipesti cind poti sa o lingi ,dar daca el e nevinovat cit de desteapta e scorpia de UDREA.Cred ca tot poporul s-a saturat de UDREA

Claudiu  •  27 aprilie 2012, 12:42

Domnule Tolontan, în România nu fură nimeni nimic, politicienii sunt niște îngerași, coborâți pe pământ pentru bunăstarea poporului român nerecunoscător, procurorii doresc cu ardoare să-i închidă pe toți cei care subminează economia națională(??!!) și își însușesc banii publici sau europeni, dar nu reușesc să prindă decât o femeie bătrână, care „fură” propria găină din ograda vecinei, etc.. În timp ce vă scriu îmi dau seama că ăsta nu e calculatorul meu, ci al altuia, dar al cui? A … este al dumneavoastră, dar ar fi bine să verificați pentru că poate m-am înșelat și scriu de la calculatorul altui coleg (o fi laptop?). Din păcate gluma nu ne poate scoate din rahatul (turcesc – ca să păstrăm un nivel elevat) în care ne afundăm pe zi ce trece, dacă nu cumva suntem deja intrați și ne scufundăm mai mult. Credința mea este că europenii spun că ceva e în neregulă pentru că e, dar cum la noi anormalitatea a devenit normalitate e normal ca eu să scriu acum de pe laptopul dumneavoastră. Și acesta tot al dumneavoastră e? Dacă mai afirmați asta ne întâlnim în instanță că nu se poate așa ceva să scrii de pe laptopul tău și să vină unul de nicăieri și să afirme că e al lui și să mai știe și cum e partiționat laptopul, parola etc.! Dacă stau să mă gândesc mai bine cred că vă dau în judecată pentru că ați intrat în laptopul meu și mi-ați violat intimitatea.
P.S. Asta e România de zi cu zi și va fi și mai rău din cauza obișnuitelor anomalii prezente pe tărâmul mioritic.

Annonymus  •  27 aprilie 2012, 14:23

Catalin, Rud(ot)el Obreja nu mai este presedintele FRB?
Cum sa mai mearga boxul romanesc daca seful lui este plecat cu afaceri in Uzbekistan, banuiesc ca personale (ale firmei sale Euro cuum se s-o mai numi), acum cand Olimpiada bate la usa?
Cred ca din aceasta cauza nici nu avem un lot reprezentativ la Olympiada sau macar valorors, pentru ca Rud(ot)el nici nu se intereseaza de acest sport, decat de afacerile sale.

Stranger  •  27 aprilie 2012, 16:48

Mai oameni buni, voi chiar ati asteptat sa vedeti ceva organizat corect in Romania? V-ati uitat cu atentie la fata lui Obreja? Puteti cere acestuia mai mult de o manareala romaneasca?

De la peste 10 000 km distanta, privesc spre Romania si ma doare… ce natie de ratati am ajuns!

Miki Maus  •  27 aprilie 2012, 18:20

@Stranger:
Voi, ăştia de la 10000 km distanţă, n-aţi putea să vă ocupaţi ceva mai mult de ţările în care trăiţi acum şi ceva mai puţin de ţara în care trăim noi?
Ar fi mai bine pentru toată lumea.

Cheetah  •  28 aprilie 2012, 0:25

Draga Domnule Tolontan,
Pentru ca nu stiu, am rugamintea sa clarificati si urmatoarele chestiuni importante:
1. Inteleg ca banii acestia au fost cheltuiti de MDRT pentru publicitate in interesul promovarii turismului in Romania. De ce nu au fost platiti unei firme de publicitate specializata in astfel de actiuni tip promo, care la randul acesteia ar fi contactat organizatorii galei de box si mediile de informare cu audienta semnificativa?
2. De ce nu s-a organizat licitatie publica pentru selectarea acestei firme de publicitate?
3. Daca totusi s-a organizat licitatie, putem sti si noi ce caiet de sarcini a prevazut criterii care sa permita unei societati cu 4 angajati(doi cu program de doua ore si alti doi cu 4 ore) sa castige un contract de 2mil. de euroi atat de usor?
4. O gala de box la acest nivel mai are multe alte venituri, ex. drepturi de televizare (iar publicitate…. cam dubios…), bilete la meci, agentii de turism – hoteluri – restaurante – bilete avion, micii comercianti la gala, publicitate on line, presa scrisa, etc. Cine a incasat aceste venituri si care sunt acestea, comparativ cu suma cheltuita de MDRT pentru publicitate in interesul turismului romanesc?

Va multumesc daca lamuriti si cele de mai sus, cred ca am intelege si noi mai bine cum se pune problema in domeniu.
Cred ca la fotbal si, in general, la orice competitie cu audienta internationala semnificativa e aproximativ la fel, nu difera mult.
Conteaza cine plateste banii, cine ii ia si mai ales pe ce cheltuie acesta banii pe care i-a luat. Obtine rezultate masurabile scontate, intoarce banii investiti, fie acestia si bani publici?
Multam din nou!

Murmurel  •  28 aprilie 2012, 1:54

Banii astia „enorm de multi” pe care i-a incasat Obreja sint pretul apartamentului fetei lui Basescu. Nu il puteti suferi pe Obreja sau e numai invidie? La fel ca politia, lasati pestii mari in pace si arestati plevusca. Gainarii de genul „gala Bute” se petrec zilnic si cu sutele. Asa nu se va schimba niciodata nimic!

bubu  •  28 aprilie 2012, 15:19

sa ii bagam la pantograful de minciuni,sa vedem adevarul,le ajunge funia la git?

bezea-fursec placinta  •  28 aprilie 2012, 15:23

eu nu ma fac parlamentar,sef de federatie,ca ajung la brutarie si ma bate mama

Tmr  •  28 aprilie 2012, 21:44

De teamă că nu li se va citi articolul, cei trei mari ziariști au pus tot conținutul în titlu!

George  •  2 mai 2012, 9:55

Toata stima D-le Tolontan pentru activitatea d-voastra. Ma bucur ca mai exista oameni care cauta adevarul chiar si acolo unde toti ii spun „las-o, ba, ca merge asa”.
Banii europeni sunt tot banii nostri (contribuim cu greu acolo, noi si altii care muncesc cinstit in alte tari din Europa) si e pacat sa ajunga la smecheri (mai ales smecheri tupeisti cu sustinere la cele mai inalte niveluri – cum e cazul lui Obreja).

NAE  •  3 mai 2012, 7:09

Pentru toti cei care sustin ca Obreja a tot castigat la TAS.CE A CASTIGAT? ESTE SUSPENDAT PANA IN OCTOMBRIE 2015 SI A PLATIT NUMEROASE SI CONSISTENTE AMENZI,ATAT EL CAT SI FEDERATIA. CE A CASTIGAT?

colonelul  •  11 octombrie 2013, 15:41

e car ca lumina zilei ca domnisoara batrana udrea a fost capul,dar ea nu poate fi acuzata ca e prezidentiabila.
e vinovat si „ragele boxerilor” ca a vrut si el niste bani nemunciti,si mai este si in conflict de interese.daca n-ar fi conflictul de interese nici un politician n-ar mai putea fura.
avand si firma cand ai o demnitate publica,numai asa se pot incheia contracte pe taiat frunze la maidanezi si sa castigi o groaza de bani.
justitia din Romania este oarba si are un picior din lemn.asa se explica de ce bombonel a facut numai cateva luni,lui voiculescu ii dau 5 anisori,becali la fel.
ati citit cum un primar din SUA a primit 20 de ani pentru coruptie?

colonelul  •  11 octombrie 2013, 15:56

e car ca lumina zilei ca domnisoara batrana udrea a fost capul,dar ea nu poate fi acuzata ca e prezidentiabila pe centura buzaului.e vinovat si „ragele boxerilor” ca a vrut si el niste bani nemunciti,si mai este si in conflict de interese.daca n-ar fi conflictul de interese nici un politician n-ar mai putea fura.avand si firma cand ai o demnitate publica,numai asa se pot incheia contracte pe taiat frunze la maidanezi si sa castigi o groaza de bani.justitia din Romania este oarba si are un picior din lemn.asa se explica de ce bombonel a facut numai cateva luni,lui voiculescu ii dau 5 anisori,becali la fel.a-ti citit cum un primar din SUA a primit 20 de ani pentru coruptie?

Comentează