Cum se numește acest oraș necunoscut, cu oameni care rîd?

Imaginea spune tot.

miercuri, 9 mai 2012, 12:43

Imaginea spune tot.

Familia bască Maruri, trei generații de microbiști, de la bunica imobilizată în cărucior și pînă la micuțul Aitor, care azi împlinește un an, se plimbă pe o stradă pietruită. E ca la ei, în Bilbao, acolo de unde colega mea Luminița Paul scrie, în reportajul trimis în țară, că „mersul pe jos înseamnă plimbare, nu alergătură”.

De la mesele de pe trotuar pe cei 5 spanioli îi privesc oameni la rîndu-le bine dispuși, cool îmbrăcați și surîzători. Te simți ca în Bilbao, inima oxigenată de vegetație a Țării Bascilor, sau ca în Praga, Salszburg sau Merano, acolo unde culturile se amestecă împreună cu spuma topită în cafea, pe terasele multiplicate la infinit.

De unde vine diferența? Străzile Bucureștiului sînt aceleași, doar nu s-au mutat clădirile, într-un secret marș nocturn, cu 2.000 de kilometri în vestul Europei!

Clădirile și străzile sînt aceleași, dar oamenii s-au schimbat. Oamenii și, mai ales, atitudinea lor.

Nu doar spaniolii, ci și românii zîmbesc în aceste zile aparte, cînd euforia finalei Europa League și asaltul a peste 25.000 de spanioli au așternut, de fapt, un sentiment de calm peste un oraș nevrozat.

E un paradox, dar pe deplin verificat. Pasiunea aduce serenitatea, pe cînd blazarea e cea care întreține, în timp, spirala dureroasă a nervilor. „Bucureștiul e un oraș neiubit, aceasta-i problema lui”, scria cîndva Andrei Pleșu. Iar cînd devine iubit, cînd oamenii zîmbesc și se prețuiesc pe ei înșiși, totul se schimbă.

Mă uit încă o dată la fotografia de pe Lipscani și privesc imaginile care curg pe televiziuni. Oaspeții citesc ediția specială a Gazetei, scrisă azi în română și spaniolă.

Sînt secvențe frumoase, de la Ateneu și pînă la Otopeni, acolo unde un puști mă anunță, urmărind undeva din sudul orașului, cu urechile la aplicația de iPod care ascultă comunicațiile turnului de control, că avioanele sînt îndemnate să se miște încet pe pistă pentru că aglomerația e extrem de mare, mă uit și nu-mi pot reprima senzația că descopăr cum nodul acesta urban stresant și dezumanizant prin aglomerația lui cotidiană ascunde în burta lui un alt oraș, nenăscut.


E parcă o eliberare în București, e ca o zi chiulită de la școală, pe vremea cînd cinematografele se înșirau, tentante, „spre Kogălniceanu”, e ca atunci cînd totul a început în decembrie 1989, tulburător articolul lui Răzvan Prepeliță despre „proprietarii” finalei!

Și e ca atunci cînd Mircea Sandu, rămîn, ca ziarist, cel mai bun inamic al său, dar azi merită un elogiu, a aflat că are cancer și a spus familiei „Hai pe el!”, continuînd să viseze că va trăi să vadă această finală Europa League, pentru prima oară organizată în Estul Europei. A fost o finală nu doar improbabilă, dar și o finală pentru care a fost luat peste picior. O promisiune pe care Mircea Sandu și-a făcut-o propriei lui vieți și care, pentru cîteva zile, a schimbat surîsul unui oraș din Estul Europei.

Estul Europei? Nu știu. Micuțul Aitor își sărbătorește aniversarea pe o stradă civilizată și între oameni mari civilizați.

Dacă în unele țări capeți cetățenie născîndu-te acolo, mă gîndesc că Aitor Maruri, suporter al lui Athletic Bilbao, merită medalia unui strop de ploaie pentru că ne-a ajutat să ne vedem altfel în ziua în care el face un an și noi împlinim o speranță.

Comentarii (71)Adaugă comentariu

Georgero  •  9 mai 2012, 13:08

Multumesc! Am crezut ca mi s-a parut ca ne-am schimbat totusi un pic!

FotbalpePaine  •  9 mai 2012, 13:12

Uite cum ne vad si altii…
football.thestar.com.my/2012/05/09/europa-league-final-brings-respite-to-romanian-football/

mihai  •  9 mai 2012, 13:15

atricolul asta l-am mai vazut sau mi se pare?

marcu  •  9 mai 2012, 13:21

Nu cred ca ar trebui sa ii multumim lui Mircea Sandu pentru finala asta 9 si sa uitam de celelalte pe care le-a facut sau le face gresit sau …nu le-a facut deloc). Cum de asemeni nu cred ca ar trebui sa il elogiem sau sa ii multumumim lui Ceasusescu pentru faptul ca bulevardul unirii e mai mare decat Champ Elysee sau ca Palatul parlamentului este imediat dupa pentagon. Nu uitati cu ce vom ramane de maine incolo de pe urma lui MS.

Nu sunt suport infocat al niciunei echipe, sunt pur si simplu suparat ca ai nostrii copii nu mai vor sa fie ca Hagi, Petrescu, Popescu sau Raduciou, asa cum vroiam eu si cei din genertaia mea (am 33 de ani) ci vor sa semene cu Mesi, Ronaldo sau Falcao.

numai de bine

catalin  •  9 mai 2012, 13:21

Prea mult patetism in acest articol.
Nu uita ca traim intr-o tara plina de hoti la toate nivelurile si in toate domeniile inclusiv in fotbal dupa cum stim cu totii degradarea este totala vezi inclusiv evenimentele de aseara de la cluj.
Un eveniment ca acesta este doar ca o picatura intr-un ocean si nu poate din pacate schimba nimic.

popfrapol  •  9 mai 2012, 13:22

Foarte frumos articolul, felicitari!!!
M-am abtinut cu greu sa nu vars o lacrima. Din pacate uitam ce este important si ne uram, in loc sa ne bucuram de viata.
Si altii ar face orice ca sa ne vada la pamant.
Poate ne revenim si vom avea din nou acel spirit din decembrie 1989 si cel mai important acea unitate.
Inca odata felicitari!!!

repet  •  9 mai 2012, 13:23

ar fi bine sa incetam sa ne mai dam suturi in cur, care nu ne aduc un pas inainte, si sa incercam sa vedem ce putem schimba

Joo Ferenc  •  9 mai 2012, 13:28

Pot sa inteleg ca acest articol din editia tiparita vrea sa distraga atentia de la evenimentele incredibile care s`au intamplat la Cluj? Sau pur si simpla pastram tacerea pentru ca e mai simplu? Or evenimentul nu cere o opinie acum cand opinia publica are nevoie de informatii pertinente, toti gazetarii tac… nu este nevoie de probe mai evidente ca redactia prefera sa pastreze tacerea versus cateva randuri care sa justifice statutul de gazetar de sport. Multimim inca o data pentru atitudine ! 🙂

Adrian  •  9 mai 2012, 13:33

Ai pus punctul pe i.
Asta lipseste romanilor de pretutindeni… ATITUDINEA POZITIVA.
E greu sa o ai cateodata, mai ales cand nevoile zilnice te strang de gat, dar fara aceasta atitudine nu reusim nimic.

Vlad  •  9 mai 2012, 13:37

Total eronat. Aceeiasi oameni la ei in oras sunt cum suntem noi la noi in oras.

La fel si noi cand mergem in vizita in alt oras- Milano, Madrid, Bilbao sau Londra- suntem surazatori.

Ei sunt in vacanta, concediu. Au venit la o sarbatoare.

Raul  •  9 mai 2012, 13:41

Ca cineva care isi trece ziua prin centrul orasului in fiecare zi, pot zice ca e revigorant sa vezi chipuri descretite, indiferent de tara de provenienta, aceasta finala face oricum in parerea mea cat 100 de campanii ale doamnei Udrea

Dake  •  9 mai 2012, 13:42

Cu tot respectul, in ultima vreme ai devenit exact genul de jurnalist de umplutura ca majoritatea colegilor tai.

Acest articol, desi are o tema frumoasa, a trebuit transformat intr-o linguseala generala a unui gspist asupra … da … exact … gspului.

„E ca la ei, în Bilbao, acolo de unde colega mea Luminița Paul scrie …”

„e ca atunci cînd totul a început în decembrie 1989, tulburător articolul lui Răzvan Prepeliță despre “proprietarii” finalei!”

„Oaspeții citesc ediția specială a Gazetei, scrisă azi în română și spaniolă”

Ai ajuns sa fortezi comparatii care nu au ce cauta in acele fraze, nu ca ai vrea sa trensmiti ceva, doar pentru un pretext de a pune un link catre alte articole ale colegilor.

Ai ajuns sa faci generalizari fara nici o noima, care suna ca o reclama de teleshoping: „prodului nostru e cel mai tare, toata lumea il foloseste”. Nu stiu daca e cineva in masura sa stabileasca „ce citesc” oaspetii.

Apoi, in final, ca sa pastrezi ritmul, ai mai adus si un mic elogiu entitatii numite M Sandu, ca asa a facut si „nea seful Ovidiu” in articolul de azi. Intr-adevar, la noi se pare ca 20 de ani de furt se sterg imediat; este de ajuns o singura zi.

Ce sa mai, „Ceausescu PCR” trebuia sa mai scrii la final si era tot tacamul complet.

Numai bine !

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2012, 13:44

hans: ai dreptate, multumesc, scuze, am modificat!

dake: ok, nu mai citi jurnalisti de umplutura, citeste-i pe cei buni

Joo Ferenc: ai inteles exact, nu doar editia speciala, nu doar acest articol, dar insasi finala a fost adusa de UEFA in Romania ca sa acopere scandalul de la Cluj de la U – CFR. Iar noi, ziaristii, sintem parte a acestui complot in care toata omenirea a intors ochii de la ce e mai important.
Chiar: ai citit cumva ziarul unde, la Cluj, scandalul e pe pag1? 🙂

jules  •  9 mai 2012, 13:45

Catalin are mare dreptate! Ma gandeam, aseara cand ma plimbam prin centrul vechi al Bucurestiului, ce putin ne trebuie, noua romanilor si bucurestenilor in special, sa capatam si noi un pic de respect de sine, atunci cand i-am vazut pe spanioli fericiti pe strazile noastre. Ce mult a insemnat, pentru mine unul, sa vad ca acest oras poate si el semana foarte bine si foarte usor ,in acelasi timp, cu un mare oras din Europa, si mai ales atunci cand i-am auzit pe spanioli scandand numele Bucurestiului.
Nu stiu de voi insa azi de dimineata a fost prima data in ultimii ani cand nu am fost nervos pe aglomeratia din trafic.

sosocata  •  9 mai 2012, 13:45

de adaugat: „FotbalpePaine” circul din campionatul noastru cu batai, 3-0 prin birouri la bozgori, suspendari intr-o singura directie ale unei echipe din campionat si favorizarea altora bine cunoscute….

denisa  •  9 mai 2012, 13:46

ce prostie de articol! uitati-va la poza…numai zambete…pfaii

geronimo72  •  9 mai 2012, 13:47

superba poza! spune multe despre „ceilalti” locuitori ai europei…despre felul cum vad ei viata, cum o traiesc, cum se bucura. din pacate pt poporul roman, „altii” nu’l „lasa” sa fie european, sa traiasca si el la randu’i asa cum stie si cum merita! ce e si mai grav este ca ceea ce „altii” ne’au facut(si inca ne fac) lasa o mare amprenta asupra genei acestui popor…din pacate…

Cristi  •  9 mai 2012, 13:48

Domnule Tolontan,am o rugaminte va rog! E posibil sa contactati vreun oficial roman, si sa ne spuna cu exactitate cu ce fel de aparate foto avem voie sa intram pe stadion?! Am inteles ca sunt interzise cele profesionale ( banuiesc ca cele cu obiectiv detasabil, dar daca nu au ob. detasabil? ), insa cele semi ? sau cele care nu sunt compactesiintra in categoria ptamatori, darseamana cucele profesionale? De unde stim noi, ce fel de aparate foto considera BGS-ul si Jandrameria Romana ca fiind profesionale? Va multumesc!

danms  •  9 mai 2012, 13:50

Bravo pentru articol, bravo pentru noi, românii, pentru că, iată, dăm semne „de viaţă” !!! Ne trebuie atât de puţin să ne revenim … (nu mă refer doar la fotbal !) DOAMNE OCROTEŞTE-I PE ROMÂNI !

nu contează  •  9 mai 2012, 13:51

Articolul din comentariul 2 al lui „FotbalPePaine” e mult mai adecvat, obiectiv, bun, realist, etc.. etc..

Sunt curios cât a umblat după fotografia asta, în care, poate nu văd eu bine dar nimeni nici măcar nu zâmbește, darămite să râdă 🙂 !

vasim  •  9 mai 2012, 13:53

Sunt cu totul de acord cu acest articol!
Noi suntem prea negativisti, trebuie sa gandim pozitiv!
Sigur sunt hoti in Romania sigur exista coruptie la noi dar daca suntem cinstiti cu noi insine coruptia incepe de jos de la oamenii normali.
Daca fiecare ar fi mai atent sa numai dea si sa numai iia atunci o sa se mai indrepte lucrurile la noi!
Asemenea evenimente ne ajuta sa ne schimbam imaginea in exteriorul tarii!
Avem nevoie de o asemenea publicitate!
Va spun eu, daca in Romania au venit sa zicem 30.000 de spanioli acestia o sa mearga inapoi in Spania si o sa povesteasca fiecare la inca 10 spanioli despre Romania ai deja 300.000 de oameni care si-ai schimbat parerea despre tara noastra!
Asa ceva este de nepretuit!
Felicitari tuturor celor implicati in organizarea acestei finale si celor care au facut posibila construirea stadionului nationala fara de care acest eveniment nu era posibil!
Respect si felicitari!

C  •  9 mai 2012, 13:53

Titlul este sugestiv!
In sfarsit romanii zambesc! Nu ne e bine deloc, dar , acolo, in Centrul Vechi, pluteste o energie pozitiva. Oamenii si energiile lor se intrepatrund, iar locul acela ne ajuta sa traim cu adevarat.
Este minunat ca spaniolii ne percep astfel. Toata Europa ne va percepe astfel dupa aceasta finala. Ne-am pregatit, noi bucurestenii si aceasta finala va fi un succes din punct de vedere organizatoric!

Sa castige echipa mai buna!

Adelin Petrisor  •  9 mai 2012, 14:01

Bravo, Tolo! Si eu m-am simtit parca intr-un alt oras. Ieri, la stadion, inainte de un direct, am stat la o cafea impreuna cu colegii mei. Exact asta s-a discutat la masa: cat de mult ne-am schimbat in bine. De multe ori ne incapatanam sa nu observam asta. Si da, Mircea Sandu merita felicitari pentru ca s-a luptat sa aduca la Bucuresti o finala de Europe League.

Oldrap  •  9 mai 2012, 14:32

Felicitari domnule Tolontan! Iti marturisesc ca dupa ce ti-am citit articolul, ochii mei „old” imi sunt umezi. Bravo, TINERE!!!!!!!!!!!

vlad  •  9 mai 2012, 14:37

La stadion e deja omor, vin zeci de autocare, nu stiu de unde si ii debarca aici langa stadion desi baietii nu au unde sa intre. Sunt valuri valuri care se revarsa spre Pantelimon, Iancului…. ca unde sa se duca si ei??? Mi se pare o mare gafa organizatorica, sa faci niste fan-zone-uri dar sa nu iei legatura cu firmele astea transportatoare, sa-i lase acolo pe oameni, pt ca abia pe seara sa-i aduca la stadion.

Broscuţa Oac  •  9 mai 2012, 14:38

N-o să zâmbească mult timp. Nici românii, nici – mai ales – spaniolii.
A doua zi după petrecere te trezeşti tot în rahat.

dan  •  9 mai 2012, 14:42

Esti bun Catalin! Multumiri pentru articol. Starea e data si de implicarea in evenimentul de astazi, cei care nu sunt implicati si nu sunt in Bucuresti nu au cum sa-si dea seama de asta. Tine de bucuria interioara. Multumiri inca o data!

Liviu Musat  •  9 mai 2012, 14:42

Of…. De-ar fi in fiecare zi o asemenea finala in Romania… Ma rog, m-as multumi si cu o finala pe luna… Pana vom reinvata ca starea noastra naturala trebuie sa contina si zambetul!

un oltean  •  9 mai 2012, 14:45

frumos articolul pana la elogiul inchinat lui mircea sandu,putea el sa se gudure si sa aduca mii de voturi pe langa si pentru platini ca tot nu se intampla nimic daca nu se construia stadionul din banii nostri…STIINTAAAAAAAAA

Dake  •  9 mai 2012, 14:45

Pai, Catalin, asta am incercat. Am citit articolele celor care credeam ca sunt buni. Tocmai de asta am si lasat comentul. Sa iti spun, cu parere de rau, ca, incet, incet, te indrepti spre o alta directie.

In fine, nu cred ca era cazul sa iei o asa pozitie defensiva cu replici de liceu de genul „Nu iti place nu te uita”. Un jurnalist serios raspunde cu argumente, nu isi incruciseaza mainile, isi umfla buzele si spune „Nu ma mai joc”.

dan  •  9 mai 2012, 14:48

Legat de articolul lui Razvan Prepelita: Ce minunatie ca le-am trait pe amandoua: Revolutia si finala. Si nu oricum, nu de la TV, ci in direct! Stima!

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2012, 14:50

duke: si consideri ca reportajul luminitei de la bilbao e slab? mie mi se pare foarte bun,e multa gratie in el si reda starea de acolo, o stare pe care s-a cladit echipa din Bilbao. Si sint lucruri interesante, nestiute in Romania. asa cum recomand lucruri valoroase din toate ziarele, recomand cu placere si reusitele greu muncite din Gazeta.

Putem fi de acord ca nu sintem de acord.

andrei  •  9 mai 2012, 15:03

am gasit recent o reclama TV facuta special pt Athletico Madrid. Cred ca spune totul despre pasiune lor pt club. Si mesajul se potriveste cumva si pe viata lui Mircea Sandu „It keeps me alive”.

http://www.youtube.com/watch?v=l5m1l5d9r7M

Joo Ferenc  •  9 mai 2012, 15:04

Catalin cred ca m`ai inteles gresit 🙂

Am citit nu ziarul ci ziarele la primele ore ale diminetii… dar, poate ca din partea ta si a altori cronicari talentati am asteptari prea mari! Pe langa articolul cu Bilbao , la viteza de conceptie pe care cred ca o ai, cred ca o parere obiectiva nu ar fi stricat 🙂 Observ insa o usoara unda de aronganta… 🙂 Nu ar fi prima data cand nu imi raspunzi obiectual! 🙂

Bucurestiul acestor ore  •  9 mai 2012, 15:48

[…] mi se parea ca sunt iar patetic, da’, la dracu, uite peste ce am dat azi, si uite peste ce am mai dat, si mai am prieteni, atatia prieteni care gandesc ca mine, si acum m-a sunat si tata, e in centru, […]

Ninja-RO  •  9 mai 2012, 16:28

http://www.eitb.com/es/videos/detalle/882841/video-athletic-europa-league–retrasos-vuelos-bucarest/

Mai bine uita-te aici sa vezi cum au fost anulate sau intarziate zboruri spre Bucuresti. Poate ca aici om arata cum om arata, dar ce imagine vom avea acolo?

nelu borsan  •  9 mai 2012, 16:29

Si uite asa am ajuns sa vad si eu strazi spalate prin Bucuresti ( pe str. Maior I. Coravu, unde stau, parc-ar fi Beverly Hills !!! )si cainii maidanezi adunati din drum !!! Ce bine ar fi sa avem o astfel de finala macar o data la o luna !

victor L  •  9 mai 2012, 16:52

” …cu oameni care rid”?!?
Sub dictatura lu` Basescu? nu cred, aia erau trimisi de pirat pe strazi ca sa-i mintim pe straini.
Sau tocmai au inceput sa rida din cauza de schimbare de guvern?

juli  •  9 mai 2012, 17:21

Pacat ca noi am ramas cu obiceiurile de pe vremea lui Ceausescu, adica la evenimente vopsim gardul si inauntru-i leopardul, iar ulterior il mai si lasam sa-l sara

Luka  •  9 mai 2012, 17:53

Ce specimene avem printre noi!In loc sa se bucure pur si simplu,in loc sa renunte macar un pic la atitudinea negativista,pur si simplu nu se pot abtine sa nu carcoteasca,sa nu critice,sa nu improaste cu noroi,sa nu aiba indoieli,sa nu sesizeze probleme organizatorice.Cum am ajuns asa?De ce nu putem sa fim relaxati,normali?De ce nu putem invata de la altii sa lasam incrancenarea,rautatile noastre mioritice,criticile permanente,nemultumirea noastra perpetua si pur si simplu sa fim relaxati!Si fericiti!Si pozitivi!Macar asa din cand in cand…
Poate ne trebuie un pic de pasiune uneori!Sa ne scoata din atitudinea de „eu stiu cel mai bine,ma pricep la toate,am parerile cele mai pertinente”.Sa nu mai judecam atat!Sa traim mai mult,si sa simtim mai mult!

Noroc cu finala Europa League « Mihai Hristea  •  9 mai 2012, 17:53

[…] aflat de la Cătălin Tolontan că oamenii prin Bucureşti zâmbesc. Nu doar oaspeţii veniţi prin urbe, ci şi localnicii. Păi noi zâmbim politic. Înţelegeţi ce […]

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2012, 19:08

cristi: sa nu fie aparate foto cu obiective detasabile. Acesta este criteriul. Succes!

Cristi  •  9 mai 2012, 20:18

Domnule Tolontan, realizati ca sunteti scriitor? Jos palaria pentru articol!

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2012, 21:23

cristi: multumesc. Dar scriitori sint Stefan Agopian, Mircea Cartarescu sau Ioan Grosan. Eu sint ziarist.
Sint bucuros cind avem emotia in comun si cind reusesc sa va regasiti observatiile sau senzatiile in ceea ce sesisez si descriu. Atita tot.

Dani  •  9 mai 2012, 22:22

Simpatic articol, cu exceptia reclamei infecte la aplicatia „de iPod”. La cit de mult sta nefolosita, nici nu se mai stie daca este aplicatie pentru iPod sau iPad !

seinfeld  •  9 mai 2012, 22:37

Cand o echipa e condusa la pauza cu 2-0 intr-o finala de nare miza si nimeni nu sare la gatul echipei adverse, stii deja ca nu este Universitatea Cluj. UEFA va tolera asta. Dar nu stii niciodata ce va face infratirea FRF&LPF care zic ca fac fotbal in Romania, dar la comisii doar Dumnezeu stie cum vor invarti ele regulamentele. Ca invartirea e sistemul uzual in RO si nimeni nu poate schimba acest sistem, fiindca e asa de democratic ca e etern. 😀

stefan  •  10 mai 2012, 0:47

Domnule Tolontan,
nu v-am mai citit de mult articolele. Din varii motive nu am mai simtit nevoia sa va citesc, dar acest articol e cu adevarat bun, ma face sa va citesc si articolele viitoare. Ma bucura cand oamenii scriu despre o atitudine, asa cum ar trebui sa fie, nu doar in momente rare. Cred in Romania care zambeste si in romanii care au incredere in puterea atitudinii pozitive. E Romania in care vreau sa traies, Romania care acum prin Bucuresti odata cu finala Europa League a arat ca poate sa fie si altfel decat nevrotica, innvidioasa si golaneasca. Sper sa vad cat mai des articole care sa promoveze atitudinea pozitiva a vietii in Romania.
Va impartasesc parerea despre Mircea Sandu intru totul. Nu v-ati exprimat in privinta domnului Oprescu, indraznesc sa o fac eu. O organizare proasta a orasului pentru o finala, ieri plomba bvd. Basarabia… macar cu ocazia asta sa fi pus la punct zona stadionului.
Una peste alta o finala frumoasa si un eveniment benefic Bucurestiului, dupa turneul de tenis. Sa speram ca vor mai fi astfel de evenimente in anii ce vor veni.
Sanatate

Broscuţa Oac  •  10 mai 2012, 2:19

A meritat un sfert de miliard?

alex  •  10 mai 2012, 2:48

Frumos…asa am simtit si eu astazi pe cand ma plimbam printre toti spaniolii aia care parca nu stiau ce este aia rivalitate intre suporteri..vedeai suporteri de-ai madridului cum felicitau suporteri de-ai lui bilbao pentru costumatie..si invers.
Dar totusi, acum, seara, dupa meci auzeam scandare in centrul vechi si am zis sa dau o raita sa vad cum e dupa. SINISTRU! Scandarile nu mai erau cele de bucurie ale acelor oameni care mai ca faceau metroul sa deraieze cu sariturile si cantecele lor. NU! Erau grupuri de romani care il trimiteau pe Mitica la brutarie…
In plus, centrul vechi revenise la vechea mizerie si degradare…spaniolii cei veseli nu mai erau decat o mana de rataciti, dar ciocatele si arogantele pur romanesti erau la putere. Din cluburi, cafenele, berarii sau carciumi nu mai rasunau imnurile pline de bucurie ale celor doua echipe ci urlau basii muzicii house.
Din pacate, nu am invatat nimic, se pare. Incercam, ne dorim (a se vede ca nu ai loc sa scuipi in centrul vechi) dar vechile cutume rasuflate de aroganta si de petrecere…trista nu pot fi shimbate prin spoiala data de o organizare excelenta a unui eveniment spectaculos.
Pacat…
Ei vin, ne arata cum ar trebui sa ne distram, pleaca iar noi tot cu noi ramanem, de parca de abia asteptam sa plece sa ne recuperam locul de afisare si de epatare.
Pacat…
Atata bucurie si fericire cata am vazut zilele astea si cata mi-a fost indusa mie ar merita sa devina obisnuinta in acest oras ce se lupta cu el insusi…si pierde!

Cu ce-am rămas după finala de la Bucureşti? | El Lunes  •  10 mai 2012, 9:37

[…] – de netăgăduit -, mare parte din reuşita acestei finale a fost a românilor. Chiar şi presa română a fost la înălţime, profesionistă şi inspirată. Dar, pe de altă parte, aşa cum spunea […]

Comentează