TVR ia înapoi meciurile de la Dolce! Contractul cu meciurile a dispărut, vor apărea procurorii

vineri, 15 iunie 2012, 3:49

UPDATE: Dolce susține că prima tranșă invocată de TVR fusese plătită, iar a doua n-a fost achitată pentru că TVR a completat greșit o factură. Asistăm fie la o lovitură în forță din partea TVR, fie la sinuciderea aceleiași instituții. Dacă Dolce dă în judecată TVR și cîștigă, acesta va fi cel mai scump turneu final plătit din buzunar tot de contribuabil.

Lovitură de teatru: Noua conducere a TVR decide brusc să rupă contractul cu Dolce invocînd motive de neplată.

Am strîns mărturii din mai multe surse care descriu culisele cedării meciurilor de la Euro.  Cît va dezvălui azi noua conducere a TVR în conferința de presă în care va justifica ruperea contractului?

„Echidistanţă, vă rog!”, le-a cerut Radu Călin Cristea oamenilor din TVR, în prima şedinţă pe care a avut-o acum patru zile cu angajaţii.

Unii, care erau mai în spate, au înţeles „distanţă”. Și au pus distanţă de kilometri între foile contractului prin care TVR a cedat o parte din Campionatul European, Jocurile Olimpice şi Campionatul Mondial din 2014.

„Au dus părţi din contract acasă”
„O echipă întreagă s-a apucat să caute contractul”, îşi descrie uluiala cineva din interior. Actul nu a fost de găsit!

Nedumerirea s-a răspîndit pe holurile din „Dorobanţi” şi s-a propagat în frică.

Nimeni de la departamentul Sport, de la Juridic sau din Consiliul de Administraţie n-a putut să arate contractul complet de marţi pînă vineri. Documentul s-a volatilizat!

„Au invocat că e la Dolce, că e în nu ştiu ce fişet. Prostii!”, povestesc oamenii. Apoi au apărut doar unele părţi! S-a aflat că alte fascicule ale contractului au ajuns acasă la cei vizaţi de controlul lansat în TVR. „Le aducem acuşica!”, s-au scuzat aceştia. Vin mai greu.

Nu au dat datele nici propriului departament de comunicare
Ascunderea contractului a devenit, aşadar, o patologie în televiziunea publică.

Noi am crezut că îl pitesc de presă şi de oameni, dar îl ascund şi de ei înşişi. „În septembrie 2011, departamentul de comunicare a cerut datele contractului de sublicenţiere sportivă ca să putem să-l prezentăm publicului”, povesteşte cineva de la comunicare.

„Nu ni s-a dat nici acum contractul deşi l-am cerut de 10 luni!”
Angajat din TVR

Şi cum aţi comunicat? „Păi, n-am comunicat. A rămas că o să comunice Cosmin Cernat. Iar acum Cosmin trimite presa la noi”.

„Domnule director, faceţi o poză contractului cu telefonul mobil!”
Alt episod bizar s-a petrecut chiar la începutul Europeanului. Conform contractului, TVR poate difuza pe net meciurile pe care Dolce le dă în direct pe TV.

Surpriză! „Avem o înţelegere cu Dolce, nu daţi nimic pe net!”, i s-a spus unui om de la departamentul Interactive al TVR, departament care se ocupă cu dezvoltarea siteurilor.

„Cineva de la sport mi-a ordonat asta. Cică o păţim de la UEFA dacă dăm transmisiile pe net”, s-a plîns mai departe omul respectiv, nedumerit. L-au sunat pe Alexandru Lăzescu. Directorul a încercat să-l prindă pe Cosmin Cernat, care avea telefonul închis. „Le difuzăm”, a decis Lăzescu, epuizat.

Numai că, speriaţi de-a binelea, „aşa e în TVR, am început să ne ameninţăm între noi”, cei de la site nu au vrut să-şi asume riscul. „Difuzăm meciurile pe site dacă vedem că ne permite contractul. Altfel, nu le dăm!”, i-au spus subordonaţii chiar lui Lăzescu.

„Imaginaţi-vă ce s-a întîmplat! Lăzescu, şeful suprem al TVR, a transmis el însuşi de pe telefonul personal o poză a unei părţi din contract ca să ne convingă şi să putem porni meciul de site”
Angajat al TVR

Nu există TVR, există TVR-uri
Abia după ce au avut proba, oamenii s-au încumetat să facă transmisia pe site. „Pentru că aşa se lucrează în acest mamut. Nu există un TVR, există mai multe TVR-uri, fiecare cu interesul său”, spune altă voce. „Iar sindicaliştii, care acum fac pe curajoşii, au băgat instituţia în pămînt la fel ca şefii!”.

„Cei din Consiliul de Administraţie nu sînt împărţiţi pe partide, ci pe afaceri pe care le avizează. Dacă nu sînt parte, devin ostili”, sună descrierea din interior.

Romtelecom însuşi este siderat. Canalul său, Dolce, nu a ieşit încă public cu un comunicat „pentru că nu s-au simţit în nici un fel vinovaţi”. „TVR s-a dus la ei în 2010, într-un moment delicat pentru televiziunea publică, cînd n-aveau bani. Şi le-au propus să le vîndă mai multe lucruri: transmisii sportive, arhivă… Au negociat îndelung şi TVR s-a mişcat lent, parcă la un moment dat nici nu se mai grăbeau”, povesteşte cineva.

După aia TVR ajunsese în situaţia de a nu mai avea bani de salarii şi a accelerat. Dar într-o secretomanie neînţeleasă de nimeni.

„De data asta e groasă!”
„Hai, mă, scuteşte-mă! Ce faci tu e o descriere drăguţă”, îmi povesteşte altcineva din TVR. „De fapt, Lăzescu a tras cît a putut să se facă acest contract, l-a semnat şi s-a expus nu doar prin semnătură, ci şi prin alte lucruri, într-un mod inconştient”. Acelaşi om spune că „toţi şefii TVR au dat tunuri pe final de mandat”.

O ştire de ultimă oră spune că şefii din TVR vor comunica în această după-amiază cu publicul!

Probabil că s-a încheiat controlul. Triumful ar fi să fi găsit fiecare filă, sînt cîteva sute, din contract şi din anexe. „Lasă miştoul”, îmi zice, enervat, unul dintre personajele din interiorul televiziunii publice cu care vorbesc. „De data asta e groasă! Pun pariu că vor chema Parchetul. Vor fi obligaţi de ceea ce vor descoperi în toate contractele TVR să facă asta!”.

Le-au deblocat conturile
Dar, dincolo de episodul Euro, care va fi viitorul televiziunii publice?

Pentru că, de la sporurile acordate ilegal, „să ne lase cu salariile mici şi să facă publice veniturile cu sporuri cu tot!”, şi pînă la biletele la competiţii vîndute pe sub mînă, de la producţiile supraevaluate cumpărate din afară şi pînă la „oameni care nu vin cu lunile la serviciu”, TVR şi-a periclitat singură situaţia.

Planul era să dubleze taxa la 8 lei pe lună, după cum a dezvăluit ziarul Naţional. Vezi să nu! Taxa e, într-adevăr, mică faţă de cele europene, dar nu pare chiar momentul inspirat să le ceri telespectatorilor un ban în plus.

„Joi am avut salariile şi conturile erau blocate de către ANAF. S-a intervenit de sus de la Guvern şi, deşi nu ne-am plătit datoriile, ne-au deblocat conturile şi oamenii şi-au putut lua banii”
şef de departament la TVR

Pauză la tăiat gazele
Mulţi sînt nemulţumiţi, dar doar realizatorul Moise Guran a avut curajul să apere pe post instituţia. La care, culmea, e colaborator, nu angajat!

În rest, cei 3.300 tac. Tac fragmentaţi în tabere, supăraţi sau doar invidioşi, unii simţindu-se înşelaţi, iar alţii plictisiţi de cît au furat şi, vorba lui Radu Călin Cristea, echidistanţi la durerea celorlalţi.
Planurile Parlamentului sînt neclare. De fapt, planurile noii Puteri, ce să mai mimăm consultarea societăţii! Deocamdată Ponta a ridicat blocajul pe conturile TVR de au plecat tipii care voiau să taie gazele la poartă din Pangratti.

Ce variante pentru viitorul TVR gîndesc politicienii
Unele surse vorbesc despre un plan de restructurare, a o mia oară în ultimii ani, nici unul aplicat. „Cei care gîndesc aşa habar n-au de dimensiunile dezastrului. Doar în 15% dintre costuri pot fi operate tăieri. Deci, dacă tai 35% din 15% faci economii de 5% pe total. Groaznic pentru cei afectaţi, dar o glumă la scara celor 200 de milioane de euro cheltuiţi de TVR pe an!”.
O altă variantă la care se gîndesc politicienii este transformarea în instituţie integral bugetară, finanţată doar de la buget, fără ca oamenii să mai plătească abonament. „Dar asta va reduce salariile şi statul tot nu va avea bani să plătească”.

A treia cale. Originală
Versiunea desfiinţării şi înfiinţării, rostită de preşedinte şi aprobată, în ironie?, de premier, pare a se depărta.

„E cam dură desfiinţarea, dar ceva trebuie făcut”, a spus Ion Iliescu.

A treia cale. Cunoaștem asta. Avem exemplul în faţa noastră. România merge de 20 de ani pe a treia cale, începută cu cîteva casete ale Televiziunii închise în fişet şi cu un car de reportaj dispărut în ceaţă în timpul mitingurilor Opoziției.

Casetele şi carul s-au umflat, pînă au ajuns la 120 de milioane de euro datorii, costuri de 200 de milioane pe an şi o naţiune în căutarea unui contract.