Aveţi copii? Ei sînt medaliaţii de la Londra! Află cum îi văd pe puștii din Generația Digitală, cei care îi antrenează şi-i conduc

Cum îi caracterizează cei care și-au petrecut o viață muncind în sport pe copiii și tinerii generației facebook. Interviuri față în față cu foștii multipli campioni olimpici Petre Becheru și Elisabeta Lipă.

luni, 6 august 2012, 9:46

Cum îi caracterizează cei care și-au petrecut o viață muncind în sport pe copiii și tinerii generației facebook. Interviuri față în față cu foștii multipli campioni olimpici Petre Becheru și Elisabeta Lipă.

Au perspective diferite, dar ambele interesante și utile oricărui părinte și oricui vrea să înțeleagă Generația X a României. Cei doi au perspective care vin din lecturi neașteptate, din experiențe fabuloase de viață și din dorința, comună, pentru performanță.

Două dialoguri care vorbesc despre frumusețea diferenței dintre generații și despre rolul adevărat al sportului.

[tab: CAPITOLUL 1]

La 52 de ani, Petre Becheru antrenează puștii de 20 de ani ai halterelor și citește cărți ca să-i înțeleagă

A cîștigat o medalie de aur, ca sportiv, la Los Angeles în 1984, a luat două medalii ca antrenor aici, la Londra, “dar nu mă supăr dacă sportivii nu mă salută toată ziua, bună ziua!”. Petre Becheru stă lîngă președintele federaţiei, Nicu Vlad, o altă legendă a sportului românesc, și au aceeași sfadă amicală. “Nicule, dacă ai impresia că nu te bagă în seamă, e de bine, pentru că înseamnă că ai devenit de-al lor!”, îi zice Becheru.

Cei doi bărbaţi discută despre Răzvan Martin, bronz, și Roxana Cocoș, argint, puștiul de 20 de ani și puștoaica de 23 de ani care au retrezit mîndria halterelor noastre. Și care au răscumpărat eșecul unor sporturi mult mai titrate în ultimul deceniu, cum ar fi canotajul.

– Domnule Becheru e greu de lucrat cu sportivii tineri?
– Nu e simplu, dar eu sînt un om curios și citesc. Plus că am un băiat de aproape aceeași vîrstă. Într-o zi, soția m-a prins cu o carte, “Născuți digital”. Ce faci?, m-a întrebat. Păi vreau să-i înțeleg pe Martin și pe Cocoș, plus că avem un băiat de aceeași vîrstă, ai uitat?

– Cum sînt cei născuți în jurul anului 1989?
– Se uită direct la tine și-ți spun: ce poți face tu pentru mine? Sau, dacă nu ți-o spun, o simți clar. Adică se gîndesc: cu ce mă poți ajuta tu, ce valoare îmi aduci în plus, ce mă înveți concret ca să-mi folosească?! Așa sînt.

– Și altceva despre ei?
– Sînt grăbiți și se plictisesc repede. De aceea, ca antrenor, le ofer diversitate. Diversitate în program. În schimb, la rîndu-le, oferă în locul varietății o flexibilitate a propriului program.

“Balaurii bătrîni se antrenează mai greu duminica și se supără dacă nu știu totul din timp. În schimb, Răzvan, Roxana și ceilalți din generația lor acceptă imediat schimbarea orelor sau a zilelor de antrenament” Petre Becheru

Intervine și Nicolae Niţu, antrenorul de la clubul Steaua. Becheru îi pregătește la lot, Niţu la club. “De pildă, dacă nu iese bine un antrenament de dimineaţă, Roxana e gata imediat pentru altul după- amiază”, spune Niţu.

– Sînt docili la antrenamente, domnule Becheru?
(Se gîndește) Muncitori, da, docili, nu! Vor o recompensă imediată a muncii lor. Vor să vadă că progresează în antrenament și în rezultate. În al doilea rînd, se uită imediat la recompensa financiară. Sînt extrem de concreți, dar și corecți. Dacă i-ai păcălit o dată, cu banii sau cu orice altceva, te-ai lins pe bot de încrederea lor!

– Vă respectă?
– Da, simt asta. Dar mi-e greu să spun cum… Cum să vă zic, stați să mă gîndesc. (Se uită la Nițu, amîndoi simt respectul sportivilor și împreună caută răspunsul) De fapt, cred că ei își exprimă sentimentele un pic diferit de noi. Nu sînt explozivi. De pildă, dacă îi enervezi sau îi dezamăgești, te ignoră. Asta e forma lor de protest: te ignoră. Dacă te apreciază, îți caută prezența, da, asta fac! Îți caută prezența. După cum vedeți, ei sînt mai ușor cu vorbele și mai mult cu faptele.

– Deci nu ține cu amenințări?
– Ooo, nuu! Deloc. Astea cu “eu te-am făcut, eu te omor”, ce auzeam noi pe vremea noastră, nu funcționează la tinerii de 16-20-25 de ani. De fapt, tot ce înseamnă vorbe nu-i impresionează. “Nu ce-mi spui, ci ce faci tu pentru mine” e moto-ul lor. Nu înseamnă că ei cer de pomană, ci doar că sînt practici.

– Îi spuneați ceva lui Nicu Vlad despre salut.
– Da, Nicu se tot întreabă de ce nu-l salută. I-am zis că salută o dată, nu de zece ori pe zi. Tinerii de azi nu mai sînt protocolari ca noi și, într-un fel, atunci cînd îi simți relaxați față de tine trebuie să te bucuri. Ai intrat în tribul lor.

– Îi admirați?
– Da. Și mă bucur că am știut să intru printre ei și să-mi împlinesc visul pe care l-am avut cînd m-am lăsat de haltere. Atunci aveam variante pentru o viață mai ușoară. Dar halterele îmi oferiseră totul și mi-am zis “Nu lăsa sportul tău să moară!”. Uite că noi, generația mai cu vorbe și lozinci, și ei, generația pragmatică, am făcut împreună chestia asta frumoasă și halterele au înviat.

“Generația X, sau cum s-o mai numi ea, e formată din tineri mai iuți și mai inteligenți decît am fost noi. Dacă știi să-i iei, faci treabă cu ei. Sînt crescuți digital” Petre Becheru

[tab: CAPITOLUL 2]
Altă perspectivă asupra Generației X


”Cei tineri nu știu să moară ca să învie!” 

De Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Elisabeta Lipă, șefa federației de canotaj, vorbește despre lipsa dăruirii sportivelor tinere

Discuţia cu Elisabeta Lipă are loc pe acoperișul Ludgate Hill, o clădire din sticlă care face reverenţe către catedrala St. Paul, una dintre cele mai ușor recognoscibile imagini din Londra.

Aici e un bar posh, la cîteva sute de metri distanţă cupola de la St. Paul se imprimă pe cerul orașului. La St. Paul e îngropat Ducele de Wellington, iar cenușa Amiralului Nelson e așternută sub podea, chiar în centrul Domului.

Elisabeta Lipă arată de parcă are pe cineva îngropat acolo. Lacrimile îi sînt ascunse sub ochelarii fumurii. Dialogul începe de la generaţia tînără, unde ea are altă perspectivă decît Becheru, antrenorul de la haltere.

E și normal, puștiul și puștoaica lui Becheru au luat medalii, puștoaicele de la 8 plus 1 ale lui Lipă au scos, pentru prima oară în istorie, barca de pe podium.

– De ce plîngeți?
– Pentru că nu mi s-a întîmplat asta niciodată în viața mea! O asemenea umilință n-am mai simțit.

– Nu exagerați? Ați mai avut momente grele, ați mai pierdut curse.
– Da, curse am pierdut și eu, multe curse am pierdut. Dar nu așa. Nu fără să-mi explic, nu fără să simt de ce, nu fără să știu. Marea problemă nu e că n-am luat nici o medalie la canotaj, ci faptul că nu înțeleg ce s-a întîmplat.

– Și problema e că le-ați făcut “indolente” pe fete.
– Ce voiați să le spun? Să-mi maschez sentimentele? Așa sînt eu, gură mare, spun ce simt. M-am gîndit dacă nu cumva am greșit cînd le-am zis, repetat, înainte de Olimpiadă, dar și aici: măi fetelor, aveți pe umăr gloria bărcii și a României de dus!

– Poate ați exagerat și ați pus presiune pe ele.
– Da, așa ziceți? Și ce puteam să le spun: hai, fetelor, că am venit să fim și noi pe aici?! Eeeee, doar n-am ajuns noi, România, să fim pe aici!

– În fond, ce le reproșați?
– Că nu au murit ca să poată învia. Ăsta e păcatul tinerei generații. Noi asta făceam și asta e regula esențială a sportului de performanță. Să mori de efort, să mori de durere, ca să poți învia. Altfel nu ai nici o șansă. Ei sînt Facebook, Macebook, toată ziua, bună ziua! Cînd îi vezi, cu ochii în telefoane!

“Cînd echipa României intră în bază, trebuie ca toți ceilalți să se dea la o parte. Eu așa am fost crescută ca sportivă, asta le-am zis și fetelor” Elisabeta Lipă

– Și nu au fost așa?
– Păi, dacă erau ar fi fost pe podium. Uite, chiar și Getei Andronache, cu care sînt prietenă de o viață și care a muncit de cînd se știe în barcă, i-am spus: “Geta, nu e normal să-mi doresc eu mai mult o medalie decît tine”.

– Dar acum vorbiți cu fetele?
– Sigur, de ce să nu vorbesc? Eu cred că e normal să ne spunem lucrurile în față. Asta am făcut de cînd am venit la federație…

– Vorbim și despre federație, mai spuneți-ne, vă rugăm, cum îi vedeți pe cei din generația tînără.
– Nu sînt suficient de răi! Sînt buni, dar nu sînt răi. Nu mușcă din ei și din adversari. Nu înțeleg care este prețul performanței. Și, deși sînt inteligenți, uneori te dezamăgesc.

– În ce sens?
– Păi, uite. Îmi mai zice cîte o fată că ea ia rentă de campioană europeană sau mondială și-i ajunge. Măi fată, îi zic, păi nu e vorba doar despre bani. O să ieși la un moment dat, o să termini. Bucură-te de viața asta de sportivă. Ești între oameni civilizați, buni, trăiești cu o leafă decentă față de ceea ce se întîmplă în țara ta, de ce să nu-ți prelungești viața de sportivă?! Eu asta nu înțeleg. Să nu se supere nimeni, o spun cu mult respect, dar noi eram altfel, noi munceam altfel.

“Ce nu înțeleg cei tineri e că dacă nu te dăruiești total, dacă nu te consumi la maximum nu vei reuși. Știu că sună a slogan, dar arătați-mi un campion clădit altfel!” Elisabeta Lipă

– Poate că, pur și simplu, nu vor să facă sacrificii.
– Poate că nu vor. Dar atunci eu nu cred că vor izbuti. Aici avem păreri diferite. Dorința trebuie antrenată. Nu poți să-ți dorești și atît. Și prețul dorinței este îndîrjirea.

Facem o pauză în dialog. Își scoate ochelarii și-și șterge ochii. “Hai să vorbim despre ce am reușit să fac și despre ce n-am reușit. Și să-mi explicaţi de ce credeţi voi că trebuie să demisionez”, spune silueta vecină cu Domul catedralei St Paul. Asta va fi mîine.

Comentarii (35)Adaugă comentariu

yangtze67  •  6 august 2012, 10:24

Corect tot ceea ce spune d-l Bechereu !!!
Generatia DIGI este ff pragmatica . Nu mai tine cu zaharelu’ si cu plimbarea cu ursu’ ! Poate e timpul ca sa schimbam ceva in mentalitatea tuturor celor care conduc sportul romanesc uitandu-ne la tot ceea ce se intampla in jur ! Asta daca mai vrem sa avem sportivi si rezultate .In rest felicitari pentru Londra d-lui Becheru si celor doi copii Razvan si Roxana ! Asteptam AUR la RIO !

alex  •  6 august 2012, 10:26

Domnul Petre Becheru cred ca este singurul antrenor care nu a ramas ancorat in trecut si „se pune” la mintea tinerilor. Drept dovada stau rezultatele. Dar dumnealui este doar o exceptie fericita. Uitati exemplul lui Bondrea care si-a luat la bataie propriul jucator ca a ratat un penalty !! De aia nu vine nimic din urma, la orice sport, pentru ca noi nu avem antrenori pentru copii si juniori, nu avem pedagogi,avem doar fosti sportivi care se cred antrenori. Si este o diferenta ca de la cer la pamant intre lucrurile astea. Vrem centre cum au Barca si Ajax dar punem antrenori alde Lita Dumitru care a fost un fotbalist urias dar ca om, ca si caracter..mai bine ma abtin sa il caracterizez. Si cel mai bun exemplu este Pep Guardiola care l-a inventat pe Messi dupa ce a fost singurul care l-a lasat sa mearga la olimpiada desi toti ii interziceau asta. A inteles copilul din el si cum l-a rasplatit Leo este deja istorie..

CSB  •  6 august 2012, 10:27

Ce mult ar avea oamenii de invatat de la sportivi daca am ajunge mai usor la gandurile lor… Ce frumos a descris un antrenor relatia cu elevii lui. Citesc interviul si imi vine un cuvant in cap – „Dascal”, un dascal modern, care nu pretinde ca stie tot, ci se informeaza.
Multumesc d-le Becheru pentru ce faceti pentru tara mea. Multumesc d-le Tolontan ca aduceti personaje ca dl Becheru in atentia publicului. Poate daca mai multi oameni ar citi despre sportivi si antrenori campioni, ar vedea ca poti reusi si muncind in viata asta. Ca poti castiga si cu bun simt.

PseudoComentator  •  6 august 2012, 10:44

Da! Un articol ce poate fi considerat util! Pentru cine stie sa citeasca(printre randuri).
Felicitari si antrenorului si sportivului si autorului!

Andrei  •  6 august 2012, 10:55

Da…cam asa-i peste tot acum. Nu doar in canotaj. Dupa ce ajunge cineva sa castige niste banuti nu-l mai intereseaza nimic…Pacat!

gicu  •  6 august 2012, 10:59

90% din cei nascuti dupa 1990 sunt cocalari/pitipoace. generatii ratate (se vede si prin notele de la bac:)) )

ion  •  6 august 2012, 11:04

misto de tot cele doua interviuri.

cel ce ne-intelege (am pc de la 13 ani, sunt digital :P) a luat doua medalii. cea care n-are explicatii, n-a luat nici una.

alex  •  6 august 2012, 11:19

Poate ca are dreptate doamna Lipa (o sportiva colosala) dar nicaieri in lumea asta eu nu am vazut asa o reactie virulenta a unui conducator. Rufele nu se spala in public iar psihicul sportivelor tinere poate suferi o lovitura ireversibila. Cum sa le acuzi in halul asta ca nu au vrut? Este grotesc modul in care domnia sa intelege sa..”motiveze” niste sportive. Atat de bine a condus federatia si clubul Dinamo incat au ajuns de rasul curcilor la sporturi la care acum cativa ani excelau (si o spune un stelist !!) Nu este o regula ca un fost sportiv fabulos sa fie un conducator cel putin la fel de bun. Si sin pacate doamna Lipa nu face exceptie..
Oricum Cataline, SUPERBA alaturarea celor doua interviuri. Voluntar sau nu, ai pus in antiteza doua moduri de gandire. Daca domnul Becheru vrea sa evolueze, doamna Lipa inca mai crede ca se poate face treaba cu biciul si cu vorbe grele. Pacat..

nkn  •  6 august 2012, 11:26

@alex: Pacat ca Domnul Belu are cu sute de medalii mai mult facute fara vreun sprijin financiar. Majoritatea de aur.

mira  •  6 august 2012, 11:29

Ha, ha, ‘posh’ – chiar ca e! Foarte bune interviuri, thumbs up, Tolo!
Fosilizarea e prezenta si daca nu stii sa o invingi, n-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine :))Felicitari antrenorului de la haltere!

sburlea  •  6 august 2012, 11:30

Salutare! Interesanta antiteza

Domnului Becheru, stima si apreciere. Doamnei Lipa cred ca nu i-ar strica deloc oleaca de diplomatie. In fond, stim cu totii unde se spala rufele murdare. Aceeasi observatie si pentru dna Pascu.

Stii cum e?! In fond, eu nu am nici un drept sa judec pe nimeni, cel putin cata vreme nu mi-am tocit baschetii prin aceleasi sali de antrenament. Problema mare este ca asemenea iesiri necontrolate si pripite (vezi declaratiile domanelor sus amintite) pot spulbera munca de o viata, facuta la nivel de excelenta poate.

In aceeasi masura insa, eu sint proprietarul propriilor opinii! Acest lux imi permite sa afirm ca o ivitatie la o cafea cu Dl Becheru nu le-ar strica celor doua doamne.

radufansteaua  •  6 august 2012, 12:34

SALUTARI DOMNULUI PETRICA BECHERU,UN MARE CAMPION SI UN OM DEOSEBIT!!!UN FOST COLEG DE LA SC.SOFERI PROFESIONISTI TRANSCOM!!!CU RESPECT SI ADMIRATIE, RADU DOCHITA!!!

yangtze67  •  6 august 2012, 12:42

Uneori e bine sa nu ne „aruncam” in declaratii deoarece odata spuse , cuvintele pot sa raneasca ! Insa , pe fond , d-na Lipa are dreptate deoarece a cerut si a vorbit despre ATITUDINE ! Aceasta este cutuma sportului romanesc actual ! Cand tinerii sportivi vor invata RESPECTUL fata de antrenor , fata de cel cu care concureaza si fata de Dumnezeu atunci vor dobandi RESPECTUL fata de SINE ! Aceasta-i ECUATIE REUSITEI + FF multa MUNCA ! Nimic in plus .

King Julien  •  6 august 2012, 12:50

Dragilor,

Ambele persoane au dreptate! Si Dl. Berbecaru si Dna. Lipa. Ca sa ajungi sus iti trebuie „rautate”, dorinta de a cistiga sa vrei sa mori pe teren/plansa/bazin/etc. Poate ca un pic de diplomatie nu strica dar fara o mina care sa te impinga de la spate (mai hard sau soft) performata nu se poate face. Dixit!
Uitati-va un pic cum era inainte sa revina Dl. Belu, cind era antrenor Forminte… Dezastru! Si toti ziceau ca gimnastica din RO e moarta. Si Forminte lua fetele tot cu: va rog frumos, daca aveti timp si chef.. si s-au vasut rezultatele!
Vechea scoala romaneasca de antrenorat este bazata pe principiul rusesc: multi copii cu talent si tragi de ei spre perfectiune. Mai nou, baza de selectie a scazut dramatic la toate sporturile (inclusiv fotbal!!!) si daca dai de un copil talentat trebuie sa ii vorbesti altfel ca sa ii dai gustul performatei. Dupa asta fara mina forte nu prea merge. Asta e valabil in toate tarile si toate sporturile! Difera foarte mult si educatia sociala pe care copii o au! Dar asta e un alt subiect. (e.g. daca un copil din Germania al carui parinte lucraza la o fabrica care produce cel mai bune produse din lume-oricare ar fii ele- i se inoculeaza implicit faptul ca daca el are talent la un sport sa incerce sa devina cel mai bun la acel sport. Daca profesorul de la scoala nu ia spaga si politistul din colt la fel ca sa fie corect si copilului i se va inocula faptul ca dreptatea primeaza, etc.).
Cam asa vad eu…

Bafta,
A

Andi  •  6 august 2012, 13:00

Bravo d-le Becheriu! La haltere se vede seriozitate si profesionism. De aici si rezultate. Continuati ca sunteti pe drumul bun. Din nefericire la alte sporturi, la canotaj de exemplu nu se intampla acelasi lucru. Se vede lipsa scolii la E. Lipa (a se vedea numai cum vorbeste) si selectia fara perspectiva care se face acolo. Rezultatele (lipsa lor) confirma munca la improvizatie. Demisia ar fi binevenita si ar oferi sanse pentru viitor.

Andi  •  6 august 2012, 13:00

Bravo d-le Becheriu! La haltere se vede seriozitate si profesionalism. De aici si rezultate. Continuati ca sunteti pe drumul bun. Din nefericire la alte sporturi, la canotaj de exemplu nu se intampla acelasi lucru. Selectia fara perspectiva care se face acolo. Rezultatele (lipsa lor) confirma munca la improvizatie. Demisia ar fi binevenita si ar oferi sanse pentru viitor.

mircea-galati  •  6 august 2012, 13:16

Felicitari ambilor antrenori !
Astazi castigi , maine pierzi . Asta e viata .
La cate medalii ne-a adus canotajul in toti acesti ani nu avem voie sa-i blamam ptr. ca anu asta nu au reusit !
Cine suntem noi sa avem ciocul sus ? SUA , RUSIA ? NU
ssntem o amarata de tara saraca formata din interlopi si mafioti ajunsi la putere ! Si ce facem ? Tipam la copii ca nu au luat medalii ?
Ar trebuii sa premiem si locul 10 la olimpiada si sa fim mandrii de ei .
Incurajatii copiii , incurajati sportul si incurajati antrenorii !!!
ADEVARATELE INFRANGERI LE REPREZINTA RENUNTARILE LA VISE !
Cu respect Mircea – Galati .

mircea-galati  •  6 august 2012, 13:18

AH ! am uitat .
FELICITARI CATALIN TOLONTAN PTR. ARTICOL !!! nota 10

Murmurel  •  6 august 2012, 14:09

D-na Lipa, de cind v-ati lasat de sport ati facut numai nenorociri. Nu sinteti persoana care sa conduca generatia de azi. Uitati-va la Dinamo, asta e munca depusa de dv. La timpuri noi, oameni noi!

nicu iftime  •  6 august 2012, 14:24

felicitari domnule becheru,mare sportiv si un mare antrenor,daca ar fi si la fotbal la felsau in alte discipline iar s-ar stura de ascultat imnul romaniei si englezii,dar asa …………..

Vali Manea  •  6 august 2012, 14:31

Vin si eu cu o parere, mai ales ca ma ocup cu pregatirea, cu instruirea adultilor. E o diferenta uriasa intre cele doua interviuri si arata de ce halterele au luat medalii, iar canotajul nu. Dl. Petre Becheru priveste lucrurile foarte pragmatic si in ton cu realitatea, parca ar fi citit „Manager la minut”. Dna Lipa vorbeste filosofic. Nu mai traim in lumea aia de care vorbeste dna Lipa. Acum castiga cei care stiu sa-si motiveze oamenii pe care-i conduc. I-ati vazut pe americani la volei? Un antrenor exceptional, care a stiut cum sa vorbeasca cu echipa, calm chiar si cand rusii conduceau cu 11-4 in setul decisiv si foarte, foarte motivator (licenta poetica). Daca trecem peste faptul ca nu avem cum sa cerem performanta de la oameni care se pregatesc in conditii grele (nu toti iau banii fotbalistilor – si iata ce performante fac fotbalistii), tot ce s-a obtinut pana acum la JO este performanta pura si mare si de exceptie. Hai sa nu ne uitam la Rusia, China, SUA! Hai sa ne uitam la Ungaria, Coreea, Japonia, care au progresat enorm in ultimii ani, tocmai pentru ca inteleg cum merg lucrurile in lumea asta in care parca suntem straini. Pe vremuri, la handbal, dadeam lectii spaniolilor si francezilor. Acum ne bat pe unde ne prind. Pe vremuri, dadeam lectii la volei spaniolilor si francezilor. Acum ne bat pe unde ne prind. Pe vremuri, dadeam lectii de rugby rusilor, spaniolilor, portughezilor, cehilor. Acum ne chinuim cu ei si ne mai si bat. Pe vremuri, dadeam lectii de….., iar acum ne bat….. De ce? Pentru ca nu am stiut sa evoluam. Si nu am stiut sa evoluam, in primul rand, mental. Apoi vine sprijinul de la stat.Cand candideaza Alina Dumitru? Sau ALin Covaliu? Sau Ana Maria Branza (apropo, caracter imens aceasta fata)? Ca m-am saturat de toti nenorocitii carora le-am platit salarii (indiferent ca se numesc baselu sau somnorila antonescu sau copy-ponta)care n-au facut nimic pentru mine. Alina, Sandra, Rares, Zalo, Razvan, Corina m-au facut sa mi se faca piele de gaina pe mine de cate ori i-am vazut la tv in ultima saptamana. Abia asteptam, la munca, sa ajung pe langa un computer sau seara sa stea sotia cu copilul ca sa ii pot vedea la TV, sa stiu ce au facut. Nu m-au interesat ailalti, cu referendumul lor (parca asta a fost, nu?) !!! Stima dle. Petre Becheru – si acum imi amintesc de dvs din cartea despre Olimpada de la Los Angeles, unde aveti si o fotografie, daca nu ma insel, ridicand haltera deasupra capului. Si la mai multi medaliati !!!

valah  •  6 august 2012, 15:18

Ar fi prea simpla teoria, cea sugerata de autor si inghitita nemestecat de catre unii dintre cititori: cei care i-au inteles pe „digitali” au reusit (Becheru) iar cei care nu i-au inteles (Lipa), n-au reusit.
O data pentru ca e impotriva firii: daca un maestru poate face dintr-un necunoscut un campion nu este dator sa se si roage de neica nimeni sa accepte ceea ce trebuie sa faca pt. a ajunge campion. A doua oara pentru ca multele medalii obtinute de catre altii ar nuanta pina la stergere aceasta teorie prin multitudinea de posibile relatii dintre diferitele personalitati si stiluri de munca ale respectivilor sportivi si antrenori. In al treilea rind, probabil ca daca ar fi existat conditii pentru ca baza de selectie sa fie mai mare, campionii s-ar fi selectat dintre multii candidati prin reteta Lipa, nu prin reteta Becheru. In al patrulea rind, din reteta(inca o data, facila) a „intelegerii” digitalilor” lipseste un ingredient: nicaieri nu se vorbeste despre propria raspundere a digitalilor in constructia propriului destin sportiv, ci numai despre ceea ce trebuie sa primeasca.

Dann  •  6 august 2012, 15:32

D-le Tolontan,
In acest articol nu am vazut nimic despre activitatea acestei presedinte a federatiei de canotaj? De cind a venit ea la conducere nu am luat nimic. In plus, in calitate de comandat al clubului Dinamo (este chestor doar) a girat un fals la examenul de bacalaureat in favoarea lui Melinte. Prea mult ca sa nu isi dea demisia imediat. Dar noi suntem romani impartiali si nu facem gesturi de onoare. Pentru ceea ce a facut la Dinamo ar trebui sa fie anchetata de consiliul de onoare al MAI si de parchetul militar.

Vali Manea  •  6 august 2012, 15:41

@ Valah – De acord cu tine, insa e nevoie de o completare. Oricine poate deveni campion, daca are cine sa il pregateasca si sa il motiveze. Daca baza de selectie ar fi fost mai mare, s-ar fi intamplat o selectie naturala simpla, nu si o motivare a celor alesi pentru performanta (vezi fotbalul !). Totul se rezuma la ceea ce plantezi in mintea omului, nu in muschi. nu intotdeauna numarul mare iti aduce si calitatea. Da, e mai usor sa selectezi 5 buni dintr-o suta, dar si mai greu e sa selectezi 3 din 3 si sa-i si faci campioni. Intotdeauna cei 3 vor face performanta pe termen mai lung decat cei 5, daca are cine sa le „dea la cap” (in sensul bun, evident). Asta in Romania, unde sunt putini cei care sunt in stare sa faca un „coaching” adevarat.

Andrei Rus  •  6 august 2012, 15:58

Va rog frumos sa faceti acelasi articol si cu domnul Covaliu! cred ca poate sa ne invete cate ceva!

Paul  •  6 august 2012, 16:44

Are dreptate doamna Lipa cand spune ca este nevoie de sacrificiu si indarjire pentru a reusi, lucru pe care generatia tanara, invatata ca totul i se cuvine fara efort, nu il intelege. A nu percepe ca fara munca nu se pot obtine rezultate se poate traduce intr-o oarecare masura in rezultatele de la bac, unde multi elevi erau din cale-afara de uimiti ca nn au promovat, cu toate ca nu s-au obosit sa invete.

Il inteleg si pe domnul Becheru si sunt de acord ca noua generatie trebuie inteleasa asa cum e ea, doar ca nu trebuie facute compromisuri de dragul de a ni-i apropia. Cei tineri nu inteleg cum trebuie ce e bine si ce nu, ei au nevoie de oameni cu experienta de viata care sa ii invete.

In rest, felicitari domnului Tolontan pentru abordarea acestui subiect delicat. Parca e o gura de aer proaspat in mocirla infecta numita fotbal romanesc.

victorcrnl  •  6 august 2012, 18:07

Daca voua vi se pare ca Mourinho, Fabio Capello, Alex Ferguson etc sunt niste mielusei… care isi trateaza vedetele cu zaharelul, cred ca va cam inselati. Si oamenii astia, chiar inseamna ceva in sport… chiar ceva mai mult decat, fara suparare, dl. Becheru.

H.  •  6 august 2012, 18:10

Dupa 1984 circula un banc: s-ar fi intilnit in America Sylvester Stallone cu Petre Becheru si l-a intrebat actorul pe halterofil: ”cum se face ca tu, un tip mic de inaltime, poti sa ridici greutati asa mari?” Raspunsul a venit promt: ”e simplu: tu pari solid, eu sint!”

multinicushor  •  6 august 2012, 19:38

Reușite interviuri. Am citit comentariile și unele mi s-au părut deplasate: atacau pe d-na Elisabeta Lipă din alte motive și îl exaltau pe dl Petre Becheru din cu totul alte perspective (cineva a pus accent pe aberația ce se contura din comentariile celorlalți). Aici sunt interviuri cu 2 conducători ai delegațiilor celor 2 sporturi menționate: haltere și canotaj. S-a pus, în genere, pe tapet accentul pe atitudinea sportivilor față de competiția supremă a oricărui sportiv de pe fața pămîntului: J.O. Dl P. Becheru a relatat un aspect subtil al înțelegerii generațiilor actuale și posibil viitoare, iar dna E. Lipă a marjat exact pe atitudinea pe care trebuie s-o ai la startul J.O. Reacțiile fetelor de la canotaj după locul 4 au îndreptățit-o întrutotul pe dna E. Lipă să reacționeze astfel. Așa zisa interiorizare a sentimentelor și mai ales în sport sunt nesemnificative. Psihologia sportivă spune clar ce fel de oameni trebuie să intre în sport, iar fetele de la canotaj au avut exact reacția unor oameni de pe stradă „Lasă că n-a fost chiar așa de rău” :O lol chiar așa să fi fost? Selecția, baza de selecție (citisem și aberația aia cu 3 din 3 față de 5 din 10, ăla chiar nu știe ce a scris =))), continuitatea în selecție și apoi intrarea în marea performanță nu s-a atins deloc în aceste interviuri. Așadar, nu au sens comentariile în afara subiectului principal: atitudinea și pregătirea pt. competiția cea mai importantă: J.O. Dl P. Becheru: a subliniat partea obiectivă ce poate conduce la o atitudine de invingător, iar dna E. Lipă a pus accentul pe „răutatea” pe care trebuie s-o acumuleze un sportiv înaintea unei asemenea competiții.

Gina  •  6 august 2012, 20:41

Generatie digitala????Poate!! Dar generatia asta nu poate sa dea „Undo” Ori „cancel” cind nu „iese” cum vrea ea! Generatie digitala e si in China si in SUA si in Marea Britanie….. dar acolo generatia digitala munceste, munceste, munceste si e in competitie cu ea insasi in primul rind. Ma mir ca inca s-au luat medalii si inca foarte stralucitoare (aur!) de catre sportivii romani la aceasta editie a Olimpiadei. Asta numai pentru ca mai exista reminiscente ale muncii. Insa se vor epuiza si astea!Romanilor le place sa se balaceasca in balta generala si daca „li se da” ceva care sa le permita sa nu mai faca efort, sint multumiti cu conditia lor.Medaliile au fost cistigate de exceptii individuale , prin munca epuizanta, vointa de otel si creier de piatra. Restul… or sa reuseasca digital….

Gina  •  6 august 2012, 20:51

Pentru domnul Dann
Tema interviului este performanta celor care participa la olimpiada.Matale ai ceva de impartit cu conducatorii federatiei si ai venit si mata pe aici. Cred ca de balacareli poti sa tii doar la partid.Mai lasa-ne cu bizele aste ca tie nu ti-au dat suficient!

s.i.must  •  6 august 2012, 23:24

Am fost impresionat de felul in care a fost gandit articolul; intr-adevar inteligent construit. Problema e urmatoarea: aici nu e in discutie diferenta dintre Premiere League si Liga I sau asemanarea dintre manager si antrenor. Un simbol-manager e de preferat oricand in functie de presedinte al unei federatii olimpice decat sa zicem, un om numit politic; sunt sigur ca unii ar milita cu inversunare pentru simbolul-manager.
Sa va spun ce sesisez eu printre randurile acestui articol, sau mai degraba printre faptele descrise aici. Exista un liant care va scapa, domnule Tolontan, este liantul dintre cele doua capitole. Domnul antrenor Petre Becheru s-a adaptat si a obtinut performante extraordinare insa ce reiese despre noua generatie din ceea ce spune? : reiese individualismul si pragmatismul egocentric. Ce reiese din cel de-al doilea capitol?: lipsa unor valori esentiale ce pot duce la performanta, si nu numai, a unor valori ce creeaza continuitate, valori care cimenteaza spiritul de echipa.
Si sa revin la liant, de fapt este vorba de un vid: nu stiu daca ati observat dar haltera e un sport individual pe cand canotajul, exceptand probele de simplu, este un sport de echipa. Nu va deziluzionatii, nici spada/floreta, nici gimnastica si nici tirul nu sunt sporturi de echipa; handbalul este un sport de echipa , handbalul feminin a supravietuit insa -sa va las sa ghiciti? – ..tot unor calitati individuale, pot spune exceptionale. In schimb citesc doar titlurile dedicate echipei nationale de polo si ma simt dezgustat de ele: „Poloistii nostri au ratat si ultima sansă la calificare „, „Romania pierde cu Muntenegru, 8-12. Doar o minune ne califica în „sferturi””, „Romania pierde cu Ungaria, 15-17, si se indeparteaza de ”sferturi””; cata ironie in cuvintele „poloistii nostrii”. Poate nu se intelege locul Romaniei in polo, poate redactorii dumneavoastra nu cunosc care e elita in acest sport; e un miracol ca a ajuns la olimpiada o reprezentativa a Romaniei intr-un sport cu adevarat de echipa. Scorurile stranse obtinute sunt miraculoase, poloistii ar merita laude: recititi-va articolul din perspectiva pe care v-am propus-o si o sa intelegeti de ce. Si inca ceva: observati varstele polo-istilor, majoritatea intre 27 si 35 de ani. Faceti va rog un reportaj si aflatii care e viitorul acestui sport la noi. Va urez in 4 ani sa mergeti la viitoare Olimpiada sa urmariti meciurile de polo si in caz ca va intrebati de ce nu va fi echipa Romaniei acolo sa va aduceti aminte de ce ati pierdut din vedere in acest articol, in subtila vanatoare a „capului lui Motoc”; ca tot vad ca e la moda in ultima perioada

Ovidiu  •  7 august 2012, 11:27

Adevarat graiesti s.i.must si asta este problema acum. Nu prin aplicatii digitale se obtin medalii, ci prin efort fizic urias. Iar d-na Lipa are dreptate cand spune ca ceilalti lasau capul jos cand treceau canotoarele noastre. Asta este respectul oferit de alti sportivi, cel care conteaza cel mai mult. Doamna Lipa se straduie la Dinamo, sala de handbal este aproape gata si din exterior arata chiar foarte bine, bazinul de polo este renovat si copiii merg acolo cu placere, la bazinul inchis de inot se lucreaza de zor. Acestea sunt fapte usor de verificat, costa doar 1 leu sa intri cu masina in incinta clubului iar pentru leul acela primesti chitanta. De aceea nu inteleg furia cu care este atacata. Copiii nu au rautate in competitii, in special cei din medii mai bune, cu acces la tehnica digitala. Mergeti la o competitie pentru copii si veti vedea. In plus, multi copii renunta cand descopera munca, ei vor sa fie wrestleri ca la televizor, minus munca. Asa ca renunta, si o fac foarte usor, iar parintii le dau dreptate, uneori prea repede.

cititor  •  7 august 2012, 21:51

Ceea ce zice dl. Becheru pare grozav, dar va aduce mult rau in timp. Aceasta asa-zisa generatie de pragmatici ii va calca in pisioare pe parinti si pe proprii copii, daca-i vor mai avea, pt propriul lor interes. Asta daca NU VOR INVATA RESEPECTUL!!!
Chestiunea asta ca te respecta, dar nu te saluta, e o vorba in vant, la fel au zis si englezii prin anii’80 , cand le-au”iesit” o gramada de huligani si de-atunci au inteles ca e bine sa ai si respect, sa stii sa lucrezi si in echipa, nu numai sa faci pe sefu’ si pe conducatorul.
Razvan Martin s-a si laudat ca mai ‘carpit” niste profesoare, grozav exemplu!! Grozavi tineri! Pai fara educatie, medalia care ai luat-o e zero si o sa rugineasca rapid!!!!! In SUA si in Marea Britanie, fara respect esti dat afara rapid.Iesiri din astea nu se tolereaza pe motiv ca e generatia „digi”.

Sudoare și sânge | Jurnal de bord  •  10 august 2012, 7:14

[…] de indolență. Atitudinea severă a fost taxată de presă drept o exagerare.  Citeam un articol al lui Cătălin Tolontan despre comparația dintre generațiile de sportivi, diferențele dintre […]

Comentează