Directorul adjunct de la Olimpia a renunțat la PD-L și a bătut în ușă la PC

“Jordașșș”, îl alintă oamenii, repezindu-se agili cu documentele la semnat. Le zîmbește și îi rezolvă.

sâmbătă, 2 februarie 2013, 1:01

“Jordașșș”, îl alintă oamenii, repezindu-se agili cu documentele la semnat. Le zîmbește și îi rezolvă.

Gheorghe Iordache, cel care asigură interimatul la clubul Olimpia, șade în faţa biroului plin de acte. E o masă cît trei birouri faţă de osuarele de la privaţi, unde generaţia “decreţeilor” și-a sudat cei mai buni ani spre Slava Multinaţionalelor și Veșnica Fericire a Statului Român care a păpat banii. E un birou cît cinci de la poliție.Încăperea de aici, de la Olimpia, este aerisită, civilizată și încăpătoare. Frumos! Iar “Jordașșș” este un șef bun; pe faţă, toată lumea așteaptă ca el să fie numit directorul clubului.

“Ne-am săturat de anchete! ANRMAP, auditul, presa, poliţiștii de la Antifraudă, zău așa!”, oftează solemn bărbatul din capul mesei. “Noi trebuie să-i aducem pe copii la sport”. Oamenii din jur încuviinţează tăcuţi, ca în faţa cuiva care e pe cale să proclame victoria revoluţiei și să-și extindă teritoriul forţei. Se vede, e potrivit de director, îngînă privirile care bat în jos.

“E potrivit de director” cu cîteva mici adăugiri. Pe care le fac tot ei, cînd ușa biroului se închide.

neagu-iordache

“M-am dus la domnul Daniel Constantin”
Gheorghe Iordache a fost vreme de trei ani adjunctul Mihaelei Neagu, cea de care toată lumea din club se dezice acum. “Neagu și Iordache au venit împreună, susţinuţi de PD-L și au făcut echipă”, povestește un om de la Olimpia. “Întrebaţi-l pe Iordache dacă a fost membru PD-L!”, întărește Neagu.

“Da, am fost. Am intrat în PD-L în primăvara lui 2009, cînd am dat concurs la MTS pentru că altfel, ca om de sport cum eram eu, nu puteai ocupa o poziţie”, explică Gheorghe Iordache. Și pînă cînd aţi stat în PD-L? “Pînă în decembrie 2011”, spune bărbatul.

Imediat după schimbarea politică și-a oferit serviciile către PC. “Dar nu sînt membru de partid. Am fost la domnul Daniel Constantin, am vrut să mă înscriu la conservatori, recunosc asta”, spune Iordache. Și? “Și mi-a zis că eu sînt specialist în sport și că să mă duc să-mi fac treaba și o să mai vedem noi”, spune Iordache.

“Nu sînt membru PC”
Oameni din minister spun că, după ce s-a schimbat Puterea, Iordache a apărut și a spus că “e asigurat de acum pentru că e membru în Partidul Conservator”. “Nu e adevărat, nu sînt membru, dar, după cum v-am zis, m-am întîlnit de cîteva ori cu domnul Daniel Constantin. I-am spus că pot să fiu util într-o astfel de activitate politică. A venit și la nunta mea, ne-am mai văzut de cîteva ori după, dar nu știu dacă e așa de interesant asta”, explică Iordache, nemulţumit de cum curge dialogul cu Gazeta.

“Soţia lui Iordache lucrează la cabinetul lui Dan Voiculescu și Jordașșș n-a uitat să strecoare informaţia la minister și în club”, zice Neagu. “Dar voi oricum nu o să scrieţi asta!”, se victimizează directoarea. Se mai înșală oamenii.

“Au fost mînă în mînă!”
“Neagu și Iordache se dușmănesc acum pentru că încearcă să-și arunce reciproc în spate ce s-a întîmplat la Olimpia. Dar, de fapt, au fost ca fraţii o bună perioadă de timp. Apoi, s-au certat cînd au văzut cum scade bugetul clubului”, narează un om din minister.

«Ce am făcut eu voi plăti, dacă instanța mă va considera vinovată. Dar Iordache a fost adjunctul meu, a știut tot, el nu răspunde pentru nimic?!
» Mihaela Neagu

«Eu m-am ocupat de sport. În tot raportul de audit, pe linie de sport sînt reproșate doar vreo 167 de milioane vechi de lei. Neagu e la înghesuială și pasează către alții
» Gheorghe Iordache

Comisia Neagu condusă de șeful comisiei care a cumpărat terenul de 4,5 milioane de euro!
Povestea e sordidă și cu un final, la rîndu-i, cleios, greu de deslușit. Poliţia anchetează pagube uriașe și, în acest timp șeful Comisiei de Disciplină a MTS, care a audiat-o acum două zile pe Neagu, este Alin Cârstoiu, cel care a fost șeful comisiei care a negociat preţul terenului de 4,5 milioane de euro!

Nicolae Bănicioiu e invocat de toate părţile. Toţi vor să intre la el. Așa e Sportul, minister mic, atmosferă turbată. Tot MTS-ul știa ieri că “Iordache e tare în PC și spune tuturor cine e soţia lui”.

“Eu nu merg ca ea, în jeep cu șofer”
De la ”Olimpia”, Iordache replică. “Ieri, Neagu a venit la club și a făcut o cerere prin care să se suspende din funcţia de director vreme de trei luni. Repet, nu vreau să-i dau vreo replică, dar eu nu merg în jeep cu șofer ca ea, sînt un om de sport care stau în două camere din casa soţiei”, spune adjunctul Iordache.

“Neagu susţine că dumneavoastră aţi adus unul dintre contractele de închiriere, cel prin care firma Total Style Sporting Activ a închiriat 20.000 de metri din baza Vitan pentru 1.000 de euro pe lună”, îi spunem. “Eu eram prin 2009 primul om în club și am discutat cu firma, cred și acum că trebuie făcută o dezvoltare pentru sport. Dar apoi, în toamna lui 2009, a apărut Neagu și ea a semnat contractul”, spune Iordache. Contractul e semnat, întradevăr, de Neagu, în ianuarie 2010.

Cînd moare privirea
Ajunge pentru azi. Gustul e amar.

În redacţie apare un tînăr de 73 de ani. Tudor Octavian și-a adus articolul la ziar.

Scriitorul se uită peste masă, vede documentele cu nume, firme, sume. Știe la ce lucrăm.

“Mi-a zis un doctor că noi, oamenii, nu murim dintr-o dată, ci pe bucăţi. Ne moare întîi privirea. Apoi ne moare atenţia. Iar dumneavoastră, celor care faceţi meserii creative, mi-a zis doctorul, vă moare motivaţia în jur de 50 de ani”, spune scriitorul. Întreabă din ochi, apropo de motivaţie.

Dăm din umeri.

Avem un interviu cu Neagu, directoarea de la Olimpia. Îl vom publica în zilele următoare. Titlul este “Am fost o parte mică dintr-o ecuaţie mare!”.

Înainte să plece, Tudor Octavian ia pixul, își trage spre el caietul roz, unde centralizăm datele investigaţiei “Olimpia”, și scrie cu litere bruște: “Trăiesc separat”. Așa a rezistat în mizeria asta.

Ne căutăm privirea.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

toni  •  2 februarie 2013, 3:36

jordache e doar un catelus care se aciueaza pe unde simte stapanul mai puternic, nu e el cheia furtului de la olimpia; e un ins fara coloana care si-ar fi dorit din tot sufletul sa ajunga si la el un os, dar nu cred ca a fost cazul, cel putin nu mai mult de vreo bere gratis. Sper sa aveti taria sa insistati pana cade structura hotiei de la olimpia.

ovidiu_3003  •  2 februarie 2013, 8:34

Interesant …Ce sport a facut Jordasss? Baschet ? In romania sunt si multi oameni cinstiti …dar traiesc separat …

emi  •  2 februarie 2013, 10:27

Dintre cei doi directori, Neagu pare mai barbata, in timp ce Iordache este un nimic. Oricum, cei doi se merita unul pe altul… la parnaie.
Cat de mult s-a degradat Romania!

vlad  •  2 februarie 2013, 12:01

La vremuri noi tot noi

Cătălin Tolontan  •  2 februarie 2013, 13:20

radu simtion: nici vorba, nici un contract cu nimeni de la stat, e o companie multinationala cu un domeniu de activitate complet diferit asa ca lasati intoxicarile gen Udrea ca nu tine 🙂

S-au chinuit sa gaseasca tot soiul de explicatii si o neglijeaza pe cea mai simpla: nu presa e de vina ca relateaza, ci ei ca fac ce fac!

mhai  •  2 februarie 2013, 15:45

Continuati! Probabil vi se pare o miza mica, cu singurantza ca nu Iordache e creierul si nici beneficiarul principal, el e un mic actor, dar noi intelegem mhai bine cum merge SISTEMUL. Sa vina si alte personaje mai greleeeeeeeeee!

Fita Lovin  •  2 februarie 2013, 18:02

…. si uite asa, roata se invarte… sa dea cu subsemnatul toti ( Neagu, Iordache si Catuti , ca doar fara semnatura contabilului nu se putea face nimic. Acum se invinuiesc unii pe altii, dar lui Iordache si Catuti, le aduc aminte cand am trecut pe la Clubul Olimpia, cred in 2010, si daduse spre inchiriere hotelul si restaurantul, au uitat cum o ridica in slavi pe madam Neagu ( de la Lehliu Gara)…” ce femeie desteapta este directoarea asta, uite ce idee formidabila a avut, sa dam spre inchiriere cu personal cu tot, si asa am putut mentine antrenorii, ca altfel trebuia sa-i disponibilizam).. m-am facut foc si para pe ei, le-am spus ca nu este normal, cum sa dea aceste baze, aducatoare de venituri… iar ei, ca oameni de sport cum se lauda, n-au facut nimic, sunt niste lingai jalnici, imi este necaz pe ei ca s-au lasat calcati in picioare de o neica nimeni, nu are nici o legatura cu sportul( Neagu). Trebuia sa fie de mult la mititica, de pe timpul lui CEPOI , fostul vicepresedinte a Agentiei pentru Sport, de atunci, 2005-2007, cand ne forta sa cotizam iar Neagu era casiera… Ar trebui deschisa o ancheta si cu ce a facut CEPOI ( saniuta)….PDL- ul a distrus sportul romanesc, si dupa cate se pare, cam in aceeasi directie se cam merge… PACAT, PACAT !!

Comentează