Pentru a doua oară, procurorii suspectează mită la judecători în Dosarul Transferurilor. Prima oară au eșuat, urmărind 400.000 de euro! Acum, din STENOGRAME, au prins un magistrat-șantajist! MM a refuzat tîrgul

DNA urmărea de multă vreme magistrați despre care avea suspiciuni că ar fi primit sau negociat bani în dosarul celor 8 șefi din fotbal. Pînă acum, n-au avut probe, dar ieri l-au arestat pe judecătorul Stan Mustață, după o urmărire de 6 luni care a scos la iveală un sistem incredibil de manipulare și comercializare în justiție! Practic, Mustață și amicii construiseră un talcioc de sentințe cu care a fost presat și MM Stoica. Din stenograme  rezultă că fostul manager al Stelei a refuzat să-și cumpere verdictul, fiind convins că merită eliberat ”pe bune”!

miercuri, 30 aprilie 2014, 7:59

DNA urmărea de multă vreme magistrați despre care avea suspiciuni că ar fi primit sau negociat bani în dosarul celor 8 șefi din fotbal. Pînă acum, n-au avut probe, dar ieri l-au arestat pe judecătorul Stan Mustață, după o urmărire de 6 luni care a scos la iveală un sistem incredibil de manipulare și comercializare în justiție! Practic, Mustață și amicii construiseră un talcioc de sentințe cu care a fost presat și MM Stoica. Din stenograme  rezultă că fostul manager al Stelei a refuzat să-și cumpere verdictul, fiind convins că merită eliberat ”pe bune”!

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Ieri, DNA l-a reținut pe judecătorul Stan Mustață, cel care judeca dosarul ICA – Dan Voiculescu și, de asemenea, cel de care se agațau șansele de eliberare ale lui Mihai Stoica, închis pentru 3 ani și jumătate.

Procurorii îl acuză pe Stan Mustaţă de luare de mită. Reţinut inițial pentru 24 de ore de DNA și apoi pentru 30 de zile de o primă decizie a unui judecător, Stan Mustaţă a confirmat indirect că acuzele se referă și la dosarul lui MM Stoica: “Nu am luat mită, astea sînt vorbe, vorbe, vorbe. Nu am cerut bani de la Voiculescu, iar pe MM Stoica l-am văzut pe la televizor”. Judecătorul urma să se pronunțe pe 16 mai în legătură cu soarta stelistului. 

Conform informaţiilor ziarului, Stan Mustaţă este unul dintre judecătorii urmăriţi de procurori de mult mai multă vreme. Datorită averilor condamnaților din fotbal, toți judecătorii care au avut tangență cu Dosarul Transferurilor au fost monitorizați, mai ales după eșecul DNA de la achitarea în bloc la prima instanță.

Calea procurorilor către miezul corupției de la Curtea de Apel București a fost netezită pornind de la cazul unui alt personaj familiar microbiștilor, Dinel Staicu, fostul finanţator al Universităţii Craiova.

Staicu fusese condamnat la 7 ani de închisoare, iar avocata încerca să-l scape prin mituirea curţii superioare. Șpaga pregătită de avocata lui Dinel pentru a-și ajuta clientul ar fi urmat să ajungă la un număr de judecători.

Așa s-a devoalat, conform procurorilor, o reţea de judecători suspectaţi de corupţie, care acţiona în mai multe cazuri. Unul dintre acești magistraţi era Geanina Teodorovici, măritată Terceanu, de la Tribunalul București.

În 3 aprilie 2012, Teodorovici îi iertase pe toţi cei 8 inculpaţi din Dosarul Transferurilor. “E ca și cum am fi trimis instanţei un dosar alcătuit doar din coperţi, fără nimic în el!”, au exclamat atunci procurorii de la DNA. “Teodorovici s-a comportat ca și cum n-ar fi existat nici un fel de probe în Dosarul Transferurilor. De fapt, le-a făcut un deserviciu inculpaţilor pentru că sistemul juridic s-a alertat în faţa unui astfel de verdict!”, a spus o sursă judiciară pentru gsp, în 2012.

Echipa lui Doru Ţuluș, care instrumentase dosarul, avea suspiciuni că sentința de nevinovăție în bloc ar fi valorat 400.000 de euro, obţinuţi din cotizaţia mai multora dintre cei 8 oameni de fotbal.

Încercările DNA de a dovedi presupusa mită au fost însă inutile. Surse judiciare susţin că, în cazul Teodorovici, DNA ar fi intrat doar în posesia unor simple declaraţii, fără alte probe. “Avînd în vedere cît de frustraţi erau cei din DNA, e clar că dovezile procurorilor la adresa judecătoarei au fost subţiri de vreme ce au ales să nu meargă mai departe și n-au trimis-o în instanță”, a explicat o sursă judiciară pentru ziar.

Geanina Teodorovici a oferit o motivare de 106 pagini a absolvirii celor 8, în care, conform site-ului luju.ro, a constatat că faptele pentru care procurorii îi acuzau pe fraţii Becali, Borcea, MM și ceilalţi nu ar fi existat. DNA a înghiţit în sec și a rămas cu această suspiciune, dublată de apariţia numelui Geaninei Teodorovici în reţeaua derivată din dosarul lui Dinel Staicu.

Dar nici în rețeaua pornită de la Staicu, din nou n-au avut probe împotriva judecătoarei Teodorovici! După cum n-au avut probe, tot în rețeaua Staicu, nici împotriva lui Stan Mustaţă. Doar i-au reperat numele lui Mustață, prin inițială, susțin ei, în stenogramele unde apărea și Teodorovici.

Procurorii au continuat însă să-i monitorizeze pe acești judecători chiar și după ce, potrivit opiniei lor, s-a făcut dreptate în Dosarul Transferurilor. Banii celor din fotbal au rămas un punct de interes în această operațiune mult mai amplă de curățare a justiției.

Iar acum l-au prins pe Mustață cu mai multe cazuri, inclusiv cu cel al lui MM Stoica.

Pentru urmărirea magistraților, DNA a folosit resursele SRI, lucru recunoscut ieri public în comunicatele despre arestarea lui Mustaţă. Judecătorul însuși a spus că “m-au înregistrat ambiental discutînd cu un prieten”, neoferind însă detalii despre ce conţin stenogramele care i-au fost arătate.

Dezvăluite de presă, acestea sînt tulburătoare prin cinismul cu care se negociau sumele și soluțiile!

DISCUTAU ÎN WC ELIBERAREA LUI STOICA!

Siteurile stiripesurse.ro și hotnews au publicat în noaptea de marți spre miercuri referatul prin care DNA a susținut în fața judecătorilor măsura arestării pentru 29 de zile a judecătorului Mustață. În el nu apar pasaje despre Dan Voiculescu, dar sînt 7 cazuri stupefiante prin claritatea lor, inclusiv cel al lui Mihai Stoica.

S-A VICTIMIZAT MUSTAȚĂ? Chiar judecătorul Mustață a fost cel care, în fața presei, afirmase că DNA îi arătase convorbiri legate de cazul Dan Voiculescu. Fie e adevărat, și atunci procurorii nu au pus în referat și aceste discuții, fie e o minciună a judecătorului Mustață, care a încercat să accentueze confuzia media de la primele ore ale evenimentelor și să lege singur situația sa de postura de judecător al cazului ICA pentru a se prezenta ca o victimă a DNA.

În cazurile cu care DNA a venit în fața curții ca să-i aprobe reținerea lui Mustață pentru 30 de zile, dialogurile sînt extrem de explicite. Stenogramele indică o evidentă încercare de a tîrgui sentințele, comerț comandat chiar de judecătorul Mustață și care, în cazul lui MM Stoica, se derulează prin intermediul  și la insistența lui Ion Boraciu, amicul magistratului. Practic, atît în cazul lui Stoica, cît și în cele ale celorlalți, judecătorul și amicii lui, ajutați de o grefieră, îi căutau pe oamenii judecați și le propuneau soluții favorabile. Propunerile mergeau în general prin avocați.

Procurorii au pus microfoane inclusiv în WC-ul sediului firmei lui Boraciu, acolo unde discutau judecătorul și prietenul său!

Din dialog reiese că MM Stoica refuzase inițial tîrgul, pentru că spera că va ieși din închisoare datorită faptului că ar fi avut dreptate. MM a rezistat, cel puțin în primă instanță, la șantajul judecătorului și al complicilor săi. Așa rezultă din datele prezentate pînă acum de procurori.

Sistemul de lucru era acesta: erau vînați cei bogați, dar vulnerabili prin situația legală dificilă, țintele fiind fie oameni condamnați deja, fie pe punctul de a fi trimiși în închisoare.

Deși MM declinase, Boraciu și judecătorul Mustață n-au renunțat la ideea de a-i lua banii. Ei discutau despre cum îl pot determina să cedeze, pentru că, potrivit magistratului, el ar fi trebuit să nu-i dea dreptate managerului Stelei.

”Pe lege o…”, spune judecătorul, sensul aproape cert fiind acela că, dacă s-ar judeca pe lege, Stoica ar urma ”să o sugă”, scuzați limbajul, dar ca să fie clar despre ce vorbeau oamenii aceștia!

Mustață pornea de la ideea că ”Stoica are bani și avocați mulți”, iar suma pentru care l-ar fi scos din închisoare oscila între 50.000, 30.000 (probabil de euro) și 500 de milioane, 300 de milioane (probabil de lei).

Iată cele mai importante fapte din cele referitoare la MM.

7 aprilie 2014

”In convorbirea purtata in mediul ambiental la 07.04.2004, MUSTATA Stan a adus in discutie dosarul penal al condamnatului STOICA Mihai, zis „MEME”, precizand ca, desi i-a admis in principiu contestatia in anulare, totusi, pe fond, va respinge cererea: „Si la MEME? la MEME? Nelu, Nelu, la MEME? I-am admis in principiu, ca se admite. Pana pe 16, spune-i: ‘Ba, ti-am zis ca de admis in principiu, ma obliga legea, da’ mai departe o … [cuvant obscen]… . Pe lege, … [neinteligibil]… , sa fiu al dracu'”.

”In momentul cand inculpatul BORACIU Ion l-a intrebat daca totusi mai putea sa rezolve cererea, in sensul de a pronunta o solutie favorabila: „Nu mai poti s-o rezolvi?”, MUSTATA Stan a lasat sa se inteleaga ca ar putea pronunta hotararea la termenul din 16 aprilie 2014: „Ba da. Pe 16″”. (Nota redacției: Probabil ca e vorba de 16 mai, nu de 16 aprilie).

”BORACIU Ion i-a adus la cunostinta ca STOICA Mihai credea ca hotararea favorabila era intemeiata: „Nu vrea, ca zice ca pe bune iese si… „, ceea ce l-a enervat pe judecator: „Fir-ar mama ei a dracu’! Baga-si-ar … [cuvant obscen]…  in mama ei!”.”

28 aprilie 2014

”Subiectul a fost reluat si cu ocazia convorbirii din data de 28.04.2014, cand la intrebarea inculpatului BORACIU Ion: „Ce ai facut cu MEME? Mai poti sa faci ceva cu MEME?”, inculpatul MUSTATA Stan a raspuns afirmativ, conditionand actul de justitie de remiterea, cu titlu de mita, a unei sume de bani, fara a preciza valuta: „Cincizeci, patruzeci, treizeci. Sub treizeci da-l in … [cuvant obscen]… „.”

”MUSTATA Stan a afirmat ca poate sa dispuna o solutie favorabila – punere in libertate sau scaderea pedepsei –  in schimbul unei sume de bani pe care initial nu a precizat-o, prilej cu judecatorul a comentat faptul ca STOICA Mihai are bani si ca are multi avocati. Ulterior, cu prilejul discutiei din data de 28.04.2014, MUSTATA Stan a precizat ca suma de bani pe care ar fi putut sa o plateasca STOICA Mihai, in schimbul solutiei favorabile, putea sa fie de 500 de milioane lei vechi sau chiar 400 de milioane, insa nu mai putin de 300 milioane”.

 

 

Comentarii (56)Adaugă comentariu

traian  •  30 aprilie 2014, 8:40

Poate ca ar trebui – pentru obiectivitate, ce zici Tolo ? – sa specifici ca
1 Nu reiese de nicaieri ca Stoica l-ar fi contactat pe judecator
2 Boraciu a fost omul DNA, apartamentul lui fiind plin cu „tehnica audio-video ”
Faptul ca un judecator corupt discuta despre tine, sa zicem, nu inseamna ca tu l-ai corupt. Gresesc ?

VLad  •  30 aprilie 2014, 8:46

Sa se continue in aceeeasi maniera !! Sa se sparga o data tot aisbergul coruptiei si mizeriei in tara asta. Si dupa ce trec alegerile ! Si in orice caz articolul este foarte bun !

Cătălin Tolontan  •  30 aprilie 2014, 8:50

1, traian: am subliniat de citeva ori in text, inclusiv la inceput ca MM, nu numai ca nu l-a contactat el pe judecator, dar a si refuzat tirgul propus prin intermediar!

Cel putin asa rezulta din stenograme. Ca MM a refuzat tirgul, fiind convins ca are dreptate.

Catalin  •  30 aprilie 2014, 8:51

Din ce inteleg, pana acum, Meme a refuzat. Sunt si alte zvonuri? Ca asa pare sa sugereze postul.

Oricum e clar ca DNA face presiune pe judecatori (pe buna dreptate as zice). Problema care deriva, este alta: orice judecator cu musca pe caciula va incerca sa nu supere pe DNA. Mi-e greu sa cred ca din atatia judecatori doar doi au gresit; doar ca DNA i-a scos la TV doar atunci cand era in interesul lor mediatic sau juridic.

Asteptam cu interes stenogramele, caci e una din placerile ramase in presa.

imperator  •  30 aprilie 2014, 8:54

De acord cu Vlad.

nicu  •  30 aprilie 2014, 9:03

Cu parere de rau domnule tolontan ce spuneti dvs. in acest reportaj nu sunt altceva decat o insiruire de vorbe fara nici cea mai mica dovada ca acesti asa zisi judecatori au primit macar un leu. Pentru orice elev de anul 1 din scoala de politie sau un student la drept aceste insiruiri de vorbe nu sunt altceva decat basme pentru adormit copii. Pentru dovedirea infractiuni de luare de mita sau trafic de influenta , sunt necesare minime probe materiale ca sa acuzi pe cel in cauza , aici numai vorbe si iar vorbe, pai dupa ce pui in functiune tu dna , toate serviciile speciale pentru inregistrari de tot felul , filaje etc. sa nu poti prinde in flagrant pe cei in cauza ridica mari semne de intrebare..[ VEZI CAZUL CALTABOSUL LUI REMES FARA NICI O PROBA IN DOSAR ACEST OM A FOST CONDAMNAT PE NEDREPT CU ASA ZISA LUARE DE MITA.]] Si inca un amanut foarte important eu unul personal numai nico o incredere in aceste asa zise stenograme , care in multe cazuri sau dovedit a fi falsificate grosolan[ vezi cazul deputatului stan stenogramele falsificate in proportie de 80 la suta] in dosarul respectiv. Doresc sa se faca dreptate si curatenie in justitie dar nu pe vorbe , daca nu esti in stare sa prinzi in flagrant un judecator sau grefier sa nu mai existe nici un fel de dubiu , lasa actiunea pe alta data. Deocamndata atat cu acest caz tare suspect.. mai ales ca colateral sa impins in fata si dosarul somnului voiculescu care in opinia mea sunt mari semne de intrebare si suspiciune la constructia dosarului cu pricina.

emil  •  30 aprilie 2014, 9:03

Justitia este Nodul Gordian al Romaniei. Oare sabia il poate taia ?

sundance kid  •  30 aprilie 2014, 9:11

Salut CATALINE ! Astea sunt toate stenogramele sau mai urmeaza ? Am inteles ca sunt mai multe capete de acuzare . Oricum cit tupeu a avut judecatorul asta stiind ca DNa-UL,SRI-ul urmaresc toti demnitarii din STATUL ROMAN . Chiar nu le-a sunat clpotelul dupa stenogramele din biroul lui Ponta ! Pe bune astia nu stiu de nimeni si nimic de frica in goana pentru inavutire .

Tom Tom  •  30 aprilie 2014, 9:17

Mister, in barca cui joci TU? De unde ai TU aceste informatii? Unde este SPORTUL aici? Chiar ne crezi fraieri…Oare TU este jurnalIST sau….noul tip de securIST? Audi alteram partem! Daca stii ce insemna! Pe zi ce trece devii tot mai ANTIPATIC! Sper sa dati faliment curind toti dezinformatorii care induceti in eroare acest neam, mergind pe mina unor tipi vremelnici. Du-te si munceste onest in fabrica, in agricultura! Nu te mai vinde….pe nimic! Succes!

Stefan Ivana  •  30 aprilie 2014, 9:26

Desi nu e uman sa te bucuri de raul altuia ,pentru binele societatii tot ce se intampla in acest moment in Romania nu ma face decat sa sper ca aceasta tara este pe un drum foarte bun.Felicitari pentru Catalin Tolontan care a dat dovada de obiectivitate in tot ce prezentat (dezvaluit)
Avem nevoie de procurori tineri si judecatori obiectivi !!!!
Vrem o Romanie curata fara ,,mafioti ,, tip maiumutele din dosarul transferurilor sau ,,intelectualii ,, care nu au nimic mai bun de facut decat sa discute dupa 22 aceleasi subiecte de ani de zile
Vrem oameni de calitate de la care sa ne slefuim si sa progresam spre binele umanitatii .
Romania este frumoasa si noi o vom ajuta .

sundance kid  •  30 aprilie 2014, 9:26

Foarte interesant articolul . Ma pregatesc sa ies din pacate . Apropo Razvan Dumitrescu de la Antena fost colegul meu de banca . Un tip serios si educat . Sa colaborezi cu el cu incredere daca ai ocazia . Sa ai o zi buna si spor la investigatii !

costica  •  30 aprilie 2014, 9:30

Se vand si se cumpara hotarari judecatoresti, hotarari arbitrale avocatii duc spaga de colo colo….coruptie generalizata in justitie. Tre taiat in carne vie mai ales cand judecatorii corupti isi vaneaza victimele…ar trebui sa ba circumstante AGRAVANTE toti judecatorii pentru ca erau avizati, stiau prea bine radul de pericol social al infractiunilor ce le comiteau in forma continuata.

ion  •  30 aprilie 2014, 9:35

„Pe lege o sa o suga” spune judecatorul in stenograme printre altele. Asta inseamna ca sansele lui Mimi Stoica de a i se admite contestatia in anulare legal, fara spaga, sunt minime sau chiar nule. Dar daca lui i-au spus „avocatii” ca si in cazul lui Jiji…:-))

Cătălin Tolontan  •  30 aprilie 2014, 9:53

6, nicu: au primit bani, exista inregistrari video, reiese asta din stenograme. Si, indiferent de asta, cum mai poate fi judecator un om care tirguieste verdictele si-i preseaza pe cei din inchisoare prin amicii sai interlopi?!!!

Dragotoiu Mihail  •  30 aprilie 2014, 10:09

Excelent articol! Explicit si la obiect, plus ca ne ajuta sa vedem si sa intelegem mafia din justitie si multimea de persoane corupte. MM a avut o mare intuitie ca nu s-a lasat convins sa apeleze la astfel de persoane corupte. Azi i-ar fi fost si mai greu decat ii este.

Michael  •  30 aprilie 2014, 10:18

Tolontane, esti varza!
N-am alt calificativ pentru un asemenea text … lipsit de orice logica si dovezi …

nicu  •  30 aprilie 2014, 10:18

Catalin, daca tu spui asa ceva, adica s-au luat bani sunt obligat sa te cred, dar o singura intrebare iti spun. De ce nu sa realizat flagrantul la data si ora respectiva sa nu mai existe nici un fel de dubiu ? Cat priveste comportamentul judecatorului in cauza mi-am facut o imagine clara fata de persoana sa , fi convins ca nu una buna, acesti indivizi periculosi ce se numesc judecatori si impart dreptatea in ro-mania trebuiesc exclusi din magistratura si condamnati la ani grei de inchisoare, dar acelasi lucru sa se intample si cu ceilalti judecatori ce raspund la comenzi politice si condamna oameni nevinovati la puscarie, sa fiu si mai clar la domni de la inalta curte , ti se imoaie picioarele numai cand auzi de aceasta institutie incalca grav legile tarii , prin aceea ca dau sentinte grele in unele dosare penale din intamplare adversari ai lui traian basescu si refuza sa motiveze condamnarile acestora , ca acesti oameni sa nu se poata adresa la cedo in termen legal, asta inseamna ca tu inalta curte ai condamnat un om nevinovat la puscarie si iti este frica sa motivezi aceasta monstrozitate, nu asa domnule catalin se face dreptate si justitie in ro-mania, ne amagim daca chiar credem toate acest condamnari.

Sa fiu clar inteles in justitie exista o adevarta mafie ce vind la taraba hotararil de condamnare sau achitare , dar nu prea am auzit ca acesti nemernici sa fie demascati si exclusi din magistratura si acesta este marele meu semn de intrebare in tot ce face acest sistem de justitie in romania noastra pitoreasca.

Chiar dvs. nu cunosteti abuzurile si nenorocirile in cazul retrocedarilor savarsite de catre judecatori, atunci unde se afla onor sri. ati auzit de vreo condamnare in acest cazuri oribile eu nu , si dvs. vreti ca eu sa am incredere in justitie, nici odata nu se va intampla acest lucru decat cand acesti nemernici vor fi demascati si exclusi din magistratura pana atunci eu va multumesc personal pentru eforyul dvs. pentru demascarea acestor dervede, din pacate ati ramas singurul jurnalist de investigatii din presa scrisa pe acest subiect.

Emil  •  30 aprilie 2014, 10:40

Iote de aia trebuie introduse la noi c u r ţ i l e de juraţi.

george  •  30 aprilie 2014, 10:49

Catalin pai bun si daca MM a refuzat, MM ca inculpat tace la o astfel de propunere ..e dubios, e neclar totul, ca inculpat ar trebbui sa fie in favoarea lui sa spuna asa ceva autoritatilor ..nu doar sa refuze targul

avocat balan  •  30 aprilie 2014, 10:50

Dosarul transferurilor este unul cu foarte multe interese iar persoanele implicate trebuiesc monitorizate. Din pacate se fac foarte multe abuzuri de putere in incercarea de a se obtine anumite interese materiale.

condotier  •  30 aprilie 2014, 10:53

…In Romania, daca ,,se prabuseste ” coruptia, se prabuseste toata tzara,sistemul, ca pe asta a fost construita,macar in ultimii 24-25 de ani…

Daniel  •  30 aprilie 2014, 11:02

Cătălin,o întrebare pentru tine.Ce trebuia sa faca MM cind semnalul venea exact de la cel care te judeca peste citeva zile,sa anunte DNA? nu avea nici o dovada,pur si simplu sigura alternativa era sa accepte ….nu avea alternativa…

Cum se fac jocurile la noi  •  30 aprilie 2014, 11:11

[…] update: Citiți și rămâneți proști. Așa se face justiție în românia. Parcă îl privești cu alți ochi pe Meme Stoica, […]

doamne La Piovra e mic copil http www… Scurte  •  30 aprilie 2014, 11:12

[…] doamne, La Piovra e mic copil https://www.tolo.ro/2014/04/30/pentru-a-doua-oara-procurorii-suspecteaza-mita-la-judecatori-in-dosaru… […]

florin_videa  •  30 aprilie 2014, 11:12

astfel de oameni l-au bagat in puscarie pe gica popescu, un titan, in comparatie cu ei….
spre marea satisfactie a zeci de mii de oameni care s-au trezit dintr-odata mari doritori de justitie, altfel, niste purtatori de creier sec

si inca ceva: pacat ca judecatorii nu ii pot urmari pe procurori
sa vezi atunci…..

calota liviu  •  30 aprilie 2014, 11:16

Mie mi se pare foarte ciudat ca la un asemenea nivel SE CERE O SUMA EXTREM DE MICA !! 300 de milioane vechi pentru libertate ?! Ps. sant absolut convins ca in situatia in care se afla cei condamnati ar da sume mult, mult mai mari pentru a fi liberi…. Foarte ciudat !

fanulumocanu  •  30 aprilie 2014, 11:25

Sunt destul de sigur, din ce s-a dat in presa, ca judecatorul ala are niste bube. Dar in cazul lui Stoica e cusuta cu ata alba. Stoica daca stia ca da 50.000 de euro si iese afara, ii dadea in mare viteza chiar daca stia ca dreptatea e de partea lui. S-a mai bazat si inainte de sentinta ca n-are cum sa intre si a intrat, deci sunt absolut sigur ca nu mai e asa increzator in lege, ci are indoieli legate de interpretare.Sunt absolut convins ca DNA-ul l-a cautat pe MM ca sa-l dea in fapt pe judecator, aratandu-i ca stiu de eventuala combinatie. In concluzie, sunt absolut incantat ca se intampla lucruri dar nu cred nicio secunda in abordarea romantica a lui MM care lupta pentru dreptate.

un om  •  30 aprilie 2014, 11:27

Doar mie mi se par groaznic de mici sumele? Adica 20-30 de mii de euro si scapi de 3 ani de inchisoare?

Emil  •  30 aprilie 2014, 11:30

Imi este sila de tot ce se intampla atat in DNA cat si in Instantele de Judecata. Totul este doar un joc de putere. Sunt chiar curios. Magistratii care au dat NUP in Dosarul Flota au fost urmariti in WC? Din cate stiu, cei care sunt ascultati….indifferent daca se probeaza sau nu suspiciunile trebuie sa fie chemati si sa li se prezinte inregistrarile. Cel putin asa spunea legea acum ceva timp. Si eu imi doresc dreptate…dar facuta conform legii, fara dubii. Altfel, repet, este doar un joc de putere la care fraierii se bucura, crezand ca totul este pe bune.

Alex  •  30 aprilie 2014, 11:48

Justiţia românească vine mereu ceva atât de şocant că nu-ţi vine a crede.
Ştiam de avocaţi care îmbătau pe amicii judecători şi procurori, astfel că, a doua zi, deveneau mai amabili cu „clientul”. Ştiam de şpagă, normal, dar asta cu listele şi cu intermediarul care propunea e deja din filme!

Totuşi, domnule Tolontan, nu înţeleg exact care e treaba cu Voiculescu? E posibil ca judecătorul să se folosească de el cum ziceaţi, ca să pară o victimă a DNA, care DNA nu e nici pe departe fată mare, ci un instrument de represiune politică ce uneori mai face ŞI justiţie.
Totuşi, e dubios de ce Dan Voiculescu a ieşit cu o declaraţie publică anti-DNA şi uşor pro-Mustaţă, declaraţie repetată de ecourile dumnealui denumite „Antenele”.
Desigur, presa potrivnică a găsit imediat formularea „judecătorul lui Voiculescu”, deşi nu sunt DOVEZI, până acum, că -ar fi favorizat sau nu pe „Felix”. De obicei, televiziunile „băsiste” sunt portavocea preşedintelui demis şi au o poezie dictată de sus pe care o repetă, fiind mai apoi confirmată de DNA…
Foarte ciudat şi momentul în care l-au luat pe Mustaţă. De ce tocmai acum?

gic  •  30 aprilie 2014, 11:50

ramai stupefiat cand citesti unele comentarii de aici…

cum am mai spus, arata nivelul de educatie al romanilor.. „ca nu reiese”, „ca nu sunt dovezi” etc

asta inseamna SISTEMUL TICALOSIT din justitie, un putregai pe care incep sa-l recunoasca din ce in ce mai multi, insa raman destui alienati de unele posturi tv

un stat profund corupt, plin de hoti, asta e Romania

vlad  •  30 aprilie 2014, 11:54

Wow, pai tipul asta santaja.., e mai grav decat mita. Pai se oftica daca nu vin cu banii si ii condamna??? 15 ani nu ar mai trebui sa iasa din inchisoare… dar se comaseaza, se comporta bine, scapa cu vreo 2 ani si gata, iese bogat de la inchisoare!!! Problema e ca judecatorii sunt oameni destepti, ca de-aia au reusit sa ajunga in asa pozitii…. pana acum nu se simteau amenintati de nimeni, de-acum o sa fie mai grijulii si nu o sa se mai lase interceptati asa usor.

cris  •  30 aprilie 2014, 12:30

tot respectul pt investigatiile foarte profesional efectuate,dar,Domnule Tolontan…privesc de cateva zile prima pagina de internet si ….iarasi incepem sa fim intoxicati cu aceasta nulitate,pe numele g becali….unde munceste,ce slujba are, ce face acolo,ce inteligent a fost in fotbal…..ma repet,riscul este foarte mare,terminati cu reclama ieftina ,acest personaj fara scrupule a devenit deja model in viata pt multi tineri,lucru foarte periculos pt viitorul si asa plin de incertitudini al tarii….in orice tara civilizata din lume,faptul ca un puscarias a iesit la munca e privit in deradere,ceva de genul …uitati ce a fost si ce a ajuns pt ca nu a fost corect….sunteti formatori de opinie,ca ziaristi,aveti o responsabilitate enorma…

Stefan22  •  30 aprilie 2014, 12:42

Tolo, ma bucura textele astea rare, dar consistente pe care le scrii. Ramaneti cu gura pe ei, nu-i slabiti!

koko  •  30 aprilie 2014, 12:56

mie imi suna ca MeMe a fost santajat pentru a i se face dreptate!
Ala zice ca initial scapa, da’ daca nu sare la cap cu bani o va musca …si, in ciuda faptului ca procurorul nu solicitase pedeapsa cu executare, ca urmare a prescrierii faptelor, SURPRIZA, judecatorii il condamna pe MeMe!!!

WTF?

taypan  •  30 aprilie 2014, 13:19

si sa mai credem in revirimentul Romaniei cand chiar cei care ar trebui s-o ajute sa o ia pe drumul cel bun dispun de libertatea omului dupa bunul lor plac si dupa grosimea buzunarului dar ceea ce vedem noi e doar varful aisbergului in adanc e groasa rau si nu cred ca mai poti trai in tara asta fara sa te supui spagii si coruptiei.si totusi inclin sa cred ca este o mare sansa sa ne aducem pe drumul cel bun!!!!

GARDA VECHE,STIINTAe  •  30 aprilie 2014, 13:26

@Tom Tom!!
‘Audi alteram partem’!”hear the other side too”, Ori in Lb.Romana (asculta si cealalta parte…acuzata) Daca il trimitem pe Tolo in fabrica, trebue sa avem alt Tolo sa expuna situatia reala a jonglerilor..oricum intinsa mai mult decat ‘prastia’.

LEONIDAS  •  30 aprilie 2014, 14:07

Clasa politica a numit judecatorii (absolut toti corupti!), la curtea de apel ,CSM, etc. cu singura conditie sa nu-i condamne pe ei pe politruci!,pt. furaciunile pe care le fac ei de 25 de ani..nu ma mai mira nimic, doresc sa se faca curatenie si sa se recupreze de statul roman prejudiciul creat in totaliate…!

Venom  •  30 aprilie 2014, 14:19

Nu inteleg INCA reactia atat de vehementa a d-lui Voiculescu impotriva unor magistrati din DNA, practic nominalizati in scrisoarea sa. Si nici calitatea in care si-a formulat directivele cerand sefilor din CSM si Ministerul Justitiei sa-si ancheteze procurorii – nu e de joaca sa faci asta – nu cumva e pasibil de tentativa de obstructionare a justitiei, denunt calomnios etc.? Mai mult, judecatorul Mustata a primit mandate si pe 24 de ore si de arestare preventiva pe 30 de zile, ceaa ce ar justifca, intr-o prima faza, ridicarea lui (care n-a fost luat cu mascatii, apropos) si punerea la racoare. Credeti ca mai sunt si alte stenograme?

http://www.ziare.com/dan-voiculescu/proces/dan-voiculescu-cere-procurorului-general-sa-ancheteze-dna-in-cazul-judecatorului-mustata-1296306

Easterbunny  •  30 aprilie 2014, 14:27

E bine ca scrii Catalin despre lucrurile astea. Ar trebui insa, in mod normal sa faci si un pic de educatie celor care citesc. Nu pot sa nu ma gandesc ca primavara asta am avut din partea DNA si a serviciilor o diaree de cazuri scoase la iveala brusc in plin an electoral. Daca toata agitatia legata de coruptia din justitie ar continua rezulta cateva probleme majore care trebuiesc clarificate legislativ si procedural. In primul rand probarea acuzatiilor de catre DNA sau Perchet. Vorba cuiva de pe aici nu prea vedem probe clare, prinderi in flagrant. Ori inregistrarile au venit post darea mitei si DNA-ul a ramas fara flagrant, desi pare foarte straniu, ori inregistrarile sunt ineficiente din moment ce nu s-a ajuns la flagrant dupa atatea discutii interceptate.

Ori nu s-a vrut flagrantul pentru ratiuni de alta natura. Fata de cate stenograme au aparut public nu avem flagrante aproape de loc. Nu te intrebi de ce? Apoi, mai e o problema.

Exista in Ro laboratoare INDEPENDENTE care sa certifice autenticitatea inregistrarilor? Pentru ca serviciile au tot ce le trebuie inclusiv pentru a le falsifica si face „curate”. Deci cine poate face astfel de evaluari independente fara repercursiuni din partea serviciilor? Sau mergem pe afara?

Alta problema este cea a calitatii dosarelor DNA si Parchetului. Au iesit la iveala atatea dosare penibil incropite pe care s-au dat condamnari incat te intrebi daca coruptia nu e mai mare chiar la ei in curte. Iar calitatea actelor de justitie lasa enorm de mult de dorit. Daca am avut hotarare a Inaltei Curti din Ro in care se scrie in clar ca nu au dovezi dar trebuie dat exemplu inseamna ca au dreptate cei care afirma ca se face politie politica. Altfel, cazul in sine poate fi sau nu un exemplu. Pana una alta pare mai degraba o intimidare a judecatorilor care risca sa cada in partea cealalta. Oare o fi vreo coincidenta cu vizita de ieri a americanului? Ca toate par sa se lege.

Mircea Stoian  •  30 aprilie 2014, 14:37

Este pentru prima data cand aud ca un judecator sa-i caute in mod sistematic pe cei interesati de o solutie favorabila contra bani.

Pana acum auzisem doar despre varianta in care „clientii” cautau judecatorul. Este mult mai rau decat ne-am putut imagina.

Si este ceea ce a ramas, fiindca multi s-au „retras”din activitate de frica.

Va dati seama ce era inainte?! Cat de solide mai sunt hotararile judecatoresti?!

idi oti  •  30 aprilie 2014, 14:40

am impresia ca unii cand vorbesc isi concentreaza toata puterea de procesare a creierului catre solicitanta activitate de a misca limba si maxilarul, altfel nu pot sa-mi explic unele comentarii. „vorbe goale”, „unde-s dovezile” … aveti impresia ca un judecator se aresteaza asa oricand, oricum, bazandu-te pe nimic altceva decat pe propria fantezie?!?! daca exista o categorie de persoane pe care NU le arestezi decat daca ai dovezi extrem de solide, atunci cu siguranta aceea este cea a magistratilor. chiar si daca articolul nu spunea nimic despre filmari si inregistrari, ar fi trebuit sa fii imbecil sa crezi ca nu exista asemenea dovezi solide si ca au arestat un judecator doar pe baza unor speculatii.

Cătălin Tolontan  •  30 aprilie 2014, 14:44

40, Easterbunny: indiferent cu ce eveniment se sincronizeaza aceasta arestare, va rog cititi inca o data dialogurile. Nici eu, nici dvs, n-am fi vrut niciodata sa fim judecati de un asemenea om!

Easterbunny  •  30 aprilie 2014, 15:44

In mod cert. Perfect de acord cu dvs. Ma refeream la problemele de fond ale justitiei iar coincidenta era o gluma. Ar fi fost prea de tot.

eye  •  30 aprilie 2014, 18:30

Oare cand se va curata Romania de toate „mustatile” ?

brod  •  30 aprilie 2014, 20:38

cine si-ar fi imaginat, cu ceva timp in urma, ca SRI va deveni un jucator dorit si stimat? justitia, medicii de la spitalul de arsi, spagile de la bacalaureat…
si, din cate se pare, nu s-a terminat.

Stan Patitul  •  30 aprilie 2014, 21:43

Ma bucur foarte mult ca am citit articolul si comentariile. Daca in capitala se intampla asa ceva va dati seama ce e in Provincie ? Are dreptate dl. Stoian, e mult, mult mai rau decat ne putem imagina.
Cauzele sunt multe, si aici mai trebuie cautat. In provincie multi sefi de tribunale provin din fostii politisti carora li s-au echivalat anumite studii de drept. Acestia sunt Dumnezei care cunosc sistemul , cunosc metodele din fosta politie si nimeni nu se poate atinge de ei.
Numarul de dosare, procese e imens, e peste puterea parchetelor de a le rezolva. Avansarea procurorilor si judecatorilor se face pe pile si pe bani grei. Sistemul in sine e atat de corupt incat eu nu cred ca va putea fi eradicat in viitori 20 de ani. Legislatia se schimba atat de des incat eu am vazut la o curte de apel o sefa de instanta care avea codul de procedura tot timpul cu ea !!!. In tribunalele din provincie „rezolvarea” au gasit-o, au fost montate camere video pe pereti din exteriorul cladirii !!!!!. E mult prea simplu sa credem ca amestecul politicului e singura cauza. Slabiciunile omenesti concura tot atat de mult la aceasta stare de lucruri. Apoi si presa are si partea ei de vina nu numai partea pozitiva. Uitativa cum au ajuns unii ziaristi , incrancenati, bolnavi, nu mai stiu sa zambeasca, sunt niste roboti. Incepe meciul…

valhalla79  •  30 aprilie 2014, 22:38

astept linistit si cu interes sentinta in cazul Voiculescu…Mazare….Nicusor…pe rand…nu va ingramaditi baieti

dirigintele  •  30 aprilie 2014, 23:09

Ca sa-l completez pe #46, se simte in aerul respirat din ultimele luni o intensificare a activitatii DNA, iar acest lucru nu se poate fara ajutorul SRI. Si nu numai acolo. Si in justitie sunt mai multe decizii cu executare. Sa fie inceputul unui proces de curatire a societatii romanesti? Daca da, nu ma supar…

gigel  •  1 mai 2014, 0:25

Ce bine cand e scoasa la suprafata si mizeria din justitia romaneasca! Toata lumea stia ca lucrurile nu sunt in regula nici aici, dar parca incepi sa simti ca traiesti cand vezi ca nu sunt imuni nici magistratii. Bravo, Tolonta si Neag si multa sanatate pentru tenacitate si curaj.
Un admirator

Comentează