Selfie electoral cu gimnaste

selfieEra inevitabil. Cînd Elena Udrea l-a adus pe Traian Băsescu pe post de mascotă electorală, ea mare și el soldățel de plumb la tribună, în acel selfie de neuitat, a fost clar că și adversarii vor scoate armele. Și le-au scos.

luni, 19 mai 2014, 11:00

selfieEra inevitabil. Cînd Elena Udrea l-a adus pe Traian Băsescu pe post de mascotă electorală, ea mare și el soldățel de plumb la tribună, în acel selfie de neuitat, a fost clar că și adversarii vor scoate armele. Și le-au scos.

La Antena 3, lotul național de gimnastică a fost adus în platou cu Victor Ponta și cu patru candidați la alegerile pentru PE de duminică. Doar candidați din PSD!

S-a vorbit mult, genul de ceremonial faaantastic! La cererea Marianei Bitang, s-au dublat pe loc premiile elevilor care au cîștigat Olimpiada Internațională de chimie. Foarte bine!

S-a apăsat din nou pe ideea că statul nu-și răsplătește campionii din sport. Nu e chiar așa, recompensele noastre pentru Jocurile Olimpice sînt printre primele 6 din Europa. Dar nu conta, era nevoie să ne victimizăm puțin. Mîndri că sîntem români, așa cum sună sloganul alianței PSD-UNPR-PC. Dacă citești raportul Curții de Conturi despre cum sînt risipiți banii, nu puțini!, alocați în sport, te ia cu vertij. 

Apoi s-au pozat la invitația lui Mihai Gâdea, ”sîntem prea mulți ca să facem un selfie”, dar uite nu chiar așa de mulți de au intrat în selfie, ”va deveni cel mai share-uit selfie din istorie”.

Cînd l-am criticat pe Alin Petrache pentru că-și netezește calea spre șefia COSR, n-am crezut că se va ajunge ca Belu să folosească aceeași pușcă, dar de calibru infinit mai mare. ”Sper ca la ambele alegeri să iasă așa cum vreau eu”, i-a  spus, la final, Victor Ponta lui Belu, adăugînd că se gîndește și la alegerile COSR. Nu era nevoie să sublinieze, am înțeles cu toții pe cine sprijină, în ciuda elogiilor de formă lansate pentru contracandidații Lipă și Petrache! Selfie, selfie, dar mimăm fair-play-ul.

După ce, într-un restaurant, l-a înscăunat pe Gino Iorgulescu la Liga Profesionistă de Fotbal, în seara asta premierul a încercat ca, într-un platou de televiziune, să-l ungă președinte COSR pe Belu. Și, bineînțeles, să-i buzunărească pe antrenor, pe Bitang și pe fetele de la gimnastică de ceva voturi pentru alianța care îl vede pe Băsescu din ochiul altuia, dar nu vede bîrna din ochiul său.

Comentarii (118)Adaugă comentariu

bogdan  •  20 mai 2014, 10:45

Aici se poate vedea modul de actiuneal trustului Intact. O marsavie (folosirea gimnastelor ca vehicul electoral) este justificata de selfi-ul Elenei Udrea cu Basescu. Cat de jos trebuie sa fii sa compari cele doua situatii?. Si stati linistiti… Nu scrie un basist

SCANDALOS. Antena 3 a folosit gimnastele pentru campania lui Ponta | Reporter Virtual – stiri exclusive | Portal  •  20 mai 2014, 10:50

[…] acest caz a scris, pe blogul său, și jurnalistul Cătălin Tolontan, Redactor-șef al „Gazetei Sporturilor”, care face parte […]

Ce au scris ieri liderii de opinie din România despre politică, economie și viața noastră | Blogul lui Ilias Papageorgiadis  •  20 mai 2014, 11:00

[…] Era inevitabil. Cînd Elena Udrea l-a adus pe Traian Băsescu pe post de mascotă electorală, ea mare și el soldățel de plumb la tribună, în acel selfie de neuitat, a fost clar că și adversarii vor scoate armele. Și le-au scos. La Antena 3, lotul național de gimnastică a fost adus în platou cu Victor Ponta și cu alți politicieni PSD. Doar PSD! S-a vorbit mult, genul de ceremonial faaantastic! La cererea Marianei Bitang, s-au dublat pe loc premiile elevilor care au cîștigat Olimpiada Internațională de chimie. Foarte bine!, a scris Cătălin Tolontan. […]

mada  •  20 mai 2014, 11:03

Problema nu este cine ajunge sef la COSR, ci cum ajunge prin ce mijloace asta ar trebui sa intelegem noi.

COCONUT  •  20 mai 2014, 11:04

Basistilor! Sunteti atat de meschini incat nu stiu cum va suportati voi insiva.

Alin  •  20 mai 2014, 11:28

Pana la urma e campanie electorala.
Si pana la urma, daca nu apareau la tv s-ar fi zis ca nu au fost mediatizate destul. E un fel de ipocrizie in jocul asta cand lumea accepta stiri sportive despre viata sociala a sotiilor de fotbalisti, dar nu accepta sportivele apar la emisiuni politice.
Si pe de alta parte campaniile de promovare folosesc orice vector. In campaniile electorale ar fi trebuit ca vectorul sa fie proiectele si promisiunile realizate.

CHALEX  •  20 mai 2014, 11:34

Tovarase secretar general… Ma scuzati, Excelenta-Voastra, domnule prim-ministru,
La indemnul dvs si al stapinului meu(fie-i puscaria usoara!) am luat act cu nespusa mindrie patriotica de initiativa dvs luminoasa de a va avea printre noi, pentru noi(si, mai ales pentru patron!), alaturi de fatucile lui Belu(care si el e in campanile pentru COSR, sustinut din platou chiar de dvs!) si a mult iubitei sale consoarte, Bitang(o fi si domnia-sa chimista ca…?), pentru a arata poporului arta de a conduce cu mina de fier o tara blagoslovita de Cel de Sus(e drept, cu prea multa apa!) si ce inseamna sa triesti sub atenta supraveghere a regimului dvs(am luat masuri ca nu cumva baietii de la SPP sa se vada in cadru). Intocmai indicatiilor dvs regizorale – ca de altfel pe intreaga campanie electorala unde v-am insotit fara preget, prin ploi si viituri de… apauze de la cei adusi cu… autobaza! – sunt mindru ca eu am avut prilejul de a realize un spectacol grandios in care steaua care stralucea pe firmament nu era aceste fatuci care au cistigat noua medalii la gimnastica, ci chiar dvs, luminos conducator, care ne veti fi calauzitor intelept din iarna chiar de pe Dealurile Cotrocenilor. Studiourile patronului nostru, independent si liber(inca, Slava-Domnului!) au iradiat de fericire ca au imbracat haina de sarbatoare pentru dvs, cel mai iubit dintre paminteni. Va rog sa nu bagati in seama huiduielile, ca alea nu va erau adresate dvs de revolutionari, ci nemernicilor de Basescu si Boc, cei care le-au taiat indemnizatiile, indemnizatii pe care dvs – pe buna dreptate! – le-ati lasat asa, taiate, ca doar nu ei v-au adus la putere ci poporul, in nemarginita lui intelepciune! Astazi, la nici 24 de ore de la maretul eveniment, permiteti-mi Excelenta-Voastra, sa ma plec pina la pamint in fata celui care ne va fi far conducator si calauza neinfricata(mai ales pentru patronul nostrum, Apara-l Domnul de mititica!) si sa va raportez cu mindrie Anteniana ca intotdeauna va stam la dispozitie cu toate studiourile, redactorii si reporterii, traducind in fapte nepretuitele dvs indicatii(pe cine sa ridicam in slavi, pe cine sa-I desfiintam politic si de cine sa nu ne luam). In incheiere, va multumesc sincer si va ramin vesnic indatorat, al dvs prea-umil soldat tv, Mihai Gidea”

Branko Mike  •  20 mai 2014, 11:48

Faptul ca scrii de FOAME , nu e ceva Rau ! E de inteles pt ca esti in RO. Dar ca esti servitor Politik este Rau ! Urit si scirbos implicarea ta dela Sport la Politik! Dar , in scurt timp schimbarea inevitabila vine si sa te vad unde vei mai scrie ? RUSINE !

alt dan  •  20 mai 2014, 12:00

corect a spus ana, la postul 66 !!! pacat de acele fetite, carate de antrenori intr-o lupta care nu este a lor. ma uitam la chipul lor…cel mai penibil a fost ponta, cand a anuntat in emisiune faptul ca le dubleaza primele. penibil ! daca basescu trebuie suspendat acelasi lucru e valabil si pentru ponta.

Pasca GHE  •  20 mai 2014, 12:36

Este o mare deosebire intre cele doua selfi-uri….daca e sa fim neutri…..Udrea si Basescu s-au sustinut reciproc avand fiecare meritele lui in ceea ce au facut impreuna (moral sau imoral, legal sau nu)….pe cand gimnastelor le-a fost plagiata imaginea, ele neavand nici un sprijin direct din partea alora care si-au faut poze cu ele, ca apoi sa le foloseasca in scop electoral…ce merit a avut Miickey Mouse ala si caposul alalalt in meritele acelor gimnaste?…..O mizerie de la cap la coada!

Pasca GHE  •  20 mai 2014, 12:41

In acest moment (datoral acesui selfie) „NU sunt mandru ca sunt roman!”…..mizerii si jeguri politice implica in lupta lor si ultimele ramasite de frumusete pura ce mai avem noi in tarisoara asta… Rusine! Rusine! Rusine!

CHALEX  •  20 mai 2014, 13:04

– Alo, ba Cataline, baga-ti mintile in cap!
– Nu inteleg… dar… cine-i la telefon?
– Nu are importanta! Tu ai scris “Selfie electoral cu gimnaste”?
– Da, eu, dar…
– Ce “dar” mai Tolontanule… ce “dar”?! Si l-ai si publicat, in mortii…
– Da ce rau am facut? Am suparat pe cineva?
– Nuuuuuu, pe nimeni… da… parca ai avea nevoie de un concediu…
– Poate undeva… mai pe la vara…
– Nu, Cataline, un concediu asa… pe durata nedeterminata!
– De ce? Pai eu am infierat-o si pe Udea si pe Basescu…
– Si, acum, la conducere tot aia sunt? Aud?
– Ma scuzati dar am crezut ca…
– Pe… (ceva despre origini)… Ce-ai crezut… ca-ti merge ca cu aia?
– Da, dar…
– Sunt cu ochii pe tine de mult! Nu te lecuiesti deloc…
– Va rog sa ma scuzati dar ce vreti… sa retrag materialul?
– O sa te dam pe brazda ca pe Civica! De-acum imi arati tot inainte de…
-Dar asta-i, ma scuzati… cenzura…
– N-ai invatat nimic din ultimii doi ani! Mai vrei sa apari in Gazeta?
– Bineinteles, asta-i meseria mea… este marea mea pasiune…
– Ai grija pe viitor ca poti sa scrii si-n alta parte, in liniste… la racoare…
– Inca o data, va rog sa ma scuzati… dar…
– Baga-ti mintile in cap si trimite-mi manuscrisele inainte de publicare!
……………………………………………………………………………………………………..
P.S. – Dl Tolontan nu s-a conformat si nu a inlocuit “Selfie electoral cu gimnaste”… Inca!

seba  •  20 mai 2014, 13:08

priuml lucru care mi-a venit in cap cand am citit articolul este declaratia lui tata Puiu: „Să țineți cu PSD aașa cum țineți cu echipa națională” :)), cum a scris si Marius Geanta.

imi pare rau sa vad ca si Octavian Bellu se baga in chestii d-astea, cu politicieni. dar, probabil, doar asa poate castiga alegerile pentru sefia COSR.

altfel, selfies-urile sunt cel mai mare kitsch mediatizat in ultima vreme. sper sa se termine repede moda asta.

ion  •  20 mai 2014, 15:54

de ce sa dubleze? daca nu castigau vreun premiu li se injumatateau banii si dedicatiile? M-am saturat de prostii de romani care dau premii daca le iese si nu platesc cand nu reusesc sa obtina medalii. Fetelor, atentie cu scoala, ca la 18 ani ramaneti tot pe banii nostri, cu renta viagera, ca scoala nu aveti:)

Alex  •  20 mai 2014, 18:35

De peste 20 de ani aud ca o sa fie rau daca ies „unii” sau „altii”. Experienta mi-a demonstrat ca e rau indiferent cine ar iesi.

Alin  •  20 mai 2014, 19:45

Mai e putin si la antene Sinteza Zilei se va transforma in Cantarea Romaniei, daca va era dor. Asa ceva nici in visele cele mai urate nu mi-am imaginat ca se poate intampla, sa revenim la selfiurile de pe vremea lui Ceasca cand era nea Nicu incadrat de tot felul de oameni de valoare si ii mangaia parinteste pe cap. Scarbos !!!

Maria  •  21 mai 2014, 9:51

Domnul Tolontan nu s-a agitat cand Udrea fugea cu un tricou PMP la cros….Cum era domnule Tolontan cu Gala Bute?Ati zis ca o salta pe Doamna Udrea ?Acuma ca s-a pozat premierul romaniri cu echipa de gimnastica este o crima?

Radu  •  21 mai 2014, 10:52

Nu subiectul articolului ma intereseaza ci esenta lui ma fascineaza. De astazi, va includ in categoria jurnalistilor pe care-i respect cel mai mult pentru putere, curaj, independenta, nu stiu cum sa le pun pe toate intr-un cuvant dar ati inteles mesajul. Si nu, nu este putin lucru. Din aceasta categorie mai face parte doar CTP.

Comentează