Întrebări, nu adeziuni

UPDATE: CSM reacționează și oferă un comunicat în care susține că a procedat legal cînd nu a repartizat aleator, ci a numit judecătorii care i-au înlocuit pe cei doi magistrați din completul ICA. Ideea de bază a CSM e că nu s-a făcut tragere la sorți pentru că regulamentele interne permit ca, ”în cazuri excepționale”, judecătorii să fie înlocuiți prin numire. Găsiți răspunsul integral aici.

miercuri, 13 august 2014, 6:52

UPDATE: CSM reacționează și oferă un comunicat în care susține că a procedat legal cînd nu a repartizat aleator, ci a numit judecătorii care i-au înlocuit pe cei doi magistrați din completul ICA. Ideea de bază a CSM e că nu s-a făcut tragere la sorți pentru că regulamentele interne permit ca, ”în cazuri excepționale”, judecătorii să fie înlocuiți prin numire. Găsiți răspunsul integral aici.

De ce nu ader la comunicatele grupului privind condamnarea lui Dan Voiculescu și care sînt întrebările la care simt că statul e dator cu un răspuns.

Nici o teamă. Scriu ce cred.

Acum 11 ani, înţelegerea cu Dan Voiculescu a fost clară: fiecare om de la Gazeta Sporturilor e un jurnalist liber. Asta a fost și a rămas nenegociabil.

S-a ţinut de cuvînt. În ceasurile celor mai profunde neînţelegeri dintre noi, s-a ţinut de cuvînt. Cînd s-a simţit atacat pe nedrept pe prima pagină a ziarului, tot ce a făcut a fost să spună public că nu mai exist pentru el.

Analiștii au scris că Voiculescu ne-a lăsat în pace pentru că ziarul i-a adus profit. Dar, faţă de TV sau de celelalte afaceri, cifrele presei scrise nu reprezintă o miză uriașă. Niște milioane de euro profit într-un deceniu de muncă…

Nu cred că banii au acţionat. Cred, pur și simplu, că a rămas așa pentru că a respectat o înţelegere pe care nici măcar n-am pus-o pe hîrtie.

GSP nu apare în comunicatele Intact
Familia Voiculescu nu a încercat să mă alinieze trustului Intact, lucru pe care grupul de presă îl respectă și azi, cînd nu a inclus Gazeta Sporturilor în mailurile și în comunicatele din ultimele zile. E un comportament corect al lor.

De altfel, nu simt că acele comunicate mă reprezintă în vreun fel. Cine vrea să adere o face. Eu unul nu ader.

Știu că e un moment dramatic pentru acţionari, omenește înţeleg că mă pot concedia și mîine pe fondul emoţiei și al durerii lor, dar nu ader și respect că nu mi-au cerut s-o fac!

Din 2009, cînd am încetat să exist pentru Dan Voiculescu, și pînă azi am vorbit o singură dată cu fondatorul Intact. O jumătate de oră aprinsă, în decembrie 2013. Am avut opinii net opuse despre vînzarea Gazetei către Ringier. A rămas ca el, normal, pentru că îi reprezenta pe acţionari.

Discuția și civilizația
Întîlnirea a fost neplăcută pentru amîndoi. Ne-am contrat, n-am avut răbdare unul pentru argumentele celuilalt. Mie mi s-a părut că vede peste tot dușmani și agende ascunse.

Mi-am zis atunci că Antena 3 și Dan Voiculescu se alimentează reciproc și că au ajuns să-și contopească personalităţile.

Ce i s-o fi părut lui la mine nu știu. Am fost nervos și mi-e clar că n-am reușit să-mi transmit convingător poziţia.

Deși amară pînă la rău organic, discuţia a rămas însă civilizată. Ostili și civilizaţi. Interesant e că lucrurile au putut totuși să funcţioneze atîţia ani, între un patron și un șef de companie și redactor-șef.

Poate că, deși diferiţi în atîtea feluri și separaţi de atîtea concepţii despre lume, faptul că ne-am considerat oameni, și nu suboameni, și că am respectat condiţia proprie celuilalt ne-a ajutat. Civilizaţia să fie răspunsul?

Așa mi s-a părut că a intrat și în închisoare. Ca un om civilizat.

Arăta împăcat nu cu sentinţa, ci cu momentul, și a avut puterea să facă glume: “Nu se schimbă mare lucru, oricum nu eram un tip monden, o să fiu absent de la evenimente”.

O campanie care nu ajută pe nimeni
Ce s-a întîmplat după a depășit orice așteptări. Antena 3 s-a mobilizat și a călcat în picioare sentinţa, judecătorii, pe procurori și forma în care se face justiţie în România.

În schimb, aseară Sinteza zilei a ajuns să-l victimizeze pe judecătorul Mustață, magistratul care trafica sentințe pentru o familie care-și pierduse copilul de 15 ani într-un accident de mașină!

Antena 3 are impresia că Mustață poate deveni un argument al teoriei conspirației în dosarul ICA. Numai că postul uită episodul în care Mustață povestește complicilor săi că i se pare scandalos ce a făcut Voiculescu. ”Păi, cum să vinzi bunuri de șaizeci de milioane… Ai lua…? Aș lua și eu, să dea dracu’, aș împrumuta la toți! Cu o sută de mii? Cu o sută cinci mii! Deci, de șaptezeci de ori mai puțin! (…) Bă, tu auzi? Șaizeci de milioane să iei cu o sută de mii?’”. În aceeași stenogramă, Mustață e furios pe televiziuni, probabil chiar pe Antena 3, că nu vorbesc și despre cum a fost concediat un șef de serviciu de la ICA pentru că s-a opus privatizării. E limpede ce credea judecătorul despre caz! Nu e limpede ce spera să obțină.

Așadar, cînd Mustață amîna termen după termen la ICA o făcea nu pentru că ar fi avut dubii asupra nevinovăției inculpaților, ci din alt motiv. Mustață e toxic și probabil că orice avocat care ar fi cunoscut conținutul acestor convorbiri l-ar fi sfătuit pe Voiculescu să-l recuze. Cum să-ți pui libertatea în mîinile unui asemenea magistrat? Numai o judecată imparțială nu puteai aștepta de la Mustață! Și, atunci, cum oare să faci acum din Mustață un erou, sperînd că astfel îl ajuți pe Voiculescu?

Iar azi, același avocat i-ar sfătui probabil pe Voiculescu și pe Pantiș, ”omul meu”, cum zice Mustață, să stea departe de acest magistrat arestat, care, la disperare, poate transforma procesul ICA în ceva mult mai grav.

Andrei Pleșu scrie în Adevărul că această campanie de justiție televizată nu îi face servicii însuși destinatarului campaniei. Absolut de acord! Mai mult, cred că dezlănţuirea nihilistă nu face bine nici măcar Antenei 3. Nu doar că nu substituie justiția, ci decredibilizează dezvăluirile importante ale postului, cum a fost cea referitoare la Mircea Băsescu.

Dar, peste toate, cei care pierd din această stare pe care Mihai Gâdea a numit-o “la război, ca la război”, sînt românii.

Concursul de nepopularitate
De ani de zile, Traian Băsescu și Dan Voiculescu se întrec într-un concurs de nepopularitate. În lipsa publicului care să-i simpatizeze, cei doi mizează pe un grup restrîns de fanatici. Partizanatul acestor loialiști dă senzaţia că ţara s-a împărţit în două. Și că toţi cei prinși între cele două tabere își riscă identitatea. Aderi sau pieri!

Mă simt ca și cum cineva ar vrea să-mi ia dreptul de a crede, în același timp, că procesul lui Dan Voiculescu n-a fost un proces politic și că președintele Traian Băsescu trebuie să explice urgent dacă a luat bani vreodată de la fratele său sau dacă a discutat cu fratele său cazul lui Bercea Mondialul.

Șeful statului a precizat că n-a luat bani de la Bercea, dar nu asta e întrebarea, să nu ne insulte inteligenţa!

Iată riscul real! Nu riscul că, în urma acestui articol, mă va ataca Mircea Badea, “Tolontan, ești cretin și abject!”, sau că voi fi concediat din trustul Intact, ci că am ajuns să ne gîndim de mai multe ori înainte de a ne exprima liber, de teama catalogării.

Asta am făcut și eu în ultimele cîteva zile. Pînă am realizat că, de fapt, primejdia este aceea de a ne pierde firescul neînregimentării.

Cine pune întrebările?
Sînt multe întrebări care rămîn nerostite în aceste zile. Pentru că la război nimeni nu vede rostul întrebărilor. Cînd împuști cu vorbe, ce dileme să mai ai?

La război, taberele se consideră inamice absolute. Dincolo de tranșee sînt suboameni și ce rost are să dialoghezi cu suboamenii?! Presa, cea care ar putea să obţină lămuririle, dă și ea senzaţia că e ireconciliabil atașată unei oști sau alteia.

De ce CSM nu răspunde la întrebarea simplă: s-a tras la sorţi completul de judecată în cazul ICA? Și, dacă nu, numirea fără tragere la sorţi este practică judiciară sau a fost o excepţie? Și, dacă a fost o excepţie, ce a motivat-o și ce consecinţe poate avea asta atunci cînd Voiculescu se va adresa instanţelor internaţionale?

Instituţiile nu răspund pentru că ziariștii nu le mai întreabă sau, dacă aceștia o fac, ele și-au luat libertatea de a se considera parte în război și tac! Nu e în regulă.

Enigma confiscării extinse
Antena 3 pare că bate cîmpii cînd spune că se vizează închiderea sa. Statul a confiscat acum doar clădirile, e adevărat. Dar ce înseamnă confiscare extinsă? Dacă nu se recuperează cele 60 de milioane de euro ce se va întîmpla? Pînă la ce rude și la care proprietăţi ale acestora se poate merge?

Există în sentinţa dosarului ICA o frază care spune că se vor identifica toate firmele lui Dan Voiculescu și ale fetelor sale. Instanţa cere să se facă “verificări pentru identificarea bunurilor mobile și imobile aparţinând lui Dan Voiculescu și fiicelor acestuia, inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, situate în ţară sau în străinătate”. Pasajul apare într-un articol al lui Andrei Aștefănesei în Adevărul.

E posibil ca, dacă nu se recuperează cele 60 de milioane, să se treacă la vînzarea acestor companii, printre care și cele de media, unde Voiculescu sau Grivco au fost proprietari, însă au dat acţiunile între timp? Sau nu e posibil?! Căci, dacă e, Antena 3, fără să știe, are de ce să se teamă. Dar nu de chirie, ci direct de dreptul de proprietate asupra sa.

Ar fi o ironie de destin pentru aceste mărci de presă să ajungă în proprietatea unui stat căruia i-au plătit taxele și impozitele la zi pe o piață unde se poartă datoriile, restanțele și mutările brandului de pe o societate pe alta!

Gazeta poate fi și ea într-o situaţie asemănătoare, nimeni din statul român nu pare să știe exact.

Explicați!
E cît se poate de raţional să cerem statului, în care și noi, ăștia dintre fronturi, credem, să explice lucrurile care provoacă discuţii! Fără explicaţii, poate că batem cîmpii și poate că punem întrebări care nu au corespondent în realitate, ci doar în imaginaţia noastră. Dacă noi sîntem încinși, să fie statul lucid. Să ne lămurească!

Tema confiscărilor speciale și extinse e de maxim interes public. Publicul a așteptat ani de zile ca sume semnificative de bani să revină la buget. Cum se face concret ar trebui clarificat cu multă răbdare, de către cei puși să aplice legea. De asta sînt plătiți.

“Poate mi se trage și de la faptul că am vorbit despre E-urile din alimente”, a spus Gheorghe Mencinicopschi cînd s-a predat la poarta închisorii.

Rămînem la isteria crenvurștilor sau depășim momentul? Adeziunile se cunosc, listele de sprijin sînt clare, poate trecem mai departe ca să ne limpezim întrebările și să căutăm viitorul de după război.

Comentarii (223)Adaugă comentariu

Marius Jianu  •  13 august 2014, 7:10

Doamne ajuta! Citesc in sfarsit o opinie neconfiscata de partizanate stupide. Multumesc, Tolo!

Alex  •  13 august 2014, 7:15

Salut Catalin!
Voiculescu un om civilizat?! Sa fim seriosi, tot timpul procesului a ironizat, a jignit, a persiflat pe toata lumea…
Nu e bine sa ne bucuram de raul altuia, dar ce mai conteaza ca nu s-a tras la sorti completul de judecata? Americanii l-au pus, sau altii, conteaza mai putin.
Gazeta sporturilor traieste datorita unor oameni ca tine,integrii, insa sa-l dam uitarii, sa ne concentram pe ce avem de facut de acum inainte… Un bine nu poate fi luat in considerare, daca la baza lui,radacina e raul…

Mihai  •  13 august 2014, 7:24

Cataline, nu-mi vine sa cred ce articol ai scris!…Eram suparat pe tine, iti citesc de mult articolele, iar acum mi-am dat seama ca esti printre putini angajati de la varan cu o coloana intr-adevar perfect de dreapta!! Felicitari pentru acest articol! Si ai mare dreptate!!! Campania facuta acum de Antena 3 ii face mai mult rau varanului decat bine!!! Si mai grav ii face rau lui Ponta…care pierde teren din cauza asocierii cu Voiculescu(vezi cazul Sorin Ov Vantu – Mircea GEoana). Sper sa nu fi scris articolul cand deja stiai ca pleci din trust(vezi declaratiile lui Oreste dupa ce stia ca pleaca). O zi buna!!!

zona magheru  •  13 august 2014, 7:24

Tu esti genul de ziarist sincer in care chiar am incredere ca spui adevarul gol golutz asa cum il stii tu . Desi ati avut filozofii diferite in legatura cu mai multe aspecte si desi Voiculescu iti era patron nici nu te-a dat afara si nici nu te-a jignit vreodata . Cit despre Antena 3 o urmaresc din ce in ce mai putin la fel ca si celelalte televiziuni de stiri . Toate sunt partinice si politizate . Roate sunt agresive . Dupa ce ca vorbim de cea mai sarantoaca tzara din UE , SOCIETATEA mai e si divizata !!! Nu am gasit nici o televiziune total impartiala , echilirata cu adevarat independenta . Toate au unul sau mai multe butoane de comanda . Imi e sila de societatea romaneasca . Cel putin Gadea ala e numai pentru ani acolo ..in rest ? …hei rup…hei rup …

Cezar  •  13 august 2014, 7:26

Si tu brutus?

mircea  •  13 august 2014, 7:26

Bravo , bravo, bravo! Atat pentru verticalitate cat si pentru argumentatia care este de fapt o incizie perfecta asupra intregului context. Domnule Tolontan, ai demonstrat ca esti un MARE ZIARIST-profesionist si de caracter, lucru raaaaaaaaaar in massmedia romaneasca. Inca odata felicitari si sanatate.

ROSOGA Constantin  •  13 august 2014, 7:26

Iata ca se poate !!! Articol impartial intr-o tara care nu mai admite asa ceva !!! Ma mira faptul ca d-nul Tolontan nu a constatat pana acum
ca, un roman singur daca nu are oponenti, declanseaza un razboi cu el insusi !!! Despre Antena 3 unde D-nul badea este purtator de inteligenta
se poate spune ca este egala cu B1 !!!…in final astept o comisie pentru TRAIAN, PINALTI, nicusor de la ASTRA si vom avea juma de PIB de recuperat !!!

Robert  •  13 august 2014, 7:33

BRAVO! Echidistant si la obiect. BRAVO!

momo  •  13 august 2014, 7:35

Superb articolul. Felicitari! Dispozitivul hotararii a fost publicat pe portalul instantelor, deci se pot extrage de acolo mai multe informatii, direct de la sursa. Sentinata nu a fost redactata inca. Am aflat de acolo ca unul dintre condamnati, Vlad savulescu, director la ADS, ulterios angajat al Consiliului National de solutionare a Contestatiilor (lupul paznic la oi), avea un imobil teren si constructie de 1.000.000 Euro pe Bucuresti-Ploiesti…De nde atata banet pentru unul care toata viata lui a fost angajat la stat????? Daca tot este sa spunem lucruri mai putin stiute, hai sa spunem ca director la directia juridica a ADS era Catalin Sandu (ulterior vicepresedinte AVAs, membru PC) care fusese propulsat acolo de la firma Benefica (a lui Voiculescu), firma care avea un drept de superficie pe terenul ICA. Toti oamenii acestia (si Voiculescu si altii) aveau pe langa iei oameni de paie, fara moralitate, si va spune asta unul care a vorbit de cateva ori cu Voiculescu (si cu alti apropiati ai lui). Pentru el nu exista nu se poate, lege etc. Sandu executa doar ordine. El a aranjat totul cu sprijinul lui Popa, director General ADS si Flvius Pop, sef serviciu legislatie. Eii s-au folosit si de Mencinicopschi care era cu alimeentele, dar total nepregaatit pentru a administra ceva, mai ales ICA. El nu putea fi administrator nici la o scara de bloc. Astia erau o clica maafiota. Daca nu semnai ce iti dadeau, te dadeau afara. Nu aveai voie sa obiectezi, sa zici ceva. Imediat erai trecut pe lista neagra.

Despre antena 3…Nu spun decat ca Adrian Ursu a fost dat in judecata acum mai bine de 10 ani de un procuror de la Slatina. Il cheama Iacobescu Eugen. Ursu si alti ziaristi de la adevarul (Violeta Fotache) pe atunci au scris despre Iacobescu ca primea mita (un Espero, bani, alte bunuri). Au reusit sa stramute cauzele de la Slatina (altfel poate mergeau si ei vreo 2-3 ani pe la racoare) la Bucuresti. Acum Ursu, ne povestea cat de cinstit este acest Iacobescu si cum lupta el cu sistemul. Ca si Mustata…La fel spunea si Voiculescu despre acesta din urma

Adrians  •  13 august 2014, 7:38

Evident ca in multe situatii am avut opinii contrare celor sustinute de Catalin,dar de data aceasta jos palaria ! Un articol scris de un ziarist care are atit valoare cit mai ales coloana vertebrala dreapta.
Felicitari.

Cătălin Tolontan  •  13 august 2014, 7:38

2, alex: da, voiculescu s-a comportat inclusiv in momentul in care a intrat in inchisoare ca un om civilizat. Daca asta am vazut de ce sa scriu altceva? Ce mai conteaza daca s-a tras la sorti? Tu, daca ai fi inculpat, ti-ai dori un proces echitabil sau nu? Eu am intrebat care e procedura, daca s-a respectat si care pot fi consecintele daca nu s-a respectat.

Si ca sa-ti raspund exact pe ceva ce te doare: daca Voiculescu va cistiga in instantele internationale, tu nu vei considera ca statul roman nu si-a facut datoria?

3, mihai: nu plec nicaieri. Am scris articolul pentru ca am simtit ca mai multi oameni asteapta parerea mea si nu m-as fi simtit bine daca m-as fi ascuns doar pentru ca unii ma vor numi ”sluga lui voiculescu”, iar altii ”basist”.

9, momo: daca tot e sa fim onesti, asa cum ceri, cum ar fi putut sa stie voiculescu, sau orice inculpat in cazul ICA, de inregistrarile procurorilor unde judecatorul Mustata se arata ca un combinator de verdicte?

In schimb, si intrebarea asta poate fi pusa apasat, procurorii stiau de citeva luni cine e Mustata, cu ce se ocupa, si totusi el a continuat sa judece. Stringeau probe? OK, dar daca tu ai fi condamnat de Mustata in ianuarie-februarie 2014, in conditiile in care exista probe din noiembrie 2013 ca el trafica verdicte, acum n-ai cere statului roman despagubiri pentru ca n-ai avut parte de un proces corect?

Atentie, din inregistrari exista indicii ca Mustata nu doar ca-i scapa pe unii care cotizau, dar ii infunda mai rau pe altii care n-o faceau!

aspida  •  13 august 2014, 7:44

întrebare:din ce bani s-a „construit” imperiul intact?
cum poți gaja un împrumut cu un teren în litigiu?

tontolan se ascunde sub masca onestității și a liberei gândirii,dar se vede clar că e sub influența mediului unde a lucrat atâta timp!

restul e gargară ieftină!apoi,dacă tot se pricepe și la politică,ar putea f.bine să se transfere la a3,e mai credibil decât cei de acolo!mai credibil nu înseamnă și că e crezut!

un timisorean  •  13 august 2014, 7:46

1.Tragerea la sorti s-a facut la inceperea procesului(cand a fost si Mustata),apoi se inlocuieste(numeste)cel care din diferite motive lisseste din completul de judecata,deci nu trebuie din nou tras la sorti.2.Nu este vorba de confiscare extinsa in acest caz ci de confiscare speciala.Mai multa documentare(nu e greu)n-ar strica din partea lui Tolontan.

dan popa  •  13 august 2014, 7:51

ESTI UN BASIST PE FATA.SA TI FIE RUSINE.

VREI SA CRED CA TU CHIAR NU VEZI CE FACE BASESCU???NU TE INTERESEAZA CE FACE FRATISU CE FACE UDREA CE FACE FATA SI CEALALTA NOTARITA.???CE FACE LA NANA???ASTA NU TE INTERESEAZA???TU MARE ADMIRATOR AL DNA ULUI NU VEZI CUM NU II INTERESEAZA SA ANCHETEZE CAZUL CU BERCEA?????CHIAR NE CREZI PROSTI PE TOTI?TE CREZI MARE JURNALIST.SA TI FIE RUSINE.

Cătălin Tolontan  •  13 august 2014, 7:52

12, aspida, 14, dan popa: cum spuneam, mi-am asumat ca voi fi interpretat in functie de partizanatul dvs. Pentru unii sint basist, pentru altii sint conditionat de voiculescu. Nu-i nici o problema, e un pret mic pentru a-mi putea exprima opinia. Eu nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, doar scriu ce stiu, ce aflu, ce gindesc si, mai ales, as vrea sa stiu ce nu stiu si ce cred ca ar interesa pe mai multa lume.

13, un timisorean: ok, aveti dreptate, se numeste confiscare speciala, dar pina unde va merge ea, aceasta e intrebarea

Luca  •  13 august 2014, 7:58

In sfarsit o opinie corecta !
As avea totusi o completare : in tara romaneasca sunt sute de intreprinderi/fabrici cumparate pe nimic ! Numai in Sibiu sunt cateva : IPL , Libertatea , Victoria , Mecanica , etc .
Faptul ca doar Voiculescu a fost prins/pedepsit , ridica semne de intrebare.

Bogdan  •  13 august 2014, 8:00

Ce este asa de breaking news

Tarzan  •  13 august 2014, 8:13

Catalin e CTP2, nu supara pe nimeni, se pune bine cu ambele tabere, le spune ce le convine.
Problema e ca dintr-o parte mananca paine.

Andreiu  •  13 august 2014, 8:19

Un articol scris ca de la patron la angajat….

yooo  •  13 august 2014, 8:26

Felicitari pentru articol, bravo Tolo,tine o tot asa !!!

Bibicul  •  13 august 2014, 8:30

Domnule Tolontan, felicitari!
Sunteti un caz rar in media, va spuneti parerea indiferent de consecinte si mai ales, sunteti independent si tineti la propria parere.
In cele ce urmeaza nu ma voi referi la un anume post TV sau ziar ci la majoritatea.
Din pacate, atatia ani de indoctrinare prin intermediul mass media au condus la fanatizarea si decerebrarea unei mase importante de indivizi.
Si ceea ce este mai grav, nu conteaza la acestia nivelul studiilor. Am intalnit in proportii aproape egale fanatici cu studii elementare neterminate insa si cu studii universitare.
Retraim anii 50 din pacate. Propaganda comunista a fost dusa pe noi culmi de „deformatorii” de opinie. Tovarasii de pe vremuri, responsabili cu propaganda si cu invatamantul politic cred ca ar muri de invidie. Acesti activisti din media nu au nici onoare, nici morala. A umple pe toti si meritat si nemeritat de invective abjecte, a minti seara de seara in mod constient, cu unicul scop de a manipula, nu le face cinste chiar daca sunt cinstiti de patronii lor cu cativa arginti in plus. Stupefiant, printre ei am vazut si activisti de partid cu sarcini speciale, lichele care au fost redactori sefi adjuncti la fituici PCR sau UTC. Indiferent ce ar zice, ei au morbul tradarii in sange. I-au tradat pe comunisti, ii vor trada si pe altii.
Am vazut un film mai demult, film care povestea cum a fost pus Mc Carthy cu botul pe labe de catre o mare televiziune si un mare redactor al ei. Ce m-a impresionat a fost modul civilizat, calm si obiectiv in care a pus intrebarile distrugatoare pentru acel senator.
Un astfel de jurnalist as vrea sa vad si eu. Calm si obiectiv. Din pacate, la noi vedem multi cu apucatori de smardoi de cartier, asda zisi moderatori care nu fac altceva decat sa transforme dezbaterile in sedinte de demascare a dusmanului de clasa. Rusine! Sper ca societatea civila se va trezi si va actiona.

qpax  •  13 august 2014, 8:36

Eu nu sunt fanul nici unui partid politic … dar sunt fanul Antenei 3 … asa trebuie sa arate un trust de presa adevarat … sfidator, anti-sistem … oricare ar fi sistemul … de la infiintare si pana astazi (cu atat mai mult cand sistemul devine abuziv) … Antena 3 a fost un post Anti … in contrapondere trustul Pro … a fost Pro-Sistem … oricare a fost acel sistem …! Atentie … spre deosebire de trustul Intact … care nu au o politica de trust … si fiecare componenta a acestui trust este libera sa gandeasa si sa se exprime liber (cum ai recunoscut si tu) … trustul media pro are o politica de trust … toate componentele lor se exprima intr-un anumit cadru prestabilit! Asta este mica Mare diferenmta dintre Presa LIbera si orice altceva. De celelalte grupuri media … care sunt mult prea mici ca macar sa-si poata stabili o politica si principii … nici nu avem ce comenta … sunt pur si simplu unelte … care le inchiriezi cu ziua!

Acum … am realizat o incadrare a grupurilor de presa, mai departe … ii acuzi pe cei le la Antena 3 ca ar fi inregimentati … desi tu recunosti ca fiind parte a aceluiasi trust, nu esti inregimentat! Nu este deloc corect … ca si tine … oamenii aia isi urmeaza propria constiinta, si spre deosebire de tine duc si un razboi personal cu Presedintele acestei tari … si cu institutile lui de forta … razboi initiat chiar de acesta, cand indemna oamenii sa nu se uite la Antena 3 folosind institutia prezidentiala a Romaniei (adica si pe TINE) … asta este echivalent … in viata de zi cu zi … cu a indemna la omorarea unei alte persoane … asta reprezinta audienta AUDIENTA pentru un post TV … care traieste din publicitate …. inseamna VIATA … iar indemul lui Basescu este un indemn la omorarea cuiva. Am facut aceasta paranteza ca sa intelegi … gravitatea (incalcarilor grave si repetate ale Constitutiei … de catre Presedintele Romaniei … pe care tu il pui in acesi grupa … cu cineva care nu ocupa nici o functie publica in aceasta tara, un privat … care raspunde doar pt. el) si miza Antenei 3 de auto-aparare! Toti junarlistii de la Antena 3 … au dupa aia propri lor miza … au fost victime ale acestui regim opresiv, au fost dati afara de la alte trusturi pt. ca au avut tupeul sa se apropie cu investigatile de anumite afaceri ale familiei Basescu. Si cu acestia rezoneaza milioane de cetateni din aceasta tara … din cei care iubesc aceasta tara, ca sunt si ceilalti … care-i doare in…

Bun am explicat pe scurt miza Antenei 3 … tupeul lor … de a fi liberi si a critica sistemul abuziv … i-a dus in aceasta lupta … pe care trebuie sa o duca pana la capat … este o lupta pt. supravietuire. Problema nu este si nu a fost niciodata Antena 3 … problema sunteti voi … care va considerati presa … tara arde si baba se piaptana … stii … de la Revolutia Franceza si pana astazi … presa a fost de partea poporului, nu de partea sistemului (sau la mijloc neavand nici o opinie … fiind in esenta asa). Ce presa sunteti voi … si de ce ar trebui sa va respecte lumea opinilie … cand asistati impasibili … cum cetatenii acestei tari sunt abuzati rand pe rand, de institutii ale acestui stat … nu li se respecta dreptul de aparare, sunt hartuiti, le sunt atacate drepturile … de la cele mai esentiale …

Nu domnule Tolontan … tu poti sa te crezi ce vrei (ai opinii diferite despre viata de ale A3? Ia zi care sunt alea… vreau sa stiu si eu care sunt opinile tale despre viata, te superi?) … dar nu esti Presa … Presa relateaza corect ce se inampla, nu selectiv … cand are chef sau interes … iar opinile lor nu sunt niciodata pro-sistem si pro-abuz … si anti-cetatean. Antena 3 este presa … voi … BTW … am urmarit cu atentie cum ati mediatizat in gazeta voastra abuzurile importriva lui Becali, Gica Popescu … si cum ati prezidat la aducrerea de mini-basisti in fruntea FRF … chiar si cand mircea sandu nu mai era o miza, ca nu mai candida … deci nu era un argument de hai sa alegem raul mai mic … miza adevarata era Generatia de Aur … pe care ati excrocat-o de dreptul lor de a conduce fotbalul romanesc … cot la cot cu mini-fitbalt burleanu

Din pacate pt. voi … eu stiu ce sunteti si am si capacitatea sa o exprim … sunteti un mecanism de protectie al acestui sistem abuziv … care fara voi nici nu avea cum sa functioneze si sa infloreasca … voi il protejati … sau va faceti ca nu vedeti ce se intampla … si invarialil ii atacati pe cei care lupta cu acest sistem … ca e vb de Antena 3, sau de altcineva (nu sunt foarte multi care lupta … desi victime sunt foarte multe). Basescu va numea totnomate … inainte sa puna mana pe niste fise… Daca voi credeti ca ce faceti e presa … asta este problema voastra … conteaza cum va percep cititorii, cum va percepe istoria … si care este aportul vostru pentru apararea democratiei din aceasta tara, dar si a valorilor nationale… din punctul meu de vedere Antena 3 este presa … noi nu aveti nici o treaba cu asa ceva … ce faceti voi … pot sa fac si eu in cateva ore … o mica platforma online … aveti o intelegere superficiala asupra fenomenelor sportive in general … si intrati mai mult decat ar fi cazul pe tronsonul subiectelor cu iz politic … pro-sistem … daca pt. asta v-a dat Voiculescu finantare si libertate toatala … a facut o mare greseala … si BTW …un proiect profitabil … avand in vedere interesul pt.fotbal din Romania … trebuia sa scoata cateva milioane de euro profit pe an nu la 10 ani … te lauzi cu nimic.

Si in ultimul rand … ti-am mai atras atentia o data … atunci cand ii puneai in aceeasi barca pe Ponta cu Udrea pentru prezidentiale … ca asta este o tactica de manipulare clasca! De data asta ii pui in aceeasi barca pe Voiculescu cu Basescu … fanaticii lui Voiculescu cu cei ai lui Basescu … de data asta ai luat-o si mai rau pe aratura … Basecu ocupa cea mai importanta functie din statul roman de de aproape 10 ani de zile … are tot aparatul insitutional la dispozitie … nu produce un singur banut din piata privata, el espe PRIMUL BUGETAR din Statul Roman, comanda Armata, Servicile Secrete, Justitia (chiar daca tu nu ai fondul de cunostiinte necesar sau voiinta sa intelegi acest aspect), dar si celelalte domenii … ministrul finantelor spre exemplu nu poate sa miste un deget fara sa accepte fostul marinara fara nici o pregarire … cum sa pui un asemnea fenomen ultra-constitutional … Basescu … in aceeasi barca cu un priivat, fara nici o functie bublica, fara nici un conduit institutional, care are DOAR un trust de presa pe care l-a creat, si il lasa liber … si sa auto-finanteze din piata romaneasca … cum sa faci asa ceva? Cum sa vorbesti aici de egalitate de forte? De tabara 1, tabara 2 … doamne ferestre … ce consideri tu tabara 1, tabara 2 … fair-fight …este de fapt ce se numeste un abuz! Ce faceti voi nu este decat sa observati abuzuri in desfasuare … si sa veniti cu texte de genul … eu nu iau apararea nici la criminal, nici la victima … ca sunt deontolg …

Ti-am citit multe editoriale …desi nu suport nici stilul … si folosirea diferitelor nuante de culori, pentru a sublinia si integra idei fortate in mintea cititorilor … nu sunt de acord cu majoritatea ideilor tale … despre fotbal, despre viata, despre raportul dintre institutii si cetatean … In opiniea mea institutile dintr-un stat trebuie sa subordioneze CETATEANULUI, si trebuie sa existe oversight civic asupra tuturor acestor institutii, mai ales cele din sistemul juridic … inependenta acestor institutii trebuie facuta numai fata de politic … si atat timp cat sunt numite de politic si nu alese in propria prezla … ele reprezinta insusi expresia dependentei … astfel devin niste intrumente … creindu-se posibilitatea ca cetateanul sa fie abuzat, si sa nu aibe nici o pargie de auto-aparare, in afara de PRESA (si aici am explicat anterior ca ma refer numai si numai la A3 (poate si Junranl National) … nu ma refer nici macar la tot trustul … A1, A2). Voi restul …incercati sa distrugeti si aceasta ultima pargie de auto-aparare … incercand sa protejati institutile, impotriva criticilor, impotriva chiar si a discutilor normale … punand bazele statului sclavagist … omaneii nu mai au voie nici macar sa discute decizile judecatoresti … pt. ca asta traduceti in ‘nerespectare’ (stiu ca nu ai fondul … dar nerespectare inseamna cu totul altceva … si vizeaza numai persoana condamnata de o hotarare … daca se sustrage de la executarea ei … nu are nici o legatura cu mine criticand o hotare, un compet de judecatori, sau suspectandu-le motivele) … Deci … iti mai zic o data … nu aveti cum sa luati si aceasta ultima pargihie … oricat de mult ati vrea … ca dupa aia o sa va aratam ce inseamna miscare de strada … asa cum nu ati mai vazut pana acum in viata voastra … Antena 3 este singura … care va protejeaza de aceasta furie anti-sistem … care s-a creat … si atat timp cat emite si este libera … aveti si voi posibilitatea sa va continuati stilul las si propagandistic de viata. Dar retineti chestia asta ca este foarte importnata … liberatate presei (in cazul nostru in minimalitatea nu integralitatea ei) … este ultima borna pe care nu o puteti trece … ati trecut foarte multe care nu trebuiau … asta este ultima care va mai protejeza fd=de furia poporului … fanaticii cum le zicieti voi … celor 7.4 milioane de cetateni fanatici … poate o sa aveti si voi ne-fanaticii ocazi sa-i cunoasteti mai bine!

Cătălin Tolontan  •  13 august 2014, 8:38

21, bibicul: … and good luck! 🙂

dar nu aveti dreptate nici dvs, si nici alti comentatori, cind spuneti ca sint un caz rar

exista mii de jurnalisti in tara asta care-si fac meseria
sint norocos ca sint mai cunoscut decit unii dintre ei, atita tot

22, qpax: mesajul dvs este un amestec de principii la care si eu ader, de radicalisme si de amenintari care nu mai misca deloc. Asadar, nu ma suportati, va inteleg, va multumesc ca ma cititi desi nu sinteti de acord cu mine!

Dvs credeti ca imporiva celor din Dosarul Transferurilor s-a facut un mare abuz. Eu cred altceva.

Stiti cum definea Amos Oz un fanatic? Drept un om care vrea sa te schimbe cu orice pret ca sa fii ca el sau, daca nu, sa te distruga. Lasati-ne sa fim diferiti, nu ne mai amenintati cu multimea furioasa ca nu ma impresioneaza! De 25 de ani, de cind sint jurnalist sportiv, traiesc in multimea furioasa.

lebateauivre  •  13 august 2014, 8:40

fara cusur ! felicitari, omule ! din respect, opinia mea: nu s-a spus totul ! sper sa nu fii dezamagit…

zsimina  •  13 august 2014, 8:40

bravo pentru curaj !

ProfesorDoctor  •  13 august 2014, 8:41

Catalin,
Si daca televiziunile vor fi somate sa paraseasca cladirea, care e problema? Sa nu se mai dea verdicte de confiscare? Pai ar fi simplu, orice infractor isi face o televiziune in cladirea care trebuie confiscata. Nu e greu deloc.

Am vazut aseara un pelerinaj prin televiziune al vedetelor, prin studiouri si regii. Oameni care habar nu au unde e regia, serverele si antena de satelit(au filmat antena de healtcheck nu cea de uplink!), oamenii astia, vedetele, pun acum pe cei mici si nevinovati sa spuna ce s-ar intampla daca vor fi dati afara.

De ce nu spune nimeni si ce salarii de mizerie au oamenii aia care sunt de 20 de ani acolo? De ce nu spune nimeni ca nu au o camera unde sa manance, nu au un frigider sau un cuptor in care sa-si incalzeasca mancarea oamenii astia?

Ai scris intr-un articol, Catalin, mai demult, despre cei de la tehnic care lucreaza in 2 televiziuni simultan. Stii pe cat se angajeaza un cameraman de studio, din cei care filmeaza Observator? 1000 lei!

catalin_cj  •  13 august 2014, 8:41

Ma bucur ca ai o opinie obiectiva asupra cazului. Insa ca raspuns la ceea ce ai intrebat in legatura cu corectitudinea inchiderii unui post care si-a platit taxele la stat raspunsul e foarte simplu. Atata timp cat acest post e sub suspiciunea de a fi fiintat dintr-un furt anterior postul e pasibil de a fi confiscat. La fel ca si donatiile unora facute din bani ai caror provenienta nu poate fi dovedita, sau bani facuti din afaceri derulate ilegal. Nu sunt „basist” cum sunt stigmatizati acum cei care sunt impotriva trustului intact si a actualului premier, insa faptul ca un om a fost in sfarsit dovedit si condamnat e un lucru bun pentru justitie. Asazisa grabire a procesului insa, (proces ce dureaza totusi de 8 ani!!!!!) nu a facut decat sa duca la ceea ce multi asteptau de multa vreme, inchiderea unuia din cei care au trait din afaceri cu statul. Astept insa acum o continuare a acestui proces cu altele care sa scoata din gauri alti profitori ai regimurilor trecute sau actuale. Altfel acesta va ramane in urma ca si o executie politica.
Despre Antena 3 un singur lucru. Daca pana acum acest post imi era indiferent in acest moment, modul abject prin care se fac atacuri la persoane, indreptate impotriva tuturor care isi permit sa aiba o opinie diferita fata de cea a lor imi aduce aminte de decedatul OTV. Au ajuns absolut penibili si fara nici cea mai mica urma de constiinta, ajungand sa puna imagini in care sa ii scoata pe oameni mai urati de cat sunt si trunchind declaratii ale diferitilor intervievati, dupa bunul plac.Oare asa se face jurnalismul profesionist? De ce nu vad la ei si opinii ale oamenilor din cealalta parte a frontului, asa cum ar face normal o televiziune neaservita?

vitalis  •  13 august 2014, 8:41

de am avea in tara asta mai multi oameni ca tine, si ma refer aici macar in presa daca altundeva e mai greu, ar fi mult mai bine pentru noi astia prostiti cu manipulari in functie de inerese si bani.
ma intrebam cei cu gazeta de nu se pomeneste nimic in ea, de ce nu se aliniaza bocitorilor nord coreeni de la antena trei dupa incatusarea luminosului conducator.
azi am vazut de ce. gazeta prin tine este sud coreeana si nu nord coreeana.
Bravo. Felicitari.

Eterno  •  13 august 2014, 8:41

Ca intotdeauna (in opinia mea) corect, vertical si taios. Greu in zilele astea sa iti pastrezi echidistanta si tu o faci. Respect!

Robert  •  13 august 2014, 8:43

Tare ciudat cum cei care sunt partizanii unei parti, in momentul in care vin in discutie faptele penale savarsite de aceasta parte raspund la acuze cu alte acuze: ” da’ ia uite ala ce face-cum fura…” de parca, daca si altul fura mai mult sau mai putin cel in discutie e mai putin vinovat!
Mai bine ne-am destepta naibii odata sa terminam cu toti mafiotii astia numiti politicieni, incredibil cum se gasesc atatia oameni sa le ia partea celor ce i-au jefuit de atatia ani…!!!

Alesi  •  13 august 2014, 8:45

Felicitari pentru verticalitate, Catalin. Intr-adevar, exista riscul sa fii privit ca un paria de restul Intactilor.
Legat de confiscarea extinsa, de platitul ulterior al unei chirii si alte ineptii rostite de Badea, Gadea&co, eu zic ca ne agitam degeaba. Ponta si pupila lui de la Finante, domnisoara Petrescu, vor avea grija ca A3 sa nu sufere prea tare.

catalin_cj  •  13 august 2014, 8:46

@qpax
Nu uita cum A3 s-a intors cu 180 grade impotriva unui om pe care l-a promvad cu obsesie atata timp cat a fost de partea actualei guvernari si pe care in momentul in care acel om a spus unele lucruri din sanul acelei aliante l-au distrus politic pur si simplu. Desi mi-e antipatic Crin Antonescu a fost executat de antena fara nici o remuscare dupa ce aceleasi antene l-u pupat in dos luni de-a randul. Asta este obiectivitatea acestui post?????

Radu  •  13 august 2014, 8:46

Stimati compatrioti, draga (s)Tolo…
Cu o lacrima pe obraz vreau sa te anunt ca Antena 3 functioneaza de atatia ani si singurele ei realizari jurnalistice sunt demascarea lui Mircea Basescu si cateva documenatare ale lui Carmen Avram. Atat!
In rest, un OTV mai ratat in care Elodia a fost inlocuita de Basescu. O manipulare politica a maselor needucate fara precedent.
Nu pot uita cum Gadea a stabilit impreuna cu Ponta, in direct, ca Patapievici este un rechin imobiliar in Rosia Montana. Acesta detine intra-adevar un teren urias de 1 Metru Patrat in Rosia Montana.
Pe tine, draga Tolo, te-au lasat sa existi dar au avut grija sa te umple de noroi. Intregritatea ta perceputa de public a scazut enorm dupa ce te-a mitraliat Badea. Si cred ca ti-ai dat seama de asta.
Intrebarile tale sunt pertinente si stau in mintea multor romani. Dar nu atat de multi pe cat sunt cei care cunosc deja raspunsurile, cei care stiu totul despre mine, despre tine, despre adevarul picurat de Antena 3 in fiecare zi…

maigret  •  13 august 2014, 8:46

Sunt anti-basist ferm.Recunosc insa ca nu m-as arunca in gol pentru Voiculescu.Probabil,neintelegeri intre lojile masonice din care fac parte cei doi…RESPECTELE NOASTRE,DOMNULE TOLONTAN,PENTRU BUN SIMT,LOGICA SI RESPONSABILITATE!

Alesi  •  13 august 2014, 8:46

Si sa nu uit: https://www.youtube.com/watch?v=rh2dcW4lBUQ

kaa  •  13 august 2014, 8:50

Dl. Tolontan,

Oare colegii de la Antena 3 chiar cred in pozitia lor sau sunt constienti ca trebuie sa se supuna unor directii indiferent de ce cred ei?

Sunt foarte curios, fiindca in acelasi timp ei acuza pe altii de aceleasi chestii si dupa atatia ani tot imi e greu sa inteleg ca unele fiinte umane pot fi asa cu buna stiinta.

Ai crede ca la veniturile pe care le au si pe care le pot obtine si in alte parte, si-ar permite sa nu-si terfeleasca atat de masiv onestitatea, principiile meseriei lor, onoarea.

Va multumesc daca ati avea un raspuns si pentru mine!

Mada  •  13 august 2014, 8:50

Ce mai adaug pe lista intrebarilor..de ce spalare de bani? Asta pp niste bani negri, ori nu s.a pus problema asta in dosar..nu s.a dovedit vreo provenienta ilicita pentru banii cu care Grivco a luat ICA. Iar prejudiciul, a fost calculat doar de catre DNA(desi constitutional ar trebui o entitate echidistanta) la valoarea din 2008,in miezul boomului, desi tranzactia s.a facut in 2002. Oricum,nu va raspunde nimeni la aceste intrebari, pentru ca la noi nu exista simtul responsabilitatii decat atunci cand ai ceva de pierdut. Nici o instanta superioara, nici CEDO nu va putea repara decat cel mult financiar, in caz ca se va dovedi ca a fost doar un proces politic.

Cătălin Tolontan  •  13 august 2014, 8:54

33, radu: nu sint de acord! Antena 3 are mult mai multe subiecte dezvaluite sau dezvoltate de-a lungul timpului. Imi amintesc, pe repede inainte, cazul fondurilor europene unde autoritatile noastre ii acopereau pe cei care le fraudau.

Inca o data, atacul Antenei 1 la justitie este una si dezvaluirile sint altceva. In sensul ca ele coexista chiar daca asta pare insuportabil avind in vedere ca A3 este fie idolatrizata, fie urita.

36, kaa: ma intrebati ce simt eu despre atitudinea celor de la antena 3? Eu cred ca sint sinceri. Cel putin marea lor majoritate sint sinceri.

Tarzan  •  13 august 2014, 8:56

Defapt Cataline e mai mult justitiar, pozitie care-i place la nebunie, pozitie din care se rasfata si din care culege applauzele ambelor parti.

Lucian GL  •  13 august 2014, 8:57

De ani de zile, Traian Băsescu și Dan Voiculescu se întrec într-un concurs de nepopularitate. În lipsa publicului care să-i simpatizeze, cei doi mizează pe un grup restrîns de fanatici. Partizanatul acestor loialiști dă senzaţia că ţara s-a împărţit în două. Și că toţi cei prinși între cele două tabere își riscă identitatea. Aderi sau pieri!

Felicitari pentru un ziarist care nu si-a pierdut coloana vertebrala!

misu  •  13 august 2014, 9:00

Stima si respect !

Django  •  13 august 2014, 9:01

Tara e impartita in basisti si anibasisti. Tolo e basist si mai ales de la discutie cu Voiculescu tine sa-l muste ce posterior. E cea mai buna ocazie sa-ti arati muschii cand mogulul e la inchisoare. Curaj caine fricos!!!

bigbear  •  13 august 2014, 9:01

Nu as numi acest articol chiar impartial, mai iute inselator. Puneti o suita de intrebari statului (intrebari extrem de pertinente) insa nici una trustului Intact sau Antena 3, doar un exemplu tangential de greseala. Haideti sa incerc eu niste intrebari de pus Antena 3:
– Aveti dovezi pentru acuzatiile dumneavoastra?
– Cu ce drept sustineti ca sunteti o televiziune confiscata, cand stiti bine ca este vorba doar despre sediu, contractul de inchiriere fiind la fel de valid in continuare?
– Cu ce drept instigati la o demonstratie publica (duminica la ora 5) si cine este raspunzator pentru posibile incidente, cum a fost acea reportera lovita?
– Ce legatura au discutiile si acuzele dumneavoastra interminabile cu actul de jurnalism?
– Ce dovezi aveti cand acuzati justitia romaneasca?
– Care este sensul ridicarii in slavi a unui infractor condamnat si la recurs? Ce transmite asta publicului?
Zi de zi domnule Tolontan Antena 3 spumega si jigneste, acuza si arata cu degetul iar dumneavoastra nu aveti nici o intrebare, nici o problema cu asta. Nici macar astazi, cand aveti intrebari pentru stat nu faceti decat sa apreciati ceva din relatia cu trustul Intact, insa in nici un caz nu chestionati actiunile lor. Ati facut o ancheta privind banii statului cheltuiti cu gala Bute, cateva milioane de dolari, de ce nu ati facut una si cu banii furati prin privatizarea ICA, 60 de milioane de euro? Nu era putin mai importanta suma, fiind aceeasi fapta?
Stiu, nu imi veti raspunde sau o veti face fara a raspunde la obiect, pentru ca stim toti cum merge lumea. Insa as vrea sa vad ca spuneti lucrurilor cu adevarat pe nume, ca va spuneti parerea in legatura cu trustul Intact, cu actiunile lui Badea si Gadea intr-un editorial si trustul nu va obiecta, ca nu veti avea probleme.
Atunci o sa consider ca sunteti impartial si ca ei va respecta.

Cătălin Tolontan  •  13 august 2014, 9:01

39, tarzan: ai dreptate, probabil ca in orice om care face o meserie creativa e destul de mult ego. Dar nu mai vreau, Doamne, fereste!, justitiar, asta nu.

deco  •  13 august 2014, 9:01

Primul tau articol care nu imi place deloc, si mi se pare ca esti vadit pertinent. Pe langa laudele ca omul e civilizat (furtul a peste $60 mil e dovada de lipsa de simt civic – adica de civilizatie), sigur ca stie sa se prefaca foarte bine in anumite situatii ca e un om decent.
Iar fraza asta: „Ar fi o ironie de destin pentru aceste mărci de presă să ajungă în proprietatea unui stat căruia i-au plătit taxele și impozitele la zi (de cand laudam normalitatea de a plati taxele?) pe o piață unde se poartă datoriile, restanțele și mutările brandului de pe o societate pe alta!” e destul de lamentabila. – a platit impozite dupa ce a furat banii acestuia. Statul care trebuia sa functioneze si sa ajute la construirea unui viitor mai bun.

Antena 3 e atactă de una dintre vedetele Trustului Intact: Nu mă reprezintă… – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri  •  13 august 2014, 9:02

[…] Rămînem la isteria crenvurștilor sau depășim momentul? Adeziunile se cunosc, listele de sprijin sînt clare, poate trecem mai departe ca să ne limpezim întrebările și să căutăm viitorul de după război.”, a scris Tolontan pe tolo.ro […]

de  •  13 august 2014, 9:03

*vadit partinitor era ideea. e tarziu in America :))
p.s. – Romania se vede mai obiectiv de aici.

Dan  •  13 august 2014, 9:03

Mult prea preocupat de pozitionarea in categoria „ăștia dintre fronturi”.
Nu cred ca Voiculescu v-a „lasat in pace” pentru ca „a respectat o intelegere” ci pentru ca Tolontan e „greu de ucis”, e o voce puternica in presa romaneasca, iar ziarul il ajuta sa-si spale imaginea de omul regimului de dinainte de ’89.

Cătălin Tolontan  •  13 august 2014, 9:05

42, django, 45, deco: citind articolul in cheia propriilor preferinte, ajungeti la concluzii opuse. Am mai spus-o de o mie de ori, dar mereu functioneaza: e unul dintre semnele ca am spus lucruri care nu convin ambelor tabere.

teo  •  13 august 2014, 9:06

catalin,as vrea sa te documentezi exact si daca vrei sa ne lamuresti cat valora ica, cu terenuri,cu cladiri ,cu datorii si daca au fost platite.din cate stiu atunci inca nu incepuse boom-ul imobiliar,ori evaluarea dna era raportata la preturile din ce an 2004 sau 2008?

Comentează