Mărturii DNA: Pentru plăţi la zi, Udrea cerea „sponsorizări”, iar acestea se făceau şpăgi!

În august 2014, Gazeta scria că oamenii din ministerul Elenei Udrea o indică drept piesa centrală a operațiunii Gala Bute. Astăzi, procurorii vin cu două declarații surprinzătoare, una chiar de la mîna dreaptă a lui Udrea

miercuri, 4 februarie 2015, 7:02

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

 În august 2014, Gazeta scria că oamenii din ministerul Elenei Udrea o indică drept piesa centrală a operațiunii Gala Bute. Astăzi, procurorii vin cu două declarații surprinzătoare, una chiar de la mîna dreaptă a lui Udrea. Cei doi au fost martori cînd ministrul s-a întîlnit cu omul de afaceri Adrian Gărdean și “i-a sugerat” că „în schimbul plăţilor MDRT, trebuie să facă anumite sponsorizări”. Afaceristul, el însuși recunoscînd în scris momentul, a cotizat apoi la Gala Bute printr-un contract fictiv!

Ceva scurt și sadic despre Gala Bute. Cele mai sărace comunităţi locale au finanţat șpăgile pentru oamenii din ministerul Elenei Udrea sau pentru favoriţii ei!

Cînd mineritul a început să agonizeze în Valea Jiului, una dintre soluţiile statului român pentru foștii oameni din galerii a fost turismul.

În Parîng, dar și în alte zone defavorizate din ţară, precum Cavnic, turismul egal schi și-au spus șefii de la București.

Așa a apărut programul “Schi în România”.

De pildă, la Lupeni și la Cavnic s-au primit bani de la ministerul Elenei Udrea pentru domeniile Straja și Gutîiul Doamnei. Dar banii au mers unde trebuia.

Am ajuns sus pe pîrtia neagră, pe care unii și-au frînt gîtul.

“Schi în România” – fața nevăzută

Procurorii susţin în documentele pe care le-au înaintat judecătorilor că primăriile au dat banii către o firmă favorizată de minister: Termogaz Company, controlată de Adrian Gărdean.

În aprilie 2014, Gazeta relata că Termogaz i-a stins creditul lui Obreja. Mai exact, 3.000.000 de lei s-au dus la Gala Bute.

Iar Gala Bute asta nu a fost singura deturnare a banilor din “Schi în România”.

10% mergeau la băieți

Procente stabilite din plăţile către Termogaz se întorceau în buzunarele unora dintre angajaţii ministerului sau mergeau acolo unde hotărau ei. 10% era cota clară.

Procurorii au inserat în referatul de arestare stenograma unor convorbiri telefonice.

Cînd Adrian Gărdean avea o problemă că primăriile întîrziau plăţile, el apela la două persoane din MDRT: Ștefan Lungu, consilierul personal al Elenei Udrea, și Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului. Firul scurt funcţiona instantaneu.

CUM SE REZOLVAU PLĂȚILE DE LA ETAJUL 91 DIN SHANGHAI

Iată cum sună una dintre convorbiri:

ADRIAN GARDEAN: Alo?
ŞTEFAN LUNGU: Ce faci?
ADRIAN GARDEAN: Uite, pe la birou. Tu? Eşti în China, presupun! După cum răspunde robotul.
ŞTEFAN LUNGU: Da. La Etajul 91, la cea mai înaltă clădire din Shanghai.

…………………………

ŞTEFAN LUNGU: Da… Ce faci?
ADRIAN GARDEAN: Uite, tot stau şi mă uit aşa, lung, dar nu se mai întâmplă nimic!
ŞTEFAN LUNGU: Mâine dimineaţă o să vină şi George şi vorbesc cu el de dimineaţă, să văd ce-a făcut.
ADRIAN GARDEAN: Aha. A!… Vine acolo, la tine?

ŞTEFAN LUNGU: Da, da, da. Pentru că acum se urcă în avion.
ADRIAN GARDEAN: Aha.
ŞTEFAN LUNGU: Vorbesc dimineaţă şi-ţi dau un telefon, că nu ştiu să-ţi spun şi n-am vorbit la telefon.
ADRIAN GARDEAN: Dacă afli, dă-mi şi mie un mesaj.

ŞTEFAN LUNGU: Sigur. Nici nu se pune problema. Eu, oricum, aveam asta în plan, să vorbesc cu el. Şi, imediat după ce vorbesc, dau un telefon.

S-a rezolvat pe loc!

Așadar, cățărat la etajul 91 al “cea mai înaltă clădire din Shanghai”, metropola-perlă liberală a Chinei, Lungu îi zice lui Gărdean că va vorbi cu Nastasia.

Discuția are loc pe 27.07.2010 și, în aceeași zi, ministerul face plata!

”MDRT a dispus efectuarea plăţii de 4.999.024 RON către UAT Cavnic pentru plata facturilor emise de Termogaz Company, ordinul de plată fiind semnat de secretarul general al ministerului Nastasia Gheorghe”

Ce scrie în referatul DNA

Povestea mai departe. ”Din această sumă, un procent de aproximativ 10 %, respectiv 499.739,9 RON, a fost transferat de Termogaz Company către Lungu Ştefan. Transferul a fost mascat prin interpunerea formală a societăţii controlate de Lungu Ştefan în achiziţia unui post de transformare de către Termogaz Company, prin intermediul inculpaţilor Gardean Miron Dorel şi Lupulescu Miron”, susțin procurorii.

Lungu către Gărdean: ”Săru mâna mult!”

Pe același mecanism au curs lucrurile în Gala Bute.

Nastasia se duce la Gărdean și-i spune că îi plătește banii din minister, pentru lucrările de la Lupeni, cu condiția ca firma lui Gărdean să dea 10% ”sponsorizare” firmei lui Obreja.

În acest caz, Nastasia nu și-a băgat banii în buzunar, că trebuia să-l ajute pe Obreja. Procurorii încadrează asta la ”luare de mită”, pentru că e ca și cum înaltul funcționar a luat șpaga și i-a dat-o mai departe lui Obreja.

Raportul de forțe dintre angajații ministerului și șpăguitorul lor Gărdean este încremenitor. Ei stau în genunchi. Iată cum încheie Lungu două convorbiri:

1.
ADRIAN GARDEAN: Bine.. Bine, Ştefan!
ŞTEFAN LUNGU: Săru’mâna mult!

2.
ADRIAN GARDEAN: Bine, bine.
ŞTEFAN LUNGU: Bine. Pup, drag. Pa-pa-pa.

”Ai discutat și cu Doamna?”

Numele Elenei Udrea apare și el în înregistrări, invocat de subordonați.

” La data de 22-12-2010, la ora 21:05:45, între ADRIAN GARDEAN şi  ŞTEFAN  LUNGU are loc o conversaţie, prilej cu care Ştefan Lungu susţine că a discutat cu ministrul Udrea Elena cu privire la finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz:

ADRIAN GARDEAN: (n.n.: râde) E ceva urgent, care vroiai să discuţi cu mine, sau?…
ŞTEFAN LUNGU: Nu, nu, nu… Nu e nimic urgent, doar că e de bine ce-am vorbit noi, chestia aia!…
ADRIAN GARDEAN: Aia, cu finanţarea?
ŞTEFAN LUNGU: Da, da!
ADRIAN GARDEAN: Ai… discutat-o şi cu „Doamna”?
ŞTEFAN LUNGU: Da, da, da!

ADRIAN GARDEAN: Aha! Şi… a dat semnalul?
ŞTEFAN LUNGU: Da. A zis că vorbim după sărbători, că i se pare interesantă propunerea!
ADRIAN GARDEAN: Ok!”

Gărdean și Nastasia o înfundă pe Udrea

Există în referat două declarații care o acuză pe Elena Udrea. Vin de la Gărdean și de la Nastasia, ambii înghesuiți de procurorii ce le-au pus sub ochi probele împotriva lor. Ambii au interesul să obțină o pedeapsă cît mai mică.

”Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor Gardean Adrian şi Nastasia Gheorghe, la începutul anului 2011 ministrul Udrea Elena a avut o întâlnire cu Gardean Adrian, reprezentant de fapt al societăţii Termogaz.

Cu acest prilej, Udrea Elena i-a sugerat lui Gardean Adrian că, în schimbul plăţilor la zi efectuate în cadrul contractelor pe care le derula această societate în cadrul programelor finanţate de MDRT, trebuie să facă anumite sponsorizări. La aceste discuţii a participat şi Nastasia Gheorghe care a fost indicat de Elena Udrea ca fiind persoana cu care Gardean Adrian urma să ţină legătura pentru stabilirea detaliilor legate de sponsorizare”.

Practic, e o condiționare,susțin declarațiile. ”În schimbul plăților la zi” se dau ”sponosorizări”. Sponsorizarea din Gala Bute e socotită șpagă de către magistrații DNA.

Așa a achitat Obreja creditul

Cum s-a pus în aplicare înțelegerea dintre Udrea și Gărdean?

În cazul Galei Bute, ”soluţia convenită a fost încheierea unui contract fictiv de publicitate între Termogaz Company şi Europlus Computers, prin care societatea lui Rudel Obreja încasa suma de 3.000.000 lei”.

 La mîna Parlamentului

Înalta Curte i-a eliberat ieri pe Gărdean, Lungu și ceilalți din arest, declinîndu-și competența pentru Tribunalul București pentru că, deocamdată, Elena Udrea și Ion Ariton nu pot fi urmăriți penal.

Parlamentul va dezbate probabil joi cererea DNA de urmărire a celor doi foști miniștri.

Între timp, primăria Lupeni e în insolvență, iar de Revelion pe pîrtia de la Straja, care a costat zeci de milioane de euro, s-a schiat doar pe vechiul teleschi, pentru că telescaunul stătea, falit și deja îmbătrînit. Banii ajunseseră unde trebuia.

Comentarii (37)Adaugă comentariu

Calin  •  4 februarie 2015, 7:42

Pentru toti cei care lucram la stat sau la privat si care avem de-a face macar tangential, de orice parte a „fileului”, ca tot esti tu un ziarist sportiv, Cataline :), sistemul este evident. Nimic din ce apare sau din ce a aparut acici nu m-a surprins.

Va felicit insa pentru faptul ca ati avut puterea sa sapati si sa sapati pana ati gasit dovezile care sa si sustina aceste evidente suficient cat sa le publicati cu nume si prenuma si care i-au adus pe ei la acest grad de inghesuiala, incat au inceput sa spuna tot.

De-acum incolo, e ca la un ciorap de dama ciupit. E greu tare de tot sa mai pui firele la loc… si a trecut stadiul in care mai putea fi reparat ceva cu un varf de pensula de oja 😀

Cătălin Tolontan  •  4 februarie 2015, 8:39

1, calin: noi le-am aflat pe unele, procurorii, pe altele. Asa cum e si normal, justitia are la dispozitie mijloace care nu sint la indemina presei.

Andrei  •  4 februarie 2015, 8:50

TOLO, iti place sa te auzi/vezi. Ce-ti mai place sa-i manjesti cu „marmelada” pe unii. Nu-ti prea place ca le-a dat drumu celor din dosar. Asta pentru ca zvonurile tale nu se mai adeveresc. Te pomenesti ca va aparea ce am scris! Mai sa fie! TOLO, nu vreau sa te felicit! Nu prea te urmaresc pentru ca esti prea bun.

tudor  •  4 februarie 2015, 9:09

Sute de firme care au derulat fonduri europene au dat faliment faliment din cauza intarzierilor foarte mari la plata cererilor de rambursare (cunosc cazuri cand intarzierea a fost de 16 luni(saisprezece luni). Asa au fost gestionate fondurile europene de toate programele operationale, iar rezultatele se vad cu ochiul liber: suntem pe ultimul loc la absorbtia fondurilor europene. Cei din AM-uri , ca madam Udrea, trebuie sa dea socoteala pentru abuzuri!

Mărturii DNA: Pentru plăţi la zi, Udrea cerea “sponsorizări”, iar acestea se făceau şpăgi! | România curată  •  4 februarie 2015, 10:02

[…] Citește continuarea pe Tolo.ro. Află pentru ce ”a dat semnalul Doamna” și cine o înfundă p… […]

Adi  •  4 februarie 2015, 10:06

Daca s-ar lua la puricat toate institutiile statului am fi surprinsi cati bani se scurg spre unii. Aceste prctici cu „sponosrizari” sunt prezente si la primarii, universitati, case de cultura etc. Ganditi-va ca astia din guvernarea Boc au inchis spitale ca nu aveau bani!!As preopune marirea numarului de procurori si judecatori ca in ritmul in care apar fapte de coruptie cei existenti nu fac fata. Dupa mine as implica procurorii militari si juristii armatei pentru ca ce au facut astia este subminarea economiei si atentat la siguranta nationala.

Mark  •  4 februarie 2015, 10:21

@tudor
Las’ ca ne-a rezolvat Ponta, acum. Daca sunteti la curent cu fondurile europene, poate ne spuneti ce axe sunt deschise in momentul de fata si de ce? S-a semnat cumva contractul pentru perioada 2014-2021? E retorica, NU! Si nici nu se va semna curand, asta in timp ce Romania isi plateste cota anuala de cateva miliarde de euro. Se cheama, cumva, asta, subminarea economiei Romaniei? Daca nici asta nu e subminare, nu stiu care mai e.
Catalin, tu stii ceva? 🙂

mircea shpagea  •  4 februarie 2015, 10:24

Cum de nu e inca arestata tanti Udrea?
Toate dovezile duc la ea, exista probe suficiente, declaratiile complicilor sunt incriminatoare…
Santajele si amenintarile ei chiar le sperie pe procuroare sau care clan mafiot o tine inca departe de puscarie, cu ajutorul coruptilor din DNA??

LEFTER POPESCU  •  4 februarie 2015, 10:56

.
Domnule Tolontan,

combateti si manipulati bine : Gărdean și Nastasia o înfundă pe Udrea . De ce o infundati si dvs. ?

„Există în referat două declarații care o acuză pe Elena Udrea. Vin de la Gărdean și de la Nastasia, ambii înghesuiți de procurorii ce le-au pus sub ochi probele împotriva lor. Ambii au interesul să obțină o pedeapsă cît mai mică.

”Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor Gardean Adrian şi Nastasia Gheorghe, la începutul anului 2011 ministrul Udrea Elena a avut o întâlnire cu Gardean Adrian, reprezentant de fapt al societăţii Termogaz.

Cu acest prilej, Udrea Elena i-a sugerat lui Gardean Adrian că, în schimbul plăţilor la zi efectuate în cadrul contractelor pe care le derula această societate în cadrul programelor finanţate de MDRT, trebuie să facă anumite sponsorizări. La aceste discuţii a participat şi Nastasia Gheorghe care a fost indicat de Elena Udrea ca fiind persoana cu care Gardean Adrian urma să ţină legătura pentru stabilirea detaliilor legate de sponsorizare”.

Practic, e o condiționare,susțin declarațiile. ”În schimbul plăților la zi” se dau ”sponosorizări”. Sponsorizarea din Gala Bute e socotită șpagă de către magistrații DNA.”

…putin , foarte putin !!!

ps- Unde apare SCRIS ca magistratii DNA socotesc spaga sponsorizarea din Gala BUTE ?

LEFTER POPESCU  •  4 februarie 2015, 11:20

.
Domnule Tolontan,

avocatul de casa a lui Bercea Mondial , Pavel Abraham, se ofera sa-i fie aparator Elenei Udrea pentru a o infuda el mai bine . Cititi din ziarulring.ro declaratiile sale . Veti ramane cu gura supradimensionata de cum o „sfatuieste” sa procedeze pe posibila sa clienta .

danny pump  •  4 februarie 2015, 11:26

admir ce ati facut in cazurile ridtzi si udrea ,dar asa cum am mai spus astept ceva si din cealalta parte a spectrului politic,pt. ca sunt o groaza de ilegalitati si acolo.

Andrei F.  •  4 februarie 2015, 12:06

Si toate acestea facute in spatele Elenei Udrea. credeti macar o clipa ca Lungur se lauda in MDRT cu asa ceva?
E socant, toti oamenii de buna credinta (aparenta) s-au folosit de Elena Udrea, de increderea ei ca sunt onesti, de MDRT la propriu.
Am convingerea ca de femeia asta s-au folosit toti nu numai cei din MDRT. Cititi stenogramele. Nu reiese nimic ca Udrea ar sti ce fac astia, ce dorea Lungu de fapt.

gogo  •  4 februarie 2015, 12:22

Tolo, aveti informatii si despre altii din ministerul ala? alde Mihaela dinca sau altii de la fonduri? o sa mai cada capete sau se opresc la astia mari, care dau bine la presa?

vlad  •  4 februarie 2015, 12:33

Mda, chestia e ca nu mi se pare normal ca un Gardean sa scape doar ca sa o prinda pe Udrea. Cu ce este el mai putin vinovat?? El este corupatorul, el este pana la urma adevaratul mafiot din filme, restul sunt doar politicieni corupti. Carierele lor politice oricum sunt terminate, deci nu mai pot face foarte mult rau in societate… insa daca lasi pe un Gardean liber, la ce relatii si-a facut poate oricand sa reinceapa manevrele.

DNA  •  4 februarie 2015, 13:21

Domnule Tolontan va inteleg ura viscerala fata de Elena Udrea dar mai bine hai sa discutam concret despre sport pe acest site . Gala Bute este un dosar politic care pe noi iubitorii de sport nu ne intereseaza . Ne-am bucurat ca l-am vazut pe Bute acasa iar in rest este treaba DNA-ului asa ca nu ne intereseaza . Va spun asta pentru ca si in alte anchete nu ati fost tot atat de echidistant cum vreti sa pareti in aceasta ancheta si se stie ca tot trustul INTACT aveti o ura viscerala fata de Elena Udrea . Daca a gresit , sa plateasca iar DNA-ul va hotari in ce masura este vina ei . Va rog sa nu-mi stergeti comentariul si demonstrati ca primiti si criticile la fel cum primiti si laudele !

nina gonta  •  4 februarie 2015, 13:36

pentru cei nestiutori. Pentru ca un proiect finantat din bani europeni sa treaca, la el trebuie sa contribuie cu o parte din finantare si acel ce face proiectul* primariile, in cazul de fata.. Acestea, intr-adevar erau un fel de sponsorizari, dar autorizate, nu spagi, cum insinuiaza autorul articolului. Sunt si procurori prosti care nu au idee ce inseamna un proiect finantat din bani europeni…,

Chompin  •  4 februarie 2015, 13:46

Adica cum o sponsorizare a galei Bute poate fi socotita spaga? Si de ce ar da Gardean spaga? pentru a-si primi banii conform contractelor de lucrari pe care le avea? hai sa fim seriosi, intr-o tara civilizata, cu asemenea acuzatii copilaresti, orice judecator te trimite la plimbare ?

Chompin  •  4 februarie 2015, 13:51

In loc sa o felicitam pe Nutzica ca a adus 3 milioane de lei pe gratis pentru sponsorizarea galei Bute, noi o acuzam 🙂 halal natiune 🙂 pricepe careva ca EU nu a dat un ban in plus pe contracte, nu a dat nimic mai repede decat trebuia, ci a promis ca va da la timp, conform contract, platile contractelor…mai, da de cand normalitatea este infractiune? pai, hai sa-i arestam pe toti cei care semneaza contracte, ca toti promit cand semneaza ca-si vor respecta obligatiile din contract 🙂 s-a ajuns prea departe, multi idioti au ajuns in functii cheie…

Moș Gerilă  •  4 februarie 2015, 14:06

Nea Tolo, de ce ai (mai tot timpul) fața așa de tristă, mai ceva ca a lui Cătălin Radu Tănase?!
Relax, man. Relax!

Scufițul Roșu  •  4 februarie 2015, 14:47

Dacă Udrea va fi băgată la ocnă, ar putea solicita înființarea unui atelier de tricotat. Așteptăm (cu nerăbdare)…puloverele!

alex  •  4 februarie 2015, 14:59

iti dai seama cat de bolnava este tare asta in care stam … si multi chiar stam, numai cand te gandesti ca oamenii prefera sa lucreze la stat decat la privat; in orice economie sanatoasa privatul are avantaje mari in dauna statului, doar la noi datorita spagilor, comisioanelor, sponsorizarilor, zile cum vrei este mai bine sa lucrezi la stat

P.S.
vad ca este o inregistrare din 2010 🙂 – va dati voi seama ce e in inima alora care de atunci si pana azi au vorbit pe telefon toate tampeniile, au luat lucrari de la stat si au dat comisioane pentru ele, au decontat diverse „pungi de aer vrac” la stat???
cum se simt functionarii care au intervenit pentru cateva favoruri pentru diversi oameni??? lol :))

Tudor M.  •  4 februarie 2015, 15:39

Dar despre bogata activitate infracţională a turnătorului Felix de ce nu putem citi pe blogul dumitale? Doar Udrea e doar o amatoare neînsemnată pe lângă turnător.

xolv  •  4 februarie 2015, 15:53

Daca era dupa geniul Nicolae Paun, acum ziaristul trebuie sa raspunda penal pentru ca a scurs date din dosar, nu ?

hahaha  •  4 februarie 2015, 16:40

A aflat si DNA ce stie o tara intreaga !!!!!!!!!!!!!!!!

Neamtul  •  4 februarie 2015, 17:57

Dar „sponzorizarile”catre PSD nu sunt tot spagi?

un ruptincur  •  4 februarie 2015, 18:01

o si culmea este – mi se pare mie sau devine o regula generala pentru comentatori, ziaristi de opinie si analiza politica si alti bagatori de seama? – ca nici unul dintre cei ce’si dau cu parerea zilnic in ziarele romanesti nu afirma sus si tare durerosul adevar : acesti borfasi care si-au batut joc de banii Romaniei in ultimii 25 de ani n’ar fi avut nici o sansa daca n’ar fi fost protejati din umbra de securitate/politie/justitie – acest grup de forta care ar fi putut opri totul din fasha. Nu vad pe la nici unul dintre voi curiozitatea , sau cel putin interesul in a face publice averile acestor „generali”/procurori/judecatori care controleaza din umbra sistemul, cum traiesc, cum se imbraca, unde isi fac vacantele, ce masini conduc, ce restaurante frecventeaza, etc. Le ajunge salariul platit de la stat ? Isi pot justifica averile? Daca da, atunci singurii cinstiti ai Romaniei sunt astia din aparatul de forta. Le-or fi fost si lor frica de altii mai mari ca ei , WTF! sau e doar o goanga rasuflata ideea de „servicii profesionale ocupate de profesionisti cu adevarat patrioti „ ?

luther  •  4 februarie 2015, 18:23

ti-am mai zis si in trecut cataline ,nu mai esti ziarist sportiv ci de investigatii puse de alti pe tava . toata vorbaria este doar sa va aflati in continutul acestei mascarade sumbre ,fara dovezi iti repet palpabile ci numai declaratii ca la secu, fix coaja de banana sunteti .

ruptincur  •  4 februarie 2015, 18:29

Tolontane ,

hat down! indiferent ce spun dusmanii, mi-ai last comentariul la vedere… acelasi pe care hotnews, ProTv, ziare.com si alti masmedisti „liberi” si „independenti” n’au facut’o !
Ramai la inima mea (prin inima se intelege ca la orice bun roman ruptincur – stomacul(sau ficatii dupa voia si of-ul fiecaruia)

Bula.  •  4 februarie 2015, 19:39

Cu ani in urma cand Madam Udrea era sefa la ministerul dezvoltarii si avea un buget de peste 1 miliard de Euro dupa cum se lauda chiar ea am citit un articol in care se facea o paralela intre Madam Udrea si omoloaga ei din Polonia care culmea era tot o femeie si tot blonda dar o adevarata profesionista care si-a facut treaba si astfel ca Polonia reusea sa atraga peste 90% din fondurile europene pe care teoretic le-ar fi putut atrage in timp ce Madam Udrea se chinuia undeva pe la 13%. Acest lucru vorbeste de la sine de calitatea profesionala si morala a acestei Madam Udrea. In rest sper ca justitia sa isi faca datoria pana la capat pentru ca de data asta vad ca Basescu s-a dat la fund si nu o mai apara si nici nu cred ca ar putea sa o mai faca.

Bula  •  4 februarie 2015, 19:44

Cat despre urlatorii platiti care incearca sa o mai albeasca pe Madam Udrea nu pot sa decat sa îi intreb daca au curajul sa se uite in oglinda iar daca au nu le vine sa vomite cand isi vad fata?
Tot vizavi de Madam udrea as fi curios cum justifica sumele dobandite pe perioada guvernarii Boc pentru ca creditul de 3 milionane de Euro pe care il avea se pare ca la achitat dar de unde atatia bani ca chiar si din salariul de ministru nu prea cred ca putea?

Eugen  •  4 februarie 2015, 20:30

Salutare tuturor.
Domnule Tolontan, dupa umila mea parere ceea ce se intampla e de asteptat. Penalii astia care ne-au condus (si inca ne conduc unii dintre ei) au fost uniti in hora, ei erau uniti de faptul ca fiecare stia magariile celuilalt, si uita asa omerta, in stil pur mafiot, functiona bine mersi. Din momentul in care unul incepe sa „macane” de altii, si ceilalti vor „macani”. Ce vedem acum e un domino, era de asteptat. Ceea ce mi-as dori este doar un singur lucru: acestor oameni sa li se confiste averile, sunt furturi, nu-s bani munciti. Asta i-ar durea cel mai tare. Spor maxim justitiei!

vasile  •  4 februarie 2015, 20:32

Nene Tolontane,din pacate ai irosit timpul .Tendentios articol si fara substanta…penala

crocodilul satul  •  4 februarie 2015, 20:57

Daca tot le placea acestor derbedei sa se plimbe in China n-ar fi fost bine sa fie judecati si condamnati dupa modelul chinezesc? Si ei si protectorii lor, caci ei nu puteau sa faca mizeriile astea fara sa aibe scut in fata justitiei.

Bogdan  •  4 februarie 2015, 21:56

„Raportul de forțe dintre angajații ministerului și șpăguitorul lor Gărdean este încremenitor. Ei stau în genunchi. Iată cum încheie Lungu două convorbiri:
1.
ADRIAN GARDEAN: Bine.. Bine, Ştefan!
ŞTEFAN LUNGU: Săru’mâna mult!
2.
ADRIAN GARDEAN: Bine, bine.
ŞTEFAN LUNGU: Bine. Pup, drag. Pa-pa-pa.”

Domnule Tolontan, cine il cunoaste pe Stefan Lungu, stie foarte bine ca acesta este stilul lui de a vorbi, mai ales cu prietenii. Nu este vorba in niciun caz de „stat in genunchi in fata cuiva”, asa cum sugerati. M-a umflat rasul cand am vazut cum ati descris modul in care s-a exprimat in acea conversatie, stiut fiind faptul ca tot timpul se fac glume pe seama lui pentru acest lucru. Nu ma pronunt in privinta vinovatiei lui, justitia va hotari daca Stefan a facut sau nu ceva ilegal, dar modul in care prezentati uneori lucrurile nu are legatura cu jurnalismul ci mai degrama cu cancanul. Cand am citit acel paragraf, am avut senzatia ca am dat de vreo stire imbecila a celor de la RTV sau Realitatea… Sunteti „incremenitor” de penibil domnule Tolontan, ma intreb oare in cate din articolele dumneavoastra exagerati lucrurile, incercand sa dati mai multa gravitate celor relatate?!

dan  •  4 februarie 2015, 23:49

Nu stiu cati romani au sperat sau crezut ca Udrea o sa ajunga la puscarie. Tu realizezi ca aceasta femeie foarte influenta si puternica are acum toate sansele sa ajunga alaturi de Voiculescu si totul sa i se traga de la un meci de box. Si din cauza unui jucator de tenis transformat in mafiot. Pana la urma sportul face bine, e sanatos!
Jos palaria in fata ta si a colegilor care au lucrat la aceasta investigatie.
Un roman care-ti ramane dator

kjaa7  •  4 februarie 2015, 23:54

„Discuția are loc pe 27.07.2010 și, în aceeași zi, ministerul face plata!”

Iulie 2010…
Ce caz instrumentau procurorii si/sau SRI la aceea data in ceea ce-i priveste pe cei doi ? Eu nu am gasit nimic in presa cu privire la acuzatii formulate pt fapte comise anterior in ceea ce-i priveste, iar Gala Bute, cu care se face corelarea, are loc un an mai tarziu.
Ca sa te angajezi la SRI e nevoie sa fii clarvazator sau e suficient sa asculti tot si apoi sa ai talent la filtrarea avalansei de informatii, coreland subiectele printre ani si personaje ? Just saying.

Andrei  •  7 februarie 2015, 7:41

TOLO are talentul A3. Infloreste tot ce scrie si ma intreb daca nu cumva in intelegere cu incriminatii. Iar ma intreb cum de nu reactioneaza incriminatii. Nu poate fi decat o intelegere tacita intre TOLO si incriminati ca sa isi vanda amaratii presa de cacao.
Cati au fost legati din cei incriminati de TOLO? A scris TOLO despre cei care cu adevarat au intrat la pripon, inainte ca acestia sa apara in fata judecatorilor? Se pare ca nu. Nici dupa ce au fost priponiti nu l-am auzit sa scrie. Din povestea UDREA inteleg ca firmele incriminate in „GALA BUTE” s-au dus in zonele defavorizate sa faca afaceri, afaceri care puteau fi sponsorizate cu fonduri europene. Cei din ministerul udrea i-a invatat ca daca vor o afacere de succes trebuie sa isi faca si publicitate (la romani asta nu da bine, boala comunista). Daca au scris in proiect ca se face promovare, trebuia facuta, si s-a facut. Vin acum securistii lui ceausescu si cu TOLO in fruinte sa spuna „FRAUDA” si incing toata ROMANIA cu scandalul lor de cacao. Procurorii astia probabil ca mimeaza justitia, fac repetitie pentru atunci cand vor avea ceva adevarat de facut. Pana atunci doar spectacol, atat ei cat si TOLO al nostru. Apropo, ce se mai aude de patinoar? A fcaut valuri multe TOLO ca sa-si vanda presa de cacao, si mutufletii sa o cumpere.

Comentează