BRD, Udrea, SRI-DNA, secrete supărătoare

Culisele cererii de arestare a Elenei Udrea pentru Gala Bute

luni, 9 februarie 2015, 6:52

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

”Nu mă tem să fiu călcat în picioare / Doar călcată în picioare iarba devine cărare”, zice Elena Udrea, împreună cu Blaga Dimitrova, în deschiderea celei mai recente cărți a lui Roberto Saviano.

E un fel de a spune. Citatul e din Dimitrova, nu din Udrea, dar fix aceasta pare ideea ieșirilor din ultima săptămînă.

Trei desperado. Saviano e scriitorul hăituit de 10 ani de către oamenii Camorrei. Dimitrova a fost poetul disident al Bulgariei vecine. Iar Udrea se prezintă drept renegatul sistemului justiției independente care mergea bine pînă a decăzut sub asaltul interesului personal al șefului SRI și al șefei DNA.

Apropo de sistem, o sursă a Gazetei susține că ”orice ar explica ea, Udrea rămîne o infiltrată a Mafiei la cel mai înalt nivel al statului român”.

Și completează: ”Ați mai văzut un urmărit penal care să aibă atîtea interviuri zilnice la televizor, chiar și la televiziunea publică?”. La răspunsul ”Voiculescu”, omul spune: ”Nuuu, nici măcar Voiculescu n-a fost pe atîtea canale. Pentru el vorbeau angajații”.

Apoi încheie: ”Udrea este eșecul nostru, al tuturor: justiție, structuri de siguranță națională, politicieni, presă, societate civilă”.

Să vedem. Poate că voi erați plătiți ca să nu se întîmple ce ziceți că s-a întîmplat!

Cine e Elena Udrea? Deschizătoare de drum pentru adevăruri dureroase sau Nașă a mafiei autohtone? Poate ambele. Între cele două ipoteze se înlănțuie cîteva fapte de necontestat. Ele au avantajul de a deranja pe toată lumea.

Textul e lung. Cu nume, cifre și întîmplări. Dar amintiți-vă că dacă nu ați fi parcurs articole lungi, dosarul Bute ar fi fost îngropat.

Pe texte scurte, scăpau toți.

1. BRD a fost complice în Gala Bute

Gala Bute nu s-ar fi organizat și nici infracțiunile nu s-ar fi derulat dacă Elena Udrea nu intervenea la BRD.

Infracțiuni le numește DNA. Judecătorii vor hotărî în final. Cert e că Obreja nu avea în iunie 2011 cele 2 milioane de euro ca să plătească bursele lui Bute și lui Mendy. Plus celelalte angarale.

Ministerul urma să plătească banii abia după eveniment. Așa că Rudel nu avea suma, nu avea garanții, nada!

Udrea a intervenit la vîrful băncii

”Doamna a sunat la etajele superioare din BRD”, mărturisea Obreja, cu candoare, unui prieten. Acolo, în înălțimile cu zăpezi eterne ale turnului BRD din Piața Victoriei, Udrea avea prieteni gata s-o servească.

În primăvara lui 2013, Gazeta publica date despre implicarea Societe Generale printr-un director. Nu știam numele bancherului. Referatele de azi ale DNA detaliază:

”În cauză există date şi probe că Udrea Elena şi-a folosit influenţa derivată din funcţia de ministru şi de vicepreşedinte al partidului aflat la guvernare asupra lui Sorin Popa, la acel moment director general adjunct al BRD – Societe Generale”.

Practic, magistrații anticorupție susțin că Udrea i-a procurat lui Obreja un folos necuvenit în valoare de 2 milioane de euro. Pentru că ”împrumutul a fost acordat în regim de urgenţă şi în condiţii mai avantajoase decât cele prevăzute în normele de creditare ale băncii, avantaje pe care societatea nu le-ar fi obţinut în lipsa intervenţiei ministrului”.

Turnați de subordonați

Ca să comită infracțiunea, fiecare șef a dat indicații unui subordonat.

Udrea l-a pus pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al MDRT, să semneze acte de garanție în numele ministerului, iar Popa i-a dat dispoziții ”martorului Groza Liliana Daniela, directorul agenţiei BRD Academiei” să-i acorde împrumutul de 10 milioane de lei lui Obreja.

Și Nastasia și Groza și-au pîrît șefii la Parchet. Groza a afirmat că BRD i-a dat lui Obreja dobîndă și comisioane mai mici, susține DNA.

Practic, gala s-a realizat pe bani publici în fiecare moment al său de vreme ce MDRT a pus garanțiile la BRD în locul lui Obreja. Ce se întîmpla dacă Rudel nu restituia creditul luat în 30 iunie 2011? Plătea ministerul. Și chiar asta s-a întîmplat. Chiar dacă, de ochii lumii, i-a dat bani mai puțini lui Obreja, ministerul a plătit tot creditul, prin intermediari, tot din bani publici!

Pe 2 februarie 2012, Rudel achită doar 8 milioane de lei din cele 10 datorate băncii. Pentru că MDRT îi tăiase suma, Obreja nu dă nici el toți banii către BRD.

8.116.800 RON îi dăduse ministerul, 8.116.800 RON dă și el mai departe. Dinte contra dinte. Este exact stilul frontal al lui Obreja. El se înțelesese cu Udrea pe 10 milioane.

Fusese ”o înțelegere inițială între Udrea și Obreja”, potrivit DNA, nescrisă, dar sacră între oameni de onoare. Amenințată cu o țeapă la bani, BRD țipă la minister.

Muntele merge la Mahomed

Există mărturii la dosar care atestă că Societe Generale a presat, ca să-și ia banii, nu la clientul Obreja, ci la protectorul Udrea. Logic. Doar ea angajase ministerul în garanții!

”Au existat mai multe discuţii la sediul ministerului între reprezentanţii instituţiei de credit, care solicitau achitarea întregii sume prevăzute în contract, şi cei ai instituţiei publice, care susţineau că nu pot achita decât serviciile recepţionate”.

Sîntem în iarna lui 2012. La disperare, cu oamenii protestînd în Piața Universității și guvernul Boc clătinîndu-se, se găsește o soluție ca BRD să nu rămînă cu buza umflată. Ministerul finanțează de urgență primăria Lupeni pentru niște adăugiri fantomatice la domeniul schiabil din Straja.

La rîndu-i, primarul din Lupeni îi dă banii, 30 de milioane de lei, firmei lui Adrian Gărdean, care și el pasează 10% mai departe firmei lui Rudel Obreja, pe un contract fictiv de publicitate.

3 milioane de lei migrează de la Gărdean pentru Obreja, dintre care, pe 8 februarie 2012, 2 milioane merg la BRD și creditul e stins. Toată lumea e mulțumită!

O reputată bancă internațională tocmai presase și încasase 2 milioane de lei care proveneau de la una dintre cele mai sărace comunități din România. De altfel, primăria Lupeni, nu din cauza acestei sume, evident, dar din cauza tuturor mișculațiilor de la domeniul schiabil Straja, avea să intre în insolvență. Ca și firma lui Gărdean. În urmă, rămîn însă cadavrele banilor publici.

BRD nu recuperează banii lui Udrea, dar încasează banii publici

Și nu e normal ca BRD să-și recupereze banii? Desigur că e. Numai că faptele atestă că BRD a lucrat cu două măsuri diferite în materie de credite oferite pe mîna Elenei Udrea.

Cînd a fost vorba de creditul personal al Elenei Udrea și de afacerea ei imobiliară, derulată cu Gheorghe Stelian, BRD a acceptat să rămînă cu buza umflată. ”Uitați, banca a scos terenul la vînzare!”, flutura Udrea sîmbătă seara, o hîrtie în studioul B1 TV. Da, iar asta înseamnă pierdere pentru bancă de vreme ce nu și-a mai încasat banii. BRD a rămas cu un teren pe care nu-și va scoate în veci suma împrumutată Elenei Udrea!

În schimb, cînd a fost vorba de banii publici gestionați de aceeași Elena Udrea, BRD a presat și a căpătat înapoi suma, pînă la ultimul leu.

Afaceristul Udrea nu a dat banii înapoi. A pus băncii în brațe un client insolvabil, pe amicul lui Stelian. În schimb, ministrul Udrea a făcut tot ce a depins de ea ca BRD să-și primească datoria integrală de la Obreja. Misiune îndeplinită.

Prima oară erau banii personali ai lui Udrea, și nu i-a dat, a doua oară erau banii cetățenilor și i-a dat!

Elena Udrea afirmă că n-a fost întrebată la DNA niciodată despre acest caz și că s-a cerut direct arestarea. Numai că, atunci cînd a fost audiată acum 10 zile la DNA în dosarul Galei Bute, a preferat să tacă în fața procurorilor.

2. SRI, DNA și alții au știu de corupția din ministerul Elenei Udrea

Unul dintre argumentele forte ale Elenei Udrea în privința demonstrației sistemului contaminat de SRI și DNA este chiar experiența personală. ”De ce patru ani nu am fost chemată în dosarul Gala Bute?”, atacă ea. Întrebare justă. Răspunsul e simplu: pentru că acest dosar a fost cercetat cu simț de răspundere, o arată rezultatele pe bune, doar de aproximativ un an!

”E grav dacă Coldea și Kovesi ar fi putut să nu aibă curaj să mă cerceteze. Exact asta acuz eu!”, zice Udrea. Ea conturează o justiție preferențială.

Udrea susține că e persectată în prezent cu autoritatea celui care știe că a fost protejat în trecut.

Un dosar întîrziat și rasolit

Din aprilie 2012 și pînă în decembrie 2013, dosarul Gala Bute a fost la procuroarea Alina Stoica. Care a sărit-o de la audieri nu doar pe Udrea, ci și pe destui funcționari din minister! Iar de ocolit la urmări penale i-a ocolit pe toți, găsind un singur vinovat: pe Obreja.

Aceiași oameni care astăzi povestesc cu amănunte ce s-a întîmplat în Gala Bute au tăcut pe vremea Alinei Stoica sau nici măcar n-au fost audiați. După cum, continuat inițial de Mariana Alexandru și apoi de Ana Dana, cazul a ajuns la firma lui Gărdean, la bani, la Lupeni și la BRD, personaje inexistente în cercetarea Alinei Stoica!

Cînd, în decembrie 2013, a plecat cu această tinichea de coadă din DNA, Alina Stoica s-a refugiat la DIICOT sub Alina Bica, prietena Elenei Udrea și, potrivit procurorilor, alt membru de vază al Mafiei. Q.e.d.!

Dacă Udrea vorbește despre presiunile asupra procurorilor sau judecătorilor ar putea începe cu cele două nume care au plecat din dosarul Gala Bute și din DNA: Alina Stoica și Mariana Alexandru.

Cînd Alina Stoica rasolea dosarul Gala Bute, probele legate de bani erau în același loc ca și acum. Udrea este acuzată că a transformat 10% din plăți în mită. Dacă acuza este reală, cine și de ce a protejat-o pînă acum de vreme ce Gazeta vorbea despre traseul banilor de ani de zile?!

Se știa din 2010!

Mai mult. La dosar există înregistrări din 2010 în care Ștefan Lungu, consilierul personal al Elenei Udrea, face șmenuri cu Adrian Gărdean, afaceristul care lua bani de la ministerul dezvoltării. Lungu intervine și la Gheorghe Nastasia, secretarul general, care Nastasia își obținea și el comision de 10% de la Gărdean.

Deci insituțiile care, vorba lui Udrea, dețin secretele, știau că în acel minister se negociază pe sub masă. De ce s-a permis continuarea acestor practici din 2010 și pînă cel puțin în februarie 2012, cînd se dă mita de 10% în Gala Bute?! Și în cîte cazuri s-a luat 10%? În mai toate, așa cum declară acum cei din MDRT?! Gîndiți-vă ce s-ar întîmpla dacă, bazîndu-se pe dezvăluirile din Gala Bute, cei care au pierdut licitații ar da în judecată statul pentru că a viciat, în spirit mafiot, alocarea de miliarde de euro de la ministerul dezvoltării!

”Anticorupție înseamnă, înainte de orice, prevenire, care are un cost mult mai mic decît depistarea vinovaților”, observă Alina Mungiu.

În Gala Bute, anticorupția a acționat postfactum și, mai ales, doar cînd instituțiile au avut curajul să o facă: începînd cu decembrie 2013.

3. I-a deblocat SRI contul lui Niro?

În declarațiile Elenei Udrea apar multe episoade dincolo de limita legii. De pildă, George Maior i-ar fi spus că apare în poze cu Alina Bica, la Paris. Mărturia a făcut-o Udrea sîmbătă, la emisiunea lui Sabin Orcan, pe B1 Tv.

Dacă e adevărat, cum de șeful SRI deconspiră o operațiune de filaj efectuată probabil de SIE în urma unui mandat al DNA, care o viza pe Alina Bica?

Udrea pretinde că Kovesi ascultă comanda lui Coldea

Există și alte acuze. Udrea susține că Pescariu a rugat-o să intervină la generalul Florian Coldea ca să-i deblocheze un cont din străinătate. Cererea venea pe cunoașterea de către Pescariu a unui precedent. Coldea ar fi rezolvat un alt caz de cont blocat.

Asta nu putea face doar SRI, fără DNA, căci serviciile nu au mandat de cercetare penală. Nu SRI, ci DNA blochează conturi. Și, prin urmare, doar DNA le poate debloca. Udrea acuză o relație strînsă între Kovesi și Coldea.

Într-un interviu pentru lumeajustiției.ro, deputatului i se pune întrebarea ”Răspunde Kovesi la ordinele lui Coldea?”. Ea răspunde: ”În opinia mea, da”.

”Cine este omul căruia i s-a deblocat un cont în dosarul Microsoft? Las presa să găsească acest răspuns”, spune Elena Udrea.

Niro și Serviciile

Din informațiile gsp, omul la care se referă Udrea este Nicolae Dumitru. Avantajele reciproce pe care Niro și serviciilor secrete românești și le-au creat nu sînt doar o legendă urbană.

În interceptările Microsoft, Niro vorbește cu un ambasador o chestiune legată de Republica Moldova și amenință că va întrerupe toate finanțările pentru că i s-au blocat conturile. Niro ar fi fost un sponsor important al acțiunilor pe direcția Chișinău.

Supărat pe blocarea conturilor, Niro anulează o întîlnire cu Dan Dungaciu, unul dintre exponenții intereselor românești în Moldova.

I-au deblocat serviciile contul lui Niro pentru că era omul lor? Apoi, cînd n-a mai fost nimic de făcut, căci scandalul Microsoft căpătase proporții, DNA l-a săltat pe Niro, dar va fi judecat în libertate.

Pușculițe pentru SRI?

Elena Udrea sugerează chiar că și fostul său soț, Dorin Cocoș, era tot o pușculiță pentru servicii, ”el spunîndu-mi că se ducea sămbătă și duminică, regulat, la SRI”.

Practic, Udrea acuză voalat SRI că știa de dosarul Microsoft. Asta vine în prelungirea unei nedumeriri publice: timp de 10 ani, cînd Maior și Coldea au condus SRI, bugetul României a fost deposedat continuu de resurse. Nu au știut serviciile?

Incontestabil este progresul justiției din ultimii ani, dar incontestabilă este și întîrzierea!

Chiar la o scară mică, dar cu detalii bine conturate, Gala Bute arată că instituțiile, numite așa în sens larg, au știut. În ministerul dezvoltării și în mediile sportive domnea o asemenea revoltă încît Gazeta a adunat mărturii încă de dinainte de Gala Bute. În aprilie 2011, publicam primele articole despre șmecheria care se pregătea. Evident că unele informații din interiorul MDRT și din Federația de Box au ajuns și la instituțiile care le culeg.

La cîte servicii secrete are România, e greu de precizat cine și ce informații a deținut despre șpăgile din ministerul Elenei Udrea, cui le-a raportat, în ce sertar s-au odihnit și cum, în urmă cu 14 luni, datele corupției au început să fie scoase la iveală și procurorii să se miște. Au știut.

Și multă vreme au tăcut.

Comentarii (76)Adaugă comentariu

Il Muce  •  9 februarie 2015, 7:20

De ce nimeni nu vrea sa faca o conexiune simpla si clara intre serviciul facut de BRD Elenei Udrea si contraserviciul facut de Guvern acestei banci prin care statul a derulat programul „Prima Casa„ ? Program in care toti doritorii de un acoperis asupra capului trebuiau sa intocmeasca toata documentatia la doar 2 cabinete notariale agreate, din care unul era al Ioanei Basescu ? Cum vroiai sa se bage SRI si DNA intr-o afacere penala in care apare numele presedintelui ?

yoyo  •  9 februarie 2015, 7:23

DRAGA tolontan!! bravos!! nu stiam ca te pricepi si la probleme BANCARE….!! o.k!! pe zi ce trece ma convingi tot mai MULT CAT DE INDEPENDENT esti !!! cand scrii ceva despre AFACEREA NANA,,,,???totusi „ASTIA” de la bancile private nu stiu sa-si conduca afacerile fara …PAREREA D-TALE??/

ana  •  9 februarie 2015, 7:43

ESTI CEL MAI MARE BASSSSIST…RUSINE

Solo  •  9 februarie 2015, 8:19

Foarte documentat articolul.Din pacate ,toate licitatiile din Romania sint”spaguite”.Acestea sint eternele „pusculite „pentru partide si pentru ordinatorii de bani publici.PS.Elena LUpescu…,Elena Ceausescu…Elena Udrea…Ce au in comun,doar numele?

mosu  •  9 februarie 2015, 8:23

O PARERE-ROMANIA II AMANETATA la finanta mondiala,sefii de servicii lucreaza in favoarea mafiilor-pacat de slujbasi marunti si patrioti din servicii care sunt umiliti,vezi cazul sereistului batut de primarul ungur din secuime,sunt umiliti atunci cand vad ca rapoartele lor,privind actiunile antiroanesti sunt blocate-politicul si functionarii sunt promovati functie de interesele gastilor fara apartenenta politica si etnica-in general sunt promovati alogeni si din randul majoritatii
romanesati-acele persoane care sunt santajabile si simt ura fata de poporul roman.

doina  •  9 februarie 2015, 8:29

eu cred ca maior e cheia aici! maior cumatru cu opera care opera e mare prieten cu niro finantatorul b1 si evz. maior a fost liantul intre mafia lui ponta si a lui base-udrea. si de aici demisia ce cred ca I-a fost ceruta de iohannis care a fost anuntat discret de servicii pe cine are in frunte. nu vi se pare ciudat ca de opre si ontanu nu se atinge nimeni de atitia ani si sint destule lucruri care se stiu despre ei. si iata cum daca iesea ponta presedinte era o fericire nationala, udrea era sefa sri, sau opera cine stie. o intrebare am si eu la Dvs.: cum ati putut vota cu pmp la europarlamentare, caci fiecare vot I-a dat un tupeu si mai mare penalei nationale.

Vasile  •  9 februarie 2015, 8:30

Sorin Popa e un client mai vechi al DIICOT. Asta ar putea explica relatia cu Udrea.

Jorjel  •  9 februarie 2015, 8:32

Sa va bagati putin si la statiunea Straja , unde telecondola si teleshiul au fost facute de Gardean pe banii MDTR si in prezent de incasat bani de la poporul dornic de sport de iarna incaseaza firme private … Oare asta nu e un subiect de dosar DNA ??

Costi  •  9 februarie 2015, 8:33

Cum se…leaga lucrurile :-). Sunteti cativa jurnalisti care stiti cum sunt facilitate de catre banci toate aceste hotii. Oare de ce or fi de acord cei din banci si BNR-ul cu toate astea? Pentru ca eu nu cred ca nu se stie la cel mai inalt nivel de aceste practici. Faceti o ancheta si despre aceasta problematica!

http://www.catavencii.ro/banii-lui-nastase/

un cetatean  •  9 februarie 2015, 9:06

Domnule Tolontan, daca ai fi avut firma ta, daca ai fi vazut cam cum e in mediul economic real, nu ai mai scrie atatea prostii. Crede-ma!
Dar asa…da-i inainte!!!

Georgel  •  9 februarie 2015, 9:09

Udrea a organizat un spectacol pentru popor (așa zice ea). Dar toți primarii se întrec în lucrări care se fac tot pentru poporul ”nerecunoscător”. Foarte puține sunt lucrările care chiar ne folosesc, dar primăriile și guvernul fac toate aceste lucrări pe bani publici pentru a vira bani către firmele care le fac, nicidecum pentru că sunt utile populației. Țeluri mărețe se găsesc: săli de sport, stadioane, etc. BTW, stadioanele din Ploiești și Cluj: cu Petrolul în mare datorie și U Cluj o echipă în insolvență, pentru cine au mai fost făcute aceste stadioane ?
Comparația Udrea – Voiculescu: ultimul nu a fost niciodată arestat, nici nu s-a cerut, față de cazul Lenuței. De ce ? Accept că Udrea a fost oaia blondă a regimului Băsescu, că acesta a continuat relația (profesională) cu ea în pofida turbării care s-a așezat pe media, dar de ce Udrea trebuie să fie arestată și Voiculescu sau Năstase nu ? De ce vrem ca Udrea să fie condamnată prin arestare și nu definitiv, de toate instanțele țării (ca la ceilalți doi) ? Fac pariu pe ce vreți dvs că indiferent ce se va intampla, Udrea nu va mai ajunge niciodată mai mare decât a fost, adică ministru. Nici Klaus, nici altcineva n-o va mai urca pe Udrea intr-un post superimportant și atunci de ce atâta circ ? Să vedem ce zice Băse ? Sau miza este ca Coldea să nu rămână șef SRI ? Nearestată, Udrea nu va transmite mai mult martorilor decât a făcut până azi, iar martorii care pot fi citați vor spune ce știu dacă sunt pasibili de condamnare. S-a văzut in cazul Năstase că cei implicați au fost pedepsiți mai dur decât el, așa că și directorii Udrei o vor acuza, să intre împreună.

valy  •  9 februarie 2015, 9:09

tolontane,vezi ca si la galati la fedcap s-au furat bani!vai de mama ta de nenorocit!nu mai trebuie facut nimic pentru valorile acestei tari,ca se fura!tolontan cinstitul,spune tot!un pacalici care latra precum dingo la stele!

Razvan  •  9 februarie 2015, 9:12

Zece ani sub basescu au facut mai mult rau acestei tari decat toata perioada post decembrista.

Poate la un moment dat vorbim si despre cum a sarit datoria Romaniei de la 15 miliarde la 105 de miliarde de euro, in cele doua mandate ale acestui tradator.

Si unde s-au dus toti banii astia, ca „in tara” nu au fost investiti.

ion  •  9 februarie 2015, 9:15

bancile finanteaza coruptia? super! 🙁

Cătălin Tolontan  •  9 februarie 2015, 9:25

6, doina: cum sa votez cu pmp? De unde ati scos-o? 🙂

birlic  •  9 februarie 2015, 9:34

Tolontane ,nu prea mai ai haz ai inceput ca Mita-n tren si te dezumfli de tot cand se va dovedi ca si tu ai fi acoperit nu numai iarna .

Cătălin Tolontan  •  9 februarie 2015, 9:37

16, birlic: nici nu e nevoie sa am haz, are Elena Udrea haz pentru noi toti. Ci despre ”acoperit”, bati cimpii.

doina  •  9 februarie 2015, 9:50

la europarlamentare ati votat cu pmp pt faptul ca era cristian preda pe lista, cel putin asa am inteles din postarea de la acea vreme! daca nu imi cer scuze de eroare! oricum si cristi preda mi se pare vinovat moral pt ca a girat-o pe aceasta faptura cind era ultraevident ca e o impostoare! inca o data imi cer scuze daca am inteles gresit!

Cătălin Tolontan  •  9 februarie 2015, 9:52

18, doina: am scris ca l-am votat mereu pe preda cu o singura exceptie. Aceasta era exceptia.

Nici o problema, uneori se intelege gresit, nici eu n-am fost probabil clar.

BRD, Udrea, SRI-DNA, secrete supărătoare. Culisele cererii de arestare a Elenei Udrea pentru Gala Bute | România curată  •  9 februarie 2015, 9:54

[…] gala s-a realizat pe BANI publici în fiecare moment al său de vreme ce MDRT a pus garanțiile la BRD în locul lui […]

vasglo  •  9 februarie 2015, 9:54

– „I-a deblocat SRI contul lui Niro?”
– ”Răspunde Kovesi la ordinele lui Coldea?”.
– „I-au deblocat serviciile contul lui Niro pentru că era omul lor?”
– „Pușculițe pentru SRI?”

etc, etc…

Hei, iata intrebari care merita nu numai enuntate, „la alibi”, ci aprofundate asa cum stie numai jurnalistul Tolontan s-o faca!..
O fi buna si Elena asta la ceva!!.:)

luther  •  9 februarie 2015, 9:55

m-ai cucerit definitv cu toata acesta saga ;gala bute ; ,ce sa mai zicem este ;tare ; parole ,parole si BRD -ul ditamai banca s-a supus carnatului de plescoi .bravo catalin si mirela!

doina  •  9 februarie 2015, 10:12

chiar ma bucur ca am inteles gresit! pt ca eram oarecum surprinsa (de ceea ce credeam) si imi parea rau pt ca citesc cu mare placere anchetele Dvs. si ale colegilor. cred ca dna ar trebui sa va ia consultanti si pe citiva alti ziaristi care mai fac anchete, 2-3 nu prea multi.

lord belial  •  9 februarie 2015, 10:14

de ce scrieti atat de mult despre o hoata fara educatie? elena udrea e sinteza tranzitiei romanesti: o inculta tare in clanta, care a calcat peste cadavre, a opinat nefericit si, in general, s-a facut de ras cu campania ei electorala.

ea e neghina din bobul de grau

Gigic  •  9 februarie 2015, 10:27

Sunt curios de ce la dosarul Microsoft nu apar si complicii de pe partea cealalta a baricadei si anume reprezentantii colosului informatic.

Cătălin Tolontan  •  9 februarie 2015, 10:28

23, doina: in nici un caz 🙂 treaba noastra nu e sa fim consultantii DNA. Procurorii au misiunea lor, ziaristii fac altceva. De multe ori sintem, asa cum se spune, pe pagini diferite si e natural sa se intimple asa.

ROMICA_BUNICA  •  9 februarie 2015, 10:38

Catalin, induci cititorii in eroare cu o comparatie, cu buna stiinta.
La un imprumt, daca girezi cu terenul pe care il cumperi si ulterior te hotarasi sa nu mai platesti imprumutul, deoarce s-a devalorizat si ai plati mult mai mult decat face, e legal. Este o eroare de evaluare a bancii si banaca trebuie sa suporte pierderea.
Daca iei un imprumut si oferi garantii guvernamentale, trebuie sa onorezi imprumutul, nu poti plati o suma mai mica.

Popescu  •  9 februarie 2015, 10:53

Draga tolontan,
Ai trimis acest articol si comisiei SRI, azi? Nu de alta, dar este clar ca ASA s-a întâmplat! Poate au ce sa-l intrebe pe cel audiat! Ar fi mai eficienti!

doina  •  9 februarie 2015, 10:59

asa este! mi-e imi pare tare rau ca oameni pe care I-am apreciat cindva au ajuns sa fie orbi in fata evidentelor, nu mai dau nume ca nu are rost acum! ei ar fi trebuit sa fie ochii larg deschisi ai societatii si sa spuna, si sa spuna , la nesfirsit lucrurile in neregula. de aceea citesc investigatiile de pe blogul acesta pt ca s-au dovedit a fi adevarate (si au fost din toate partile, ca sa zic asa!). am 40 de ani , 3 copii si imi doresc sa aiba spirit critic si sa traiasca intr-o tara unde nu nonvalorile ajung sa ia decizii. si nonvalaore nu inseamna sa nu ai studii inalte sau mai stiu eu ce , ci mai ales sa ai caracter!

cris  •  9 februarie 2015, 11:07

16 ooo ooo euro credit BRD catre un srl. SRL a cumparat activele sechestrate SOMACO . Cine a gandit toata infractiunea ?

UnOm  •  9 februarie 2015, 11:08

Ca deobicei ati uitat sa ii mentionati implicarea (mai mica sau mai mare) si a bunului dvs. prieten, PIERRE JOSEPH DE HILLERIN in acest caz doar. Sau despre acest lucru nu vi sa confesat?

Kinga  •  9 februarie 2015, 11:32

Bine, d-le Tolontan.

trolu  •  9 februarie 2015, 11:50

”Udrea este eșecul nostru, al tuturor: justiție, structuri de siguranță națională, politicieni, presă, societate civilă” se poate traduce mai pe scurt: udrea este eşecul băsismului, sistem în care udrea era vârf de lance;
doar că agitaţia actuală în care udrea e scoasă la înaintare înseamnă de fapt eşecul băsismului care vrea să scape ieftin dând mulţimii capul lui moţoc…
mai trebuie să cadă multe capete pentru a face dreptate până la capăt iar băsescu nu e ultimul

Kinga  •  9 februarie 2015, 11:56

In opinia mea, asemanarea intre Gala Bute si Trofeul Calitatii este izbitoare. Inclin sa cred ca lucrurile sunt impulsionate de Victor Ponta, macar atat face dansul pentru Adrian Nastase, sa plateasca in oglinda si cineva din paratea dreapta.

Pacala  •  9 februarie 2015, 12:07

elena udrea = capo di tutti capi
ha ha ha

sorin pietrar  •  9 februarie 2015, 12:10

,,Elena Udrea sugerează chiar că și fostul său soț, Dorin Cocoș, era tot o pușculiță pentru servicii, ”el spunîndu-mi că se ducea sămbătă și duminică, regulat, la SRI”.Regulat,ahhhh…delicioss !

Patriciu  •  9 februarie 2015, 12:11

Noroc cu cazul Udrea ca altfel mureau de foame ziarele de sport… oh wait, au murit oricum!

Oliv  •  9 februarie 2015, 12:26

On sau off-topic

Vis-a-vis de chestiunea bancara, DNA-ul sau alte institutii abilitate ar avea suficient capital de lucru daca ar analiza creditele corporate peste o anumita valoare, sa zicem 10 milioane de euro, ajunse in default si rascumparate ulterior prin interpusi de catre actionarii acelorasi societati care luasera creditele si nu le-au mai platit. Despre devalizarea unor societati, respectiv banci si nu numai.

GT  •  9 februarie 2015, 12:37

Acum sa plangem toti si de mila bancilor, ca le-a dat teapa Udrea! Eu chiar ma bucur cand iau teapa de unde bani pt atatea sedii, agentii,fiecare cu cate 10 salariati. Din dobanzi si comisioane umflate.
Infractiune? nu, e doar un contract in care spune ca daca nu restitui banii iti executa garantia. Iar dobanzile si comisionale sunt negociabile, si cat se negociaza tine de politica bancii
2.Cand primaria LUPENI a platit la Gardean, cine cauta prin acte va gasi: un contract, semnat si aprobat de consiliul local, pv de receptie a lucrarilor, semnat de vreo 6 insi, deviz, etc. Sau primarul a facut op ul cu 30 milioane fara nici un act? wow, atunci e horror. dar nu pentru Udrea ci chiar pt ordonatorul de credite.Daca-i asa, oare primarul o sa spuna ca l-a obligat Udrea?? Poate ca o prind si pe Udrea cu cv, mai ales daca a luat ea bani, dar altfel, toti cei din institutii care au semnat pt operatiuni nereale, o sa raspunda.
3, Totusi, Udrea si Bica -capii mafiei asta chiar de e ras…Uitati-va putin cum arata … au fost niste rotite in angrenajul mizeriei din institutiile romanesti. Capii sunt in alta parte…

saruman  •  9 februarie 2015, 12:57

este ingrozitor cind vedem cit de prosti ne considera politicienii
lumea lor e una, a noastra a populatiei, e alta
suntem sclavii lor
se joaca cu vietile noastre cum vor ei
politica romaneasca=mafie de mare clasa
RUSINE LOR
RUSINE NOUA ca nu facem nimic
BRAVO PRESA
macar voi faceti ceva

17 Nentori Tirana  •  9 februarie 2015, 13:21

#6 Doina

Ma asociez comentariului #6 Doina, ce nume frumos.
Ma bucura draga Totti ca n-a trecut neobservata. Cheia „listei celor de neatins“, de care vorbea chiar AMP pe care o citezi asa de bine, este la civili, la Maior, Oprea, Dusa, … si a altor creaturi ale FSN-ului, ale lui Ilici, Roman, Nastase, Basescu. Cheia este de fapt un Blat Ordinar al mafiotilor afaceristi ascunsi sub masca de politicieni !
O frumoasa foc, Anca Simina, scrie povestea Elenei. Cam romantata pentru o parasutista, dar increngaturile sint evidente:
http://www.gandul.info/politica/povestea-elenei-in-urma-cu-un-deceniu-pe-scena-teatrului-odeon-o-tanara-in-taior-alb-decoltat-pasea-apasat-pe-tocuri-in-spatele-lui-traian-basescu-13809815

Poate era nevoie acum 25 de ani ca Europa si NATO sa ceara civili la MApN, MI, SIE si SRI, poate era nevoie de un prostalau ca sef al bancilor, poate era nevoie si de putina coruptie. Toti au neglijat inventivitatea acestui neam pentru care hotia inseamna completare: iei de undeva si pui acolo unde lipseste ! Romanii efectiv si-au batut joc cu toate numirile in functii politice. Chiar suspectam ca Base si Pota aleg intentionat guvernul cu cei mai contestati oameni. Statistica pare sa-mi dea dreptate. Cred ca a venit vremea ca „civilii“ sa nu fie chiar ultimii plutasi, fara meserie, doar cadre, politruci, rude cu alti mafioti, cu diplome fabricate, cei mai mari prostalai si betivi, bataia de joc a discutiilor la scara blocului.

Norocul romanilor este ca niste procurori si judecatori s-au hotarit sa-si faca treaba. Niste eroi dupa parerea mea. Asta nu are nici o legatura cu Base-Pota ! Din contra, este evident ca acestia incearca sa-i opreasca ! Blatul ordinar dintre cele doua grupari a fost evident, inventivitatea romanilor de neegalat, caci au reusit sa-l legitimeze in fata EU. Cei care confundau media cu troca de porci au coabitat.

Lucian  •  9 februarie 2015, 13:38

1.Extrem de slab.
2.Extrem de departe de adevar 🙂
3.Un singur argument.Daca s-ar fi facut documentarea, s-ar fi aflat ca in procedurile bancare standard,in cazul intarzierilor in restituirea creditelor, primul presat de banca este girantul unui credit.
4.GSP aservit intereselor personale ale lui Voiculescu?
5.Ma repet…despre sport…mai scriem si noi draga (s)Tolo?

George  •  9 februarie 2015, 13:52

Felicitari Tolo pentru munca din toti acesti ani in care ai scris despre hotiile Udrei.
Acum mai mult decat orice trebuie stabilit si modul cum nici un organ al statului nu s-a legat de ea pana in Decembrie 2013, desi probele se pare ca sunt mai mult decat evidente. Se pare ca cel care tot sprijinea”” statul de drept o facea mai mult declarativ (sau il sprijinea doar cand acesta era indreptat impotriva dusmanilor lui politici, in rest ii cam punea piedici saracului stat de drept)

ion  •  9 februarie 2015, 13:53

Tolo draga, investigheaza cum a trecut Udrea creditul personal pe numele lui Stelian. BRD este manjita grav.
Incearca tu sa iti muti creditul de pe numele tau pe numele altuia, si ai sa vezi ca nu se poate, si daca se poate – desi sunt minime sansele, sa vezi ce conditii i se pun aluia de ti-l preia!
Stelian nu avea in veci conditiile sa preia credit de 3 milioane de Euro.
BNR unde este? Unde este Cinteza si toti adormitii din BNR??
La Nana au cerut 1 milion de euro CEC-ului sa provizioneze desi au teren de 7 milioane euro garantie!!! Pai de ce supra garantezi ceva, desi este deja ultra garantat?? Ghici ghicitoarea mea..

Cătălin Tolontan  •  9 februarie 2015, 14:38

42, lucian: asa slabi cum sintem si departe de adevar investigam de 4 ani un caz care s-a transformat in ancheta a antifraudei pe fonduri europene, apoi in dosar penal si astazi in motiv de eliminarea a imunitatii in Parlament.

Tu, care stii mult mai multe, daca ai face 10% iti dai seama ce rezultate ai obtine? Fa-o!

danny  •  9 februarie 2015, 14:43

Si in timp ce noi citim pe aici si comentam, se mai fura 35 milioane de euro. Trebuie schimbat din temelii acest sistem politic care permite aparitia unor astfel de personaje corupte, care la randul lor corup pe altii, a legislatiei, a Constitutiei. Sta in puterea poporului roman sa ceara si sa faca aceasta schimbare.

Nasul TV » BRD, Udrea, SRI-DNA, secrete supărătoare | Culisele cererii de arestare a Elenei Udrea pentru Gala Bute!  •  9 februarie 2015, 14:57

[…] sursa: tolo.ro […]

Diana  •  9 februarie 2015, 15:16

D-le Tolontan, felicitari pentru articol, profesionist si bine documentat.

Cat despre cei care latra la stele, ignorati-i ca in niciun caz nu sunt romanii care au dus greul in cei 10 ani de jaf national.

Simt ei ca se strang randurile si maraie dorindu-si ca cei care fac dezvaluiri sa fie cat mai putini si mai timizi.

E doar un latrat la luna intrucat marele protector al jihadului national (a se citi jaf la un nivel greu de imaginat) este terminat, asa cum a afirmat actualul presedinte ,,nici cu” ,,nici impotriva” ci ,,fara”. Este evident cine a tinut in loc toate aceste dosare, din moment ce justitia a inceput sa functioneze foarte bine dar doar post epoca basescu.

Silviu  •  9 februarie 2015, 15:31

Ma bucura progresul facut de justitia romana. Ce nu ma bucura e faptul ca totul incepe si se termina cu o mare rafuiala politica . Nici macar nu vorbesc de vina fiecaruia , asta e treaba judecatorilor , dar macar trebuiau cercetati la timpul potrivit.
Si ca sa pun cireasa pe coliva scumpei noastre tari …. absolut tot circul asta cu Nastase, Udrea , Voiculescu , Becali etc … este fix asta…un circ … In SUA lumea nu se teme de FBI cum se teme de IRS , la noi 90% din populatie nici macar nu stie cum se numeste institutia …
Concluzia … degeaba vezi ca ia Becali 1-2 ani de Poarta Alba daca nimeni nu incearca macar sa recupereze prejudiciul . O institutie fiscala buna ar trebui sa intrebe fiecare procuror, primar , consilier, etc din ce bani si-au construit domenii , conturi extravagante in banci romanesti/straine si lista poate continua . Nici macar nu e vorba de a dovedi ca a facut afaceri necurate. Nu poate dovedi provenienta banilor…perfect … confiscat.

Lili  •  9 februarie 2015, 15:39

Bravo, domnule Tolontean! V-am urmarit si va apreciez.Am mari asteptari de la presa, insa nu este suficient ca toate aceste cazuri pe care le-ati dezvaluit sa fie anchetate fara sa se recupereze prejudiciu.Ar trebui sa faceti front comun si sa presati legislativul in acest sens.
Va urez mult succes!

Comentează