3 mil. de lei de la Udrea la Obreja

Cum s-a supraevaluat de trei ori o investiție făcută de MDRT la Straja pentru ca Rudel Obreja să-și poată plăti creditul pentru Gala Bute

joi, 16 aprilie 2015, 6:44

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Cînd bugetul sîngerează în apă, fălcile apar fără întîrziere. Nedescris public pînă azi, un episod în Gala Bute indică felul în care se fură banii din buget prin umflarea costurilor.

Pe 14 noiembrie 2011 era senin pe creasta care leagă Retezatul de Parîng. În munți, un șef neașteptat de șantier, primarul Cornel Resmeriţă din Lupeni, dă “ordinul de începere a lucrărilor prin care staţiunea turistică Straja se conectează cu energie electrică”.

Costă 10,9 milioane de lei.

Ca de obicei, nu lucrarea în sine e problema, ci banii. Iar felul în care circulă banii ajunge, la final, să facă praf și intenția.

“AM AVUT O ÎNTÎLNIRE CU MINISTRUL UDREA…”

Într-un proiect tehnic anterior, cumpărat de Primăria Lupeni, costul era de 8,3 milioane de lei.

Dar Resmeriţă trebuia să facă, din pix, 11 milioane în loc de 8 milioane. De ce? Pentru că diferenţa de 3 milioane de lei urma să meargă la Rudel Obreja, în contul unor bani pe care MDRT i-i promisese iniţial organizatorului Galei Bute, dar pe care nu i-i plătise integral din cauza scandalului stîrnit.

Resmeriţă povestește procurorilor DNA că “În toamna anului 2011, cred că la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, am avut o întâlnire la sediul Ministerului cu ministrul Udrea Elena care mi-a spus că trebuie să realizez lucrările de alimentare cu energie electrică și că licitaţia durează destul de mult și mi-a spus că acest contract poate fi acordat prin atribuire directă, conform OUG nr.34/2006. Eu am avut rezerve cu privire la legalitatea acestui mod de atribuire, dar ministrul mi-a spus să nu îmi fac probleme, pentru că ministerul va verifica, la rândul lui, legalitatea și nu vor deconta lucrările dacă vor fi probleme”.

ÎNTOARCEREA ACASĂ

Cu “presiunea mare în urma discuţiei cu ministrul Udrea ca să facem atribuirea direct”, după cum pretinde Resmeriţă, edilul revine la Lupeni. El îi dă cu presiunea în cap lui Alin Condoiu, șeful de la achiziţiile Primăriei.

Ministerul le plătea banii, ministerul dicta.

Condoiu trage o motivare a achiziţiei în care spune că nu se mai face licitaţie pentru că firma Termogaz, care oricum lucrase la staţiunea de schi de la Straja, este singura care poate să facă treaba. “Are exclusivitate din motive tehnice”, zice Condoiu.

GĂRDEAN RECUNOAȘTE

Tare exclusivitate, observă cei doi procurori care investighează cazul, Marius Bulancea și Ana Dana! Ei descoperă că, de fapt, Termogaz nu e nici pe departe singura capabilă să facă lucrarea, de vreme ce o subcontractează imediat către Centrum Lux și Vis Instal.

Adrian Gărdean, patronul Termogaz și capul familiei de fraţi și de firme care stăpîneau o bună parte din Valea Jiului, recunoaște și el procurorilor că asta e treaba. Aflase de la Elena Udrea la începutul anului că trebuie să facă sponsorizări pentru banii primiţi de la minister. Mai apoi, secretarul general al ministerului, Gheorghe Nastasia, îi spune că, în acest caz, suma standard de 10% urma să meargă la Rudel Obreja. Președintele FRB urma să ia acum banii pe care altădată îi luase Ștefan Lungu, Nastasia sau, zice acesta, Udrea însăși.

Asta-i treaba, Gărdean se conformează. La Obreja vor ei, acolo-i dăm! Dar nici Gărdean nu e prost să piardă ceva la afacerea asta.

2 MILIOANE CHELTUITE, 5,7 DECONTATE!

3.000.000 de lei este prețul umflat de Gărdean pentru cabluri și achitat de primărie

650.000 de lei a plătit în mod real Gărdean pe cablurile electrice pentru domeniul Straja

Așa că încarcă facturile. Avînd în cap că trebuie să scoată de undeva cele 3 milioane de lei pe care urma să-i dea lui Obreja, Gărdean cumpără, prin firma nevestei, cablu electric în valoare de 650.000 de lei de la S.C. IPROEB S.A. Bistriţa.

Și decontează cablul primăriei din Lupeni pe 3.000.000 de lei. De aici scoate 2.350.000 de lei. Frumos început!

Tot prin SC Rogard Coom Impex SRL, firma soţiei, el cumpără 6 transformatoare de la SC Electrotehno SRL din Bacău la preţul de 1.291.859 lei.

Decontează transformatoarele primăriei cu 2.737.267. De la transformatoare mai ciupește încă 1.400.000 de lei.

În total, achiziţii reale de nici 2 milioane de lei sînt umflate de Gărdean la 5,7 milioane! De aproape trei ori mai mult. Este un excelent exemplu pentru ceea ce se întîmplă cu banii publici distribuiţi pe favoruri ordonate de la centru.

A știut ea Gala Bute, săraca, de ce nu vrea să moară! Descrie, în mic, mecanismele marii corupţii.

TOATĂ LUMEA CÎȘTIGĂ

Din profitul de 3,7 milioane de lei, Gărdean îi dă 3 milioane lui Obreja și-și oprește și el 700.000 de lei. Că nu-și bătuse omul capul degeaba. Cu o doză dublă de ibuprofen te poţi gîndi cît a cîștigat și din cealaltă jumătate de sumă, 5 milioane pe care i-a subcontractat.

Gărdean repartizează șpaga unde primise indicație de la minister și tot rămîne în cîștig evident.

Din analiza plăţilor, derulată pe această rută bancară, rezultă că toţi cei care iau contact cu banii contribuabilului se comportă de parcă sumele le aparţin.

Ministerul Elenei Udrea zice că-s banii lui pentru că-i dă unde vrea, cum vrea, pe ce vrea. Și-i dă repede, în două zile!

Pe 14 decembrie MDRT primește actele de la Primăria Lupeni, pe 16 decembrie ministerul achită! Fără să verifice de ce i s-a cerut atît.

Nimeni nu se comportă ca un gestionar al banilor plătitorilor de taxe, toţi se consideră îndreptăţiţi să-i manevreze și să-i încaseze după cum vor.

CONTURI, FIRME, BANI

Primăria din Lupeni zice că-s ai săi, pentru că-i cheltuiește la discreţie. Și-i toacă repede, în alte cîteva zile. Nici ea nu verifică supraevaluările. Pe 21 decembrie, i-i dă lui Gărdean. Care și el îi privește ca pe propriii bani pentru că (1) a primit lucrarea și, mai ales (2) pentru că are misiunea de a repartiza o șpagă acolo unde trebuie.

Iar asta îi conferă o autoritate asupra banilor. Dă, dar și oprește la buzunar. Cine mai stă să-l controleze?

3 milioane de lei sînt confirmați acum de DNA că au mers la firma lui Gărdean pentru ca Obreja să-și achite creditul la BRD

3,5 milioane de lei dezvăluie în decembrie 2013 Gazeta că ar fi mers la firme din clientela politică pentru a stinge creditul lui Obreja

Obreja însuși e convins că sînt banii lui de vreme ce, pe bune, nu i-a promis Elena Udrea că-i va finanţa Gala?! Așa că Obreja ţipă și, pe 27 decembrie 2011, Gărdean trece banii din contul de trezorerie în contul curent. Pe 28 și 29 decembrie, Termogaz îi dă lui Obreja două rate însumînd 3 milioane de lei.

În numele tuturor dozelor de ibuprofen pe care le-am consumat, noi și voi, amintiţi-vă că în decembrie 2013 vă spuneam că banii din Gala Bute au urmat un drum încurcat, cu niște conturi de trezorerie și firme ale unor clienţi favoriţi ai ministerului. Că aproximativ 3,5 milioane de lei au migrat așa. Suma exactă este pusă azi de DNA pe masa judecătorilor: 3 milioane de lei.

Acum e clar, nu?!

În aprilie 2014, Gazeta publica numele lui Adrian Gărdean. Și mărturii din interiorul DNA că faptele ajung la Elena Udrea. Așa a apărut președintele ţării la televizor răstindu-se la noi și tot așa a început kompromatul la adresa semnatarilor investigaţiei.

”Chiar dacă Elena Udrea a semnat doar felicitările de Crăciun și de Paște ca ministru, ea este unul dintre profitorii corupţiei și ilegalităţilor din spatele galei de box!”
Declarația unei surse gsp, publicată pe 24.04.2014

”Firmele controlate de familia Gărdean au cîștigat în ultimii ani contracte de peste 100 de milioane de euro din bani publici! Cînd era nevoie să se onoreze o promisiune a Elenei Udrea sau a altui protector, firmele stăteau în poziție de drepți”
Altă sursă, citat din Gazeta Sporturilor, 24.04.2014

Ce să mai adăugăm?!

DNA: “MITĂ LUATĂ DE ELENA UDREA PENTRU RUDEL OBREJA”

Dacă scoatem din calcul zilele de sîmbătă, duminică și Crăciunul, oamenii ăștia s-au mutat la bancă în acel final de decembrie, făcîndu-și plăţi cu o promptitudine și o onoare de samurai ai afacerilor. De pildă, Gărdean i-a dat banii lui Obreja în avans cu două luni faţă de ce au trecut ei în contract că înseamnă prestaţia pentru cele 3 milioane de lei.

Pe 16 decembrie 2011, banii erau la bugetul de stat. Pe 28 și 29 decembrie, după ce s-au dat peste cap prin patru entităţi, zeci de acte pregătitoare, trei mari contracte și o groază de conturi, ei se transformă deja în banii lui Rudel Obreja. Trecuseră doar 10 zile lucrătoare!

Procurorii DNA numesc toată această poveste “mită săvîrșită de Elena Udrea și Gheorghe Nastasia în folosul lui Rudel Obreja”. E numai o simplă căsuţă pe tabla de șah a acuzelor aduse fostului ministru în Gala Bute.

Judecătorul care a decis prelungirea arestării preventive pentru Obreja și Udrea consideră că “din ansamblul probatoriului rezultă suspiciunea rezonabilă că plata sumei de 3.000.000 RON s-a realizat la cererea inculpatei Udrea Elena Gabriela și reprezintă un folos obţinut de aceasta pentru altul”.

Fostul președinte Traian Băsescu susţine că el nu crede o iotă. Nu crede că Elena Udrea a făcu ceva în Gala Bute, nici abuz în serviciu, ca să nu mai vorbim de mită.

IAR DE REST, ALGOCALMIN!

Concluzia? Nici o concluzie. Numai la Straja, contractul total al lui Gărdean a fost de 153 de milioane de lei. Primăria Lupeni e în faliment nedeclarat, de Revelion telescaunele noi de pe domeniul de schi de la Straja n-au funcţionat, iar unele pîrtii au fost închise.

Scuze, am greșit! 153 de milioane de lei fără cîteva zeci de mii de lei. Să ne rămînă de ibuprofen, algocalminul de pe vremuri. Cifrele din acest episod au fost cam antipatice.

Comentarii (60)Adaugă comentariu

sundance kid  •  16 aprilie 2015, 7:25

Asta e a „subminarea” economiei nationale !! Sper ca se gaseste in codul penal dar tu insisti cu articole care ar trebui sa apara mai degraba in lumea justitiei decit intr-un ziar de sport ?

florin  •  16 aprilie 2015, 7:43

Incet, incet, se face lumina. Se aprind reflectoarele. Jucam in nocturna. Ghinionul Udrei ca printre mecanismele ei de extorcare a banilor publici s-a gasit si un eveniment sportiv si ca nu-i citise in viata ei pe Tolontan si pe Neag.
Dar de avocatul Striblea ce ziceti? Eu sunt de acord ca nu poti fi culpabilizat nici macar moral daca aperi un infractor in instanta, pentru ca si infractorul are dreptul la aparare, dar cand mai faci si propaganda media si spui miniciuni in interviuri, asta ce mai e? Justitie televizata, nu?
Ca veni vorba de fostul presedinte si de afinitatile si slabiciunile lui fata de infractorul Elena Udrea, jur ca nu mai votez niciodata daca mai vad meclele candidatilor invadand toate bulevardele din oras!

contabil  •  16 aprilie 2015, 8:04

D-ule Tolontan, sper ca procurorii nu au ‘cunostintele’ dumitale in materie de investitii ! carnea cumparata la macelarie , in valoare , de ex., de 12 lei , ramine numai cu aceasta valoare daca o maninci acolo, linga galantar , direct din hirtie , cu hirtie cu tot, pe toata o data ! in rest, gatita sau nu , pina in farfuria de acasa , mai pune …! in plus e o legatura intre banii de la buget si sfirsitul anului !

Akbar  •  16 aprilie 2015, 8:07

Pare o schema desprinsa din Clanul Soprano, asa facea si Tony afacerile prin intermediul firmei de salubritate.

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2015, 8:10

florin:
Cu unele sint de acord, cu altele nu. Le punctez pe cele unde nu sint 🙂

1. Udrea nu e infractor. Doar instanta stabileste daca cineva a comis o infractiune.
2. Orice om are dreptul nu doar la aparare, ci la cea mai buna aparare posibila.
3. Avocatul Striblea e obligat sa apeleze la toate mijloacele legale pentru a-si apara clienta. Cind apare la televizor nu comite nici o ilegalitate. Cred ca daca ati fi acuzat ati dori o aparare pe toate planurile.

76dani  •  16 aprilie 2015, 8:34

Da d-le contabil, aveţi dreptate! Cand mergi şi mănânci la restaurant nu întrebi cât este kg., de carne sau cartofi, ca să-ţi faci o părere despre nota de plată!

Atunci cand însă, ai cunoştinţă cam cât te costă un grătărel şi un cartof, când nota de plată este triplată, cred că o să-ţi pui întrebări.

Dacă din bani publici îţi permiţi să triplezi, din pix, fără verificări, costuri, atunci vi se pare în regulă?

kius  •  16 aprilie 2015, 8:39

Pana nu se lamureste care a fost motivul pentru care au pus la cale schema asta nu mi se pare ca s-a clarificat nimic. Adica toata reteaua asta de spalatori de bani (suspectati) avea ca scop final ca Udrea sa se traga in poza cu Bute? Toata viermuiala asta doar pentru o poza?

vasglo  •  16 aprilie 2015, 8:40

Catalin,
Sa fie oare o coincidenta ca articolul acesta apare chiar azi, ziua in care se judeca ARESTUL (nu vinovatia..) Elenei Udrea??!! Deci, sa nu uitam unde suntem! O intrebare personala: cred Mirela & Catalin ca daca “din ansamblul probatoriului rezultă suspiciunea rezonabilă că plata sumei de 3.000.000 RON s-a realizat la cererea inculpatei Udrea Elena Gabriela și reprezintă un folos obţinut de aceasta pentru altul”, inculpata trebuie sa stea dupa gratii, probabil pana la terminarea procesului de fond?… Ce se mai aude de geanta cu 900.000 euro, nu mai e de actualitate?? Si daca povestile cu „geanta” si concediile platite de altii pentru ministru, cu salariatii tinuti pana noaptea tarziu la munca s.a. pica, plateste cineva pentru asta?Am ramas cu „suspiciunea rezonabila” de mai sus ca sa tinem un om dupa gratii??…

tudor  •  16 aprilie 2015, 8:46

Tolo, multumesc pt raspunsul la comentariul din articolul precedent. Totusi, insist un pic si te intreb direct. Sorina sugereaza in postul ei ca fara sa vreti ati fost manipulati de sursele voastre din cadrul DNA, care isi urmareau de fapt propriile interese. Crezi ca poate exista un sambure de adevar? Iti mai spun si ca, la momentul respectiv, am fost convins ca plecarea Marianei Alexandru din DNA va reprezenta sf dosarului gala bute. Spre surpriza mea, pare sa fi fost exact opusul.

fotbal  •  16 aprilie 2015, 9:08

si toate astea se intamplau la un an de la adoptarea celor mai dure masuri de austeritate asumate de TB. ultima doza de ibu e la mine.
felicitari pentru site si bloguri! prospetime, adaptabilitate.despre cum se vad pozele si textul pe telefon nu mai zic! senzitiv, bucurie pentruochi

ghe  •  16 aprilie 2015, 9:14

Mare ghinion a avut Udrea cand s-a luat la tranta cu Tolontan si Neag! Nu slabiti investigatia Bute pentru ca este cea mai tare din presa romaneasca.

doina  •  16 aprilie 2015, 9:16

eu mi-as dori sa dea acum toate televiziunile reportajul acela pro tv cu nulitatea de breazu care spunea ca poate face orice…

orice din banii prostilor care-o votau pe penala, orice cu banii distinsilor „intelectuali” care-I lingeau minusitele, orice, orice cu banii unei amarite de tari….si vine acum o alta nulitate si spune ca el nu crede! eu cred ca el nu crede ca nu mai e presedinte, da’ nu conteaza ce cred eu….

PRETU  •  16 aprilie 2015, 9:20

Florin are dreptate , Udrea nu este infractor cu acte in regula dar va fi in curand .

Pentru cei care nu cunosc cazul ii anunt ca acest caz a fost musamalizat pe timpul lui Zeus insa a fost redeschis la insistetele lui Tolontan care merita felicitat si de ce nu o recompensa baneasca din sumele ce se vor recupera de la hoti.

Si ca sa avem idee cam cat s-a furat in timpul lui Udrea pentru ea si gasca pdl-ista inmultim 153 milioane lei cu nr lucrarilor efectuate sau contractate in tara in acea perioada.

cristi  •  16 aprilie 2015, 9:23

Domnule Tolontan, Sorina Matei a scris despre dumneavoastra ca ati fi fost intoxicati de sursele din DNA si ca nu s-a progresat deloc cu investigatia pana nu a fost shimbata doamna procuror. Sunt surprins ca nu ati reactionat deloc in fata acestor insinuari care pun sub semnul intrebarii credibilitatea surselor, a informatiilor si in definitiv a muncii dumneavoastra. Aveti informatii daca exista ceva adevar in cele spuse de Sorina Matei sau care sunt motivatiile articolului ei? Mai ales ca dumneavoastra de-a lungul timpului ati considerat-o un ziarist credibil si ati si citat-o pe blog. In alta ordine de idei, pe SGS 5, in fereastra de Facebook, butonul Trimite comentariu acopera textul si e greu de corectat si scris textul.

Ce nu crede Băsescu şi crede judecătorul: Udrea şi o mită de 3 milioane de lei | Club Oferteproprietari.ro  •  16 aprilie 2015, 9:45

[…] tolo.ro, Resmeriţă povestește procurorilor DNA că „În toamna anului 2011, cred că la […]

Robert_Vulcan  •  16 aprilie 2015, 9:46

Multumim ca ne-ai rotunjit sumele, sa fie mai usor de urmarit, si nu ne-ai mai umplut capul si cu TVA si impozit pe profit. Sunt curios daca vreodata un om din sistem a comandat un soft care sa-i calculeze rapid ce suma trebuie sa se ia de la buget ca sa ajunga o anumita suma fixa la finalul traseului. Pe hartie nu-i usor.

ady  •  16 aprilie 2015, 9:57

o nedumerire. Cum a ajuns acest avocat în acest caz? Ce mari cazuri a mai avut în portofoliu? Poate știe cineva. Sunt detalii…dar câte nu se ascund în detalii…

coke  •  16 aprilie 2015, 10:07

Eu nu-nteleg un lucru. Ok, procurorii au descoperit aceste ilegalitati in aceste contracte ale lui Gardean cu statul, dar dvs. spuneti ca acesta a avut contracte de 100 (!!!) de milioane de euro cu statul. De ce nu ia nimeni la purecat toate acele contracte? Caci nu m-as mira sa aflam ca jumatate din banii aia au fost furati.

george  •  16 aprilie 2015, 10:24

Haideti sa va spun ceva, ca parca ati inebunit de tot cu „dosarele” astea si anchetele voastre : Astazi se implinesc 32 de ani de la fabulosul 1-0 (gol
Boloni, din pasa marelui Ilie !) contra Italiei- campioana mondiala la acea
data !! ( peste 4 zile …”vine” egalul Craiovei Maxima cu Benfica…..si gata !)

3 MIL. DE LEI DE LA UDREA LA OBREJA – Pe Bloguri  •  16 aprilie 2015, 10:42

[…] 16 aprilie 2015Adaugă comentariu132 Vizualizări9 min citire Sursa […]

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2015, 10:48

cristi: singurul nostru comentariu sint faptele pe care vi le-am adus in fata de-a lungul anilor. Dumneavoastra cintariti daca sursele au fost bune sau nu, daca am fost intoxicati sau am fost exacti

Gore  •  16 aprilie 2015, 10:54

Ibuprofen, algocalminul de pe vremuri ??

Radu C.  •  16 aprilie 2015, 11:20

Si tot nu aduceti dovezi (nici nu exista) ca Udrea ar fi cerut ceva, ca ar fi impus ceva vreunui nauc pomenit in articol. Spun doar ei, fara dovezi, fara martori credibili, fara inregistrari etc. ca Udrea ar fi vorbit si ar fi cerut ceva de la primar sau de la mincinosul ala de Gardean.
Articolul e scris special azi, cine l-a platit distinse domn? De ce o vreti pe Udrea fara dovezi arestata? Inteleg teama Binomului si dorinta nebuna de a o intimida ca sa taca, dar a dvs d-le Tolontan?
Nu este destul ca Trinomul nu mai este in slujba adevarului, in slujba cetatenilor, ci doar in slujba intereselor ascunse?
Nu ne ajunge dezinformarea si intoxicarea facuta de Antena 3 si ex Ghita tv=SRI tv?
O sa vedeti ca blonda nu are nicio vina, va iesi triumfatoare din toata mizeria asta. Nu e genul de femeie care sa puna mana pe un leu ilegal, sa spaguiasca. Chiar nu ati invatat-o pe Udrea? Nu si-ar fi riscat carierera pentru nimic in lume!
Stiti ceva distinse domn, Udrea deranjeaza deoarece stie prea multe si ca e prea onesta intr-o lume corupta. Ar face opozitie si ar strica socotelile Trinomului, ca de „ficusul’ de la Palat nu merita amintiti).Da, asta este vina ei, iar prostimea o executa, acoperitii din media o executa, Trinomul o executa! Sa vedem cum si cine va plati despagubirile fata de ea, sper sa fie uriase, cat PIB-ul celui mai bogat stat din lume. Astept cu rabdare si chiar relaxat pentru ca adevarul ei va invinge aceasta conspiratie ordinara care s-a pus pe Udrea ca raia! Nu mor caii cand vor umbrele care conduc acum tara! Mai batem noi la taste pe aici, d-le Tolontan. Oricum, mi-am schimbat un pic parerea despre dvs in bine de cand ati dat in gat Binomul cu acele marturii facute din interior, ati arata volens nolens ca Udrea n-a mintit cand a facut acele dezvaluiri. Azi nu va inteleg, ati redat niste compuneri mincinoase NEDOVEDITE, scrise la santaj de catre adevaratii spagari ca sa scape. De ce?

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2015, 11:23

Radu C: sintem obisnuiti cu asta. Cind faptele pe care le publicam va convin, sintem OK. Cind nu va convin, nu mai sintem OK. 🙂

Cit despre compunerile mincinoase, discutam pe sume si pe conturi. Pe contracte, nu pe vorbe.

koll  •  16 aprilie 2015, 11:24

@”D-ule „contabil
Sper ca nu sunteți contabil de meserie,altfel sunteți pe lângă,niciodată carnea dela măcelărie, nu ajunge de trei ori mai scumpa nici în magazin și nici gătita acasă „cu hârtie cu tot”!
In legătură cu bani care „trebuie”cheltuiți pana la sfârșitul anului,nu scuza cu nimic, „arsura pe stomac”…apropo de medicamente!

Radu C.  •  16 aprilie 2015, 11:27

Nu d-le Tolontan, nu asa am considerat. Dar nu ati adus dovezi, nimic nou…..de asta am si scris la dvs pe blog.
Ma gandeam la ceva si de asta am revenit: nu cumva articolul de azi pune presiune pe Justitie (tocmai azi) ?
Eu asta inteleg ca simplu spectator care citeste toate variantele, toate grupurile de presa indiferent de orientare.

Radu C.  •  16 aprilie 2015, 11:28

Contracte…corect. Unde arata ca Udrea este vinovata, ca ea a coordonat pe spagarii aia? Unde arata ca Udrea stia ce fac?

AndreiDinGalati  •  16 aprilie 2015, 11:31

@contabil
daca lucrezi in domeniu cum iti pare sa vina directorul de achizitii cu o factura la „carne” de 5,7 milioane cand la macelarie putea sa o ia cu 2 milioane? dar patronul ce ar zice oare (noi in cazul asta) ar demara o ancheta sa isi recupereze paguba si sa pedepseasca faptasul?

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2015, 11:35

Radu C: hai sa nu transformam blogul in chat, va rog 🙂 Cit despre „momentul ales”, sint 4 ani de cind scriem despre acest caz si ar fi imposibil sa vedem cu ce planete sau intimplari se conjuga articolele noastre…

Am inteles ca nu sinteti de acord cu articolul, ca nu are valoare, ca nu aduce nimic nou, va respect opinia.

In general, niciodata nu e momentul.

koll  •  16 aprilie 2015, 11:42

@Radu C
Tu esti Ruxandra?

gigel  •  16 aprilie 2015, 11:49

Intotdeauna e momentul ca cei care ne fura din buzunare sa fie aratati cu degetul. Asta e menirea presei, sa fie vigilenta cu cei care ne conduc, nu sa promoveze nulitati care ajung apoi sus.
Bravo Tolo & Neag

Radu C.  •  16 aprilie 2015, 11:51

Cu respect, de acord. Ma bucur ca am putut sa imi exprim opinia aici. Sun de acord in mare parte cu articolul deoarece oricui i se poate intampla ce pateste Udrea. Ma bucur ca dati in vileag niste spagari dar regret ca-i amestecati cu ea pentru ca, pana in prezent avem de-a face numai cu presupuneri si suspiciunea rezonabila 🙂 Daca asta-i Justitie eu sunt Papa postac pe net 🙂

gigel  •  16 aprilie 2015, 11:52

Inca ceva. Inca mai sper ca tara asta are un viitor datorita anchetei Bute.

Ne arata ca numai atunci cand nu renunti la ceea ce crezi poti sa castigi cu adevarat.

kahn_2  •  16 aprilie 2015, 12:27

Eu nu prea inteleg logica unei astfel de actiuni, poate ma lamureste cineva.

Adica, MDRT promite niste bani oficiali pentru Gala Bute, dupa care, pentru ca nu reuseste sa-i adune, ii da sub forma de bani negri lui Rudel Obreja?!

Dar de ce ar fi facut asa ceva Elena Udrea, cand singurul ei scop era sa obtina un beneficiu de imagine pentru ea si MDRT – si asta nu putea obtine decat prin sponsorizare oficiala, nicidecum prin niste bani negri de care nu putea afla nimeni?

In plus, daca Udrea era atat de hulpava cum o descrieti voi, de ce si-ar fi rupt de la gura 3 milioane care ar fi putut sa-i intre frumos in propriul buzunar si i-ar fi cedat, intr-un acces de generozitate, lui Rudel Obreja? De cand fac mafiotii acte de binefacere?

Si, in ultimul rand: daca schema aplicata la Lupeni era atat de simpla si „curenta” cum e descrisa, inseamna ca Udrea a mai aplicat-o de „n” ori in propriu-i beneficiu. De ce, atunci, atata efort de concentrare a procurorilor pe Gala Bute – un caz atipic si complicat, in care implicarea lui Udrea este, iata, foarte greu de dovedit – cand ar putea sa o prinda mult mai usor in alte cazuri, din cele „standard”, in care banii au ajuns direct (sau pe un traseu mai scurt) la ea?

V-as mai intreba si cum a scapat, atunci, Rudel Obreja de controlul „serviciilor” in momentul in care a restituit imprumutul catre BRD – stiut fiind ca la orice banca trebuie sa justifici provenienta banilor si ca ONPCSB vegheaza… – dar mi-e teama ca intram in chestii prea tehnice, care strica frumusete de poveste 🙂

ar fi putut justifica Rudel Obreja provenienta banilor din care a restituit imprumutul la BRD, stiind ca orice banca solicita acest lucru si raporteaza, mai departe, „serviciilor”)

contabil  •  16 aprilie 2015, 12:31

Dului@76dani
nu mi se pare ‘in regula’ sa cheltui ,nejustificat, nici un leu, cu atit mai mult cu cit ,daca sint bani publici, trebuie sa… dai socoteala !( nota de plata e triplata fata de ce ? sigur fata de pretul carnii de la macelarie…)
D-ului @koll
Carnea-si pastreaza pretul cu care ai cumparat-o …daca o transporti peste mari si tari ,sau daca angajezi, chiar acasa, sa ti-o gateasca un Chef( chiar si fara stele Michelin ) s-ar putea sa te coste ceva friptura…
D-ului @AndreiDinGalati
N-am inteles din expozeul d-ului Tolontan daca beneficiarul a cumparat cablul sau cablul ‘pus in opera’ ! Depinde ce-mi aduce dir.de achizitii : piese de schimb sau gata montate pe masina !
In rest, sa aveti o zi buna !

eugen scorici  •  16 aprilie 2015, 12:44

la frf nu puteti face o investigatie dl tolontan ? la bani bagati in arena nationala

george  •  16 aprilie 2015, 12:52

Catalin, te trimit la…film ! : (ca tot a-nceput „Next-ul”) „Fabulosul destin al lui
Toma Cuzin”……; Daca”i greu pt ingineri ca tine, lasa……nu te forta

dariu  •  16 aprilie 2015, 13:43

Din nou se confirma ca toata ancheta a fost o comanda la ghici. gazeta a scris ca 3.5 milioane, dna zice ca 3. pai, ba nene, 500.000 de lei sunt o caruta de bani. sincer, daca eram eu cu ghicitul aveam marja de eroare mult mai mica.

iar sumele astea furate – ca-s furate, nu zic nu – sunt nici 1% din cat s-a furat in tara asta in ultimii zece ani. in mod absolut ciudat, doar anumite persoane din anumite partide au fost vizate de anchetele super documentate (sic!) ale gsp. ca sa vezi ce fu sa fie! si sa nu-mi trantesti iar placa „eu am scris de rau de voiculescu”, ca ti-am demontat in 200 de randuri scrierea aia de rau. pe scurt: firma lu voiculesccu face asta (era titlul), iar in text era cel mai mare periaj din istoria moderna a presei scrise romanesti. ca felix n-a stiut, ca n-a vrut, ca habar n-avea etc, etc etc.bafta si la mai multe ghiceli (presupun ca e alt comentariu neaprobat de cenzura neo comunista).

nicu  •  16 aprilie 2015, 14:11

Va multumesc pentru consecventa in aceasta ancheta si chiar daca Udrea ar fi stat in arest doar 24 de ore m-as fi simtit razbunat pentru faptul ca acest demnitar a sfidat bunul simt al acestui popor.
Respect pentru curajul d-voastra si al colegei!

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2015, 14:15

@kahn2

Dupa ce a intrat in posesia lucrarii si a obtinut prin umflarea facturilor cei 3 milioane de euro, Gardean nu i-a dat sub forma de bani la sacosa lui Obreja. Au facut un contract de publicitate, pe care procurorii il numesc fictiv, ei spunind ca nu s-a prestat nimic.

Ce-au facut Serviciile e o buna intrebare. Si noi ne intrebam ce-au pazit.

@dariu
iti ofer link-ul ca sa-mi arati, te rog, unde este periajul la voiculescu
https://www.tolo.ro/2009/06/29/ancheta-gsp-la-ora-ridzi-vantu-voiculescu-eba-tv/

Articolul se numeste „Ancheta gsp la ora Ridzi – Vantu – Voiculescu”
In el scriam despre firma prin care au trecut banii:

„Blocul în care îşi are sediul Loco îi aparţine lui Tănăsescu.
Personaj cu profil discret, dar cu un simţ dezvoltat al afacerilor, Tănăescu este fostul soţ al Cameliei Voiculescu. A rămas în business atît cu cea care conduce executiv grupul, cît şi cu alţi oameni din zona trustului.
Ioana Manea infirmă că Tănăsescu ar controla Loco. „Nici vorbă! Eu conduc executiv, am şi 15% din acţiuni şi mă mai sfătuiesc cu Şerban Barbato doar la chestiunile strategice. Radu n-are nici o treabă!”.

„Loco este firma de publicitate care are in portofoliu si medicamentele „care contin lactoferina”, un alt business apropiat lui Voiculescu. Cei de la Mark au produs spoturile pentru aceste produse, spoturi care apar pe televiziunile grupului. Artisan-Mark si Loco sint intr-o legatura substantiala de afaceri, nu doar in cazul MTS.”

Articolul se incheie astfel:
„Priviţi încă o dată numele! Nici o coloratură politică reală, nici o alianţă secretă sub clar de lună, doar grupări şi regrupări ale oamenilor care impun cursul evenimentelor în România.
Unii sînt decidenţii banului public. Alţii îl iau şi îl scurg prin firme către televiziuni. Iar ele bagă ştiri în capul românilor, minţindu-i şi alinîndu-le fustrările, blazîndu-le curiozitatea şi transmiţîndu-le mesajul că, în fond, nimic nu poate schimbat.

Unii sînt extrem de bogaţi, alţii sînt doar executivii acestora. Unii sînt cunoscuţi, alţii preferă anonimatul. Împreună, alcătuiesc o guvernare neoficială, cu majoritatea membrilor nealeşi de nimeni, dar care foloseşte resursele publice şi care, atunci cînd sesizează că statul se poate apăra, pune sigilii pe uşi, să nu se scurgă piţulele, ca-n vechea glumă din vremurile crude şi romantice ale sportului”.

Unde e periajul? 🙂

ion  •  16 aprilie 2015, 14:16

Poate gasiti ceva mai palpitant decat 3 milioane care de fapt n-au cum sa fie 3 din cauza impozitului pe profit si care totusi s-au dus pt o cauza din care toti romanii au beneficiat deci nu i-a bagat Udrea in buzunar dar deh daca Ponta vrea sa cada Basescu tb sa inceapa cu cineva. Daca nu erau acesti bani, Gala Bute nu se mai desfasura si apoi toti urlau ca guvernul nu e capabil sa-l aduca pe Bute in tara. Pe de alta parte ar trebui sa vorbiti de sutele de milioane praduite de Voiculescu, Nastase, Hrebenciuc si care au intrat direct in buzunarele lor nu au servit pt toti romanii.

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2015, 14:20

ion: pentru ce au facut, voiculescu este in inchisoare, nastase, a fost, iar hrebenciuc va fi judecat. Au fost cercetati de acelasi DNA si judecati de aceeasi ICCJ care astazi au devenit brusc incorecte in opinia dumneavoastra pentru ca se interseaza de Elena Udrea. Nu vi se pare cam mare intorsatura de opinie?

Florin  •  16 aprilie 2015, 14:23

E clar ca udrea a urmat o cale corupta si ca mai are si alte bubite si umflaturi, apreciate chiar de oameni mai sus-pusi ca noi, dar

Obiectiv vorbind, udrea in momentul in care i-a promis sefului federatiei de box ca va finanta gala marelui campion mondial buuuuuuteeeeee, se poate sa fi fost manata de un fior patriotic (e adevarat, nedemonstrabil, dar rezonabil de suspectat) si abia apoi sa fi fost nevoita sa le ceara caratorilor de mapa sa gaseasca solutii.

Poate ei au apelat „by default” (cum erau invatati) la filiera de client.

Adica e rezonabil de suspectat ca udrea sa fi fost doar incompetenta si gasca, sa se fi aruncat in apa „ca ditamai ministrul” si ditamai partenera lui chioru si sa fi aterizat pe pista de la lupeni…

ion  •  16 aprilie 2015, 14:28

Hoti la drumul mare. Pardon „oameni de afaceri”. Udrea nu avea ce sa caute vreodata in functia de ministru cum nici Obreja nu avea ce sa caute vreodata intr-o functie la o federatie sportiva din Romania. Pe Udrea nu o recomanda absolut nimic, cititi-i CV-ul, e ZERO. Faptul ca asemenea personaje toxice si cu trecut tenebros au ocupat niste functii dovedeste in ce societate bolnava am trait si inca traim. Asa ca nu trebuie sa ne mire ce au facut. Justitia va avea ultimul cuvant.

ion  •  16 aprilie 2015, 14:35

P.S. Intr-o tara civilizata cu o ierarhie clara a valorilor Udrea nu ar fi depasit niciodata stadiul de secretara. Atat ar fi fost secretara in vreun minister sau birou de avocatura. Ar fi fost realizarea ei maxima. In Romania a fost vremelnic ministru… Vai de capul nostru!

ion  •  16 aprilie 2015, 14:38

@catalin, nu am nici o ezitare in a fi de acord cu inculparea hotilor si daca Udrea a furat sa fie pedepsita. Nu vreau sa-i tin parte chiar daca ma dezgusta pt manierele de „cocota-vampa” folosite de-a lungul vietii ei politice. Ceea ce nu-mi convine este ca regimul Basescu este cel care a pedepsit adevaratii hoti ai Romaniei iar acum incercam sa-l infundam si denigram cu niste gainarii. Nu cred ca exista om politic sa nu fi furat, bani sau ideologii insa cred ca daca exista unii care ne-au scapat de ciuma nu trebuie sa-i decapitam pt ca ne-au adus gripa in casa.

mariana  •  16 aprilie 2015, 14:50

Citesc unele comentarii de genul ca 3 milioane de lei reprezinta o suma prea mica. Cand o sa ajunga tara asta sa realizeze ca si cand cineva fura un leu nu e in regula?!

Radu C.  •  16 aprilie 2015, 14:59

@koll
Nu domnule, nu sunt Ruxandra atata vreme cat am cu ce dovedi ca sunt un barbat in toata regula 🙂 Nu o cunosc pe aceasta doamna decat de la tv, presupun ca si dumneata si, pe care o admir ca-i mai ” barbat ” decat restul clasei politice. Crede in nevinovatia unei foste colege de partid si a unei prietene. Eu, ca barbat, astfel de femei admir. Fiind o fosta sportiva de top nu pot sa nu o apreciez si mai mult pentru atitudinea si corectitudinea mesajului sau – niciodata aberant. Numai bine!

john  •  16 aprilie 2015, 15:37

@ Ion
Stai linistit ca daca nu-l aducea guvernul pe Bute in tara nu pierdeam nimic. Un boxer umflat, un produs de marketing. Singurii care au avut de castigat au fost impostorii care au organizat acel rahat de gala. Ia-l pe Bute si du-te tare cu el cu tot!

ce sa zic  •  16 aprilie 2015, 17:01

are Udrea termen de judecata? hop si Tolontan cu niste tampenii de spus cateilor constipati! cand lui Tolontan i se strica tasta, are grija Codruta sa lanseze povestile pentru linistirea cateilor constipati… vedeti ca a inceput sa puta, mai schimbati si voi tactica, ba poate schimbati chiar scenaristul…

Comentează