Rechizitoriul Galei Bute: ”Am interceptat emailuri care arată cum Udrea elimina știri din presă prin intermediul lui Breazu”!

Fascinantele culise ale unui dosar de neuitat: cenzura presei, geanta din piele de crocodil scumpă cît un apartament și informări SRI pe care Udrea le furniza chiar celor urmăriți!

marți, 21 aprilie 2015, 6:57

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Rechizitoriul de 40 de file al DNA în Gala Bute conține mai multe elemente interesante.

1. Procurorii folosesc ca argument de practică judiciară motivația Instanței Supreme din momentul condamnării lui Adrian Năstase în Trofeul calității. În acel caz, ca și în acesta, Năstase și Udrea s-au apărat spunînd că nu există semnături ale lor pe contracte.

Dar acest lucru nu înseamnă că demnitarii pot fi absolviți, consideră DNA, citînd Înalta Curte: ”Aşa cum s-a reţinut în practica judiciară (Î.C.C.J., S.p. nr. 176 din 30.01.2012), într-o asemenea situaţie nu poate fi primită apărarea inculpatei potrivit căreia funcţionarii aflaţi în subordine ar fi săvârşit infracţiuni de corupţie care i-au profitat în mod direct fără ştiinţa sa”.

2. Tudor Breazu, secretarul particular al Elenei Udrea și actual administrator al moșiei de la Nana, ar fi jucat rol de mesager al dorințelor Elenei Udrea și de cenzor de presă. Ce spun procurorii?

”Breazu Tudor Liberiu a intermediat relaţia dintre Udrea Elena Gabriela cu mai multe organizaţii de presă apropiate acesteia. Astfel, în urma percheziţiei informatice au fost identificate numeroase mesaje de poştă electronică prin care inculpatul transmitea redactorilor solicitările inculpatei de a difuza ştiri cu un anumit conţinut sau de a elimina ştiri deja difuzate şi care nu îi erau favorabile, inclusiv cu privire la faptele care formează obiectul prezentei cauze”.

Din afirmațiile magistraților se înțelege că au mailuri care arată cum Udrea modifica, prin Breazu, conținutul unor siteuri și/sau televiziuni inclusiv în ceea ce privește relatările despre Gala Bute!

3. Foarte succint se descrie felul în care primea PD-L București bani din corupție:

”Plăţile realizate în interesul organizaţiei de partid pentru diferite servicii (consultanţă, „postaci”, materiale publicitare etc.) cu sumele obţinute din infracţiunile de corupţie descrise se realizau în trei modalităţi:

– în numerar, fără a se întocmi documente sau pentru a suplimenta sumele înregistrate în evidenţele contabile;

– prin transfer bancar realizat de către societăţi implicate direct sau indirect în relaţii comerciale cu ministerul;

– prin depunerea sumelor de bani în contul partidului, mascate sub forma unor contracte fictive de donaţie, în special pentru plata salariilor angajaţilor sau a prestatorilor care nu acceptau forme alternative de plată”.

4. Întîlnirea dintre Gărdean și Udrea de la Bușteni în care ministrul i-ar fi cerut ”sponsorizări” omului de afaceri este concluzionată sec de DNA. ”Aşa cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, termenul de „sponsorizare” se referea la plata unui comision cu titlu de mită, nu la sponsorizarea unei activităţi cu caracter nelucrativ, aspect perceput de toţi participanţii la discuţie”.

”Toți participanții la discuție” pare o exprimare riscantă a procurorilor. Pentru că Udrea nu recunoaște că i-a cerut sponsorizări afaceristului din Vale. Chiar și Gărdean are cel puțin o declarație în care el nu exclude că ”sponsorizări” s-ar referi la acțiuni umanitare, de vreme pune în lista posibilă ”cămine de bătrîni”. Iată declarația lui Gărdean: ”La momentul discuţiei cu doamna Udrea, nu am înţeles exact ce urma să vizeze sponsorizarea, mă aşteptam la orice, o firmă, un cămin de bătrâni, urma ca destinaţia să îmi fie indicată de domnul Nastasia, aşa cum s-a şi întâmplat”.

5. Procurorii insinuează că Udrea a folosit o informare de la SRI ca să-i alerteze pe Gărdean, Lungu și Nastasia! Așa se explică de ce Nastasia i-a returnat lui Lungu o șpagă de 200.000 de euro încasată de la Gărdean. Pentru că aflase și i s-a făcut frică.

În dosar apar înregistrări din 2010 ale unor discuții între Lungu, Gărdean și Nastasia. Ele au fost realizate de către SRI pe un mandat de siguranță națională.

În vara lui 2011, susțin procurorii, Udrea le-ar fi zis oamenilor ei din minister că o informare SRI îi vizează. ”Inculpata Udrea Elena Gabriela a susţinut că în acea perioadă primise o informare de la Serviciul Român de Informaţii cu privire la relaţiile dintre cei doi inculpaţi şi firma Termogaz, lucru pe care l-a adus la cunoştinţa acestora, fără a lua alte măsuri”.

50.000 – 100.000 de dolari costă pe ebay geanta cumpărată de Ana Maria Topoliceanu pentru Elena Udrea

6. Topoliceanu le-a furnizat procurorilor inclusiv mailuri din care rezultă că ea a cumpărat pentru Udrea o geantă din piele de crocodil de la una dintre cele mai exclusiviste firme mondiale.

”Din mesajele de poştă electronică şi din declaraţiile inculpaţilor rezultă că în luna februarie 2012 Udrea Elena Gabriela a achiziţionat prin intermediul lui Topoliceanu Ana Maria o geantă Hermes Birkin Crocodile, al cărei preţ variază potrivit datelor existente pe site-ul ebay.com între 50.000 şi 100.000 USD. Plata preţului s-a realizat în numerar, în condiţiile în care provenienţa sumei nu poate fi identificată în extrasele de cont bancar ale inculpatei”.

7. Procurorii susțin în rechizitoriu un element care nu a apărut pînă acum în referatele de arestare. Ei susțin că Udrea i-a cerut primarului din Lupeni, Cornel Resmeriță, să dedice o lucrare către firma Termogaz.

Declarațiile lui Resmeriță, consultate pînă acum de Gazetă din  referatele de arestare sau din motivările Înalte Curți, nu spun așa ceva. Primarul susține că Udrea i-ar fi cerut să facă atribuire directă, dar nu în mod explicit către Termogaz.

 

 

 

Comentarii (70)Adaugă comentariu

Ion  •  21 aprilie 2015, 19:14

Si nu ne arati si noua rechizitoriul integral? fa-ti pomana si da-ne un link catre el 😀

Links & News 21 aprilie 2015 – Bleen  •  21 aprilie 2015, 19:34

[…] 19:10 – RECHIZITORIUL GALA BUTE: ”AM INTERCEPTAT EMAILURI CARE ARATĂ CUM UDREA ELIMINA ȘTIRI DIN PRESĂ … (Tolo) […]

Florian  •  21 aprilie 2015, 19:59

Tolontane nu-I raspunzi lui Basescu la chestia cu transferul de bani de la Crescent ? Firea nu poate ca face exercitii de respiratie.

Robert  •  21 aprilie 2015, 20:27

Dar pe Băsescu, pe Băsescu când îl baga?

gigi_becali_4  •  21 aprilie 2015, 20:32

Aveti doua mari probleme permanente , dle Tolontan.

1. Inexistenta probelor.

Daca aste sunt dovezile in acest dosar, se va termina tot circul asta cu o achitare. Trebuie sa intelegeti ca toti avem suspiciunea ca in Gala Bute s-au petrecut lucruri necurate. Dar de la suspiciune la DOVEZI demne de o instanta de judecata este cale lunga. Daca tot rechizitoriul procurorilor contin ”probe” de genul procurorii SUSTIN , procurorii INSINUEAZA, procurorii SPUN, Udrea este libera dupa proces. Pentru ca si Udrea va SUSTINE ca e nevinovata, va INSINUA ca procesul este dirijat politic prin Coldea, va SPUNE ca ea nu a luat nici un ban. Instanta de judecata nu este Cenaclul Flacara, unde castiga cine recita mai frumos si mai cu intonatie versurile Luceafarului , ale lui Labis, sau o lucrare anonima. Nu e un concurs literar de genul cine compune dizertatii mai plastice si mai pline de imaginatie si de patos, unde castiga cine foloseste mai multe figuri de stil de genul epitetul, comparatia, metafora, personificarea, inversiunea, hiperbola, antiteza, repetitia, enumeratia…. Sau cine “ciripeste” mai mult… Trebuie aduse probe indubitabile. Si sa ma ierte Dumnezeu, dar fara semnatura lui Udrea pe un document ilegal, fara un filmulet, o inregistrare audio, o iregistrare video, un cont pe numele ei cu sume nejustificate, fara dublarea cu probe a denunturilor altora ( fie ei si inculpati in dosar dornici sa se salveze prin orice mijloace ) , este vorba doar de greseala unui procuror care a dispus inceperea urmaririi penale asupra unei persoane fara sa aiba dovezi. Probe.

2. Lipsa de credibilitate. A dvs.  In traducere : daca in paralel cu ancheta in Gala Bute incepeati si una in dosarul Cumnatul lui Ponta , erati un zeu pe Pamant. Asa, sunteti doar Tolontan. De la Intact. Voiculescu. Felix.

cei7pitici  •  21 aprilie 2015, 21:00

V-am urmatit investigatia timp de patru ani. Si s-a confirmat. BRAVO TOLO SI NEAG.
Asteptam urmatoarea investigatie.

Cătălin Tolontan  •  21 aprilie 2015, 21:15

@Florian:
Nu-i nimic de raspuns. Libertatea de opinie e un lucru minunat. Traian Basescu poate avea propriile opinii despre mine.

tom  •  21 aprilie 2015, 21:39

Care sunt acele organe de presa unde se primeau bani și directive? Multumesc anticipat!

gigi_becali_4  •  21 aprilie 2015, 21:58

@ Tolontan :

Si tacerea este un lucru minunat. Devine curios doar cand alegeti sa aveti opinii despre Gala Bute si sa NU aveti opinii despre banii imprumutati de Firea de la firma Crescent. Deontologic vorbind. 🙂

kahn_2  •  21 aprilie 2015, 22:10

@Tolo, te rog sa ne explici si noua cum se poate plati in numerar catre „una dintre cele mai exclusiviste firme mondiale”? Se merge la respectiva firma (undeva pe-afara, presupun) cu valiza cu bani, sau se dau curierului care livreaza marfa in tara?

Petre  •  21 aprilie 2015, 22:21

E ceva putred aici! Nici un functionar public din minister nu e implicat? cine a intocmit actele, cine a facut platile, cine a aprobat….. Demnitarii si consilierii personali au intreprins toate aceste documente si nici un functionar nu a avut nici o contributie?

mihnea  •  21 aprilie 2015, 22:36

Sa vedem numele jurnalistilor si a trusturilor media la care Udrea isi permitea sa interbina editorial. Sa le vedem numele celor care au supt de la Udrea!
Hai, ca doar aveti surse tari!

Rechizitoriul Galei Bute: ”Am interceptat emailuri care arată cum Udrea elimina știri din presă prin intermediul lui Breazu”! | România curată  •  21 aprilie 2015, 22:40

[…] Mai mult pe Tolo.ro. […]

florin  •  21 aprilie 2015, 23:03

Libertate de opinie zici?

tom  •  21 aprilie 2015, 23:07

Poate ne zici si la ce publicatii se faceau interventiile,curios nevoie mare :)))

AB  •  21 aprilie 2015, 23:33

Domnule Tolontan, va multumesc sincer pentru toate investigatiile facute de dvs si colegii de la GSP. Fara ele, Elena U. si altii (dna Ridzi etc) ar fi fost bine merci si ne dadeau cu tifla in continuare.
Parerea mea sincera e ca toti au bagat mana in cate ceva, nimeni care a fost la putere nu a fost „atat de prost” incat sa NU fure intr-un fel sau altul. Inclusiv dl Basescu, care s-a facut complet de cacao cu atacul la Justitie pentru sustinerea lui „Nuti”… Sau poate ca atacul al Justitie nu e pentru Nuti … ci pentru el …
Va doresc inspiratie si pe viitor in initierea altor investigatii jurnalistice despre cum se fura in Romania …
Si da, personal as vrea sa il prindeti si pe mickey mouse de la guvern (cel care nu e deputat) cu ceva … pe el sau clica lui.
Seara buna.

liciu  •  22 aprilie 2015, 0:14

bravo tolo,go on,be strong

dariu  •  22 aprilie 2015, 0:19

de ce nu zici numele publicatiilor care primeau ordine de la udrea? ai prieteni p-acolo?

marius  •  22 aprilie 2015, 0:44

Nu stiu cum se face dar numai tolo are informatii pe care nici parchetul probabil nu le are….. cam dubios …..
Ia sa facem o ancheta sa vedem de unde vin banutii lui tolo… pt mine nu ar fi o surpriza dar pentru unii cred ca da…

alex  •  22 aprilie 2015, 4:09

Geanta de 50K/100K (not sure, eh?)= „robinetele de aur” ale lui Ceasca (de fapt plastic poleit), este doar asa, ca sa prostim prostimea! ha, ha cit de jos puteti sa va degradati uitindu-va in „lenjeria” unei fufe de Buzau!Pai mai dragutilor daca voi credeti ca poti sa te duci cu „geanta de bani” (numerar ati spus, nu?) sa cumperi o geanta atunci sunteti ori de pe Marte ori ridicati din praful de pe Centura!

Traian  •  22 aprilie 2015, 5:57

Si nu s-ar putea sa aflam si NUMELE IN CLAR ale organizaţiilor de presă apropiate Elenei Udrea si pe cele ale redactorilor ? Nu ca nu le-am banui… 🙂

doina  •  22 aprilie 2015, 7:56

ziarul si televiziunile se cam stiu: b1, evz, realitatea…cine urla din toti bojocii ca tolontan distruge o asa mindrete de gala???? turcescu acoperitu si mai nou descoperit! ce era la b1 pe vremea aia (2009-2011)1!!!!!! abia astept numele. bineinteles ca vor zice ca sint lucrati de sri, deja a inceput „domnul maiestru” sa se plinga ca e lucrat si el si base (ce companie selecta!) de militarii din sri!

Adi  •  22 aprilie 2015, 8:44

Rechizitoriul mi se pare a fi o listă cu pârâciuni de clasa a 4-a: „Doamnaaa, Topoliceanu i-a luat geantă scumpă lui Udreaaaa”! Hai să fim serioși, e o glumă munca asta a procurorilor și tind să-i dau dreptate Elenei Udrea. Tolo, păi ancheta voastră e Dumnezeu față de ce citesc în acest rechizitoriu! De ce nu au dat print anchetei și s-o prezinte judecătorilor așa cum ați instrumentat-o voi?

barbu brailoiu  •  22 aprilie 2015, 9:09

şi până la urmă, binomul ăsta SRI-DNA face bine, sau face rău? că am rămas cam în ceaţă, după relatările preluate de la un misterios magistrat. iar ceaţa asta se îndeseşte tot mai abitir pentru cine riscă să-l citească pe dl. cristoiu.

mie, totuşi, când văd cine urlă împotriva lor… îmi vine greu să-i căinez. nu-i vorbă, sunt destui gata să o facă. ceva, pe undeva, tot a mai rămas, de plătit simbriile. eventual, reduse cu procentul naţional = 25%

sorin  •  22 aprilie 2015, 9:33

O investigatie jurnalistica marca Gazeta Sporturilor finalizata cu trimiterea celor vinovati in justitie. Bravo, domnlor jurnalisti! DNA va este dator…

RANT  •  22 aprilie 2015, 9:40

@gigi_becali_4 Mai exista si alte probe pe care nu le luati in considerare: declaratiile martorilor si declaratiile invinuitilor. Asta ca probe directe; iar ca probe indirecte sunt probabil o gramada: interceptari, extrase de cont, emailuri.

E o greseala sa se considere ca declaratiile martorilor si mai ales ale invinuitilor (coroborate cu alte probe) nu sunt suficiente intr-un dosar de mita, pentru ca sunt cam singurele care pot fi folosite cand e vorba de o luare de mita care s-a consumat (deci unde interceptarile audio-video nu se mai pot administra). Iar lipsa semnaturii pe un act chiar ma face sa rad; cine e atat de prost sa semneze un document prin care primeste, direct sau indirect, mita? In mod clar nu Udrea, care parea foarte priceputa in ceea ce facea.

GOGU Psihologu  •  22 aprilie 2015, 10:08

Sarmana Udrea… o nefericita. Poseta de 50-100.000 de euro isi are radacinile traumele copilariei. A fost o fata foarte saraca si cu o ambitie bolnava, uriasa. La 40 de ani se trage linie si ce ramane. Tineretea irosita cu bosorogi, burtosi, cheliosi, chiori, unul mai urat si mai hidos ca altul (daca n-o fi avut si amanti tineri, exclusiv pentru sufletul ei). Cu noul cod penal si comasarea a 1/3 din se duce depaaaaarte,, pana aproape de 20 de ani. N-are un copil, au parasit-o toti, cu exceptia lui Basila. Dar la Basila, disperarea cu care o apara intr-un mod caraghios nu pare a veni din amor. Pare a fi demonstrativa, exagerata, tocmai ca sa vada ea ca ii este alaturi. Nu pare a fi dragoste, ci teama de a nu fi dat in gat de Udrea. Leana si Nicu au luptat impreuna, au murit impreuna. Leana si Base au furat IMPREUNA, dar face doar ea puscarie. Asta e las, iar agresivitatea cu care o apara nu e stupida, este de fapt disperarea cu care sa apara pe sine. Udrea il are la degetul mic si il poate infunda in orice clipa. De aici si sentimetul de putere si control a situatiei pe care il are si il afiseaza Udrea. DETINE CONTROLUL asupra unei situatii explozive, chiar daca risca sa o muste sobolanul cand face pipi.
Acum ceva timp mi-am cumparat o masina cu 18.000 de euro, medie, bunicica. Anul asta, de Paste am mers in vacanta 1.000 de kilometri cu masinuta prieteni mele: un Opel Corsa, vechi de 15-16 ani, mic de tot, fara nimic servo, fara electronica si care cred ca ar valora vreo 500-1000 de euro.
A fost o vacanta excelenta, perfecta, cu o masina de 100 (UNA SUTA) de ori mai ieftina decat poseta prostovancei asteia de Udrea.
Fraiera asta va intelege si ea intr-un mod foarte dramatic ca nu valoarea posetei aduce fericirea si ca si-a irosit intreaga viata.
O looserita jalnica care a trait DEGEABA si a pierdut toate sansele.

vasglo  •  22 aprilie 2015, 10:15

Catalin,
Daca intr-un rechizitoriu care se pretinde serios, pentru fapte grave de coruptie, s-au bagat can-can-uri, cum ar fi
-o geanta de 50.000-100.000 dolari care ar fi fost cumparata pentru ministru de cine, evident de „denuntatoarea sefa”, AM Topoliceanu;
– relatiile cu presa (nu mai e voie sa ai relatii cu presa??!!..; ce daca „inculpatul transmitea redactorilor solicitările inculpatei de a difuza ştiri cu un anumit conţinut sau de a elimina ştiri deja difuzate şi care nu îi erau favorabile”, e asta coruptie??!!; daca da presupun ca sunt dovezile mitei platite, sau a eventualului „santaj” :);
– „insinuari'” ca Udrea ar fi fost o Mata Hari care zadarnicea activitatea SRI,
inseamna ca „pe fond”, el cam subred..
Iar asertiunea ca intre cazul Nastase si Udrea sunt similitudini mi se pare falsa. La Nastase s-a demonstrat ca a profitat direct de banii obtinuti din Trofeul Calitatii, intrucat el era candidatul PSD la presedintie, in timp ce, in cazul Udrea, ea nu candida nicaieri…..Aaa, poate a profitat partidul, dar atunci unde sunt Blaga si ai lui??!!…In acest sens merita citit si http://www.evz.ro/romania-lui-cristoiu-operatiunea-stirpiti-l-de-pe-acum-pe-traian-basescu.html

RECHIZITORIUL GALEI BUTE: ”AM INTERCEPTAT EMAILURI CARE ARATĂ CUM UDREA ELIMINA ȘTIRI DIN PRESĂ PRIN INTERMEDIUL LUI BREAZU”! – Pe Bloguri  •  22 aprilie 2015, 10:22

[…] Sursa: Catalin Tolontan […]

cristian007  •  22 aprilie 2015, 10:33

Geanta de 50-100k de USD. Sunt curios daca e adevarat. Oare nu apare cu ea prin vreo poza ?? Ar fi interesant sa gasim o astfel de poza.

ticbis  •  22 aprilie 2015, 10:57

Domnule Tolontan,

Am impresia ca, fie nu inteleg eu cum functioneaza o justitie corecta, fie acest proces risca sa se transforme intr-o mascarada jenanta! Adica dosarul „Gala Bute” devine orice altceva numai Gala Bute, nu!
Incerc sa ma explic:

1. Dosarul „Trofeul Calitatii” n-are nicio legatura de practica judiciara cu dosarul „Gala Bute”.
In „Trofeul Calitatii” era vorba de un simpozion mascat, artificial, la care firmele participante plateau o taxa de participare si suma totala incasata a fost integral folosita pentru campania electorala a lui Adrian Nastase. A fost o smecherie pentru mascarea finantarii ilegale a campaniei electorale a lui Nastase de catre firme private si persoane fizice.
In „Gala Bute” este vorba de nereguli in finantarea si sponsorizarea de catre minister a unui eveniment sportiv de notorietate internationala. Gala Bute a fost un eveniment real, cu participare internationala, mediatizat in intreaga lume, televizat si urmarit de peste 10000 de spectatori aflati in sala.
Gala Bute n-a fost o smecherie pentru strangerea de fonduri pentru partid, iar daca s-au gasit nereguli in circuitul banilor publici cheltuiti de minister, atunci procurorii ar trebui sa se rezume strict la acest aspect.

2. Din cate cunosc eu, in afara televiziunii publice, toate trusturile de presa si media din Romania sunt private.
Cum si caror redactii a solicitat Elena Udrea difuzarea unor stiri sau eliminarea celor nefavorabile? I-a rugat (pur si simplu), i-a amenintat, i-a santajat, i-a platit pe sefii acestor redactii?
Daca doar i-a rugat si acestia s-au conformat, problema e de natura morala, in niciun caz penala!
Daca insa i-a santajat sau i-a platit, atunci este caz penal atat pentru Elena Udrea cat si pentru trustul care a acceptat bani in schimbul favorurilor solicitate.
Sunt curios sa aflu ce cuprind mesajele Elenei Udrea si care este pozitia sefilor redactiilor care le-au primit si le-au dat curs favorabil!

3. Ca PDL-ul primea bani din coruptie pentru campania electorala, poate fi admis. Toate partidele si-au finantat campaniile prin astfel de practici. Dar ce legatura are asta cu dosarul „Gala Bute”???
Din cate stiu eu, Elena Udrea este inculpata intr-un alt dosar penal, disjuns din dosarul „Gala Bute”, care are ca obiect exact aceasta tema.
Prezenta acestei motivari in rechizitoriul dosarului „Gala Bute” este surprinzatoare si chiar ilegala; asta ar insemna ca Elena Udrea va fi judecata de doua ori, in doua dosare diferite pentru aceeasi infractiune, pentru aceeasi acuzatie!

4. La fel ca la punctul precedent, problema sponsorizarilor ilegale ale partidelor n-are nicio legatura cu infractiunile prsupus a fi fost comise in cazul „Gala Bute”.
Sa fie clar, la Gala Bute s-au comis probabil ilegalitati legate srict de finantarea din bani publici ai acestui eveniment sportiv. S-au dat probabil spagi, comisioane ilegale, s-or fi facut probabil falsuri in acte. Toate astea vor trebui dovedite cu probe concrete: inregistrari contabile, extrase bancare, documente, flagranturi, stenograme, inregistrari audio si video, martori, etc.
Daca spagile au ajuns in final sa fie folosite de catre inculpati pentru a-si cumpara genti, vile, automobile, vacante de lux sau in fondurile de campanie ale partidelor, este absolut irelevant pentru speta in sine a procesului. Cel mult, pot face obiectul unor alte procese ulterioare, dar n-au nicio legatura cu acuzatiile din „Gala Bute”.

5. Daca Elena Udrea a avut acces la o informare de la SRI privind faptul ca Gardean, Lungu si Nastasia erau in vizorul acestei institutii, atunci ar trebui extinsa ancheta si asupra SRI-ului pentru a se afla cine din interiorul serviciului i-a pus la dispozitie aceasta informatie si daca avea dreptul s-o faca!
Mai mult, daca inregistrarile au fost facute pe un mandat de siguranta nationala, ar insemna ca au avut la baza o aprobare din partea CSAT-ului, deci, implicit, faptele acestora erau cunoscute si de catre presedintele Traian Basescu.
Curios este insa ca Elena Udrea aflase ca cei trei sunt in vizorul SRI-ului, dar nu stia ca este si ea insasi bagata in aceeasi ciorba!
Iarasi, ceea ce nu se specifica clar in rechizitoriu este daca filajul SRI-ului asupra celor trei este legat sau nu de Gala Bute!?!

6. Daca Topoliceanu a cumparat o geanta de 100k de euro pentru Elena Udrea de la un magazin de firma din tara sau din afara tarii, cu bani cash sau cu plata prin virament bancar, cec, card de credit, etc, ar trebui sa prezinte dovezi de bun simt: factura fiscala, factura de livrare, certificatul de garantie al marfii si plata taxelor vamale (eventual), magazinul/firma/tara de unde a fost achizitionat obiectul, extrase de contont privind plata, etc.
Mai mult, ar trebui ca DNA-ul sa ataseze ca proba extras din contabilitatea firmei prin care aceasta a inregistrat vanzarea respectiva (nu cred ca vinde mai mult de 10 astfel de obiecte pe an!).
In fine, ar trebui ca aceasta geanta sa fie gasita in sifonierul Elenei Udrea si prezentata ca proba fizica in fata instantei!
Totusi, chiar daca povestea acestei genti ar fi adevarata, repet, nu vad cum poate fi legata de acuzatiile de frauda din dosarul „Gala Bute”. Ar trebui ca procurorii sa dovedeasca cu probe indubitabile ca geanta a fost cumparata din banii de spaga pe care Udrea i-ar fi obtinut din Gala Bute!!!

In concluzie, daca pe aceste motivatii se bazeaza rechizitoriul procurorilor in procesul „Gala Bute”, mi se pare subtire rau de tot. Pe astfel de motive, judecatorii din oricare stat democratic din lume dau fara sa clipeasca decizia de achitare din lipsa de probe!
Doar in Romania s-ar putea condamna un om pe baza „impresiilor” unui procuor!

Cu multa stima,
O zi buna!

Cătălin Tolontan  •  22 aprilie 2015, 11:09

@adi: noi am rezumat citeva lucruri inedite din rechizitoriu. Nu acesta este rechizitoriul. Probele sint multiple si strivitoare (spun procurorii) sau slabe (spun avocatii apararii).
Investigatia din ziar nu are elementele unui rechizitoriu. Multumim pentru compliment, dar nu e 🙂 Fiecare are treaba lui.

ana  •  22 aprilie 2015, 11:16

Vreau si eu sa stiu cum ajung atat de repede informatii din dosar la d-voastra? Nu ma intelegeti gresit, treaba jurnalistilor este sa afle informatii, dar cele obtinute de d-voastra sunt prea aproape de dosar!
In rest, felicitari pentru munca depusa in ultimii ani in jurnalismul de investigatie. Ati crescut brandul Gazetei si al d-voastra. Lumea are incredere in ceea ce faceti.

Emil  •  22 aprilie 2015, 11:21

Interesant este cum au ajuns informarile SRI la doamna Udrea. Facea aceasta parte din Consiliul Suprem de Aparare a Tarii??? Daca nu, cand se va cerceta acesta aspect ?

dac.impielitzat  •  22 aprilie 2015, 11:32

@Tolo
daca nu spui si numele trusturilor de presa care apar in emailurile alea articolul asta are de departe iz de cancan, iar tu nu faci din astea Tolo, da?

Cătălin Tolontan  •  22 aprilie 2015, 11:32

@ana:
ginditi-va ca lucram la caz de 4 ani si asta inseamna zeci de oameni care vorbesc cu noi. Cit despre rechizitoriu, el va deveni public asa ca nu e nici un secret
@emil
un ministru are dreptul la informari sri

ana  •  22 aprilie 2015, 11:52

Multumesc pentru raspuns, dar nu ma refeream doar la rechizitoriu. Tot ieri ati anuntat inaintea DNA ca dosarul e finalizat si ca se disjunge partea cu donatiile PDL… La cateva ore a urmat comunicatul DNA! Si nu e vorba numai de aceste informatii. Au mai fost si altele…

Alila  •  22 aprilie 2015, 12:05

Bogatia incomensurabila a multora este o dovata graitoare ca ceva nu este in ordine si mai ales daca nu o pot justifica(bogatia). Ma uimeste faptul si ca oameni din presa au foarte multe informatii din lumea juridica……sunt bulversata.Cum se intampla asta? Incep sa cred ca ROMANIA nu mai poate fi salvata. Politicienii vorbesc de salariul minim, mediu, ne fac destinele…..nu stiu cat costa un mcub de apa…si multe altele. Rad de noi cu gura pana la urechi. Le doresc sa aiba parte numai de bani!

Cristian  •  22 aprilie 2015, 12:10

Epopeea continuă… Poate sunt unii pe-aici care doresc să citească și un alt punct de vedere despre „dezvăluirile incendiare” ale lui Cătălin Tolontan: http://sorinamatei.blogspot.ro/2015/03/exclusiv-jocul-pervers-impotriva-dna_30.html

Doru_T  •  22 aprilie 2015, 12:12

Poate e un pic off topic dar – intre 50.000 si 100.000 USD o geanta? Stiu despre cauza dvs ca e este mare dar eu continui sa fiu surprins de pretul gentii. Am intrat pe ebay si sunt socat. Fara insulta, dar „ai nevoie” de un mare dezechilibru psihic pentru a face asemenea achizitie.

andrei  •  22 aprilie 2015, 12:39

@gigi_becali: evident ca nu ala e tot rechizitoriul, lol. doar nu crezi ca se da in presa tot, inainte de proces. hai ca esti chiar simpatic. iar la faza cu semnatura, te inseli. chiar daca nu semnezi, dar esti beneficiarul banilor, tot esti vinovat, asa a fost si la nastase.

tot tipi ca nu sunt probe. e hilar, cum stii tu ca nu sunt probe, dar procurorii aia sunt niste prosti si nu realizeaza asta. probele nu se fac publice inainte de proces.
in rest, te plateste si pe tine udrea? mai are bani? ca le cam cheltuia duduia.

pitic  •  22 aprilie 2015, 13:08

ELENA UDREA ESTE ARESTATA..PE SUSPICIUNI. DACA I SE VA INTENTA PROCES SI ACUZATIILE RAMIN CELE DIN ARTICOL,UN AVOCAT ..MEDIOCRU” II VA FACE PRAF PE PROCURORI. DAR …NEDUMERIREA ME ESTE ALTA?; D-L TOLONTAN ESTE RECUNOSCUT PT. INVESTIGATIILE SALE..CEEA CE FACE ACUM..SINCER ..PUTE. ORI NU MAI ARE CAPACITATEA DE A SELECTA…ADEVARUL DE MINCIUNA..ORI..VREA SI EL SA LOVEASCA..IN ..ELENA UDREA…NU MI S-A PARUT DELOC IMPARTIAL..CHIAR DACA[[VEZI DOAMNE] CITEAZA ..DIN RECHIZITORIU.. IN ACEST CAZ..D-L TOLONTAN NU FACE INVESTIGATIE….CI ..DOAR COPIAZA.

Florian  •  22 aprilie 2015, 13:12

@vasglo , @ ticbis si inca 2-3 : felicitari pt. intrebarile pertinente adresate . Nu va asteptati si la raspunsuri. Maestrul Tolontan este f. selectiv. Pe undeva il inteleg : in fond ce sa raspunda ? ex. Crescent …. La acest subiect pozitia lui ar fi ca si cum Piturca iti face morala ca ai fost prins jucand barbut; Ponta ti-ar face observatie ca ai plagiat; Firea ( dovedita in instanta ca fiind santajista ) te-ar dojeni ca santajezi.; Felix ar fi indignat auzind de turnatori…….Ca si mine si voi cautati un soi de normalitate si common sense in povestea asta, dar slaba sperantaca le vom gasii.

ticbis  •  22 aprilie 2015, 13:58

Jurisprudenta, adica practica judiciara ce sta istoric la baza tuturor actelor de justitie ale tarilor cu indelungata traditie democratica in acest domeniu, ne ofera mii de exemple concrete prin care se atesta patru mari principii fundamentale ale democratiei:
1. Nicio persoana nu poate fi privata de libertate in lipsa unei sentinte judecatoresti definitive in acest sens (prezumtia de nevinovatie);
2. Nicio persoana nu poate fi condamnata in lipsa unor probe concrete, clare, irefutabile si fara dubii;
3. Nicio persoana nu poate fi judecata intr-o speta decat strict pentru acuzatia in sine; orice alte acuzatii conexe trebuiesc respinse si, cel mult, pot face obiectul unor alte procese;
4. Nicio persoana care a fost judecata si condamnata/achitata intr-un proces nu poate fi rejudecata in acelasi caz, pentru aceeasi acuzatie daca nu se face dovada existentei unor elemente noi (dovezi noi), concrete, altele decat cele care au stat la baza precedentului proces;

Sunt mii de astfel de cazuri celebre in istoria justitiei moderne:
Al Capone, celebrul gangster american, seful unei retele de crima organizata, spalare de bani, afaceri ilegale cu jocuri de noroc, bordeluri si prostitutie, trafic ilegal de bauturi alcoolice, extorcare de bani sub forma taxelor de protectie, coruptie si influente in mediul politic american, criminal cu sute de victime la activ, multimilionar in dolari, etc, a fost inculpat, acuzat si condamnat DOAR pentru ca una dintre firmele lui (culmea, singura lui firma perfect legala, care avea ca obiect de activitate comercializarea de mobila si antichitati) nu si-a platit impozitul cuvenit catre stat!!!

Individul a fost judecat si condamnat STRICT pentru infractiunea cu care a fost prins si STRICT pe dovezile pe care procurorii le-au prezentat in acest sens!
Pai daca ar fi fost procurorii DNA si in rechizitoriul procesului ar fi motivat ca Al Capone si-a cumparat o geanta de jdemii de dolari, o vila si un automobil de lux si a omorat o suta de oameni, ar fi fost achitat pe loc de catre o suta de judecatori dintr-o suta, din lipsa de probe!

In dosarul „Gala Bute” Elena Udrea trebuie judecata strict pentru neregulile financiare care s-au intamplat si pe care le-a girat cu acest prilej, daca acestea au existat cu adevarat.
Ce-a facut apoi cu banii obtinuti eventual ilegal in urma acestui eveniment, ca i-a dat la partid sau ca si-a cumparat o geanta sau ca a platit niste jurnalisti sa-i faca stiri favorabile, e un can-can de prost gust si fara nicio valoare in proces. Una e una si alta-i alta!
Daca procurorii au asa de putina minte incat sa amestece totul intr-un talmes-balmes, am pretentia ca judecatorii sa judece acuzatiile strict pe baza probelor si a dovezilor, in afara oricaror presiuni de natura sentimentala sau chiar impotriva isteriei opiniei publice. Altfel, nu putem pretinde ca traim intr-un stat de drept si aceste derapaje pot afecta oricand pe oricare alt cetatean roman.
Sa nu uitam: Ceausescu a fost acuzat, condamnat si executat in urma unui proces in care procurorii, aparatorii si judecatorii au incalcat cele mai elementare norme ale unei justitii drepte si corecte, democratice. A fost, evident, un criminal care si-a meritat soarta, dar acel simulacru de proces va ramane pentru totdeauna o pata pe obrazul justitiei romane.
Justitia trebuie sa fie legata la ochi, nu trebuie sa judece cu viscerele sau cu sentimentele. Este oarba, fara mama, fara tata, fara sentimente si fara resentimente.
Elena Udrea trebuie sa fie judecata pentru faptele pe care le-a comis, conform probelor si dovezilor, nu pentru gentile pe care si le-a cumparat si nici pentru gazetarii pe care i-a convins sa scrie favorabil despre ea.
Cred ca Elena Udrea este vinovata si cred ca trebuie condamnata pentru faptele ei, dar nu pentru cai verzi pe pereti si nu pentru „impresiile” unor procurori!
Ma ingrozeste ideea ca acest caz ar putea fi perceput de lumea occidentala ca fiind un proces politic si ma tem de reactiile cancelariilor occidentale, ar fi o palma rusinoasa pe obrazul Romaniei daca acest proces ar fi perceput in lume la fel ca si procesul fostului premier ucrainean Iulia Timosenko!
Analogia pe care am facut-o nu este deloc intamplatoare!

adi  •  22 aprilie 2015, 14:04

Nu poti sa cumperi pe ebay cash?! Doar nu e okazii sa te intalnesti cu vanzatorul. Mai ales ca potentialul cumparator era roman!

mihai  •  22 aprilie 2015, 14:18

hai, mai tolo, ia-ti inima in dinti si spune-ne daca aveai vreo remuscare cand semnai sa iti intre bani in firma de la crescent.poti sa nici nu permiti comentariul , dar gandeste-te ca nu ai ,din pacate, nici o credibilitate pana nu lamuresti problema asta..

VALI  •  22 aprilie 2015, 15:41

„Cit despre rechizitoriu, el va deveni public asa ca nu e nici un secret” -Deci nu este secret, aveti aceste informatii ACUM pentru ca VA DEVENI PUBLIC ?????

cucu  •  22 aprilie 2015, 15:47

Buna observatie emil. Avea voie base sa-i arate sau sa-i spuna informatii clasificate de siguranta nationala lui Udrea?

cucu  •  22 aprilie 2015, 15:49

Domnule tolontan chiar credeti ca sri ul a informat-o pe udrea ministru al transporturilor despre elemente de siguranta nationala ce ii vizau prietenii apropiati? Tind sa cred ca basescu a primit informatia si a pasat-o mai departe. Poate gresesc.

cucu  •  22 aprilie 2015, 15:50

Imi cer scuze, nu a fost intentionat t-ul mic, domnule Tolontan.

Comentează